Legea 10/2001. Decizia nr. 78/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 78/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-01-2016 în dosarul nr. 78/2016
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 78
Ședința publică de la 28.01.2016.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 1078 din 23.09.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele reclamante B. I. I. și F. M..
P. are ca obiect: acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilierul juridic M. I., în calitate de reprezentant al recurentului pârât M. București prin Primarul General, conform delegației pe care o depune la dosar, avocații D. C. și B. U., în calitate de reprezentanți ai intimatelor reclamante B. I. I. și F. M., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2012, eliberată de Baroul București, atașat la fila 4 din dosarul de fond, Vol.I.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței la data de 16.12.2015, a unei cereri formulate de către intimata F. M., prin care solicită comunicarea actelor de procedură la domiciliul din București, .. 37, ., cerere la care a anexat și copie de pe actul de identitate.
Se mai învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 22.01.2016, a unei întâmpinări formulate de către intimatele reclamante, transmisă prin fax instanței într-un singur exemplar.
Interpelați fiind, avocați intimatelor reclamante învederează că împuternicirea avocațială se află atașată în dosarul de fond. Se procedează la completarea împuternicirii avocațiale atașate la fila 4 din dosarul de fond, în sensul că domnii avocați D. C. și B. U. reprezintă intimatele reclamante și în căile de atac.
Curtea constată că prin întâmpinarea depusă la dosar se invocă excepția inadmisibilității recursului, dar pentru că vizează însăși susținerea din recurs, o califică ca și o apărare față de recurs.
Reprezentantul recurentului pârât arată că nu înțelege de ce ar fi inadmisibilă această apărare, în condițiile în care la pagina 2 din considerentele hotărârii recurate, instanța de judecată ajunge la concluzia că prezenta contestație este formulată în termen legal, în raport de care instituția pe care o reprezintă are o opinie contrară și pe care a formulat-o în scris, expusă prin recursul exercitat în cauză.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii contestației formulate împotriva dispoziție Primarului General ca fiind tardiv formulată, urmând a se avea în vedere motivarea expusă pe larg prin motivele de recurs referitoare la această excepție. Urmează ca instanța să cenzureze această critică, având în vedere că nu a fost respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art.26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Este adevărat că nu s-au mai făcut considerații pe fondul pricinii, respectiv pe calitatea de persoană îndreptățită a părților adversă, însă, apreciază că această chestiune referitoare la formularea în termen a contestației trebuie să primeze.
Solicită a se avea în vedere că în fața instanței de fond s-a depus procesul verbal de afișare încheiat în data de 16.09.2011.
Avocatul D. C., în calitate de reprezentant al intimatelor reclamante B. I. I. și F. M., arată că, din punctul său de vedere, câta vreme M. București nu a invocat această chestiune a tardivității formulării contestației în fața instanței de fond, nu o poate invoca pentru prima dată în recurs, motiv pentru care a invocat această apărare prin întâmpinarea depusă la dosar.
Învederează faptul că în fața instanței de fond a explicat cum s-au desfășurat lucrurile și motivul pentru care a depus contestația la data respectivă.
Apreciază că este un aspect invocat pentru prima dată în recurs și care atrage inadmisibilitatea asupra soluționării sale.
Avocatul B. U., în calitate de reprezentant al intimatelor reclamante B. I. I. și F. M., în situația în care instanța va trece peste această chestiune, pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală.
Arată că între părți a existat un dosar cu privire la imobilul ce a făcut obiectul notificării și care a fost suspendat la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 până la soluționarea pe cale administrativă a notificării.
Persoana care a formulat notificarea, autoarea intimatelor reclamante, a decedat în anul 2001, motiv pentru care au fost introduse în cauză părțile pe care le reprezintă.
Având în vedere împrejurarea că M. București era parte și în dosarul care a făcut obiectul notificării, cunoscând astfel că notificatoarea a decedat încă din anul 2001, nu înțelege motivul pentru care a comunicat după 10 ani de zile Dispoziția Primarului General defunctei, câtă vreme cunoștea care sunt succesorii persoanei decedate.
Solicită obligarea recurentului pârât la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanțelor nr.24/13.03.2014 și nr. 26.15.03.2014, fiecare în cuantum de 2.480 lei, pe care le depune la dosar.
Reprezentantul recurentului pârât solicită cenzurarea cheltuielilor de judecată, având în vedere că recursul a fost soluționat la primul termen de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 21.11.2012 sub nr._, reclamantele B. I. și F. M., în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, au contestat Dispoziția nr._/29.08.2011 emisă de Primarul General al Municipiului București, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul la emiterea unei dispoziții privind acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru imobilul situat în București, ., nr. 12, sector 1.
