Revendicare imobiliară. Decizia nr. 98/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 98/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-03-2013 în dosarul nr. 98/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.98A
Ședința publică de la 15 martie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. V.
JUDECĂTOR - R. P.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Pe rol soluționarea apelului civil formulat de apelanții-reclamanți N. D., cu domiciliul ales la CIAv.M. V., în București, .-15, ., . și N. A.-M., P. M.-Miratana și N. L.-E. (moștenitoarele defunctului N. N. V.), cu domiciliul ales în București, . nr.114, sector 1, împotriva sentinței civile nr.676/ 05.04.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți A. F., A. O., B. I. și S. C., domiciliați în București, ..32, ., având ca obiect „revendicare imobiliară”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul-reclamant N. D. reprezentat de avocat M. V., apelantele-reclamante N. A.-M., P. M.-Miratana și N. L.-E. reprezentate de avocat C. A., intimata-pârâtă A. O. personal și asistată de avocat D. R., intimații-pârâți A. F., B. I. și S. C. reprezentați de același avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Apărătorul apelantelor-reclamante N. A.-M., P. M.-Miratana și N. L.-E. depune la dosar copia certificatului de deces a defunctului N. N. V., copia certificatului de moștenitor nr.6 din 21.02.2013, declarație de acceptare pură și simplă a succesiunii, acte de stare civilă și cerere de introducere în cauză a numitelor N. A.-M., P. M.-Miratana și N. L.-E., în calitate de moștenitoare a defunctului. Înmânează părților adverse câte un exemplar de pe aceste înscrisuri.
Curtea, constată că succesibilii introduși în cauză la termenul anterior sunt N. A.-M., P. M.-Miratana și N. L.-E. și au calitate de moștenitori ai defunctului N. N. V., decedat la 23.12.2012.
La întrebarea instanței, apărătorul apelantului-reclamant N. D. susține că sentința civilă nr._ din 21.12.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București (aflată la fila 41 dosar recurs) nu este definitivă și irevocabilă. Aceasta se află în faza apelului, iar dosarul de apel este suspendat.
Apărătorii apelanților-reclamanți invederează că nu au cereri de formulat.
Apărătorul intimaților-pârâți invederează că nu are cereri de formulat.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbaterea apelului.
Doamna avocat M. V., apărătorul apelantului-reclamant N. D. solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii în revendicare, fără cheltuieli de judecată. În subsidiar, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Depune la dosar decizie a ICCJ cu privire la Hotărârea CEDO în cauza M. A. și alții c.României din 12.10.2012.
Apărătorul apelantelor-reclamante N. A.-M., P. M.-Miratana și N. L.-E. solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii în revendicare, fără cheltuieli de judecată. În subsidiar, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Apărătorul intimaților-pârâți solicită respingerea apelului ca nefondat, conform motivelor invocate în întâmpinare și menținerea sentinței apelate, ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. Depune la dosar practică judiciară.
CURTEA
Prin cererea din 20.03.2007, înregistrată sub nr._ la Judecătoria Sectorului 2 București, reclamanții N. D. și N. N. V., au chemat-o în judecată pe pârâta B. I., în calitate de unică moștenitoare a numitului B. V., pentru revendicarea apartamentului nr. 2, situat în București, .. 32, corp A, parter, sectorul 2.
Prin cererea din 20.03.2007, înregistrată sub nr._, la Judecătoria Sectorului 2 București, reclamanții N. D. și N. N. V., au chemat-o în judecată pe pârâta S. C., pentru revendicarea apartamentului nr. 1, situat în București, .. 32, corp A, parter, sectorul 2.
Prin cererea din 20.03.2007, înregistrată sub nr._, la Judecătoria Sectorului 2 București, reclamanții N. D. și N. N. V., i-au chemat în judecată pe pârâții A. O. și A. F. pentru revendicarea, prin comparare de titluri, a apartamentului nr. 2, situat în București, .. 32, sectorul 2.
Prin încheierea din 13.09.2007 pronunțată în dosarul nr._, s-au conexat dosarele nr._ și nr._ la dosarul nr._, în baza art. 164 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 5895 din 19.06.2008, Judecătoria Sectorului 2 București a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, reținând că imobilele revendicare au o valoare de peste 5 miliarde lei, astfel încât, în baza art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedură civilă, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului București.
Prin sentința civilă nr. 1631 din 13.11.2008, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active date și cererea principală și cererile conexe, ca neîntemeiate, reținând că reclamanții au deschisă calea Legii nr. 10/2001, pentru obținerea măsurilor reparatorii și nu calea acțiunii în revendicare.
Prin decizia civilă nr. 641 din 09.12.2009, Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă a respins apelul declarat de reclamanți, ca nefondat.
Recursul declarat de către reclamanți a fost admis prin decizia civilă nr. 4713 din 27.09.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, care a casat decizia și sentința și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond – Tribunalul București.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că instanțele nu au sesizat că reclamanții și-au modificat acțiunea în conformitate cu dispozițiile art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, în sensul că au revendicat de la pârâții A. O. și A. F. și un alt apartament situat la demisolul imobilului, pe care aceștia l-au dobândit în mod ilegal de la stat în urma unui proces de partaj și ieșire din indiviziune, deci, nu în baza dispozițiilor Legii nr. 112/1995. Această cerere nu este una de majorare a câtimii, ci de întregime a cererii inițiale, dar nu a fost analizată de către instanțe, nefiind pusă în discuția părților, astfel încât a fost încălcat principiul disponibilității.
Dosarul a fost reînregistrat la Tribunalul București secția a III-a civilă sub nr._/3/9.09.2008.
Prin sentința civilă nr. 676 din 05.04.2012, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a respins excepțiile autorității de lucru judecat, calității procesuale active și calității procesuale pasive, ca neîntemeiate, și a respins cererea principală, astfel cum a fost reîntregită și cererile conexe, ca nefondate. Reclamanții au fost obligați să plătească pârâților suma de 3500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin cererea depusă la dosar la data de 31.10.2008 în baza art.132 alin 2 pct.2 Cod procedură civilă, reclamanții N. D. și N. N. V. au înțeles să revendice și suprafețele aflate la subsol ocupate de pârâții A. O. și A. F. ,respectiv cele notate cu nr.25,26,27 și 28 conform schiței nr.2 la raportul de expertiză întocmit de M. S..
Reluând judecata în fond, instanța a statuat că reclamanții N. D. și N. N. V. sunt moștenitorii lui I. V., astfel cum rezultă din actele de stare civilă și certificatele moștenitor depuse la dosarul cauzei.
Astfel,conform certificatului de moștenitor nr.675/16.05.1980 eliberat de notariatul de Stat al sectorului 1 București s-a dezbătut succesiv succesiunea lui I. V. decedat la data de 1.12.1938,a soției acestuia I. F. decedată la data de 15.01.1967 I. V. decedat la data de 9.04.1964,I. N. decedat la data de 12.02.1968,I. M. decedat la data de 23.06.1974 și I. D. C. F. decedată la data de 2.07.1977. Moștenitori au rămas I. P.,A. F., S. I. M. și N. S. C..
Potrivit certificatului de moștenitor nr.142/23.04.1998 întocmit de BNP D. D. din București I. P. a decedat la data de 8.12.1997 lăsând ca moștenitori pe S. I. M. și N. S. C.,nepoate de soră.
S. I. M. Tana a decedat la data de 24.07.1999 lăsând ca moștenitor pe fiul său,S. Stelorian astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.207/22.09.1999 întocmit de BNP D. D. din București.
La data de 13.08.1991 a decedat A. F. lăsând ca moștenitoare pe S. I. M. și N. S. C., nepoate de soră conform certificatului de moștenitor nr.187/5.06.1998 întocmit de BNP D. D. din București. La data de 16.08.2001 a decedat N. S. C. având ca moștenitori pe reclamanții N. D. și N. N. V. în calitate de fii.
Reclamanții N. D. și N. N. V. au cumpărat de la S. Stelorian dreptul la care acesta este îndrituit ,respectiv măsuri reparatorii sau prin echivalent pentru imobilul din București ..32 sector 2 fost . conform contractului de vânzare cumpărare autentificat la nr.34/10.01.2007 la BNP Asociați G. E.,S. S. și D. T.. La dosar s-a depus traducerea în limba română legalizată a certificatului de deces al lui I. V., fiul lui I. V.,care a decedat la data de 9.12.1966 în Germania.În consecință,tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților motivat de faptul că actele lor de proprietate nu au fost anulate și că mama reclamanților ar fi primit despăgubiri ca urmare a unei acțiuni în revendicare, tribunalul a constatat că excepția este neîntemeiată.
Acțiunea în revendicare este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar. În cauza de față reclamanții pretind că sunt proprietari și îl revendică de la pârâți care dețin posesia imobilelor,astfel că aceștia din urmă au calitatea procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția puterii de lucru judecat, tribunalul a constatat că potrivit art.1201 din vechiul Cod civil, este lucru judecat atunci cand a doua cerere în judecata are acelasi obiect, este întemeiata pe aceeasi cauza si este intre aceleasi parti, facuta de ele si în contra lor în aceeasi calitate. Pentru a exista putere de lucru judecat trebuie îndeplinită,pe lângă condiție existenței triplei identități de părți,obiect și cauză,și aceea ca acel litigiu să fi fost judecat în fond. Pârâții invocă puterea de lucru judecat în raport de litigii în care reclamanții au renunțat la judecată ceea ce nu înseamnă o judecată pe fond. Așa fiind tribunalul a respins această excepție, ca neîntemeiată.
Referitor la excepția puterii de lucru judecat invocată de reclamanți la data de 9.12.2009 față de sentința civilă nr.3325/11.04.2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, tribunalul ,văzând a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile privind tripla identitate de părți,obiect și cauză.
Autorul reclamanților,V. I., a vândut o parte din imobilul situat în . fiicei sale ,C. I. D.,prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 9.12.1925 și autentificat la nr._ din aceeași dată la fostul Tribunal I.-secția Notariat și transcris în registrul de transcripțiuni la nr._/9.12.1925. Contractul cuprinde mențiunea că imobilul din . este proprietatea lui V. I. și că se vânde teren în suprafață de 143,06 m.p. construcțiile amplasate pe acesta ,respectiv ,,partea din fundul curții,, fiind anexate 3 schițe plan și fiind identificată prin vecinătăți .
La data de 20.10.1937 V. I. a întocmit un testament olograf prin care a dispus asupra bunurilor sale ,respectiv și asupra terenului și clădirii situate în București ..32 la stradă ,menționând că imobilul din ,,fundul curții,, aparține fiicei sale, C. D.. Asupra imobilului s-a instituit un drept de uzufruct în favoarea soției lui V. I.,F. I.. Testamentul a fost legalizat în dosarul nr.276/1939.
La data de 26.04.1939 F. N. C.,născută I.,fiica lui I. V.,a dat o declarație de renunțare la moștenirea ce îi revenea de pe urma acestuia.
Potrivit declarațiilor individuale pentru impunerea veniturilor proprietăților clădite întocmite în anul 1942, F. I. apare ca uzufructuară a imobilului din ..32 ,compus din parter destinat pentru birouri,subsolul pentru depozit de medicamente fiind închiriat pentru o reprezentanță de medicamente. De asemenea, C. I. D. apare cu declarație de impunere în anul 1942 pentru un imobil din ..32,respectiv un apartament compus din 6 camere de locuit,garaj și dependințe,imobilul fiind închiriat.
La 19.02.1947 s-a întocmit procesul verbal de înscriere în cartea funciară provizorie a imobilului pe baza înscrisurilor prezentate și a declarațiilor lui D. I. D.,soțul lui C. I. D.. Sunt menționați moștenitorii lui I. V. ,copiii acestuia, cu câte o cotă de 1/6, respectiv I. V.,I. N., C. I. D.,I. M.,I. P. și I. V.. Se menționează testamentul olograf întocmit de I. V.,dreptul de uzufruct al soției supraviețuitoare și dreptul de servitute de trecere al lui I. F..
O declarație de impunere similară pentru anul 1949 dată de C. I. D. menționează că imobilul proprietatea acesteia este închiriat ca locuință.
În anul 1912 I. V. obținuse o autorizație de construire a unei clădiri pe . în ,,fundul curții,, în legătură cu clădirea existentă, cu subsol și dependințe,garaj,precum și transformarea clădirii de la stradă. S-au depus la dosarul cauzei planuri și schițe întocmite la momentul emiterii autorizației și la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare nr._/9.12.1925.
Din adresa nr._/_/4280/728 din data de 16.03.2007 emisă de Serviciul de Nomenclatură Urbană rezultă că până în anul 1930 .-a numit . a fost numerotat cu numărul 24 din anul 1891,apoi nr.32 începând cu anul 1926.
