Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr. 263/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 263/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 263/2015

Dosar nr._

(_ )

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.263A

Ședința publică de la 25.05.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - I. B.

JUDECĂTOR - DOINIȚA M.

GREFIER - F. D.

Pe rol soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuientul P. NAȚIONAL ROMÂN, împotriva deciziei civile nr.266 A din 26.01.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata CONFEDERAȚIA P. ROMÂN.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă revizuientul P. Național Român, prin preșinte F. C. și avocat A. M., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, emisă de Baroul București, aflată la fila 33 din dosarul de apel, lipsind intimata Confederația P. Român.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, din oficiu, pune în discuție excepția necompetenței materiale a instanței, având în vedere motivul de revizuire invocat, respectiv contrarietatea dintre sentința civilă nr.58 F din 18.06.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr._/3/2014 și decizia civilă nr.266 A din 26.01.2015, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._ * și dispozițiile art.510 alin.2 din Noul Cod de procedură civilă.

Apărătorul revizuientului solicită admiterea excepției necompetenței materiale și înaintarea cauzei spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția necompetenței materiale a instanței.

CURTEA

Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 25.02.2015, sub nr._, revizuientul P. NAȚIONAL ROMÂN (P.N.R.), reprezentat prin președinte F. C., în contradictoriu cu intimata CONFEDERAȚIA PATRONATULUI ROMÂN, reprezentată de N. G., a solicitat instanței revizuirea deciziei civile nr.266/A/26.01.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._ *, susținând că aceasta este contradictorie sentinței civile nr.58F/18.06.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr._/3/2014.

În drept, revizuientul a invocat prevederile art.509 pct.8 și urm. din Noul Cod de procedură civilă.

La termenul de judecată din 25.05.2015, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a acestei instanțe pentru soluționarea cererii de revizuire în primă instanță, excepție pe care urmează să o admită având în vedere următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art.510 alin.2 din Noul Cod de procedură civilă, aplicabil prezentei cereri de revizuire față de dispozițiile art.24 din același Cod și data la care au fost pornite procesele finalizate cu cele două hotărâri în legătură cu care se susține contrarietatea, în cazul dispozițiilor art.509 alin.1 pct.8 C.proc.civ. (cazul de revizuire în care se invocă existența unor hotărâri definitive potrivnice) cererea de revizuire se soluționează de instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre.

În cauza de față, prima hotărâre, respectiv sentința civilă nr.58/F/18.06.2014 a fost pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, situație în care este competentă materială să soluționeze prezenta cerere de revizuire în primă instanță, conform textului de lege anterior menționat, Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția necompetenței materiale.

Dispune declinarea competenței soluționării cererii de revizuire formulată de revizuientul P. NAȚIONAL ROMÂN, împotriva deciziei civile nr.266 A din 26.01.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata CONFEDERAȚIA P. ROMÂN, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din 25.05.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

I. B. DOINIȚA M.

GREFIER

F. D.

Red.I.B.

Tehdact.B.I.

2 ex./02.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr. 263/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI