Revendicare imobiliară. Decizia nr. 280/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 280/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 280/2013

Dosar nr._

(_ )

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR. 280 A

Ședința publică din 07.11.2013

Curtea constituită din:

Președinte - M. G. R.

Judecător - A. D. T.

Grefier - E. C.

- XX -

Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor formulate de apelanta-reclamantă G. L. împotriva sentinței civile nr.1546 din 21.09.2012 și a încheierii din 02.11.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, precum și a apelurilor declarate de apelanta-pârâtă S.C. E. Distribuție Muntenia S.A. (fostă Electrica Muntenia Sud) și de apelanții-pârâți A. M., A. M.-C., împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. A. C. S.R.L. și intimatul-chemat în garanție C. G. al Municipiului București.

Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru revendicare imobiliară.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 16 octombrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.

Pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 23 octombrie, apoi la 30 octombrie și 07 noiembrie 2013, când a decis următoarele:

CURTEA

Asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București sub nr._ la data de 30.06.2009, reclamanta G. L. a chemat în judecată pe pârâta ., solicitând să fie obligată aceasta să-i lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 359 mp teren situat în Șoseaua Grozăvești nr.22, sector 6.

In motivare se arată că prin decizia civilă nr. 400/20.06.2000 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă, devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 4685/08.06.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție - Secția civilă si de Proprietate Intelectuală, s-a dispus obligarea Primăriei Municipiului București să-i lase in deplină proprietate si liniștită posesie suprafață de 359 mp conform expertizei topografice C. A.. Conform acestei expertize rezultă că acest teren este ocupat de către .. Se mai arată că s-a încercat soluționarea amiabilă a cauzei cu acest pârât ce a fost notificat de reclamată, însă acest aspect nu s-a putut realiza.

Prin cererea completatoare-fila 40 dosar, a arătat că înțelege să cheme în judecată și pe pârâta . a fi obligată aceasta să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 119 mp situat în București, Șoseaua Grozăvești nr.22, teren pe care pârâta îl ocupă fără titlu.

Reclamanta a formulat și cerere de chemare in garanție împotriva pârâtei Primăria Municipiului București prin Primarul G. pentru a aceasta să ia măsurile ce se impun pentru îndeplinirea obligației ce-i revine de a pune la dispoziție terenurile de 395 mp, ocupat de . si 119 mp, ocupat de . în București, Șoseaua Grozăvești nr.22. S-a solicitat obligarea CGMB la daune interese justificate prin nefolosința terenului, de cate 100 euro pe zi.

Prin încheierea din data de 09.11.2009, instanța, față de cererea formulată de reclamantă (fila 78) a dispus introducerea in cauză in calitate de chemat in garanție a Consiliului G. al Municipiului București si a dispus scoaterea din cauză a Primăriei Municipiului București.

Prin aceeași încheiere a luat act de schimbarea denumirii pârâtei din . . SA.

Parata . SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare in judecată, ca neîntemeiată (filele 220-221).

Totodată, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că prin decizia civilă nr. 400/20.06.2000 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă s-a dispus obligarea Consiliului G. al Municipiului București să-i lase in deplină proprietate si posesie suprafața de 119 mp, astfel că societatea nu are calitatea de posesor.

Chematul in garanție C. G. al Municipiului București a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare in garanție, ca neîntemeiată (filele 222-228).

S-au invocat excepția necompetenței materiale, având in vedere faptul că imobilul face obiectul unei lucrări de interes public, respectiv pasajul B.; excepția lipsei calității de reprezentant, deoarece reclamanta nu a făcut dovada faptului că a împuternicit prin procură specială pe mandatarul care a semnat acțiunea; excepția lipsei calității procesuale a reclamantei, întrucât nu a făcut dovada titlului de proprietate asupra imobilului si nici a calității de moștenitoare de pe urma defunctului G. T.; inadmisibilității cererii de chemare in garanție, întrucât nu poate fi obligată să lase in deplină proprietate un imobil deținut de alte persoane; inadmisibilității acțiunii in revendicare, in raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001; lipsei capacității procesuale a Primăriei in raport de dispozițiile art. 19 din Legea nr.215/2001; lipsei calității procesuale pasive a CGMB, care nu are personalitate juridică; lipsei de interes cu privire la obligarea la plata de despăgubiri, deoarece chemata in garanție a plătit suma de 42.988,13 lei, reprezentând obligația impusă prin decizia civilă nr. 4685/2007; lipsei calității procesuale pasive a lui ., deoarece nu există o societate cu această denumire.

Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea cererii întrucât terenurile solicitate a fi restituite in natură constituie domeniu public si fac obiectul unei exproprieri de interes național iar . situat in .. 17-19 si nu cel de la Grozăvești nr. 22. Ambele suprafețe de teren revendicate de reclamantă sunt de fapt la numărul 20 din fosta Sos Grozăvești si .. 17-19, intervenind o suprapunere a terenului peste proprietatea numitei S. D., care a obținut prin sentința civilă nr. 667/06.09.1996 suprafața de 1549,74 mp.

Prin încheierea din 12.10.2009, instanța a pus în vedere reclamantei să evalueze terenul în suprafață 119 mp ce face obiectul cererii completatoare, în vederea stabilirii timbrajului la valoare, - să evalueze terenul în suprafață 359 mp ce face obiectul cererii principale, în vederea stabilirii timbrajului la valoare și să evalueze provizoriu daunele cominatorii solicitate la valoarea de 100 euro pe zi.

Prin încheierea din 09.11.2009, instanța a pus din nou în vedere reclamantei să evalueze terenul în suprafață de 119 mp ce face obiectul cererii completatoare și a suprafeței de 359 mp ce face obiectul cererii principale in vederea stabilirii competenței instanței de judecată.

