Legea 10/2001. Decizia nr. 762/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 762/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 762/2013
DOSAR NR._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.762
Ședința publică de la 24.04.2013
Curtea constituită din:
P. - A. D. T.
JUDECATOR - I. A. H. P.
JUDECĂTOR - E. V.
GREFIER - Ș. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta – reclamantă C. F., împotriva sentinței civile nr.2052 din 20.11.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
P. are ca obiect - Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat V. V., în calitate de reprezentant al recurentei-reclamante C. F., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/19.04.2013, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, pe care o depune la dosar și consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocatul recurentei-reclamante solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și depune la dosar copii de pe adresele nr._/_/13.12.2012 și nr._/_/27.12.2012 emisă de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Reprezentantul intimatului-pârât, nu se opune probei cu înscrisuri constând în depunerea la dosar a celor două adrese care emană de la instituția pe care o reprezintă, deși consideră că nu au relevanță în cauza de față.
Curtea, după deliberare, în temeiul art.305 din codul de procedură civilă admite proba cu înscrisuri la cererea avocatului recurentei-reclamante, urmând a aprecia asupra concludenței și utilității acestora la momentul pronunțării.
Părțile prezente și reprezentate, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentei-reclamante, având cuvântul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond, apreciind că în cauză a fost făcută o greșită aplicare a legii, fiind incidente dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă și art.3041 din Codul de procedură civilă.
În esență, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat în principal compensare cu un alt imobil și în subsidiar numai în eventualitatea în care se face dovada faptului că nu există posibilitatea compensării, acordarea măsurilor reparatorii.
A depus la dosar astăzi în ședință publică, o listă cu bunurile aflate în proprietatea M.B. cu care se poate realiza compensarea, listă transmisă de această instituție într-o altă cauză.
Consideră că instanța de fond potrivit legii nu a obligat M.B. să comunice relațiile necesare, care ar fi trebuit făcute publice în temeiul dispozițiilor art.1 al.5 din Legea nr.10/2001, dispoziție introdusă prin Legea nr.247/2005. Prin această normă este obligată municipalitatea să afișeze lista bunurilor care se pot acorda în compensare.
La dosarul cauzei există o notă din care rezultă că nu s-a finalizat inventarierea bunurilor, notă de care instanța de fond a lua act. De asemenea, nu există un inventar provizoriu, nu există un început de dovadă în sensul că se poate proceda astfel și se constată faptul că nu poate fi finalizată inventarierea.
La interpelarea instanței, avocatul recurentei apreciază că prin aceste probe noi folosite în recurs a făcut dovada că există o listă de cel puțin 23 imobile care ar putea fi acordate în compensare și solicită casarea cu trimite la instanța de fond în vedere suplimentării probatoriului raportat la aceste imobile pentru soluționare capătului său de cerere privind acordarea în compensare.
De asemenea, consideră că sunt incidente dispozițiile art.312 al.3 din Codul de procedură civilă, în sensul că ar trebui administrate probe în soluționarea cauzei, probe care nu pot fi administrate în recurs.
Reprezentantul intimatului-pârât, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Arată că în ceea ce privește cele două adrese depuse la dosar astăzi în ședință publică de către partea adversă, referitor la spațiile comerciale, consideră că din simpla lecturare a acestora se poate constata că este vorba de o procedură prevăzută de Legea nr.550/2002 de vânzare a spațiilor comerciale care se realizează de către Primăriile de sector și se efectuează o procedură de cumpărare prin licitare, care se află în derulare.
În ceea ce privește prima listă emană de la instituția pe care o reprezintă pe Legea nr.10/2001 și care atestă doar faptul că pentru aceste imobile cu numerele poștale respective nu există notificări în baza Legii nr.10/2001, astfel că nu se pot efectua interpretări față de această listă.
Referitor la susținerea părții adverse cu privire la nefinalizarea inventarului domeniului privat al M.B., arată că această instituție a finalizat în anul 2008 inventarierea domeniului public a Municipiului București prin HCGMB nr.186/2008 (care deține o anexă de peste 6000 pagini), iar inventarierea domeniului privat este o procedură complexă, pentru că presupune identificarea fiecărui lot de teren și înscrierea în Carte Funciară, respectiv intabularea acestor proprietăți.
