Revendicare imobiliară. Decizia nr. 209/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 209/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-05-2012 în dosarul nr. 209/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 209
Ședința publică de la 10.05.2012
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - M. H.
JUDECĂTOR - I. S.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de apelantul – reclamant B. G. G., împotriva sentinței civile nr. 772 din data de 02.06.2010, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă P. M. BUCUREȘTI.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 03.05.2012, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la 10.05.2012, hotărând următoarele:
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.3472/CA/2005 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal, reclamantul B. G. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta P. M. București, prin reprezentanți legali, obligarea acesteia la emiterea deciziei de restituire a apartamentului nr.60 din Calea V. nr.214, sector 1, a terenului situat în București, ..8, sector 3 și a spațiului comercial situat în București, ..2 și în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin reprezentanți legali, obligarea acestui pârât la emiterea unei hotărâri de guvern de restituire a farmaciilor confiscate prin Decretul nr.418/16.05.1953.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a revendicat imobilele menționate în baza Legii nr.10/2001 și deși are acte de dreaptă dobândire, cererea lui nu a fost admisă de autoritățile statului, producându-i-se mari prejudicii.
Prin sentința civilă nr.2448/03.06.2005, pronunțată în dosarul nr. 3472/CA/2005, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, ca neîntemeiată, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București - Secția de C. Administrativ.
Prin sentința civilă nr.310/13.02.2006, pronunțată în dosarul nr._/2/2005, Curtea de Apel București-Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul B. G. G., în contradictoriu cu pârâții P. M. București și Guvernul României.
Prin decizia civilă nr.2076/19.04.2007, pronunțată în dosarul nr._/2/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de C. Administrativ și Fiscal a admis recursul formulat de reclamantul B. G. G. împotriva sentinței civile nr.310/13.02.2006 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a de C. Administrativ și Fiscal, a casat în parte sentința atacată și a trimis cauza spre competentă soluționare a capetelor de cerere referitoare la obligarea la restituirea în natură a imobilelor, la Tribunalul București - Secția Civilă și a menținut dispoziția din sentința atacată referitoare la respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere privind obligarea la emiterea unei hotărâri de guvern de restituire a farmaciilor confiscate prin Decretul nr.418/1953.
În considerentele acestei decizii, Curtea a reținut în ceea ce privește primul capăt de cerere din acțiunea reclamantului, că sunt incidente în raport de obiectul acestuia, prevederile art.21 alin. 1 și 4 și art.26 alin 3 din Legea nr.10/2001 și nu prevederile Legii nr.554/2004, astfel că respectiva competență de soluționare a acestei cereri aparține secției civile a tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul persoana juridică notificată, deținătoare a imobilului solicitat, în concret Secției Civile a Tribunalului București.
Referitor la modul de soluționare a capătului de cerere din acțiunea reclamantului, formulat în contradictoriu cu Guvernul României, prin care s-a solicitat obligarea acestuia la emiterea unei hotărâri de restituire a farmaciilor confiscate prin Decretul nr.418/1953, s-a constatat că în mod corect acesta a fost respins ca inadmisibil, întrucât în cauză conflictul nu s-a născut potrivit art.2 alin. 1 lit.e din Legea nr.554/2004, din emiterea unui act administrativ care să-l fi vătămat pe reclamant într-un drept al său sau într-un interes legitim, din nesoluționarea în termenul legal a vreunei cereri sau din refuzul nejustificat de a rezolva vreo cerere a reclamantului,adresată Guvernului României, referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, sub nr._/3/2007.
La termenul de judecată din data de 23.01.2008, reclamantul B. G. G. a învederat instanței că nu a formulat notificare pentru imobilul situat în ..2 și că înțelege să îl revendice în baza dreptului comun și nu în baza Legii nr.10/2001, aspecte consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.
La termenul din data de 03.02.2010, tribunalul a dispus disjungerea capetelor de cerere privind restituirea spațiului comercial situat în București, ..2, sector 1 și privind restituirea terenului situat în București, ..8, sector 3.
Ca urmare a disjungerii, pe rolul Tribunalului București-Secția a V-a Civilă a fost înregistrat dosarul nr._, având ca obiect restituirea spațiului comercial situat în București, ..2, sector 1.
Prin sentința civilă nr.772/02.06.2010 pronunțată în acest dosar nr._, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a respins cererea formulată de reclamantul B. G. G., în contradictoriu cu pârâta P. M. București, ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea care formează obiectul cauzei de față, reclamantul B. G. G. a solicitat obligarea pârâtei P. M. București să-i lase în deplină proprietate și posesie, spațiul comercial situat la parterul imobilului din București, ..2, sector 1, în temeiul dispozițiilor art.480 Cod civil.