Prin încheierea din 17.12.2009, instanța a pus din nou în vedere reclamantei să evalueze terenul în suprafață de 119 mp ce face obiectul cererii completatoare și a suprafeței de 359 mp ce face obiectul cererii principale in vederea stabilirii competenței instanței de judecată.

În ședința publică din 18.01.2010, instanța a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale invocată de pârâta ., în sensul că în speță nu este vorba de un litigiu comercial, cu motivarea cuprinsă în încheierea de ședință de la acea dată-fila 243 dosar, apreciind că acțiunea în revendicare presupune doar compararea titlurilor părților pentru a stabili dacă reclamantul este proprietar neposesor iar pârâtul posesor neproprietar, fără a antama în nici un fel aspecte legate de comercialitatea actelor și faptelor pârâtei. De asemenea este de reținut că în concepția Codului Comercial actele juridice privind imobilele sunt acte civile. Instanța apreciază astfel că acțiunea în revendicare, prin structura și scopul acesteia are un caracter civil, indiferent de calitatea de comerciant a pârâtei.

De asemenea, în aceeași ședință, instanța a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale invocată de chematul în garanție CGMB, întemeiată pe disp.art.2 lit.f Cod procedură civilă în sensul că este o cerere în materie de expropriere, apreciind că textul de lege menționat de chematul în garanție se referă doar la litigiile care se nasc direct în legătură cu exproprierea, ori prin cererea de față instanța nu a fost investită cu cercetarea legalității exproprierii.

În ședința publică din 01.02.2010, instanța a luat act că reclamanta evaluează terenul conform raportului extrajudiciar de evaluare imobiliară de la fila 325 dosar, la suma de 40.630 euro și a apreciat că această valoare nu corespunde valorii actuale a terenurilor, în vederea stabilirii competenței de soluționare a cauzei, iar în raport și de susținerile pârâtelor și chematului în garanție care au înțeles să conteste evaluarea făcută de reclamantă, a dispus efectuarea unui raport de expertiză în specialitatea evaluării proprietății imobiliare.

Ca urmare a acestor dispoziții, raportul de expertiză a fost completat, cele două terenuri fiind evaluate prin raportare la prețul existent pe piață pentru terenuri cu caracteristici similare din aceeași zonă, fiind stabilită o valoare de 577.810 lei pentru terenul în suprafață de 359 mp și 191.530 lei pentru terenul în suprafață de 119 mp-fila 287 dosar.

Părțile nu au formulat obiecțiuni la această ultimă variantă a raportului de expertiză.

Prin sentința civilă nr. 3576/03.05.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București in dosarul nr._ a fost admisă excepția necompetenței materiale si a fost declinată competența de soluționare a cauzei in favoarea Tribunalului București - Secția Civilă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a avut in vedere valoarea de circulație stabilită prin raportul de expertiză. De asemenea, instanța a avut în vedere dispozițiile art.18¹ Cod procedură civilă în sensul că valoarea stabilită prin raportul de expertiză este valoarea obiectului cererii la data înregistrării acesteia, neintervenind modificări ulterioare ale valorii obiectului, ținând cont de împrejurarea că raportul de expertiză a fost efectuat strict pe considerentul stabilirii competenței instanței și de faptul că la stabilirea competenței instanța va avea în vedere numai obiectul cererii principale, respectiv valoarea terenului de 359 mp, iar nu și valoarea terenului ce face obiectul cererii completatoare cu privire la care se aplică prevederile art. 18¹ Cod procedură civilă corob. cu art.17 Cod procedură civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă la data de 27.05.2010 sub nr._ .

Pârâta . a formulat la termenul din 03.09.2010, întâmpinare si cerere de arătare a titularului dreptului.

A fost invocată excepția de netimbrare a acțiunii si s-a solicitat introducerea in cauză in calitate de proprietari ai imobilului a numiților A. Mohamend si A. C. M., ce au devenit proprietari ai imobilului situat in .. 21 (fosta Grozăvești, nr. 20) in baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2777/18.12.1998 de BNP N. Balcic M. de la numita S. D., care l-a rândul său l-a dobândit in baza sentinței nr. 667/06.09.1996 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă si a Dispoziției nr. 1/06.01.1997 a Primarului Municipiului București si a Procesului verbal de punere in posesie nr.1178/28.02.1997.

În drept au fost invocate disp. art. 115-118 Cod proc. civ. si art. 64 Cod proc. Civ.

La termenul din 03.09.2010 au fost introduși in cauză in calitate de titulari ai dreptului de proprietate numiții A. Mohamend si A. C. M..

Pârâta . SA a depus o cerere precizatoare cu privire la denumirea societății, respectiv . SA, depunând înscrisuri in susținerea acestei modificări a denumirii.

Titularii dreptului de proprietate A. Mohamend si A. C. M. au formulat întâmpinare (filele 35-36) prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Totodată au invocat excepția nulității cererii pentru lipsa dovezii calității de reprezentant a mandatarului si excepția netimbrării acțiunii.

In motivare se arată ca titlul lor este preferabil celui al reclamantei, fiind dobândit prin contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2777/18.12.1998 de BNP N. Balcic M. de la numita S. D., care l-a rândul său l-a dobândit in baza sentinței nr. 667/06.09.1996 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă si a Dispoziției nr.1/06.01.1997 a Primarului Municipiului București si a Procesului verbal de punere in posesie nr. 1178/28.02.1997.

Se mai arată că după încheierea acestui contract aceștia au edificat o . construcții fiind constructori de bună-credință iar suprafața de 277,82 mp din cei 1549,77 mp a fost expropriată pentru realizarea pasajului B..

Totodată la data de 15.03.2011, titularii dreptului de proprietate A. Mohamend si A. C. M. au formulat cerere de chemare in garanție a numitei S. D., solicitând obligarea acesteia la plata contravalorii suprafeței de teren la valoarea de piață plus toate prejudiciile ce s-ar putea produce in patrimoniul lor. Au estimat provizoriu prejudiciul la suma de 1.000.000 euro.

