Legea 10/2001. Decizia nr. 765/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 765/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 765/2013
DOSAR NR._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.765
Ședința publică de la 24.04.2013
Curtea constituită din:
P. - A. D. T.
JUDECATOR - I. A. H. P.
JUDECĂTOR - E. V.
GREFIER - Ș. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul – pârât M. BUCUREȘTI PRIN P. G., împotriva sentinței civile nr.2279 din 15.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă K. L. și cu intimatul-pârât P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – O. M. S..
P. are ca obiect - Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al recurentului-pârât M. BUCUREȘTI PRIN P. G. și al intimatului-pârât P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – O. M. S., în baza delegației pe care o depune la dosar și avocat D. I. A., în calitate de reprezentant al intimatei-reclamante K. L., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/7.04.2013, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, aflată la fila 12 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că intimata-reclamantă a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 19.04.2013, întâmpinare.
Curtea acordă cuvântul pe excepția nulității recursului invocată prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimata-reclamantă.
Avocatul intimatei-reclamante, având cuvântul solicită admiterea excepției de nulitate a recursului, întrucât nu se invocă nici un motiv de nelegalitate, dar nici de netemeinicie a hotărârii instanței de fond, menționându-se numai faptul că este vorba de o acțiune prin care partea reclamantă a obligat P. să emită dispoziție în baza Legii nr.10/2001, deși obiectul acțiunii era ca instanța să restituie direct în natură cota parte din acest teren liber. De asemenea, se arată că Primăria nu a respectat termenul de 60 de zile, fiind un termen de recomandare și nu are sancțiune legală.
Consideră că motivele de recurs așa cum au fost formulate nu au legătură cu hotărârea pronunțată de instanța de fond, deși în opinia sa este legală și temeinică.
Reprezentantul recurentului-pârât, având cuvântul, solicită respingerea excepției invocate, întrucât criticile de nelegalitate invocate vizează greșita aplicare în speță a dispozițiilor Legii nr.10/2001 și a Deciziei nr.20/2007.
Totodată, arată că aceste critici ale motivelor de recurs se circumscriu în dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, privind aplicarea greșită a Legii nr.10/2001 și a Deciziei nr.20/2007, față de refuzul nejustificat al M.B. de a soluționa notificarea.
Curtea, în urma deliberării, respinge excepția nulității recursului raport la faptul că din verificarea motivelor de recurs rezultă că există și anumite critici punctuale raportate la hotărârea atacată, urmând a aprecia pe fondul recursului fiecare motiv în parte.
Părțile prezente și reprezentate, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentului-pârât, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii cererii părții adverse de restituire în natură a cote de ½ din terenul în discuție. Consideră că nu există un răspuns nejustificat al instituției pe care o reprezintă de a soluționa notificarea și evocând art.22 din Legea nr.10/2001 și art.20 al.1 trebuia epuizată procedura administrativă, prin emiterea unei dispoziții de restituire în natură a acestei cote de ½ din teren.
Referitor la critica privind cheltuielile de judecată, urmează ca instanța să aprecieze, având în vedere faptul că s-a efectuat o expertiză la instanța de fond, existând și un onorariu de avocat, fiind obligați în mod greșit la plata acestora.
Avocatul intimatei-reclamante, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Arată că odată cu notificarea din data de 10.08.2001 s-a depus și decizia prin care bunul a fost preluat de către stat, decizie care este emisă pe numele reclamantei în speță, urmând a fi aplicate prevederile art.24 din Legea nr.10/2001.
Consideră că dosarul de notificarea putea fi soluționat, chiar dacă au fost depuse de fiecare dată actele necesare (conform opisului cu toate actele necesare, în formă fizică și cu ștampila de înregistrare), dosar care putea fi soluționat pe baza Legii nr.10/2001, dar nu s-a realizat.
