Obligaţie de a face. Decizia nr. 1889/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1889/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-11-2013 în dosarul nr. 1889/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1889R
Ședința publică din data de 08.11.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - Z. D.
JUDECĂTOR - C. M. S.
JUDECĂTOR - V. A.
GREFIER - D. L.
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenta – reclamantă I. E. V. și de recurentul – pârât M. București prin P. G. împotriva sentinței civile nr. 234/04.02.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți P. G. al Municipiului București, S. R. prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cauza având ca obiect „ Legea nr.10/2001, pretenții, obligația de a face, alte cereri”.
Dosarul se află la primul termen în recurs și a fost strigat la ordinea listei de recursuri.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta – reclamantă I. E. V. – reprezentată de avocat Toia P. în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013, lipsind recurentul – pârât M. București prin P. G. și intimații – pârâți P. G. al Municipiului București, S. R. prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 07.11.2013, s-a înregistrat cererea formulată de reprezentantul recurentei – reclamante prin care solicită lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată, deoarece se află într-o altă cauză la Tribunalul București și a anexat cererii împuternicirea avocațială.
La data de 06.11.2013, s-a înregistrat întâmpinarea formulată de intimata – pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în 2(două) exemplare, nefiind comunicată celorlalte părți.
Curtea comunică reprezentantului recurentei – reclamante o copie de pe întâmpinarea formulată de intimata – pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Reprezentantul recurentei – reclamante arată că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării comunicate la acest termen și nici nu are de formulat cereri noi probe de administrat sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea ambelor recursuri declarate în prezenta cauză.
Recurenta – reclamantă I. E. V., prin avocat, solicită admiterea recursului său astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii capătului de cerere subsidiar prin care a solicitat obligarea recurentului – pârât M. București prin P. general să înainteze dosarul aferent notificării, deși la acel moment funcționa Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în prezent Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în temeiul art. 21 alin.1 din Legea nr.165/2013.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile alin.3 din Legea nr.165/2013, în sensul de a se dispune controlul de legalitate, având în vedere că notificarea formulată a fost soluționată pe fondul acesteia de către instanța de judecată; cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat.
Cu privire la recursul declarat de recurentul – pârât M. București solicită a fi respins.
În privința cheltuielilor de judecată, consideră că acestea au fost acordate în mod legal.
Recurentul – pârât fiind în evidentă culpă procesuală prin refuzul soluționării notificării.
În cauză s-a efectuat expertiză pentru identificarea imobilului.
Cu privire la cererea de reducere a onorariului de avocat, solicită a fi respinsă, suma de 300 lei, acordată fiind modică; cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise și chitanța privind onorariul de avocat.
Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 14.04.2011 la Tribunalul București, reclamanta I. E. V. a chemat în judecată pe pârâții M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR G. și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și a solicitat să se constate că este persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri la valoarea de piață potrivit standardelor internaționale de evaluare pentru imobilul compus din teren în suprafață de 3600 mp. și construcția în suprafață de 478 mp. situat în București, .-12, sector 2 și să fie obligat pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE la plata de despăgubiri egale cu valoarea de piață a imobilului, conform standardelor internaționale de evaluare.
În subsidiar, s-a solicitat obligarea pârâtului M. BUCUREȘTI la emiterea dispoziției cu propunerea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent precum și obligarea acestuia să transmită dosarul de notificare direct la COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, având în vedere efectuarea controlului de legalitate de către instanța de judecată prin hotărâre judecătorească.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că, prin notificarea nr. 245/20.06.2001, înregistrată la PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI s-a solicitat de către reclamantă acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, .-12, sector 2, imobil preluat în mod abuziv în regimul anterior, alcătuit din teren în suprafață de 3600 mp. și construcție în suprafață de 478 mp. și care a fost dobândit în proprietate de către autorii petentei M. N. și P. potrivit actului de donație autentificat sub nr. 8807/1945 la Tribunalul I. încheiat cu donatorul M. T..