Din adresa nr._/10.03.2006 emisă de Ministerul Sănătății rezultă că Farmacia Gotsman & D. din București, ..2, a fost naționalizată în baza Decretului nr.134/1949 pentru naționalizarea unităților sanitare.
Reclamantul nu a depus la dosar nici un înscris din care să rezulte că persoana juridică mai sus arătată avea în proprietate imobilul a cărui restituire a fost solicitată, situat în București, ..2, sector 1 și nici că bunicul său, Gotsman A., era asociat la persoana juridică de la care a fost preluat imobilul de către stat.
Imobilul care face obiectul cererii se numără conform art.2 alin 1 din Legea nr.10/2001, printre cele preluate de stat în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și a căror restituire face obiectul de reglementare al acestei legi (speciale).
Potrivit dispozițiilor art. 6 alin 1 din Legea nr.213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ – teritoriale, bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat, iar potrivit art.6 alin 2 din același act normativ, bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Legea nr.10/2001 reglementează o procedură specială pentru acordarea de măsuri reparatorii persoanelor ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv de către stat sau de către alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, indiferent dacă imobilele au fost preluate cu sau fără titlu valabil și oricare ar fi fost destinația acestora la data preluării, cu excepția celor care fac obiectul altor legi cu caracter reparator ori pentru care urmează să se adopte acte normative speciale.
Potrivit dispozițiilor art.21 alin 1 din Legea nr.10/2001, sunt supuse restituirii, în condițiile speciale ale acestei legi (deci cu urmarea procedurii prealabile), imobilele aflate în deținerea persoanelor juridice menționate în text: o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, la data intrării în vigoare a legii.
În conformitate cu dispozițiile art.22 alin 1 din Legea nr.10/2001, persoana îndreptățită are obligația să notifice persoana juridică deținătoare în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii (termen care a fost prelungit succesiv prin OUG nr.109/2001 și prin OUG nr.145/2001, expirând la data de 14.02.2002), iar în raport de disp.art.22 alin 5 din lege, sancțiunea netransmiterii în termen a notificării este pierderea posibilității persoanei îndreptățite de a-și valorifica dreptul la măsuri reparatorii pe calea acțiunii în justiție.
Având în vedere că Legea nr.10/2001 este o lege specială, cu caracter reparatoriu, care interesează ordinea publică, dispozițiile acestei legi sunt de imediată aplicare. Rezultă așadar că, odată cu . Legii nr.10/2001, pentru toate imobilele care intră sub incidența legii, persoanele îndreptățite pot obține măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent numai în condițiile acestei legi. În consecință, după . Legii nr.10/2001, acțiunea în revendicare a unui imobil preluat în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aflat în posesia uneia din “unitățile deținătoare” menționate de art.21 alin 1 din lege, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun-art.480-481 C.civ nu mai poate fi primită.
Pe de altă parte, tribunalul a reținut că prin Decizia nr.33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a statuat că: „Cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, formulate după . Legii nr. 10/2001 și soluționate neunitar de instanțele judecătorești, Secțiile Unite decid:
Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială (Legea nr. 10/2001) și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, convenția are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.”
Din această decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, care este obligatorie pentru instanțe, conform dispozițiilor art.329 alin 3 Cod procedură civilă rezultă că dispozițiile Legii nr.10/2001, având caracter special și derogatoriu, se aplică cu prioritate față de prevederile art.480 Cod civil, care constituie dreptul comun în materia revendicării.
Prin urmare, după data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, acțiunea în revendicare a imobilelor vizate de acest act normativ nu mai poate fi primită pe calea dreptului comun, persoanele îndreptățite fiind ținute să urmeze procedura stabilită de legea specială. Persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispozițiile art.480 C.civ.
Instituirea de către legiuitor a unei proceduri prealabile sesizării instanței nu îngrădește accesul liber la justiție al reclamantului, deoarece dreptul de acces la justiție nu exclude respectarea anumitor proceduri si condiții prescrise de lege, în conformitate cu art. 126 alin. 2 din Constituția republicata, potrivit cu care competenta instanțelor judecătorești si procedura de judecata sunt prevăzute numai prin lege. Astfel, legiuitorul a apreciat că este mai ușor ca procedura prealabilă să se desfășoare între deținătorul imobilului și persoana îndreptățită la restituire, deoarece în final, tot instanțele judecătorești vor fi cele care vor hotărî asupra reparațiilor prevăzute de lege.
În plus, prevederile art. 44 alin. 1 teza a doua din Constituția republicată dispun că conținutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, iar art. 136 alin. 5 consacră caracterul inviolabil al proprietății private, în condițiile legii. Potrivit acestor dispoziții, legiuitorul ordinar este așadar, competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat. Prin reglementarea Legii nr. 10/2001, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele si potrivit competenței sale constituționale.
Și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este în sensul că dreptul de acces la justiție implică prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări sau condiționări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului. În cauza Golder contra Regatului Unit, Curtea a statuat că “dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut”, precum și că “există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept”.
