Uzucapiune. Decizia nr. 129/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 129/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-03-2012 în dosarul nr. 129/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 129 A
Ședința publică de la 22.03.2012.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta reclamanta S.C. P. 90 S.A., împotriva sentinței civile nr. 1680 din 14.12.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți M. N. E. A. și I. Z. L. și cu intimata intervenientă S.C. R. S. S.R.L.
P. are ca obiect – uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul M. G., în calitate de reprezentant al apelantei reclamante S.C. P. 90 S.A., în baza împuternicirii avocațiale ._/2011 atașată la fila 25 din dosar, lipsind intimații pârâți M. N. E. A. și I. Z. L. și intimata intervenientă S.C. R. S. S.R.L.
Procedura de citare este neîndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței la data de 27.02.2012 a relațiilor solicitate de la Administrația Fondului Imobiliar, potrivit adresei nr. 7582/22.02.2012, prin care comunică faptul că imobilul situat în București, .. 322, sector 5 nu a figurat și nu figurează în administrarea A.F.I. sau a S.C. Cotroceni S.A.
Avocatul apelantei reclamante depune la dosar dovada citării intimatului pârât I. Z. L. prin mica publicitate, precum și un set de înscrisuri, în copie certificată pentru conformitate cu originalul.
Arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Avocatul apelantei reclamante solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul admiterii acțiunii cum a fost precizată, în sensul de a se constata dobândirea prin uzucapiune a dreptului de proprietatea supra imobilului construcție și teren, situate în București, .. 22, sector 5, astfel cum au fost identificate prin rapoartele de expertiză efectuate în cauză și pe care solicită a fi omologate.
Totodată, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei M. N. E., aceasta neavând nici un drept de proprietate asupra imobilului teren și construcție pentru care reclamanta a solicitat constatarea uzucapiunii.
Nu solicită cheltuieli de judecată; depune la dosar note scrise.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, sub nr._, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâții I. Z. L. și M. Neghina E. A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că a dobândit, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra imobilului construcție și teren situat în București, .. 52.
În fapt, reclamanta a arătat că are calitatea de succesoare legală a fostei IAPL Central, unitate de stat reorganizată ca și societate comercială prin efectul prevederilor Legii nr.15/1990, societate care, înainte de anul 1973, a folosit acest spațiu în temeiul unui contract de închiriere, încheiat cu M. Neghina E. A..
A susținut că raportul de închiriere este dovedit cu adresa nr. 1007 din 07 ianuarie 1974, potrivit căreia pârâta M. Neghina E. A. făcea o declarație de impunere pe anul 1974 privind veniturile din chirii realizate din închirierea imobilului principal situat în București, . nr. 52, pe anul 1973, precum și cu adeverința nr. 8245 din 15 august 1975, eliberată de IAPL Central Sector 6 (fila 11 din dosar Judecătoria Sectorului 5 București), prin care se atesta faptul că începând cu 01 ianuarie 1975, ca urmare a hotărârii de partaj nr. 4714 din 21 noiembrie 1974, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, au încetat orice raporturi contractuale privind contractul de închiriere încheiat cu pârâta M. Neghina E. A. privind imobilul situat în București, . nr. 52, unde în cadrul IAPL Central funcționează unitatea „Bufetul Facultății”.
Reclamanta a susținut că ulterior acestui partaj nu a mai plătit chirie și că detenția precară s-a intervertit în posesie, în drept invocând dispozițiile art. 1837 și următoarele din Codul civil.
Aceasta a mai invocat: adresa nr. 1740 din 13 februarie 1988 emisă de IAPL Central către Consiliul Popular al Sectorului 5, prin care s-a solicitat repartizarea către IAPL Central a apartamentului familiei G. care urma să fie eliberat; nota de constatare întocmită în urma adresei nr._ din 21 noiembrie 1987 încheiată între CAP Mogoșoaia, în calitate de constructor și IAPL Central în calitate de beneficiar, privind unitatea „S.” din . nr. 42, în care s-a menționat că unitatea este închisă (subsolul), întrucât are pereții umezi, lista lucrărilor necesare remedierii infiltrațiilor de apă și faptul că lucrarea urmează să fie finanțată de către IAPL Central; contractul de executare de lucrări și alte înscrisuri.
La data de 04 decembrie 2008 (fila 178 din dosarul Judecătoriei Sectorului 5 București), reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că imobilul asupra căruia s-a solicitat să se constate uzucapiunea de 30 de ani este situat în București, .. 22, sector 5. De asemenea, a precizat că numele străzii a fost schimbat de mai multe ori din . în . apoi în . că mai nou, a intervenit o modificare și la numerotarea străzii.
Prin încheierea pronunțată la 24 mai 2007 de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr._, s-a dispus suspendarea judecății conform art. 1551 Cod de procedură civilă, până când reclamanta va indica domiciliul actual al pârâtului I. Z. L..
Împotriva încheierii pronunțată la 24 mai 2007 de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr._, a declarat recurs reclamanta . București, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV a Civilă, soluționat prin decizia civilă nr. 1916/R din 19 decembrie 2007, în dosarul nr._, prin admiterea recursului reclamantei, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la aceeași instanță.
Astfel la prima instanță Judecătoria Sectorului 5 București au fost administrate probe cu înscrisuri, cu declarații de martori și expertize tehnice de specialitate în construcții și în topografie și cadastru.
Astfel au fost depuse la dosar adresa nr. 1007 din 07 ianuarie 1974 (fila 10 din dosarul Judecătoriei Sectorului 5 București) prin care pârâta M. Neghina E. A. a făcut o declarație de impunere pe anul 1974 privind veniturile din chirii realizate din închirierea imobilului principal situat în București, . nr. 52, precum și adeverința nr. 8345 din 15 august 1975, eliberată de IAPL Central Sector 6 (fila 11 din dosarul Judecătoriei Sectorului 5 București), prin care s-a atestat faptul că începând cu 01 ianuarie 1975, ca urmare a hotărârii de partaj nr. 4714 din 21 noiembrie 1974, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, au încetat orice raporturi contractuale privind contractul de închiriere încheiat cu pârâta M. Neghina E. A. privind imobilul situat în București, . nr. 52, unde în cadrul IAPL Central funcționează unitatea „Bufetul Facultății”.
