Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1555/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1555/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-09-2012 în dosarul nr. 1555/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1555R
Ședința publică de la data de 21.09.2012
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - Z. D.
JUDECĂTOR - C. M. S.
JUDECĂTOR - A. M.
GREFIER - D. L.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul – pârât – reclamant P. C. împotriva deciziei civile nr. 146R/14.02.2012, pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a civilă în dosarul nr._ 8/2009, în contradictoriu cu intimata – reclamantă B. E., cauza având ca obiect „ revendicare imobiliară”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul – pârât – reclamant P. C., personal și asistat de avocat C. A., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2012, intimata – pârâtă – reclamantă B. E. - reprezentată de avocat R. I., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2012.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Reprezentanta recurentului – pârât – relamant, învederează instanței că înțelege să se folosească de înscrisurile depuse la dosar reprezintă mijloace de probă.
Totodată, solicită a i se înscuviința efectuarea unei adrese la Primăria Comunei Chiajna pentru a comunica planurile cadastrale deținute până în anul l990 și după pentru a se vedea care sunt limitele de hotar, cu mențiunea că a efectuat demersuri însă nu a obținut nimic până în prezent.
Reprezentanta intimatei – reclamante – pârâte, se opune la efectuarea adresei, cu mențiunea, că în prezenta cauză s-au efectuat două expertize, care au avut în vedere toate planurile cadastrale inclusiv cele de la primărie, din care rezultă că proprietatea a rămas neschimbată de mult tip și, în același timp, precizează cu privire la construcție că aceasta se află pe limita de proprietate.
Curtea, după deliberare, respinge proba solicitată de reprezentanta recurentului – pârât- reclamant cu privire la efectuarea unei adrese la Primăria comunei Chiajna în vederea comunicării planurilor cadastrale având în vedere că în prezentul litigiu au fost efectuate două rapoarte de expertiză, atât în faza de fond cât și în faza de apel, care au avut în vedere planurile cadastrale și că partea a avut posibilitatea să-și exprime punctul de vedere cu privire la această susținere.
Totodată, se constată că ambii experți care au efectuat expertizei în prezenta cauză au avut în vedere toate planurile cadastrale.
Reprezentantele părților prezente în sala de ședință, având cuvântul pe rând, au arătat că nu au de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat, curtea constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului declarat în prezenta cauză.
Recurentul – apârât – reclamant P. C., prin avocat, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și motivat în scris, cu precizarea că a criticat hotărârea pronunțată de instanța de apel, în baza art. 304 pct.9 C.pr.civ.
În susținerea motivelor de recurs, arată că, din conținutul planurilor cadastrale depuse la dosar, rezultă că linia de hotar nu este cea reținută în cele două rapoarte de expertiză.
Precizează cu privire la construcție că aceasta a fost edificată în baza autorizației de construire și a fost încheiat și un proces verbal de finalizare a lucrării.
Nu există apă fluvială care să cadă pe linia de hotar, deoarece acoperișul este în două ape.
Instanța deși îl obligă pe recurent să respecte autorizația de construire, atunci când admite apelul declarat de B. E., în sensul să revină cu acoperișul în limitele stabilite în acel act, a respins capătul trei al cererii reconvenționale, împiedicându-l astfel să aducă imobilul aflat în construcție și nefinalizat la limitele stabilite prin autorizația de construire.
Instanța respingând capătul de cerere prin care a solicitat obligarea reclamantei la a ridica garajul, care a devenit un fel de magazie, îi este imposibil să demoleze partea din casa veche, neputând aduce la îndeplinire autorizația de construire pentru noul imobil.
Intimata – reclamantă-pârâtă B. E., prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea deciziei pronunțată de instanța de apel ca fiind temeinică și legală pentru motivele expuse în întâmpinare.
În combaterea recursului, arată că linia de hotar este cea veche, nu a fost schimbată.
Ambele părți au construit pe limita proprietăților învecinate și nu a existat niciodată o distanță de 2 metri între cele două proprietăți, iar cu privire la granița dintre cele două proprietăți nu a fost încălcată de către reclamantă.
În autorizația de construire se menționează că se autorizează edificarea construcției pe linia de hotar dintre cele două proprietăți, cum corect a reținut și instanța de apel.
Procesul verbal de recepție a Primăriei C. nr. 2927/04.09.2009, este unul avizat parțial doar în ceea ce privește împrejmuirea branșamentului electric, gaze și canalizare și nu pentru acoperiș.
Pentru faptul că recurentul nu a prezentat un proces verbal final de recepție al imobilului, încheiat de Primăria C., a fost amendat pentru nerespectarea autorizației de construire cu 3000 lei.
Instanțele anterioare raportându-se la concluziile raportului de expertiză au constatat că demolarea construcției se poate face cu mijloace manuale.
De asemenea, în baza probelor administrate au constatat că pârâtul –reclamant nu a respectat autorizația de construire și a construit acoperișul cu o intrare de 60 cm pe proprietatea reclamantei și în mod corect a admis apelul și l-a obligat pe recurent să revină cu acoperișul în limitele stabilite în proiectul de construire, iar în caz de refuz, a autorizat-o pe reclamantă să facă acest lucru pe cheltuiala recurentului; cu cheltuieli de judecată solicitate în baza chitanțelor depuse la dosar.
În replică, reprezentanta recurentului arată cu privire la construcție, că s-a făcut o recepție parțială deoarece construcția ridicată nu era terminată; cu cheltuieli de judecată, solicitate în baza chitanței pe care o depune la dosar.
Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 06.10.2009 pe rolul Judecătoriei B., reclamanta B. E. a chemat în judecată pe pârâtul P. C., solicitând instanței să pronunțe o hotărâre, prin care să dispună obligarea pârâtului să revină cu acoperișul imobilului din vecinătatea sa la limitele din proiect sau autorizarea reclamantei de a desființa lucrarea executată ilegal, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că reclamantul a depășit limitele proiectului de construire, intrând cu acoperișul cca. 60 cm în interiorul proprietății reclamantei.
Cererea a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 611-615, 1073-1076 C.civ.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiată a cererii, precum și cerere reconvențională, având ca obiect obligarea reclamantei să îi lase în deplină proprietate suprafața de 83 mp teren, grănițuirea celor două proprietăți învecinate și obligarea pârâtei la desființarea garajului edificat parțial pe proprietatea pârâtului.
În motivare, pârâtul a arătat că anterior colectivizării a deținut în proprietate 5000 mp teren, iar prin titlul de proprietate din 1994 autoarei sale i-a fost reconstituit dreptul de proprietate doar asupra 1402 mp, că terenul în discuție s-a învecinat și se învecinează cu imobilul reclamantei, între cele două proprietăți existând dintotdeauna o distanță de cca 2 m, că a edificat noua construcție pe locul unde s-a aflat și casa părinților săi, cu respectarea acestei distanțe și a autorizației de construire, că gardul despărțitor nu a fost ridicat la insistențele reclamantei și că aceasta este de rea credință atunci când susține că pârâtul a construit pe linia de hotar. Mai arată pârâtul că nu poate demola casa bătrânească din cauza garajului reclamantei, lipit de aceasta.
Au fost încuviințate si administrate probele cu înscrisuri, interogatoriu și expertiză în specialitățile topografie și construcții.
Prin sentința civilă nr. 2128/28.04.2010, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._ , s-a respins cererea formulată de reclamanta-pârâtă B. E. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant P. C., ca neîntemeiată; s-a admis în parte cererea reconvențională; s-a admis capătul 2 al cererii reconvenționale și s-a stabilit linia de hotar între proprietățile învecinate ale părților pe aliniamentul 3-14-9-10-11-13-15-16, conform raportului de expertiză în specialitatea topografie întocmit de expert Ț. C.; s-au respins capetele 1 și 3 ale cererii reconvenționale ca neîntemeiate; s-au compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Părțile sunt proprietarii a două suprafețe de teren învecinate, în temeiul titlurilor de proprietate eliberate în temeiul Legii nr. 18/1991 pe numele autorilor părților. Astfel, reclamanta a dobândit terenul prin titlul de proprietate nr. 3522/24.08.1994 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor I., iar pârâtul prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 858/11.04.2008 încheiat cu P. E.; la rândul său, aceasta din urmă a dobândit terenul prin titlul de proprietate nr. 6785/20.03.1994 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor I..
Mai întâi, se impunea precizarea că toate susținerile părților care fac referire la situația anterioară colectivizării sunt nerelevante din punct de vedere juridic având în vedere limitele învestirii instanței în prezentul dosar.
În situația aplicării Legii 18/1991, Statul Român este considerat transmițător al bunurilor ce au făcut obiectul acesteia, considerându-se că, în urma reconstituirii, se naște un nou drept de proprietate în patrimoniul persoanelor beneficiare a acesteia, care poate avea un obiect material parțial sau total diferit de cel care a constituit obiectul dreptului existent în patrimoniul beneficiarului anterior preluării de către stat. Această constatare se impunea în special față de faptul că, potrivit Legii 18/1991, în varianta în vigoare la emiterea titlurilor de proprietate, reconstituirea nu se realiza, obligatoriu, pe vechiul amplasament și nici nu privea, în mod obligatoriu, întreaga suprafață preluată abuziv.
Prin urmare, câtă vreme titlurile de proprietate eliberate în temeiul Legii nr. 18/1991 nu au fost desființate potrivit cu dispozițiile acestei legi speciale, ele se impun instanței ca atare, orice critică la adresa lor nefăcând obiectul prezentului dosar. Pentru acest motiv au fost respinse și criticile aduse raportului de expertiză topografică ce se refereau la neexaminarea, de către expert, a unor documente mult anterioare emiterii titlurilor de proprietate.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că niciuna dintre părți nu ocupă vreo suprafață din terenul celeilalte.
Concluzia de mai sus este pe deplin sprijinită de restul probatoriului administrat și de constatările faptice ale experților. Astfel, pe granița proprietăților se găsește atât limita casei vechi a pârâtului-reclamant, cât și limita garajului pârâtei (cu o dată anterioară neprecizată), cele două fiind lipite. De asemenea, pe aceeași limită se află și construcția nouă edificată de pârât, astfel cum rezultă chiar din autorizația de construire eliberată pe numele acestuia (f.12), coroborată cu schița anexată certificatului de urbanism (f. 14), această autorizație prevăzând expres că s-au autorizat lucrări cu limitele indicate, pe latura din dreapta pe limita de proprietate.
Prin urmare, este lipsită de orice suport probatoriu afirmația pârâtului potrivit cu care a construit la o distanță de 2 m de limita proprietăților și că între proprietățile vecine a existat „dintotdeauna” o distanță de 2 m. Dimpotrivă, din probele administrate rezultă că ambele părți (sau autorii lor) au edificat construcții pe limita proprietăților învecinate.
Cu privire la cererea reconvențională, s-a reținut că ambele părți au titluri de proprietate, însă reclamanta-pârâtă nu ocupă teren aparținând pârâtului-reclamant, astfel încât se impune respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere reconvențională având ca obiect revendicarea.
Potrivit art. 584 C.civil, orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa. Întrucât din susținerile părților și constatările faptice ale experților a rezultat lipsa unui hotar materializat în întregime (hotarul fiind materializat numai parțial, prin edificarea de construcții pe limita proprietății de ambele părți), s-a admis acest capăt de cerere și s-a stabilit linia de hotar conform raportului de expertiză în specialitatea topografie.