Totodată, prin respingerea acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun nu are loc nici o încălcare a dispozițiilor art.1 din Protocolul Adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, art.1 din Protocolul Adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează protecția unui bun actual aflat patrimoniul persoanei interesate sau a unei speranțe legitime cu privire la valoarea patrimonială respectivă. Acest articol nu garantează dreptul la restituirea unui bun preluat în orice mod de autoritățile statului, înainte de . Convenției cu privire la statul în cauză.
În jurisprudența sa în cauzele împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că solicitarea de a obține un bun preluat de stat în perioada comunistă nu reprezintă nici un bun actual și nici o speranță legitimă (Cauza P. c. României).
Măsurile sancționatorii prevăzute de Legea nr.10/2001, constând în pierderea dreptului de proprietate de către persoanele îndreptățite care nu au respectat termenele prevăzute de această lege nu cotravin cerințelor prevăzute de art.1 din Protocolul nr.1 și nici practicii în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Față de cele reținute mai sus, având în vedere că reclamantul B. G. G. nu a făcut dovada formulării unei notificări în baza Legii nr.10/2001 prin care să solicite restituirea în natură a spațiului comercial situat în București, ..2, sector 1 și nici a dreptului de proprietate al autorului său asupra imobilului, tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței primei instanțe, reclamantul B. G. G. a formulat apel în termen legal, precizând faptul că prin tergiversări abuzive, prin refuz de a judeca, folosind și acțiunile avocaților ce l-au înșelat în convenții, judecătorii fondului au favorizat această înșelăciune, prin refuzul de restituire.
A apreciat că i-au fost grav încălcate drepturile fundamentale, nu s-a respectat jurisprudența CEDO, iar magistrații au încălcat în mod grav și repetat legea, prin soluția pronunțată.
Judecătorii S. G., M. N. G. și I. L. sunt parte a unui grup care favorizează mafia imobiliară, încălcând legea și drepturile fundamentale, având o atitudine dușmănoasă față de dumnealui în procesele avute.
Nu și-a întemeiat în drept, cererea de apel.
Ulterior primei zile de înfățișare din apel când cauza a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților la primul termen de judecată, apelantul a solicitat redeschiderea judecății, precizând totodată, că depune și motive de apel (fila 188 dosar prezent)conform cărora a invocat dreptul de revendicare imprescriptibilă pentru spațiul comercial în litigiu, situat la parterul și subsolul unui . în acțiune, imobil care a fost naționalizat ca farmacie prin Decretul nr.134/1949 de la autorul și bunicul apelantului Gotsman A. V., conform procesului – verbal predat apelantului de Arhiva CAFIN a Ministerului de Finanțe. Apreciază valoarea acestui spațiu comercial la 400.0000 euro și valoarea chiriei pierdute și a profitului din 1949 până azi la 4 milioane euro.
Solicită obligarea pârâților să aducă la dosar documentele de preluare pe care le dețin PMB-CGMB, Departamentul de valorificare spatii comerciale să aducă contractul care îl are cu societatea MEDLlFE pentru a se constata nulitatea lui absolută.
Solicită să fie obligat pârâta P.M.B. - Direcția Concesionari, să-i predea apelantului 80% din chiria încasată până astăzi, întrucât el cunoștea că nu este proprietar, ci doar un posesor fără drept, deținător fraudulos prin dreptul forței.
Susține apelantul că documentele cu valoare de înscrisuri prin care probează naționalizarea acestui bun al autorilor săi se găsesc la filele nedisjunse din dos._/3/2007 - fost la I.C.C.J.
Neexistand nici un dubiu că autorii reclamantului sunt proprietarii si reclamantul ostenitorul, solicită instanței ca prin sentința civilă ce se va pronunța să se dispună următoarele:
1. Nulitatea absolută a contractului dintre PMB-CGMB si MEDLIFE sau firma inițiala care preluat spațiul;
2. Retrocedarea în deplină si netulburată posesie a acestei proprietăți către apelant, chiriașul rămânând în spațiu, plătindu-i chiria pieței.
Apelantul înțelege să se folosească de orice mijloc de probatoriu, permis de lege, pentru a-și dovedi drepturile.
Pârâții nu pot invoca prevederi din Codul civil pentru a nu aduce documentele ce le dețin la dosar, decretele abuzive de naționalizare nu erau judecate in justiție după vreun cod civil al unui stat de drept democratic, ci erau abuzuri staliniste ca parte a unui genocid si program de exterminare a proprietarilor legitimi în toate tarile comuniste.
