Revendicare imobiliară. Decizia nr. 91/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 91/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-02-2016 în dosarul nr. 91/2016
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.91
Ședința publică de la 1.02.2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
JUDECĂTOR - G. S.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor formulate de recurenții reclamanți R. R. V., precum și de recurentul reclamant G. G. și de recurenta intervenientă R. (MARETS) I. M., împotriva deciziei civile nr. 2515 A din 01.07.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți . A. PAS, M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL G., C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu intimații intervenienți S. R. M., S. I. și cu intimata chemată în garanție AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI.
Cauza are ca obiect – revendicare imobiliară.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 18.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 25.01.2015 și apoi la 1.02.2016, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 16.12.2003, sub nr._/2003, pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, reclamanții I. G., M. J. și R. R. V. au chemat în judecată pe pârâții S.C. A. S.A., Asociația A. PAS, Primăria Municipiului București și C.G.M.B., solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună obligarea pârâților la restituirea în deplină proprietate și posesie a părții din imobilul Corp C denumit Arhivă, în suprafață de 143,73 m.p., situat în București, .-104, sector 2.
În motivarea cererii, reclamanții au susținut că sunt proprietarii imobilelor construcție și teren, situate în București, .-104, sector 2, pe care l-au dobândit în calitate de succesori ai autorului lor comun, I. V., și prin decizia civilă nr.1192/27.05.1997, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr.6387/1996. Autoritățile administrative postdecembriste, deși aveau cunoștință de situația juridică a imobilului, au transferat în anul 1995, prin intermediul F.P.S., partea de corp C denumită „Arhivă”, iar ulterior, terenul în suprafață indiviză de 143,73 m.p. din fondul Administrației de Stat, respectiv al C.L.M.B. în admiterea S.C. A. S.A. În același timp, cu maximă rapiditate, au fost emise acțiuni pentru aceste bunuri, care au fost vândute ulterior, în mod nelegal, asociației salariaților și membrilor conducerii P.A.S. A., deși, la data intrării în vigoare a Legii nr.15/1990, această parte de imobil nu făcea parte din patrimoniul S.C. A. S.A.
În drept, reclamanții au invocat dispoz.art.5 și art.480 C.civ., Legea nr.15/1990, Legea nr.58/1991, Legea nr.112/1995 și Legea nr.10/2001.
Pârâta S.C. A. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, susținând că imobilul revendicat prin acțiune intră în sfera de aplicare a Legii nr.10/2001, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâtul M. București prin Primarul G. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din data de 6.04.2004, numiții S. I. și S. R. M. au arătat că doresc să intervină în cauză în calitate de reclamanți, fiind succesori ai numitei R. T., cerere de care instanța a lua act, aceștia figurând în continuare în cauză în calitate de reclamanți.
Prin sentința civilă nr.2736/13.04.2004, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâți și, pe cale de consecință, a resping acțiunea formulată de reclamanți, ca fiind inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că Legea nr.10/2001 prevede o procedură specială pentru revendicarea imobilelor trecute în patrimoniul statului în perioada 6.03.1945 – 22.12.1989, procedură pe care reclamanții nu au dovedit că ar fi urmat-o.
Prin decizia civilă nr.1792/19.12.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, soluția anterior menționată a fost infirmată, sentința instanței de fond fiind desființată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleași instanțe.
Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Judecătoriei sectorului 2 sub nr._, iar la data de 01.10.2007 pârâta Asociația Salariaților A. S.A. a formulat cerere de chemare în garanție în contradictoriu cu A.V.A.S.
În ședința publică de la 14.01.2008, instanța a dispus introducerea în cauză a numitului G. G., în calitate de reclamant, ca urmare a transmiterii convenționale cu titlu particular a calității procesuale, de la reclamanții I. G. și M. J. și intervenienții S. R. M. și S. I., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1880/7.06.2007.
La același termen de judecată, s-a luat act de modificarea cadrului procesual pasiv, în sensul că reclamantul R. R. V. și intervenienții R. O. și R. I. M. au renunțat la judecarea cauzei în contradictoriu cu pârâta Asociația Salariaților S.C. A. S.A. și chemata în garanție A.V.A.S.
Prin sentința civilă nr.682/26.01.2009, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția Civilă, reținând dispozițiile art.2 pct.1 lit.b C.proc.civ. și concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, potrivit cărora valoarea de circulație a imobilului revendicat prin acțiune era la data efectuării lucrării de 570.570 lei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, sub nr._/3/2009, iar prin sentința civilă nr.596 s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, s-a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2, s-a constatat ivit conflict negativ de competență între cele două instanțe și s-a dispus înaintarea cauzei la Curtea de Apel București în vederea soluționării conflictului.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în stabilirea competenței materiale a unei instanțe se are în vedere valoarea obiectului cererii de chemare în judecată de la data formulării acțiunii, și nu cea de la o dată ulterioară.
Prin sentința civilă nr.38/19.08.2009, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a stabilit competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2, dând eficiență normei juridice cu caracter general în materie de competență a instanțelor, respectiv art.1 pct.1 din codul de procedură civilă și nu dispoziției speciale cuprinse în art.2 pct.1 lit.b din același act normativ.
Împotriva regulatorului de competență anterior menționat, s-a formulat recurs de pârâta S.C. A. S.A., respins ca nefondat, astfel cum rezultă din decizia nr.2823/6.05.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cauza a fost din nou înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 sub nr._/300/2010, iar prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 31.01.2011 s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispoz.art.155 ind.1 C.proc.civ., pentru neîndeplinirea de către reclamantul G. G. a obligației stabilite în sarcina sa prin încheierea de ședință de la termenul anterior, respectiv aceea de a prezenta în original actele de proprietate.
Prin cererea înregistrată la 13.01.2012, reclamantul R. R. V. a solicitat instanței repunerea pe rol a cauzei.
Prin sentința civilă nr.4301/26.03.2012, Judecătoria Sectorului 2 București a respins cererea de repunere pe rol, iar în temeiul art.248 alin.1 C.proc.civ. a constatat perimată de drept cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul reclamant R. R. V., iar prin decizia civilă nr.3351/R/14.12.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, s-a admis recursul, s-a casat sentința instanței de fond și s-a trimis cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea acțiunii.
Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Judecătoriei sectorului 2 nr._/300/2010, iar în rejudecare a fost pronunțată sentința civilă nr.1962/17.02.2014, prin care s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Asociația A. P.A.S., M. București prin Primarul G. și C.G.M.B., s-a respins acțiunea reclamanților împotriva acestor pârâți pentru lipsă calitate procesuală pasivă, s-a respins ca fiind rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție a Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea în revendicare formulată de reclamanții R. R. V. și G. G., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A. și cu intervenienta R. (căsătorită Marets) I. M..
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin decizia nr.585/17.07.1991 emisă de M. București prin Primarul G. s-a dispus înființarea Societății A. S.A., activul și pasivul activității de administrare, întreținere și vânzare a locuințelor fiind preluat de Regia Autonomă de Investiții și Administrație Locală Imobiliara R.A., Sucursala C. și predat pe bază de proces-verbal pârâtei S.C. A. S.A. în vederea realizării obiectului ei de activitate. Prin dispoziția nr.143/3.01.1996 M. București prin Primarul G. a constituit Comisia pentru Stabilirea și Evaluarea Terenurilor aflate în patrimoniul pârâtei, printre aceste terenuri figurând și cel situat în ., în legătură cu care s-a menționat în documentele comisiei astfel desemnate faptul că urmează să intre în patrimoniul pârâtei.