A fost depusă sentința civilă nr. 4714 din 21 noiembrie 1974, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr. 6939/1973, privind partajul dintre M. Neghina E. A. și pârâtul I. Z. L. (filele 13, 14 din dosarul Judecătoriei Sectorului 5 București) prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune a celor doi cu privire la imobilul situat în București, . nr. 52, fiecare primind câte o cotă de ½ din terenul aferent imobilului, de 154 mp., reclamanta M. primind lotul nr. 2 din varianta a II-a a raportului de expertiză, precum și . al imobilului în valoare de 85.884 lei.
Prin același partaj numitul I. Z. L. a primit lotul nr. 1 compus din cota indiviză de ½ din teren, respectiv 154 mp., parterul construcției și pivnița în valoare totală de 67.950 lei, precum și o sultă compensatorie de 8.967 lei.
La filele 17 – 30 din dosarul Judecătoriei Sectorului 5 București, reclamanta . depus o . înscrisuri din care rezultă că fosta IAPL Central a efectuat o . lucrări reparații interioare și la subsolul imobilului constând în tencuieli, reparații la instalațiile electrice și sanitare, tribunalul reținând că toate acestea au fost făcute în vederea asigurării unei folosințe corespunzătoare a unității comerciale „Bodega Facultății” și nu reprezintă lucrări care să modifice esențial situația imobilului de către această unitate socialistă de stat.
. București a intervenit în cauză în interesul pârâților I. Z. L. și M. Neghjnă E. A., solicitând respingerea acțiunii principale cu motivarea că reclamanta nu a exercitat o posesie specifică proprietarului, nu are imobilul în patrimoniu după divizarea IAPL Central și nu a dovedit exercitarea unei posesii utile de 30 de ani, începând cu anul 1977.
Intervenienta a invocat faptul că la 30 noiembrie 1999 a încheiat un contract de asociere în participațiune cu reclamanta . având ca obiect exploatarea spațiului comercial situat în București, .. 2, sector 5.
Contractul de asociere s-a încheiat pe o perioadă de cinci ani, începând cu 01 decembrie 1999 până la 30 noiembrie 2004, ulterior fiind încheiate acte adiționale la cest contract.
Intervenienta a mai arătat că nu s-a făcut dovada că fosta IAPL Central a primit imobilul în patrimoniu, conform Legii nr.15/1990, că nu sunt îndeplinite condițiile necesare invocării uzucapiunii de scurtă durată, respectiv: existența unui just titlu, posesia continuă exercitată de către reclamantă, actele de stăpânire nefiind făcute cu regularitate, posesie neîntreruptă, invocând aspectul că în momentul în care a intervenit contractul de asociere cu reclamanta, a încetat posesia acesteia asupra imobilului, precum și neîndeplinirea condiției ca posesia să fie exercitată sub nume de proprietar, dovada contrarie fiind făcută cu înscrisurile depuse la dosar.
Astfel, a invocat adresa nr. 18/31.67/2006 emisă de Primăria Municipiului București prin care s-a atestat că nu există documente oficiale din care să rezulte că reclamanta ar deține acest spațiu, astfel că . nu este deținătorul legal al spațiului comercial aflat în litigiu.
De asemenea, a mai invocat adresa nr. R 229 668 din 26 octombrie 2006 a DITL Sector 5, prin care s-a arătat că reclamanta nu figurează în evidențele fiscale ca titular de rol privind imobilul aflat în litigiu.
A menționat că la divizarea fostei IAPL Central, s-au constituit două societăți comerciale pe acțiuni, respectiv . și . momentul divizării nu s-au identificat și nominalizat concret imobilele care aparțin fiecărei societăți, considerând că o astfel de divizare trebuia să fie publicată, respectiv confirmată printr-o hotărâre de Guvern, care să fie publicată în Monitorul Oficial pentru a fi opozabilă tuturor persoanelor interesate.
La dosar a fost depus contractul de asociere nr. 1155 din 30 noiembrie 1999 încheiat între . și intervenienta . București, precum și actele adiționale nr. 1/2000, nr. 2 din 07 ianuarie 2002, nr. 3 din 28 iunie 2002, nr. 4 din 30 decembrie 2002 și nr. 5 din 02 iunie 2003, potrivit cărora, reclamanta . a adus ca aport la asocierea în vederea exploatării spațiului comercial situat în .. 2, sector 5, „folosința spațiului comercial în suprafață de 92 mp., conform schiței anexă la contract”, cu mențiunea că „deține spațiul în exploatare din anul 1974”, urmând ca intervenienta . București să desfășoare în acest spațiu activități comerciale de alimentație publică tip restaurant.
Potrivit Protocolului din 17 februarie 1992 și anexele acestuia, patrimoniul fostei IAPL Central a fost divizat între cele două societăți . . anexa depusă la fila 151 din dosarul Judecătoriei Sectorului 5 București, rezultând că printre unitățile comerciale care făceau parte din societatea comercială pe acțiuni P. 90 SA se afla și unitatea comercială denumită „S.”, fiind anexată și schița aferentă acestei unități comerciale situată pe .. 52, compusă dintr-un salon în suprafață de 45 mp., un alt salon la subsol în suprafață de 47 mp., cu dependințele aferente și un birou, precum și o bucătărie de 32 mp., situată de asemenea la subsolul imobilului.
Reclamanta a depus la dosar contracte privind utilitățile (gaze, apă, canalizare) încheiate după anul 1991, precum și autorizații de funcționare a spațiului comercial deținut de către IAPL Central.
Martorii T. V. și D. V. au declarat că în perioada 1969 – 1996 au fost angajații fostei IAPL Central, cunoscând aspectul că în perioada anilor 1969 – 1973, spațiul comercial amenajat ca restaurant la parterul și subsolul imobilului, era închiriat de la numiții M. E. și I. Z. L., după care fosta unitate comercială a folosit imobilul tot ca restaurant, aducând o . îmbunătățiri constând în zugrăvirea spațiului, schimbarea mobilierului, fără ca acești martori să poată aduce aspecte relev ante privind situația juridică a imobilului.
Aceiași martori au declarat că după anul 1990, societatea reclamantă P. 90 SA a dezvoltat spațiul comercial în sensul că i-a mărit suprafața, fără să poată da detalii în ce mod.
Prin expertiza tehnică de specialitate în topografie și cadastru întocmită în cauză de către expertul inginer M. S., a fost identificat imobilul situat în București, .. 22, actual situat la adresa .. 52, în care este amenajat restaurantul ce formează obiectul litigiului de față.
