Rezoluţiune contract. Decizia nr. 597/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 597/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 597/2015

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR._

(_ )

DECIZIA CIVILA NR.597

Ședința publică de la 13.05.2015

Curtea constituită din:

P. - A. P. B.

JUDECATOR - A. D. T.

JUDECATOR - DOINIȚA M.

GREFIER - S. P.

***** *****

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții-reclamanți M. M.-R. și M. M., împotriva deciziei civile nr.1266 A din 22.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. M.-C. și B. E..

P. are ca obiect acțiune civilă pentru rezoluție contract.

La apelul nominal făcut în ședința publică, avocat L. Ș., în calitate de reprezentant al recurenților-reclamanți M. M.-R. și M. M., în baza împuternicirii avocațiale . nr._, emisă de Baroul I. – Societate Civilă de Avocați, aflată la fila 18 dosar și avocat G. M. în calitate de reprezentant al intimaților-pârâți B. M.-C. și B. E.(aceasta din urmă fiind și personal), în baza împuternicirii avocațiale . nr._/20.01.2014, emisă de Baroul G. – Cabinet Individual, aflată la fila 17 dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că recurenții-reclamanți au depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 11.05.2015, concluzii scrise.

Curtea acordă cuvântul asupra excepției nulității recursului invocată prin întâmpinarea depusă la dosar.

Avocatul intimaților-pârâți, având cuvântul, în prealabil solicită cenzurarea concluziilor scrise depuse la dosar de către avocatul recurenților, întrucât se referă la cu totul alte motive de recurs decât cele din cererea inițială. Consideră că nu se mai pot invoca alte motive de recurs fiind depășit termenul de 15 zile de la momentul comunicării hotărârii, motiv pentru care, urmează, în opinia sa, ca noile critici aduse prin concluziile scrise să fie cenzurate.

Arată că a depus două întâmpinări la dosar, printr-o primă întâmpinare a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea în dispozițiile art.304 din codul de procedură civilă și consideră că nici una dintre criticile din cererea de recurs nu se încadrează în cele 9 motive de recurs prevăzute de art.304 din Codul de procedură civilă, motiv pentru care susține în principal această nulitate, iar în subsidiar există și apărările formulate prin întâmpinare pe motivele de recurs.

Avocatul recurenților-reclamanți, având cuvântul, solicită respingerea excepției astfel cum a fost motivată și urmează a se avea în vedere că atât în cuprinsul motivelor de recurs, dar și la întemeierea în drept de la finalul acestora a precizat că este vorba de art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă și anume de interpretarea greșită, în opinia sa de către instanțele anterior a dispozițiilor art.569, art.574, art.1199 și art.1202 cod civil de la 1864.

Curtea, în urma deliberării, constată că în cererea de recurs, astfel cum a fost formulată inițial, există și critici de nelegalitate care pot fi încadrate în dispozițiile art.304 din Codul de procedură civilă, motiv pentru care respinge excepția nulității recursului, urmând ca în cursul deliberării să se aprecieze asupra fiecărui motiv în parte și asupra încadrării sale legale; instanța va avea în vedere motivele formulate prin cererea de recurs și, numai în aceste limite, concluziile scrise.

Avocatul intimaților-pârâți solicită să depună o cerere de chemare în judecată formulată de recurenții din prezenta cauză, pentru a fi obligați la contravaloarea pretinselor îmbunătățiri efectuate la imobilul pe care îl ocupă.

La interpelarea instanței cu privire la relevanța depunerii aceste cereri de chemare în judecată, avocatul intimaților-pârâți arată că din punctul său de vedere, recurenții acceptă și o eventuală soluție de respingere a recursului și de menținere a contractului de întreținere.

Avocatul recurenților-reclamanți, având cuvântul, este de acord cu primirea acestor înscrisuri, pentru a se observa că din cuprinsul cererii de chemare în judecată a menționat clar faptul că există posibilitatea ca acest recurs să fie respins, fiind firesc să protejeze părțile, în cuprinsul acelei cereri a menționat și motivul pentru care a depus-o, fiind relevantă față de susținerile părții adverse.

Curtea, în urma deliberării, respinge cererea de probatorii astfel cum a fost formulată, apreciind că nu are relevanță în prezentul recurs.

Părțile prezente și reprezentate, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.

Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea recursului.

Avocatul recurenților-reclamanți, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și întemeiat pe prevederile art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă.

Arată că prima critică se referă la faptul că instanțele au apreciat greșit atunci când a interpretat prevederile art.1199 și art.1202 al.1 Cod civil de la 1864, cel în vigoare la introducerea acțiunii în ceea ce privește aprecierea cu privire la prezumția legală relativă care scutește de orice dovadă pe cel în favoarea căruia este făcută.

Or, consideră că în mod greșit că ar trebui dată eficiență modului în care au acționat intimații-pârâți și anume a faptului că au venit în mai multe rânduri să-și îndeplinească obligațiile, deși recurenții au arătat clar, așa cum prevede și doctrina, cum a menționat în concluziile scrise în consensul celor susținute în recurs și anume că obligația de întreținere era prețul contractului. Însă, atâta vreme cât prețul contractului nu a fost achitat, fiind o clauză esențială, fiind efectuate probe în acest sens și se cunoaște faptul că există nemulțumiri cu privire la obligația pe care și-au asumat-o și anume de plată a prețului, prestație întreținere, aceștia au înțeles să-l ia pe beneficiarul întreținerii, pe vânzătorul respectiv la imobilul din Băneasa de G., unde a și fost înmormântat.

Consideră că instanța în mod greșit a calificat chestiunea relativă la eventuala inacțiune a beneficiarului contractului de întreținere, în sensul că nu l-ar fi acționat pe pârât în judecată, nu poate fi interpretat ca mergând pe opinia că a acceptat faptul că obligația este respectată (obligația de plată a prețului).

Potrivit dispozițiilor art.574 Cod civil consideră că instanța a interpretat în mod eronat dispozițiile legale în materie și nu a dat eficiență dispozițiilor art.569 Cod civil în vigoare la data pronunțării în ceea ce privește drepturile și obligațiile celor care dețin un drept de uz și habitație atunci când a apreciat că era obligația autoarei recurenților și a soțului defunct, creditorul obligației de întreținere să achite cheltuielile de întreținere și cheltuielile cu utilitățile, fiind obligație stabilită în contractul de vânzare-cumpărare în sarcina intimaților-pârâți.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

Avocatul intimaților-pârâți, având cuvântul, solicită să se aibă în vedere argumentele expuse pe larg prin întâmpinarea depusă la dosar, apreciind că se încearcă o aparență de încadrare în dispozițiile art.304 pct.1-9 din Codul de procedură civilă și se indică anumite texte de lege încălcate.

Urmează să se constate faptul că motivarea în fapt se bazează tot pe greșita apreciere din punct de vedere al recurenților a probatoriului administrat, începând de la primul motiv de recurs invocat și anume greșita interpretare a dispozițiilor legale. Cu privire la prezumție s-ar încadra în ultimele dispoziții faptul că nu a fost respectat art.562 din Codul civil, în sensul că s-a greșit interpretarea de către instanța de fond în momentul în care a hotărât cine trebuia să plătească aceste cheltuieli de întreținere, însă totul se rezumă la modalitatea de apreciere a probelor.

În opinia sa, recursul este nefondat pentru următoarele argumente:

Instanța de fond nu și-a bazat convingerea numai pe simplul fapt că beneficiarul obligației de întreținere nu și-a manifestat intenția de a rezoluționa contractul. Însă, există o evidență care, coroborată cu celelalte probe administrate în cauză a condus la soluția de respinge a cererii.

Urmează a se constata și faptul că acest contract de întreținere s-a derulat în bune relații timp de 9 ani (2000 – 2009), nici un moment titularul beneficiarului de obligație de întreținere nu și-a manifesta, nici printr-o intenție de a chema în judecată și nici printr-un reproș la adresa debitorului obligației de întreținere nemulțumirea față de modalitatea în care cei doi intimați și-au executat zi de zi aceste obligații. Cu atât mai mult cu cât între părți exista și oarecare relație de rudenie (în sensul că intimatul B. M. era nepotul soției, beneficiarul obligației de întreținere).

Mai mult decât atât, din probatoriul administrat a rezultat că intimații au prestat întreținere nu numai către beneficiar, cât și către soția acestuia, adevăratul motiv recunoscut chiar de reclamantă la interogatoriu, la încheierea acestui contract a fost protejarea soției de copii din prima căsătorie și din acest motiv i s-a asigurat un drept de abitație viager, drept de abitație de care a beneficiat până la momentul încetării din viață.

Se susține că intimații trebuia să facă dovada îndeplinirii obligației de întreținere, urmând a se constata că recurenții au promovat această acțiune și sarcina probei revenea reclamanților, intimații urmând să se apere pe aceste aspecte, apreciind că în raport de actele depuse la dosar din care rezultă în mare parte că aceste cheltuieli de întreținere, de impozit, de înmormântare au fost suportate și achitate de către intimați. S-a încercat, pe constituirea de probe scrise, în sensul depunerii unei chitanțe pe numele altei persoane, în realitate sicriul fiind achitat de către intimați, depunând și chitanța pe numele acestora în acest sens.

Cu privire la instalația electrică, arată că incendiul nu s-a produs din vina intimaților, ci nu li s-a permis să efectueze alte reparații, însă după acel incendiu au renovat în totalitate întreaga casă, existând probatoriu administrat pe acest aspect, astfel că nu se poate veni astăzi să se susțină cu nu și-au îndeplinit aceste obligații.

Pentru aceste considerente, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței nr.3/20.01.2015, aflată la fila 49 dosar.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr._/16.09.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1București, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active și de inadmisibilitate ca neîntemeiate, a fost respinsa acțiunea formulată de reclamanții M. M.-R. și M. M., în urma transmisiunii calității procesuale active de la reclamanta C. C., decedată în cursul procesului, în contradictoriu cu pârâții B. M.-C. și B. E., ca neîntemeiată; au fost obligați reclamanții la plata către pârâți a sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariu avocațial.