Solicită apelantul – reclamant ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună constatarea nulității absolute a contractului prin care PMB sau orice altă persoana juridică sau fizică deține sau folosește acest spațiu comercial, naționalizat de la autorul și bunicul său Gotsman A. V. prin Decretul 418/16 mai 1953; să fie obligată PMB să-i lase in deplina si netulburata posesie proprietatea; să fie anulate și casate hotărârile instanței de fond pentru refuz de judecata si abuz de drept ca netemeinice si nelegale.
Solicită să se ia în considerare termenul din 14.04.2011 ca prim termen de judecata a apelului, întrucât pe site-ul C.A.B. acest dosar nu a apărut decât după primul termen iar la blocul din C.. V. 214, un grup de chiriași si chiriași proprietari încearcă sa distrugă chiar fizic apartamentul său prin inundații, îi fura corespondența și solicită ca orice comunicare sa se facă pe e-mail_.
La data 29.03.2011, apelantul a avut pentru prima data ocazia să găsească dosarul la Arhiva și a constatat că plângerea penală împotriva tergiversării abuzive de a judeca în maximum 1 an la Tribunalul București, recursul acestei proprietăți, este un abuz de drept, tergiversare abuzivă, încălcarea jurisprudenței CE.D.O. și mai grav, falsificare de dosar de către grefiera de la Tribunalul București si judecătoarea C. S..
Pe cale de consecința în dosarul trucat în această formă nu se poate lua o hotărâre si solicită să se dispună conexarea si aducerea la C.A.B pentru acest apel, a dosarului nr._/3/2007, unde s-a dat soluție de multe luni dar pe care judecătoarea tot nu o motivează, exact ca în cauză cu această farmacie prin amânări fără fundament legal.
De asemenea, apelantul remarcă ca un anume comisar D. N. s-a prezentat singur fără a-l consulta de apelant la Tribunalul București Ia Arhiva și a constatat ca deși dosarul era soluționat, el nici atunci nu se găsea la Arhivă.
Pe tot timpul judecării acestui dosar, avocata D. A. - fila 36 nu a scris un rând în apărarea drepturilor apelantului de când a fost delegată în anul 2009. Adică l-a înșelat iî convenție si a fraudat banii U.E. pe O.U.G. 51/2008.
Consideră apelantul că doar la termenul din 08.10.2008, judecătoarea A. M. a procedat prin respectarea legilor, însă a fost înlocuită de S. C., acestea s-au întâmplat pentru tergiversările abuzive si recuzările făcute primei judecătoare care tergiversa abuziv, B. Miorița.
Privitor la motivarea refuzului restituirii, apelantul susține ca Arhivele Naționale au refuzat în mod constant si continuu să-i predea documente privitoare la farmaciile naționalizate de la autorul său Gotsman A. V.. D. in anul 2006 au trimis la instanța câteva documente privitoare la naționalizările cu Decretul nr.134/1949 pentru societatea S.A.R. HYGEA si doar pentru una din farmaciile în nume propriu cum este și aceasta, recunoscută de Statul Român ca naționalizată abuziv prin predarea către apelant de către Ministerul Finanțelor Arhiva CAFIN a Procesului Verbal de Predare-Primire. Cu aceștia, apelantul a avut numeroase procese si directoarea filialei București - F. Rinzis are nenumărate plângeri penale pentru ascundere cu viclenie a documentelor solicitate și pentru alte imobile revendicate pentru apelant.
Apelantul consideră ca se poate judeca cu documentele pe care le va depune fără a se mai aștepta conexarea, solicitând totuși conexarea, întrucât toate naționalizările staliniste din România, jefuind cetățenii de bunurile lor legitime sunt acte de exterminare și teroare comunistă. Anexează și o decizie a Curții de Apel București privitor la vânzarea unui dormitor pe Legea aberanta nr.112/1995, adică vânzarea bunurilor de furat, în care R. A. a fost supusă la presiuni si intimidări chiar în instanță de grupul de tâlhari care au distrus ușa exterioară de metal, instalându-se cu forța în proprietatea apelantului și de protectorii lor, care au venit pentru a-I susține pe avocatul care îl înșela pe apelant în convenție.
Apelantul solicită ca:
1) Să se constate că acest spațiu comercial parter și subsol si terenul aflat sub el, au fost preluate prin Decret de Naționalizare, de la autorii apelantului;
2) Să se dispună anularea oricărui act prin care PMB a cedat vreun drept de folosință unei juriste, angajată la PMB, care a devenit judecătoare, poate chiar la Tribunalul București si poate chiar S. C., așa spunea în 2005 M. Marisca, care avea acte pe firma ..
3) Să se dispună ca .-i plătească apelantului retroactiv chiria de piața, scăzând diferența plătită pe contract către PMB sau orice alt subsidiar fraudulos. Să fie obligat acest pârât să aducă în instanță pentru apelant fișa de calcul - contractul.
4) Să fie obligată PMB să-i predea apelantului în deplină și netulburată posesie acest imobil, să-i predea 80% din încasările contractului de concesionare către . diverși interpuși sau firme căpușă.