În cauză a fost efectuat un raport de expertiză tehnică în construcții instanța solicitând a se stabili dacă cele 3 apartamente revendicate se identifică cu corpul A rămas în proprietatea autorului reclamanților,V. I. după anul 1925 conform contractului de vânzare cumpărare autentificat la nr._/9.12.1925. Concluzia raportului de expertiză este aceea că cele 3 apartamente se identifică cu corpul A .
Din coroborarea tuturor acestor probe instanța a reținut că imobilul s-a aflat în proprietatea lui I. V.. Mențiunile din contractul de vânzare cumpărare nr._/9.12.1925,testamentul olograf al lui I. V., cărțile funciare, denotă faptul că acesta a construit un corp de clădire și a făcut reparații la cel existent conform autorizației de construcție.
Conform adresei nr._/6.11.2006 eliberată de Direcția Venituri Buget Local a sectorului 2 București imobilul situat în ..32 a fost naționalizat la data de 20.04.1950 astfel cum rezultă din procesul verbal nr.163/2.10.1951.
La data de 25.03.1997, Primăria Municipiului București reprezentată de . vîndut lui B. V. locuința situată în București sector 2 ..32 corp A parter apartamentul 2 compusă din o cameră,baie,2 pivnițe exclusiv și hol,culoar,culoar,vestibul vestibul în cotă indiviză în suprafață utilă de 57,59 m. p. reprezentând o cotă indiviză de 11,35% din imobil ,11,35% din părțile comune și 34,61 m. p. teren situat sub construcție în baza Legii nr.112/1995 conform contractului de vânzare cumpărare nr. 2972/25.03.1997. Pârâta B. I. este moștenitoarea lui B. V. astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.3/27.01.2000 întocmit de BNP B. N. din București.
Pârâta Șnițar C. a cumpărat de la Primăria Municipiului București reprezentată de . contractului de vânzare cumpărare nr.2848/17.03.1997 locuința situată în București sector 2 ..32 corp A parter apartamentul 1 compusă din 2 camere,vestibul, bucătărie exclusiv și hol,culoar,culoar,vestibul ,vestibul în comun cu B. V. în suprafață utilă de 96,65 m. p. reprezentând o cotă indiviză din imobil de 19,04% obiectul contractului și cota indiviză de 19,04% din părțile comune și 58,07 m. p. teren situat sub construcție, în baza Legii nr.112/1995.
La data de 20.11.1996 Primăria Municipiului București reprezentată de . vândut pârâților A. O. și A. F., conform contractului de vânzare cumpărare nr.N00992/20.11.1996, încheiat în baza Legii nr.112/1995, locuința situată în București sector 2 ..32 . 2 camere ,culoar,vestibul,WC ,vestibul exclusiv în suprafață utilă de 43,93 m. p. reprezentând cota indiviză de 4,85% din imobil și în comun cu familia B.,R. și M. verandă,culoar,vestibul,baie. S-a vândut conform contractului și cota indiviză de 4,85% din părțile comune și 22,16 m. p. teren situat sub construcție.
Prin sentința civile nr.5548/15.05.1997 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București rămasă definitivă și irevocabilă s-a atribuit în natură pârâților A. O. și A. F. și Șnițar C. spațiile aflate la demisolului imobilului reprezentând 2 camere plus 1/3 din vestibul și baie ,aceștia fiind obligați la sultă în cuantum de 1.804.000 lei. În baza acestei sentințe s-a emis dispoziția nr.1446/24.09.1997 a Primarului Municipiului București.
Spațiile despre care fac vorbire reclamanții în cererea de întregire a acțiunii principale sunt cele ce fac obiectul sentinței civile nr.5548/15.05.1997 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit de expert F. L.. Cu privire la aceste spații, reclamanții au formulat notificare în baza Legii nr.10/2001 nesoluționată.
Față de prevederile legale invocate de reclamanți,respectiv art.480 din vechiul Cod civil, tribunalul a constatat că aceștia solicită în concret compararea titlurilor de proprietate ale părților,respectiv actele de proprietate deținute de reclamanți cu contractele de vânzare cumpărare încheiate de pârâți cu Primăria Municipiului București.
Compararea celor două titluri de proprietate nu se poate realiza făcându-se abstracție de dispozițiile Legii nr.10/2001 și de Decizia nr.33/9.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție . Criteriul de analiză al acțiunii în revendicare nu îl reprezintă compararea titlurilor înfățișate de părți din perspectiva regulilor clasice. Prin urmare,nu se poate lua în considerare nici vechimea titlurilor de proprietate și nici faptul că actele de proprietate ale pârâților nu ar fi valabile pentru că Statul nu avea calitatea de proprietar, contractele de vânzare cumpărare fiind valabile, atâta vreme cât nu s-a constatat nulitatea acestora.
Conform Deciziei nr.33/9.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prevederile art.480 din vechiul cod civil sunt reglementări de drept comun ,iar dispozițiile Legii nr.10/2001 constituie prevederi speciale. Acest aspect rezultă și din dispozițiile art.6 alin 2 din Legea nr.213/1998.Prin urmare,Legea nr.10/2001 este aplicabilă raportului juridic dedus judecății.
În situația de față, contractele de vânzare cumpărare au fost încheiate cu respectarea legislației în vigoare la data încheierii lor, astfel că în conformitate cu prevederile Legii nr.10/2001, reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent potrivit art. 20 alin 2 teza I din Legea nr.10/2001 astfel cum a fost modificat prin punctul 7 din Lege nr. 1/2009 începând cu 06.02.2009 care prevede că în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, persoana îndreptățită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.
În ceea ce privește Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului tribunalul a constatat că, astfel cum rezultă din Hotărârea pilot pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza A. și alții contra României din 12 octombrie 2010 decizia nr.33/9.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, trebuie analizată existența unui ,,bun actual" în patrimoniul unei persoane. S-a statuat că existența unui ,,bun actual" în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu dacă, printr-o hotărâre definitivă și executorie, instanțele au recunoscut calitatea de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii au dispus în mod expres restituirea bunului. Reclamanții ,însă,nu sunt în posesia unei astfel de hotărâri.