Pentru a pronunța acesta sentința, instanța a reținut următoarele:

Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana ce pornește procesul civil și cel care este subiect activ în raportul juridic dedus judecății.

Se reține astfel, că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, astfel încât instanța este ținută de cadrul procesual trasat prin conținutul cererii de chemare în judecată, reclamantul fiind dator să-și justifice propria calitate procesuală.

În cauza de față, se observă că reclamanta inițială – C. C. – a promovat prezenta acțiune în calitate de moștenitor al defunctului C. I. G..

Sub acest aspect, instanța nu poate reține susținerile reclamanților în sensul că însăși promovarea prezentei acțiuni are semnificația unei acceptări tacite a moștenirii de pe urma defunctului C. I. G., întrucât această acțiune nu presupune, chiar indirect, dar neîndoielnic însușirea calității de moștenitor. În opinia instanței, astfel de acțiuni ce pot fi interpretate ca acte de acceptare tacită a succesiunii sunt doar cererile în materie de succesiune sau care au legătură cu un bun aflat în masa succesorală (precum cererea de împărțeală a bunurilor succesorale, de reducțiune a liberalităților excesive sau de revendicare a bunurilor succesorale), nefiind acesta cazul de față de vreme ce transferul dreptului de proprietate (nuda proprietate) asupra imobilului în litigiu în patrimoniul pârâților s-a produs la momentul încheierii contractului a cărui rezoluțiune se solicită.

De asemenea, instanța nu poate reține că valorează act de acceptare tacită a moștenirii de pe urma defunctului C. I. G. presupusa plată a impozitului pe teren și construcție efectuată de C. C., câtă vreme la data decesului numitului C. I. G. acel imobil nu se mai afla în proprietatea sa (atât defunctul cât și reclamanta inițială C. C. deținând doar un drept real dar strict personal de abitație viageră). De altfel, din înscrisurile depuse reiese că la acea dată pârâții aveau deschis și rol fiscal în ceea ce privește imobilul (f. 92).

Cu toate acestea, instanța a reținut – din coroborarea declarațiilor martorilor audiați în cauză cu răspunsurile la interogatoriu ale părților – că ulterior decesului soțului său reclamanta inițială C. C. s-a întors în imobilul în litigiu continuând să locuiască acolo până la decesul său, survenit la data de 19.04.2011 (conform certificatului de deces aflat la fila 185 în dosar).

Chiar dacă în ceea ce privește bunul imobil nu se poate reține întreprinderea vreunui act de acceptare tacită a succesiunii de pe urma defunctului C. I. G. – câtă vreme C. C. a ocupat imobilul în cauză în virtutea unui drept propriu de abitație viageră – instanța apreciază că prin preluarea bunurilor mobile aflate în apartament, printre care și bunurile gospodăriei casnice la care se referă art. 5 din legea nr. 319/1944, reclamanta inițială a acceptat în mod expres, deși tacit, succesiunea deschisă prin decesul numitului C. I. G., în termenul de opțiune succesorală prevăzut de art. 700 C.civil. Prin urmare, preluarea de către soțul supraviețuitor a bunurilor gospodăriei casnice valorează acceptare.

Ca atare, pentru aceste considerente instanța a respins excepția lipsei calității procesual active a reclamantei inițiale C. C. ca neîntemeiată.

Referitor la excepția inadmisibilități acțiunii, invocată de pârâți prin întâmpinare și unită cu fondul cauzei, instanța a reținut că pârâții au invocat în esență două aspecte: faptul că acțiunea de față reprezintă un act de dispoziție ce nu poate fi exercitat, potrivit regulii unanimității, decât de către toți coproprietarii împreună și faptul că un contract de întreținere are caracter personal și patrimonial, astfel încât numai titularul obligației de întreținere poate să promoveze acțiunea în rezoluțiune.

Față de cel de-al doilea argument, instanța a reținut că, într-adevăr, contractul de întreținere are un caracter esențialmente personal. Acest caracter personal al creanței de întreținere nu influențează, însă, caracterul patrimonial al acțiunii în rezoluțiunea contractului. Chiar dacă obligația are ca obiect o prestație contractată intuituu personae acțiunea în rezoluțiunea contractului pentru neexecutare are caracter patrimonial. Astfel fiind, dreptul la acțiune se transmite asupra moștenitorilor ce îl pot exercita în cadrul termenului general de prescripție.

Raportat la primul argument instanța a reținut că regula unanimității, deși o creație jurisprudențială, își are totuși aplicabilitate în materie. Cu toate acestea, aplicarea strictă a acestei norme poate impune reclamantului o sarcină disproporționată ce îl poate priva de orice posibilitate clară și concretă de a obține examinarea de către instanțe a cererii sale, aducând astfel atingere substanței înseși a dreptului lor de acces la o instanță (astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza L. și alții împotriva României, paragraf 76).

În speță, instanța a reținut, pe de o parte că, în privința fiicelor defunctului C. I. G., nu s-a făcut în prezenta cauză dovada acceptării succesiunii de către acestea.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar reține că aceste persoane ar fi acceptat succesiunea de pe urma defunctului C. I. G., reclamanții nu ar putea fi sancționați în plan procesual ca urmare a lipsei de interes asupra acestui aspect a persoanelor în cauză. O interpretare contrară ar însemna acceptarea faptului că acolo unde legiuitorul nu permite să se limiteze accesul la justiție, ar putea-o face instanțele judecătorești ceea ce este contrar art. 21 din Constituția României, prevederilor art. 6 paragraf. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care România este parte, și principiilor de drept comun.

Față de aceste aspecte, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, din înscrisul depus la fila 5 în dosar, se reține că la data de 10.10.2001 între numitul C. I. G. și pârâții B. M. – C. și B. E. s-a încheiat o convenție denumită «contract de vânzare – cumpărare cu întreținere viageră» prin care C. I. G. a înstrăinat dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 90 situat în București, .. 93 – 97, scara C, parter, sector 1, compus din trei camere de locuit și dependințe, cu o suprafață utilă de 61,65 m.p., precum și cota parte indiviză din suprafața de folosință comună a imobilului – . aferent locuinței, în suprafață de 10,00 m.p., teren ce a fost atribuit pe durata existenței construcției și care urmează regimul juridic prevăzut de art. 35 din Legea nr. 18/1991. În schimbul acestei prestații, pârâții s-au obligat să îi asigure numitului C. I. G. întreținere viageră constând în alimente, medicamente, suportarea cheltuielilor de întreținere și a celorlalte cheltuieli față de asociația de proprietari, suportarea cheltuielilor aferente consumului de energie electrică, de asigurarea asistenței medicale, iar la deces suportarea cheltuielilor de înmormântare, respectând datinile strămoșești pentru acest eveniment.

Prin același înscris, părțile au convenit rezervarea dreptului de abitație viageră atât pentru înstrăinător cât și pentru soția sa, reclamanta inițială C. C..

Potrivit contractului menționat anterior, defunctul C. I. G. era la momentul încheierii actului, proprietarul exclusiv al imobilului, acesta fiind dobândit conform contractului pentru construirea de locuințe nr. 7565/1968, încheiat cu fostul OCLPP, și a procesului – verbal de predare – primire – recepție din data de 26.08.1968.

Conform certificatului de deces aflat la fila 43 în dosar, înstrăinătorul C. I. G. a decedat la data de 26.09.2009.

Având în vedere disp. art. 977 C.Civ., ce stabilește că interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, și nu după sensul literal al termenilor, instanța reține că natura juridică a acestui contract este cea de contract de întreținere, natură juridică în raport de care ambele părți și-au prezentat susținerile și și-au fundamentat apărările pe parcursul judecății.

În consecință, fiind vorba despre un contract cu titlu oneros, aleatoriu, sinalagmatic și translativ de proprietate, în cazul neexecutării culpabile a obligațiilor contractuale, va opera rezoluțiunea – ca sancțiune de drept civil –, iar nu rezilierea. Pentru a opera desființarea contractului de întreținere este necesară întrunirea condițiilor: să existe o neexecutare totală, sau chiar parțială, în măsura în care aceasta este substanțială, din partea debitorului, iar neexecutarea să-i fie imputabilă acestuia.

Cu privire la sarcina probei, instanța precizează că în materia obligațiilor de rezultat, cum sunt și obligațiile ce decurg din contractul de întreținere, sarcina probei se împarte între creditor și debitor; creditorul trebuie să dovedească existența obligației iar, apoi, debitorul trebuie să dovedească executarea acestei obligații. Prin înfățișarea, în instanță, de către reclamanta inițială, a copiei de pe contractul autentificat sub nr. 1110/10.10.2001 de către B.N.P. A. L., instanța apreciază că existența obligației în sarcina pârâților a fost dovedită.

În fundamentarea soluției ce urmează a fi pronunțată în cauză instanța va avea în vedere doar intervalul cuprins între data de 04.02.2007 (având în vedere că acțiunea a fost depusă prin reprezentant la serviciul registratură în data de 04.02.2010) și data de 26.09.2009 (data decesului creditorului obligației de întreținere) ținând cont, însă, și de îndatoririle pe care pârâții le aveau conform convenției dintre părți ulterior acestei date. Instanța se va raporta doar la acest interval întrucât acțiunea în rezoluțiunea contractului de întreținere are un caracter patrimonial, fiind aplicabil termenul general de prescripție extinctivă de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

În ceea ce privește executarea obligației de întreținere de către pârâți, instanța apreciază că aceștia și-au îndeplinit această obligație, dovezile administrate la propunerea reclamantei inițiale neputând conduce la o concluzie diferită.

Astfel, din declarațiile martorilor B. G. (f. 152, 153) și N. I. M. (f. 154, 155), audiați în cauză, coroborate cu răspunsurile pârâtului B. M. – C. (filele 146 – 148 în dosar) la interogatoriul administrat, reiese că pârâții au asigurat creditorului obligației de întreținere alimentele necesare traiului, au achitat anumite servicii în beneficiul creditorului obligației de întreținere și s-au ocupat de înmormântarea acestuia și de respectarea datinilor ulterior acestui moment.