La termenul din 11.05.2012 a fost depusă cerere de renunțare la cererea de chemare in garanție a numitei S. D. de către M. A. si având in vedere ca A. C. M. renunțase la această cerere, fiind prezentă personal la termenul din ședința publică din 21.10.2011, instanța a luat act de renunțarea in întregime la judecarea acestei cereri de chemare in garanție.

La termenul din 20.01.2012, reclamanta și-a precizat, la solicitarea instanței, temeiul de drept al acțiunii indicând disp. art. 480 cod civil si art. 44 din Constituție (fila 154).

In ședința publică din data de 21.10.2011, instanța a respins excepția de netimbrare a acțiunii, ca neîntemeiată.

In ședința publică din data de 18.11.2011, instanța a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a reclamantei, ca neîntemeiată.

In ședința publică din 20.01.2012, instanța a respins excepția necompetenței materiale a tribunalului invocată de reclamantă, ca neîntemeiată.

In ședința publică din data de 16.03.2012, instanța a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei, lipsei de interes a reclamantei cu privire la solicitarea acordării despăgubirilor si inadmisibilității cererii de chemare in garanție; a constatat că excepția lipsei capacitații de folosință a PMB si lipsei calității procesuale pasive a . au rămas fără obiect; a calificat excepția inadmisibilității acțiunii in revendicare ca fiind o apărare de fond; a unit cu fondul excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . SA si chematului in garanție CGMB.

Prin sentința civilă nr.1546/21.09.2012, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . SA si chematului in garanție C. G. al Municipiului București, ca neîntemeiate, a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta G. L., in contradictoriu cu pârâții ., . SA, titularii dreptului de proprietate A. M. si A. C. M. și cu chematul în garanție C. G. al Municipiului București, a obligat pârâta . SA si titularii dreptului de proprietate A. M. si A. C. M. să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesieterenurile in suprafata de 119 mp, respectiv 359 mp, situate in București, ., sector 6, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză efectuat de expertul C. A. și a respins cererea de chemare in garanție a Consiliului G. al Municipiului București, ca neîntemeiată.

Deliberând asupra excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . SA si chematului in garanție CGMB, instanța a reținut următoarele:

Prin cererea completatoare-fila 40 dosar, reclamanta a arătat că înțelege să cheme în judecată și pe pârâta . a fi obligată aceasta să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 119 mp situat în București, Șoseaua Grozăvești nr.22, teren pe care pârâta îl ocupă fără titlu.

O parte pentru a fi parte într-un proces civil trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile de exercițiu ale acțiunii, adică să pretindă un drept, să justifice un interes, să aibă capacitate procesuală și calitate procesuală.

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între cel chemat în judecată și cel obligat în cadrul raportului juridic obligațional, sau cel despre care se afirmă că a încălcat un drept sau l-a recunoscut.

Instanța a reținut că atunci când reclamantul solicită revendicare unui bun calitatea procesuală pasivă aparține posesorului neproprietar.

Reclamantul fiind cel care pornește acțiunea, va trebui să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă a pârâtului, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății.

Tribunalul a reținut că prin decizia civilă nr. 400 A/26.06.2000 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă in dosarul nr. 1326/2000 a fost admis apelul formulat de reclamantul G. T. împotriva sentinței civile nr. 1866/22.12.1999 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă in dosarul nr. 2929/1998 in contradictoriu cu pârâtul C. G. al Municipiului București si a fost schimbată in tot sentința civilă in sensul ca a fost admisă acțiunea in parte si a obligat pe pârât să lase reclamantului in deplină proprietate si liniștită posesie terenurile in suprafață de 359 mp si 119 mp, conform expertizei topografice C. A..

Prin decizia civilă nr. 4685/08.06.2007 pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție - Secția civila si de proprietate intelectuala in dosarul nr._, s-a admis recursul declarat de reclamantul G. T. si continuat de G. L. împotriva deciziei nr. 400A/26.06.2000 pronunțată de Curtea de Apel București si a fost modificată in parte decizia in sensul ca a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de_ rol reactualizată la data plații, despăgubiri reprezentând contravaloarea terenului de 200 mp nerestituit in natura si a construcțiilor demolate, fiind menținute celelalte dispoziții.

Din conținutul acestor hotărâri rezultă că autorii reclamantului au deținut in proprietate o suprafața de teren de 714 mp si o casa din cărămidă in București, . iar din cei 714 mp, 200 mp sunt ocupați de domeniul public, 395 de o firma privată si 119 mp de .>

Din raportul de expertiza efectuat de către expertul in specialitatea topografie C. A., rezulta . mp sunt ocupați de . 395 mp de către ., ambele terenuri fiind libere de construcții.

Prin decizia nr. 1014/07.09.2001 emisa de .-a dispus restituirea in natura către G. T. a terenului in suprafață de 119 mp, având in vedere notificarea in baza Legii nr. 10/2001 nr. 86/S/25.04.2001.

Astfel, deși reclamanta a obținut un titlu prin care s-a dispus obligarea Consiliului G. al Municipiului București să-i lase in deplină proprietate si liniștită posesie suprafețele de 359 mp si 119 mp, conform expertizei topografice C. A., această hotărâre nu a putut fi adusă la îndeplinire împotriva CGMB deoarece terenurile sunt ocupate de alte părți, cărora hotărârea nu le este opozabilă iar reclamanta a fost nevoită să introducă o nouă acțiune in revendicare împotriva acestora.

Având in vedere ca . SA ocupă terenul in suprafață de 119 mp, așa cum reiese atât din expertiză cât si din recunoașterea sa prin decizia de restituire, fiind posesor neproprietar, tribunalul a reținut că aceasta are calitate procesuală pasivă in cadrul acțiunii in revendicare.

In ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Consiliului G. al Municipiului București in privința cererii de chemare in garanție, instanța a reținut ca acesta are calitate procesuală pasivă, fiind obligat prin hotărâre judecătoreasca definitivă si irevocabilă să-i lase in deplină proprietate si posesie aceste terenuri, iar chemarea in garanție are ca scop respectarea dreptului de proprietate al reclamantei in cazul in care acțiunea principală ar fi respinsă. Daca este admisibilă sau nu această cerere si in ce măsură este întemeiată este o chestiune care vizează aspecte ce antamează fondul cererii de chemare in garanție si instanța le-a analizat odată cu analiza fondului acestei cereri.

Prin urmare, față de toate aceste concluzii, instanța a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a p pârâtei . SA si chematului in garanție C. G. al Municipiului București, ca neîntemeiate.

In ceea ce privește apărarea de fond privind inadmisibilitatea acțiunii privind acțiunea în revendicare după . Legii nr. 10/2001, instanța a reținut următoarele:

Prin contractul de vânzare nr. 4236/1943 autentificat la Tribunalul I.-Secția notariat si procesul verbal de transcriere in Cartea Funciara din 08.05.1946 (filele 121-125), autorii reclamantei Filoftia G. si G. G. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat in București, ., fost 26 in suprafata de 714 mp si o construcție.

Acest imobil a fost trecut in mod abuziv in proprietatea statului, fiind cuprins in Decretul Consiliului de Stat nr. 343/1986, in anexa nr. 2, poziția 6/33, ca fond fix aprobat pentru casare si demolare (filele 134 si 175). Conform adresei . că aceasta nu a plătit despăgubiri pentru imobilul demolat(fila 126).

Ulterior, conform deciziei civile nr. 400 A/26.06.2000 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă in dosarul nr. 1326/2000 a fost admis apelul formulat de reclamantul G. T. împotriva sentinței civile nr. 1866/22.12.1999 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civila in dosarul nr. 2929/1998 in contradictoriu cu pârâtul C. G. al Municipiului București și a fost schimbată in tot sentința civila in sensul ca a fost admisa acțiunea in parte si a obligat pe pârât sa lase reclamantului in deplina proprietate si liniștita posesie terenurile in suprafață de 359 mp si 119 mp, conform expertizei topografice C. A..

Prin decizia civila nr. 4685/08.06.2007 pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție - Secția civila si de proprietate intelectuala in dosarul nr._, s-a admis recursul declarat de reclamantul G. T. si continuat de G. L. împotriva deciziei nr. 400A/26.06.2000 pronunțata de Curtea de Apel București si a fost modificata in parte decizia in sensul ca a obligat pe parat sa plătească reclamantului suma de_ rol reactualizata la data plății, despăgubiri reprezentând contravaloarea terenului de 200 mp nerestituit in natura si a construcțiilor demolate, fiind menținute celelalte dispoziții.

Reclamanta a dovedit calitatea procesuala activa asupra acestui imobil, atât prin aceste hotărâri judecătorești, unde a fost introdusa in cauza in calitate de moștenitoare a numitului G. T., cat si conform certificat de moștenitor nr. 147/03.10.2002 (fila 115) din care rezulta ca este unica moștenitoare a acestui defunct.

Este adevărat că decizia XXXIII/2008 a tranșat problema admisibilității acțiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun, dar nu în modul pe care îl susține pârâta.

Astfel, cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după . Legii nr. 10/2001, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite s-a pronunțat prin decizia nr. 33/09.06.2008 dată în recursul în interesul legii ce a făcut obiectul dosarului nr. 60/2007, a hotărât astfel: concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva in favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca acesta nu este prevăzut expres in legea speciala. In cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala (Legea nr. 10/2001) si Convenția Europeana a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată in cadrul unei acțiuni in revendicare, întemeiata pe dreptul comun, in măsura in care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.”

Din motivarea deciziei amintite se desprinde cu claritate faptul că ICCJ a considerat inadmisibile acțiunile în revendicare întemeiate pe dreptul comun doar în situația în care nu a fost formulată o notificare în temeiul Legii 10/2001.

D. în această situație reclamantului i-ar fi închisă orice cale de valorificare a dreptului de proprietate pe care îl invocă.

Or, în speța de față după cum rezultă din actele dosarului o astfel de notificare a fost formulată de autorul reclamantei nr. 86/S/25.04.2001 iar totodată acțiunea in revendicare anterioara formulata in contradictoriu cu CGMB a fost formulata anterior apariției Legii nr. 10/2001.

În consecință instanța a analizat pe fond problema dacă prioritatea Convenției poate fi dată și în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiate pe dreptul comun, urmând a fi lămurit dacă o astfel de acțiune poate constitui un remediu efectiv, care să acopere, neconvenționalitatea unor dispoziții ale legii speciale, în ce măsură legea internă intră în conflict cu Convenția europeană a drepturilor omului prin raportare la circumstanțele concrete ale cauzei și dacă admiterea acțiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori securității raporturilor juridice.

Totodată, doar printr-o analiză pe fond se poate stabili în ce măsură Legea nr.10/2001 reprezintă o cale ce conduce la o reparație efectivă, dacă părțile au un bun în sensul art.1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, și se pot valorifica criteriile de preferabilitate invocate de părți.

Cu privire la fondul pricinii, s-a reținut că acțiunea in revendicare este acea acțiune reală pornita de proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar, constituind cel mai energic mijloc de apărare a dreptului de proprietate, si presupune, având în vedere aceste caracteristici, prin raportare la dispozițiile art. 1169 C.civ., dovada dreptului de proprietate a celui ce o formulează. In cazul in care paratul invoca, la rândul său, un titlu de proprietate, revine instanței sarcina de a analiza titlurile opuse de parți și de a aprecia în favoarea uneia dintre ele.