Că M. T. a achiziționat acest imobil în temeiul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/1907 și nr. 4556/1909 la Tribunalul I.. A mai arătat reclamanta că imobilul în litigiu a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului de naționalizare nr. 92/1950, fără a se plăti despăgubiri autorilor petentei, iar demolarea construcției s-a realizat în temeiul Decretului nr. 235/1979.
S-a învederat că reclamanta este succesoarea numiților M. N. și P. conform certificatelor de moștenitor nr. 1760/1982 și nr. 41/1987 emise de notariatul de Stat sector 2 și ca atare este îndreptățită conform Legii nr. 10/2001 la măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, .-12, sector 2, însă pârâtul M. BUCUREȘTI nu a dat curs notificării depuse de reclamantă și la care au fost anexate înscrisurile doveditoare.
La termenul de judecată din data de 19.12.2011, reclamanta a depus la dosar o cerere completatoare și precizatoare a acțiunii inițiale, prin care a arătat că în calitate de pârâți sunt chemați în judecată alături de M. BUCUREȘTI ȘI P. G. personal și S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, așa încât prin hotărârea ce se va pronunța să se soluționeze pe fond, conform Legii nr. 10/2001 notificarea nr. 245/2001 privind imobilul situat în București, .-12, sector 2 în sensul de a se constata calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent stabilite potrivit valorii de piață a imobilului de la momentul soluționării și să fie obligat pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE la plata de despăgubiri egale cu valoarea de piață a imobilului care formează obiectul notificării, conform standardelor internaționale de evaluare.
Totodată să fie obligat pârâtul M. BUCUREȘTI în solidar cu P. G. la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert, actual creat datorită refuzului nejustificat de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții, despăgubire ce se va determina prin expertiză tehnică și care se compune din: a) prejudiciul efectiv reprezentat de diferența între valoarea de piață a imobilului la data la care trebuia soluționată notificarea, respectiv 02.01.2010 și valoarea de piață actuală la momentul soluționării; b) câștigul nerealizat reprezentând dobânda legală aplicată la suma respectivă calculată de la momentul soluționării cererii și până la data plății prejudiciului efectiv.
În subsidiar, s-a solicitat că în ipoteza în care se va aprecia că nu este întemeiat capătul 2 de cerere să fie admise capetele de cerere 1,3 și 4, alături de următoarele:obligarea MUNICIPIULUI BUCUREȘTI PRIN P. G. de a transmite imediat și direct către CCSD dosarul aferent notificării însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză; obligarea STATULUI R. PRIN COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, să înregistreze dosarul transmis de MUNICIPIULUI BUCUREȘTI PRIN P. G. .
A fost atașat dosarul administrativ constituit la Primăria Municipiului București în urma notificării nr. 245/2001 expediată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001.
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului București privind cererea de chemare în judecată depusă de reclamantă și excepția de prematuritate a solicitării de înregistrare a dosarului reclamantei.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei de calitate procesuală pasivă în cauza de față, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din data de 11.06.2012, instanța a respins ca neîntemeiate excepțiile privind necompetența materială și respectiv prematuritatea cererii, excepții invocate de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Instanța a încuviințat probele solicitate de reclamantă, respectiv înscrisuri și expertize tehnice.
La termenul de judecată din data de 05.11.2012 instanța a dispus în baza art. 165 C.pr.civ. disjungerea capătului de cerere referitor la prejudiciu, formulat prin cererea completatoare, urmând a se constitui un dosar separat în acest sens.