Mai mult decât atât, consideră că Primăria avea posibilitatea să emită decizia și până la primul termen de judecată putea să le comunice decizia în baza Legii nr.10/2001, iar dosarul rămânea fără obiect, astfel că în mod corect instanța de fond a soluționat acțiunea și le-a restituit cota parte în natură și a obligat partea care a căzut în pretenții să plătească cheltuieli de judecată.
Referitor la cheltuielile de judecată, provocate de acest proces, arată că urmează a le solicita pe calea unei acțiuni separate.
Curtea reține pricina spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2279/14.12.2012, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis cererea formulată de reclamanta K. L., în contradictoriu cu pârâtul M. București prin P. G.; a dispus restituirea în natură către reclamantă a cotei de ½ din terenul de 306 m.p., situat în București, . nr.7, sectorul 4; a obligat pârâtul să emită o dispoziție în acest sens și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3347,30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că la data de 08.08.2001, reclamanta a adresat notificarea nr. 108 prin B. V. G. Primăriei Municipiului București, conform art.22 din Legea nr.10/2001, în vederea restituirii în natură a cotei de ½ a imobilului din București, . nr. 7, constând în teren de 306 m.p. cu privire la care pretinde că a aparținut părinților și bunicilor săi și a fost abuziv preluat de stat prin decizia nr. 1780/1976.
Notificarea a fost înregistrată la 10.08.2001 la Primăria municipiului București și nu a fost soluționată până în prezent.
În raport de dispozițiile art. 26 alin. 3 și de dispozițiile Deciziei nr. XX/2007 a ÎCCJ, tribunalul a analizat direct, în fond, solicitarea reclamantei, apreciind că lipsa unui răspuns al unității de ținătoare echivalează cu o respingere a solicitării de reparații pentru bunul preluat.
S-a constatat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5286/1905 la Tribunalul I. – Secția notariat (filele 61-62), D. N. și D. Slamina au cumpărat un imobil de la Societatea Creditului Funciar U. din București, din ., zona Cuțitul de A., actualmente București, . nr. 7.
Așa cum rezultă din istoricul de rol fiscal și din celelalte acte ale dosarului, terenul viran de la adresa respectivă a fost impus pe numele D. L. și D. (după căsătorie K.) P. L., în anul 1952, a fost trecut ulterior în proprietatea statului, în baza sentinței civile nr. 1195/1952, după care a fost restituit în proprietatea celor două, conform deciziei nr. 561/1957, în baza unei hotărâri judecătorești – sentința civilă nr. 1970/1956 a Tribunalului raionului B. (vezi filele 63, 64 și 66, 67 și urm.).
În urma plecării definitive din țară a reclamantei K. P. L., este trecută în proprietatea statului o cotă de ½ din terenul neconstruit în suprafață de 307,80 m.p., din . nr. 7, în baza deciziei nr. 1780/1976 (filele 63 și 65).
În prezent, s-a constatat că terenul este liber și are o suprafață exactă de 306 m.p. (vezi constatările expertizei judiciare topometrice – filele 111 și urm).
De asemenea, s-a constatat că, în epocă, prin sentința de restituire a imobilului către reclamantă, sora sa, D. L. și mama sa, D. E., respectiv sentința civilă nr.1970/1956, s-a recunoscut calitatea acestora de succesorale ale proprietarilor inițiali ai terenului (tatăl, respectiv soțul, D. I., fiu al primilor proprietari D. N. și Slamina); de altfel, preluarea cotei de ½ din imobil din 1976 a fost făcută de la reclamantă în calitate de proprietar, ceea ce atrage, suplimentar, incidența prezumției legale instituite de art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Cealaltă cotă de ½ a revenit surorii reclamantei, D. (ulterior P.) L. C., moștenită de P. A., care, la rândul său a formulat notificare pentru cota ce-i revine (vezi certificat de calitate de moștenitor nr. 56/2010 emis de NP M. F. și certificat de moștenitor nr. 682/1991 emis de Notariatul Sectorul 2 București – filele 30 și 72).