Prin încheierea nr.6919 pronunțată în dosarul nr.6919/10.06.2002 al Judecătoriei sectorului 2 – Biroul de Carte Funciară, s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al pârâtei S.C. A. S.A. cu privire la imobilul situat pe ., Corp C, parter, în baza deciziei nr.585/1991, a Hotărârii nr.2/1994, a Statutului și Certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr.35/1996.
S-a reținut, totodată, că prin decizia nr.1192/27.05.1997 pronunțată de Tribunalul București, C.L.M.B., în calitate de pârât, a fost obligat să lase numiților M. J., I. G., R. T., S. R. și S. I., în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul din .-104, compus din 3 corpuri de casă cu 5 apartamente. Prin încheierea pronunțată de aceeași instanță la data de 29.04.1998, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei și s-a acordat reclamanților în proprietate și terenul în suprafață de 809,40 m.p., în loc de teren în suprafață de 200 m.p., cât se consemnase în hotărâre. În baza acestei decizii, M. București prin Primarul G. a emis dispoziția nr.1554/13.10.1997 prin care a dispus restituirea în proprietatea numiților M. J., I. G., R. T., S. R. și S. I. a imobilului din .-104, compus din 3 corpuri de casă cu 5 apartamente. Ulterior, în anul 1998 s-a emis o nouă dispoziție, prin care s-a restituit acelorași persoane și terenul în suprafață de 809,4 m.p.
În baza deciziei nr.1192/27.05.1997 pronunțată de Tribunalul București și a dispoziției nr.1554/13.10.1997 emisă de M. București prin Primarul G., s-a încheiat la data de 07.10.1998 de M. București prin Primar procesul verbal de predare-primire a imobilului din .-104, în care s-a consemnat că s-a predat autorilor reclamanților și intervenientei 3 corpuri de casă cu 5 apartamente, cu excepția spațiilor vândute de pârâta S.C. A. S.A. și a Corpului C denumit „arhivă”, proces verbal care a fost semnat de ambele părți.
Instanța a constatat că prin sentința civilă nr._ pronunțată de C.A.B., s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanții M. J., I. G., S. R., S. I., R. O., R. I. M. și R. V., autori ai reclamanților și ai intervenientei din prezenta cauză împotriva pârâtelor S.C. A. S.A. și A.V.A.S., având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.348/1995, pentru fracțiunea de capital social ce reprezenta cota parte din imobil C de pe .-104, și nr.912/1997 pentru fracțiunea de capital social ce reprezenta cota parte de teren de pe .-104.
Constatând că ambele părți invocă existența unui titlu de proprietate asupra imobilului revendicat prin acțiune, instanța de fond a procedat în continuare la compararea acestora, ocazie cu care a constatat că, potrivit actelor depuse la dosar, reclamanților li s-a restituit în proprietate doar corpurile A și B ale imobilului de pe . în suprafață totală de 809,4 m.p., fără corpul C denumit „arhivă” și fără terenul aferent acestuia în suprafață de 143,73 m.p.
În ceea ce o privește pe pârâtă, s-a constatat că aceasta a dobândit dreptul de proprietate asupra părții de imobil revendicată prin acțiune, în baza art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990, titlu care nu a fost desființat și își produce efectele, motiv pentru care a apreciat că se impune respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel, s-a susținut, în esență, că imobilul, în întregul său, a fost preluat abuziv de regimul comunist, iar ulterior a fost restituit autorilor reclamanților prin decizia civilă nr.1192/27.05.1997 pronunțată de Tribunalul București, în cuprinsul căreia au fost menționate expres cele 3 corpuri de casă existente în .-104. Intimata A. S.A. a dobândit un titlu de proprietate asupra imobilului corp C denumit „arhivă” și asupra terenului aferent acestuia, în suprafață de 143,73 m.p., în frauda adevăraților proprietari și prin încălcarea legii.
La data de 05.12.2014, reclamanta R. I. M. a depus la dosar cerere de aderare la apelul declarat de apelantul reclamant R. R. V..
