Legea 10/2001. Decizia nr. 1679/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1679/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 1679/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILA ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1679.
Ședința publică din 23.10.2013
Curtea constituită din:
Președinte - M. G. R.
Judecător - A. D. T.
Judecător - D. A.
Grefier - E. C.
- XX -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul-reclamant T. V., împotriva sentinței civile nr.37 din 11.01.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. M. București, prin Primarul General.
Cauza are ca obiect acțiune formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 – obligația de a face.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 16 octombrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 23 octombrie 2013 și a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17.04.2012, pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, sub nr._, reclamantul T. V. a chemat în judecată P. M. București prin Primar General, pentru ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la emiterea dispoziției prin care să-i fie acordate măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, ., sector 3, compus din teren în suprafață de 670 m.p.; obligarea pârâtei ca în termen de 30 de zile de la emiterea dispoziției să comunice dosarului nr._/2001 ce are ca obiect notificarea nr. 1488/2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001, către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru următoarele motive:
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 1252 pronunțată la data de 21.06.2011 de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/3/2010, sentință rămasă definitivă și irevocabilă, a fost admisă cererea sa de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Municipiul București prin Primar General și P. M. București, în sensul că s-a constatat nulitatea absolută a ofertelor de donație autentificate sub nr._/30.12.1965 și nr.1776/08.04.1972; s-a constatat că are dreptul la acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, cu privire la imobilul situat în București, ., sector 3, compus din teren în suprafața de 670 mp.
Reclamantul arată că până în prezent a depus trei cereri la Registratura pârâtei, la una dintre ele atașând în original o copie legalizată a sentinței civile nr. 1252 pronunțată la data de 21.06.2011 de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, însă nici până în prezent nu i-a fost comunicată dispoziția entității investită cu soluționarea notificării sale.
Prin cererile pe care le-a comunicat pârâtei a solicitat în temeiul prevederilor art. 16 Capitolul V Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, și comunicarea către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a întregului dosar nr._/2001, precum și întreaga documentație privind situația juridică a imobilului situat în București, ., sector 3, compus din teren în suprafață de 670 mp., pentru a se stabili valoarea despăgubirilor ce i se cuvin și modul de plata al acestora.
În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile Legii nr.10/2001.
În susținerea cererii de chemare în judecată au fost depuse la dosar în copie următoarele înscrisuri: sentința civilă nr. 1252/21.06.2011 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul cu nr.47._, decizia civilă nr. 50/16.01.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
Pârâta, deși legal citată nu a formulat întâmpinare, iar reprezentantul său legal nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărări cu privire la cererea de chemare în judecată.
Prin sentința civilă nr.37/11.01.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis excepția lipsei de interes și a respins acțiunea formulată de către reclamantul T. V., în contradictoriu cu pârâta P. M. București, ca fiind lipsită de interes.
A reținut tribunalul, asupra excepției lipsei de interes, invocate din oficiu, că interesul, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile, reprezintă folosul practic urmărit de partea ce a pus în mișcare acțiunea civilă, fiind necesar ca acesta să îndeplinească următoarele cerințe pentru a putea fi admisibil demersul judiciar inițiat: să fie legitim, să fie născut și actual, să fie personal și direct.
În cauza de față, reclamantul solicită obligarea pârâtei la emiterea unei dispoziții prin care să i se acorde măsurile reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, ., sector 3, compus din teren în suprafață de 670 m.p., precum și obligarea pârâtei la transmiterea dosarului administrative și a dispoziției către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în termen de 30 de zile, în condițiile în care anterior a sesizat instanțele de judecată cu o cerere întemeiată pe considerentele Deciziei în interesul legii nr. XX/2007 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând soluționarea de către instanța judecătorească a notificării ce viza imobilul mai sus menționat.