În drept, tribunalul a apreciat că preluarea imobilului conform deciziei nr.1780/1976 emisă în baza Legii nr.59/1974 contravenea dispozițiilor Constituției de la 1965, astfel că preluarea este abuzivă conform art. 2 lit. i din Legea nr.10/2001, neexistând nici justa și prealabila despăgubire, nici utilitatea publică a măsurii; chiar dacă s-ar considera că titlul statului este valabil, art.2 lit.h din Legea nr.10/2001 consideră abuzivă preluarea imobilului de către stat chiar și cu titlu valabil, astfel cum este definit prin art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998
Față de cele expuse mai sus, constatând că reclamanta a fost proprietar asupra cotei de ½ din bun și că această cotă a fost preluată abuziv de stat din patrimoniul acesteia și că este posibilă restituirea în natură, în baza art. 26 alin. 1, art. 9 și art. 3 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 a fost admisă cererea și a fost dispusă restituirea în natură a respectivei cote către reclamantă, din terenul situat la adresa din București, . nr. 7.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., tribunalul a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3347,30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat și de expert.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M. București prin P. G., criticând-o ca nelegală, prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 C.proc.civ. pentru următoarele motive:
În prezenta cauză, recurentul M. București prin P. G. invocă prin motivele de recurs neepuizarea procedurii administrative și nerespectarea dispozițiilor art.22 din Legea nr.10/2001.
Curtea constată că acțiunea cu care a fost învestită instanța este o contestație întemeiată pe dispozițiile art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, Primăria Municipiului București în calitate de unitate deținătoare învestită cu soluționarea notificării nr.108/8.08.2011, nerespectând termenul de 60 zile de soluționare și nesoluționând notificarea nici până în prezent.
Potrivit Deciziei în interesul legii nr.XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, neemiterea dispoziției prevăzute de art.26 din Legea nr.10/2001 este echivalentă cu un răspuns negativ de soluționare, instanțele judecătorești având plenitudine de competență, atât în ceea ce privește stabilirea calității de persoană îndreptățită, cât și în ceea ce privește dreptul invocat, precum și modalitatea de restituire.
Sentința criticată s-a conformat întocmai Deciziei XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe, conform art.329 alin.3 C.proc.civ.
Instanța de fond a respectat dispozițiile Legii nr.10/2001 și potrivit probelor administrate în cauză a stabilit în mod legal calitatea reclamantei de persoană îndreptățită, precum și posibilitatea restituirii în natură a cotei de ½ din terenul de 306 m.p. în litigiu.
Recurenta nu contestă prin motivele de recurs titlul de proprietate al reclamantei și nici modalitatea de restituire în natură către aceasta a cotei sale din imobil.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs care vizează obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată nu este fondat.
Prevederile art.274 C.proc.civ. au fost corect aplicate de instanța de fond, soluția fiind în acord cu jurisprudența C.E.D.O.
Prezentul litigiu a fost inițiat în luna mai 2012 și a suferit mai multe amânări în fața instanței de fond.
Cuantumul cheltuielilor de judecată la care pârâtul recurent a fost obligat față de reclamantă este de 3347,30 lei și cuprinde atât onorariu de avocat, cât și onorariu expert.
Această sumă nu este disproporționată față de obiectul cauzei și față de munca depusă pe de o parte de avocat pentru formularea acțiunii, pregătirea și administrarea apărării și pentru concluziile pe fondul cauzei, iar pe de altă parte, de expert, neimpunându-se diminuarea acesteia în baza art.274 alin.3 C.proc.civ.
În consecință, față de aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul și va menține ca legală sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul – pârât M. BUCUREȘTI PRIN P. G., împotriva sentinței civile nr.2279 din 15.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă K. L. și cu intimatul-pârât P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – O. M. S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. D. T. I. A. H. E. V.
P.
GREFIER
Ș. P.
Red.I.A.H.P.
Tehnored.B.I.
2 ex/18.06.2013
----------------------------------------
T.B.- Secția a IV-a – L.E.F.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 762/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 520/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