Este însă necesar a se analiza, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, în ce măsură legea internă intră în conflict cu Convenția europeană a drepturilor omului și dacă admiterea acțiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori securității raporturilor juridice. Cu alte cuvinte, atunci când există neconcordanțe între legea internă și Convenție, trebuie să se verifice pe fond dacă și pârâtul în acțiunea în revendicare nu are, la rândul său, un bun în sensul Convenției - o hotărâre judecătorească anterioară prin care i s-a recunoscut dreptul de a păstra imobilul; o speranță legitimă în același sens, dedusă din dispozițiile legii speciale, unită cu o jurisprudență constantă pe acest aspect -, dacă acțiunea în revendicare împotriva terțului dobânditor de bună-credință poate fi admisă fără despăgubirea terțului la valoarea actuală de circulație a imobilului etc. Înalta Curte apreciind că în acest sens este relevantă decizia Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Pincova și Pinc contra Republicii Cehe ( „Curtea acceptă că obiectivul general al legilor de restituire, acela de a atenua consecințele anumitor încălcări ale dreptului de proprietate cauzate de regimul comunist, este unul legitim (...); cu toate acestea, consideră necesar a se asigura că această atenuare a vechilor încălcări nu creează noi neajunsuri disproporționate. În acest scop, legislația trebuie să facă posibilă luarea în considerare a circumstanțelor particulare ale fiecărei cauze, astfel încât persoanele care au dobândit bunuri cu bună-credință să nu fie puse în situația de a suporta responsabilitatea, care aparține în mod corect statului, pentru faptul de a fi confiscat cândva aceste bunuri”).

În consecință, în vederea aplicării unitare a legii, Înalta Curte a stabilit că legea specială înlătură aplicarea dreptului comun, fără ca pentru aceasta să fie nevoie ca principiul să fie încorporat în textul legii speciale și că aplicarea unor dispoziții ale legii speciale poate fi înlăturată dacă acestea contravin Convenției europene a drepturilor omului. Aplicarea altor dispoziții legale decât cele ale legii speciale, atunci când acestea din urmă sunt contrare Convenției, trebuie să se facă fără a se aduce atingere drepturilor apărate de Convenție aparținând altor persoane.

În ceea ce privește titlul de proprietate al reclamantei, prin contractul de vânzare nr. 4236/1943 autentificat la Tribunalul I. - Secția Notariat si procesul verbal de transcriere in Cartea Funciara din 08.05.1946(filele 121-125), autorii reclamantei Filoftia G. si G. G. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat in București, ., fost 26 in suprafata de 714 mp si o construcție.

Titlul de proprietate al reclamantei a fost reconfirmat prin decizia civila nr. 400A/26.06.2000 pronunțata de Curtea de Apel București - Secția a III a Civila devenita irevocabila prin decizia civila nr. 4685/08.06.2007 pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție - Secția civila si de proprietate intelectuala.

In ceea ce privește pârâta . SA, din raportul de expertiza efectuat de către expertul in specialitatea topografie C. A., rezulta . mp sunt ocupați de . 395 mp de către ., ambele terenuri fiind libere de construcții.

Prin decizia nr. 1014/07.09.2001 emisa de .-a dispus restituirea in natura către G. T. a terenului in suprafata de 119 mp, având in vedere notificarea in baza Legii nr. 10/2001 nr. 86/S/25.04.2001.

Astfel, deși reclamanta a obținut un titlu prin care s-a dispus obligarea Consiliului G. al Municipiului București să-i lase in deplina proprietate si liniștita posesie suprafețele de 359 mp si 119 mp, conform expertizei topografice C. A., aceasta hotărâre nu a putut fi adusa la îndeplinire împotriva CGMB deoarece terenurile sunt ocupate de alte parți, cărora hotărârea nu le este opozabila iar reclamanta a fost nevoita sa introducă o nouă acțiune in revendicare împotriva acestora.

Având in vedere ca . SA ocupa terenul in suprafață de 119 mp, așa cum reiese atâta din expertiza cât si din recunoașterea sa prin decizia de restituire, fiind posesor neproprietar, tribunalul a reținut ca cerere de revendicare in contradictoriu cu acest pârât pentru suprafața de 119 mp este întemeiată.

In ceea ce îi privește pe titularii dreptului de proprietate ai suprafeței de 359 mp, A. Mohamend si A. C. M., instanța a reținut ca aceștia au devenit proprietari ai imobilului situat in .. 21 (fosta Grozăvești, nr. 20) in baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2777/18.12.1998 de BNP N. Balcic M. de la numita S. D., care l-a rândul său l-a dobândit in baza sentinței nr.667/06.09.1996 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civila si a Dispoziției nr. 1/06.01.1997 a Primarului Municipiului București, precum si a Procesului verbal de punere in posesie nr. 1178/28.02.1997. După încheierea acestui contract suprafața de 277,82 mp din cei 1549,77 mp a fost expropriata pentru realizarea pasajului B., fiind înstrăinata prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 626/30.03.2007 către Municipiul București.

In acest caz, întrucât si pârâții evocă un titlu de proprietate, se pune problema in ce măsura aceste imobile deținute de părți se suprapun si ar fi fost utila efectuarea unei expertize in cauza pentru determinarea acestui aspect, însă pârtile nu au fost de acord cu o astfel de soluție.

Pe baza materialului probator existent la dosarul cauzei, instanța a reținut conform raportului de expertiza extrajudiciar efectuat de către expertul in specialitatea topografie C. A., că este vorba despre terenuri distincte, autorii reclamantei deținând imobilul din . iar S. D. dobândind dreptul de proprietate asupra imobilului de la Grozăvești, nr. 20.