Prin urmare,tribunalul a respins cererea principală astfel cum a fost întregită și cererile conexe ca nefondate.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții, care în susținerea motivului de nelegalitate și netemeinicie invocate au pretins că prima instanță a refuzat să se pronunțe în limita obiectului și cauzei acțiunii căci deși a fost investită cu soluționarea unei acțiunii în revendicare prin comparare de titluri având ca obiect parterul și demisolul imobilului situat în București, ..32 corp A nu a analizat valabilitatea titlului de proprietate al statului încălcând principiul disponibilității reglementat prin art.129 al.final Cod procedură civilă, art.6 alin.3 din Lege nr.213/1998, art.21 alin. din Constituție, art.6 par.6 CEDO privind dreptul la un proces echitabil și blocul de convenționalitate obligatoriu pentru judecătorul național, la cauza Faimblat contra României.
La data adoptarii Decretului nr.92/1950, imobilul litigios revendicat constituia coproprietatea pe cote parti a mostenitorilor legali, descendenti ai lui I. V., iar aceastia nu au fost nationalizati prin Decretul nr.92/1950, nefigurand în nici una din anexele acestui decret, preluarea imobilului producandu-se în fapt în lipsa unui titlu de preluare de catre stat. Asa cum recunosc prin întampinarile formulate de paratii - intimati, deposedarea abuziva in fapt, s-a produs din 1948, cand imobilul a fost preluat de Ministerul de Interne, anterior adoptarii Decretului nr.92/1950.
I. V., decedat la data de 1.12.1938, figureaza nationalizat abuziv în Decretul nr.92/1950 pozitia 91 anexa cu 2 apartamente situate în . nr.5 și ..10 iar la pozitia 2396 anexa Decretul nr.92/1950, figurează nationalizat imobil" situat în . de la "Daverel C. ", fiind evident ca nu a operat si nu putea produce efecte o nationalizare pe numele fostului proprietar si nici pe numele coproprietarilor mostenitori la data nationalizarii.
ln ceea ce priveste nationalizarea efectuata prin Decretul nr.92/1950 pozitia 2396 . de la Daverel C., prin sentinta civila . nr.3325/11.04.2008 pronuntata de Judecatoria Sector 2 in dosarul nr._, definitiva si irevocabila prin decizia civila nr. 1137/30.06.2009 pronuntata de Curtea de Apel SectiaA III A Civila, s-a admis actiunea în revendicare formulata de N. D. si N. N. V. în contradictoriu cu paratul Parle M., ce a fost obligat a restitui . situat în Thomas Masaryk nr, 32, în deplina proprietate si posesie. Instanta de recurs a reținut în considerentele ce explica dispozitivul, ca prin aceasta pozitie din decret s-a nationalizat proprietatea detinuta la aceasta adresa de I. D. C. conform actului autentic vanzare-cumparare din 1925, imobilul fiind trecut fara titlu valabil în proprietatea statului, cu nerespectarea actului de nationalizare imobilul a fost preluat pe numele altei persoane. Decretul încalcă dreptul de proprietate recunoscut de Constitutie si tratatele internationale. Instanta a mai retinut inexistenta dreptului de proprietate al statului, păstrarea calitatii de proprietar de reclamanti, care detin "un bun" în sensul art. 1 Primul Protocol Aditional CEDO, ingerinta dreptului fiind efectuata prin vanzarea dispusa de stat.
Rezulta ca instanta a stabilit incorect modalitatea de preluare avand ca pretins temei Decretul nr.92/1950, raportandu-se si absolutizand la stat adresa_/6.11.2006 DITL Sector 2 si procesul verbal 163/ 2 oct.1951, care nu constituiau dovezi ale situatiei juridice reale.
Chiar daca prin absurd ar fi existat un titlu de preluare al imobilului, în temeiul Decretului nr.92/1950, instanta urma sa constate nevalabilitatea acestuia, raportat la art. 6 Legea nr. 213/1998, acesta fiind contrar Constitutiei 1948 și tratatelor internationale la care Romania era parte.
Subsecvent refuzului stabilirii corecte a modalitatii de preluare si a cenzurarii valabilitatii titlului statului, conditie prealabila si componenta a revendicarii prin comparare de titluri, instanta a omis sa analizeze existenta valabila a dreptului de proprietate invocat de reclamantii apelanti N. D. si N. N. V., asupra fondului dreptului de proprietate încalcat, conditie de fond a admiterii revendicarii promovate in temeiul art.s 480-481 C.civ. precum si a existentei unui"bun" in sensul arte 1 Primul Protocol Aditional CEDO.
Actiunea în revendicare, ca actiune reala petitorie, reprezentand singurul mijloc energic si eficace de aparare a dreptului de proprietate, este actiunea prin care reclamantul proprietar neposesor pretinde restituirea bunului sau de la posesorul neproprietar sau detentorul precar.
Actiunea în revendicare prin comparare de titluri întemeiată pe dispozititile arte 480 si ale arte 1 Primul Protocol Aditional, formulata dupa . L. 10/2001, în ipoteza în care ambele parti invoca titluri provenite de la autori diferiti, presupune analiza titurilor partilor, drepturilor autorilor de la care provin cele doua tituri, acordarea prioritatii titlului mai bine caracterizat, care provine de la adevaratul titular al dreptului, analiza existentei unui "bun" in patrimoniul reclamantilor si paratilor, analiza neconcordantei Legei 10/2001cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului, acordarea prioritatii Conventiei de judecatorul national devenit judecator comunitar în ipoteza constatarii neconcordantei si a incalcarii dreptului fundamental de proprietate ocrotit, conform arte 11 al. 2 si art.20 al. 2 Constitutie, care consacra caracterul supraconstitutional al Conventiei.
Instanta de fond s-a limitat la o recunoastere formala a calitatii procesual active a reclamantilor, în sensul recunoasterii calitatii de proprietar a autorului comun I. V. si a existentei calitatii de mostenitor.
Instanta de fond s-a limitat în analiza și la constatarea existentei titlurilor opuse de paratii-intimati asupra imobilului revendicat, respectiv a contractelor de vanzare cumparare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, fara a cerceta daca aceste titluri fac dovada dreptului de proprietate invocat, raportat la dreptul transmitatorului, operatie obligatorie în compararea de titluri, iar in masura în care ar fi facut-o, ar fi constatat corect ca titlurile opuse de paratii-intimati, provin de la statul non dominus fiind lipsite de efect translativ de proprietate.