5) Instanța să se pronunțe privitor la cererea de a fi despăgubit apelantul de Statul Român prin Ministerul de Finanțe pentru lipsire de folosință cu o suma de 70.000 Euro anual (șapte zeci mii), începând cu 1949, adică 62 ani = 4.343.000 euro (patrumilioanetreisutepatruzecisitreimiieuro)
În dovedirea drepturilor apelantului de moștenitor și proprietar, depune o . înscrisuri certificate că sunt conforme cu cele originale.
În drept, și-a întemeiat apelul, pe prevederile art. 1 Protocol nr.1 și art. 6 și jurisprudența CEDO, Legea Micii Reforme, Codul Civil - art.480 și următoarele și Codul procedură civilă - art.172 alin.1 și 2.
A formulat în același context, și cerere de introducere în cauză, a mai multor persoane fizice sau juridice: ., . SRL, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice (fila 29 dosar apel).
La termenul de judecată din data de 20.10.2011, în contextul punerii în discuție de către instanța de apel, a admisibilității în apel, a cererilor noi formulate de apelant, relativ unor noi obiecte (constatare nulitate absolută a diverse acte juridice, plata retroactivă a chiriei, etc.), respectiv relativ introducerii în cauză, a unor noi pârâți, apelantul personal a precizat că înțelege să renunțe la toate acestea (fila 136 verso dosar apel).
La același termen de judecată, apelantul a renunțat și la cererea de conexare a prezentei cauze, la dosarul nr. dosarul nr._/3/2007.
Intimatul nu a depus întâmpinare, deși potrivit art.289 alin.2 Cod procedură civilă, avea această obligație, solicitând însă, prin concluziile verbale, respingerea apelului formulat.
La solicitarea expresă a instanței de judecată, Secția a IX- a a Curții de apel București a înaintat la dosar, copiile actelor din dosarul de fond nr._/3/2007 (cel din care s-a disjuns prezenta cauză) (filele 65 și urm dosar prezent).
În apel, s-a administrat conform art. 292 și art. 295 Cod Procedură Civilă, proba cu înscrisuri: fișa personală a autorului acestuia, Gotsman V. A., emisă de Ministerul Afacerilor Externe, eliberat la data de 5.06.1951; cerere de modificare, înregistrată sub nr. 502 din data de 28.05.1947, emisă de Camera de Comerț și de Industrie din B. – Oficiul Registrului Comerțului; adresă înregistrată sub nr._ din data de 10.03.2006, emisă de Ministerul Sănătății - C. Relații cu Presa; proces – verbal al Adunării Generale ordinare și extraordinare din data de 24.06.1947, emis de Societatea Anonimă Română pentru Comerț și Industrie de Produse Farmaceutice și Sanitare „Hygea”; proces – verbal din data de 06.06.1945 – interogator -, emis de Ministerul Justiției – Tribunalul Poporului – Acazator Public 12; situația patrimonială la naționalizare a farmaciei – Anexa 108 la Decretul nr. 134/1949; concluzia din data de 31.07.1953; adresă emisă de Consiliul General al M. București – Administrația Fondului Imobiliar, înregistrată sub nr._ din data de 05.08.2005; adresa înregistrată sub nr. 712/C din data de 14.11.2006, emisă de Ministerul Justiției – Tribunalul M. teritorial – Biroul Arhivă; certificat de căsătorie al autorului reclamantului, Gotsman A., emis de Republica Populară Română - Sfatul Popular al Raionului București; adresa înregistrată sub nr. 691/C din data de 27.05.2003, emisă de Ministerul Justiției – Tribunalul M. Teritorial – Biroul Arhivă Specială; certificat de deces al autorului reclamantului Goțman A., nr. 25 din data de 03.08.1962, emis de P. comunei Lerești, județ Argeș (. nr._); certificat de moștenitor nr. 385 din data de 06.03.1992, emis de notariatul de Stat al Sectorului 1 București, de pe urma defunctei Gotsman E.; certificat de calitate de moștenitor legal nr. 17 din data de 05.03.2003, emis de Biroul Notarilor Publici Asociați „S. D. și T. B. – C. – C.”, de pe urma defunctei B. V.”, sentința civilă nr. 971 din data de 25.06.