Legea 10/2001. Decizia nr. 1784/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1784/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 1784/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr.1784
Ședința publică din 26.11.2014
Curtea constituită din:
Președinte - D. A.
Judecător - M. G. R.
Judecător - A. P. B.
Grefier - N. C. I.
- XX -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât M. București prin Primar General, împotriva sentinței civile nr.651 din 20.05.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți F. S. și H. A..
Cauza are ca obiect acțiune civilă în temeiul Legii nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al recurentului-pârât M. București prin Primar General, în baza delegației ce o depune la dosar și avocat L. P., în calitate de reprezentant al intimaților-reclamanți, în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 21.11.2014 emisă de Baroul București, ce o depune la dosar .
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se obiectul și stadiul procesual al dosarului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că motivele recursului au fost comunicate intimaților, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea, în temeiul art.150 C.pr.civ., constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul-pârât M. București prin Primar General, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului promovat împotriva sentinței civile nr.651 din 20.05.2014, astfel cum a fost formulat solicitând a se constata incidența Legii nr.165/2013, precum și a se avea în vedere existența unui litigiu anterior, soluționat în mod irevocabil.
Intimații-reclamanți F. S. și H. A., prin avocat, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul București ca fiind legală și temeinică. Susține că instanța a avut în vedere dispozițiile deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiției privind competența instanțelor de a soluționa pe fond cererea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea parții interesate.
Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29.11.2012, pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă, sub nr._, reclamanții F. S. și H. A. au chemat în judecata pe pârâtul M. București prin Primarul General al Capitalei, solicitând obligarea acestuia la emiterea unei dispoziții conținând propunerea motivata de acordare de masuri reparatorii pentru apartamentul nr. 42 al imobilului din București, .. 70, etaj X, ..
În motivarea cererii, reclamanții au arătat, în esență, că autorii lor, P. Micael și P. L., au solicitat în baza Legii nr. 10/2001, formulând notificarea nr. 1126 din 23 martie 2001, retrocedarea în echivalent a apartamentului menționat, în lipsa răspunsului adresându-se instanței de judecată.
Acțiunea a fost admisă prin sentința civilă nr. 1252 din 8 octombrie 2007, dar infirmată, parțial, prin decizia Curții de Apel București, nr. 559 din 3 iulie 2008 prin care s-a dispus: „Admite în parte acțiunea reclamanților. Constată că reclamanții P. L. și P. Micael sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentul nr. 42 din București, .. 70, ., scara 3, sector 2, stabilite conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor".
Soluția a fost menținută prin decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, însă nici până în prezent pârâtul M. București nu a emis dispoziția conținând propunerea de acordare a despăgubirilor, motiv pentru care au înțeles să formuleze prezenta cerere.
În justificarea calității procesuale active, au precizat că pe parcursul judecării recursului, a decedat P. L., soluția fiind pronunțată în contradictoriu cu soțul și moștenitorul ei, P. Micael, iar în prezent nici P. Micael nu se mai află în viață, dar potrivit actelor anexate sunt moștenitorii acestuia pentru bunurile și drepturile ce i se cuvin aflate pe teritoriul României.
In drept, au fost invocate prevederile art. 25 din Legea nr.10/2001.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1093/28.05.2013, Tribunalul București Secția a V-a Civilă a admis excepția lipsei de interes, invocată din oficiu, instanța apreciind că solicitarea reclamanților, de obligare a pârâtului la emiterea dispoziției conținând propunerea motivată de acordare măsuri reparatorii pentru imobilul apartamentul nr. 42 din București, .. 70, etaj X, ., în condițiile în care prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a stabilit că autorii lor, soții P., sunt persoane îndreptățite în acest sens, apare ca lipsită de interes, dat fiind că, prin decizia nr. XX/19.03.2007, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au admis recursul în interesul legii și au decis că, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și notificarea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
În temeiul acestei decizii, instanța, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicție, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deținătoare să emită o altă dispoziție, ci, în măsura în care constată îndeplinite cerințele legii speciale, va dispune ea însăși, în mod direct asupra restituirii în natură ori prin echivalent, ceea ce s-a întâmplat în speța de față.
De aceea, văzând și prevederile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, tribunalul a considerat că nu se impune obligarea entității deținătoare la emiterea vreunei dispoziții de restituire, decizia nr. 559/03.07.2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă fiind cea în temeiul căreia se va finaliza procedura administrativă de emitere a titlului de despăgubiri.
Pentru aceste considerente, neexistând un interes serios și legitim protejat pentru declanșarea unei acțiuni judiciare, acțiunea a fost respinsă ca lipsită de interes.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții F. S. și H. A., susținând că a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art.25 din Legea nr.10/2001 ce obligă entitatea notificată să emită o dispoziție de soluționare a notificării și a dispoziției deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cât și a dispoziției conținute în art.1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, recursul fiind întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Au arătat recurenții că recunoașterea calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent nu a însemnat realizarea dreptului recunoscut și aceasta întrucât, în urma modificării sentinței civile nr.1252 din 8 octombrie 2007 prin decizia civilă nr.559 din 3 iulie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, din dispozitivul instanței de fond a dispărut obligația pentru pârâtul M. București prin Primarul General de a emite o dispoziție motivată prin care să facă propunerea de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobil.
Numai cu recunoașterea calității de persoane îndreptățite nu au la îndemână nici un mijloc legal de a obliga M. București să emită o dispoziție prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, fiind de observat faptul că o astfel de dispoziție nu a fost emisă nici după promovarea prezentei cereri.
Prin decizia civilă nr. 452 R/03.03.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._ , recursul a fost admis, iar hotărârea recurată a fost casată, cauza fiind trimisă pentru judecarea fondului la Tribunalul București.
A constatat instanța de recurs că în mod greșit acțiunea a fost soluționată pe cale de excepție, fără a se intra în cercetarea fondului dreptului dedus judecății, întrucât reclamanții au dovedit că au interes legitim, născut și actual în promovarea cererii de chemare în judecată, interesul constând în imposibilitatea, dovedită cu hotărârea judecătorească prin care le-a fost respinsă cererea de învestire cu formulă executorie a sentinței nr.1252/8.10.2007, de a beneficia de măsurile reparatorii ce le-au recunoscute prin hotărâre judecătorească irevocabilă pentru imobilul autorilor P. L. și P. Micael.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă la data de 19.03.2013, sub nr._ 2013*, în concluziile pe fond apărătorul reclamanților precizând obiectul cererii, în sensul obligării pârâtului să emită o dispoziție conținând propunerea motivată de acordare de măsuri reparatorii pentru apartamentul nr.42 al imobilului situat în București, ..70, conform expertizei imobiliare efectuate în dosarul nr._, prin care a fost stabilită valoarea apartamentului și întinderea despăgubirilor.
Prin sentința civilă nr.651/20.05.2014, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis în parte, astfel cum a fost precizată, cererea, a obligat pârâtul să emită decizie cu propunere de acordare a măsurilor compensatorii pentru apartamentul nr. 42 al imobilului din București, sectorul 3, .. 70, . X, în condițiile legii speciale și a luat act că reclamanții nu solicită cheltuieli de judecată.
Având în vedere, conform art.315 din Codul de procedură civilă, considerentele deciziei de casare, dar și considerentele pentru care, în opinia majoritară, prin decizia civilă nr.559/03.07.2008, pronunțată în dosar nr._, Curtea de Apel București a considerat întemeiate criticile aduse de M. București sentinței civile nr.1252/08.10.2007, pe care a schimbat-o în parte, tribunalul a admis în parte cererea precizată și a obligat pârâtul să emită decizie cu propunere de acordare a măsurilor compensatorii pentru apartamentul nr.42 al imobilului din București, sector 3, ..70, ., în condițiile legii speciale – Legea nr.165/2013.
Este real că, în conformitate cu prevederile art.41 din Legea nr.165/2013, sumele de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD)înainte de . legii precum și acelea stabilite prin hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a legii, urmează a fi plătite, numai că niciuna dintre aceste ipoteză nu se regăsește în speță deoarece, deși prin sentința civilă nr.1252/08.10.2007, M. București a fost obligat să emită o dispoziție motivată prin care să facă propuneri de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, „în vederea emiterii de către CCSD a titlului de despăgubire conform evaluării stabilite prin raportul de expertiză construcții întocmit de expert Ș. G.”, în apel, în opinia majoritară, se reține:
„Prin soluția pronunțată, tribunalul a încălcat dispozițiile deciziei în interesul Legii nr.52/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, potrivit căreia prevederile cuprinse în art.16 și următoarele din Legea nr.247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005.
În cauza de față nu s-a emis o decizie anterior intrării în vigoare a Legii nr.247/2005, astfel încât cuantumul despăgubirilor nu poate fi stabilit pe baza unei expertize efectuate pe parcursul soluționării litigiului de către instanța judecătorească.
Cuantumul despăgubirilor poate fi stabilit numai în condițiile prevăzute de titlul VII din Legea nr.247/2005, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor”.
Ca hotărâre irevocabilă, decizia civilă nr.559/03.07.2008 se bucură de putere de lucru judecat, conform art.377 alin.(2) pct.1 Cod procedură civilă cu referire la art.1200 pct.4 și art.1202 alin.(2) din Codul civil, așa încât dezlegarea dată problemei de drept se impune în prezenta cauză, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.
Este vorba despre efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, care se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.
Cum, potrivit art.1200 pct.4 cu referire la art.1202 alin.(2) din Codul civil, în relația dintre părți prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu și succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora într-un proces ulterior care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.
Prin urmare, cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților nu poate fi stabilit conform evaluării efectuate de domnul expert Ș. G. în dosarul nr._, determinarea acestora urmând a se realiza în procedura reglementată de art. 21 din Legea 165/2013, incidentă în cauză conform art.4 din actul normativ.
Împotriva sentinței civile nr.651/20.05.2014 a formulat apel pârâtul M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL.
Se arată în motivare că potrivit notificării nr.1126/2001, autorii reclamanților au solicitat restituirea în natură pentru imobilul situat în ..70, ., sector 3.
In ceea ce privește acordarea măsurilor reparatorii solicită să se observe că legea nu stabilește o ierarhie între tipurile de măsuri reparatorii prin echivalent pe care le reglementează și nu acordă preferabilitate în vreun caz concret despăgubirii persoanei deposedate de bunul său în modalitatea compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluționarea notificării.
Din modalitatea de reglementare a măsurilor reparatorii prin echivalent, se înțelege că legiuitorul a lăsat la exclusiva apreciere a entității învestite cu soluționarea notificării a oportunității sale de a-și oferi bunurile ori serviciile de care dispune în schimbul bunurilor solicitate în procedura Legii nr. 10/2001, republicată, atunci când restituirea în natură nu este dorită de solicitant sau este imposibil de asigurat, potrivit legii. Prin notificarea formulată reclamanții nu au solicitat acordarea de bunuri sau servicii în compensare.
Se observă, de asemenea, că legiuitorul nu a obligat în niciun fel unitatea deținătoare de a despăgubi în acest mod persoană deposedată nici măcar atunci când aceasta deține în patrimoniul său astfel de bunuri ori poate asigura prestarea de servicii ce ar putea fi oferite în schimb și ca echivalent al bunurilor preluate, pentru care restituirea în natură nu poate fi asigurată, după cum nu a fost obligat nici notificatorul să accepte, peste voința sa, o astfel de modalitate reparatorie.
Constată recurentul - pârât că pentru soluționarea notificării, s-a instituit un nou termen în sarcina unității deținătoare, altul decât cel stabilit prin art. 25.1 din Legea nr.10/2001, mai mult prin art.32.1 din Legea 165/2013 se instituie un termen de decădere în procedura administrativă de 120 zile în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege.
In consecință, câtă vreme analiza notificărilor întemeiate pe Legea nr.10/2001 se face din perspectiva unui nou act normativ privind măsurile reparatorii pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România respectiv Legea nr.165/2013 începând cu data de 1 ianuarie 2014.
Mai mult, prin dispoziția art. 4 din Legea nr.165/2013, dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse în termen legal, la entitățile investite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii pilot din 12 octombrie 2010 pronunțată în cauza M. A. împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Potrivit Legii nr.165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea 247/2005, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în condițiile acestei legi, conform art.1 alin.1 si alin.2, art.4, art.16, si art.50 din Legea 165/2013, M. București urmează să fie obligat să emită dispoziția, în sensul art.1, al.2.
Recurentul - pârât solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Examinând actele dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul nu este fondat, pentru motivele arătate în continuare:
Sub un prim aspect, trebuie observat că nu au fost formulate de către recurent critici concrete vizând soluția pronunțată de prima instanță, în cuprinsul cererii de recurs fiind făcute referiri generale la soluțiile pe care entitatea învestită cu soluționarea notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 poate să le adopte pentru finalizarea procedurii administrative, care însă nu pot fi analizate drept nemulțumiri ale recurentului în legătură cu hotărârea pronunțată de tribunal.
Constatând, însă, că prin aceeași cerere de recurs sunt invocate dispozițiile art. 4 și 33 din Legea nr. 165/2013, susținându-se că prin actul normativ a fost instituit pentru unitatea deținătoare noi termene de soluționare a notificărilor, Curtea va analiza această referire ca o critică implicită a hotărârii recurate, prin care se susține prematuritatea cererii de chemare în judecată, constatând netemeinicia susținerii.
Astfel, trebuie reținut că prin decizia Curții Constituționale nr. 88/2014 publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 281 din data de 16 aprilie 2014 a fost admisă excepția de neconstituționalitate vizând art. 4 din Legea nr. 165/2013, reținând Curtea Constituțională că dispozițiile art. 4 teza a doua din acest act normativ sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii, respectiv 20 mai 2013.
S-a apreciat că prin aplicarea retroactivă a termenelor procedurale prevăzute de art. 33 din Legea nr. 165/2013 se aduce atingere dreptului de acces liber la justiție al persoanelor îndreptățite la măsurile consacrate prin legile reparatorii, drept de care aceste persoane beneficiază de la momentul învestirii instanței de judecată până la soluționarea definitivă a cauzei. Efectul juridic al soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești, în sensul respingerii acțiunilor menționate ca “devenite premature”, constituie o evidentă încălcare a liberului acces la justiție și, prin urmare, o nesocotire a dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (2) potrivit cărora “Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept”.
Așa fiind, întrucât în cauză instanța de judecată a fost sesizată prin cererea formulată la data de 29.11.2012, așadar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 prin care au fost instituite noi termene de soluționare a cererilor de restituire formulate în baza Legii nr. 10/2001, Curtea constată că nu sunt aplicabile în cauză prevederile privind aceste termene, obligația pârâtului de a soluționa notificarea prin emiterea dispoziției în condițiile și în termenele prevăzute de Legea nr. 10/2001 subzistând la data sesizării instanței.
Cât privește susținerea recurentului potrivit cu care, conform Legii nr. 165/2013, dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu mai sunt aplicabile, Curtea constată că este lipsită de relevanță și nu poate constitui o critică întemeiată, câtă vreme în cuprinsul considerentelor hotărâri recurate se reține incidența dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 165/2013, stabilindu-se că aceasta va fi procedura pentru determinarea întinderii măsurilor compensatorii la care sunt îndreptățiți reclamanții, iar nu conform evaluării efectuate de domnul expert Ș. G., astfel cum se solicitase prin precizarea adusă cererii de chemare în judecată.
În consecință, raportat la considerentele arătate, Curtea constată că recursul nu este fondat, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul - pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.651/20.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații – reclamanți F. S. și H. A..
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. M. G. R. A. P. B.
GREFIER
N.-C. I.
Red.M.G.R.
Tehdact.R.L./M.G.R.
2 ex./06.01.2015
TB-S.5 –A.M.G.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1374/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1675/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