Instanta a considerat nefondat ca în comparara de titluri urmeaza a se avea în vedere dispozițiile Legii nr.10/2001, iar nu regulile clasice de comparare privind revendicarea apreciind ca nu are relevanta nici existenta si vechimea titlui reclamantilor nici faptul ca titlul pârâților provine de la Statul lipsit de calitate de proprietar, ci numai faptul ca "contractele de vanzare încheiate în temeiul în temeiul Legii 112/1995 sunt valabile atata timp cat nu s-a constatat nulitatea acestora."
0biectul de reglementare al L.I0/2001 nu il constituie raporturile dintre fostul proprietar deposedat abuziv si tertul dobanditor de la statul non dominus, si regulile de comparare a titlurilor contradictorii ale acestora avand ca obiect acelasi imobil, care în lipsa unor dispozitii speciale derogatorii, raman supuse dreptului comun.
Dreptul subiectiv vechi de proprietate al fostului proprietar sau al mostenitorilor acestuia, recunoscut judecatoreste, nu este desfiintat prin vanzarea întreprinsa de stat sau prin asanarea nulitatii prevazuta de art. 45 al. teza 2 Legea nr.10/2001("res inter alios acta"), caci o asemenea interpretarea ar constitui o noua expropriere fără justa cauza si prealabila despagubire, o încalcare a art. 44 Constitutie și art.1 Primul Protocol.
În acord cu pozitia Curtii Constitutionale, atat instantele nationale, într-o practica judiciara bine stabilita, cat si Statul R. prin pozitia Guvernului exprimata în cauzele solutionate la CEDO au confirmat că buna credintă reglementata de art. 45 al. 2 teza 2 Legea nr. 10/2001, este aplicabila numai in materia nulitatii absolute a contractului, constituind o modalitate de asanare a acesteia, ca exceptie de la principiul" resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis, nu constituie modalitate de dobandire a proprietatii sau o regula de comparare si preferinta a titlului subdobanditorului. Litigiul dintre fostul proprietar si subdobanditor urmeaza a fi transat prin revendicare, iar actiunea în revendicare poate fi anihilata numai prin uzucapiunea scurta durata de la 10-20 ani, conform art. 1894-1899 C. civ., singura modalitate de consolidare a unui titlu provenit de la o persoana ce nu justitica existenta dreptului de proprietate.
Este lipsita de suport legal si relevanta juridica în solutionarea actiunii în revendicare considerentul instantei privind" existenta valabila a contractelor de vanzare-cumparare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, atâta timp cât nu au fost anulate" deoarece:
Ineficienta juridica a unui contract, lipsa efectului translativ de proprietate se poate stabili atat în actiunea în constatarea nulitații, cat si în cea în revendicare, partea avand dreptul de optiune al mijlocului de valorificare a dreptului, conform principiului disponibilitatii.
Neexercitarea actiunii în constatarea nulitatii absolute a contractelor de vanzare cumparare încheiate în temeiul Legi nr.112/1995 în termenul de prescriptie extinctiva prevazut de art. 45. al. 5 Legea nr. 10/2001, nu are ca efect "consolidarea contractului" în sensul dobandirii dreptului de proprietate, ci numai decaderea din exercitiul acestei actiuni, o consolidare fiind posibila numai prin invocarea si dovedirea conditiilor cumulative ale uzucapii scurte.
Neexercitarea actiunii in constatarea nulitatii, nu poate obstructiona dreptul la actiunea in revendicare, care are acelasi scop, constatarea ineficientei titlului, caducitatea, actiune imprescriptibila extinctiv, ca urmare a caracterului absolut si perpetuu al dreptului de proprietate.
Sintagmele"titlu", " drept proprietate" nu sunt sinonime, titlul fiind o simpla proba a existentei sau inexistentei dreptului de proprietate invocat.
Exista contradictie intre dispozitivul sentintei in care instanta respinge ca nefondata actiunea in revendicare si considerente, potrivit carora actiunea in revendicare este apreciata ca inadmisibila, contrar deciziei in interesul legii nr. 33/ 9.06.2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Desi, formal instanta respinge actiunea ca" nefondata" prin dispozitivul sentintei, în realitate, considerentele argumenteaza inadmisibilitatea actiunii in revendicare, fara ca aceasta exceptie sa fie pusa in discutia contradictorie a partilor, din oficiu sau la cererea intimatilor, anterior inchiderii dezbaterilor in fond.
Instanta a încalcat art. 6 paragr. 1 CEDO, coroborat cu art. 1 Primul Protocol precum si dispozitiile obligatorii ale Deciziei nr. 33/2008 I.C.C.J si ale hotararii in cauza pilot M. AtanasiulRomania.
Conform deciziei in interesul legii nr. 33/9.06.2008 pronuntata de I.C.C.J publicata în M.O.nr.l08/23.11.2009, obligatorie conform art. 330 pct. 7 Cipr.civ. de la data publicarii, ce determina o noua abordare obligatorie a actiunii în revendicare, instanta suprema, desi consecventa aplicarii principiului "specialia generalibus derogant"in solutionarea concursului dintre legea speciala si dreptul comun care se rezolva in favoarea legii speciale 10/2001, nu exclude de plano actiunea în revendicare în conditiile dreptului comun in situatia in care reclamantul . se poate prevala de existenta unui bun in sensul arte lPrimul Protocol Aditional CEDO, astfel incat este necesar a se analiza in functie de circumstantele concrete ale cauzei in ce masura legea interna intra in conflict cu Coventia europeana si daca admiterea actiunii in revendicare nu ar aduce atingere altui drept de proprietate de asemenea ocrotit de lege, ori securitatii raporturilor juridice civile.
"In procedura legii 10/2001 in absenta unor masuri de natura a asigura aplicarea efectiva a masurilor reparatorii poate aparea conflicutul cu dispozititiile art.1 Primul Protocol Aditional Conventie, ceea ce impune conform arte 20 al. 2 Constitutia Romaniei, prioritatea normei Conventiei, care fiind ratificata prin Legea nr. 34/1994, face parte din dreptul intern, conform art. 11 al. 2 legea fundamentala".
Rezulta cu evidenta ca instanta suprema a statuat admisibilitatea actiunii în revendicare în conditiile invocarii dreptului asupra unui"bun" in sensul arte 1 Primul Protocol, ceea ce impunea in coroborat cu arte 6 paragr. 1 CEDO, verificarea de catre o instanta independenta si impartiala a cicumsantelor spetei, a fundamentului dreptului de proprietate invocat de reclamanti, măsura în care existenta dreptului subiectiv vechi de proprietate are semnificatia recunoasterii dreptului asupra unui "bun" in sensul " blocului de conventionalitate", ingerinta fara baza legitima dreptului asupra unui" bun", conflictul dintre legea interna si Conventie, ce ar fi justificat aplicarea cu prioritate a Conventiei, masura in care admiterea revendicarii ar putea aduce atingere altui drept de proprietate.