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._/3/2010, precum și copii xerox ale unor articole publicate în Ziarul „ATAC” din data de 18.07.2005, Ziarul „ADEVĂRUL” și Ziarul „Academia CAȚAVENCU”, adresă emisă de Arhivelor Naționale înregistrată sub nr._ din 04.11.2011; adresă emisă de Serviciul M. București al Arhivelor Naționale înregistrat sub nr. C 4444 din data de 09.11.2011; adresa emisă de Serviciul Județean Prahova de pe lângă Arhivele Naționale înregistrată sub nr. 1335 din data de 15.11.2011; adresă emisă de Serviciul Județean B. de pe lângă Arhivele Naționale înregistrată sub nr. C 1403 din data de 17.11.2011, adresa nr. 1674 din data de 08.02.2012, emisă de Ministerul Administrației și Internelor – Arhivele Naționale; adresa nr.2892 din data de 06.02.2012, emisă de Ministerul Sănătății – Direcția de Sănătate Publică a M. București; adresa nr. 1010 din data de 13.02.2012, emisă de Ministerul Sănătății – Institutul Național de Sănătate Publică; adresa nr. 1674 din data de 15.02.2012, emisă de Ministerul Administrației și Internelor – Arhivele Naționale; adresa nr. C 325 din data de 14.02.2012, emisă de Ministerul Administrației și Internelor – Arhivele Naționale – Serviciul M. București al Arhivelor Naționale; adresa nr._/1652 din data de 17.02.2012, emisă de P. M. București – Direcția Patrimoniu – Serviciul Evidență Domeniu Public și Privat; adresa nr._/1653 din data de 16.02.2012, emisă de P. M. București – Direcția Patrimoniu – Serviciul Cadastru; fax, din partea Bibliotecii Academiei, prin care a comunicat copia Legii nr. 804/1946, adresa nr._/1652 din data de 17.02.2012 (4493/20.02.2012) privind identificarea imobilului în cauză, adresa Administrației Fondului Imobiliar, înregistrată sub nr._ din data de 10.04.2012, adresa înregistrată sub nr._/5149 din data de 02.05.2012, eliberată de P. M. București – Direcția Patrimoniu – Serviciu Evidență Domeniu Public și Privat.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul apel, date fiind prevederile art. 3 Cod de procedură civilă și art. 282 și urm. Cod de procedură civilă.
Verificând sentința apelată, în limitele cererii de apel, conform prevederilor art. 295 Cod de procedură civilă, Curtea apreciază că apelul prezent este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Sub un prim aspect, Curtea observă că prezenta acțiune reprezintă o acțiune în revendicare de drept comun, potrivit calificării date de instanța de fond, în temeiul inclusiv al cererii precizatoare orale a reclamantului, expuse la fila 38 dosar fond.
Potrivit doctrinei juridice, acțiunea in revendicare a fost definită ca fiind acțiunea prin care proprietarul care a pierdut posesia unui bun individual determinat, cere instanței să i se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului și să redobândească posesia lui de la cel care îl stăpâneștefără a fi proprietar.
Hermeneutica elementelor art. 480 Cod Civil relevă așadar că și în cadrul unei acțiuni în revendicare, reclamantul trebuie să dovedească în prealabil, dreptul de proprietate al său, adică să exhibe un titlu care cel puțin din punct de vedere formal, să ilustreze calitatea sa de proprietar asupra imobilului revendicat.
Prin titlu, se înțelege în principiu, actul juridic prin care se realizează transferul dreptului de proprietate, inter vivos sau mortis causa, oneros sau cu titlu gratuit.
Așadar, premisa analizei comparative a situației juridice a părților litigante într-o acțiune în revendicare de drept comun, este existența unui titlu cel puțin formal de proprietate al reclamantului, întrunirea acestui element fiind de natură a permite analiza în continuare, pe fond, a cererii de revendicare.
Sub același aspect, Curtea mai apreciază că întrucât obiectul prezentei cauze îl reprezintă o acțiune în revendicare de drept comun, reglementată de art. 480 Cod Civil și nu o acțiune întemeiată pe Legea 10/2001, rigorile presupuse de dovada dreptului de proprietate instituite de dreptul comun în materie, ilustrate anterior, nu vor putea fi atenuate de prevederile mai favorabile ale legii speciale evocate.
De altfel, apelantul a urmat și procedura Legii 10/2001 (a se vedea mențiunea sa de la filele 7-8 dosar fond, precum și înscrisurile de la filele 90 și urm., 96 și urm. dosar prezent apel) inclusiv în referire la acest imobil, astfel încât dumnealui nu va fi lipsit de beneficiul special al legiuitorului sub acest aspect acordat în procedura specială, însă neaplicabil în cea obișnuită.