Concluzionând, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond, întrucât la acest moment nu există un bun imobil sau un serviciu care să fie oferit în condițiile art.10 al.10 din Legea nr.10/2001 în compensare părții adverse.
Curtea reține pricina spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2052/20.11.2012, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis în parte cererea precizată formulată de reclamanta C. F. în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General și a obligat pârâtul să emită dispoziție motivată privind stabilirea de masuri reparatorii in echivalent in favoarea reclamantei pentru imobilul situat in București sector 6 Calea Ferentari nr.53 compus din teren in suprafața de 490 m. p. și construcție compusa din 7 camere si dependințe imposibil de restituit în natură.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanta C. F. este moștenitoarea lui Cristiniu G. si X., astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv acte de stare civila, acte de identitate si certificatul de moștenitor nr.466/1979 emis de fostul notariat de Stat al sectorului 6 București.
Conform certificatului de moștenitor nr.466/1979 emis de fostul Notariat de Stat al sectorului 6 București emis la deschiderea succesiunii tatălui reclamantei, Cristiniu G., în masa succesorală figurează un imobil situat în București, ., sector 6 compus din teren în suprafață de 552 m. p. pe care este amplasată o construcție de 7 camere si bucătărie. Imobilul a fost dobândit prin cumpărare, conform actelor autentice nr.8198/1948 si nr._/1949 la Tribunalul I., iar casa a fost dobândită prin cumpărare - 3 camere - conform primului act, iar celelalte camere prin construire.
Această situație juridică rezultă și din adresa nr._/8728/ 20.06.2012 conform căreia imobilul a fost expropriat prin Decretul nr.206/18.07.1985 fiind menționat la anexa 1 a decretului la poziția 26 unde erau înscriși C. X., S. I. si C. F. cu teren de 480 m. p. si construcții în suprafața desfășurata de 193 m. p.
La data de 7.02.2001 reclamanta a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001 fiind comunicata prin executorul judecătoresc T. G. din București.
In consecință, reclamanta a făcut dovada faptului ca este persoana îndreptățită în conformitate cu prevederile art.3 din Legea nr.10/2001, pe de o parte potrivit alin 1 ca persoana îndreptățită, iar pe de alta parte în baza art.4 alin 4 din lege conform căruia de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.
Potrivit raportului de expertiza tehnica în specialitatea topografie construcțiile amplasate pe teren au fost demolate, iar zona este integral sistematizata, imobilul din fosta Calea Ferentari nr.53 este inclus în zona de sistematizare, fiind ocupat parțial de blocuri, respectiv blocul 123 si 124 de pe Calea Ferentari nr.12 si nr.14 si parțial de lucrări aferente, spații verzi, trotuare, carosabil auto și parcare. Singura porțiune liberă este o suprafața de 36 m. p. situata în parcarea nou amenajata din spatele blocurilor nr.123 si 124.
Potrivit raportului de expertiza topografica suprafața terenului a fost de 490 m. p.
Conform situației juridica actuale comunicata de Primăria Municipiului București – Direcția Patrimoniu imobilul ce a aparținut reclamantei este afectat integral de lucrări de utilitate publica și elemente de sistematizare, iar în ceea ce privește suprafața de teren de 36 m. p. aceasta face parte din domeniul public, fiind amenajată ca parcare în spatele blocurilor nr.123 și nr.124.
Tribunalul a constatat, în consecință, că nu este posibilă restituirea în natură a terenului acesta fiind ocupat de lucrări de utilitate publica și elemente de sistematizare. In ceea ce privește suprafața de teren de 36 m. p. tribunalul a constatat ca și aceasta a fost amenajată ca spațiu pentru utilitate publică nefiind posibila restituirea in natura.
In ceea ce privește solicitarea reclamantei de a i se atribui în compensare un alt imobil egal ca valoare prin adresa nr.4530/AS/28.03.2012 emisa de Direcția Juridic din cadrul Primăriei Municipiului București, aceasta nu a fost avută în vedere întrucât nu există această posibilitate nefiind finalizata operațiunea de inventariere a bunurilor.