Apelantii-reclamanti au dovedit în cauza inexistenta dreptului de proprietate al statului asupra imobilului revendicat, pastrarea calitataii de proprietar avuta la data deposedarii, ca drept subiectiv vechi, castigat, care are semnificatia existentei unui"bun" protejat de arte 1 Primul Protocol Aditional CEDO, in sensul de" valoare patrimoniala", "interes patrimonial," speranta legitima a restituirii proprietatii, astfel cum rezulta din intregul ". ce include art. 1 Protocol nr, 1 si hotararile obligatorii CEDO( cauza Strain/RO~ paragr. 38, P./Romania paragr. 65, Porteanu/Romania paragr.34, cauza pilot M. A. /Romania paragr. 134 )
Ingerinta dreptului de proprietate al apelantilor-reclamanti s-a produs prin preluarea abuziva a imobilului(in fapt), vanzarea imobilului catre intimatii-parati în temeiul Legii nr. 112/1995 de statul non dominus, desi imobilul nu intra in sfera de aplicabilitate a acestei legi si anterior clarificarii situatiei juridice a imobilului, ceea ce a avut drept consecinta imposibilitatii redobandirii posesiei de adevaratii titular ai dreptului de proprietate.
Ingerinta este nelegala, nu este prevazuta de lege, este disproportională, deoarece rupe justul echilibru care trebuie sa existe intre exigente de interes public imperativul respectarii dreptului individual de proprietate. In masura în care statul a adoptat o legislatie speciala de restituire aceasta trebuie transpusa ., coerenta, previzibila( cauza Padurarul Romania. Or, Curtea a constatat că Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, au caracter pur teoretic iluzoriu, nefunctionalitatea Fondului Proprietatea, legislatia reparatorie speciala, nefiind in masura sa conduca . si termen rezonabil la plata de despagubiri(ViasulRoamnia,FeimblatlRomanai, KatzIRomania, cauza pilot M. A./ Romania, restituirea in natura a proprietatii fiind singura masura posibila.
Notificarea formulata de autoarea reclamantilor N. S. C. în temeiul Legii nr. 10/2001 avand ca obiect privind restituirea imobilului a rămas în nelucrare din 2001, desi au trecut mai mult de 11 ani de la data formulării acesteia.
Lipsa de efectivitate a Legii nr. 10/2001 si a posibilitatii de obtinere a unor masuri reparatorii este reanalizata de CEDO(anterior Viasu, Faimblat, ) KatzlRomania), în cauza pilot M. A. / României 2010, în care Curtea a constatat ca Statul trebuie sa îndeparteze orice obstacol în exercitarea / efectiva a drepturilor,sa garanteze prin masuri legale si administrative adecvate respectarea dreptului de proprietate raportat la art. 1 Primul Protocol, dispunand în temeiul art.46 Conventie să ia masuri care sa garanteze protejarea eficienta a drepturilor prevazute de art. 1 Primul Protocol si art. 6 al.l din Conventie în termen de 18 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, perioada în care Curtea a suspendat judecata cererilor în cauze similare.
In pofida disfnnctionalitatilor constatate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului si a masurilor repetat recomandate, Fondul Fondul Froprietatea nu functioneaza nici in prezent(lipsa actiuni), Statul prin inactiune nu s-a conformat termenului acordat de Curte expirat in iulie 2012, obtinand prelungirea termenului initial de revizuire a legislatiei reparatorii pana la data de 12 aprilie 2013, iar prin O.U.G. nr. 41 13 martie 2012 adoptata prin L.117/2012 publicata în M.O. 456 din / 6.07.2012, s-a suspendat de la data intrarii in vigoare a ordonantei pana la data de 15 mai 2013, emiterea titurilor de despagubire, a titlurilor de conversie, a procedurii de evaluare a imobilelor pentru care se acorda despagubiri si a procedurii de emitere titlurilor de despagubiri prevazute în titul VII al Legii nr. 245/2007.
Paratii-intimati nu pot invoca existenta unui"bun" în sensul Conventiei, atata timp cat nu au dobandit proprietatea, iar contractele incheiate au constituit o ingerinta a dreptului de proprietate al apelantilor-reclamanti, astfel ca pe cale de consecinta admiterea revendicarii, nu afecteaza stabilitatea ori securitatea raporturilor juridice civile. ""
Pe de alta parte, intimatii-parati beneficiaza de dreptul la restituirea pretului la valoarea de piata a imobilului conform art.50/1 al Legii nr. 10/2001, au la indemana actiunea în valorificarea acestui drept, astfel ca chiar daca ar invoca o ingerinta a dreptului prin admiterea revendicarii, aceasta este legala(R./Romania, T./Romania).
Sentinta civila nr. 3325/11.04.2008 a Judecatoriei Sector 2 irevocabila prin decizia civila nr.1137/30.06.2009 are caracter prejudicial in prezenta cauza prin efectul pozitiv al autoritatii de lucru judecat privind problema Iitigioasa a preluarii fara titlu valabil a imobilului in temeiul D.92/1950 pozitia 2396.
Instanta de fond interpreteaza gresit hotararea obligatorie pronuntata în cauza pilot M. A., restrangand inadmisibil protectia art.1 Primul Protocol la existenta unui "bun actual" în sensul de existenta a unei hotarari irevocabile prin care s-a constatat nevalabilitatea titlului statului si s-a dispus restituirea bunului, desi consecventa practicii sale Curtea a recIarificat semnificatia protectiei art. 1 Primul Protocol în paragraful 134 -"Curtea reamintind că un petent poate pretinde o încălcare a art.1 Primul nr.I numai in masura in care deciziile pe care le contesta sunt raportate la bunurile sale in sensul acestei dispozititi. Notiunea de "bunuri" poate acoperi atat "bunuri actuale" cat si valori patrimoniale, incIusive creante in baza carora un petent poate pretinde sa aiba cel putin o "speranta legitima" sa obtina beneficiul efectiv al unui drept de proprietate."
Decizia nr. 33/2008 ICCJ, se raporteaza la notiunea de "bun" si nu de "bun actual ", fiind logic juridic si firesc, ca numai dupa finalizarea actiunii în revendicare, în ipoteza admiterii irevocabile, să se poate invoca dreptul asupra unui "bun,actual".