Prin sentința civilă nr.234/04.02.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă s-a admis în parte acțiunea completată și formulată de reclamanta I. E. V., în contradictoriu cu pârâții M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERALPRIMARUL G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR;a obligat pârâtul M. București prin P. G. să emită o dispoziție motivată cu propuneri de măsuri reparatorii pentru imobilul situat in București, .-10-12, sector 2, compus din teren in suprafață de 3472,78 mp, identificat prin expertiza întocmită de expert B. S. si construcție in prezent demolată, in condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005; s-a respins ca neîntemeiate capetele de cerere privind obligarea pârâtului M. București prin P. G. să transmită imediat si direct către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor dosarul aferent notificării si de obligare a pârâtului S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să înregistreze dosarul transmis de M. București prin P. G.;s-a admis excepția lipsei de calitate procesuală pasivă invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul de Finanțe, privind obligarea la plata de despăgubiri egale cu valoarea de piață a imobilului si respinge acest capăt de cerere ca fiind îndreptat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;a obligat pârâtul M. București prin P. G. la 1500 lei cheltuieli de judecată parțiale către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Autorul reclamantei M. T. a dobândit în proprietate imobilul compus din teren în suprafață de 3600 mp. și construcția în suprafață de 478 mp. situat în București, .-12, sector 2, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/1907 și nr. 4556/1909 la Tribunalul I., acest imobil fiind donat de M. N. și P. prin actul de donație autentificat sub nr. 8807/1945 la Tribunalul I..
Reclamanta a probat faptul că este succesoarea numiților M. N. și P., depunând în acest sens la dosar certificatele de moștenitor nr. 1760/1982 și respectiv nr. 41/1987 emise de Notariatul de Stat Sector 2 București.
Imobilul în litigiu a fost preluat de către stat de la autorii reclamantei M. N. și P. în temeiul Decretului de naționalizare nr. 92/1950, fără acordarea de despăgubiri potrivit normelor legale în materie.
Reclamanta în calitate de persoană îndreptățită conform art. 3 din legea nr.10/2001 a expediat către Primăria Municipiului București notificarea nr.245/2001 însoțită de înscrisurile doveditoare și prin care solicită să i se acorde măsuri reparatorii referitor la acest imobil trecut abuziv în proprietatea statului în regimul comunist, însă unitatea deținătoare, respectiv Primăria Municipiului București nu a dat curs acestor solicitări.
Raportul de expertiză topometrică întocmit în cauză de către expertul tehnic B. S. concluzionează în sensul că imobilul situat în București, .-12, sector 2, nu poate fi restituit în natură întrucât este ocupat în prezent în proporție de 100% de blocurile P37 și respectiv nr. P36, de aleile de acces între blocuri, trotuare și un imobil nou construit pe fostul teren al . fostul amplasament găsindu-se diverse rețele edilitare de canalizare, apă, termoficare și gaze care alimentează edificiile din zonă.
Conform art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată s-a stabilit obligația care revine unității deținătoare de a se pronunța prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură în cadrul unui termen de 60 de zile care începe să curgă de la înregistrarea notificării sau de la data depunerii actelor doveditoare.
Pe de altă parte art. 26 alin. 1 din același act normativ prevede că în situația în care nu este posibilă restituirea în natură deținătorul bunului imobil sau entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația ca prin decizie sau dispoziție motivată, în termenul menționat mai sus să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în ipoteza în care nu este posibilă măsura compensării ori aceasta nu este acceptată de către persoana îndreptățită.
În cauza de față notificarea a fost depusă de reclamantă în anul 2001, fără a fi soluționată de unitatea deținătoare în conformitate cu aceste prevederi legale, fapt care demonstrează încălcarea de către pârâtul M. București a principiului consacrat de art. 6 CEDO privind dreptul la un proces echitabil, câtă vreme această notificare nu a fost soluționată într-un termen rezonabil.