În fine, capătul de cerere privind desființarea garajului este neîntemeiat, întrucât acesta nu se găsește pe terenul proprietatea pârâtului-reclamant, iar întreaga argumentație a cererii se întemeiază pe această premisă. În ceea ce privește respectarea distanței minime față de linia de hotar, pârâtul-reclamant nu a formulat vreun argument. Câtă vreme însă casa bătrânească a pârâtului-reclamant se află lipită de limita dintre proprietăți, el nu poate solicita reclamantei-pârâte să demoleze o construcție edificată cu bună credință în aceeași modalitate.
Cu privire la cererea principală, s-a constatat că, astfel cum rezultă din raportul de expertiză în specialitatea construcții, imobilul construit de pârât respectă autorizația de construire, ce nu a impus o limită a acoperișului acestuia. Acest acoperiș se extinde pe proprietatea reclamantei, pe cca 60 cm, însă apele pluviale sunt preluate de sistemul de jgheaburi și burlane, scurgându-se pe proprietatea pârâtului-reclamant.
Cererea de chemare în judecată este întemeiată pe prevederile art. 611-615 C.civ., însă reclamanta nu a susținut și nici dovedit vreo încălcare a prevederilor art. 611-614 privind „vederea în proprietatea vecinului”. Din raportul de expertiză nu rezultă că în zidul aflat pe limita proprietăților pârâtul ar avea deschisă vreo fereastră, astfel încât rămâne în discuție numai respectarea prevederilor art. 615 C.civ.
Din probele administrate rezultă că picătura streșinii se scurge pe terenul pârâtului, iar reclamanta nu a invocat alte atingeri ale dreptului său de proprietate sau alte texte legale, instanța fiind ținută de limitele învestirii sale, stabilite de reclamantă însăși atunci când a ales cauza cererii sale de chemare în judecată. Prin urmare, cererea principală a fost, de asemenea, respinsă ca neîntemeiată.
Față de soluția de mai sus și având în vedere că ambele părți au beneficiat de asistența unui avocat, că ambele părți au achitat onorarii de expert și că unicul capăt de cerere admis este cel având ca obiect grănițuirea, de care beneficiază ambele părți, se impunea compensarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinței civile mai sus menționate, au formulat apel reclamanta pârâtă B. E. ( la 26.05.2010 ) și pârâtul reclamant P. C. ( la 26.05.2010, data plicului ).
Apelurile au fost înregistrate pe rolul Tribunalului București, Secția a III-a Civilă, la data de 04.06.2010.
În motivarea apelului său, apelanta reclamantă B. E. a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, având în vedere următoarele aspecte:
Deși proiectul de construcție autorizat al pârâtului reclamnat respectă prevederile Codului civil, executantul lucrărilor de învelitoare a depășit limitele proiectului cu aproximativ 60 de cm în interiorul proprietății sale.
Prin raportul de expertiză expertul B. N. se contrazice, deoarece menționează că „acoperișul „intră” cu aproximativ 60 cm spre curtea proprietatea reclamantei”, dar în concluzii acesta susține că pârâtul a respectat organizația de construcție, făcând referire la un proces verbal de recepție a Primăriei Chiajna, nr. 2927/04.09.2009, încă acel proces verbal este unul avizat parțial prin recepția construcției P+1 a pârâtului reclamant, doar în ceea ce privește împrejmuirea branșamentului electric, gaze și canalizare și nici într-un caz acoperișul.
Mai arată faptul că pârâtul reclamant nu a prezentat un proces verbal final de recepție al imobilului, încheiat de Primăria Chiajna, în condițiile în care aceasta l-a amendat pentru nerespectarea dispozițiilor autorizației de construcție cu 3000 lei.
Consideră concluziile raportului de expertiză contradictorii și pentru faptul că, deși expertul recunoaște că acoperișul „intră” cu 60 cm pe proprietatea reclamantei, acesta menționează că respectă autorizația de construcție deoarece apele pluviale se scurg pe proprietatea pârâtului, dar conform proiectului acoperișul era drept și se oprea la nivelul calcanului celor 2 proprietăți, iar conform situației din teren acoperișul e înclinat și intră cu 60 cm pe proprietatea reclamantului.
Arată că a depus la dosar schițele anexă ale autorizației de construire ale imobilului pârâtului, din care rezultă în mod clar că acoperișul se termina la limita construcției acestuia și nicidecum nu o depășește, așa cum se întâmplă în realitate.
În drept, apelanta a invocat prevederile art. 282 și urm. C.pr.civ., art. 611-615 C.civil, art. 1073-1076 C.civil.
În probațiune, a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri.
La rândul său, apelantul pârât reclamant P. C. a susținut în motivarea apelului său următoarele aspecte:
Cu privire la respingerea primului capăt al cererii reconvenționale, arată că instanța a tratat cu superficialitate probleme revendicării suprafeței de teren de cca 83 mp. În primul rând, instanța a respins în mod nejustificat, în opinia sa, proba cu martori, prin care s-ar fi putut demonstra că limita dintre cele două proprietăți era cu totul alta decât cea stabilită de expert.
Arată că între limita casei bătrânești a părinților săi, respectiv limita actuală a casei sale și limita proprietății reclamantei, a existat întotdeauna o diferență de cca 2 m liniari, diferență care a fost proprietatea părinților săi și nicidecum a reclamantei. Deoarece reclamanta contestă acest aspect, era necesară administrarea probei cu martori care putea atesta această distanță de cca 2 m între casa bătrânească și limita proprietății reclamantei, faptul că acest teren din spate a fost proprietatea părinților săi și că deschiderea la stradă a proprietății reclamantei nu a fost niciodată atât de amplă pe cât este în prezent, respectiv faptul că, pe latura paralelă cu proprietatea de la nr. 190, noua locuință edificată de ei este poziționată exact pe limita casei bătrânești.