Contractul de întreținere are caracter intuitu persoane, raportat atât la persoana creditorului cât și la persoana debitorului. Cu toate acestea, instanța reține că acest caracter nu se opune ca obligația asumată prin contract să fie executată și prin intermediul unei alte persoane, cu acordul beneficiarului întreținerii. Sub acest aspect, din declarațiile martorului B. G. reiese că acest martor a adus în mai multe rânduri defunctului C. I. G. alimente.

Referitor la interogatoriul administrat reclamantei inițiale C. C. instanța constată anumite neconcordanțe. Astfel, răspunsul la întrebarea numărul 3 este în contradicție cu cel de la întrebarea numărul 4, reclamanta în cauză admițând că pârâți au asigurat alimente beneficiarului întreținerii în mai multe rânduri.

Cât privește achitarea cotelor de contribuție față de asociația de proprietari, sau suportarea cheltuielilor de energie electrică, din răspunsul pârâtului B. M. – C. la întrebarea nr. 9 la interogatoriul administrat reiese că pârâții au suportat ocazional aceste cheltuieli. Faptul că sunt depuse la dosar chitanțe de plată pe numele reclamantei inițiale sau pe numele defunctului său soț (f. 21 – 26, 27 – 30), sau adeverință emisă de Asociația de proprietari, nu înseamnă că beneficiarului întreținerii nu i-au fost plătite niciodată aceste sume, întrucât acesta din urmă figura în evidențele asociației de proprietari și tot acesta era și titularul contractului încheiat cu S.C. Enel Energie Muntenia S.A.

Din prevederile contractului autentificat sub nr. 1110/10.10.2001 de către B.N.P. A. L. reiese că pârâții nu s-au obligat la plata contravalorii serviciilor de furnizare a cablului TV, astfel că susținerile reclamanților sub acest aspect nu au relevanță.

Astfel cum recunoaște și reclamanta la interogatoriul administrat (întrebarea nr. 1) prin încheierea contractului a cărei rezoluțiune se solicită defunctul C. I. G. a urmărit și ca reclamanta inițială să beneficieze de un drept propriu de abitație viageră – drept real – opozabil oricărei persoane.

În pofida răspunsului reclamantei inițiale la întrebarea nr. 2 la interogatoriu instanța nu poate să nu constate că beneficiarul întreținerii nu a promovat niciodată o acțiune în rezoluțiunea contractului pentru neexecutarea de către pârâți a obligaților asumate deși convenția s-a derulat pe un interval de mai mult de 8 ani. De altfel, din probatoriul administrat nu reiese că beneficiarul întreținerii ar fi întreprins vreun demers în acest sens pe timpul vieții sale, datorită faptului că ar fi fost nemulțumit de întreținerea prestată de către pârâți. Operează astfel, în opinia instanței, o prezumție simplă – conform art. 1203 C.civil – că defunctul C. I. G. ar fi apreciat că pârâții își îndeplineau obligațiile contractate.

De asemenea, după cum și reclamanta inițială recunoaște prin răspunsul la întrebarea nr. 26 la interogatoriul administrat, după decesul beneficiarului întreținerii (ce a avut loc la data de 26.09.2009) alături de aceasta s-au mutat în apartamentul în cauză anumite persoane ce nu aveau niciun drept asupra imobilului. La întrebarea nr. 27 din interogatoriul administrat reclamanta inițială a afirmat că a intenționat de la început să acționeze pârâții în judecată pentru presupusa neexecutare a obligațiilor asumate de aceștia. Cu toate acestea, prezenta acțiune a fost introdusă la 04.02.2010, deci după aproape 5 luni de la decesul beneficiarului întreținerii.

În ceea ce privește cheltuielile de înmormântare a defunctului C. I. G. și cele de organizare a parastaselor și a celorlalte datini instanța observă că răspunsurile reclamantei inițiale la întrebările nr. 13 – 16 sunt în contradicție chiar cu atitudinea procesuală adoptată ulterior de către partea reclamantă. Astfel, prin chiar concluziile scrise depuse la dosar, reclamanții admit că pârâții au ținut datinile și au organizat parastase pentru defunctul C. I. G..

Factura fiscală și chitanța depuse la fila 37 în dosar, și invocate de reclamanta inițială în susținerea faptului că a suportat cheltuielile de înmormântare, atestă o plată efectuată de către o altă persoană ce nu are nicio legătură cu prezenta cauză. Sub acest aspect, instanța reține că factura și bonul fiscal de la fila 116 în dosar (deși eliberate pe numele reclamantei inițiale) au fost depuse la dosar de către pârâți, reieșind că aceștia se aflau în posesia acestor înscrisuri, tot aceștia efectuând și plata. Faptul că pârâții au suportat cheltuielile de înmormântare reiese și din declarația martorului N. I. M., audiat în cauză.

Referitor la incendiul produs în data de 07.08.2009 la apartamentul unde locuia beneficiarul întreținerii, din procesul verbal depus la fila 34 în dosar reiese drept cauză un scurtcircuit electric. Chiar martorul L. G. (propus de reclamanți) a admis că cel mai probabil acest scurtcircuit s-a produs din culpa defunctului C. I. G. (fiind elocventă și planșa foto depusă la fila 118 în dosar, recunoscută de martorul P. E.). Pârâții nu aveau obligația de a efectua reparații la instalația electrică, ci chiar reclamanta inițială și beneficiarul întreținerii, conform art. 574 C.civil.

În ceea ce privește declarațiile martorilor P. E. (f. 149, 150) și D. V. (f. 151), audiați la propunerea reclamanților, instanța observă în primul rând că ambele persoane locuiau pe o altă scară a imobilului – . de scara unde este situat apartamentul în care locuia beneficiarul obligației de întreținere, astfel încât nu pot fi apreciate ca mărturii directe. De altfel, martora D. V. chiar admite că nu vizita apartamentul în care locuia reclamanta inițială și defunctul C. I. G..

De asemenea, declarația martorului L. G. este contradictorie și confuză. Acesta afirmă pe de o parte că nu s-au făcut reparații corespunzătoare în apartament după incendiu de către anumite persoane la solicitarea pârâților și pe de altă parte afirmă că pe timpul cât trăia beneficiarul obligației de întreținere nu a intrat decât de două ori în apartament și numai în bucătărie. De asemenea, martorul în cauză, deși afirmă acest ultim aspect, mai precizează că l-a văzut pe pârâtul B. M. – C. doar de trei ori la apartament și că acesta din urmă nu a stat mai mult de un sfert de oră.

Din declarația martorului N. I. M., coroborată cu înscrisurile depuse la fila 115 în dosar, instanța reține că ulterior incendiului pârâții au efectuat reparații la apartament și că l-au mutat pe defunctul C. I. G. și, ulterior, și pe reclamanta inițială la casa parohială din . ambilor condiții de trai decente (după cum reiese și din declarația martorului B. G. coroborată cu planșele foto depuse la filele 112 – 113 în dosar). Pârâții au fost cei care s-au ocupat exclusiv de defunctul C. I. G. în acest interval până la decesul său, asigurându-i hrană, spălându-l și îngrijindu-l.

Față de aceste aspecte, se apreciază că nu se poate constata o neexecutare de către pârâți a obligațiilor asumate prin contractul încheiat, de natură să atragă rezoluțiunea actului juridic ce face obiectul cauzei, pârâții dovedind că au asigurat defunctului C. I. G., alimente, îngrijire și spatiul de locuit, în caz de nevoie, suportând cheltuielile de înmormântare precum și cheltuielile cu organizarea parastaselor și respectarea celorlalte datini.

Conform disp. art. 274 alin. 1 C.pr.civ., instanța a obliga reclamanții la plata către pârâți a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariu avocațial, conform chitanței depusă la fila 127 verso în dosar.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanții M. M. R. Și M. M., solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii introduse de autoarea lor C. C., astfel cum aceasta a fost formulată și însușită și pe cale de consecință să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare cu întreținere viageră încheiat de către pârâți cu defunctul C. I. G..

În motivare, s-au arătat următoarele:

La data de 10 octombrie 2001, defunctul C. lon-G., soțul autoarei lor, cu ultimul domiciliu în București, .. 93-97, ., sector 1, în calitate de vânzător-întreținut, a încheiat cu numiții B. M.-C. și B. E., în calitate de cumpărători - întreținători, un contract de vânzare-cumpărare cu întreținere viagera autentificat de BNP A. L. sub nr. 1110.

În conformitate cu prevederile contractuale, C. I.-G. se obliga să transfere dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 90, situat în București, .. 93-97, parter, se. C, sector 1, compus din 3 (trei) camere de locuit și dependințe, cu o suprafața utila de 61,65 mp, precum și cota parte indiviză din suprafața de folosință comună a imobilului-. aferent locuinței, în suprafață de 10,00 m.p., teren ce a fost atribuit în folosință pe durata existentei construcției.

În schimbul imobilului descris mai sus, dobânditorii B. M.-Consta ntin și B. E., s-au obligat să-i asigure lui C. I. G. întreținerea viagera, constând în "alimente, medicamente, suportarea cheltuielilor de întreținere și a celorlalte cheltuieli față de asociația de proprietari, suportarea cheltuielilor aferente consumului de energie electrică, de asigurare a asistenței medicale, iar la deces, suportarea cheltuielilor de înmormântare, respectând datinile strămoșești pentru acest nefericit eveniment", cu respectarea unui drept de abitație viageră pentru autoarea noastră C. C. și a vânzătorului întreținut C. I. G..

La data de 26.09.2009 C. I. G. a decedat, iar autoarea C. C. a înțeles să formuleze la data de 04.02.2010 prezenta acțiune în contradictoriu cu pârâții, întrucât aceștia nu și-au respectat obligațiile asumate prin contractul încheiat cu defunctul.

Din probatoriul administrat în cauză, respectiv depoziții de martori, interogatoriu și înscrisuri, rezultă fără putință de tăgadă faptul că pârâții nu au înțeles să presteze întreținere defunctului C. I. G., succesiv și periodic, astfel cum se obligaseră prin contract, nu au asigurat acestuia necesară tratării afecțiunilor de care suferea, nu au achitat întreținere aferente imobilului înstrăinat și nici facturile de energie electrică.

