Pretenţii. Decizia nr. 1374/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1374/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-10-2014 în dosarul nr. 1374/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia nr.1374
Ședința publică de la 1.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. P. BUCULE
JUDECĂTOR - C. B. T.
JUDECĂTOR - M.-G. R.
GREFIER - S. P.
* * * * * * * * * * * *
MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE L. CURTEA DE APEL BUCUREȘTI a fost reprezentat de procuror I. E..
Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurentul-reclamant G. M., împotriva sentinței civile nr.253 din 25.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – secția a III-a Civilă, în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Dezbaterile au avut loc în sedința publică din 24.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte din prezenta decizie, când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 1.10.2014.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă sub nr._, reclamantul G. M. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice solicitând să se constate caracterul politic al sancțiunii administrative luate prin Ordonanța nr. 136/Sp/1980 a Procuraturii Generale, precum și al măsurii administrative de demitere a reclamantului din funcția de procuror, obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 Euro cu titlu de daune morale, în baza art. 5 lit. c) din Legea nr. 221/2009 să de dispună repunerea sa în drepturi.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că măsura administrativă a demiterii din funcția de procuror a avut la bază o decizie de urmărire informativă a organelor de securitate ale fostului regim totalitar.
Deoarece nu s-au descoperit fapte grave săvârșite de reclamant împotriva orânduirii sociale și de stat, fosta securitate a determinat „fabricarea” unui așa-zis dosar de săvârșire a unor fapte penale de drept comun și implicit îndepărtarea acestuia din procuratură.
Prin ordonanța dată în dosarul 136/Sp/1980 - Procuratura Generală a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru faptele prevăzute de art. 248 C.pen. și art. 36 din Decretul 328/1966 și aplicarea unei amenzi administrative.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 4 alin. 2 și art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 862/11.05.2011 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:
Reclamantul a deținut funcția de Procuror la Procuratura Locală a Sectorului 1 București și a fost demis din funcție la 14 iulie 1980 în temeiul art. 52 lit. f din Legea 60/1968
Demiterea din funcție a reclamantului a fost considerată de tribunal ca nefăcând obiectul Legii nr. 221/2009, deoarece acesta nu a fost sancționat penal, ci administrativ fiind obligat la plata unei amenzi administrative.
Destituirea din funcția de procuror nu are caracterul unei măsuri administrative de tipul celor arătate la art. 1 alin. 3, deoarece din probele administrate nu a rezultat că prin fapta săvârșită, reclamantul a urmărit vreunul din scopurile prev. la art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 214/1999. Activitatea de supraveghere a organelor fostei miliții sau securități nu conferă prin ea însăși caracter politic sancțiunii administrative aplicate prin Ordonanța nr. 136/s/1980.
La art. 2 din ordonanță sunt definite ca având un caracter politic acele infracțiuni care au avut ca scop exprimarea protestului împotriva dictaturii, a cultului personalității, a tiraniei și a abuzului de putere, militarea pentru democrație și pluralism politic, propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale sau recunoașterea și afirmarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. La art. 2 sunt definite măsurile administrative cu caracter abuziv cum sunt lipsirea de libertate în locuri de deținere sau efectuarea de cercetări strămutarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, obligarea la muncă forțată, internarea în spitale de psihiatrie, deportarea după data de 23._.
Prin decizia civilă nr. 431 R/2.03.2012, Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă a admis recursul declarat de recurentul-reclamant G. M., în temeiul art. 246 C.pr.civ., a luat act de renunțarea reclamantului G. M. la judecarea capetelor 2 și 3 ale cererii de chemare în judecată a casat sentința civilă recurată și a trimis cauza spre rejudecarea capătului 1 de cerere la aceeași instanță.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea a constatat următoarele:
Prioritar, Curtea a constatat că reclamantul prezent personal a învederat instanței că renunța la judecarea capetelor 2 și 3 ale cererii de chemare în judecată, manifestare de voință de care instanța a luat act în temeiul dispozițiilor art. 246 C.pr.civ..