Prin urmare, reclamanta este, potrivit art.1 alin 2-4 din Legea 10/2001, îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca nelegală prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 C.proc.civ., pentru următoarele motive:
- hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art.1 alin.5 din Legea nr.10/2001, în sensul că instanța a acceptat poziția procesuală abuzivă a pârâtului care, încălcând legea, refuză în mod nejustificat să indice imobilele ce pot fi date în compensare persoanei îndreptățite reclamante pentru imobilul notificat de aceasta.
În dovedirea recursului, la termenul din data de 24.04.2013, recurenta depune la dosar o listă cu imobilele pe care le consideră libere și care ar putea fi date în compensare în locul imobilului notificat.
Potrivit dispozițiilor art.312 alin.2 C.proc.civ., Curtea va găsi fondat recursul pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.1 alin.5 din Legea nr.10/2001, primarii sau, după caz, conducătorii entităților învestite cu soluționarea notificărilor au obligația să afișeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârșitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile și/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare.
Pârâtul intimat nu s-a conformat dispozițiilor art.1 alin.5 din Legea nr.10/2001.
Instanța de fond a solicitat în mod expres pârâtului să comunice lista cu bunurile deținute în vederea compensării.
La solicitarea instanței, pârâtul intimat, prin adresa nr.4530/AS/28.03.2012, învederează instanței că „în acest moment, municipalitatea nu are posibilitatea atribuirii în compensare a bunurilor care pot fi acordate potrivit dispozițiilor art.1 alin.5 din Legea nr.10/2001, deoarece nu a fost finalizată operațiunea de inventariere a acestora”.
Curtea consideră, pe de o parte, că acest răspuns este abuziv, pârâtul intimat, invocându-și propria culpă pentru nefinalizarea listei prevăzute de art.1 alin.5 din lege, iar, pe de altă parte, din cuprinsul răspunsului rezultă că există bunuri ce se pot da în compensare, dar că acestea nu au fost încă integral inventariate, ceea ce denotă rea-credință din partea intimatului pârât care ar fi trebuit să indice instanței măcar o parte din bunurile imobile deja inventariate care pot fi atribuite în compensare.
Curtea constată și faptul că prin capătul principal de acțiune, reclamanta nu a solicitat restituirea în natură a imobilului notificat, recunoscând imposibilitatea restituirii în natură a acestuia, ci a solicitat soluționarea notificării „…prin compensare cu un alt bun pentru trenul de 552 m.p., respectiv teren de valoare egală”.
Prin actele probatorii noi aduse în fața instanței de recurs, respectiv adresa nr._/_/13.12.2012 (fila 9), recurenta reclamantă indică o . imobile ce se află în proprietatea pârâtei, pentru care nu există notificări în baza Legii nr.10/2001 și cu privire la care pretinde că se încadrează în categoria bunurilor imobile ce se pot da în compensare. Această listă nu a fost contestată de către reprezentantul intimatului pârât.
Față de acest probatoriu, Curtea apreciază că se impune clarificarea situației de fapt prin identificarea de pe lista depusă a imobilelor ce se pot da în compensare și efectuarea unei expertize prin care să se individualizeze și să se stabilească valoarea de circulație atât a terenului notificat, cât și a eventualului teren ce se poate da în compensare.
De asemenea, se impune și clarificarea situației juridice a imobilelor ce se pretind a fi libere și posibil de dat în compensare.
Având însă în vedere că în fața instanței de recurs nu este posibilă administrarea probei cu expertiză tehnică și având în vedere și faptul că trebuie respectat principiul dublului grad de jurisdicție cu privire la calificarea unui bun ca „bun ce poate fi dat în compensare”, Curtea apreciază că se impune admiterea recursului și casarea hotărârii recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond care urmează să reia cercetarea judecătorească și să clarifice aspectele reținute de Curte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta – reclamantă C. F., împotriva sentinței civile nr.2052 din 20.11.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. D. T. I. A. H. E. V.
P.
GREFIER
Ș. P.
Red.I.A.H.P.
Tehnored.B.I.
2 ex/18.06.2013
----------------------------------------
T.B.- Secția a III-a – L.C.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1555/2012. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 765/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