Intimata S.C. A. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelurilor ca nefondate, arătând în esență că dreptul său de proprietate asupra părții de imobil revendicată prin acțiune a fost dobândit în mod legal, iar sentința civilă nr.1192/1997 pronunțată de Tribunalul București, invocată de reclamanți în susținerea dreptului lor de proprietate, nu îi este opozabilă, fiind totodată pronunțată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, respectiv Primăria Municipiului București, care la momentul promovării respectivei acțiuni nu era proprietar al construcției și al terenului aferent acesteia, proprietate ce aparținea intimatei S.C. A. S.A. încă din anul 1991, în baza Legii nr.15/1990.
Prin decizia civilă nr.2515/A/1.07.2015, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins apelurile ca nefondate și a obligat apelanții la plata către intimata S.C. A. S.A. a sumei de 2.480 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut, în primul rând, aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor speciale cuprinse în Legea nr.10/2001, față de situația juridică a imobilului revendicat prin acțiune, respectiv aceea ce imobil preluat în mod abuziv în perioada 6.03.1945 – 22.12.1989.
Instanța a apreciat că formularea acțiunii în revendicare de către reclamanți și întemeierea acesteia pe dispozițiile de drept comun cuprinse în art.480 C.civ. nu pot exclude incidența dispozițiilor legii speciale anterior menționate, judecătorul fiind obligat să aplice legea specială tuturor acțiunilor ce au ca obiect imobile preluate de stat în perioada de referință a acestei legi.
În continuare, tribunalul a reținut că, în cazul imobilelor preluate abuziv și înstrăinate ulterior de către stat, în lipsa anulării contractului de vânzare-cumpărare, nu se poate acorda preferință titlului prezentat de reclamanți, soluție ce decurge din dispoz.art.45 din Legea nr.10/2001, reglementarea în vigoare la data promovării acțiunii.
S-a constatat că pârâta S.C. A. S.A. deține imobilul în baza unui certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, în legătură cu care acțiunea formulată de reclamanți prin care se solicita constatarea nulității absolute a acestui act a fost respinsă ca neîntemeiată, în mod irevocabil.
În această situație, instanța de control judiciar a apreciat că soluția dispusă de prima instanță asupra cererii reclamanților este întemeiată și nu aduce atingere dreptului acestora la respectarea bunurilor, drept garantat de art.1 din Protocolul nr.1 la C.E.D.O.
Și împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanții R. R. V. și R. (căsătorită MARETS) I. M. și reclamantul G. G..
Prin motivele de recurs formulate de reclamanții R. R. V. și R. I. M. s-a susținut că hotărârea instanței de apel încalcă formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 C.proc.civ. și cuprinde argumente străine motivelor de apel, ceea ce ar atrage incidența în cauză a motivelor de nelegalitate reglementate de art.304 pct.5 și 7 C.proc.civ.
În dezvoltarea primului motiv de recurs, întemeiat în drept pe dispoz.art.304 pct.5 C.proc.civ., au susținut că tribunalul nu a analizat motivele de apel invocate, iar motivarea expusă de instanță nu îndeplinește cerințele art.261 pct.5 C.proc.civ. Alegațiile din considerentele hotărârii recurate cu privire la aplicarea dispozițiilor Legii nr.10/2001, a Legii nr.112/1995 și a Legii nr.4/1973 nu sunt explicitate, raportat la motivele de apel invocate și probele administrate, ceea ce reprezintă, în opinia recurenților, o încălcare a principiului disponibilității, dar și a dreptului la un proces echitabil.
În dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs, întemeiat în drept pe dispoz.art.304 pct.7 C.proc.civ., recurenții au susținut că tribunalul a lăsat necercetate criticile ce au făcut obiectul apelului, întemeindu-și soluția pe argumente străine motivelor de apel. Instanța de apel nu a analizat sentința primei instanțe din perspectiva dovedirii deținerii sau nedeținerii de către reclamanți a unui titlu de proprietate asupra imobilului revendicat și nici din perspectiva legalității sau nelegalității pierderii dreptului de proprietate, ci prin expunerea unor considerente raportate la dispozițiile Legii nr.10/2001 și ale Legii nr.112/1995, care erau străine motivării apelului.
Prin motivele de recurs formulate de recurentul reclamant G. G., s-a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art.480 C.civ. coroborat cu dispozițiile Legii nr.10/2001.
În opinia acestui recurent, deși prin decizia recurată Tribunalul București a respins apelul formulat împotriva sentinței instanței de fond, ca nefondat, din considerentele deciziei rezultă că acțiunea a fost considerată de instanță ca fiind inadmisibilă, în condițiile Legii nr.10/2001. Acesta a fost probabil și motivul pentru care instanța de control judiciar nu a procedat la compararea titlurilor de proprietate ale părților, deși acest lucru fusese solicitat de reclamanți prin acțiune.
S-a arătat de recurent că situația imobilului revendicat este clară. Imobilul a fost dobândit de autorul său în anii 1921 – 1925, preluat ulterior abuziv de regimul comunist și restituit autorilor săi, în totalitate, în anul 1997, astfel cum rezultă din decizia civilă nr.1192/27.05.1997. În prezent, asupra imobilului revendicat există două titluri de proprietate, iar prin compararea acestora, instanța ar fi trebuit să rețină că titlul reclamanților este preferabil, deoarece provine de la adevăratul proprietar, în timp ce titlul invocat de intimata S.C. A. S.A. este reprezentat de acte administrative emise de către un neproprietar, ce deținea bunul în mod nelegal.
Cu privire la dispozițiile Legii nr.10/2001, recurentul reclamant a arătat că acestea nu trebuiau reținute de instanță, deoarece reglementează strict raporturile dintre stat și foștii proprietari, nu și raporturile dintre foștii și actualii proprietari. Această lege ar putea reglementa și ultima categorie de raporturi doar în ipoteza acțiunii în declararea nulității actului juridic, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr.112/1995, dar în speța de față nu ne aflăm în prezența unei vânzări efectuată în baza acestei legi, astfel încât toate considerentele deciziei instanței de apel referitoare la această lege sau la dispozițiile art.45 din Legea nr.10/2001 nu pot fi altfel apreciate decât străine de natura pricinii.
Intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.
Și intimata S.C. A. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, cu cheltuieli de judecată, susținând, în esență, că tribunalul a soluționat pe fond cererea de revendicare formulată de reclamanți, cu aplicarea corectă a legii, inclusiv a dispozițiilor obligatorii cuprinse în decizia nr.33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii și a jurisprudenței C.E.D.O. în materie.
Analizând decizia instanței de apel, în raport de dispozițiile legale incidente cauzei și de criticile formulate de recurenți prin motivele de recurs, Curtea va reține că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Deși își întemeiază în drept recursul pe două motive de nelegalitate, respectiv cele reglementate de art. 304 pct. 5 și 7 cod procedură civilă, recurenții R. R. V. și R. (căsătorită Marets) I. invocă, în fapt, motivarea deciziei instanței de apel prin considerente străine motivării apelului, respectiv, prin raportare la dispozițiile Legii nr.10/2001 și ale Legii nr.112/1995, deși prin apel se solicita compararea titlurilor de proprietate ale părților, în conformitate cu dispozițiile art. 480 cod civil.
Curtea constată că decizia recurată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de control judiciar în sensul soluției pronunțată prin dispozitiv, cerințele impuse de art. 261 pct. 5 cod procedură civilă fiind pe deplin satisfăcute.
Acest text de lege trebuie interpretat în sensul că impune judecătorului motivarea soluției dată asupra fiecărui motiv de nelegalitate/netemeinicie invocat în calea de atac, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de parte în susținerea acestor motive.
Contrar susținerilor recurenților, instanța de apel a făcut în considerentele deciziei pronunțate o analiză amplă a situației juridice a imobilului revendicat prin acțiune și a titlurilor de proprietate prezentate de părți.
A reținut în acest sens, în esență, că imobilul revendicat de reclamanți de la pârâta . fost proprietatea autorului acestora I. V. și a trecut în patrimoniul statului în baza Decretului nr. 92/1950.
Titlul reclamanților asupra imobilului s-a constatat că este reprezentat de decizia civilă nr. 1192/27.05.1997 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 6387/1996, astfel cum a fost rectificată prin încheierea pronunțată de aceeași instanță la data de 29.04.1998, prin care pârâtul CLMB a fost obligat să lase succesorilor fostului proprietar (autori ai reclamanților din prezenta cauză), în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în .-104, compus din 3 corpuri de casă și teren în suprafață de 809,4 mp, inclusiv partea de imobil revendicată prin acțiunea de față (corp C construcție și teren aferent în suprafață de 143,73 mp); dispoziția nr. 1554/13.10.1997, completată în anul 1998, prin care M. București prin Primarul G. a dispus în baza sentinței anterior menționate, restituirea imobilului în proprietatea autorilor reclamanților; procesul verbal de predare primire datat 07.10.1998 prin care M. București prin Primarul G. a predat acestora imobilul, mai puțin corpul C intitulat arhivă și terenul aferent în suprafață 143,73 mp, revendicat prin acțiunea de față, în legătură cu care s-a reținut că a fost vândut către .>
Titlul de proprietate al pârâtei . imobilului revendicat s-a constatat de tribunal că derivă din lege, respectiv din dispozițiile art. 20 alin. 1 din Legea nr. 15/1990, dar și din certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 35/05.06.1996.
Constatând că ambele părți dețin titluri de proprietate asupra imobilului revendicat, tribunalul a apreciat că o soluționare legală a cererii de revendicare formulată de reclamanți împotriva pârâtei impune compararea acestor titluri și stabilirea titlului considerat a fi preferabil.
Faptul că această comparare a fost făcută, motivat, de instanța de control judiciar prin raportare și la dispozițiile Legii nr. 10/2001nu echivalează cu o nemotivare a deciziei pronunțată în aceste condiții, cu o motivare străină de natura pricinii sau cu respingerea acțiunii ca inadmisibilă, astfel cum susțin recurenții.
În soluționarea acțiunii în revendicare a unui imobil ce face parte din categoria imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și care face obiectul unei reglementări speciale cuprinse în Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, instanța nu numai că putea, dar era obligată să aibă în vedere la soluționarea pricinii, în primul rând, prevederile cuprinse în legea specială.
Soluția este în acord cu dispozițiile obligatorii ale deciziei nr. 33/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, în care instanța supremă a subliniat că, de principiu, în cazul unui astfel de imobil, Legea nr. 10/2001 constituie dreptul comun în materia retrocedării, iar persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispozițiile art. 480 din Codul civil.
În acest caz, criteriul de analiză al acțiunii în revendicare nu îl reprezintă compararea titlurilor înfățișate de părți din perspectiva regulilor clasice, astfel cum susține recurentul G. G., ci dispozițiile legii speciale, care se referă atât la imobilele preluate de stat cu titlu valabil, cât și la cele preluate de stat fără titlu valabil.
Potrivit deciziei nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, într-o astfel de acțiune instanța trebuie să verifice și în ce măsură reclamantul se poate prevala de un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, dar și dacă admiterea acțiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori securității raporturilor juridice.
În cauza de față, recurenții invocă în susținerea acțiunii, decizia civilă nr. 1192/27.05.1997 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr. 6387/1996, rectificată prin încheierea pronunțată de aceeași instanță la data de 29.04.1998, definitivă și irevocabilă, prin care CLMB a fost obligat să lase autorilor lor, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul situat în .-104, compus din 3 corpuri de casă și teren în suprafață de 809, 40 mp, ce includea și corpul C cu terenul aferent revendicat în prezenta cauză.
Potrivit art. 1 din Protocolul 1 ,,Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale .Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional .
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor .
În cauza A. Contra României instanța europeană a reamintit, că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu poate fi interpretat în sensul că ar impune statelor contractante o obligație generală de a restitui bunurile ce le-au fost transferate înainte să ratifice Convenția (Jantner împotriva Slovaciei, nr. 39.050/97, & 34, 4 martie 2003), cum e și cazul imobilului în litigiu.
A stabilit totodată că existența unui “bun actual” în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu dacă, printr-o hotărâre definitivă și executorie, instanțele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod expres restituirea bunului. În acest context, s-a considerat că refuzul administrației de a se conforma acestei hotărâri constituie o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor, care ține de prima frază a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
În cauza de față nu se poate reține, însă, refuzul administrației de a se conforma hotărârii anterior menționate, care este contrazis chiar de dispozițiile emise ulterior de primar și de procesul verbal de predare primire a imobilului prin care s-a predat recurenților partea de imobil aflată în administrarea sa, ci de imposibilitatea restituirii spațiului ce face obiectul litigiului de față, în condițiile în care judecata s-a făcut în contradictoriu cu CLMB care nu avea în proprietate/administrare acest spațiu.
În condițiile în care nici o instanță internă sau autoritate administrativă nu le-a recunoscut recurenților în mod definitiv dreptul asupra părții de imobil aflată în proprietatea și posesia .-o hotărâre susceptibilă de executare, pronunțată în contradictoriu cu intimata, în mod corect Tribunalul a concluzionat că aceștia nu au un bun în sensul Convenției, care să se bucure de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1.
Intimata pârâtă în schimb a dobândit dreptul de proprietate asupra spațiului revendicat prin acțiune în baza unui act de înstrăinare (privatizare) încheiat anterior pronunțării hotărârii invocate de recurenți, atacat în instanță de către aceștia, iar prin sentința civilă nr._/07.12.2001, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1555/25, acțiunea ce avea ca obiect constatarea nulității absolute a actului a fost respinsă ca neîntemeiată.
Legalitatea titlului invocat de intimata pârâtă constată și prin hotărârea judecătorească anterior menționată, pronunțată între aceleași părți, a intrat în puterea lucrului judecat și nu mai poate fi cenzurată de instanță în prezenta cauză, astfel cum se dorește de către recurenți.
În această modalitate dreptul de proprietate dobândit de intimata pârâtă s-a consolidat, iar aceasta a dobândit, totodată, speranța legitimă conferită de legea în vigoare că, nefiindu-i anulat contractul de vânzare-cumpărare, este îndreptățită să păstreze imobilul care, conform art. 29, nu mai putea fi restituit în natură fostului proprietar.
S. legitimă anterior menționată se bucură de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO, iar o soluție contrară, prin care intimata pârâtă ar fi obligată să predea reclamanților imobilul astfel dobândit, ar fi de natură să aducă atingere nu numai dreptului de proprietate al acesteia, dar și principiului securității raporturilor juridice.
În consecință, apreciind că decizia instanței de apel este legală, Curtea va dispune, în baza art. 312 cod procedură civilă respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții reclamanți R. R. V., precum și de recurentul reclamant G. G. și de recurenta intervenientă R. (MARETS) I. M., împotriva deciziei civile nr. 2515 A din 01.07.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți . A. PAS, M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL G., C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu intimații intervenienți S. R. M., S. I. și cu intimata chemată în garanție AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din 01.02.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. B. I. B. G. S.
GREFIER
L. C.
Red.I.B.
Tehdact.B.I
2 ex./04.02.2016
---------------------------------------
T.B.-Secția a III-a – T.S.
- R.M.C.
Jud.Sector 2 – N.V.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 30/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 46/2016. Curtea de... → |
|---|