Totodată, din depozițiile martorilor audiați se desprinde concluzia conform căreia pârâții au vizitat pe defunct doar de câteva ori în cei 8 ani, perioada scursă de la încheierea contractului și până la decesul lui C. I. G., iar din înscrisurile atașate de către autoare se poate lesne observa că atât cotele de întreținere, cât și facturile pentru energia electrică și impozitul aferent imobilului au fost achitate de către acesta și reclamanta inițială, aceasta aflându-se în posesia chitanțelor doveditoare, în original.

Mai mult decât atât, însuși pârâtul B. M. C., recunoaște prin răspunsul la întrebarea nr. 9 din interogatoriu că, în ceea ce privește plata cotelor de întreținere și a celorlalte cheltuieli față de asociația de proprietari consideră că făceau obiectul contractului și că nu a oferit defunctului sume de bani pentru plata acestora.

Așadar, având în vedere adeverința eliberată de către asociația de proprietari, precum și chitanțele aferente cotelor de întreținere din care rezultă că pentru apartamentul 90, defunctul și autoarea apelanților au achitat în permanență cotele de întreținere, coroborate cu răspunsul pârâtului prin care recunoaște că nu a oferit defunctului bani pentru achitarea întreținerii, se poate deduce cu ușurință că pârâții nu și-au respectat această obligație esențială cuprinsă în contract. Pe de altă parte, astfel cum se poate observa din răspunsul la interogatoriu, pârâtul nu a putut preciza în concert cel puțin 2 sau 3 date certe la care s-a prezentat la apartamentul defunctului și a adus acestuia alimentele necesare îndeplinirii obligației sale de prestare a întreținerii.

Din depoziția martorului L. G., audiat la data de 09.09.2011, rezultă că pârâții l-au vizitat pe defunct doar de 3 ori în 30 de ani, în perioada în care trăia și C. C., fapt ce nu poate confirma fără echivoc faptul că aceștia ar fi venit pentru a-și executa obligația de întreținere, întrucât, aceștia puteau vizita pe defuncți doar prin prisma relației de rudenie existentă între pârâtul B. M. C. și autoarea lor, nepot de frate al reclamantei C. C..

Totodată, din depozițiile martorilor audiați din partea reclamantei se desprinde și concluzia conform căreia la renovarea apartamentului după incendiu, nu au contribuit pârâții, ai cărui proprietari de drept sunt, până la rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare, ci autoarea lor, cu bani împrumutați de la prieteni și vecini, inclusiv de la vecinul său, martorul L. G.. Mai mult decât atât, martorii audiați la cererea pârâților, respectiv un angajat al pârâților și un coleg (preot) al pârâtului B. M. C., care a declarat că a venit împreună cu acesta la defunct cu alimente „de câteva ori", iar celălalt martor care a declarat că a participat la efectuarea lucrărilor de renovare a apartamentului (renovare de mântuială, conform declarației martorului L. G., pe care pârâții prin apărător au afirmat că și-l „însușesc", care a precizat că după incendiu pereții imobilului au fost doar spălați și nu zugrăviți, întrucât la scurt timp s-au cojit) nu au reușit să probeze faptul că pârâții și-ar fi respectat obligațiile asumate prin contract.

În ceea ce privește cheltuielile de înmormântare, trebuie menționat, că defunctul a fost înmormântat în ., la insistențele pârâtului B. M. C., care a considerat că în calitatea sa de preot la acea parohie, va obține cu ușurință un loc de veci, cu toate că defunctul deținea un loc de veci aproape de ultimul său domiciliu, astfel cum s-a arătat prin probatoriul administrat, respectiv actul de concesiune depus la termenul din 09.09.2011. Așadar, defunctul C. I. G. a fost înmormântat în . deplasarea sa, la câteva zile, (iar nu imediat așa cum ar fi fost cazul) de la producerea incendiului, la domiciliul pârâților, acesta a decedat în acel loc, fiind astfel mult mai costisitor pentru pârâți să-l transporte la București și să-l înmormânteze acolo unde defunctul deținea un loc de veci.

Într-adevăr, nu a negat faptul că pârâții probabil au ținut datinile strămoșești și au organizat parastase pentru defunctul C. I. G., însă toate acestea s-au petrecut pe fondul unei deteriorări anterioare a relațiilor lor cu defunctul și autoarea lor C. C., și temându-se de o eventuala - acțiune în rezoluțiunea contractului din partea acestora. Deoarece, astfel cum se poate observa, aceștia au manifestat interes pentru situația defunctului, abia după cele întâmplate cu ocazia incendiului, chiar și atunci, doar după câteva zile de la producerea acestuia, când reclamanta era în spital, au înțeles să-l transporte pe defunct la domiciliul lor, spre a-și ușura executarea obligațiilor stabilite prin contract cu toate că aceștia cunoșteau situația sănătății extrem de precară a acestuia, prevăzând probabil decesul său.

Motivarea în drept:

Prin sentința atacată, instanța de fond a respins acțiunea formulată, motivat de faptul că dovezile administrate la propunerea reclamantei nu au putut conduce la concluzia conform căreia pârâții nu și-au îndeplinit obligația de întreținere asumată prin contract, cu toate că, într-un paragraf anterior se menționează că sarcina probei, în materia obligațiilor de rezultat, se împarte între creditor și debitor, creditorul fiind dator să probeze existenta obligației, iar debitorul executarea acestei obligații.

Așadar, pârâții din prezenta cauză trebuiau să dovedească îndeplinirea întocmai a obligației de întreținere asumate, în sensul prestării acesteia periodic și succesiv, în funcție de nevoile creditorului obligației, care în materia contractului de întreținere presupun asigurarea hranei zilnice, a asistenței medicale și medicamentelor, plata cotelor de întreținere, a facturilor la utilități și asigurarea unui mediu adecvat de trai, prestații ce trebuie efectuate în fiecare lună, până la decesul creditorului, iar nu de câte ori apreciază debitorul obligației de întreținere că este necesar.

Mai mult decât atât, în mod nelegal instanța de fond a apreciat că pentru analizarea îndeplinirii obligației de întreținere de către pârâți trebuie avut în vedere intervalul de timp cuprins pentru ca probatoriul să fie administrat în acest sens, motiv pentru care se impune desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a se proceda în sensul administrării probatoriului pentru perioada menționată, fără a lipsi părțile de un grad de jurisdicție, doar în măsura în care instanța de apel va considera că trebuie avută în vederea îndeplinirea obligațiilor pârâților, doar pentru intervalul cuprins între 04.02.2007 și 26.09.2009.

Pe de altă parte, în ciuda caracterului patrimonial al contractului de întreținere, termenul de prescripție de 3 ani se referă doar la dreptul moștenitorilor creditorului întreținerii de a solicita rezoluțiunea contractului, iar nu la perioada în care trebuie executat contractul.

În măsura în care s-ar fi solicitat de către creditorul obligației de întreținere executarea însăși a obligației, o astfel de acțiune ar fi fost supusă evident termenului de prescripție extinctivă, putându-se solicita plata doar pentru ultimii 3 ani, însă, în ceea ce privește rezoluțiunea contractului, în cazul în care o parte afirmă că pe toată perioada de derulare a contractului, debitorul nu și-a respectat obligațiile asumate, probatoriul trebuie făcut în acest sens și analiza trebuie extinsă cu privire la situația de fapt relatată, iar nu doar la perioada pe care instanța a apreciat-o ca fiind relevantă.

Cât privește obligația de achitare a cotelor de contribuție față de asociația de proprietari și suportarea cheltuielilor de energie electrică, instanța a apreciat în mod total eronat acestea au fost îndeplinite de către pârâți prin răspunsul la întrebare nr. 9 din interogatoriu al pârâtului, din care instanța afirmă că ar reieși că pârâtul a suportat ocazional aceste cheltuieli, (a se vedea fila 147 din dosar răspunsul la întrebarea nr. 9 fiind "nu știu dacă făceau obiectul contractului. Nu cred. Evitam sa le dau bani numerar" .

În această situație, instanța ar fi putut aprecia că pârâtul a plătit cheltuieli, numai în măsura în care acesta ar fi prezentat chitanțele doveditoare în original, fapt ce ar fi atestat nu numai că și-a executat obligația asumată, însă s-ar fi deplasat lunar la imobil pentru a plăti cotele de contribuție, însă, așa cum s-a arătat anterior, reclamanta inițială se afla în posesia chitanțelor originale care atestau plata lunară a cotelor de întreținere, fapt ce nu poate demonstra într-un mod mai clar decât atât că pârâții nu au achitat niciodată, pe toată perioada de valabilitate a contractului de întreținere, contribuțiile către asociația de proprietari, astfel cum erau obligați.

Chiar și în măsura în care pârâtul ar fi răspuns astfel la întrebarea nr. 9, astfel cum în mod eronat s-a reținut de către instanța de fond, "ocazional" nu înseamnă constant (în fiecare lună) astfel cum se obligase, iar afirmațiile pârâtului nu trebuie interpretate doar în favoarea sa, având în vedere că potrivit prevederilor art. 1170 Cod Civil, doar recunoașterile făcute în contra lor de către cei interogați sunt considerate drept probă, iar nu și susținerile făcute în favoarea lor, deoarece din interpretarea prevederilor art. 1204 Cod Civil în vigoare la data pronunțării hotărârii, mărturisirea are valoare de probă, doar dacă este luată împotriva celui care a făcut-o, nu și în favoarea sa"

Așadar, instanța de fond a analizat în mod eronat probatoriul administrat în cauză, conferind o interpretare greșită dovezilor în favoarea paraților, cu toate ca, prin mărturisirea sa, pârâtul B. și-a dovedit propria culpă în neexecutarea contractului de întreținere.

Având în vedere faptul că, în fapt, dar și în drept, în conștiința creditorului obligației, plata cotelor de întreținere și a facturilor de energie electrică reprezentau o obligație esențială pe care debitorul și-a asumat-o, însăși neexecutarea culpabilă a acesteia este de natură a cauza rezoluțiunea contractului de întreținere.

Totodată, instanța în mod greșit a apreciat că eliberarea chitanțelor de plată pe numele reclamantei inițiale sau pe numele defunctului său soț nu fac dovada efectuării plății de către aceștia, câtă vreme a precizat și chiar a arătat faptul că reclamanta se afla în posesia chitanțelor în original.