Obiecțiunile la raportul de expertiză topografică au fost și ele respinse, deși era evident că expertul s-a mulțumit a efectua măsurătorile și a constata că fiecare dintre părți are în realitate o suprafață mai mare de teren decât cea menționată în acte, fără a face nici cel mai mic efort pentru a determina de unde apare acel surplus. Consideră că în ceea cel privește excedentul de teren se datorează extinderii proprietății sale peste limitele impuse de procesul verbal de punere în posesie, pe latura de SV, înspre localitatea Dragomirești, în condițiile în care autorii săi au deținut acest teren, pe care Primăria Chiajna a refuzat să i-l retrocedeze. Era astfel foarte important ca expertul să măsoare terenurile și să stabilească dacă excedentul de teren al reclamantei nu cumva se explică prin ocuparea unei suprafețe din terenul pârâtului.
Un expert are obligația de a face demersurile necesare în vedere obținerii de schițe și orice alte informații de la primărie și oficiul de cadastru. Expertul desemnat în cauză nu și-a respectat obligațiile profesionale, iar raportul de expertiză este în mod subiectiv și superficial întocmit.
Cu toate acestea, spre deosebire de expertul desemnat, expertul său parte a făcut demersuri și a obținut planul cadastral 1:2000 efectuat în baza zborului fotogrametric din anii 1980 (zbor fotogrametric existent la Direcția Topografică Militară și la IGFCOT de la ANCPI). Potrivit acestui plan, reclamanta ocupa la acest moment o suprafață de teren în spatele casei edificate de pârâtul P. C..
Suprapunând acest plan vectorizat peste cel efectuat de expert Ț. C., rezultă fără dubiu că între limita construcției vechi edificate de părinții pârâtului și limita proprietății reclamantei exista o distanță de 1,51 ml (în zona mediană a construcției) și de 2,68 ml la colțul casei către stradă.
De reținut este că și expertul în construcții s-a folosit, culmea, de același plan ca și expertul lor desemnat, nefiindu-i așa dar imposibil să îl obțină.
Cele două lățimi ale terenului reclamantei sunt incorect determinate, între măsurătorile expertului desemnat și cele ale expertului parte existând diferențe de până la 28 cm, aspect deloc de neglijat, întrucât această determinare greșită influențează determinarea suprafețelor.
Astfel, potrivit măsurătorilor expertului desemnat, terenul proprietatea reclamantei are 674 mp, iar potrivit măsurătorilor expertului parte – 683 mp.
Nu în ultimul rând instanța nu a ținut seama de faptul că expertul desemnat a făcut convocările cu mai puțin de 5+2 zile înainte de data fixată în acest scop, iar timpul foarte scurt între data convocării și momentul efectuării expertizei nu a permis deplasarea expertului său parte la măsurători.
Comparând cele două rapoarte de expertiză (judiciar și extrajudiciar) se poate constata că au concluzii diferite. Cum poate un judecător în astfel de condiții să stabilească faptul că este neîntemeiată solicitarea sa de obligarea a apelantei reclamante de a le lăsa în deplină proprietate și posesie, nu poate înțelege. În ședința publică în care a pus în discuție obiecțiunile la raportul de expertiză, instanța a argumentat respingerea lor prin gradul mare de subiectivitate pe care îl prezenta un raport de expertiză extrajudiciar, fiind evidentă, în opinia instanței, atitudinea expertului angajat de apelantul pârât.
Apreciază că instanța a încălcat dispoziții imperative ale Codului de procedură civilă și anume cele instituite de art. 129 alin. 5, care stabilesc o obligație majoră în sarcina instanțelor de judecată și, anume, aceea de a avea rol activ. Concluziile diferite ale celor două rapoarte de expertiză nu erau de natură să facă lumină în cauză, iar instanța avea obligația să dispună toate măsurile necesare în vederea clarificării situației și stabilirii adevărului.
Pe cale de consecință, este greșită și maniera în care instanța stabilește granița dintre cele două proprietăți, consfințind limita stabilită prin raportul de expertiză topo în modul alăturat.
Respingerea capătului 3 al cererii reconvenționale este, de asemenea, greșită în opinia sa.
Instanța își motivează soluția arătând că „acesta nu se găsește pe proprietatea pârâtului reclamant, iar întreaga argumentație a cererii se întemeiază pe aceasta premisă”.
Este adevărat că față de cele arătate mai sus, a insistat și pe ideea că acest garaj, edificat fără autorizație de construcție și nicidecum cu bună credință, cum apreciază instanța, se afla pe terenul său.
Indiferent însă dacă acest garaj se află sau nu pe proprietatea sa, cel mai important aspect scos în evidență și de către expert, este cel potrivit căruia nu pot continua demolarea casei vechi, bătrânești, demolare pentru care are autorizație, neputând, pe cale de consecință să aducă construcția nouă la limitele și suprafața din autorizația de construcție.
În cazul în care ar continua să demoleze casa bătrânească, ar aduce prejudicii majore garajului edificat de apelanta reclamantă, astfel încât aceasta ar fi trebuit să fie argumentul principal pe care instanța să îl fi avut în vedere.
În devedire, apelantul a solicitat probele cu înscrisuri, martori, expertiza topografică, orice altă probă permisă de lege.
În drept, a invocat dispozițiile art. 281 și urm. C.pr.civ.
Apelanta reclamantă pârâtă a formulat întâmpinare în apel, prin care a susținut respingerea apelului părții adverse, ca nefondat, întrucât, din probele administrate, rezulta în mod evident ca pe ambele proprietăți părțile (sau autorii lor) au edificat construcții pe limita proprietăților învecinate si nu a existat niciodată o distanta de 2 m intre cele doua proprietăți.
În apărare, a solicitat proba cu înscrisuri.
In drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 200 si urm. Cod pr. civ.
Tribunalul a încuviințat pentru apelanta reclamantă pârâtă probele cu înscrisuri și expertiză specialitatea construcții, iar pentru apelantul pârât reclamant probele cu înscrisuri și expertiză specialitatea topografie.
S-au depus la dosar înscrisuri, în fotocopie.
S-au atașat raportul de expertiză specialitatea constucții și răspunsul expertului la obiecțiunile formulate și încuviințate ( filele 45, 89 ), precum și raportul de expertiză specialitatea topografie ( fila 77 ).
Prin decizia civilă nr. 146 A din 14.02.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a III -a Civilă, s-a respins ca nefondat apelul apelantului-pârât-reclamant P. C., împotriva sentinței civile nr. 2128/28.04.2010 pronunțată de către Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu apelanta-reclamantă–pârâtă B. E., s-a admis apelul formulat de apelanta - reclamantă-pârâtă B. E., împotriva aceleiași sentințe, a fost schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul că s-a admis cererea principală, a fost obligat pârâtul-reclamant să revină cu acoperișul imobilului din com. Chiajna, ., județul I., în limitele din proiectul de construire, iar, în caz de refuz, o autorizează pe reclamanta-pârâtă să efectueze lucrarea pe cheltuiala pârâtului-reclamant. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. A fost obligat apelantul-pârât-reclamant la plata către apelanta-reclamantă-pârâtă a sumei de 1705,15 lei, cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului asupra apelurilor, în limitele stabilite de prevederile art. 294 și 295 Cod procedură civilă, tribunalul a reținut următoarele considerente:
În ceea ce privește apelul formulat de către reclamanta pârâtă B. E., s-a constatat că aceasta a învestit judecătoria cu o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea pârâtului să revină cu acoperișul imobilului din vecinătatea sa la limitele din proiect sau autorizarea reclamantei de a desființa lucrarea executată ilegal.
Cauza juridică a acțiunii, ca situație de fapt calificată juridic, nu s-a raportat strict la temeiul de drept invocat, ci și la întreaga motivare în fapt. În acest context, s-a reținut că reclamanta a invocat prevederile art. 615 Cod civil, invocând însă și faptul că acoperișul imobilului pârâtului nu a fost executat conform proiectului de construire, intrând cu aproximativ 60 de cm în interiorul proprietății sale.
Din raportul de expertiză specialitatea construcții efectuat de către expertul P. C. în apel a reieșit că proiectul tehnic nr. 290/2009 ce a stat la baza edificării construcției noi de către pârâtul reclamant prevede că acoperișul se termină la limita peretelui de calcan, dar, în realitate, acoperișul este prelungit cu cca. 60 cm în curtea apelantei reclamante. De asemenea, raportul de expertiză concluzionează că, deși acoperișul are pantele îndreptate către curtea apelantului pârât, atunci când plouă și cantitatea de apă este mai mare, este posibil ca apa rezultată să se scurgă și în curtea apelantei reclamante pârâte.
Din adresa nr. 6653/15.07.2009 emisă de Primăria Comunei Chiajna, a reieșit că s-a constatat executarea în afara limitelor de proprietate a acoperișului construcției ce se realizează pe terenul amplasat în comuna Chiajna, ..
Conform dispozițiilor art. 615 Cod civil, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, tot proprietarul este dator a-și face streașina casei sale astfel încât apele din ploi să se scurgă pe terenul său, sau pe ulițe, iar nu pe locul vecinului său, dispozițiile legale de mai sus nefiind respectate de către pârât, care în mod deliberat a încălcat proiectul de construire.
Cum din probele administrate a reieșit că streașina construcției pârâtului reclamant se întinde deasupra proprietății reclamantei pârâte, existând și posibilitatea scurgerii apelor pluviale în curtea acesteia, văzând și dispozițiile art. 480 din Codul civil, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, potrivit cărora dreptul de proprietate este un drept absolut, exclusiv și perpetuu care conferă titularului exercițiul liber și nestingherit al tuturor prerogativelor sale - posesia, folosința și dispoziția - afară de cazul în care dreptul este dezmembrat prin voința acestuia din urmă, tribunalul a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă-pârâtă, a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a admis cererea principală și a obligat pârâtul reclamant să revină cu acoperișul imobilului în limitele din proiect și din autorizația de construire, iar în caz de refuz, o fost autorizată reclamanta-pârâtă să efectueze lucrarea pe cheltuiala pârâtului reclamant.
Raportat la apelul formulat de către apelantul-pârât-reclamant P. C. s-a constatat caracterul nefondat al acestuia.
Potrivit prevederilor art. 584 din Codul civil, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa. Textul consacră un drept subiectiv real și o obligație corelativă de a face, ambele cu caracter de reciprocitate, determinate de vecinătate, în temeiul cărora proprietarul sau orice persoană care are un drept real asupra unui fond limitrof poate pretinde vecinului său fixarea liniei comune de hotar ce separă fondurile învecinate respective și marcarea acesteia prin semne materiale.
Acțiunea în grănițuire este o acțiune petitorie care are ca obiect restabilirea hotarului real, ceea ce înseamnă o operațiune de reconstituire, declarativă de drepturi. Dreptul de a cere grănițuirea aparține în primul rând proprietarului, condiție îndeplinită în speță, iar acțiunea se poate îndrepta, de regulă, împotriva proprietarului fondului limitrof.