Prin sentința civilă nr.1078/23.09.2015, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis, în parte, cererea formulată de reclamante; a anulat Dispoziția nr._/29.08.2011 emisă de Primarul General al Municipiului București; a constatat calitatea reclamantelor de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilul teren în suprafață de 272 mp, situat în București, ., nr. 12, sector 1 și a obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantelor dispoziție motivată cu propunere de acordare a măsurilor compensatorii, în condițiile Legii nr.165/2013, pentru imobilul menționat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantele B. I.-I. și F. M. au calitatea de moștenitoare ale defunctei P. M., decedată la data de 01.11.2001, astfel cum rezultă din certificatul de calitate de moștenitor nr. 05/22.01.2002 (fila 77).
Instanța de fond a constatat că Dispoziția nr._/29.08.2011 a fost transmisă prin poștă autoarei reclamantelor, comunicarea fiind însă restituită, cu mențiunea expirării termenului de păstrare (astfel cum rezultă din adresa depusă la fila 21), situație în care s-a apreciat că prezenta contestație este formulată în termen legal.
Tribunalul a constatat că autoarea reclamantelor, P. M., a depus notificarea nr. 2083/2001, comunicată Primăriei Municipiului București prin B. V. P. (filele 32-33), formându-se dosarul administrativ nr._.
Prin notificarea menționată, s-au solicitat despăgubiri pentru imobilul teren în suprafață de 259,30 mp, situat în București, ., nr. 12, sector 1, ce a aparținut defunctului V. C., de pe urma căruia a rămas ca unică moștenitoare testamentară autoarea reclamantelor, P. M., conform certificatului de moștenitor nr. 1818/17.10.1995 (fila 18).
Tribunalul a reținut că reclamantele au făcut dovada calității de persoane îndreptățite, în sensul dispozițiilor art. 3 alin. 1 lit. a și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, imobilul teren loc de casă în suprafață de 259,30 mp, situat în București, .. 16, raionul I. V. Stalin a fost dobândit de C. V. de la vânzătorii P. și M. Stafenides potrivit actului de vânzare autentificat sub nr. 1609/88/13.04.1956 de notariatul Raionului Orășenesc I. V. Stalin București (filele 37-38). La rândul lor, vânzătorii dobândiseră dreptul de proprietate asupra terenului menționat de la A. B., în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7647/1948 de Tribunalul I. – Secția Notariat (filele 39-40), în care se menționează că terenul respectiv constituie . Blocul 30.
Potrivit istoricului de adresă poștală depus la fila 60, . 30 – parcelarea J. – este înscrisă în evidențele cadastrale (întocmite pe bază de declarații la nivelul anului 1986) cu nr. 12 pe ., sector 1, București.
Identitatea dintre terenul proprietatea autorilor reclamantelor și imobilul ce face obiectul notificării nr. 2083/2001 este confirmată și prin raportul de expertiză topografică întocmit de expertul tehnic judiciar I. F.-C. (filele 148-150), suprafața rezultată din măsurători fiind de 272 mp, expertul precizând că diferența în raport cu suprafața din actele de vânzare-cumpărare din 1948, respectiv 1956 se datorează aparaturii folosite în determinarea distanțelor și suprafețelor în momentul întocmirii actelor de proprietate.
Astfel cum rezultă din situația juridică a imobilului comunicată de Primăria Municipiului București (fila 168), imobilul identificat prin raportul de expertiză specialitatea topografie, situat în prezent la nr. 12 pe ., sector 1, București reprezintă . 30 aparținând fostei parcelări J., înscris în cartea funciară din anul 1940 pe adresa poștală ., conform procesului-verbal nr. 6856/1940 (filele 189-190), potrivit căruia terenul în suprafață de 225 mp se afla în proprietatea doamnei M. Aristia, care, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/17.09.1945, a înstrăinat terenul în suprafață de 259,30 mp către A. B., iar aceasta, la rândul său, a vândut terenul lui P. Stefanides.
Din aceeași adresă a Primăriei Municipiului București privind situația juridică a imobilului, rezultă că fostul lot nr. 16, . Parcelări J. a făcut obiectul Deciziei nr. 2395/19.10.1955 emisă de fostul Sfat Popular al Capitalei – Comitetul Executiv, prin care a fost autorizat fostul Sfat Popular al fostului Raion I.V.Stalin să acorde în folosință veșnică terenul situat în .. 12, în suprafață de 277 mp, ce face parte din Parcelarea J., .. 16, trecut în proprietatea Sfatului în baza Decretului nr. 111/1951 prin Deciziile nr. 1829/1952 și nr. 2938/1953 numitei G. Dragana, în vederea construirii unei locuințe pe credit.