Având în vedere că prin sentința civilă nr. 1252/21.06.2011 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, irevocabilă prin decizia nr.50/16.01.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă a fost admisă această acțiune a reclamantului, constatându-se de către instanță calitatea acestuia de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, ., sector 3, compus din teren în suprafață de 670 m.p., despăgubiri ce se vor acorda în condițiile legii speciale, tribunalul a constatat că nu mai există nici un interes în promovarea și susținerea prezentei acțiuni prin care se solicită practic și unității notificate să emită o dispoziție prin care notificarea să fie soluționată în sensul recunoașterii calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, notificarea fiind soluționată de către instanța de judecată, în virtutea competenței ce i-a fost recunoscută prin decizia în interesul legii pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărârea instanței de judecată înlocuind astfel dispoziția unității notificate.
În ceea ce privește obligația pârâtei de a înainta către Comisia Centrală pentru Stabilirea și Acordarea Despăgubirilor dispoziția emisă și dosarul administrativ, în termen de 30 de zile tribunalul a reținut că această obligație este prevăzută de lege, respectiv de dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Tribunalul a constatat însă că în situația de față, în care notificarea a fost soluționată pe fond de către instanța de judecată, dispoziția emisă de unitatea deținătoare și la care face referire actul normativ mai sus menționat este înlocuită cu hotărârea instanței de judecată, motiv pentru care nu mai există un interes în obligarea pârâtei la înaintarea deciziei emise cu privire la notificare organismului cu atribuții în domeniul stabilirii despăgubirilor, fiind necesar a se înainta doar hotărârea instanței și dosarul administrativ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul T. V., solicitând schimbarea în toto a sentinței recurate în sensul respingerii excepției lipsei de interes, iar pe fond admiterea acțiunii.
Recurentul – reclamant susține, în motivare că, deși s-a adresat pârâtei in repetate rânduri primăriei pentru a emite dispoziția prin care să-i fie acordate măsuri reparatorii în echivalent pentru imobil și pentru a comunica dosarul administrativ nr._/2001 ce are ca obiect notificarea nr.1488/2001 formulată de acesta in baza Legii nr.10/2001, către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, aceasta a refuzat.
. de a înainta dosarul administrativ în termen de 30 de zile către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este o obligație legală, astfel cum a reținut instanța de fond, însă în caz de nerespectare a termenului de 30 de zile, recurentul – reclamant este îndreptățit și justifică un interes legitim să se adreseze instanței pentru a obliga pârâta să-și îndeplinească obligația legală.
Examinând actele dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul este fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare:
În esență, critica pe care recurentul o aduce hotărârii instanței de fond se referă la greșita apreciere a acestei în sensul lipsei de interes în promovarea acțiunii, câtă vreme intimata pârâtă nu și-a respectat obligația de a emite dispoziția de acordare a măsurilor reparatorii și de înainta dosarul administrativ către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, considerând recurentul că interesul în demersul său judiciar rezultă tocmai din neîndeplinirea obligației pe care legea o prevede în sarcina intimatei de înaintare a dosarului către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Curtea constată că susținerile recurentului sunt în parte întemeiate. Astfel, în ce privește pretenția recurentului reclamant de obligare a intimatei să emită o dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobil, trebuie reținută temeinicia constatării instanței de fond potrivit cu care notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2010 a fost soluționată prin sentința civilă nr. 1252/21.06.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă ( prin care s-a constatat calitatea reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, ., sector 1.
Ca atare, câtă vreme desfășurarea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 ulterior soluționării notificării în sensul constatării dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent, putea continua, nefiind necesară emiterea unei dispoziții de soluționare a notificării și de către P. M. București (în condițiile în care așa cum s-a arătat nu autoritatea administrativă, ci instanța de judecată a fost cea care a soluționat notificarea), recurentul reclamant nu justifica un interes în a formula în justiție această pretenție.
Însă, cât privește cea de-a doua solicitare a recurentul reclamant, de obligare a pârâtei să înainteze dosarul către CCSD, Curtea constată că raționamentul instanței de fond contravine dispozițiilor legale.
Astfel, potrivit prevederilor art. 16 alin. 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1)(în care nu s-au consemnat sume acordate drept despăgubiri, n.red.) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.
(2^1) Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.
Așa cum s-a reținut și de către instanța de fond, textul de lege enunțat instituie obligația entităților învestite cu soluționarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2010 de a preda Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor aceste notificări, dispozițiile/deciziile sau ordinele emise în soluționarea acestora, precum și întreaga documentație aferentă acestora, într-un termen de 30 de zile de la . Legii nr. 247/2005, în situația dispozițiilor emise de autoritățile administrației publice locale fiind prevăzută obligația prefectului de a înainta aceste dispoziții către CCSD după acordarea avizului de legalitate în urma efectuarea controlului de legalitate.
Obligația prevăzută de art. 16 revine, potrivit unei interpretări logice și prin analogie, acestor entități și în situația în care, similar cazului recurentului reclamant, notificările au fost soluționate de instanțele de judecată. În alte cuvinte, intimata P. M. București era obligată să urmeze procedura prevăzută de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și să înainteze CCSD întreaga documentație referitoare la notificarea formulată de recurentul reclamant în baza Legii nr. 10/2001, împreună cu hotărârea judecătorească prin care aceasta a fost soluționată, câtă vreme un control de legalitate din partea prefectului nu se mai impunea, acesta neputând să vizeze decât un act al autorității administrației publice locale, nu și o hotărâre judecătorească.
Acestei obligații prevăzute de lege în ce o privește pe intimata pârâtă îi corespundea dreptul recurentului reclamant de a beneficia pe deplin și într-un termen rezonabil de desfășurarea și finalizarea procedurii administrative de stabilire a despăgubirilor, potrivit dispozițiilor din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel că în cazul nerespectării acestei obligații, interesul recurentului reclamant de a apela la instanța de judecată pentru valorificarea acestui drept, prin obligarea intimatei la executarea acestei obligații este pe deplin justificat, îndeplinind condițiile cerute pentru exercițiul dreptului la acțiune, sub acest aspect soluția tribunalului fiind nelegală.
Însă, Curtea constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 165/2013, ținând seama că, potrivit art. 4 din acest act normativ, dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor...
Așadar, prevederile Legii nr. 165/2013 sunt aplicabile și modului în care hotărârea obținută în soluționarea notificării poate fi valorificată, singura procedură ce poate fi urmată în acest scop fiind cea de compensare prin puncte potrivit dispozițiilor actului normativ menționat.
Prevederile art. 21 din Legea nr. 165/2013 descriu procedura ce trebuie urmată în vederea emiterii deciziei de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv, prevăzând în alineatul întâi o obligație similară celei la care s-a făcut referire mai sus: în vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate.
Așa fiind, trebuie observat că decizia de compensare prin puncte a imobilului trebuie emisă numai după desfășurarea acestei proceduri, inclusiv sub aspectul evaluării imobilului care se realizează de către Secretariatul Comisiei Naționale (prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a legii), urmând validarea ori invalidarea de către Comisia Națională care are atribuția aprobării punctajului, obligația de transmitere a documentației și a deciziilor prin care au fost soluționate notificărilor fiind menținută potrivit art. 21 alin. 1 din legea nr. 165/2013, în cazul autorităților administrației publice locale înaintarea dosarului fiind ulterioară efectuării controlului de legalitate de către prefect (alin. 3).
În consecință, ținând seama de cele expuse, Curtea constată că recursul este fondat, sub aspectul criticii vizând interesul reclamantului în a solicita obligarea pârâtei să înainteze dosarul administrativ în vederea continuării procedurii administrative de stabilire a măsurilor reparatorii, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 5 rap. la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., îl va admite și va casa în parte sentința recurată, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, dat fiind că hotărârea a fost pronunțată fără a fi soluționat fondul procesului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul – reclamant T. V., împotriva sentinței civile nr.37/11.01.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata – pârâtă P. M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL.
Casează în parte sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe în ce privește capătul de cerere vizând obligarea pârâtei să înainteze dosarul administrativ Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.
Menține celelalte dispoziții.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. G. R. A.-D. T. D. A.
GREFIER
E. C.
Red.M.G.R.
Tehdact.R.L./M.G.R.
2 ex./18.11.2013
TB-S.5 – M.C.B.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1726/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2242/2012. Curtea de... → |
|---|