2. Aplicând toate aceste considerente teoretice, la speța dedusă judecății, Curtea constată împrejurarea că reclamantul apelant nu exhibă nici un titlu de proprietate al autorului său care să poată fi opus intimatului, asupra imobilului din ..2 (actual Bvd. I. G. D., nr. 13, sector 1).
i. În primul rând, Curtea observă că în prezent, imobilul în litigiu, este în patrimoniul M. București, fiind administrat de Administrația Fondului Imobiliar, fiind închiriat societății comerciale . SRL, în baza fișei de calcul nr. 1354/06.08.2010 întocmite de P. M. București – Direcșția Generală Achiziții – Direcția Contracte și este folosit ca și centru medical (adrese P. M. București și Administrația Fondului Imobiliar - filele 229, 233 dosar apel).
ii. În al doilea rând, Curtea observă că încă de la momentul formulării cererii de chemare în judecată, reclamantul nu a arătat care este titlul de proprietate al autorului său și deci, implicit al său, precizând doar în mod repetat, că bunicul său a deținut la adresa indicată, o farmacie intitulată Gotsman&D. care ar fi fost naționalizată în temeiul Decretului nr. 134/02.04.1949 pentru naționalizarea unităților sanitare ca: farmaciile urbane reședințe și nereședințe de județ și centre importante muncitorești, laboratoare chimico-farmaceutice, drogherii medicinale, depozite de medicamente și laboratoare de analize medicale (adresa Ministerului Sănătății - fila 33 dosar apel).
Deși în temeiul rolului său activ, reglementat de dispozițiile art. 129 Cod Procedură Civilă, Curtea a dispus căutarea eventualului titlu de proprietate al numitului A. V. Gotsman asupra farmaciei în discuție, în Arhivele Naționale ale României Sediul Central, dar și în cel al Direcțiilor Prahova și B., în arhivele Ministerului Sănătății – Serviciul Arhivă și a Ministerului Sănătății – Direcția de Sănătate Publică a M. București, a Ministerul Sănătății – Institutul Național de Sănătate Publică, acesta nu a fost identificat și furnizat instanței de judecată.
Concomitent, toate aceste instituții au răspuns nefavorabil cererilor instanței în vederea comunicării măcar a documentelor care să ateste structura acționariatului pentru farmacia deținută în ..2 (colț cu . nr.13), București, preluată în baza decretului menționat, pentru a se verifica dacă autorul reclamantului, Gotsman V. A. (fiul lui V.), născut în anul 1902, în localitatea M., jud. B., era asociat sau ce calitate avea în raport de farmacie, instanța realizând și precizarea suplimentară în cadrul adreselor emise, că farmacia ar fi fost inițial înregistrată în M., jud. B., fiind radiată din evidențele Camerei de Comerț și Industrie din B., ca urmare a obținerii concesiunii de farmacie în București (a se vedea filele 167, 165, 173, 185, 204, 206, 208, 210, 212 dosar apel).
Nu mai puțin, același răspuns nefavorabil a fost transmis și în referire la solicitarea privind identificarea și transmiterea tuturor documentelor aflate în arhiva dumnealor, cu privire la preluarea de către stat, a farmaciei Gotsman&D. situate în București, ..2 colț cu ., nr.13, sector 1, respectiv: acționari, proprietari, etc..
Singurele înscrisuri relevante sub acest aspect, depuse în urma tuturor acestor demersuri la dosar, au fost adresa nr._/17.05.1947 a Direcției Farmaciilor și Medicamentelor din Ministerul Sănătății și Ocrotirilor Sociale (fila 179 dosar apel), prin care numitul Gotsman A., farmacist, era înștiințat că i s-a acordat în temeiul Legii 804/1996, o concesiune de farmacie în București, .. 2, precizându-se și că această concesiune va fi definitivată de Minister, prin Înalt Decret Regal. În temeiul acestei concesiuni, numitul Gotsman A. a radiat firma sa (o farmacie) deținută în M., . C.), nr. 5 (filele 44, 174,176 dosar prezent).
Adresa evocată, având nr._/17.05.1947, nu atestă însă, decât dobândirea dreptului de concesiune asupra farmaciei indicate. Or, dreptul de concesiune asupra unui bun, atribuie titularului său (concesionarul), doar prerogativa exploatării respectivului lucru, pentru un anumit interval de timp, bunul rămânând pe mai departe, în proprietatea concedentului. Așadar, în acest context juridic, nu poate fi realizată vreo echivalență între beneficiarul unei concesiuni și titularul dreptului de proprietate asupra bunului.
Prevederile Legii nr. 804/1996 (pe care Curtea a atașat-o la dosar, de la Biblioteca Națională - filele 221, 222 dosar apel) în temeiul căreia s-a atribuit preliminar concesiunea, nu infirmă regimul juridic comun al dreptului de concesiune evocat, neconținând nici un fel de prevedere derogatorie.
De altfel, Curtea observă că potrivit precizării finale din cadrul adresei nr._/17.05.1947 expuse, nici măcar atribuirea dreptului de concesiune nu era certă, atât timp cât definitivarea concesionării urma a se realiza în temeiul unui decret regal, în acord de altfel, cu prevederile art.2 al.2 din Legea nr. 804/1996.
Or, în cauză, nu s-a identificat și prezentat nici un document care să ateste măcar emiterea acestui decret regal, cu atât mai puțin nefiind administrat cauzei, ca și probă, însuși eventualul decret regal care s-ar fi emis, astfel încât din perspectiva acestor elemente, Curtea apreciază că există un dubiu chiar și asupra definitivării concesiunii farmaciei respective.
iii. Prezenta instanță de apel mai observă și faptul că actele de vânzare-cumpărare autentificate la Tribunalul I. – Secția notariat, sub nr. 9056/28.03.1927 (filele 91-92 dosar apel), respectiv sub nr._/26.06.1945 (filele 102-104 dosar apel) vizează alte două imobile revendicate de reclamantul apelant (care nu fac obiectul prezentului dosar disjuns), situate în . . Calea V..
Curtea reține totodată, și împrejurarea că din probele administrate cauzei, mai rezultă că numitul Gotsman V. A. (fiul lui V.), născut în anul 1902, în localitatea M., jud. B., a fost acționar la alte farmacii decât prezenta, exempli gratia: farmacia Hygea (fila 120 dosar prezent apel, apelantul precizând în mod expres, la termenul de judecată din data de 19.01.2012, că această farmacie menționată, ca de altfel și cea din Calea V., reprezintă farmacii distincte de cea revendicată în prezentul dosar, situată în ..2, ele fiind preluate de statul comunist, în temeiul unor alte acte normative – fila 196 verso dosar apel) sau farmacia din M., anterior expusă (a se vedea mențiunile în acest sens, din filele 174, 182, 117, 118 dosar apel).
Pentru ansamblul tuturor acestor considerente, Curtea constată în temeiul principiului juridic idem est non esse .> (a nu fi probat echivalează cu a nu exista), că în cauză, apelantul, în pofida concursului instanței de judecată ce a efectuat demersuri din oficiu, nu a demonstrat existența vreunui titlu de proprietate al autorului său invocat Gotsman V. A., asupra imobilului în litigiu, deși avea această obligație procesuală în temeiul art. 1169 Cod Civil și art. 129 al.1 Cod Procedură Civilă.
Nedovedirea dreptului de proprietate al (autorului invocat al) reclamantului apelant asupra imobilului în litigiu, împiedică cercetarea în continuare a celorlalte elemente presupuse de o acțiune în revendicare de drept comun (inter alia calitatea de moștenitor a reclamantului față de autorul său titular al dreptului de proprietate, preferabilitatea dreptului autorului său față de cel al intimatului), această omisiune fiind suficientă pentru adoptarea soluției de respingere a acțiunii și pe cale de consecință, a apelului.
3. În privința criticilor legate de apărarea sa cu viclenie de către apărătorul desemnat din oficiu, Curtea observă că apelantul nu a dovedit prin nici un mijloc de probă aserțiunea sa. Dimpotrivă, Curtea observă că la termenul de judecată din data de 05.05.2010, reclamantul personal a precizat că înțelege să renunțe la asistența juridică din oficiu (fila 38 dosar fond).
Aceeași apreciere a caracterului neîntemeiat se impune și în legătură cu criticile legate de abuzurile invocat a fi comise de judecătorii fondului, Curtea constatând că termenele de judecată acordate au fost justificate și motivate corespunzător de instanța fondului, neexistând indicii că drepturile fundamentale ale apelantului ar fi fost ignorate.
Nu mai puțin, aprecierile apelantului legate de existența unui consorțiu care favorizează grupuri cu scopuri ilicite imobiliare, din care ar face parte și judecătorii individualizați de apelant, sunt străine de cauza prezentă.
Nu în ultimul rând, Curtea observă și că aserțiunea apelantului de pe parcursul procesului (neformulată prin motivele de apel depuse până la prima zi de înfățișare când cauza s-a suspendat), în sensul că instanța de fond s-ar fi pronunțat fără actele din dosarul din care s-a realizat disjungerea prezentului litigiu, este neîntemeiată, întrucât în dosarul de fond prezent disjuns, se află copii ale actelor respective (filele 3 și urm.), ele fiind reatașate și în faza de apel (filele 65 și urm. dosar prezent apel).
Pentru ansamblul tuturor acestor considerente și substituind în parte aprecierile tribunalului, cu prezentele argumente, Curtea, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat, apelul promovat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul – reclamant B. G. G., cu domiciliul ales în București, ..64-68, ..B, ., dar și la sediul Comunității Moștenitorilor și Proprietarilor Legitimi din România – Comitetul Victimelor Represiunii Comuniste din București, Calea V., nr. 214, ., sector 1, împotriva sentinței civile nr.772 din data de 02.06.2010, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă P. M. BUCUREȘTI, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291 – 293, sector 6.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.05.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. H. I. S.
GREFIER
S. R.
Red.M.H.
Tehdact.R.L./M.H.
4 ex./04.07.2012
TB-S.5 – S.C.
| ← Evacuare. Decizia nr. 1064/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 851/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