De asemenea, acțiunea in revendicare este acea acțiune reală pornita de proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar, constituind cel mai energic mijloc de apărare a dreptului de proprietate, si presupune, având în vedere aceste caracteristici, prin raportare la dispozițiile art. 1169 C.civ., dovada dreptului de proprietate a celui ce o formulează. In cazul in care paratul invoca, la rândul său, un titlu de proprietate, revine instanței sarcina de a compara titlurile opuse de parți, dând preferință aceleia ce are un titlu mai caracterizat.
Criticile apelantului pârât reclamant referitoare la raportul de expertiză realizat în primă instanță apar ca nefondate, față de aspectul că acesta a avut posibilitatea de a readministra această proba în faza procesuală a apelului. De asemenea, în mod legal prima instanță nu a ținut cont de concluziile raportului de expertiză extrajudiciară depus de către pârâtul reclamant, întrucât probele se administrează nemijlocit, în fața instanței de judecată, pentru a da posibilitatea părților să le dezbată în cadrul procedurii judiciare contradictorii.
S-a mai reținut și că în mod corect prima instanță a respins proba testimonială, întrucât întinderea și limitele dreptului de proprietate al părților se pot stabili pe baza înscrisurilor ce fac dovada acestui drept, eliberate în condițiile legii. Nu s-a putut aprecia nici că judecătorul fondului nu ar fi avut rol activ, acesta administrând toate probele utile pentru dezlegarea pricinii, iar faptul că dovezile nu au fost în favoarea pârâtului nu conduce la concluzia unei lipse de inițiativă procesuală a instanței. De asemenea, cum s-a subliniat și în primă instanță, nu s-a putut proceda, pentru stabilirea temeiniciei acțiunii de revendicare și grănițiure, la analizarea unor documente mult anterioare emiterii titlurilor de proprietate date în temeiul Legii nr. 18/1991, atâta vreme cât aceste titluri fac dovada dreptului de proprietate al părților și nu au fost contestate în justiție.
Prin raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit în apel de către expert Ș. Lolica G. s-a reținut că, potrivit titlurilor de proprietate ale părților, precum și documentațiilor cadastrale cu nr. 3308 și 3191, reclamanta nu ocupă teren din terenul reclamantului, aceleași fiind și concluziile raportului de expertiză efectuat în primă instanță.
Prin motivele de apel, apelantul a susținut că expertul desemnat în primă instanță nu a determinat de unde apare surplusul de teren constatat la fiecare dintre părți, invocând că excedentul de teren al reclamantei se justifică prin ocuparea unei suprafețe din terenul pârâtului, iar excedentul de teren al acestuia din urmă se datorează extinderii proprietății sale pe latura de S/V, înspre localitatea Dradomirești. Or, prin raportul de expertiză topografică realizat în apel, expertul concluzionează și că, față de documentația cadastrală, terenul reclamantei este extins doar spre nord, spre calea ferată, dar și-a păstrat deschiderea la stradă, astfel încât nu a intrat peste terenul pârâtului. De asemenea, expertul a concluzionat în sensul că linia de hotar între cele două proprietăți poate să rămână cea existentă.
Și în ceea ce privește al treilea capăt al cererii reconvenționale, privind desființarea de către reclamanta pârâtă a construcției garaj, identificată parțial pe proprietatea pârâtului reclamant, s-a reținut ca fiind corectă măsura adoptată de prima instanță. Astfel, raportat la soluția de respingere a capătului de cerere privind revendicarea, construcția respectivă se află pe terenul reclamantei, iar faptul că pârâtul dorește să desființeze casa sa veche nu poate înfrânge dreptul reclamantei de a păstra această construcție. Pârâtul reclamant are posibilitatea de demola construcția sa, dar cu îndatorirea de a asigura integritatea construcției reclamantei pârâte. Faptul că garajul este edificat fără autorizație de construcție nu este de natură a aduce vreo vătămare apelantului, revenind organelor abilitate în domeniul disciplinei în construcții sarcina de a efectua eventuale constatări pe acest aspect, cu verificarea împlinirii termenului de prescripție, raportat la data edificării. Pe de altă parte, cum buna credință se prezumă, iar pârâtul reclamant nu a făcut dovezi în sens contrar, este corectă susținerea primei instanțe în sensul că, atâta vreme însă casa bătrânească a pârâtului-reclamant se află lipită de limita dintre proprietăți, el nu poate solicita reclamantei-pârâte să demoleze o construcție edificată cu bună credință în aceeași modalitate, iar pentru toate considerentele expuse, s-a respins apelul apelantului- pârât-reclamant P. C., ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul - reclamantul P. C..
În motivarea recursului se arată următoarele:
Prima critică se referă la modul de soluționare al capătului 1 al cererii reconvenționale.
Se susține că instanța aduce o grava incalcare dispozițiilor art. 129 Cod procedură civilă care obligă judecătorul la a avea rol activ si a dispune toate probele și masurile necesare in vederea aflării adevărului.
Așa cum a precizat anterior reclamantul, între limita casei bătrânești a părților acestuia, respectiv limita actuală a casei și limita proprietății reclamantei, a existat întotdeauna o diferență de circa 2 m liniari, diferență care a fost în proprietatea părinților acestuia și nicidecum a reclamantei.
Nici această instanță nu a încuviințat proba cu martori, deși în opinia reclamantului această probă putea lămuri situația din teren.
Este adevărat că a fost încuviințată în cauză o altă expertiză, însă nici aceasta nu este lămuritoare. Și în acest caz expertul a constatat că exista un excedent de suprafață pentru ambele părți, dar a concluzionat greșit că intimata s-a extins în spatele casei, în realitate extinderea având loc înspre hotarul dintre proprietățile reclamantului.
Pe de altă parte un expert are obligația de a face demersurile necesare în vederea obținerii de schițe și orice alte informații de la primărie și oficiul de cadastru. Expertul desemnat în apel nu și-a respectat obligațiile profesionale, iar raportul de expertiză este în mod subiectiv și superficial întocmit.
Cu toate acestea, spre deosebire de expertul desemnat, expertul a făcut demersuri și a obținut planul cadastral 1:2000 efectuat în baza zborului fotogrametric din anii 1980.
Potrivit acestui plan reclamanta ocupa la acest moment o suprafață de teren în spatele casei edificate de pârâtul P. C..
Suprapunând acest plan vectorizat peste cel efectuat de expert, rezultă fără dubiu că între limita construcției vechi edificate de părinții paratului și limita proprietății reclamantei exista o distanță de 1,51 ml și de 2,68 ml la colțul casei către stradă.
În aceste condiții se poate observa că și instanța de apel, ca și instanța de fond, omologhează un raport de expertiză care nu are nici un fundament decât susținerile părții adverse.
Menținând soluția instanței de fond pe acest capăt de cerere reconvențională, instanța de apel, menține și granița stabilită prin sentința de fond.
A doua critică se referă la modul de soluționare al capătului 3 al cererii reconvenționale, care este de asemenea greșită în opinia recurentului.
Instanța își motivează soluția arătând că „aceasta nu se găsește pe proprietatea pârâtului – reclamant, iar întreaga argumentație a cererii se întemeiază pe această premisă”.
Este adevărat că, față de cele arătate mai sus, reclamantul a insistat și pe ideea că acest garaj, edificat fără autorizație de construire și nicidecum cu bună – credință, cum apreciază instanța, se află pe terenul acestuia.
Indiferent, însă dacă acest garaj se afla sau nu pe proprietatea reclamantului, cel mai important aspect, scos în evidență și de către expert este cel potrivit căruia acesta nu poate continua demolarea casei vechi, bătrânești, demolare pentru care reclamantul are autorizație, neputând pe cale de consecință să aducă construcția nouă la limitele și suprafața din autorizația de construcție.
În cazul în care reclamantul ar continua să demoleze casa bătrânească, evident ar aduce prejudicii majore garajului edificat de apelanta – reclamantă, astfel încât acesta ar fi trebuit să fie argumentul principal pe care instanța să îl fi avut în vedere.
Instanța de apel menține soluția de fond și în ce privește capătul acesta de cerere reconvențională.
Expertiza încuviințată în apel nu a adus absolut nici o noutate față de cea dispusă în judecarea fondului.
Ori, solicitarea acestei noi expertize tocmai acest scop l-a avut, să lămurească situația existentă.
Răspunsul expertului la obiecțiuni este o adevărată obrăznicie, însă instanța a apreciat că sunt relevante aprecierile acestuia și a omologat raportul, în baza lui pronunțând soluția atacată de reclamant.
Or, respingând capătul de cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea vecinei la a ridica garajul, acestuia îi este imposibil să demoleze partea de casă veche, neputând aduce la îndeplinire autorizația de construcție pentru noul imobil.
Se poate astfel observa că instanța, pe de o parte, îl obliga pe reclamant să respecte autorizația de construcție, atunci când admite apelul numitei B. E., obligându-l pe acesta să revină cu acoperișul în limitele stabilite prin acest act, dar în schimb, respingând capătul trei al cererii reconvenționale, îl împiedica pe reclamant să aducă imobilul aflat în construcție și nefinalizat, la limitele stabilire prin aceeași autorizație de construcție.
Admiterea cererii principale a avut la bază același raport de expertiză construcții, care nu a adus nici o lămurire față de cel efectuat la fond.
Pârâtul - reclamant a formulat obiecțiuni pe care instanța le-a apreciat ca fiind pertinente, admițându-le în tot.
Cu toate acestea, răspunsul la obiecțiuni este de o impertinență care ar fi trebuit cenzurată de către instanța de apel, cu consecința revenirii la expert pentru a răspunde detaliat și obiectiv.
Dacă la momentul încuviințării acestor obiecțiuni instanța era nelămurită, motiv pentru care de altfel a admis aceste obiecțiuni, este greu de înțeles cum s-ar fi putut lămuri după răspunsul dat de expert la aceste obiecțiuni.
Pârâtul – reclamant apreciază că și sub acest aspect instanța de apel a adus atingere dispozițiilor art. 129 alin. 5 rămânând pasivă față de o situație deloc clarificată, în condițiile în care legiuitorul obliga la rol activ.
Mai mult, nici unul dintre argumentele pârâtului - reclamant nu a fost luat în considerare. Din fotografii se poate observa faptul că acoperișul este înclinat între proprietatea pârâtului – reclamant. Chiar și în cazul în care s-ar aduce acest acoperiș la limitele din autorizație, picăturile de apă, lovindu-se de clădire, se împrăștie, ajungând inclusiv pe proprietatea intimatei.
Art. 615 Cod civil, dispune clar că proprietarul este dator a-și face streașina, astfel încât apele din ploi să se scurgă pe terenul său.
Ori, la acest moment, indiferent că limita dinspre proprietatea intimatei depășește cu circa 10 cm limita din autorizație, aceasta nu este de natură să determine apa să se scurgă pe proprietatea intimatei.
Pârâtul – reclamant solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Intimata – reclamantă B. E. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând recursul declarat din prisma criticilor formulate, care se subsumează motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă, se constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prima critică referitoare la modul de soluționare al primului capăt de cerere din cererea reconvențională este nefondată, având în vedere faptul că instanța de fond au făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 480 și art.584 din Codul Civil din 1864. Astfel, instanțele au reținut în mod corect că dovada dreptului de proprietate se poate realiza numai cu înscrisuri, nefiind relevantă proba testimonială sub aspectul întinderii și a limitelor suprafețelor deținute de către părți în proprietate.
În acest sens, sunt corecte susținerile atât ale instanței de apel, cât și ale primei instanțe cu privire la nerelevanța probei testimoniale.
În ceea ce privește criticile formulate de către recurent referitoare la proba cu expertiză topografică administrată în fața instanței de apel, Curtea învederează că, în faza procesuală a recursului, nu se poate solicita o reanalizare a probelor administrate în fața instanțelor de fond, în vederea stabilirii unei noi situații de fapt, deoarece calea de atac a recursului reprezintă o cale prin care se realizează un control judiciar al hotărârii recurate, din punct de vedere al legalității, și nu al temeiniciei.
Din acest punct de vedere, Curtea constată că recurentul critică concluziile raportului de expertiză pe care le consideră necorespunzătoare realității, și nu face critici cu privire la nerespectarea unor dispoziții procedurale referitoare la administrarea probei cu expertiză, care ar fi putut face obiectul controlului judiciar.
Privitor la nemulțumirile recurentului cu referire la concluziile raportului de expertiză se constată că acestea reprezintă critici care vizează temeinicia hotătârârii recurate, nu legalitatea acesteia.
De asemenea, Curtea învederează că recurentul ar fi trebuit să formuleze în fața instanței de apel obiecțiuni la raportul de expertiză topografică, dacă se considera nemulțumit de concluziile acestuia, și nu să critice concluziile acestuia în fața instanței de recurs. În acest sens, se constată că, la termenul din 07.02.2012, în fața instanței de apel, nu s-au formulat de către recurent obiecțiuni la raportul de expertiză topografică.
Pentru toate considerentele expuse, se constată că nu este întemeiată prima critică a acestuia cu privire la modul de soluționare al al primului capăt de cerere din cererea reconvențională.
Cu privire la cea de-a doua critică formulată referitoare la modul de soluționare al capătului 3 al cererii reconvenționale, se constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:
Instanța de apel, ca și instanțele de fond au făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art.129 din Codul de Procedură Civilă, în ceea ce privește necesitatea administrării mijloacelor de probă necesare pentru soluționarea de fond a cauzei.
În acest sens, în faza procesuală a apelului, s-a efectuat raportul de expertiză în construcții de către expertul P. C. și s-a răspuns de către expert la obiecțiunile formulate.
Curtea constată că nu au fost formulate critici cu privire la respectarea normelor procedurale referitoare la administrarea probei încuviințate, ci numai critici care privesc concluziile menționate în cuprinsul raportului de expertiză de către expert. Aceste nemulțumiri ale recurentului reprezintă critici care vizează temeinicia hotătârârii recurate, nu legalitatea acesteia. Oricum, Curtea constată că expertul a învederat că demolarea garajului proprietatea intimatei se poate realiza, numai dacă există legături de mortar între pereții acestora. Concluziile raportului nu au fost combătute prin niciun mijloc de probă administrat în fața instanțelor de fond.
Susținerile recurentului privind necesitatea demolării garajului intimatei, întrucât nu își poate demola casa bătrânească, deoarece ar aduce grave prejudicii garajului intimatei-reclamante nu sunt de natură a determina admiterea celui de-al treilea capăt de cerere al cererii reconvenționale, deoarece garajul se află pe terenului proprietatea lui B. E.. Lipsa unei autorizații de construire a acestuia nu este de natură a-i aduce acestuia vreo vătămare, revenind numai organelor administrative abilitate sarcina de a efectua eventuale reparații pe acest aspect.
Mai mult, Curtea învederează că recurentul are obligația de a demola construcția veche, în așa fel încât să nu afecteze integritatea garajului, proprietatea intimatei-reclamante.
De asemenea, instanța de apel a realizat o aplicare corectă a dispozițiilor art.615 din Codul Civil din 1864, deoarece recurentul-pârât a construit un acoperiș, fără a respecta limitele din proiectul de construire. Nerespectarea limitelor din proiectul de construire nu este contestată de către recurent, nici în motivele de recurs depuse în fața instanței.
Faptul că, chiar dacă s-ar respecta limitele cuprinse în autorizația de construire, tot ar ajunge picături de apă pe proprietatea intimatei (conform susținerilor recurentului) nu are relevanță în prezenta cauză, deoarece trebuie să se țină seama de modalitatea specifică în care au fost construire clădirile anterior, și anume lipite, ceea ce implică anumite inconveniente. Însă, cu toate aceste incoveniente, recurentul are obligația de respecta limitele din proiectul de construire.
Având în vedere aspectele menționate, fiind incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă, Curtea, constată că sunt neîntemeiate criticile formulate, în conformitate cu art.312 din Codul de Procedură Civilă, va respinge ca nefondat, recursul declarat de recurentul – pârât – reclamant P. C. împotriva deciziei civile nr. 146R/14.02.2012, pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a civilă în dosarul nr._ 8/2009, în contradictoriu cu intimata – reclamantă B. E..
În temeiul art.274 din Codul de Procedură Civilă, va dispune obligarea recurentului la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată, reprezentând onorariul de avocat aferent fazei procesuale a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de recurentul – pârât – reclamant P. C. împotriva deciziei civile nr. 146R/14.02.2012, pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a civilă în dosarul nr._ 8/2009, în contradictoriu cu intimata – reclamantă B. E..
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 21.09.2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
Z. D. C. M. S. A. M.
Grefier,
D. L.
Red. D.Z./17.10.2012
Tehnored. T.I.
2 ex./17.09.2012
Jud. apel:
L. C. S.
I. N.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 98/2013. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 762/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