În ceea ce privește primul capăt de cerere, s-a reținut că reclamantul a investit tribunalul cu o acțiune având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii demiterii sale din funcția de procuror prin Ordonanța nr. 136/sp/1980 a Procuraturii Generale, petit ce a fost întemeiat pe dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009.
La art. 3 din lege legiuitorul enumeră limitativ măsurile administrative luat de organele fostei miliții sau securități care sunt considerate ex lege ca având caracter politic.
Potrivit art. 4 alin. 2 din lege, “Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător”.
Teza a II-a a textului de lege invocat de către reclamant are în vedere verificarea de către instanță, pe baza unui probatoriu complet, a faptului dacă la baza luării măsurii administrative în discuție a stat „unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare”, respectiv:
“a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică;
b) susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic;
c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta;
c^1) acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist;
d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale;
e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială”.
Prin încheierea din data de 11.05.2011 instanța de fond a respins proba cu martori solicitată de reclamant în dovedirea acțiunii sale, ca neutilă, pentru ca prin hotărârea judecătorească pronunțată să respingă acțiunea cu motivarea că din probele administrate nu a rezultat că prin fapta săvârșită reclamantul a urmărit unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. 1 din OUG nr. 214/1999.
Prin urmare, instanța de recurs a constatat că a fost corectă acea critică prin care recurentul a susținut că hotărârea recurată a fost pronunțată fără ca situația de fapt să fie stabilită de către instanța de fond prin administrarea vreunei probe apreciată de instanță ca fiind utilă, pertinentă și concludentă cauzei.
Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 5 C.pr.civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. Spre acest demers, judecătorul poate administra probele pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc. În acest fel este reglementat rolul activ al instanței, care trebuie să stăruiască prin toate mijloacele legale pentru stabilirea situației de fapt, la care ulterior va aplica norma de drept substanțial incidentă.
Curtea a constatat că instanța de fond a pronunțat sentința recurată cu încălcarea dispozițiilor legale enunțate mai sus, în lipsa oricărui probatoriu, fapt care echivalează cu necercetarea fondului.
În aceste condiții, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.pr.civ., constatând că aplicarea normelor de drept substanțial s-a făcut la o situație de fapt ce nu a fost în mod judicios stabilită, rap. la art. 312 alin. 3 C.pr.civ., potrivit cărora casarea hotărârii se dispune în toate cazurile în care instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, Curtea a admis recursul, a casat sentința civilă recurată și a trimis cauza spre rejudecarea capătului 1 de cerere la aceeași instanță.
Cauza trimisă spre rejudecare a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III – a Civilă, sub nr._, instanță în fața căreia, la data de 5.04.2013, prin serviciul registratură reclamantul a depus la dosar o cerere precizatoare a acțiunii introductive, solicitând în conformitate cu disp. art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, să se constate caracterul politic al măsurii administrative a desărcinării acestuia din funcția de procuror dispusă prin Ordinul nr. 385/14.07.1980, al fostului Procuror General al RSR, în baza art. 53 lit. f din Legea nr. 60/1968 și a sancționării administrative a reclamantului cu amenda de 1000 lei, dispusă prin Ordonanța nr. 136/Sp/1980 a Procuraturii Generale a RSR – Direcția a I – a.
Reclamantul a arătat că măsurile administrative aplicate nu au avut un temei legal, ci unul de natură politică întemeiat pe un dosar de urmărire informativă întocmit de organele de securitate din fostul regim totalitar, dovadă fiind Ordonanța din data de 8.06.1993 (dosar nr. 2859/1993) a Procuraturii României – Direcția de Urmărire Penală și Criminalistică, prin care s-a constatat nevinovăția reclamantului, dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunile prevăzute de art. 248 alin. 1 C.pen., art. 250 alin. 1 C.pen., și art. 36 din Decretul 328/1966, constatându-se că nu erau întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni.
Reclamantul a menționat că a renunțat la capetele 2 și 3 din cererea inițială, prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale, în baza art. 5 lit. c) din Legea nr. 221/2009 să de dispună repunerea sa în drepturi, renunțare de care s-a luat act și prin decizia instanței de control judiciar, cauza fiind trimisă spre rejudecare numai în privința primului capăt de cerere.