Potrivit Deciziei nr. 1293/30.11.1955 emise de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Raionului Stalin (fila 219), terenul din .. 12 a fost acordat în folosință veșnică, în cote egale de 1/2, către G. D. și P. G., în favoarea celei dintâi fiind emis Ordinul de repartizare nr. 561/18.11.1957 (filele 206-209).
Conform istoricului de rol fiscal al imobilului comunicat de DITL Sector 1 București (filele 397-442 din dosar), în evidențele fiscale, începând din anul 1955, a figurat G. D. cu imobilul situat în București, ., nr. 12, sector 1, în favoarea căreia a fost emis Titlul de proprietate nr._/1/26.08.1999 (fila 215). Potrivit extrasului de carte funciară depus la filele 193-194, în prezent terenul din București, .. Rosenthal nr. 12, sector 1 este în proprietatea numitei Gerogescu A.-M., moștenitoarea defunctei G. D..
Tribunalul a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat de stat în mod abuziv, conform dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 10/2001, acesta fiind preluat fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, în baza Decretului nr. 111/1951. Conform înscrisului de la fila 246, reiese că, în anul 1960, terenul ar fi fost confiscat de la Stefanides P., pentru neplata impozitelor, în baza procesului-verbal de sechestru nr._, cu toate că, la acel moment, terenul fusese vândut autorului reclamantelor, V. C..
Pe de altă parte, Constituția din anul 1965 consacra și garanta proprietatea particulară, iar dispozițiile Decretului nr.111/1951 privind preluarea de către stat a imobilelor abandonate, confiscate sau fără moștenitori fără plata vreunei despăgubiri, contraveneau atât prevederilor constituționale de la acea dată cât și Declarației Universale a Drepturilor Omului și dispozițiilor art. 481 C.civ., care garantau dreptul de proprietate.
Referitor la suprafața terenului preluat de stat, tribunalul a examinat înscrisurile depuse la dosar prin coroborare cu concluziile raportului de expertiză specialitatea topografie, întocmit de expertul tehnic judiciar I. F.-C. (filele 148-150). Astfel, se reține faptul că terenul preluat de stat are o suprafață măsurată de expert de 272 mp, iar pe acesta sunt edificate următoarele construcții: o casă având parter și un etaj, în suprafață de 101 mp, o magazie în suprafață de 25 mp și un garaj cu suprafața de 24 mp.
Prin urmare, tribunalul a constatat că reclamantele, în calitate de moștenitoare ale defunctei P. M., au calitatea de persoane îndreptățite cu privire la imobilul teren în suprafață de 272 mp.
Conform prevederilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, terenul nu poate fi restituit în natură, pe acesta fiind edificate construcții autorizate, iar potrivit dispozițiilor art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, „dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului, sau după caz, entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul de prevăzut de art. 25 alin.1, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor, aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibila sau aceasta nu este acceptata de către persoana îndreptățită”.
Tribunalul a constatat că, la data de 20.05.2013, a intrat in vigoare Legea nr. 165/2013, ale cărei dispoziții sunt de imediată aplicare (conform art. 4 din acest act normativ), iar potrivit prevederilor art. 16 din Legea nr. 165/2013, în situația în care nu este posibilă restituirea în natură a imobilului notificat, se acordă persoanei îndreptățite măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. 6 și 7 din Legea nr. 165/2013.
Având în vedere argumentele expuse, tribunalul a admis în parte cererea, a anulat Dispoziția nr._/29.08.2011, a constatat calitatea reclamantelor de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilul teren în suprafață de 272 mp, situat în București, ., nr. 12, sector 1 și a obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantelor dispoziție motivată cu propunere de acordare a măsurilor compensatorii sub formă de puncte, în condițiile Legii nr. 165/2013, pentru imobilul menționat.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul M. București prin Primarul General, solicitând modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca tardiv introdusă.
În motivare, recurentul pârât a susținut că, în mod nelegal, instanța de fond a considerat ca fiind introdusă în termen prezenta contestație, făcând abstracție de procesul verbal de afișare încheiat în data de 16.09.2011, care atestă faptul că Dispoziția nr._/29.08.2011 a fost comunicată.
A arătat recurentul că, potrivit art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, contestația împotriva dispoziției emisă de către Primarul General se formulează în termen de 30 de zile de la data comunicării dispoziției, iar în speța de față a trecut acest termen raportat la data comunicării dispoziției calculat conform prevederilor legale de la data comunicării.
Recurentul pârât a învederat că a îndeplinit în mod legal obligația de comunicare – la adresa indicată de notificator – dovada de întoarcere a comunicării conținând mențiunea „expirare dată de păstrare”, nicidecum destinatar mutat sau altă mențiune din care să rezulte faptul că domiciliul indicat și avut în vedere la transmiterea dispoziției a fost schimbat.
Mai mult decât atât, recurentul pârât a procedat la afișarea dispoziției respective.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ.
Intimatele reclamante B. I. I. și F. M. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Prin recursul declarat, M. București prin Primarul General a invocat un singur motiv de netemeinicie a sentinței atacate, respectiv faptul că reclamantele au formulat tardiv acțiunea.
În opinia intimatelor, formularea acestei apărări direct în recurs este inadmisibilă, întrucât nu este vorba despre un motiv de ordine publică.
În al doilea rând, intimatele au susținut că dispoziția Primarului General nr._/29.08.2011, prin care s-a respins notificarea cu nr.2083/2011, nu le-a fost comunicată niciodată.
Despre dispoziția contestată, reclamantele au aflat la data de 23.10.2012, în cadrul unui dosar de pe rolul ÎCCJ, având aceleași părți.
Astfel, P. M., autoarea reclamantelor a promovat o acțiune în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în contradictoriu cu M. București, prin Primarul General, pentru imobilul care face obiectul acestui dosar. Această acțiune face obiectul dosarului nr._ .
După depunerea notificării în temeiul Legii nr.10/2001, dosarul de instanță s-a suspendat până la soluționarea pe cale administrativă a notificării.
Intimatele au menționat și faptul că autoarea lor, care avea calitatea de persoană îndreptățită și care a formulat notificarea în temeiul Legii nr._, respectiv Purcanu M., a decedat încă din anul 2001, iar recurentul din prezentul dosar, fiind parte și în acel dosar, avea cunoștință despre acest lucru și despre calitatea de moștenitoare a intimatelor.
Cu toate acestea, recurentul a susținut că a transmis decizia de respingere a notificării unei persoane despre care știa că a decedat în urmă de 10 ani.
Intimatele reclamante au arătat că au introdus acțiunea soluționată prin sentința recurată în termenul legal, de 30 de zile, calculat de la data la care au aflat despre existența notificării.
Deși au învederat aceste aspecte instanței de fond, iar pârâta a avut cunoștință despre situația de fapt, nu a avut nicio obiecțiune de formulat.
Având în vedere că excepția de inadmisibilitate vizează însăși critica de recurs, Curtea a calificat această excepție ca fiind o apărare la cererea de recurs.
Curtea, analizând cerea de recurs, prin raportare la dispozițiile legale incidente cauzei, constată următoarele:
Prioritar, Curtea apreciază că recurentul poate formula o asemenea critică vizând tardivitatea contestației chiar dacă această parte nu a invocat în fața instanței de fond o excepție cu o atare motivare, de vreme ce această susținere se concretizează într-o excepție de ordine publică pe care partea o poate invoca pentru prima dată în recurs.
Curtea reține dispoziția legală incidentă, reprezentată de art. 26 alin. 3 din Legea nr.10/2001, potrivit căreia: „Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare”.
Ca urmare, destinatarul unei decizii sau dispoziții emise de unitatea deținătoare sau, după caz, entitatea învestită cu soluționarea notificării, nemulțumit de soluția dată notificării sale, are la dispoziție un termen de 30 de zile de la comunicare pentru a ataca aceasta, legiuitorul specificând instanța competentă să soluționeze contestația ca fiind secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării.
Pentru ca termenul de 30 zile prevăzut de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 să înceapă să curgă trebuie a se verifica în prealabil comunicarea efectivă a deciziei, numai de la momentul comunicării putând începe a curge acest termen de atacare a deciziei.
În principiu, această dovadă se face prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, chiar dacă la art.26 din lege nu este menționată obligația comunicării în această modalitate, comunicarea în aceste condiții fiind prevăzută numai la art.27 din Legea nr.10/2001.
Ca regula generala, art. 102 C.p.c. prevede ca „termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedura, daca legea nu dispune altfel".
Din analiza art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001, Curtea nu deduce nicio derogare în stabilirea momentului de la care începe sa curgă termenul de 30 de zile pentru declanșarea fazei judiciare a procedurii pe care o reglementează, stabilind, în acord cu norma generală incidentă, că acest termen curge de la comunicarea actului contestat.
Împrejurarea că Legea nr. 10/2001 nu cuprinde norme prin care să se reglementeze modalitatea de comunicare a deciziilor/dispozitiilor emise în procedura pe care o instituie, nu poate duce la concluzia că aceasta comunicare ar putea lipsi, de vreme ce legea impune, în mod expres, prin textul art. 26 alin. (3) comunicarea, ca modalitate de înștiințare a persoanei îndreptățite asupra modului de soluționare a notificării formulate.
De aceea, aducerea la cunoștința persoanei îndreptățite, prin comunicare, a actului pe care are, ulterior, are posibilitatea de a-l ataca în justiție, nu poate fi înlăturată de împrejurarea că, prin orice altă modalitate decât comunicarea acestuia, persoana îndreptățită ar fi luat cunoștință de conținutul deciziei/dispoziției emise.
Dreptul de acțiune sau de introducere a unei căi de atac trebuie să fie exercitat începând din momentul în care cei interesați pot efectiv să cunoască deciziile care ar putea să aducă atingere drepturilor sau intereselor lor legitime.
Astfel, în cauza de față, Curtea reține că decizia contestată a fost comunicată prin poștă pe numele notificatoarei, la adresa de domiciliu a acesteia, cu toate că aceasta era decedată, la data înaintării prin poștă a dispoziției.
În mod firesc, decizia de soluționare a notificării a fost restituită expeditorului, cu mențiunea „expirat termen de păstrare”, ceea ce dovedește faptul că această comunicare nu a fost efectivă.
Recurentul nu se poate apăra cu deplin temei în sensul că nu a cunoscut de decesul notificatoarei și nu i-a fost învederată o altă adresă la care să se poată efectua comunicarea dispoziției. Aceasta deoarece, despre decesul notificatoarei a avut cunoștință, Consiliul General al Municipiului București fiind parte în dosarul nr. 167/2001 (număr în format vechi 162/2001) având ca obiect acțiune în revendicare, formulată de autoarea contestatoarelor și continuată de către acestea, în care judecata s-a suspendat inițial la data de 12 iunie 2002, măsura suspendării cauzei fiind menținută ulterior până la finalizarea procedurii administrative.
Curtea nu poate valida nici susținerea recurentului în sensul că dispoziția contestată a fost afișată, astfel că această afișare ar echivala cu comunicarea dispoziției contestate, legea specială - Legea nr.10/2001 neprevăzând ca și modalitate de comunicare afișarea la propria instituție.
Ca urmare, Curtea, constatând că dispoziția contestată a fost comunicată notificatoarei, persoană decedată la data soluționării contestației, motiv pentru care plicul conținând dispoziția a fost returnat instituției statului care a făcut comunicarea, apreciind că această modalitate de înștiințare nu poate echivala cu o comunicare legală, în termenii înțeleși de legiuitor, considerând că această vătămare a contestatoarelor nu poate fi acoperită decât prin reținerea ca fiind în termen formularea prezentei contestații, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 316 raportat la art. 274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurentul la plata către intimate a sumei de câte 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, având în vedere că recurentul a căzut în pretenții prin respingerea recursului său, față de dovezile aflate la dosarul de recurs, acest cuantum al cheltuielilor fiind apreciat ca fiind rezonabil, față de problemele de drept dezlegate, miza procesului pentru părți, munca prestată de cei doi avocați ai intimatelor (care s-au aflat pe aceeași poziție procesuală, tinzând la respectarea acelorași drepturi, fiind depusă la dosar întâmpinare în cuprinsul căreia s-au raportat la singura critică de recurs care a vizat tardivitatea formulării contestației, aceștia fiind prezenți la un singur termen de judecată la care s-a și soluționat pricina) și, totodată, necesar având drept scop susținerea și apărarea intimatelor în procesul pendinte față de pretențiile recurentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr.1078/23.09.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele reclamante B. I. I. și F. M.,
Obligă recurentul, către intimate, la plata sumei de 1.000 lei, pentru fiecare intimată, reprezentând cheltuieli de judecată reduse conform art.274 alin.3 C.proc.civ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.01.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. D. M. I. M. A.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.I.D.
Tehnored.I.D/B.I.
2 ex/11.02.2016
---------------------------------------------
T.B.-Secția a IV-a – R.N.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 46/2016. Curtea de... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1563/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