În raport de considerentele expuse, instanța a admis în parte acțiunea completată introdusă de reclamantă și a obligat pârâtul M. București prin P. G. să emită o dispoziție motivată cu propuneri de măsuri reparatorii referitor la imobilul situat în București, .-12, sector 2, identificat prin expertiza topo în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Au fost respinse ca neîntemeiate capetele de cerere privind obligarea pârâtului M. București prin P. G. să transmită imediat și direct către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor dosarul aferent notificării și de obligare a pârâtului S. R. Prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să înregistreze acest dosar transmis de către M. București, avându-se în vedere că potrivit prevederilor Legii nr. 247/2005, dispozițiile sau deciziile emise de primari în temeiul Legii nr. 10/2001 se centralizează la nivelul prefecturilor în vederea efectuării controlului de legalitate.
A fost admisă excepția lipsei de calitate procesuală pasivă invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, privind obligarea la plata despăgubirilor pentru imobil, avându-se în vedere că acest pârât nu este deținătorul imobilului în litigiu și nici autoritatea administrativă competentă conform Legii nr. 10/2001, să răspundă notificării depuse de reclamantă și să emită dispoziția de retrocedare în natură a bunului ori în echivalent.
A fi obligat pârâtul M. București la 1500 lei cheltuieli de judecată parțiale către reclamantă.
I. Împotriva sentinței civile a declarat recurs și reclamanta I. E. V..
În motivarea recursului, se învederează următoarele:
Prima critică se referă la respingerea capătului de cerere, prin care s-a solicitat obligarea pârâtului M. București să înainteze direct către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor dosarul administrativ aferent notificării formulate, motivat de faptul că entitatea deținătoare urmează a emite o dispoziție motivată cu propunere de acordare de despăgubiri și aceasta urmează a fi supusă controlului de legalitate a prefectului și față de existența prevederilor dispozițiilor art. 16 alin. 2 indice 1 din titlul VII al legii 247/2005.
Se învederează că măsura luată de instanța de fond de a respinge cererea de obligare a Municipiului București de a înainta dosarul administrativ aferent notificării direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor este nelegală, pentru următoarele motive:
Este adevărat că art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat și completat prin OUG nr. 81/2007, stabilește circuitul dosarelor aferente dispozițiilor emise de primarii unităților administrative deținătoare ale imobilelor preluate abuziv, care nu pot să fie restituite în natură, în sensul că după trecerea termenului de contestație stabilit de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, dispozițiile / deciziile împreună cu dosarul aferent se înaintează Instituției Prefectului, în vederea realizării controlului de legalitate, cât și faptul că prefectul, după ce verifică din punct de vedere legal dispozițiile, emite un ordin cu propuneri de acordare de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv, pe care îI înaintează pe bază de proces - verbal către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea evaluării imobilelor și emiterii titlului de despăgubiri.
In speță prezentă însă, controlul de legalitate cu privire la calitatea subsemnatei reclamante, de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul preluat abuziv, cât și la dreptul de proprietate asupra imobilului și faptul că acesta nu poate să fie restituit în natură, s-a realizat de instanța judecătorească competentă, care a soluționat pe fond notificarea formulata, în urma acestui control de legalitate stabilindu-se că subsemnata are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul notificat, astfel că nu se impune ca Prefectul Municipiului București să efectueze control de legalitate cu privire la aceste aspecte.
Oricum, instanța de judecată are plenitudine de competentă în ceea ce privește controlul de legalitate asupra tuturor măsurilor dispuse atât de P. G. al Municipiului București, cât și de Prefectul Municipiului București, astfel că un nou control de legalitate din partea Instituției Prefectului ar fi excesiv și ar prelungi în mod inutil termenul final de soluționare a notificării sale, constând în derularea procedurii de stabilire a cuantumului despăgubirilor și emiterea titlului de despăgubiri de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Mai mult, instanța de recurs, în calitate de instanță de control judiciar, va analiza încă o dată toate aspectele privind drepturile solicitate prin notificarea formulată de subsemnata, inclusiv măsurile dispuse de instanța de fond, pe aspectele ce privesc fondul cauzei, astfel că măsura luată de această instanță, de a nu trimite dosarul administrativ aferent notificărilor, către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor o apreciez ca fiind greșită.
S-a solicitat instanței de recurs să aibă în vedere că, prin solicitarea formulată de subsemnata reclamantă, nu este încălcată nici o dispoziție imperativă a legii speciale privind stabilirea și plata despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv și care nu pot să fie restituite în natură, instanța de fond apreciind în mod greșit că se impune înaintarea dosarului administrativ către prefect, pentru verificarea modului în care M. București se va conforma dispozitivului hotărârii instanței judecătorești, care a soluționat pe fond notificarea, deși o asemenea măsură nu ar fi de natură să scurteze termenul de soluționare a notificării noastre, având în vedere și faptul că termenul rezonabil de soluționare a notificării, stabilit de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a fost de mult depășit, din culpa exclusivă a pârâtului M. București, care a refuzat să soluționeze notificarea mai mult de 3 ani, perioadă socotită de la data la care dosarul administrativ era complet.
De asemenea, s-a solicitat instanței de recurs să aibă în vedere că măsura dispusă de instanța de fond, care a respins cererea de obligare a Municipiului București de a înainta dosarul aferent notificării formulate de subsemnata, direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, îl prejudiciază efectiv, întrucât prelungește și mai mult termenul de soluționare definitivă a notificării, soluționare care include în mod obligatoriu și procedura de stabilire efectivă a despăgubirilor pentru un imobil care nu poate să fie restituit în natură, cât și plata acestor despăgubiri, procedură care se află în competența Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor .
Astfel cum Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit prin Decizia nr. 33/2008, pronunțată în interesul legii, atunci când este încălcat art. 6 alin 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin depășirea termenului rezonabil în care trebuie soluționată notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, instanța judecătorească competentă,care a fost sesizată cu soluționarea efectivă a acestei notificări, poate să aprecieze și asupra faptului că unele dispoziții ale legii speciale, cum este cazul cu dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în dosarul prezent, care dispun că dosarul aferent notificării și dispoziția/decizia emisă de unitatea deținătoare a imobilului preluat abuziv, se înaintează Instituției Prefectului, în vederea efectuării controlului de legalitate asupra măsurilor dispuse de primar, pot să nu fie aplicate, dacă această măsură este menită să preîntâmpine producerea unui prejudiciu pentru persoana îndreptățită, urmare întârzierii nejustificate de soluționare efectivă a notificării.
Atâta timp cât subsemnata reclamantă s-a adresat instanței judecătorești cu cererea de soluționare pe fond a notificării, această instanță a verificat toate aspectele privind legalitatea măsurilor reparatorii solicitate, pentru imobilul preluat abuziv, astfel că nu se mai impune trimiterea dosarului către prefect, în vederea efectuării controlului de legalitate, fie și în forma simplificată apreciată ca fiind necesară de către instanța de fond, dosarul aferent notificării, însoțit de dispoziția motivată, putând să fie înaintat direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea evaluării imobilului și emiterii titlului de despăgubiri.
S-a solicitat să se aibă în vedere că în situația dosarelor soluționate de alte unități deținătoare (ministere, alte instituții centrale) sau de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, dosarele aferente notificărilor, însoțite de deciziile emise, sunt înaintate direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea evaluării imobilelor care nu pot să fie restituite în natură și emiterii titlurilor de despăgubire.
A doua critică se referă la faptul că, în mod greșit, s-a realizat de către prima instanță reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată deoarece a considerat că acestea au un cuantum de doar 1500 lei deoarece pârâtul M. București este în culpa procesuală.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile nr. 234/04.02.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în sensul admiterii capetelor de cerere ce fac obiectul recursului prezent și obligării pârâtului M. București prin P. G. de a trimite dosarul administrativ aferent notificării nr. 245/20.06.2001 împreună cu dispoziția dată potrivit hotărârii irevocabile pronunțate în prezenta cauză, direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și obligării Municipiului București la plata integrală a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2900 lei.
In drept, art. 299, art. 304 pct. 9 și art. 304 indice 1 Cod proc. civ.