Prin expertiză s-a stabilit că restaurantul în cauză este situat la parter și la subsolul imobilului, având o suprafață utilă de 63 mp., cu o bucătărie de 15,75 mp. și o curte interioară de 100,5 mp. aferent aceluiași spațiu comercial.
Totodată, s-a constatat că în curtea interioară reclamanta a construit fără autorizație un salon în suprafață de 59,20 mp., expertul evaluând valoarea spațiului comercial, respectiv a terenului aferent în anul 2008, la suma la 730.713 lei.
Prin expertiza de specialitate în construcții efectuată de către expertul inginer I. G., au fost identificate părțile din clădire de la parter și subsolul imobilului, aferente și amenajate ca restaurant, asupra cărora reclamanta . a invocat dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, expertul evaluând spațiul comercial de la parterul și subsolul imobilului la suma de 433.425,35 lei, cu mențiunea că această construcție a fost edificată în anul 1913, precum și anexa construită după anul 1999 fără autorizație, evaluată de către același expert la suma de 716.989,55 lei, întregul obiectiv pretins de către reclamantă având valoarea de 1.150.415 lei.
În ceea ce privește dotările unității comerciale în cauză, expertul constructor a menționat că restaurantul este situat la parter și subsolul imobilului, la subsol fiind situată și bucătăria. Accesul la subsol se face pe o scară din lemn acoperită cu mochetă, pardoselile sunt din marmură albă Moneasala, la parter și la mozaic venețian la subsol. În bucătărie este montată gresie și faianță pe pereți, până la înălțimea de 1,5 m, au fost executate zugrăveli lavabile, pereții au fost placați cu rigips, întregul imobil fiind dotat cu instalație electrică și sanitară, încălzirea fiind făcută cu aparate de aer condiționat.
Referitor la fațada de la parter, expertul a menționat că este placată cu travertin, iar golurile de la ferestre și ușa de acces sunt protejate cu grilaje din fier forjat.
Imobilul este prevăzut cu o șarpantă din lemn și învelitoare din tablă, restul parterului, etajul și mansarda, sunt ocupate de locuințe individuale ale altor persoane, iar salonul din curtea interioară, amenajat fără autorizație, reprezintă o structură din lemn cu închideri din termopan sau pereți ușori, izolați cu vată minerală și polistiren, cu vopsea lavabilă aplicată pe rigips, șarpantă din lemn cu învelitoare Onuline, salonul fiind prevăzut cu instalație electrică, sanitară și instalație de gaz metan.
Prin sentința civilă nr. 922 din 29 ianuarie 2009, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București – Secția civilă, conform art. 2 pct. 1 lit. b Cod de procedură civilă, constatând că obiectul litigiului are o valoare de peste 500.000 lei.
După declinarea competenței în favoarea tribunalului în primă instanță, fiind păstrate probele administrate în fața judecătoriei, au fost completate probele cu înscrisuri.
Astfel, prin adresa nr._/1585 din 23 februarie 2010, Primăria Municipiului București – Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală, Serviciul Nomenclatură Urbană a comunicat istoricul de adresă și nr. poștal pentru imobilul situat în București, .. 22 (fost Regina E. nr. 52), menționând că această arteră de circulație a purtat denumirile de: . în anul 1948, . – 1965, . în perioada 1965 – 1990 și . perioada 1990 – 1995.
Din adresa nr._ din 26 aprilie 2010 emisă de Primăria Sectorului 5 București Serviciul Constatare impunere și control persoane fizice privind istoricul de rol fiscal al imobilului, tribunalul a reținut că nici reclamanta . și nici intervenienta . nu figurează ca plătitoare de impozit privind imobilul situat în prezent pe .. 22 (fost .. 52), pârâta M. E. A. și I. Z. L. figurând ca plătitori de impozit privind imobilul în cauză, în perioada 1973 – 1977 cei doi plătind impozite realizate din închirierea imobilului, cu mențiunea că în evidențele fiscale au fost înregistrate atât sentința civilă nr. 4714 din 21 noiembrie 1974, privind partajul imobilului între cei doi coproprietari, precum și actul de vânzare – cumpărare nr. 5702 din 21 iulie 1975 încheiat între M. N. E. A. și E. V., prin care i-a vândut acesteia o parte din imobil, decizia nr. 594 din 24 septembrie 1975 prin care Primăria Municipiului București a dispus trecerea terenului de 77 mp. în proprietatea statului, pe aceeași dată fiind trecută în administrarea ICRAL Cotroceni suprafața de 76 mp. aferentă construcției.
De asemenea, a fost consemnată decizia nr. 595 din 24 septembrie 1975 prin care a fost atribuit în folosință cumpărătorilor E. V. și E. D., terenul aferent construcției în suprafață de 77 mp.
Prin sentința civilă nr. 1680 din 14 decembrie 2010, Tribunalul București – Secția a V a Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive privind pe pârâta M. N. E. A., invocată de aceasta și de către intervenienta . București; a admis cererea de intervenție în interesul pârâților formulată de intervenienta .; a respins ca neîntemeiată acțiunea principală formulată de reclamanta . București în contradictoriu cu pârâții I. Z. L., M. Neghina E. A. și intervenienta .; a respins ca neîntemeiate cererile pârâtei M. N. E. A. și intervenientei ., privind cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, prima instanță a analizat probele administrate în cauză, reținând că imobilul situat în București, .. 22 (fost .. 52) s-a aflat în coproprietatea pârâților I. Z. L. și M. N. E. A..
La parterul și subsolul imobilului a fost amenajată o unitate de alimentație publică tip restaurant, cunoscută ca „Bufetul Facultății”, iar această unitate comercială cu spațiile și dotările aferente a fost închiriată până la partaj de către cei doi coproprietari I. Z. L. și M. N. E. A., către fosta IAPL Central, calitatea de chiriaș a acestei unități socialiste de stat fiind atestată atât prin declarațiile de impunere făcute de către pârâta M. N. E. A., cât și prin adeverința nr. 8245 din 15 august 1975 eliberată chiar de către IAPL Central.
Prin sentința civilă nr. 4714 din 21 noiembrie 1974, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr. 6939/1973, s-a dispus ieșirea din indiviziune a celor doi pârâți, astfel că pârâta M. N. E. A. a primit în lotul său etajul 1 și 2 al imobilului și o cotă indiviză de ½ din terenul aferent construcției de 154 mp., iar pârâtul I. Z. L. a primit în lot parterul construcției și pivnița, precum și cota indiviză de ½ din terenul aferent de 154 mp.