Pe baza acestor concluzii prin hotărâre judecătorească irevocabila a fost admisa acțiunea in revendicare a reclamantei iar instanțele au avut in vedre, așa cum rezulta din considerentele deciziilor enunțate mai sus si faptul ca S. D. dobândise dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 1549,74 mp si chiar daca nu poate fi opozabilă aceasta hotărâre acestor pârâți, deoarece nu au fost părți, a fost reținut cu putere de lucru judecat, ca este vorba despre loturi distincte de teren, Curtea de Apel București, schimbând in tot sentința instanței de fond si reținând ca expertiza a evidențiat ca terenul la care se refera sentința civila nr. 667/06.09.1996 a Tribunalului București este situat la nr. poștal 20.

Faptul că pârâții dețin acte de proprietate cu privire la fostul imobil de la Grozăvești, nr. 20, este evidențiat atât in raportul de expertiza efectuat de L. G., cât si in sentința nr. 667/06.09.1996 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civila si Dispoziția nr. 1/06.01.1997 a Primarului Municipiului București.

Mai mult decât atât, instanța a reținut ca există la dosarul cauzei(fila 179), o convenție din 19.09.2001 încheiata între G. T., autorul reclamantei) si M. A., prin care acesta din urma se obliga sa cumpere terenul din Grozăvești nr. 22, după ce va fi dobândit titlul de proprietate in schimbul unui preț de 30$/mp, fiind acordat si un avans de 2.000.000 rol.

Prin urmare, reținând ca asupra acestui teren ce a aparținut autorilor reclamantei pârâții nu dețin un titlu de proprietate valabil, ci exercita doar o posesie de fapt, instanța a admis cererea privind revendicarea si in contradictoriu cu acești pârâți.

Tribunalul a apreciat ca prevederile articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția EDO si jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului pot fi reținute in cauza de fata pentru a determina temeinicia acțiunii in revendicare, întrucât reclamanta a justificat existenta unui bun actual, protejat de convenție, cu privire la imobilul revendicat. Chiar dacă solicitarea de a se restitui un bun preluat anterior de stat (in anul 1986, data la care Statul R. nu era semnatar al Convenției), nu intra sub protecția Articolului nr. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția EDO, iar Convenția nu garantează dreptul de a dobândi sau redobândi un anumit bun, instanța a reținut că reclamanta are o hotărâre judecătorească prin care se recunoaște dreptul de proprietate al acesteia și caracterul abuziv al preluării de către stat, astfel că beneficiază de o speranță legitimă și implicit de un bun în sensul Convenției.

Chiar dacă hotărârea nu este opozabilă pârâților, s-a reținut cu autoritate de lucru judecat în sens pozitiv, faptul că imobilul a fost preluat de stat fără titlu. Consecința directă a celor expuse mai sus o constituie faptul că reclamanta poate fi considerata că deține un bun, în sensul art. 1 din Protocolul nr. l la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și o astfel de preluare reprezintă o privare de bun, constituind o ingerință în dreptul de proprietate al, astfel că instanța constată că această situație a avut ca efect privarea reclamantei de proprietatea sa în sensul celei de a doua fraze a primului alineat al articolului 1 din Protocolul nr.l.

O privare de proprietate rezultând din această normă nu poate să se justifice decât dacă se demonstrează că a intervenit în condițiile prevăzute de lege, pentru cauză de utilitate publică și cu respectarea principiului proporționalității, iar criteriile stabilite prin jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului pentru analizarea justificării ingerinței sunt următoarele: ingerința să fie prevăzută de lege; ingerința să vizeze un scop legitim; să fie respectată proporționalitatea ingerinței.

Cât privește cererea de chemare in garanție a Consiliului G. al Municipiului București, tribunalul a reținut ca aceasta este neîntemeiată.

Conform disp. art. 60 Cod proc. civ. partea poate sa cheme in garanție o alta persoana împotriva căreia ar putea sa se îndrepte, in cazul in care ar cădea in pretențiuni, cu o cerere in garanție sau despăgubire.

Tribunalul a reținut ca o astfel de cerere este neîntemeiată, deoarece reclamantul, in cazul in care acțiunea sa in revendicare ar fi respinsa, nu ar putea sa se mai îndrepte împotriva Consiliului G. al Municipiului București, deoarece reclamanta chiar deține un titlu in contradictoriu cu acest pârât prin care acesta a fost obligat să-i lase in deplina proprietate si liniștita posesie aceste terenuri, insa nu a putut pune in executare aceste dispoziții deoarece aceste terenuri nu se aflau in posesia pârâtei, chemata in garanție plătind suma de_,13 lei reprezentând despăgubiri pentru suprafata de 200 mp ce aparține domeniului public si construcție demolată.

Prin urmare, reținând că chematul in garanție nu poate fi obligat la despăgubiri pentru aceste terenuri iar acțiunea reclamantului a fost admisă, instanța a respins cererea de chemare in garanție, ca neîntemeiată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a III-a Civilă, la data de 08.10.2012, reclamanta G. L. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, motivat de faptul că deși pârâții A. M. și A. C. au fost obligați la satisfacerea cererii reclamantei de a lăsa în deplină libertate și liniștită posesie suprafața de 359 mp, eroarea constă în faptul că suprafața solicitată este de 395 mp și nu 359 mp.

De asemenea, arată că suprafața de 395 mp este cea la care s-a referit atât prin completările și precizările ulterioare introducerii acțiunii de chemare în judecată, și că această suprafață rezultă și din Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.4665/8.06.2007, cât și din raportul de expertiză topografică efectuată în cauză.

În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 281 C.pr.civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 02.11.2012, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins cererea de îndreptare eroare materială, formulată de reclamanta G. L., ca neîntemeiată.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:

Conform art 281 C.proc.civ. “erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea si sustinerile partilor sau cele de calcul, precum si orice alte erori materiale din hotarari sau incheieri pot fi indreptate din oficiu sau la cerere.”

Analizând actele dosarului instanța a constatat că cererea nu îndeplinește condițiile prevăzute art.281 ind.1 C.p.civ. motiv pentru care a respins-o.

Tribunalul a reținut că prin cererea de chemare în judecată formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 30.06.2009, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei . să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 359 mp teren situat în ., sector 6 și nu suprafața de 395 mp.

Ulterior, la data de 18.10.2010(filele 238-239), a fost depusa aceeași acțiune însă semnata de câte parte, având in vedere ca cea introductiva fusese introdusa prin mandatar. Și din aceasta acțiune rezulta ca este vorba tot despre o suprafața de 359 mp.

Judecătoria Sectorului 6 București, prin sentința civilă nr.3576/03.05.2010, pronunțată în dosarul nr._, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Tribunalul a reținut ca prin niciuna din cererile precizatoare formulate de către reclamanta, aceasta nu a modificat suprafața de 359 mp, așa cum solicitase inițial.

Pe de altă parte, tribunalul a reținut ca si prin decizia civila nr. 400 A/26.06.2000 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III a Civila in dosarul nr. 1326/2000 prin care a fost admis apelul formulat de reclamantul G. T. împotriva sentinței civile nr. 1866/22.12.1999 pronunțata de Tribunalul București - Secția a IV-a Civila in dosarul nr. 2929/1998 in contradictoriu cu paratul C. G. al Municipiului București si a fost schimbata in tot sentința civila in sensul ca a fost admisa acțiunea in parte si a obligat pe parat sa lase reclamantului in deplina proprietate si liniștita posesie terenurile in suprafața de 359 mp si 119 mp, conform expertizei topografice C. A..

De asemenea, instanța investita inițial, respectiv Judecătoria Sectorului 6 București, prin încheierea din 12.10.2009, a pus în vedere reclamantei să evalueze terenul în suprafață 119 mp ce face obiectul cererii completatoare, în vederea stabilirii timbrajului la valoare, - sa evalueze terenul în suprafață 359 mp ce face obiectul cererii principale, în vederea stabilirii timbrajului la valoare și sa evalueze provizoriu daunele cominatorii solicitate la valoarea de 100 euro pe zi. Prin încheierea din 09.11.2009, instanța a pus din nou în vedere reclamantei să evalueze terenul în suprafață de 119 mp ce face obiectul cererii completatoare și a suprafeței de 359 mp ce face obiectul cererii principale in vederea stabilirii competenței instanței de judecată.

Conform raportului de expertiza depus in cauza, expertul stabilind o valoare de 294.020 lei pentru terenul în suprafață de 359 mp și de 97.460 lei pentru terenul în suprafață de 119 mp.

Instanța a dispus în ședința publică din 22.03.2010 refacerea raportului de expertiză în sensul determinării valorii de circulație pentru terenurile în litigiu, raportat la prețul existent pe piață pentru terenuri cu caracteristici similare, din aceeași zonă, având în vedere faptul că Hotărârea CGMB nr.211/30.08.2006 și Hotărârea CGMB nr.2/17.01.2008 - aceasta din urmă abrogată prin HCGMB 237/2009, avute în vedere la stabilirea valorii de circulație pentru terenul în litigiu, se referă la evaluarea terenurilor aparținând domeniul public și privat al Municipiului București, terenul în litigiu nefăcând parte din categoria menționată.

Tribunalul a reținut că deși prin raportul de expertiza efectuat in cauza de către expertul C. A., acesta a reținut in concluziile sale ca este vorba despre o suprafața de 395 mp, reclamanta nu a solicitat prin acțiune si nici prin cererile precizatoare decât suprafața de 359 mp, așa cum s-a pronunțat prin decizia civila nr. 400 A/26.06.2000 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III a Civila in dosarul nr. 1326/2000 si nici nu a mai modificat aceasta cerere, singura cerere aflata la dosar prin care invoca aceasta suprafața de 395 mp fiind cererea de chemare in garanție, insa nu si cererea principala.

Având in vedere principiul disponibilității părților, tribunalul a constatat că nu sunt întrunite dispozițiile art.281 C.proc.civ., întrucât reclamanta prin cererea de chemare în judecată s-a referit la suprafața de teren de 359 mp și nu de 395 mp și nefiind vorba de vreo eroare materială strecurată în minuta pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, a respins cererea de îndreptare eroare materială ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1546 din 21.09.2012 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă a formulat apel reclamanta G. L., criticând-o pentru netemeinicie si nelegalitate, pentru următoarele motive:

Procedând nelegal instanța a admis cererea de chemare in garanție a numitei S. D..

Cu toate că din actele de cumpărare a terenului de către soții A., de la S. D. rezultă că aceștia au cumpărat terenul proprietatea ei, din . și nu terenul său aflat un Șoseaua Grozăvești nr. 22, în urma admiterii cererii de chemare in garanție cauza s-a aflat pe rolul instanței încă multe luni de zile, până când soții A. au declarat că renunță la cererea de chemare în garanție.

Cu ocazia judecării acestei cauze, față de probele administrate, Tribunalul București a pronunțat sentința nr. 1546 din 21.09.2012 prin care a reținut faptul că nici A. C. SRL și nici soții A. nu aveau vreun titlu de proprietate asupra terenului situat in Șoseaua Grozăvești nr. 22, că acesta este proprietatea reclamantei. Cu toate acestea, prin dispozitivul sentinței au fost obligați numai soții A. să-i lase în deplină proprietate si liniștită posesie terenul din .. Dispozitivul sentinței nu indică obligația ., care ocupă efectiv terenul aflat în discuție, de a-i lăsa reclamantei în deplină proprietate și posesie acest teren, motiv pentru care sentința este netemeinică și nelegală.

Având în vedere că dosarul are ca părți si C. G. al Municipiului București precum și S.C. E. Distribuție Muntenia, pentru care instanța s-a pronunțat prin sentință, apare cu totul de neînțeles de ce instanța nu s-a pronunțat tocmai asupra aceluia care ocupă abuziv terenul proprietatea apelantei – reclamante.