II.Împotriva sentinței civile nr.234/04.02.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă a declarat recurs recurenta M. București prin P. G..
În motivarea recursului, recurenta critică sentința pentru următoarele motive:
Analizând în mod greșit probatoriul administrat în cauza si interpretând în mod eronat dispozițiile art. 274 C.Pr. Civ. instanța de fond a obligat municipalitatea la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 1500 lei.
Conform art.274 C.Pr.Civ. " Partea care cade în pretențiuni va fi obligata, la cerere, să plătească cheltuielile de judecata."
S-a invocat jurisprudența C.E.D.O. care prevede că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, decât în măsura în care se constata realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
In cazul onorariului de avocat nepotrivit de mare sancțiunea este reglementata de art.274 alin.3 C. proc. civ. și constă în dreptul suveran al instanței de judecata de a micșora onorariul, dacă este nepotrivit de mare în raport de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.
Cheltuielile de judecata sunt o suma de bani în care se regăsesc toate cheltuielile pe care partea care a câștigat procesul le-a făcut cu ocazia litigiului soluționat prin hotărâre judecătoreasca, fundamentul fiind culpa procesuala a părții care cade în pretenții.
Legiuitorul a prevăzut posibilitatea practicării unor onorarii încadrate în anumite limite, însă în mod cert a avut in vedere complexitatea cauzei si a actelor de executare, reflectate în demersurile efectuate și munca prestata.
Realitatea cheltuielilor ține de justificarea ca ele au fost concepute într-o legătura stricta și indisolubila cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia și concepute de partea care le a plătit ca având caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obține serviciul avocatului, o garanție a succesului său.
Prin urmare, nu este nici etic, nici moral și nici legal să fim obligați la plata unor sume nejustificate, din banii publici cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru aceste motive, se va admite recursul astfel cum a fost formulat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă .
În dovedirea susținerilor, s-a solicitat proba cu înscrisuri.
În dovedirea susținerilor nu s-a solicitat încuviințarea niciunui mijloc de probă.
In calea de atac a recursului, nu s-a formulat întâmpinare și nici nu s-a încuviințat sau administrat vreun mijloc de probă.
Analizând recursurile declarate din prisma criticilor formulate care se subsumează motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă, Curtea constată că este întemeiat recursul declarat de către recurenta – reclamantă I. E. V., fiind fondată prima critică formulată și că este nefondat recursul declarat de către recurentul – pârât M. București prin P. G., pentru următoarele considerente:
I.Recursul declarat de către recurenta – reclamantă I. E. V..
Prima critică referitoare la obligarea pârâtului M. București prin P. G. să înainteze direct la Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor dosarul administrativ aferent notificării, este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin art. 21 alin Legea nr.165/201., în vigoare, la data soluționării prezentului recurs, se reglementează că „în vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate. (2) Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege.
(3) Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile”.
Din dispozițiile legale menționate se constată căM. București prin P. G. are obligația de a înainta dosarul către Secretariatul Comisiei Naționale, după ce se finalizează întreaga procedură administrativă, respectiv după ce se emite dispoziția, prin care să se propună acordarea de măsuri compensatorii și după ce se va emite avizul de legalitate emis de către Instituția Prefectului, în condițiile alineatului 2.
Astfel, legiuitorul a stabilit o obligație legală în sarcina instituției publice, obligație care trebuie respectată.
Scopul acestei modificări legislative a fost urgentarea soluționării notificărilor, în faza administrativă.
Bineînțeles această obligație se naște după ce M. București prin Primar G. va emite dispoziția privind propunerea de acordarea a măsurilor reparatorii, în cazul în care soluționarea notificărilor se realizează, exclusiv, în faza administrativă.
Împrejurarea că se instituie obligația obținerii unui aviz de legalitate de la instituția prefectului, ca urmare a exercitării controlului de legalitate de către acesta, vizează îndeplinirea unei proceduri administrative între instituțiile statului, pentru soluționarea notificării.
O astfel de obligație nu înlătură și obligația de comunicare directă a dosarului către Secretariatul Comisiei Naționale.
Mai mult, Curtea învederează că necesitatea obținerii avizului de legalitate al prefectului se referă numai la dispozițiile autorităților administrației publice locale, care nu au fost emise în temeiul unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
În caz contrar, ar însemna ca instituția prefectului să exercite un control asupra unei dispoziții emise pe baza unei hotărâri judecătorești și să intervină în realizarea actului de justiție, aspect care ar determina încălcarea dreptului la un proces echitabil, care cuprinde și dreptul de a beneficia de punerea în executare a unei hotărâri judecătorești, statuat în dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În situația de față, Curtea constată că dispoziția Primarului trebuie emisă în temeiul unei sentințe rămase definitive și irevocabile, și că o astfel de dispoziție emisă, în urma unei proceduri judiciare, nu ar putea fi supusă controlului de legalitate al prefectului decât din punct de vedere formal, nu și pe aspectul fondului.
În consecință, instanța de judecată are plenitudinea de a se pronunța pe fondul notificării în situația lipsei răspunsului entității deținătoare, ceea ce instanța de fond a și făcut, verificând îndeplinirea de către reclamanți a condițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.
O nouă analizare a condițiilor prevăzute de art.3-4 și 7 din Legea nr.10/2001, de către prefect, în calitate de organ al administrației publice, în condițiile în care instanța de judecată a statuat în mod definitiv și irevocabil asupra calității de persoană îndreptățită și asupra posibilității de restituire în natură sau de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent reprezintă o încălcare a principiului securității raporturilor juridice, consacrat de dispozițiile art.6 din Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În concluzie, Curtea învederează că controlul de legalitate al prefectului se poate realiza numai asupra dispozițiilor autorităților administrației publice locale, deci asupra dispozițiilor entităților investite cu soluționarea notificărilor emise în faza administrativă, iar nu și asupra hotărârilor judecătorești prin care instanța de judecată a soluționat pe fond notificarea persoanelor îndreptățite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, așa cum au fost interpretate prin decizia în interesul legii nr. XX/2007 pronunțată de ICCJ în dosarul nr. 37/2006.
În ceea ce privește natura măsurilor reparatorii, se constată că, la data pronunțării sentinței civile recurate erau în vigoare dispozițiile art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005.
Legea nr.165/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial, la data de 17.05.2013, astfel încât instanța de recurs constată că a intrat în vigoare Legea nr.165/2013, care a abrogat dispozițiile art. art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, fiind instituită o nouă procedură execuțională prin dispozițiile art.21 din Legea nr.165/2013.
În prezent, având în vedere normele tranzitorii reglementate în art.4 din Legea nr.165/2013 (care consacră principiul aplicării imediate a legii noi în cauzele aflate în procedura execuțională), precum și dispozițiile art.50 lit.c din Legea nr.165/2013 (care abrogă dispozițiile art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005), Curtea învederează că procedura execuțională va fi guvernată de dispozițiile Legii nr.165/2013.
Acest aspect nu are relevanță asupra temeiniciei și legalității hotărârii pronunțate de către prima instanță, deoarece Tribunalul București a statuat, prin sentința pronunțată, asupra calității de persoană îndreptățită și asupra drepturilor recurenților de a obține măsuri compensatorii pentru imobilul notificat, ținând cont de dispozițiile art.1 și 3 din Legea nr.10/2001, în vigoare și aplicabile în cauza de față.
Numai valorificarea acestor drepturi se vor realiza, prin procedura instituită de Legea nr.165/2013, urmând ca noțiunea de măsuri reparatorii să fie înțeleasă ca fiind măsuri compensatorii, având în vedere dispozițiile art. 50 din Legea nr.165/2013.
Pentru aceste motive, se constată că este întemeiată critica motiv pentru care instanța de judecată va dispune obligarea pârâtului M. București să înainteze direct dosarul aferent notificării la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor devenită, în conformitate cu art. 17 și 18 din Legea nr.165/2013 Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Cea de-a doua critică referitoare la reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată este nefondată, pentru următoarele considerente:
În fața primei instanțe, a fost achitat onorariul pentru expertiza topografică în cuantum de 1.200 ron, așa cum rezultă din chitanța aflată la dosarul cauzei.
Onorariul de avocat aferent soluționării cauzei în primă instanță a fost de 500 ron, așa cum rezultă din chitanțele aflate la filele 15-16 din dosarul Tribunalului București, volumul 2.
La soluționarea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, prima instanță a dispus reducerea onorariului de avocat de la 500 ron la 300 ron, în raport de dispozițiile art.274 alin.3 din Codul de Procedură Civilă.
Instanța de recurs învederează că au fost aplicate corect dispozițiile art.274 alin.3 din Codul de Procedură Civilă, având în vedere gradul de complexitate al cauzei, precum și munca depusă de către apărător.
Pentru aceste motive, se constată că nu este fondată critica formulată.
II. Recursul declarat de către pârâtul M. București prin P. G., împotriva sentinței civile nr. 234/04.02.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă în dosarul nr._ , este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a aplicat, în mod corect, dispozițiile art.274 alin.3 din codul de procedură civilă cu privire la reducerea onorariului de avocat de la 500 ron la 300 ron.
Curtea învederează că reducerea onorariului de avocat este suficientă, neimpunându-se stabilirea unei sume mai mici, având în vedere complexitatea cauzei.
În ceea ce privește obligarea recurentului – pârât M. București prin P. G. la plata cheltuielilor de judecată, se învederează că acesta se află în culpă procesuală, deoarece au trecut mai mult de 10 ani de zile de când a fost depusă notificarea, iar, în calitate de unitate notificată nu a soluționat notificarea formulată.
Având în vedere că prima instanță a aplicat, în mod corect, dispozițiile art.274 alin.3 din Codul de Procedură Civilă, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă, se va respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul M. București prin P. G., împotriva sentinței civile nr. 234/04.02.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă în dosarul nr._ .
Pentru motivele expuse, în conformitate cu dispozițiile art.312 din Codul de Procedură Civilă, va respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul M. București prin P. G., va admite recursul declarat de recurenta – reclamantă I. E. V. împotriva sentinței civile nr. 234/04.02.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți P. G. al Municipiului București, S. R. prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, va modifica în parte sentința civilă recurată, în sensul că va obliga pârâtul M. București să înainteze dispoziția împreună cu dosarul aferent notificării nr. 245/2001, către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. De asemenea, va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În temeiul art.274 din Codul de Procedură Civilă, având în vedere modul de soluționare al celor două recursuri promovate în prezenta cauză și faptul că recurentul-pârât M. București prin P. G., se află în culpă procesuală, va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 300 ron cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă, reprezentând onorariul de avocat, conform chitanței aflate la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul M. București prin P. G., împotriva sentinței civile nr. 234/04.02.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu recurenta – reclamantă I. E. V. și cu intimații – pârâți P. G. al Municipiului București, S. R. prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice
Admite recursul declarat de recurenta – reclamantă I. E. V. împotriva sentinței civile nr. 234/04.02.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți P. G. al Municipiului București, S. R. prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice
Modifică în parte sentința civilă recurată, în sensul că:
Obligă pârâtul M. București să înainteze dispoziția împreună cu dosarul aferent notificării nr. 245/2001, către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă pe recurentul M. București la plata sumei de 300 lei către recurenta-reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 08.11.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
Z. D. C. M. S. V. A.
Grefier,
D. L.
RED.DZ/27.11.2013
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
5.11.2013
| ← Expropriere. Decizia nr. 279/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1811/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