De asemenea trebuie reținut faptul că, instanța de fond a apreciat că pârâții au dovedit efectuarea cheltuielilor de înmormântare prin depunerea la dosarul cauzei a unei chitanțe care, deși a fost eliberată pe numele reclamantei inițiale, prezumția conform căreia aceștia au achitat acestea cu toate că, anterior, în analizarea executării obligației de plată a cotelor de întreținere, deținerea chitanțelor originale de către reclamantă, nu a considerat că instituie o astfel de prezumție, deși i-a fost învederat în mod expres acest lucru instanței de fond.

Cu privire la declarațiile martorilor Boțea G. și N. I. M. (filele 152-155) esențiale în opinia instanței pentru temeinicia motivării hotărârii pronunțate, aceste mărturii nu sunt de natură a forma convingerea instanței în sensul respectării obligațiilor asumate prin contract de către pârâți, dimpotrivă, martorul Boțea G., preot coleg al pârâtului declară că de câteva ori a dus alimente defunctului din partea pârâtului. La interpelarea instanței acesta precizează extrem de clar că nu a fost de zeci de ori ci de câteva ori, fără a putea preciza nici perioada nici anul nici cantitatea și nici ce se afla în sacoșa pe care o transporta.

În ceea ce-l privește pe martorul N. M., acesta a declarat că a ajutat-o pe pârâta B. sa-i asigure întreținerea defunctului C. G., însă trebuie menționat că, doar în perioada cât acesta s-a aflat la Casa Parohială din ., la 200-300 m de casa în care locuiau pârâții, conform declarației aceluiași martor (fila 155).

Totodată, trebuie reținut că defunctul a locuit în casa parohială aproximativ o luna, după data producerii incendiului (august 2009) până la decesul său (26 septembrie 2009), ceea ce, chiar și în măsura în care declarațiile martorului ar fi adevărate, nu demonstrează executarea obligațiilor conform contractului de către pârâții, respectiv în mod succesiv, ci doar că, pe fondul discuțiilor avute cu reclamanta care le făcuse cunoscută intenția de a rezoluționa contractul pentru neexecutare, în ultima lună de viață a defunctului, au înțeles să ofere acestuia întreținere.

Or, de esența contractului de întreținere este tocmai prestarea întreținerii, succesiv și periodic, respectiv a asigurării unui trai decent, către creditorul întreținerii, pe toată durata vieții acestuia, iar nu doar "de câteva ori", sau când acesta consideră că are nevoie creditorul.

De asemenea, și cu privire la cheltuielile de înmormântare, a arătat că acestea au fost efectuate de către pârâți tocmai datorită faptului că reclamanta le pusese în vedere că va cere rezoluțiunea contractului având în vedere atitudinea lor de până atunci, așa încât au fost forțați de împrejurări, insă chiar și aceste cheltuieli au fost suportate în parte din sursele materiale ale reclamantei, astfel cum a probat cu extrasele de cont ale reclamantei, din acea perioadă, aflate la dosarul cauzei.

Instanța de fond dă o interpretare cu totul greșită mărturiilor menționate anterior, adăugând chiar acestor declarații înțelesuri ce nu se desprind din cuprinsul lor, precum: "din declarațiile martorului Boțea G. reiese că acest martor a adus în mai multe rânduri defunctului C. I. G. alimente", pe când martorul a declarat astfel cum am menționat anterior că a adus alimente defunctului de câteva ori, "nu am fost de zeci de ori ci de câteva ori", fapt ce nu comportă nicio altă interpretare, cu atât mai puțin cea dată de instanța de fond. Mai mult decât atât, instanța a avut în vedere cele două mărturii menționate anterior, acestea fiind decisive în luarea hotărârii atacate, cu toate că cei doi martori locuiesc în ., însă în ceea ce privește declarațiile martorilor propuși de către reclamantă, care locuiesc în același . altă scară, a considerat că nu pot fi apreciate ca mărturii directe, deși martora P. E., care a declarat că o vizita pe reclamantă zilnic și o însoțea la cumpărături, a precizat extrem de explicit că l-a văzut pe pârâtul B. venind la apartamentul defunctului de 2 ori. Oricare ar fi perioada la care s-ar fi raportat instanța de judecată, respectiv 8 ani întreaga durată a contractului ori ultimii 3 ani de viață ai defunctului, a presta de 2 ori întreținere nu presupune nici într-un caz a-și respecta obligația succesivă și periodică, astfel cum aceasta a fost asumată, fiind o condiție esențială a contractului.

Mai mult decât atât, această martoră declară că, ulterior producerii incendiului, pe când defunctul se afla singur în apartament, reclamanta fiind în spital, acesta personal a apelat-o pe pârâta B. să-i relateze starea precară în care se afla defunctul și să-i solicite să ia măsurile ce se impun. Abia a 3 a zi pârâta s-a deplasat la locuința defunctului și l-a transportat pe acesta la casa parohială din Județul G., și numai la insistențele martorei (fila 149). Faptul că defunctul se afla într-o stare precară de sănătate, că nu se putea deplasa singur, și implicit avea nevoie de îngrijire medicală (obligație asumată de către pârâți prin contract) reiese atât din declarațiile martorilor audiați la propunerea reclamantei, dar și însăși declarația martorului N. lonuț M.,^-propus de către pârâți, care precizează că defunctul: "nu se putea deplasa, era paralizat la pat" (fila 155).

Totodată, trebuie precizat faptul că martorii audiați au avut în vedere perioada de aproximativ 30 de ani în care reclamanta și defunctul ei soț au locuit în imobil, deoarece aceștia nu cunoșteau cu exactitate" dată la care a fost încheiat contractul de întreținere, iar pârâții i-ar fi putut vizita pe aceștia de 2-3 ori în 30 de ani, în virtutea relațiilor de rudenie existente între pârâți și reclamanta inițială, iar nu doar pentru perioada de 8 ani, în virtutea contractului de întreținere.

În ceea ce privește depoziția martorului L. G., audiat după suplimentarea probatoriului, pe care instanța de fond o apreciază ca fiind contradictorie, acesta fiind de asemenea vecin cu reclamanta și defunctul, locuind la același etaj, apreciază că aceasta trebuia avută în vedere de către instanța de judecată în ceea ce privește prezența sporadică a pârâtului B. la domiciliul defunctului, acesta precizând în mod clar că l-a văzut venind în vizită pe pârât de 3 ori în 30 de ani și pe pârâtă doar după incendiul din 2009, fapt ce dovedește fără echivoc că, pe toata durata contractului, respectiv 8 ani, pârâții au vizitat pe defunct doar de câteva ori (lucru pe care puteau să-l facă și în considerarea relațiilor de rudenie dintre pârât și reclamantă) și de alte câteva ori au trimis alimente prin intermediul unui prieten.

În ceea ce privește observațiile instanței de judecată potrivit cărora beneficiarul întreținerii nu a promovat niciodată o acțiune în rezoluțiunea contractului, creându-se prezumția simplă că defunctul C. I. G. ar fi apreciat că pârâții își îndeplineau obligațiile contractate, apreciază că acestea sunt netemeinice, de vreme ce din totalitatea probatoriului administrat reiese că defunctul era extrem de bolnav, fiind paralizat fără posibilități materiale (rațiunea pentru care a fost încheiat contractul de întreținere de la început), fapt ce l-a împiedicat pe acesta să-i acționeze pe pârâți în judecată, și sperând totodată că lucrurile se vor îndrepta pe parcurs.

Mai mult decât atât, cu privire la prezumții, deși rezultă din prevederile art. 1202 alin 1 Cod Civil că prezumția legală relativă îl scutește de orice dovadă pe cel în favoarea căruia este făcută, totuși înțelesul normei trebuie raportat la prevederile art. 1199, în sensul că beneficiarul prezumției trebuie să dovedească faptul vecin și conex pe care se sprijină prezumția, iar prezumția simplă trebuie să aibă greutate și puterea de a naște posibilitatea existentei faptului respectiv, ceea ce nu se poate reține în cauză de vreme ce, prin simpla atribuire a dreptului moștenitorilor creditorului întreținerii de a solicita rezoluțiunea contractului pentru neexecutare, legiuitorul a înțeles ca în judecarea unor astfel de cauze să nu se plece de la prezumția conform căreia, în măsura în care contractul nu a fost atacat în timpul vieții beneficiarului întreținerii, debitorul și-a respectat obligațiile asumate.

În ceea ce privește concluziile instanței de fond referitoare la existența obligației de reparare a instalației electrice (și a apartamentului în sine n.n.) în sarcina

reclamantei și a defunctului, iar nu în sarcina pârâților, conform art. 574 Cod Civil, și acestea sunt neîntemeiate, instanța interpretând în mod eronat dispozițiile legale în materie. Astfel, potrivit art. 569 Cod Civil în vigoare la data pronunțării hotărârii, în ceea ce privește drepturile și obligațiile celor care dețin un drept de uz și abitație, în măsura în care în titlul constitutiv al dreptului de abitație nu sunt detaliate întinderea acestuia și a obligațiilor aferente, acestea vor fi cele stabilite prin prevederile următoare, printre care și obligația de efectuare a reparațiilor, însă prin contractul de întreținere (titlul constatator al dreptului de abitație viageră) părțile au convenit contrariul, respectiv au dispus ca obligația de întreținere să fie stabilită în sarcina dobânditorului apartamentului, respectiv a pârâților, drept pentru care prevederile citate de către instanța de fond nu sunt aplicabile în cauză.

Mai mult decât atât, de esența contractului de întreținere este și obligația asigurării unui spațiu de locuit igienizat, funcțional și adecvat nevoilor beneficiarului astfel încât este de prisos să considere că obligația de reparare a instalației electrice și a apartamentului în sine, pentru a putea fi locuit, nu aparținea pârâților.

Totodată, a apreciat că, din răspunsurile la interogatoriul administrat, pârâtul B. a recunoscut nerespectarea obligațiilor asumate prin contract în mod cu privire la plata cotelor de întreținere în mod direct, iar cu privire la asigurarea alimentelor în mod indirect, fără a putea preciza în mod exact de câte ori a asigurat defunctului hrana zilnică astfel cum era obligat.

Intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând următoarele:

În mod corect din punctul lor de vedere instanța de fond a apreciat că probatoriul administrat nu a putut duce la concluzia conform căreia nu și-au îndeplinit obligațiile de întreținere.

Astfel, extrem de relevant în soluționarea prezentei cauze este analizarea succesiunii derulării evenimentelor.

Susțin acest lucru deoarece adevăratul motiv al promovării prezentei acțiuni nu este acela al neîndeplinirii obligației de întreținere, ci dorința actualilor recurenți de a obține imobilul din litigiu fără nici un efort, în baza unui testament universal obținut de la reclamantă, profitând de starea psihică a acesteia după moartea soțului.

Deși contractul este încheiat în anul 2001 de către C. I. - G., ca unic proprietar al imobilului din litigiu și contractul are o clauză extrem de severă în sensul că dă posibilitatea beneficiarului întreținerii la rezilierea contractului dacă timp de 3 luni succesive nu sunt îndeplinite obligațiile, acesta timp de 8 ani nu face nici un fel de demers juridic, dimpotrivă nu a existat nici un fel de problemă în acest sens.

Acesta moare în septembrie 2009, fiind înmormântat în . ce reclamanta revine în București în noiembrie 2009 recurenții se mută cu aceasta aspect recunoscut de reclamantă la întrebarea 27 din interogatoriu, iar în februarie 2010 se promovează prezenta acțiune.

Deoarece dosarul s-a prelungit și exista posibilitatea să nu poată fi încheiat un nou contract de întreținere în favoarea acestora în iulie 2011 recurenții sunt declarați moștenitori testamentari universali și continuă prezentul dosar în urma decesului reclamantei.

În această situație coroborând că a demonstrat îndeplinirea obligației de întreținere de la momentul încheierii contractului și chiar ulterior promovării acțiunii.

Astfel, conform contractului evaluarea întreținerii constând în alimente, medicamente, asistență medicală ....era în cuantum de 1.000.000 lei lunar, avându-se ca reper pentru stabilirea acestui cuantum și pensia beneficiarului obligației de 1.650.000, precum și faptul că și soția acestuia avea pensie.

Contractul de întreținere a fost încheiat la inițiativa familiei C., pentru motivele menționate la punctul 2.

Astfel, deși în răspunsul la interogatoriu reclamanta declară că soțul acesteia, beneficiarul obligației de întreținere nu a fost mulțumit niciodată de intimați, acest aspect este infirmat de C. lon - G. care nu a efectuat nici un demers juridic de a iniția procedura rezilierii contractului deși exista clauză prin care în cazul neexecutării obligației de întreținere 3 luni succesive se putea solicita acest lucru. Că defunctul a fost mulțumit rezultă și din înscrisurile atașate la dosar, extras dintr-un jurnal al acestuia în care menționează „M. și Katy au luat-o pe C. de la urgență și au dus-o la Dr. G.... M. și Katy au fost la C. și au „ asistat-o” la operație - anexa 3 pag 1,4, anexa 4 pag 2,3. „Dacă nu erau M. și cu Katy cred că totul s-ar fi terminat tragic”, aspecte extrem de relevante în demonstrarea atât a faptului că defunctul a fost mulțumit de îndeplinirea obligațiilor contractuale precum și faptul că intimații au îngrijit nu numai de acesta dar și de reclamantă, fără a fi obligați ci doar în virtutea relațiilor de rudenie apropriate.

Au apreciat că această recunoaștere a defunctului, coroborată cu celelalte probe administrate a demonstrat cu prisosință lipsa de sinceritate a reclamantei la interogatoriu.

În privința presupusei neachitări a contribuției la asociația de proprietari, au dovedit cu chitanțele depuse că s-au ocupat și de acest aspect, inclusiv de plata impozitului. Faptul că o parte din aceste chitanțe sunt pe numele familiei C. nu reprezintă un argument suficient în demonstrarea neîndeplinirii acestei obligații, în condițiile în care ca titulari ai contractelor era firesc ca plata să fie făcută pe numele lor.

În ceea ce privește susținerea recurenților că nu au suportat cheltuielile de înmormântare, consideră că acest aspect a fost infirmat cu certitudine. În paralel, în timp ce trebuiau să supravegheze la îngrijirea celor doi soți, s-au ocupat de renovarea apartamentului, curățarea acestuia, zugrăvirea etc, situație demonstrată de asemenea cu depozițiile celor doi martori audiați, coroborate cu planșele foto depuse la dosar.

În drept, s-au invocat disp. art.115 C.pr.civ.

Prin decizia civilă nr.1266/A/22.09.2014, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins apelul ca nefondat și a obligat pe apelantaă către intimat, la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că apelanții invocă încălcarea dreptului lor la apărare ca urmare a nerespectării principiului contradictorialității. Se susține, sub acest aspect, că instanța de fond a analizat cauza doar prin raportare la perioada 04.02._09. Așadar, a restrâns perioada supusă verificării îndeplinirii obligațiilor, fără a pune în discuția părților această chestiune, motiv pentru care probatoriul nu a fost administrat pentru perioada vizată.

Tribunalul a constatat că această susținere este nefondată. Din analiza actelor aflate în dosarul de fond reiese că această chestiune a fost invocată pe cale de apărare de către pârați, prin întâmpinarea atașată la dosar. Ulterior depunerii întâmpinării, prin precizarea formulată de reclamantă inițial, ca răspuns la întâmpinare, acesta și-a exprimat părerea cu privire la această chestiune, rezultând așadar că în cauză a fost respectat principiul contradictorialității, iar probatoriile au fost administrate în funcție de propunerile și aparerile părților.

Din analiza întregului material probator administrat în cauza reiese însă că această chestiune nu prezintă relevanță, nefiind de natură să conducă la schimbarea soluției instanței de fond.

Tribunalul a reținut că instanța de fond în mod judicios a apreciat că cea mai mare importanță în speță o reprezintă modul în care beneficiarul întreținerii a perceput îndeplinirea obligațiilor de către pârâți.

Contractul de întreținere s-a derulat pe o perioadă de aproximativ 8 ani, din 2001 și până în anul 2009, când a decedat C. I. G.. În toată această perioadă, beneficiarul nu a înțeles să promoveze vreo cerere de chemare în judecată împotriva pârâților, ceea ce prezumă, în lipsa dovezilor, că acesta a considerat că pârâții își îndeplinesc obligațiile.

Procedând la analizarea materialului probator administrat în cauză, a rezultat că obligațiile au fost executate de pârați. În mod corect a reținut instanța de fond că pârâții și-au îndeplinit obligația de a asigura alimente creditorului, au achitat anumite servicii în beneficiul acestuia și toate cheltuielile de înmormântare, respectând și datinile creștine.

Aceste aspecte reies din declarațiile martorilor audiați de instanța la propunerea pârâților. Referitor la depozițiile martorilor propuși de reclamantă, acestea nu sunt în contradicție cu depozițiile celorlalți martori. Deși martora P. E. a susținut că nu l-a văzut pe pârât decât în două rânduri venind la defunct, totuși acest fapt nu conduce la concluzia ca pârâții nu și-au respectat obligația de a asigura hrana zilnică, obligația fiind executată atât de pârâți personal, cât și prin intermediul altor persoane (declarația martorului B. G.).

Renovarea apartamentului, ulterior producerii incendiului, a fost efectuată de către pârâți, neexistând nicio probă din care să rezulte susținerile apelanților, în sensul că reclamanta inițială a fost cea care a suportat aceste cheltuieli.

Prin cererea de apel se susține că după producerea incendiului, abia la trei zile de la acest eveniment pârâții au venit și l-au luat pe numitul C. I. G., deși acesta era singur în locuința și nu se putea îngriji, deoarece era paralizat.

Tribunalul a constatat că prin cererea sa, reclamanta nu a avut o astfel de susținere, așa încât pe acest aspect declarația martorei P. E. nu se coroborează cu situația de fapt expusă prin cererea de chemare în judecată.

În ceea ce privește obligația de reparare a instalației electrice a apartamentului, din cuprinsul contractului de întreținere nu rezultă că există o astfel de obligație în sarcina pârâților.

Referitor la plata cotelor de întreținere la asociația de proprietari și plata facturilor de energie electrica, a rezultat că acestea au fost achitate de către defunct și soția sa. Pârâtul B. a recunoscut prin răspunsul la interogatoriul administrat ca evita să înmâneze acestora bani în numerar.

Deși în cuprinsul contractului sunt menționate și aceste două obligații, reiese că beneficiarul a acceptat neexecutarea acestor obligații, aspect rezultat din durata derulării contractului (aproximativ 8 ani) și pasivitatea creditorului în tot acest interval. Așadar, se desprinde concluzia că beneficiarul întreținerii a apreciat ca aceste obligații sunt de cea mai mică însemnătate, nefiind suficiente pentru a considera că obligația asumată în totalitatea ei nu a fost îndeplinită.

În baza art.274 C.p.c., au fost obligați apelanții la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimați, reprezentând onorariul avocatului.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții M. M.-R. Și M. M., solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, respectiv a acțiunii, astfel cum a fost formulată.

După expunerea situației de fapt, recurenții reclamanți susțin că hotărârea recurată este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

1. Astfel, potrivit art. 1202 alin. (1) din Codul Civil de la 1864, în vigoare la data introducerii acțiunii, prezumția legală relativă îl scutește de orice dovadă pe cel în favoarea căruia este făcută, iar înțelesul acestei norme trebuie raportat la prevederile art.1199 din același act normativ, în sensul că beneficiarul prezumției trebuie să dovedească faptul vecin și conex pe care se sprijină prezumția, iar prezumția simplă trebuie să aibă greutatea și puterea de a naște posibilitatea existenței faptului respectiv, ceea ce nu se poate reține în cauză, de vreme ce, prin atribuirea dreptului moștenitorilor creditorului întreținerii de a solicita rezoluțiunea contractului pentru neexecutare, legiuitorul a înțeles ca în judecarea unor astfel de cauze să nu se plece de la prezumția conform căreia, în măsura în care contractul nu a fost atacat în timpul vieții beneficiarului întreținerii, debitorul și-a respectat obligațiile asumate. Cu alte cuvinte, de vreme ce autoarei reclamanților legiuitorul i-a recunoscut dreptul de a ataca actul defunctului său soț în instanță, pentru neexecutarea obligației de întreținere pe care pârâții o datorau defunctului, neexercitarea acestei acțiuni de către defunct la vremea când era în viață nu poate institui prezumția că debitorul obligației de întreținere, în speță pârâții, și-au respectat întocmai obligațiile asumate prin contract. Or, instanța de apel își întemeiază întreaga hotărâre pe o astfel de prezumție, care nu se circumscrie prevederilor legale, astfel cum acestea au fost edictate de legiuitor, negându-se rațiunea și spiritul legii, apreciindu-se că beneficiarul întreținerii nu a acționat în judecată pe pârâți pentru nerespectarea obligațiilor de plată a facturilor la energie electrică și cotele de întreținere, și de aici s-ar desprinde concluzia că defunctul a considerat că pârâții și-au respectat în totalitate obligațiile.

A aprecia că prin pasivitatea de care a dat dovadă, fapt totuși cauzat de starea sa de sănătate precară, fiind paralizat și orb, și situația financiară dificilă a defunctului, beneficiarul întreținerii ar fi apreciat obligațiile asumate de către pârâți prin contractul de întreținere ca fiind îndeplinite, echivalează cu încălcarea flagrantă a legii, mai ales având în vedere probatoriul extrem de concludent administrat în cauză care demonstrează pe deplin neîndeplinirea obligațiilor de către pârâți.

De vreme ce a stabilit că într-adevăr pârâții nu și-au respectat obligația de plată a cotelor de întreținere și a facturilor la energie electrică, apare mai mult decât ilogic să se respingă apelul, apreciind că ar exista o prezumție că defunctul nu le-a considerat pe acestea obligații esențiale.

Dreptul defunctului de a solicita rezoluțiunea nu a pierit prin plata cotelor de întreținere și a energiei electrice efectuată de către acesta personal sau soția sa, practic, deoarece pârâții nu o făceau, acesta putând oricând să-i acționeze în judecată pe aceștia pentru neexecutarea obligației, care, fiind inserată în mod expres în contractul de întreținere, era una esențială.

2. Instanța de apel în mod greșit a apreciat că rigurozitatea prevederilor legale referitoare la contractul de întreținere a fost respectată prin aceea că reclamanții au prestat întreținere defunctului C. I. G. ocazional sau doar în ultima lună a vieții sale, sau că au suportat cheltuielile de înmormântare.

În realitate, pârâții din prezenta cauză trebuiau să dovedească îndeplinirea întocmai a obligației de întreținere asumate, în sensul prestării acesteia periodic și succesiv, în funcție de nevoile creditorului obligației, care în materia contractului de întreținere, presupun asigurarea hranei zilnice, a asistenței medicale și medicamentelor, plata cotelor de întreținere, a facturilor la utilități și asigurarea unui mediu adecvat de trai, prestații ce trebuie efectuate în fiecare zi/lună, până la decesul creditorului, iar nu de câte ori apreciază debitorul obligației de întreținere că este necesar.

În ultimii doi ani și jumătate de viață a defunctului C. I. G., pârâții nu au probat executarea obligației de întreținere astfel cum și-au asumat-o prin contract.

Cât privește obligația de achitare a cotelor de contribuție față de asociația de proprietari și suportarea cheltuielilor de energie electrică, raportare la răspunsul la întrebarea nr. 9 din interogatoriu al pârâtului, "nu știu dacă făceau obiectul contractului. Nu cred. Evitam să le dau bani numerar” rezultă fără echivoc faptul că acesta nu și-a respectat niciodată această obligație, iar raportat la includerea sa expresă în cuprinsul contractului, nu doar enumerată generic, aceasta reprezenta o obligație esențială în viziunea beneficiarului întreținerii. Având în vedere faptul că, în fapt, dar și în drept, în conștiința creditorului obligației, plata cotelor de întreținere și a facturilor de energie electrică reprezentau o obligație esențială pe care debitorii și-au asumat-o, însăși neexecutarea culpabilă a acesteia este de natură a cauza rezoluțiunea contractului de întreținere.

Cu privire la declarațiile martorilor B. G. și N. lonut M. (filele 152-155) esențiale în opinia instanței pentru temeinicia motivării hotărârii pronunțate, aceste mărturii nu pot fi de natură a forma convingerea instanței în sensul respectării obligațiilor asumate prin contract de către pârâți, dimpotrivă, martorul B. G., preot, coleg al pârâtului, declară că de câteva ori a dus alimente defunctului din partea pârâtului. La interpelarea instanței, acesta precizează extrem de clar că nu a fost de zeci de ori, ci de câteva ori, fără a putea preciza nici perioada, nici anul, nici cantitatea și nici ce se afla în sacoșa pe care o transporta.

În ceea ce-l privește pe martorul N. M., acesta a declarat că a ajutat-o pe pârâta B. să-i asigure întreținerea defunctului C. G., însă trebuie menționat că, doar în perioada cât acesta s-a aflat la Casa Parohială din ., la 200-300 m de casa în care locuiau pârâții, conform declarației aceluiași martor (fila 155).

Totodată, trebuie reținut că defunctul a locuit în casa parohială aproximativ o lună, după data producerii incendiului (august 2009) până la decesul său (26 septembrie 2009), ceea ce, chiar și în măsura în care declarațiile martorului ar fi adevărate, nu demonstrează executarea obligațiilor conform contractului de către pârâți, respectiv în mod succesiv, ci doar că, pe fondul discuțiilor avute cu reclamanta care le făcuse cunoscută intenția de a rezoluționa contractul pentru neexecutare, în ultima lună de viață a defunctului, au înțeles să ofere acestuia întreținere, și nu permanent în cei 8 ani anteriori, de după încheierea contractului.

De asemenea, și cu privire la asigurarea cheltuielilor de înmormântare, reclamanții au arătat că acestea au fost efectuate de către pârâți tocmai datorită faptului că reclamanta le pusese în vedere că va cere rezoluțiunea contractului, având în vedere atitudinea lor de până atunci, așa încât au fost forțați de împrejurări să ia măsuri, însă chiar și aceste cheltuieli au fost suportate în parte din sursele materiale ale reclamantei, astfel cum s-a probat cu extrasele de cont ale reclamantei, din acea perioadă, aflate la dosarul cauzei.

Mai mult decât atât, s-a avut în vedere cele două mărturii menționate anterior, cu toate că cei doi martori locuiesc în ., însă în ceea ce privește declarațiile martorilor propuși de către reclamantă, care locuiesc în același . altă scară, s-a considerat că nu pot fi apreciate ca mărturii directe, deși martora P. E., care a declarat că o vizita pe reclamantă zilnic și o însoțea la cumpărături, a precizat extrem de explicit că l-a văzut pe pârâtul B. venind la apartamentul defunctului de 2 ori. Oricare ar fi perioada la care s-ar fi raportat instanța de judecată, respectiv 8 ani întreaga durată a contractului ori ultimii 3 ani de viață ai defunctului, a presta de 2 ori întreținere nu presupune nici într-un caz a-și respecta obligația succesivă si periodică, astfel cum aceasta a fost asumată, fiind o condiție esențială a contractului. Astfel încât, recurenții consideră că și prin aceasta instanța de apel a făcut o interpretare greșită a legii.

În mod greșit a apreciat instanța de apel că acest fapt nu poate fi luat în considerare la analiza apelului întrucât reclamanta nu a relatat acest fapt în cuprinsul cererii de chemare în judecată, deoarece reclamanta nu cunoaște aceste aspecte, din cuprinsul probatoriului desprinzându-se concluzia clară că aceasta se afla în spital, tocmai de aceea martora a solicitat pârâtei să vină, întrucât defunctul era singur și nu se putea îngriji în lipsa reclamantei.

Faptul că reclamanta nu cunoștea efectiv acest aspect nu poate duce la concluzia că mărturia nu este relevantă în cauză, aceasta susținând în cererea de chemare în judecată nerespectarea obligațiilor contractuale de către pârâți. Faptul că defunctul se afla într-o stare precară de sănătate, că nu se putea deplasa singur, și implicit avea nevoie de îngrijire medicală (obligație asumată de către pârâți prin contract) reiese atât din declarațiile martorilor audiați la propunerea reclamantei, dar și însăși din declarația martorului N. lonuț M., propus de către pârâți, care precizează că defunctul: "nu se putea deplasa, era paralizat la pat" (fila 155).

Totodată, trebuie precizat faptul că, martorii audiați au avut în vedere la momentul declarațiilor, perioada de aproximativ 30 de ani în care reclamanta și defunctul ei soț au locuit în imobil, deoarece aceștia nu cunoșteau cu exactitate data la care a fost încheiat contractul de întreținere, iar pârâții i-ar fi putut vizita pe aceștia de 2-3 ori în 30 de ani, în virtutea relațiilor de rudenie existente între pârâți și reclamanta inițială, iar nu doar pentru perioada de 8 ani, în virtutea contractului de întreținere.

În ceea ce privește depoziția martorului L. G., audiat după suplimentarea probatoriului, pe care instanța de fond o apreciază ca fiind contradictorie, acesta fiind de asemenea vecin cu reclamanta și defunctul, locuind la aceiași etaj, recurenții apreciază că aceasta trebuia avută în vedere de către instanța de judecată în ceea ce privește prezența sporadică a pârâtului B. la domiciliul defunctului, acesta precizând în mod clar că l-a văzut venind în vizită pe pârât de 3 ori în 30 de ani și pe pârâtă doar după incendiul din 2009, fapt ce dovedește fără echivoc că, pe toată durata contractului, respectiv 8 ani, pârâții au vizitat pe defunct doar de câteva ori (lucru pe care puteau să-l facă și în considerarea relațiilor de rudenie dintre pârât și reclamantă) și de alte câteva ori au trimis alimente prin intermediul unui prieten.

3. În ceea ce privește concluziile instanței referitoare la existența obligației de reparare a instalației electrice, (și a apartamentului în sine n.n.) în sarcina reclamantei și a defunctului, iar nu în sarcina pârâților, conform art.574 Cod Civil, și acestea sunt neîntemeiate, instanța interpretând în mod eronat dispozițiile legale în materie. Astfel, potrivit art.569 Cod Civil în vigoare la data pronunțării hotărârii, în ceea ce privește drepturile și obligațiile celor care dețin un drept de uz și abitație, în măsura în care în titlul constitutiv al dreptului de abitație nu sunt detaliate întinderea acestuia și a obligațiilor aferente, acestea vor fi cele stabilite prin prevederile următoare, printre care și obligația de efectuare a reparațiilor necesare, însă, prin contractul de întreținere (titlul constatator al dreptului de abitație viageră) părțile au convenit contrariul, respectiv au dispus ca obligația de întreținere să fie stabilită în sarcina dobânditorului apartamentului, respectiv a pârâților, drept pentru care prevederile citate de către instanța nu sunt aplicabile în cauză. Mai mult decât atât, chiar de esența contractului de întreținere este și obligația asigurării unui spațiu de locuit igienic, funcțional si adecvat nevoilor beneficiarului întreținerii, așa încât, apreciază recurenții, este de prisos a se considera că obligația de reparare a instalației electrice și a apartamentului în sine, pentru a putea fi locuit, nu aparținea pârâților.

Mai mult decât atât, pârâții aveau obligația de a repara instalația electrică și apartamentul dobândit în urma semnării contractului de întreținere tocmai raportat la calitatea lor de proprietari, ambele instanțe eliminând această obligație legală din sarcina pârâților.

Totodată, recurenții apreciază că, din răspunsurile la interogatoriul administrat, pârâtul B. a recunoscut nerespectarea obligațiilor asumate prin contract în mod corespunzător, cu privire la plata cotelor de întreținere în mod direct, iar cu privire la asigurarea alimentelor în mod indirect, fără a putea preciza în mod exact de câte ori a asigurat defunctului hrana zilnică astfel cum era obligat.

În drept, au fost invocate dispozițiileart.304 pct.9 Cod de Procedură Civilă de la 1865, art. 569, art. 574, art.1199, și art. 1202 din Codul Civil de la 1864.

Intimații pârâți B. M.-C. și B. E. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, intimații susțin că prezentei cauze îi sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865, care stabilesc că recursul este o cale extraordinară de atac.

Totodată, având în vedere că prezentul litigiu a fost judecat în 3 grade de jurisdicție: fond, apel și recurs, nu sunt aplicabile dispozițiile art.304¹ C.proc.civ. (1865), astfel încât efectul devolutiv al recursului este limitat la motivele de casare prevăzute de art.304 C.proc.civ.

Motivele invocate de recurenți nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art.304 C.proc.civ. care vizeazăexclusiv nelegalitateahotărârii atacate.

Formal, recurenții își întemeiază cererea pe dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ. care permite modificarea unei hotărâri când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ. nu are în vedere modul de apreciere a probelor, care rămâne în competența exclusivă a instanțelor de fond (prima instanță și instanța de apel), ci se referă numai la modul în care au fost aplicate dispozițiile legale incidente în speță la situația de fapt reținută pe baza probatoriului administrat.

Or, toateargumentele recurenților critică modul în care instanțele de fond au analizat probele administrate în cauză, fără a fi indicată dispoziția legală încălcată sau aplicată greșit. Recurenții insistă că pârâții nu au dovedit că ar fi executat obligația contractuală zi cu zi, ignorând probatoriul administrat, valoarea probatorie a prezumțiilorși faptul că, dată fiind relația de rudenie foarte apropiată cu defunctul, intimații se află într-o imposibilitate morală de a preconstitui dovezi(ar fi fost absurd să îl pună pe defunct să semneze de primire de fiecare dată când aceștia prestau întreținere).

De reținut este faptul că titularul obligației de întreținere - pe perioada vieții sale - nu și-a manifestat niciodată intenția de a rezoluționa acest contract în perioada celor 9 ani, deoarece este evident că nu a avut niciun fel de nemulțumire privind modalitatea respectării de către pârâți a clauzelor contractuale.

Cât privește pe recurenți, trebuie reamintit faptul că aceștia nu au avut nici cea mai mică legătură cu proprietarul apartamentului în litigiu, nu au plătit niciun preț pentru acesta, nu au prestat niciun fel de întreținere pe perioada celor 9 ani pentru niciunul dintre defuncții soți și nu vor să respecte ultima dorință a defunctului proprietar C. I.-G..

Probabil că recurenții nu pot înțelege aspectele morale ale cauzei, de vreme ce locuiesc și în prezent în imobilul ce a făcut obiectul contractului, singurul scop al acțiunii, formulate după moartea creditorului întreținerii, fiind acela de „a pune mâna" pe apartament.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate și cu observarea dispozițiilor art.304 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac rezervată criticilor de nelegalitate. Aprecierea probelor și stabilirea, pe baza acestora, a situației de fapt, este atributul instanțelor de fond, învestite cu soluționarea cauzei în primă instanță și în apel, iar criticile îndreptate împotriva acestor aprecieri nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs expres și limitativ prevăzute de art.304 C.pr.civ. Din acest punct de vedere, toate criticile formulate de recurent împotriva modului în care instanța de apel a evaluat declarațiile martorilor audiați în cauză și interogatoriile luate părților sau a interpretat clauzele contractului încheiat de intimații-pârâți cu defunctul C. I. G. nu pot fi examinate de instanța de recurs.

În ceea ce privește prezumțiile simple stabilite de instanța de apel, Curtea constată nefondate criticile recurenților-reclamanți privind încălcarea dispozițiilor art.1203 din Codul civil de la 1864, raportate la prevederile art.1199 din același cod.

Pe baza acestor dispoziții legale, prezumția simplă reprezintă o consecință logică pe care judecătorul o trage dintr-un fapt cunoscut, asupra unui fapt necunoscut.

În cauză, faptul necontestat în raport de care instanța de apel a fundamentat aplicarea dispozițiilor art.1203 Cod civil, l-a reprezentat neformularea de către defunctul C. I. G. a unei acțiuni în rezoluțiunea contractului, de la data încheierii acestuia și până la decesul său. Tribunalul a apreciat că greutatea și puterea de a naște probabilitatea prezumțiilor aplicate sunt generate de durata mare (8 ani) a perioadei de timp în care contractul de întreținere s-a executat, fără ca beneficiarul întreținerii să exprime vreo nemulțumire legată de modul de executare. Constatându-se îndeplinite cerințele legale ale raționamentului logic impus de art.1203 rap. la art.1199 Cod civil, aprecierile faptice făcute de instanța de apel exced controlului judiciar realizat în recurs, întrucât nu pot fi cenzurate prin niciunul dintre motivele prevăzute de art.304 C.pr.civ.

Prezumțiile aplicate de instanța de apel nu neagă dreptul succesorilor beneficiarului întreținerii de a porni acțiunea în rezoluțiunea contractului, ci doar determină modul în care beneficiarul a perceput îndeplinirea obligațiilor de către pârâți, respectiv mica însemnătate conferită de acesta obligațiilor de plată a cotelor de întreținere la asociația de proprietari și de plată a facturilor de energie electrică. Alături de aceste prezumții, tribunalul a analizat ansamblul probatoriilor administrate în cauză și a stabilit o situație de fapt complexă, pe baza căreia a soluționat fondul cererii de chemare în judecată.

Nefondată este și critica privind greșita aplicare în cauză a dispozițiilor art.569 rap. la art.574 Cod civil.

Potrivit dispozițiilor art.569 Cod civil, prevederile ce urmează acestui articol, inclusiv ale art.574, se aplică în cazul în care prin titlu (în speță, contractul de întreținere încheiat de intimații pârâți cu C. I. G.) nu a fost determinat conținutul dreptului de abitație.

În cauză, instanța de apel a reținut că din cuprinsul contractului de întreținere nu rezultă că există în sarcina pârâților obligația de reparare a instalației electrice a apartamentului, iar această dezlegare a unei împrejurări de fapt nu poate fi supusă cenzurii în cadrul căii de atac a recursului.

În circumstanțele arătate, instanța de fond a reținut în mod corect incidența în cauză a dispozițiilor art.574 Cod civil, conform cărora beneficiarii dreptului de abitație asupra întregului apartament nr.9 situat în București, ..93-97, . 1 (C. I. G. și C. C.) aveau obligația de a face reparațiile de întreținere ale imobilului, inclusiv pe cele ale instalației electrice.

Deși ar putea fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.8 C.pr.civ., criticile recurenților-reclamanți în sensul că obligația de asigurare a unei locuințe funcționale este de esența contractului de întreținere, nu pot fi primite.

Curtea reține că obligația invocată de recurenți nu ține de esența contractului de întreținere, ci numai de natura sa, iar în cauză această obligație nu a fost asumată de către intimații-pârâți, ci beneficiarul întreținerii a optat pentru a-și rezerva dreptul de abitație descris mai sus și guvernat, astfel cum s-a arătat, de prevederile art.574 Cod civil.

În raport de considerentele expuse și ținând seama de dispozițiile art.312 C.pr.civ., Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.

Reținând culpa procesuală a recurenților-reclamanți, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art.274 C.pr.civ., obligându-i la plata către intimații-pârâți a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial achitat apărătorului ales, conform chitanței nr.3/20.01.2015 (fl.49).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți M. M.-R. și M. M., împotriva deciziei civile nr.1266 A din 22.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. M.-C. și B. E..

Obligă pe recurenții-reclamanți la plata către intimații-pârâți a sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 13.05.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

A. P. B. A. D. T. Doinița M.

GREFIER

Ș. P.

Red.A.P.B.

Tehnored.APB/B.I.

2 ex/31.08.2015

T.B- Secția a III-a – C.V./I.M.

Jud.Sect.1-A.T.E.

← Plângere contravenţională. Decizia nr. 563/2015. Curtea de...		Legea 10/2001. Decizia nr. 241/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Rezoluţiune contract. Decizia nr. 597/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rezoluţiune contract. Decizia nr. 597/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI