Legea 10/2001. Decizia nr. 1783/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1783/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 1783/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr.1783
Ședința publică din 26.11.2014
Curtea constituită din:
Președinte - D. A.
Judecător - M. G. R.
Judecător - A. P. B.
Grefier - N. C. I.
- XX -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Regională a Finanțelor Publice București împotriva deciziei civile nr.238 A din 28.02.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți S. (fosta G.) E., G. A. și intimatul-pârât M. București prin Primar General.
Cauza are ca obiect acțiune civilă în temeiul Legii nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat M. A. L., în calitate de reprezentant al intimaților-reclamanți S. (fosta G.) E., prezentă și personal și G. A. în baza împuternicirii avocațiale nr1515091 din 26.11.2014, emisă de Baroul București, ce o depune la dosar și consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât M. București prin Primar General, în baza delegației ce o depune la dosar, lipsind reprezentantul recurentului-pârât.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, motivele recursului au fost comunicate intimaților, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea, în temeiul art.150 C.pr.civ., constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul în combaterea recursului.
Intimații-reclamanți S. (fosta G.) E. și G. A., prin avocat, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul București ca fiind legală și temeinică, pentru următoarele considerente: contractul de vânzare cumpărare nr.852 din 01.10.1998 a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, aspect confirmat și de instanța de judecată prin decizia civilă nr.1374/28.06.2007 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV a Civilă, depusă la dosar în copie legalizată, prin urmare cele două condiții cumulative impuse de art.50 ind,1 din Legea nr.10/2001 au fost îndeplinite. De asemenea solicită respingerea și celei de-a doua critici invocate, arătând în susținere că recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice nu a formulat obiecțiuni la momentul depunerii raportului de expertiză, cu toate că i-a fost comunicat un exemplar al raportului și instanța a acordat un termen pentru a lua cunoștință și a formula eventuale obiecțiuni.
Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată
Intimatul-pârât M. București prin Primar General, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului promovat de Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondat, în mod corect fiind reținută în speță incidența dispozițiilor art.50 ind.1 din legea nr.10/2001.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 01.04.2011, pe rolul Tribunalului București, sub nr._/3/2011, reclamanta S. (fostă G.) E. l-a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 90.000 euro, reprezentând contravaloarea apartamentului cumpărat de la Primăria Municipiului București, reprezentată de . data de 01.10.1998, în temeiul Legii nr. 112/1995, la plata dobânzii aferente debitului principal și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 01.10.1998, în baza Legii nr. 112/1995, a încheiat cu . de vânzare-cumpărare nr. 852/2, pentru apartamentul nr. 2, situat în București, ., nr. 49, parter, sector 2, la un preț total de 8.292.798 lei, suma de 8.284.329 lei, fiind achitată prin chitanța nr._/29.09.1998, și diferența de 8.469 lei, prin chitanța nr._/30.04.1998.
Cu toate că a fost proprietar cu drepturi depline încă din 1998, prin sentința civilă nr. 7361/2006 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare.
Prin sentința civilă nr. 6220/02.07.2013, pronunțată în dosarul nr._/3/2011, Judecătoria Sector 5 București – Secția a II-a Civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, în ceea ce privește cererea formulată de reclamantul G. A., invocată din oficiu; a admis cererea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta S. (fostă G.) E., domiciliată în București, sector 3, .. 3, . Ministerul Finanțelor Publice; a fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, sector 5 ., să plătească reclamantei suma de 51.915 lei, reprezentând 1/2 din prețul de piață al imobilului situat în București, ., nr. 49, ., ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 852/2/01.10.1998; a respins cererea formulată de reclamantul G. A., cu domiciliul ales în București, sector 3, .. 3, ., . Ministerul Finanțelor Publice, ca prescrisă și a respins cererea formulată de reclamanții S. (fostă G.) E. și G. A. împotriva pârâtului M. București, prin Primar General, cu sediul în București, sector 5, ..29- 31, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această hotărâre, analizând materialul probator administrat în cauză, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
La data de 01.10.1998, reclamanții G. E. și G. A., în calitate de cumpărători, au încheiat cu Primăria Municipiului București, reprezentată prin . temeiul Legii nr. 112/1995, contractul de vânzare-cumpărare nr. 852/2 (fila 4), având ca obiect locuința situată în ., nr. 49, ., București, compusă dintr-o cameră, degajament, baie și bucătărie, în suprafață utilă de 19,35 mp, o cotă indiviză de 6,26 % din părțile de folosință comună ale imobilului și terenul situat sub construcție, conform art. 33 din HG nr. 20/1996, pentru un preț de 8.292.798 lei.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost analizată prin raportare la dispozițiile Decretului nr. 167/1958, având în vedere normele tranzitorii cuprinse în art. 201 din Legea nr. 71/2011.
Întrucât cererea modificatoare a cadrului procesual activ, prin care reclamantul G. A. s-a alăturat acțiunii formulate de reclamanta Spriridon (fostă G.) E. a fost depusă la dosarul cauzei la data de 10.12.2012, în ședință publică, instanța a constatat că dreptul material la acțiune al acestuia cu privire la despăgubirile ce i se cuvin în temeiul art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001, s-a prescris.
Instanța a reținut că formularea cererii de chemare în judecată, în cadrul termenului de prescripție, de către reclamantă, în calitatea acesteia de fost coproprietar, nu are drept efect întreruperea cursului prescripției și pentru reclamant, câtă vreme dreptul lor de coproprietate s-a stins și a fost înlocuit de un drept de creanță care, în lipsă de stipulație expresă contrară, este divizibil.
Pentru aceste motive, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, în ceea ce privește cererea formulată de reclamantul G. A., invocată din oficiu, cererea fiind respinsă ca prescrisă.
Întrucât, prin sentința civilă nr. 7361/02.10.2006 a Judecătoriei Sectorului 2, definitivă și irevocabilă, a fost admisă acțiunea în revendicare în urma unei comparații a titlurilor de proprietate ale reclamantului P. E. și pârâților G. E. și G. A., instanța a reținut că actul de vânzare-cumpărare nr. 852/2/01.10.1998 încheiat de reclamantă a fost desființat, în mod irevocabil, în sensul anterior arătat.
Ca atare, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 50 ind.1 din Legea nr. 10/2001, reclamanta S. (fostă G.) E. are dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului situat în București, ., nr. 49, ., proporțional cu cota parte din dreptul de proprietate ce îi revenea.
Cu privire la cota parte din dreptul de proprietate ce îi revenea reclamantei, instanța a reținut că, fiind dobândit de cei doi cumpărători în calitate de soți, potrivit art. 30 alin. 1 din Codul familiei, imobilul a intrat în proprietatea comună în devălmașie a acestora. Prezumția contribuției egale la dobândirea bunurilor comune, ce determină cote părți egale ale foștilor soți din dreptul de proprietate asupra acestora, operează în temeiul art. 29 Codul familiei și, în lipsa efectuării unui partaj între părți, în cadrul căruia această prezumție să fie răsturnată, a fost avută în vedere de instanță și la soluționarea prezentei cauze.
Prin urmare, instanța a reținut că reclamanta S. (fostă G.) E. avea, la momentul admiterii acțiunii în revendicare o cotă parte de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului dobândit prin contractul nr.N04832/18.09.998, astfel că, în temeiul art. 50 ind.1 din Legea nr. 10/2001, acesteia i se cuvine o cotă-parte corespunzătoare de ½ din valoare de piață a acestuia.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul tehnic judiciar C. G. (fila 47), valoarea de piață a imobilului a fost stabilită la suma de 103.830 lei, reclamantei revenindu-i așadar valoarea de 51.915 lei, reprezentând un procent de 50%.
Prin decizia civilă nr.238 A/28.02.2014, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat, apelul formulat de apelantul pârât Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 6220/02.07.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr._/3/2011, în contradictoriu cu apelanții reclamanți S. (fostă G.) E. și G. A. și cu intimatul pârât M. București prin Primarul General, a admis apelul formulat de apelanții reclamanți S. (fostă G.) E. și G. A., împotriva aceleiași sentințe civile, a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a respins excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește pretențiile formulate de reclamantul G. A., invocată din oficiu, a admis acțiunea modificată, formulată de reclamanții S. E. (fostă G.) și G. A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, iar, pe cale de consecință, a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamanților suma de 103.830 lei, reprezentând valoarea de piață a imobilului situat în M. București, . nr. 49, . și a menținut restul dispozițiilor sentinței civile apelate.
Cât privește întinderea obligației de restituire, în speță valoarea de piață a apartamentului pierdut urmare admiterii acțiunii în revendicare, aceasta este determinată de legea specială de reparație, nr.10/2001, care nu face decât să aplice instituția răspunderii pentru evicțiune într-un domeniu particular, cel al imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 marte 1945- 22 decembrie 1989. În acest sens, s-a observat că prima instanță în mod corect a reținut că obligația de restituire privește valoarea de piață a apartamentului, dat fiind că nu a rezultat încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995 prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare de către reclamanți. Cuantumul concret al valorii de piață a fost stabilit cu respectarea art. 50 ind.1 din Legea nr. 10/2001 modificată, respectiv pe bază de expertiză, care a fost comunicat pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, astfel cum rezultă din Nota la încheierea de ședință din data de 08.04.2013. Pentru următorul termen de judecată, 13.05.2013, deși legal citat, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu a formulat obiecțiuni la raportul la expertiză, ceea ce, potrivit art. 212 alin.2) C.pr.civ., a dus la decăderea sa din dreptul de a formula obiecțiuni.
În speță, acțiunea a fost promovată la data de 01.04.2011, când nu se împlinise termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, aplicabile potrivit art. 201din Legea nr. 71/2011 aceasta fiind și data promovării pretențiilor precizate, ale reclamantului G. A., deoarece, pentru considerentele expuse anterior în legătură cu efectele precizării de acțiune, pretențiile celor doi reclamanți au același regim juridic, în ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul M. FINANȚELOR PUBLICE, criticând-o pe motive de nelegalitate, respectiv aplicabilitatea în speță a prevederilor art.50 din Legea nr.10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr.1/2009 și greșita reținere a concluziilor din raportul de expertiză care a stabilit o sumă exorbitantă la evaluarea imobilului.
Prin concluziile scrise depuse în ședința publică de astăzi, intimații S. E. și G. A. au solicitat respingerea recursului ca nefondat, deoarece contractul lor de vânzare – cumpărare încheiat cu Romconfort a respectat prevederile Legii nr.112/1995 și recurentul nu a făcut nicio critică la momentul depunerii raportului de expertiză tehnică, deși acesta i-a fost comunicat, și i s-a acordat termen pentru a formula obiecțiuni.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Curtea a constatat că recursul este nefondat și în temeiul art.312 alin.1 Cod de procedură civilă l-a respins, pentru următoarele considerente:
Curtea apreciază că în cauză sunt aplicabile prevederile art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificat prin OUG nr.184/2001 – norma de drept specială în materia restituirii prețului, potrivit cu care – plata sumelor reprezentând prețul actualizat achitat de chiriașii ale căror contracte de vânzare - cumpărare încheiate în baza prevederilor Legii nr.112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995.
În accepțiunea Legii nr.10/2001, desființarea unui contract de vânzare – cumpărare încheiat în temeiul Legii nr.112/1995 se produce fie ca urmare a admiterii unei acțiuni în anulare, fie a unei acțiuni în revendicare (art.20 alin.3 din Legea nr.10/2001). Ori, în prezenta cauză, prin sentința civilă nr.7361/2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București – filele 7-10 din dosarul de fond, devenită irevocabilă prin respingerea recursului formulat de reclamanți prin decizia civilă nr.1765/2007 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă – filele 42-44 din dosar, a fost admisă acțiunea în revendicare împotriva reclamanților. Intimații, deși posesori ai imobilului în litigiu, au pierdut proprietatea imobilului în litigiu în baza admiterii acțiunii în revendicare prin compararea titlurilor.
Constatând că actul de vânzare – cumpărare a imobilului în litigiu a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995 și a fost lipsit de eficacitate în urma admiterii acțiunii în revendicare a fostului proprietar, prin compararea titlurilor, în mod corect tribunalul a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art.501 din Legea nr.10/2001, modificată prin Legea nr.1/2009, care nu fac decât să aplice instituția răspunderii pentru evicțiune într-un domeniu particular, cel al imobilelor preluate abuziv de stat în perioada de referință a legii și înstrăinate de stat unor chiriași de bună-credință în baza Legii nr.112/1995.
Curtea nu a reținut nici cea de-a doua critică formulată de recurent privitoare la expertiza tehnică efectuată în cauză, deoarece raportul de expertiză a fost depus la dosar la 08.04.2013, așa cum rezultă din fila 88 a dosarului de fond. Din încheierea de ședință rezultă că recurentului i-a fost comunicat un exemplar al raportului de expertiză, procedura de citare fiind îndeplinită la 12.04.2013, așa cum rezultă din fila 89 a dosarului.
Deși recurentul a primit expertiza și acesta avea posibilitatea în condițiile art.212 Cod de procedură civilă să solicite lămurirea expertizei sau efectuarea unei expertize contrarii, la termenul din 13.05.2013 nu s-a prezentat în instanță, astfel că instanța a stabilit cuantumul despăgubirilor în funcție de concluziile expertului necontestate de părți. În plus, drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință în condițiile art.723 Cod de procedură civilă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de legiuitor și nu abuziv.
Față de aceste considerente, criticile formulate de recurent nu au fost reținute de instanță și recursul a fost respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE – DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr.238 A din 28.02.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți S. (fosta G.) E., G. A. și intimatul-pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMAR GENERAL.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. M. G. R. A. P. B.
GREFIER
N.-C. I.
Red.D.A.
Tehdact.R.L.
2 ex./17.12.2014
TB-S.5 – E.D.; C.C.
Jud.S.5– I.S.
| ← Succesiune. Decizia nr. 1680/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1815/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