La dosar a fost depus în copie Ordinul nr. nr. 385/14.07.1980, al fostului Procuror General al RSR, emis în conformitate cu art. 50 și 51 din Legea nr. 60/1968 avându-se în vedere și nota nr. 136/Sp/1980 din 12.07.1980 a Procuraturii Generale a RSR – Direcția a I – a prin care, la data de 14.07.1980 reclamantul G. M. a fost desărcinat din funcție în baza art. 52 lit. f din Legea nr. 60/1968, pentru faptul că în ziua de 2 iulie 1980, însoțit de o femeie și sub influența alcoolului a avut o comportare abuzivă față de personalul muncitor de la Braseria „Băneasa” din București.
Totodată a fost depusă și Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ/16.07.1980 emisă în dosarul nr. 136/Sp/1980 al Procuraturii Generale a RSR – Direcția I – a.
Prin sentința civilă nr.253/21.02.2014, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins cererea formulată de reclamantul G. M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată. Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin Ordinul nr. nr. 385/14.07.1980, al fostului Procuror General al RSR, emis în conformitate cu art. 50 și 51 din Legea nr. 60/1968 avându-se în vedere și nota nr. 136/Sp/1980 din 12.07.1980 a Procuraturii Generale a RSR – Direcția a I – a, la data de 14.07.1980 reclamantul G. M. a fost desărcinat din funcție în baza art. 52 lit. f din Legea nr. 60/1968, pentru faptul că în ziua de 2 iulie 1980, însoțit de o femeie și sub influența alcoolului a avut o comportare abuzivă față de personalul muncitor de la Braseria „Băneasa” din București.
Prin Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ/16.07.1980 emisă în dosarul nr. 136/Sp/1980 al Procuraturii Generale a RSR – Direcția I – a s-a reținut că reclamantul a avut funcția de procuror la Procuratura Locală a Sectorului 1 București de la 5.12.1977 până la data de 14.07.1980, când a fost desărcinat din funcție potrivit art. 52 lit. f din Legea nr. 60/1968. Din această ordonanță rezultă că prin rezoluția din 9.07.1980 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva reclamantului, urmare a sesizării lui N. G., ospătar la braseria „Băneasa” din București, semnalându-se săvârșirea unor încălcări ale dispozițiilor legale: în după-amiaza zilei de 2 iulie 1980, procurorul G. M., aflat sub influența băuturilor alcoolice, a amenințat personalul braseriei „Băneasa” din București cu arestarea, solicitând unor ospătare să întrețină raporturi intime cu acesta.
Fără niciun temei, a procedat la ridicarea unor boniere de marcaj de la ospătarul N. G. pe care l-a percheziționat, operațiune în cursul căreia i-a luat 200 lei. În ziua de 5 iulie 1980, ospătarului i-au fost restituite bonierele de marcaj, după ce acesta a achitat 200 lei pentru o cantitate de benzină introdusă în rezervorul autoturismului procurorului. Ulterior, G. M. a participat la o masă organizată braseria „Băneasa” din București, împreună cu D. I., judecător la Tribunalul Județean I., unde consumația de circa 500 lei a fost suportată de ospătar. În seara zilei de 5 iulie 1980, procurorul G. M. a condus în stare de ebrietate autoturismul său pe drumurile publice. Urmărirea penală efectuată în cauză a stabilit ca cele sesizate de N. G. erau întemeiate, astfel:Din declarațiile martorelor B. V. și R. G. a rezultat că, într-adevăr, procurorul . M., în după-amiaza zilei de 2 iulie 1980 a avut o comportare abuzivă în braseria "Băneasa" întrucât le-a amenințat pe acestea cu arestarea, proferând la adresa lor injurii.De asemenea, fără temei, procurorul Gută M. a ridicat bonierele de marcaj de la ospătarul N. G., procedând și la percheziționarea acestuia. Nu a rezultat ca în urma percheziției corporale efectuate lui N. G. i s-au luat 200 lei, așa cum acesta a pretins.În seara zilei de 5 iulie 1980, procurorul Gută M. a restituit bonierele de marcaj ospătarului, după ce acesta a achitat 200 lei, contravaloarea benzinei introdusa în rezervorul autoturismului sau, participând ulterior la o masa organizată în braseria "Băneasa", unde a consumat băuturi alcoolice. La plecarea din local, procurorul . M. a condus autoturismul, pe drumurile publice, în stare de ebrietate, așa cum rezultă din depozițiile martorului D. I. și N. G..Audiat, procurorul . M. a recunoscut săvârșirea faptelor, mărturisirea sa coroborându-se cu celelalte probatorii administrate în cauză.