Deși partajul a fost pronunțat în anul 1974, fiind luat și în evidențele fiscale, așa cum a rezultat din cererea înregistrată la Circumscripția Financiară sub nr. 1007 din 07 ianuarie 1974, pârâta M. N. E. A. a continuat să încaseze chiria privind imobilul închiriat, din declarația dată la 04 ianuarie 1974 aceasta arătând că realizează chirii, printre altele, de la IAPL Central pentru unitatea sa „Bodega Facultății”, care ocupă două camere, o bucătărie, pivnița și curtea, plătind o chirie de 847 lei, cu referire la imobilul situat în București, . nr. 52 și rolul fiscal nr. 748 „L. D. E. M.”.
S-a atestat astfel că IAPL Central nu a fost proprietarul imobilului, având doar calitatea de chiriaș cu privire la parter, la subsol și la curtea interioară a imobilului.
După pronunțarea sentinței de partaj din 1974, IAPL Central a declarat că între această unitate și pârâta M. N. E. A. au încetat raporturile contractuale privind contractul de închiriere, având în vedere tocmai aspectul că partea din imobil închiriată căzuse de fapt în lotul pârâtului I. Z. L..
Nu s-a dovedit în continuare dacă între pârâtul I. Z. L. și fosta IAPL Central au mai fost încheiate contracte de închiriere, sau care a fost natura raporturilor juridice potrivit cărora IAPL Centrala a deținut în continuare imobilul pe care îl avusese închiriat de la cei doi coproprietari, practica regimului de guvernare comunistă fiind de desființare a proprietății private și de preluare abuzivă a imobilelor.
Prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 9914 din 25 octombrie 1973 pârâta M. N. E. A. a vândut o parte din imobilul situat la această adresă către cumpărătorii I. C. și I. G., care au dobândit, odată cu parte din construcție și cota indiviză din terenul aferent acesteia.
Totodată, după partaj, prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 5702 din 21 iulie 1975, pârâta M. N. E. A. a vândut o altă unitate locativă situată la etajul imobilului către cumpărătorii E. V. și E. D., iar potrivit Legilor nr. 58 și nr. 59/1974, terenul aferent construcțiilor vândute au trecut în proprietatea statului, motiv pentru care au fost emise deciziile nr. 594 din 24 septembrie 1975 și nr. 595 din aceeași dată, de către Primăria Municipiului București prin care s-a constatat trecerea în patrimoniul statului a terenului aferent de 77 mp. și a fost atribuit în folosință cumpărătorilor pe toată durata existenței construcției.
A rezultat astfel că în imobilul asupra căruia reclamanta . București a solicitat să se constate dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, pe lângă unitatea de alimentație publică tip restaurant, atât anterior anului 1990, cât și după anul 1990, au fost situate și locuințe proprietate personală ale altor persoane, fosta IAPL Central, deținând doar parterul și subsolul imobilului, precum și o parte din curtea interioară a imobilului, prin care, de fapt, aveau acces și ceilalți proprietari din imobil.
În urma înstrăinărilor făcute de către pârâta M. N. E. A., o parte din terenul aferent imobilului a trecut în proprietatea statului, terenul aflat în proprietatea socialistă de stat fiind imprescriptibil, astfel că nu s-a putut invoca dobândirea dreptului de proprietate sau exercitarea unei posesii utile până la adoptarea Legii nr. 18/1991 care a făcut distincția între domeniul public și domeniul privat al statului.
Din 1974 – 1977, de când a încetat să-i plătească pârâtei M. N. E. A. chiria aferentă spațiilor închiriate și curții interioare, fosta IAPL Central a deținut într-adevăr imobilul, desfășurând activități de alimentație publică tip restaurant, însă nu s-a dovedit în cauză aspectul că aceasta ar fi devenit proprietarul imobilului sau ar fi primit sub forma dreptului de administrate directă imobilul, pentru a putea exercita o posesie sub nume de proprietar.
În această perioadă, respectiv 1977 – 1990, fosta IAPL Central nu a adus modificări substanțiale, de structură, privind imobilul pe care l-a posedat, lucrările de reparare și eliminare a infiltrațiilor de apă de la subsol, tencuieli și zugrăveli interioare și exterioare, dotarea cu instalații electrice, de gaz metan, apă, canalizare și altele, fiind făcute pentru a asigura funcționarea unității comerciale și nu în considerentul că s-ar fi manifestat ca un adevărat proprietar al imobilului, în condițiile în care, sub regimul juridic al imobilelor de până la 01 ianuarie 1990 nici nu ar fi putut dobândi un drept de proprietate.
Prin Protocolul din 17 februarie 1992 s-a produs divizarea IAPL Central, fiind constituite două societăți comerciale, respectiv . reclamanta ., aceasta din urmă dobândind și unitatea comercială „S.”, care constituia restaurantul amenajat la parterul și subsolul imobilului situat la adresa .. 52.
Astfel, reclamanta a dovedit că a primit în patrimoniul său aceste spații comerciale și, așa cum s-a dovedit prin cele două expertize tehnice de specialitate administrate în cauză și după anul 1990 a efectuat îmbunătățiri precum: placarea fațadei cu travertin, schimbarea mobilierului, dotarea cu aparate de aer condiționat, pardoseli, instalații electrice și sanitare moderne, în curtea interioară amenajând fără autorizație un salon reprezentând o construcție ușoară din lemn, cu dotările aferente, așa cum a fost descrisă mai sus din expertiza tehnică de specialitate în construcții.
Tribunalul a apreciat însă că atât prin dotările și amenajările aduse până în anul 1990, cât și prin dotările și amenajările făcute după 1990, reclamanta nu a dovedit că s-a comportat ca un adevărat proprietar, pentru a se constata că s-a intervertit detenția precară pe care a avut-o în calitate de chiriaș într-o posesie utilă necesară pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de lungă durată, respectiv de peste 30 de ani.
Înainte de analizarea fondului cauzei s-a reținut că atât pârâta M. N. E. A., cât și intervenienta . București, au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei M. N. E. A., tocmai având în vedere faptul că după partajul din 1974 imobilele închiriate și folosite ca spațiu comercial nu au căzut în lotul acesteia și, mai mult, aceasta chiar a vândut o parte din spațiile care i-au căzut în lot.