Pretentia de a dovedi"un bun actual", este un argument al unei fine de neprimire, în contextul argumentelor de inadmisibilitate, căci ce obiect si interes ar mai avea o actiune în revendicare, în conditiile în care deja se detine o hotarare irevocabila prin care s-a restituit bunul, cu putere de lucru judecat.
Instanta nu analizeaza nici revendicarea spatiilor situate la subsolul imobilului detinute de intimatii-parati A. O. si A. F., S. C. demisol dobandite ilicit, printr-un partaj fictiv si o hotare judecatoreasca neopozabila apelantiIor - recIamanti(sentinta civila nr. 5548/1997 pronuntata de Judecatoria Sector 2 Bucuresti).
În apel, la data de 23.12.2012 a decedat reclamantul N. N. V., în locul acesteia fiind introduși în proces, conform certificatului de moștenitor nr.6/21.02.2013 întocmit de Biroul Notarului Public A. L., moștenitorii acestuia și anume: N. L. E., P. M. Miratana și N. A. – M..
Curtea reține că apelul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Astfel. este de necontestat că reclamanții sunt moștenitorii defunctului I. V. decedat la 1.12.1938 și că acesta a fost proprietarul imobilului situat în București, ..32, corp A, sector 2, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert M. S..
Acest imobil, construcție și teren a intrat în proprietatea autorului reclamanților în baza contractului de vânzare cumpărare din 9.12.1925 autentificat sub nr._/925 de Tribunalul I. Secția Notariat fiind localizat în aceea vreme în București, ..
După decesul lui I. V. imobilul apare înscris în cartea funciară pe numele moștenitorilor, conform mențiunilor din 19.02.1944 și tot pe numele unora dintre ei, apare înscris în evidențele fiscale până la naționalizarea sa în baza Decretului nr.92/1950.
Conform art.6 alin.3 din Legea nr.213/1998, instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului de proprietate al statului.
Cum just susțin reclamanții în motivele de apel, Judecătoria Sectorului 2 București, prin sentința nr.3325/11.04.2008, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a statuat atât asupra calității reclamanților de moștenitori ai defunctului I. V., cât și asupra calității de proprietar al acestuia din urmă asupra întregului imobil situat la adresa de mai sus. De asemenea, instanța a statuat că imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu, acesta nefiind înscris în anexele Decretului nr.92/1950.
Acest litigiu nu s-a judecat în contradictoriu cu pârâții persoane fizice din acest proces, însă statuăriile privind calitatea reclamanților de succesori ai defunctului I. V., a calității de proprietari al acestuia asupra imobilului ,cât și asupra ilegalității naționalizării, în raport cu Statul Român, au intrat în puterea lucrului judecat.
Nu același lucru se poate spune însă asupra statuărilor din sentință referitor la reținerea calității de titulari ai unui bun a reclamanților asupra apartamentelor din litigiu, care nu au făcut obiectul acelei judecăți și nu s-a judecat în contradictoriu cu persoanele fizice din prezentul litigiu.
Într-adevăr reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe prevederile art.480 Cod civil, care constituie temeiul de drept al acțiunii în revendicare, ce presupune analiza titlurilor de proprietate ale părților litigante și stabilirea titlului preferabil.
Această acțiune nu poate fi respinsă numai pe considerentul că imobilul ar fi supus dispozițiilor Legii nr.10/2001 și nici Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr.33/2008, nu a statuat în acest sens, de vreme ce a prevăzut că în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr.10/2001, și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce întindere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice .
Conform art.6 & 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță … care va hotărî… asupra contestațiilor cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil.
Curtea prin textul de lege menționat garantează oricărei persoane dreptul la o instanță, respectiv dreptul la acces în justiție, dar acest drept nu este absolut, el se pretează la limitări admise implicit, deoarece, prin însăși natura sa, impune o reglementare de către stat. Statele contractante se bucură, în materie de o anumită marjă de aprecieri. Limitarea dreptului la justiție nu este conformă cu art. 6 & 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, decât dacă urmărești un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele lui utilizate și scopul urmărit.
În ceea ce privește acțiunea în revendicare întemeiată pe prevederile de drept comun, Curtea a apreciat că respingerea sa motivată de necesitate de a asigura aplicarea coerentă a legilor de reparație nu relevă, în sine, o problemă din perspectiva dreptului de acces la o instanță, cu condiția ca procedura prevăzută de Legea nr.10/2001 să fie privită ca o cale de drept efectivă. Prima instanță nu a respins acțiunea, ca inadmisibilă, ci ca nefondată și Curtea nu identifică contradicționalitate între considerente și dispozitiv.
Conform art.1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor.
Curtea, prin jurisprudența sa, a statuat în mai multe rânduri că prevederile legale sus citate nu obligă statele să restituie în natură bunurile preluate de peste 60 de ani de către fostele state comuniste și nici să recunoască existența dreptului de proprietate în favoarea foștilor proprietari sau moștenitorii acestora, în condițiile în care acest drept nu a fost exercitat într-o vreme atât de îndelungată de timp.
În schimb, atunci când un stat contractant, după ce a ratificat convenția, inclusiv Protocolul nr.1, adoptă o legislație care prevede restituirea totală sau parțială confiscate într-un regim anterior, se poate considera că acea legislație generează un nou drept de proprietate apărat de art.1 din Protocolul nr.1 în beneficiul persoanelor care întrunesc condițiile de restituire, dar acest drept este condițional fiind necesar a fi recunoscut în justiție.
De asemenea, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă Statul a fost obligat să recunoască fostului proprietar sau moștenitorii acestuia dreptul de proprietate asupra bunului și să î-l predea, calitatea de proprietar al bunului în litigiu nu mai poate fi contestată.
Inițial, în cauzele Katz contra României, R. I. contra României, M. și alții contra României, dar și Brumărescu contra României, S. și alții contra României, Rățeanu contra României, P. contra României, J. contra României, Huber contra României și P. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că, în spețele respective, reclamanții din acțiunile în revendicare erau beneficiarii unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel încât instanțele în mod greșit le-au respins acțiunile în revendicare.
Instanța europeană a conchis că vânzarea de către stat al unui bun al altuia unor terți de bună-credință, chiar și atunci când este anterioară confirmării în justiție în mod definitiv al unui drept al altuia, combinată cu lipsa totală a despăgubirii, constituie o privare de proprietate contrară art. 1 al Protocolului nr. 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Spre deosebire însă, de cauza de față, în acele spețe, reclamanții erau beneficiarii unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ca urmare a faptului că obținuseră, în prealabil, în contradictoriu cu unitatea administrativ-teritorială, ca reprezentant al statului, constatarea că sunt proprietarii bunurilor printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Mai mult, unitatea administrativ-teritorială fusese obligată la predarea către respectivii reclamanți a imobilului în litigiu.
În speță, reclamanții nu au obținut, în prealabil, o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, asupra apartamentelor de la subsol și parter, prin care statul, prin unitatea administrativ-teritorială aferentă, să fi fost obligat la predarea acestora și nici o astfel de hotărâre prin care să se fi statuat asupra nevalabilității contractelor de vânzare-cumpărare, încheiate în baza Legii nr.112/1995 exhibate de către pârâți .
De asemenea, reclamanții nu au obținut o astfel de hotărâre judecătorească asupra spațiilor situate la demisolul imobilului care au făcut obiectul sentinței civile nr.5548/15.05.1997 a Judecătoriei Sectorului 2 București, intrată în puterea lucrului judecat, prin care li s-a atribuit în deplină proprietate și liniștită posesie acest spațiu, pârâților A. F., A. O. și Sisnitar C.
Într-o cauză recentă, cu caracter de hotărâre pilot, respectiv în Hotărârea din 12 octombrie 2010 - Cauza M. A. și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că un reclamant nu poate pretinde o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, decât în măsura în care, hotărârile pe care le critică se referă la bunurile sale.
Noțiunea de bunuri poate cuprinde atât bunuri actuale, cât și valori patrimoniale, inclusiv creanțe, în baza cărora un reclamant poate pretinde că are cel puțin o speranță legitimă de a obține beneficiul efectiv al unui drept de proprietate.
Curtea a reamintit că art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu poate fi interpretat în sensul că ar impune statelor contractante o obligație generală de a restitui bunurile ce le-au fost transferate înainte să ratifice convenția. În schimb, atunci când un stat contractant, după ce a ratificat convenția, inclusiv Protocolul nr. 1, adoptă o legislație care prevede restituirea totală sau parțială a bunurilor confiscate într-un regim anterior, se poate considera că acea legislație generează un nou drept de proprietate apărat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Dacă interesul patrimonial în cauză este de ordinul creanței, el nu poate fi considerat o valoare patrimonială, decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu atunci când este confirmat printr-o jurisprudență bine stabilită a instanțelor.
Or, în prezent nu există o jurisprudență bine stabilită a instanțelor care să conducă la concluzia că astfel de acțiuni în revendicare sunt admise, mai cu seamă după pronunțarea Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Hotărârii M. A. și alții împotriva României.
Existența unui bun actual în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu, dacă printr-o hotărâre definitivă și executorie, instanțele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod expres restituirea bunului.
Curtea de apel reține că simplul fapt al constatării ilegalității naționalizării imobilului nu conferă reclamanților calitatea de titulari ai unui bun actual în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât ei nu sunt beneficiarii unei hotărâri judecătorești prin care să li se fi restituit imobilul din litigiu.
În altă ordine de idei, curtea de apel constată că de la . Legii nr. 10/2001 și mai ales a Legii nr. 247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care trebuie să conducă fie la restituirea bunului, fie la acordarea unei despăgubiri.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că transformarea într-o valoare patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, a interesului patrimonial ce rezultă din simpla constatare a ilegalității naționalizării este condiționată de întrunirea de către partea interesată a cerințelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de Legile de reparație nr. 10/2001 și nr. 247/2005 și de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi.
Curtea a observat că în condițiile în care nici o instanță sau o autoritate administrativă internă nu a recunoscut reclamanților în mod definitiv un drept de a li se restitui apartamentul în litigiu, chiar dacă hotărârile constată în conținutul lor ilegalitatea naționalizării, reclamanții nu sunt beneficiarii unui bun actual în sensul art. 1 din Protocolul nr.1, întrucât aceste hotărâri judecătorești nu constituie un titlu executor pentru restituirea imobilului în natură.
Totuși, dacă constatarea juridică a naționalizării ilegale a imobilului nu atrage după sine în mod automat un drept de restituire a bunului, curtea a observat că ea dă dreptul la o despăgubire în baza legii de reparație.
În raport de aceste statuări, curtea de apel conchide că prin simplul fapt al constatării nulității titlului statului asupra apartamentului din litigiu, reclamanții nu sunt titularii unui bun actual în sensul art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului pentru a putea obține restituirea în natură, dar pot fi titularii unui drept la despăgubiri în condițiile în care urmează procedura instituită prin Lege nr.10/2001,
Aceștia nu pot obține restituirea în natură a imobilului nici în baza legislației interne, atâta vreme cât apartamentele din litigiu au fost înstrăinate în baza dispozițiilor Legii nr. 112/1995, iar cumpărătorii sunt protejați prin dispozițiile art. 18 lit. c și art. 45 din Legea nr. 10/2001. Titularii spațiilor de la subsol au recunoscut dreptul de proprietate prin sentința civilă nr.5548/15.05.1997 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă și irevocabilă.
Astfel, conform art. 18 lit. c din lege, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent când imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
De asemenea, conform art. 45 alin. 2 din lege, actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, considerate astfel anterior intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998…, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credință.
În cauza A. și alții împotriva României, Statul Român a fost obligat să implementeze măsurile necesare pentru a asigura despăgubirea beneficiarilor Legii nr. 10/2001, într-un termen rezonabil.
Abuzurile comise de statul comunist nu pot justifica comiterea unor noi abuzuri împotriva actualilor dobânditori ai imobilelor, ceea ce face ca nici acest motiv de apel să nu fie găsit întemeiat.
Așa fiind, în baza art. 296 Cod procedură civilă, pentru toate aceste considerente urmează a se respinge apelul declarat de către reclamanți, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanții-reclamanți N. D., cu domiciliul ales la CIAv. M. V., în București, .-15, ., . și N. A.-M., P. M.-Miratana și N. L.-E. (moștenitoarele defunctului N. N. V.), cu domiciliul ales în București, . nr. 114, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 676/05.04.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți A. F., A. O., B. I. și S. C., domiciliați în București, .. 32, ..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. V. R. P.
GREFIER,
G.-M. V.
Red. AV
Tehnored. PS/MȘ 10 ex.
2.04.2013
| ← Partide politice. Decizia nr. 486/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1555/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