Faptele acestuia erau prevăzute de disp. art. 248 alin. l și 250 alin. 1 din Codul penal (în forma în vigoare la acea dată), precum și de disp. art.58 din Decretul nr. 328/1966, dar avându-se în vedere că învinuitul nu mai săvârșise anterior alte abateri de la dispozițiile legii penale, s-a apreciat că ele nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii, motiv pentru care, în temeiul disp. art. 11 pct. 1 lit. b și art.10 lit. b/1 din C.pr.pen. și a disp. art. 90 și 92 din Codul penal, cu referire la art.18/1 din Cod penal s-a dispus: scoaterea de sub urmărire penală pentru faptele prev. de art. 248 alin. 1, 250 alin.1 din Codul penal (în forma în vigoare la acea dată), și art. 38 din Decretul nr. 328/1966, a învinuitului . M., aplicarea sancțiunii administrative a amenzii în sumă de 1.000 lei, care urma a se executa conform disp. art. 441 al. 1 C.pr.pen., s-a dispus, în temeiul disp. art. 118 lit. c din Codul penal (în forma în vigoare la acea dată), confiscarea sumei de 200 lei reprezentând c/valoarea benzinei de care a beneficiat . M..
Potrivit disp. art. 50 din Legea nr. 60/1968, „procurorii sunt obligați să îndeplinească conștiincios îndatoririle de serviciu, să respecte cu strictețe dispozițiile legii, hotărârile și ordinele organelor ierarhic superioare și să lupte pentru apărarea și întărirea legalității socialiste. Ei sunt datori ca atât în activitatea de serviciu, cât și în relațiile sociale, să aibă comportare corectă și demnă, compatibilă cu prestigiul funcției ce îndeplinesc. Săvârșirea unor fapte penale ori a altor fapte nedemne care aduc atingere reputației de procuror atrage pierderea dreptului de a mai îndeplini această funcție.”
Potrivit art. 51 din lege, „procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu sau de la regulile de conviețuire socială ori pentru comportări ce dăunează interesului serviciului sau prestigiului funcției.”
Potrivit disp. art. 1 alin. 3 coroborate cu disp. art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Caracterul politic al condamnărilor prevăzute la alin. (3) se constată de instanța judecătorească, în condițiile prevăzute la art. 4.
Tribunalul a considerat că faptele săvârșite de reclamant nu pot fi reținute ca făcând parte din categoria celor pentru care, în baza Legii nr. 221/2009, se poate constata caracterul politic al condamnării sau al măsurii administrative dispuse, dovadă fiind și disp. art. 248 alin. 1și 250 alin. 1 din Codul penal în vigoare în anul 1973, pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului, texte legale care nu se încadrează în categoria celor ce constituie condamnări de drept.
Potrivit acestor dispoziții legale, fapta funcționarului care în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unei organizații din cele prevăzute în art. 145 sau o pagubă avutului obștesc, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și respectiv, întrebuințarea de expresii jignitoare față de o persoană, de către un funcționar în exercițiul atribuțiilor de serviciu se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
Față de conținutul acestor reglementări, care într-o formă similară se regăsesc și în Codul penal în vigoare la momentul judecății cauzei, purtarea abuzivă și abuzul în serviciu fiind în continuare pedepsite, tribunalul considerat că în nici un caz nu se poate reține că prin faptele săvârșite, reclamantul a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv:
“a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică;
b) susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic;
c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta;
c^1) acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist;
d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale;
e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială”.
Tribunalul a subliniat că, deși nu s-a solicitat constatarea caracterului politic al sancțiunilor aplicate prin Ordonanța din data de 16.07.1980 emisă în dosarul nr. 136/Sp/1980 al Procuraturii Generale a RSR – Direcția I – a, a considerat necesară expunerea faptelor constatate în această ordonanță, întrucât tot acestea au stat și la baza emiterii Ordinului nr. nr. 385/14.07.1980.
Or, prin acest ordin, reclamantului i s-a aplicat o sancțiune pentru abateri disciplinare conform disp. art. 52 lit. f din Legea nr. 60/1968, respectiv desărcinarea din funcție, prin revocare sau prin desfacerea contractului de muncă, după caz, fără a se putea reține lipsa unui temei legal al măsurii, față de faptele săvârșite de reclamant, observându-se că prin nici una nu a urmărit vreunul din scopurile evocate mai sus sau măcar o vagă legătură cu acestea, ci au reprezentat abateri disciplinare de drept comun, chiar și în raport de abuzurile regimului comunist.
Este adevărat că în primul ciclu procesual a fost depus dosarul de urmărire informativă nr. 2597 privind pe reclamantul G. M., dar din lucrările căruia, tribunalul a considerat că nu se poate reține că acesta a constituit motivul desărcinării din funcție, ci comportamentul acestuia incompatibil cu funcția de procuror, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, astfel cum erau reglementate de Legea nr. 60/1968, în vigoare la acea dată.
Astfel, cu excepția unei singure note întocmite la data de 29.12.1979 prin care s-a consemnat că din unele date rezulta că reclamantul întreține relații suspecte cu cetățeni străini și uneori face comentarii defavorabile orânduirii socialiste, tribunalul constată că nu mai sunt alte înscrisuri care să determine concluzia că măsura administrativă a desărcinării din funcție a acestuia ar fi avut un caracter politic, cu atât mai mult cu cât și într-o notă ulterioară luării măsurii administrative contestate, întocmită la data de 9.08.1980, s-a avut în vedere faptul că reclamantul, în unele cazuri instrumentate de acesta, a primit diverse sume de bani mărunte sau cadouri de la învinuiți, fiind apreciat ca o persoană care se ocupă cu de afaceri ilicite neînsemnate și pe acest considerent nu s-a dispus trimiterea reclamantului în judecată, ci doar încetarea urmăririi penale și aplicarea unei amenzi de 1.000 lei (fila 22 dosar fond din primul ciclu procesual).
Deși împotriva reclamantului s-a întocmit un plan de măsuri sub nr. 162/PI/25.01.1980, tot ca urmare a faptului că din date rezulta că reclamantul întreține relații suspecte cu cetățeni străini și uneori face comentarii defavorabile orânduirii socialiste, faptele reținute în acest plan, respectiv comentariile pe care reclamantul le face la locul de muncă, comentariile tendențioase pe care le făcea și legăturile de afaceri pe care le avea în rândul unor persoane ce lucrau în alimentația publică, întreținerea de legături cu persoane din G. și Bolivia, în opinia tribunalului nu au nici o legătură cu faptele reținute în ordonanța de scoaterea de sub urmărire penală și care au stat la baza aplicarea sancțiunii administrative a amenzii în sumă de 1.000 lei sau cu cele reținute în Ordinul nr. nr. 385/14.07.1980, al fostului Procuror General al RSR, emis în conformitate cu art. 50 și 51 din Legea nr. 60/1968, care reprezintă de fapt încălcări vizibile ale acestor texte de lege.