Astfel, prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 9914 din 25 octombrie 1973, pârâta M. N. E. A., le-a vândut cumpărătorilor I., Corpul B cu parter și demisol situat în fundul curții, cu suprafața de 116 mp. și cu dreptul de trecere pe terenul aferent imobilului de la stradă, adică imobilul ce face obiectul prezentului litigiu; prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 5702 din 21 iulie 1975, pârâta M. N. E. A., le-a vândut cumpărătorilor E., apartamentul mansardat de la etajul 2 al imobilului din . nr. 52, cu cota indiviză de ½ din terenul de 154 mp. (77 mp.), terenul urmând regimul juridic prevăzut de art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974; prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 3954 din 19 mai 1978, pârâta M. N. E. A., le-a vândut cumpărătorilor T., apartamentul de la etajul 1 al imobilului din . nr. 52, cu cota indiviză de ½ din terenul de 154 mp. (77 mp.), terenul urmând, de asemenea, regimul juridic prevăzut de art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974.
Privind această excepție, tribunalul a constatat că reclamanta . a invocat dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, respectiv posesia exercitată de către antecesoarea sa IAPL Central încă dinainte de anul 1973, când a folosit acest spațiu în temeiul unui contract de închiriere încheiat cu M. N. E. A..
Tribunalul a mai constatat că și după partajul din 1974, respectiv până în 1977, conform evidențelor fiscale, pârâta M. N. E. A. a continuat să realizeze venituri din chirii referitoare la imobilul închiriat și folosit ca spațiu comercial.
Astfel, s-a constatat că cel puțin pentru o perioadă în legătură cu care reclamanta a susținut că a exercitat o posesie utilă, sub nume de proprietar, imobilul s-a aflat de fapt în proprietatea indiviză a pârâtei M. N. E. A., pe de o parte, iar pe de altă parte, chiar și după partajul din 1974, aceasta a rămas în stare de coproprietate forțată și perpetuă asupra terenului aferent și a celorlalte părți comune ale imobilului asupra căruia reclamanta pretinde că a exercitat o posesie utilă în calitate de proprietar.
În consecință, posesia exercitată încă din perioada anterioară anului 1973, așa cum s-a exprimat reclamanta, trebuie verificată în contradictoriu și cu pârâta M. N. E. A., care a exercitat dreptul său de coproprietate asupra imobilului și a cules veniturile din chirii, având astfel calitate procesuală pasivă în acțiunea prin care s-a solicitat dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte a fost neîntemeiată și a fost respinsă.
Pe fondul cauzei, conform art. 1847 Cod civil, ca să se poată prescrie, tribunalul a reținut că trebuie să fie vorba despre o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
Totodată, conform art. 1890 Cod civil, pentru a se prescrie, respectiv pentru a se dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune, este necesar ca posesia utilă să fie exercitată timp de 30 de ani, fără ca cel care invocă această prescripție să fie obligat să producă vreun titlu și fără să i se poată opune reaua credință.
Față de dispozițiile legale citate, tribunalul a constatat că nici reclamanta și nici antecesoarea sa IAPL Central nu au exercitat în perioada 1973 – 1990 o posesie sub nume de proprietar.
Așa cum s-a menționat mai sus, cel puțin până în perioada 1974 – 1977 IAPL Central a plătit chirie privind aceste spații, calitatea de chiriaș fiind incontestabilă, astfel că posesia nu a fost exercitată în nume propriu, ci pentru proprietarul căruia îi plătea chirie, fiind vorba de fapt despre o detenție precară, ce nu poate sta la baza dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.
În continuare, după partajul celor doi coproprietari din 1974, IAPL Central a continuat să dețină imobilul, însă nu a dovedit intervertirea detenției precare într-o posesie utilă.
Până în anul 1990, IAPL Central nu putea dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune, în condițiile în care o parte din imobil a intrat în proprietatea statului, dreptul de proprietate socialistă de stat având caracterul imprescriptibil.
Începând cu 01 ianuarie 1990, prin faptul că a edificat o construcție ușoară în curtea interioară a imobilului, nu s-a putut interpreta că s-a manifestat ca un adevărat proprietar, în condițiile în care pe plan legislativ s-au adoptat mai multe acte normative care vizau reconstituirea dreptului de proprietate privată în favoarea foștilor proprietari deposedați în mod abuziv.
Chiar și în condițiile în care reclamanta s-ar fi considerat un proprietar și ar fi exercitat o posesie sub acest nume, nu a trecut perioada de 30 de ani cerută de lege pentru a dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune.
Că reclamanta s-a manifestat tot ca un detentor precar asupra imobilului rezultă și din contractul de asociere nr. 1155 din 30 noiembrie 1999 încheiat cu intervenienta . București în care s-a menționat expres că aceasta aduce ca aport social „folosința spațiului comercial, pe care îl deține în exploatare din anul 1974”.
Deținerea în exploatare, așa cum s-a exprimat reclamanta la nivelul anului 1999, este de fapt echivalentul detenției precare pe care a exercitat-o reclamanta și antecesoarea sa încă dinainte de 1973, în calitatea de chiriaș pe care a avut-o, astfel că în cauză nu este vorba despre o posesie exercitată sub nume de proprietar, utilă pentru a conduce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Nefiind îndeplinite condițiile legale pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei . București cu precizările făcute la filele 178 din dosarul nr._ și nr. 18/19 din dosarul nr._ .
Pe cale de consecință s-a admis cererea de intervenție în interesul pârâților formulată de intervenienta . București prin care s-a solicitat respingerea acțiunii principale.
Nici intervenienta . și nici pârâta și M. N. E. A. nu au depus la dosar dovezi privind cheltuielile de judecată efectuate în cauză, astfel că s-au respins ca neîntemeiate cererile acestora privind acordarea cheltuielilor de judecată.
La data de 18 mai 2011 a declarat apel ., solicitând schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată și precizată, în sensul constatării dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra imobilului construcție și teren, situat în București, ., sector 5, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Mortun N. E., respingerea cererii de intervenție în interesul pârâților formulată de ..
În motivare a arătat că, sentința apelată are caracter netemeinic și nefondat deoarece a probat prin înscrisuri, martori și interogatorii condițiile uzucapiunii de 30 de ani.
Apelanta a susținut că instanța de fond a făcut o greșită aplicarea a legii. Este drept că în anul 1973, IAPL Central (succedată de .) a avut calitatea de locator (și implicit, inițial nu a exercitat o posesie sub nume de proprietar).Pe altă parte, începând cu 1975, prin refuzul ulterior de a achita chirie pârâților, s-a intervetit detenția precară în posesie utilă.
Refuzul de a mai chita chiria reprezintă negarea dreptului de la care a obținut locațiunea. De altfel chiar pârâta M. Neghina E. A. a recunoscut această negare, prin faptul că a solicitat în 1975, Secției Financiare Sector 5, ca urmare a partajului în care a primit ½ din terenul în suprafață de 154 mp., să o scadă de la impozitul pe chirii cu privire la spațiul deținut la parter acesta nu îi mai aparține fiind deținut de IAPL Central. Totodată, I. Z. L. nu a mai făcut nici un demers cu privire la imobilul ce i-a revenit prin partaj.
Ulterior refuzului de a mai plăti chirie celor de la care primise posesia, IAPL Central a efectuat o . lucrări la imobilul în speță, în vederea desfășurării activității, comportându-se ca un proprietar.
Apelanta a susținut că posesia a fost utilă și neîntreruptă: încă din momentul refuzului de a mai plăti chirie (1975) IAPL Central s-a comportat ca un adevărat proprietar efectuând îmbunătățiri la spațiu; după 1990 . efectuat o . îmbunătățiri spațiului; . a exercitat posesia asupra imobilului inclusiv prin încheierea contractului de asociere cu .; posesia nu a fost întreruptă, asocierea și transmiterea folosinței către detentorul precar . fiind un act de exercitare a posesiei (potrivit art. 1846 alin. 2 Cod civil, posesia se poate exercita de apelantă sau de altul în numele acesteia); posesia a fost exercitată sub nume de proprietar și după 1990, imobilul nefiind revendicat de nicio persoană (contractele de distribuitorii de utilități nu au fost făcute în calitate de „chiriaș” ci de proprietar).
Lipsa nejustificată a răspunsului la interogatoriile depuse la dosar poate fi de asemenea interpretate ca o mărturisire deplină.
Apelanta a arătat că după 01 ianuarie 1975 (dată la care a invocat începutul termenului uzucapiunii), această pârâtă nu a mai deținut nici un drept cu privire la imobilul ce face obiectul uzucapiunii – așa cum este identificat prin rapoartele de expertiză.
După partajul din 1974, respectiv până în anul 1977, conform evidențelor fiscale, pârâta M. Neghina E. A. a continuat să realizeze venituri din chirii însă nu cu privire la parter și subsol – care fac obiectul litigiului și care i-au ieșit din patrimoniu.
Apelanta a susținut greșita reținere a imposibilității dobândirii prin uzucapiune a unui imobil în perioada 1975 – 1990, arătând că imobilul pentru care se invocă uzucapiunea nu a intrat în proprietatea statului, ci prin partaj a fost atribuit pârâtului I. Z. L..
Pe cale de consecință, uzucapiunea, ca și sancțiune pentru proprietarul nediligent, nu a fost invocată în contradictoriu cu Statul român, ci cu o persoană fizică.
Totodată, a susținut că în perioada invocată prescripția achizitivă nu a fost întreruptă, invocând în acest sens decizia nr. 4/2006, privind recursul în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor prin uzucapiune în cazul posesiilor începute înainte de . Legii nr. 58/4974 privind sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale și a Legii nr. 59/1974 privind fondul funciar, publicată în Monitorul Oficial, partea I nr. 288 din 30 martie 2006, a stabilit că: „în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, prescripția achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin . acestor legi, astfel că, după abrogarea lor prin Decretul-lege nr. 1/1989 și Decretul-lege nr. 9/1989, posesorii acelor terenuri pot solicita instanțelor de judecată să constate că au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective”.
În calea de atac a apelului, Curtea a încuviințat apelantei proba cu acte. La dosar au fost depuse relații privind situația juridică a imobilului în litigiu.
Curtea, analizând criticile de apel, în limitele impuse de art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor legale și doctrinei de specialitate, uzucapiunea de 30 de ani, invocată de către apelantă ca temei al dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului și construcției situate la adresa din București, . sector 5, este recunoscută de art. 1890 cod civil în favoarea posesorului bunului care poate „prescrie prin 30 de ani (…) fără să fie obligat a produce vreun titlu și fără să i se poată opune reaua credință”.
Potrivit art. 1847 Cod civil, ca să se poată prescrie, posesia trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
Așa fiind, spre a putea dobândi proprietatea bunului prin uzucapiunea prelungită, posesorul trebuie să îndeplinească două condiții, respectiv să posede bunul în tot timpul prevăzut de lege, adică 30 de ani, iar posesia să fie utilă, adică neafectată de vreun viciu.
În ce privește imobilul în litigiu, reprezentat de parter și subsolul construcției de la adresa sus-indicată, precum și terenul aferent acestora, Curtea reține că a fost deținut cu contract de închiriere de către IAPL Central care avea o subunitate denumită „Bodega Facultății”, la adresa sus-menționată, proprietarii imobilului dat spre închiriere fiind Mortun N. E. și I. Z. L..
Relațiile contractuale de locațiune între IAPL Central și proprietarii imobilului, la nivelul anului 1974, rezultă din adresa nr. 1007/20.01.1974 emisă de Consiliul Popular al sectorului 6 Circa financiară, din declarația dată de pârâta M. N. E. datată 4 ianuarie 1974, din declarația de înaintare a acestei declarații și referatul întocmit de inspectorul financiar pe verso-ul acestei adrese, precum și adeverința emisă de IAPL Central nr. 8245/15.07.1975.
Acest imobil a fost supus ulterior partajului, potrivit sentinței civile nr. 4714 din 21 noiembrie 1974, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr. 6939/1973, conform căreia s-a dispus ieșirea din indiviziune a celor doi pârâți, pârâta M. N. E. A. primind în lotul său etajul 1 și 2 al imobilului și o cotă indiviză de ½ din terenul aferent construcției de 154 mp., iar pârâtul I. Z. L., parterul construcției și pivnița, precum și cota indiviză de ½ din terenul aferent de 154 mp.
Prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 9914 din 25 octombrie 1973 de notariatul de Stat al sectorului 6 București, pârâta M. N. E. A. a vândut o parte din imobilul situat la această adresă către cumpărătorii I. C. și I. G., respectiv corp b parter și demisol, în fundul curții și teren în suprafață de 116 mp., din care 70 mp. construit, având în față o curte de 46 mp., cumpărătorii având dreptul de trecere prin curtea din fața imobilului până în stradă, imobilul vândut fiind deținut de această pârâtă în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/1946 de Tribunalul I. secția Notariat.
Totodată, după partaj, prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 5702 din 21 iulie 1975 de Notariatul de Stat al sectorului 6 București, pârâta M. N. E. A. a vândut apartamentul situat la etajul II al imobilului în litigiu către cumpărătorii E. V. și E. D., compus din 5 camere și părțile comune ale construcției, care prin natura lor sânt în folosința tuturor coproprietarilor, pe terenul indiviz în suprafață de 77 mp., din suprafața totală de 154 mp. ce nu a făcut obiectul acestei vânzări, acest imobil vândut fiind dobândit de vânzătoare cu titlu de moștenire, în baza certificatului de moștenitor emis de pe urma defunctei S. I. și a sentinței de partaj sus-invocată, imobilul fiind deținut de defunctă în baza contractului autentificat sub nr._/1934 de Tribunalul I. Secția Notariat.
De asemenea, potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3954/19.05.1978 de Notariatul de stat al Sectorului 6 București, aceeași pârâtă a vândut numiților T. Zenovie și T. T. apartamentul situat la etajul I din imobilul în litigiu, dobândit de vânzătoare în baza acelorași acte descrise la convenția de vânzare cumpărare mai sus menționată.
Potrivit Legilor nr. 58 și nr. 59/1974, terenul aferent construcțiilor vândute a trecut în proprietatea statului, motiv pentru care au fost emise deciziile nr. 594 din 24 septembrie 1975 și nr. 595 din aceeași dată (fila 96 dosar apel), de către Primăria Municipiului București prin care s-a constatat trecerea în patrimoniul statului a terenului aferent de 77 mp. și a fost atribuit în folosință cumpărătorilor pe toată durata existenței construcției, rezultând că, pe lângă unitatea de alimentație publică tip restaurant, atât anterior anului 1990, cât și după anul 1990, parte din curtea interioară a imobilului a fost folosită atât de către această unitate, cât și de deținătorii locuințelor proprietate personală.
Având în vedere aceste acte de vânzare cumpărare, cum reclamanta a invocat uzucapiunea de 30 de ani având ca punct de pornire anul 1974, iar pârâta M. N. E. A. a vândut ultima cotă parte în imobilul în litigiu abia în anul 1978, reținând, așadar, că cel puțin pentru o perioadă în legătură cu care reclamanta a susținut că a exercitat, prin autorii săi, o posesie utilă, sub nume de proprietar, imobilul s-a aflat în proprietatea indiviză a pârâtei M. N. E. A., Curtea constată că această parte are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, fiind coproprietară pe o cotă parte din terenul aferent construcției vândute în anul 1978.
Curtea constată corectă aprecierea primei instanțe în sensul că de la data la care fosta IAPL Central a încetat să-i plătească pârâtei M. N. E. A. chiria aferentă spațiilor închiriate și curții interioare aceasta nu s-a comportat ca un adevărat proprietar, respectiv că nu a exercitat o posesie utilă sub nume de proprietar.
Potrivit art.1853 Cod civil, „exercitarea folosinței bunului în calitate de chiriaș nu constituie o posesie sub nume de proprietar”, iar potrivit art.1855 Cod civil, „când posesorul a început a poseda pentru altul, se presupune că a conservat aceeași calitate, dacă nu este proba contrarie”.
În conformitate cu prevederile art.1858 pct.2 Cod civil, posesiunea care se exercita nu sub nume de proprietar, nu se poate schimba în posesiune utilă, decât atunci când deținătorul lucrului neagă dreptul celui de la care ține posesiunea prin acte de rezistență la exercițiul dreptului său.
În lumina acestor norme, se impune a se proba obiectivarea voinței detentorului precar de a schimba animus detinendi cu animus possidendi.
Noțiunea de acte de rezistență include acele acte care exprimă un conflict între detentorul precar și cel de la care deține bunul în legătură cu schimbarea atitudinii subiective a detentorului care începe să se considere titular al dreptului de proprietate.
Or, așa cum s-a decis constant în practica instanței supreme și în doctrină, simpla neplată a chiriei nu are semnificația unui act de rezistență făcut de locatar împotriva locatorului.
Tot astfel, Curtea are în vedere, așa cum a reținut și prima instanță, că în perioada 1977 – 1990, fosta IAPL Central nu a adus modificări substanțiale, de structură, privind imobilul pe care l-a posedat, lucrările de reparare și eliminare a infiltrațiilor de apă de la subsol, tencuieli și zugrăveli interioare și exterioare, dotarea cu instalații electrice, de gaz metan, apă, canalizare și altele, fiind făcute pentru a asigura funcționarea unității comerciale și nu în considerarea calității sale de proprietar, mai ales că în această perioadă IAPL Central nici nu putea să dețină pentru sine, fiind o unitate de prestări servicii care nici nu-și putea apropria bunuri imobile în regimul socialist de dinainte de 1990.
Potrivit adresei nr._/_/16.11.2011 emisă de Primăria Municipiului București (fila 58 recurs) conform deciziei nr. 1071/09.11.1990 a Primăriei Municipiului București s-au înființat societăți comerciale pe acțiuni, ca persoane juridice, în tabelul la decizie, la poziția 11 fiind înscrisă .. Din relațiile comunicate a rezultat, totodată, că reclamanta nu a solicitat Primăriei Municipiului București avizarea documentației potrivit prevederilor HG nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, în vederea obținerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru spațiul din litigiu.
Din adresa nr._/10.06.1994 emisă de Administrația financiară a sectorului 5 București (menționată în cuprinsul adresei cu numărul de mai sus emisă de Primăria Municipiului București) rezultă că reclamanta a figurat ca plătitor de impozite și taxe pentru un număr de spații, însă, în adresa susmenționată nu se regăsește un spațiu aflat la adresa imobilului în litigiu.
Potrivit Protocolului din 17 februarie 1992, IAPL Central a fost divizat în două societăți comerciale, respectiv . reclamanta ., aceasta din urmă dobândind și unitatea comercială „S.”, care își desfășura activitatea la parterul și subsolul imobilului situat la adresa .. 52, actualmente nr.22.
Din actele depuse la dosar de către reclamantă și care atestă înființarea sa ca persoană juridică nu rezultă că statul a recunoscut în favoarea acesteia sau a autoarei sale din care s-a divizat, o posesie de natură a justifica uzucapiunea.
Așa cum s-a dovedit prin cele două expertize tehnice de specialitate administrate în cauză și după anul 1990, la imobilul în litigiu s-au efectuat îmbunătățiri de către reclamantă, precum: placarea fațadei cu travertin, schimbarea mobilierului, dotarea cu aparate de aer condiționat, pardoseli, instalații electrice și sanitare moderne, în curtea interioară aceasta amenajând, fără autorizație, un salon reprezentând o construcție ușoară din lemn, cu dotările aferente.
Curtea apreciază, așa cum corect a constatat și instanța de fond, că nici prin dotările și amenajările aduse după 1990, reclamanta nu a dovedit că s-a comportat ca un adevărat proprietar, pentru a se constata că s-a intervertit detenția precară pe care a avut-o în calitate de chiriaș autoarea în raport de care invocă joncțiunea posesiilor într-o posesie utilă necesară pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de lungă durată, respectiv de peste 30 de ani, lucrările efectuate la imobil fiind de reparație, de întreținere a imobilului, care pot fi efectuate de orice deținător al bunului, fără a fi necesară calitatea de proprietar.
Potrivit relațiilor comunicate de Primăria Municipiului București, prin adresa nr._/_/16.11.2011, în calea de atac a recursului, conform datelor transmise la nivelul anului 1992 de la Administrația Financiară sector 5, la adresa imobilului în litigiu titular de rol figurează pârâtul L. I.. Conform datelor transmise la nivelul anului 1994 de la Administrația Financiară sector 5, la adresa imobilului în litigiu titulari de rol figurează L. I., T. L. A. și I. M..
În esență, față de cele anterior prezentate, Curtea apreciază că IAPL Central fiind unitate socialistă de stat până în anul 1990 aceasta a exercitat o posesie în favoarea statului, neputându-se considera că ar fi putut exercita o posesie pentru sine în calitate de proprietar dat fiind caracteristicile proprietății socialiste anterior Revoluției din 1989.
Mai mult, față de relațiile comunicate în recurs (fila 57), rezultă că terenul aferent construcției în care reclamanta și-a desfășurat activitatea până în prezent la adresa din . este deținut în coproprietate de stat, (urmare a aplicării Legilor nr.58 și 59 din 1974 ca o consecință a vânzărilor efectuate de pârâtă), dar și de persoane fizice care s-au comportat ca proprietari dat fiind menționarea în continuare a acestora până cel puțin la nivelul anului 1994 ca titulari de rol fiscal. Or, această situație impune Curții a considera că nu sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii cerute de reclamantă, pentru teren și construcție, neputându-se considera că posesia exercitată de aceasta reprezintă o sancțiune pentru proprietarii imobilului în litigiu, care nu pot fi considerați nediligenți în raport cu bunul lor.
Apelanta a susținut că în perioada invocată prescripția achizitivă nu a fost întreruptă, dat fiind statuările deciziei nr. 4/2006, privind recursul în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor prin uzucapiune, publicată în Monitorul Oficial, partea I nr. 288 din 30 martie 2006, prin care s-a stabilit că: „în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea Legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, prescripția achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin . acestor legi, astfel că, după abrogarea lor prin Decretul-lege nr. 1/1989 și Decretul-lege nr. 9/1989, posesorii acelor terenuri pot solicita instanțelor de judecată să constate că au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective”.
Numai că reclamanta ar fi putut invoca în beneficiul său această decizie în cazul în care ar fi demonstrat că posesia exercitată a fost una utilă în înțelesul dispozițiilor art. 1847 Cod civil, și numai după aceea s-ar fi putut discuta de o eventuală întrerupere a termenului de prescripție. Or, reclamanta nu a reușit să demonstreze îndeplinirea tocmai a acestei prime condiții în ce privește utilitatea posesiei exercitate pentru a fi considerată aplicabilă în folosul său decizia în interesul legii la care a făcut trimitere.
În mod greșit a reținut instanța de fond că IAPL Central a plătit chirie privind imobilul în litigiu până în anul 1977, această unitate plătind chirie doar până la data de 1 ianuarie 1975, situație ce rezultă fără echivoc din conținutul adeverinței nr. 8245/15.07.1975 emisă de IAPL Central. Într-adevăr, pentru anul 1974, pârâta Mortun N. E. A. a încasat chirie pentru imobilul în litigiu dat fiind că hotărârea de partaj s-a pronunțat la finele anului 1974, în luna noiembrie, hotărârea fiind dată cu recurs, iar din actele dosarului nu s-a făcut dovada atacării acestei sentințe de partaj, prezumându-se că a rămas definitivă la sfârșitul anului 1974.
În continuare, după partajul celor doi coproprietari din 1974, IAPL Central a continuat să dețină imobilul, însă nu a dovedit intervertirea detenției precare într-o posesie utilă.
Mai mult, în condițiile în care o parte din terenul aferent construcției a intrat în proprietatea statului, prin vânzarea unor părți din întregul imobil de la adresa indicată, până în anul 1990, IAPL Central nu putea dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune, în condițiile în care o parte din imobil a intrat în proprietatea statului, dreptul de proprietate socialistă de stat având caracter imprescriptibil.
Curtea apreciază că manifestarea reclamantei ca un posesor neproprietar asupra imobilului rezultă și din contractul de asociere nr. 1155 din 30 noiembrie 1999 încheiat cu intervenienta . București în care s-a menționat expres că aceasta aduce ca aport social „folosința spațiului comercial, pe care îl deține în exploatare din anul 1974”.
În consecință, față de considerațiile de fapt și de drept reținute, constatând neîndeplinirea condițiilor legale pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, Curtea urmează ca în temeiul art. 296 Cod procedură civilă să respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta – reclamantă . cu sediul ales la SCA „R. și Asociații” în București, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1680 din 14 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți M. N. E. A. domiciliată în Drobeta Turnu Severin, ., județ M. și cu domiciliul ales la C..Av. „D. H.” în București, .. 3, .. 1, ., sector 5 și I. Z. L. domiciliat în București, .. 55, sector 5 și cu intimata – intervenientă . cu sediul în București, .. 38, ., ., sector 2 și cu sediul ales la C..Av.”R. B.-T.” în București, .. 6A, ., ca nefondat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 martie 2012.
Președinte, Judecător, Grefier,
I. D. M. I. M. C.
Red.I.D.
Tehnodact.C.F.
8ex./12.04.2012
T.B.-S.5.-S.V.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 520/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1916/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