Susținerea reclamantului potrivit căreia, deoarece nu s-au descoperit fapte grave săvârșite de reclamant împotriva orânduirii sociale și de stat, fosta securitate a determinat „fabricarea” unui așa-zis dosar de săvârșire a unor fapte penale de drept comun și implicit îndepărtarea acestuia din procuratură, în opinia tribunalului, nu este reală. Așa cum fosta securitate a determinat „fabricarea” unui așa-zis dosar de săvârșire a unor fapte penale de drept comun, tot astfel fosta securitate putea determina „fabricarea” unui dosar de săvârșire a unor fapte grave împotriva orânduirii socialiste, care de asemenea erau sancționate penal, iar față de conținutul Legii nr. 60/1968, puteau reprezenta abateri disciplinare pentru care se aplicau aceleași sancțiuni. Acesta a fost considerentul pentru care tribunalul a considerat că nu a fost necesară în cauză administrarea probei testimoniale.
La solicitarea instanței, prin adresa nr. 4356/II/7/2013 P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat la dosar Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală din data de 16.07.1980, emisă în dosarul nr. 136/Sp/1980, menționându-se imposibilitatea de a trimite și ordonanța nr. 2959/1993/08.06.1993, întrucât aceasta a fost topită la expirarea termenului de păstrare a lucrării. Chiar dacă prin Ordonanța din data de 8.06.1993 (dosar nr. 2859/1993) a Procuraturii României – Direcția de Urmărire Penală și Criminalistică s-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 248 alin. 1 C.pen., art. 250 alin. 1 C.pen., și art. 36 din Decretul 328/1966, dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului, tribunalul consideră că aceasta nu poate decât să înlăture răspunderea penală a reclamantului fără a se putea aprecia caracterul politic al sancțiunii aplicate pentru abaterile disciplinare de drept comun săvârșite de reclamant. Față de considerentele expuse, tribunalul, reținând că faptele săvârșite nu au avut o natură politică și nu erau prevăzute de acte normative care să poată fi considerate abuzive potrivit legilor speciale de reparație, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de disp. art. 1 alin. 3 coroborate cu disp. art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, a respins cererea, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs reclamantul G. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Susține următoarele:
Hotărârea pronunțata are o motivare contradictorie (art.304 pct.8 Cod.pr.civ.) si a fost data prin aplicarea greșita a legii (art.304 pct.9 Cod.pr.civ.).In temeiul dispozițiilor art. 304/1 Cod.pr.civ. solicită examinarea cauzei sub toate aspectele.
Încălcând din nou, cu ocazia rejudecării in fond a cauzei prevederile art.129 (5) Cod.pr.civ., si ignorând total cele reținute in decizia de casare (Decizia civila nr.431 R/02.03.2012 - Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civila), instanța de fond a pronunțat din nou o hotărâre fără a stabili in mod precis si neechivoc situația de fapt.
Mai mult chiar, instanța săvârșește o grava eroare atunci când își întemeiază soluția pronunțata pe cele reținute in Ordonanța de scoatere de sub urmărire penala si aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ din 16.07.1980, in dosarul 136/Sp/1980 al Procuraturii Generale a RSR - Direcția a l-a, ignorând cu desăvârșire împrejurarea ca prin Ordonanța din data de 8.06.1993 (Dosar nr.2859/1993) a Procuraturii României - Direcția de Urmărire Penala si Criminalistica, s-a constatat practic inexistența faptelor, dispunându-se scoaterea de sub urmărire penala, „întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale unor infracțiuni".
Afirmă recurentul că Ordonanța data in anul 1993, s-a întemeiat si pe notorietatea împrejurării, chiar la nivelul Procuraturii României, ca a fost îndepărtat din procuratura, urmare unui dosar „fabricat„ de organele securității din fostul regim totalitar, la adresa căruia își permitea sa facă critici, să-l ironizeze etc. fiind cunoscut si faptul ca nu se dorea „fabricarea unor opozanți politici" ai regimului, aceștia fiind transformați în infractori de drept comun.Deși aparent instanța de fond a analizat daca la baza măsurii administrative in discuție, a stat unul din scopurile prev. in art. 2 alin (1) din OUG nr.214/199, in considerente, citeaza numai trunchiat din dispozițiile acesteia (pag.4-sentința ), deși in art. 3 din Ordonanța se prevede ca:"Prin masuri administrative abuzive se înțelege orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități ori de alte organe ca urmare a săvârșirii unei fapte în scopurile menționate la art. 2 alin. (1), în baza cărora s-a dispus:
a) privarea de libertate în locuri de deținere sau pentru efectuarea de
cercetări;
b) internarea în spitale de psihiatrie;
c)stabilirea de domiciliu obligatoriu;
d) strămutarea într-o alta localitate;
e) deportarea în străinătate, după 23 august 1944, pentru motive politice;
………..
f) exmatricularea din școli, licee și facultăți.
g) încetarea contractului de munca sau retrogradarea, dispuse din motive politice și dovedite cu acte scrise, administrative sau judecătorești, de la acea data" De altfel este surprinzătoare si împrejurarea ca la cererea instanței, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, a comunicat instanței Ordonanța din 1980, dar a fost in „imposibilitatea de a trimite si ordonanța nr.2959/1993/08.06.1993, întrucât aceasta „… a fost topita la expirarea termenului de păstrare a lucrării", recurentul – reclamant fiind îndreptățit sa aprecieze ca este in continuare victima unui abuz.
Deși reține că reclamantul a fost „obiectul” unui dosar de urmărire informativa al securității, ca într-o nota din 29.12.1979 se menționează ca face comentarii defavorabile orânduirii socialiste, ca întreține relații cu cetățeni străini, etc. instanța nu a adâncit probatoriul, a respins din nou, total nejustificat proba cu martori, întemeindu-se pe constatarea evident eronata si chiar străina de natura pricinii, că ,,...așa cum fosta securitatea determinat „fabricarea” unui așa zis dosar de săvârșire a unor fapte penale de drept comun, tot astfel fosta securitate putea determina „fabricarea” unui dosar de săvârșire a unor fapte grave împotriva orânduirii socialiste, care de asemenea erau sancționate penal, iar față de conținutul Legii nr.60/1968, puteau reprezenta abateri disciplinare pentru care se aplicau aceleași sancțiuni”. Mai precis, la aproape un sfert de secol de la căderea regimului totalitar, instanța de fond își întemeiază soluția de respingere a probei testimoniale, inclusiv a hotărârii pronunțate, pe legea de organizare si funcționare a Procuraturii din regimul totalitar.
Nu este lipsita de relevanță, in prezenta cauza, nici poziția Ministerului Public care la primul ciclu de judecata, a pus concluzii de admitere a capătului de cerere vizând caracterul politic al măsurilor administrative aplicate recurentului - reclamant, iar in al doilea ciclu procesual, de respingere a cererii, pe baza aceluiași material probator.
Recurentul – reclamant învederând împrejurarea ca solicită administrarea de probe noi cu înscrisuri, pe care le va depune in recurs, si având in vedere cele relatate solicită admiterea recursului formulat, casarea hotărârii si trimiterea din nou a cauzei spre rejudecare in fond, pentru administrarea probei testimoniale si a oricăror probe care să conducă la o temeinica stabilire a situației de fapt, cu consecința pronunțării unei hotărâri temeinice si legale, care sa constituie un real act de justiție.
Declaratia extrajudiciară scrisă a martorului depusă de recurent în susținerea recursului a fost respinsă de Curte, față de prevederile art. 305 C.proc.civ. ca probă inadmisibliă în recurs, art. 305 permițând doar probe cu înscrisuri, iar declarațiile de martori urmând regimul procedural al probelor ce se administrează în proces, ce se poate realiza numai la instanța de rejudecare.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului conform art. 306 alin. 3 rap. la art. 304 pct. 5, 7 și 9 C.proc.civ., Curtea constată că recursul este fondat.
Sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea art. 315 C.proc.civ., încălcându-se cele stabilite de cea dintâi instanță de recurs în sarcina instanței de rejudecare: să administreze probatoriul complet al cauzei pentru a determina scopurile care au stat la baza măsurilor luate contra reclamantului, astfel încât să se poată stabili, pe baza acestui probatoriu complet, ce include și probe testimoniale, dacă scopurile care au stat la baza aplicării măsurii pentru care reclamantul cere constatarea caracterului politic se încadrează sau nu la art. 2 alin. 1 din OUG nr.214/1999 respectiv la art. 4 alin. 2 din Legea nr.221/2009.
Instanța de rejudecare copiază întocmai ce scrie în Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală din data de 16.07.1980, emisă în dosarul nr. 136/Sp/1980 al Procuraturii Generale Direcția I, în ciuda faptului că fila 16 din dosarul de Tribunal din primul ciclu procesual- adresa 2959/11.06.1993 emisă de Procuratura României-Procuratura Generală-Direcția de Urmărire Penală și Criminalistică- îi indica faptul că Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală din data de 16.07.1980 nu mai există în această formă ci că prin Ordonanța nr. 2959/1993/08.06.1993 s-a stabilit că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor descrise în acea Ordonanță din data de 16.07.1980-care dispusese neînceperea urmăririi penale și aplicarea sancțiunii administrative pentru gradul redus de pericol social, nu pentru neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art.248 alin. 1 și 250 alin. 1 C.penal și art. 38 alin. 1 din Decretul nr.328/1966, refuzând nelegal(art. 167, 315 C.proc.civ.) și proba testimonială pe care a stabilit-o necesară cea dintâi instanță de recurs, în ciuda faptului că P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a depus la dosar Ordonanța nr. 2959/1993/08.06.1993, ci instanța a fost încunoștiințată doar că a fost topită această ordonanță la expirarea termenului de păstrare a lucrării(fila 39 FDC).
În același timp, deși observă că reclamantului i se constituise dosar de urmărire informativă anterior măsurii pentru care acesta solicită constatarea caracterului politic, instanța de rejudecare face aprecieri teoretice lipsite de suport probator(motivare) asupra inexistenței unei legături între deschiderea prealabilă a dosarului de urmărire informativă și măsura pentru care reclamantul solicită constatarea caracterului politic, în ciuda faptului că nu deține Ordonanța nr. 2959/1993/08.06.1993 pentru a verifica pe baza ei existența sau inexistența unei asemenea legături, situație în care proba testimonială stabilită necesară de cea dintâi instanță de recurs își vădește cu atât mai mult necesitatea.
Văzând art. 312 alin. 5 C.proc.civ.,Curtea va dispune casarea sentinței recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru soluționarea cauzei cu respectarea dreptului reclamantului de acces efectiv la instanța de judecată, sub incidența art. 4 din Legea nr.221/2009, drept de acces stabilit de art. 6 CEDO și art. 21 din Constituție. Cu ocazia rejudecării se va administra proba testimonială, se va solicita la dosar cererea înregistrată de reclamant la CNSAS sub nr.P/2592/23/21.08.2008 menționată în adresa de la fila 20 din dosarul Tribunalului din primul ciclu procesual, urmând a se stabili dacă persoanele menționate în aceasta au sau nu legătură cu emiterea Ordonanței de scoatere de sub urmărire penală de la 16.07.1980, din dosarul nr. 136/Sp/1980 al Procuraturii Generale Direcția I, față de cerințele Legii nr.221/2009 cu privire la organul care a aplicat măsura pentru care se poate constata caracterul politic, și se vor face verificări la Arhivele Naționale(Legea nr.16/1996) pentru a comunica la solicitarea instanței de rejudecare, cu adresă, dacă dețin Ordonanța nr. 2959/1993/08.06.1993 a Parchetului de pe lângă ICCJ -Secția de Urmărire Penală și Criminalistică(Procuraturii Generale-Direcția de Urmărire Penală și Criminalistică)- dată în dosarul nr.136/Sp/1980- cu privire la care s-a emis adresa nr. 2959/1993/11.06.1993 de către Procuratura României-Procuratura Generală-Direcția de Urmărire Penală și Criminalistică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul – reclamant G. M., împotriva sentinței civile nr.253/25.02.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul – pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 01.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. P. B. C. B. T. M. G. R.
GREFIER
Ș. P.
Red.C.B.T.
Tehdact.R.L./C.B.T.
2 ex./…
TB-S.3 – I.L.M.
| ← Partide politice. Decizia nr. 1351/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1784/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