Pe de altă parte, sentința este netemeinică și nelegală și datorită faptului că s-a avut în vedere suprafața de 359 mp teren ocupat de ., deși din expertiza topografică rezultă cu claritate că pârâta A. C. SRL ocupă 395 mp liber de construcții definitive.

Este de reținut si faptul că expertiza topografică a analizat si verificat situația întregului teren supus revendicării, teren care este de 714 mp și a stabilit situația acestuia in raport de gradul de ocupare a lui de către E. Distribuție Muntenia 119 mp, o parte de 395 mp fiind ocupat de . si 200 mp a trecut legal prin acordarea despăgubirilor în domeniul Administrației Publice.

În ceea ce privește folosirea termenului de "Titulari ai dreptului de proprietate" în persoana soților A., socotește apelanta – reclamantă că instanța a creat posibila confuzie atunci când în dispozitiv a menționat "obligă pe titularii dreptului de proprietate A. M. si A. C. M. să lase reclamantei în deplină proprietate si liniștita posesie..." deoarece titular al dreptului de proprietate asupra terenului de 395 mp, este G. L. si nu soții A..

Pentru aceste motive, si având în vedere prevederile art. 297 Cod de procedură civilă, apelanta – reclamantă solicită admiterea apelului și rejudecând să se dispună obligarea pârâtei A. C. SRL să lase in deplină proprietate si liniștită posesie terenul in suprafața de 395 mp, așa cum rezultă din Raportul de expertiză topografică, întrucât acesta este proprietatea sa.

Apelanta – reclamantă G. L. a formulat apel și împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 02.11.2012 pronunțată în dosarul nr._ de către Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, pentru următoarele motive:

Prin cererea de îndreptare a erorii materiale G. L. a solicitat ca instanța să îndrepte eroarea materiala cuprinsă în sentința nr. 1546 din 21 septembrie 2012, pronunțată în dosarul_ /2012 în care s-a dispus obligarea pârâților A. M. si A. C. M., titularii dreptului de proprietate să lase reclamantei în deplină proprietate si liniștită posesie terenul în suprafață de 359 mp. situat în fosta șosea Grozăvești nr. 22. sector 6 astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză topografică efectuat de expertul C. A., în sensul că suprafața de teren solicitată este de 395 mp.

Prin încheierea din 2.11. 2012 instanța a respins cererea motivând că în cererea introductivă suprafața de teren a fost menționată ca fiind de 359 de metri.

Instanța n-a avut în vedere că cifra de 359 mp este în contradicție cu situația reală evidențiată de reclamantă în mai multe ocazii ulterioare introducerii cererii de chemare in judecată.

Astfel, în cererea de chemare in garanție a Consiliului G. al Municipiului București s-a consemnat corect cifra de 395 mp, în concluziile orale din data de 7 Septembrie 2012, precum și în concluziile scrise si depuse Ia dosar și aflate la fila 204, fila 3 al.2 din concluziile mai sus menționate, în toate acestea a fost menționată cifra de 395 mp, așa cum rezultă din raportul de expertiza topografică C. A..

Face mențiunea că nici în considerentele sentinței pronunțate și nici în dispozitiv, instanța nu a făcut nici o mențiune despre reducerea suprafeței de Ia 395 mp la 359 mp, despre admiterea parțială a acțiunii sau de respingerea unor pretenții formulate de reclamantă, și mai mult decât atât in dispozitivul sentinței 1546 din 21 Septembrie 2012 s-a menționat "Admite acțiunea astfel cum a fost precizată formulata de reclamanta G. L.."

Pe de altă parte are în vedere și faptul că instanța a invocat ca temei al hotărârii sale expertiza topografică efectuată de expert C. A. și din această expertiză rezulta următoarele:

Expertul a avut de stabilit care este suprafața de teren revendicată de reclamanta, la data efectuării expertizei, si a concluzionat: „Suprafața de 714 mp revendicată de reclamant se prezintă astfel: 200 mp este ocupată de Administrația domeniului public, 395 mp este ocupată de . fiind libera de construcții definitive”.

În raport de toate aceste probe singura soluție care era temeinică și legală, era cea de a admite cererea reclamantei de îndreptare a erorii materiale în sensul că pârâții trebuiau să fie obligați la lăsarea in deplină proprietate a terenului în suprafața de 395 mp.

Apelanții – pârâți A. Mohamend si A. C. M. au formulat apel împotriva sentinței primei instanțe, prin care au arătat următoarele:

I. Hotărârea pronunțată în cauză este nelegală si netemeinică având în vedere încălcarea principiului disponibilității, instanța soluționând cauza cu încălcarea cadrului procesual stabilit de reclamantă. Astfel, temeiul juridic al cererii introductive este revendicarea de drept comun, reclamanta solicitând, inclusiv prin cererea precizatoare (fila 154 - 155) compararea titlului său cu cele ale părților indicate ca fiind pârâte. Instanța însă a analizat atât excepțiile invocate de părți, cât si pe fondul cauzei, prin prisma dispozițiilor Legii nr.10/2001, respectiv a deciziei nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, acte normative ce nu-si găseau aplicarea in cauză. Aceasta confuzie a determinat soluționarea greșită a cererii sub următoarele aspecte:

1. Instanța respinge neîntemeiat excepția netimbrării acțiunii, hotărâre care este motivată pe disp.art.15 lit.r din Legea nr.146/1997. Aceste prevederi sunt derogatorii si aplicabile exclusiv cererilor care sunt întemeiate pe legile speciale de retrocedare sau pe cele generate de aplicarea lor. Ori reclamanta, in prezenta cerere nu a invocat vreo lege din cele vizate si, mai mult, obligația de restituire stabilită în hotărârile invocate drept titlu de aceasta este fundamentată pe Legea nr.33/1994. De asemenea, titlul autoarei noastre, întemeiat pe Legea nr.10/2001, nu a fost contestat nici în prezenta cauză, nici prin altă acțiune separată. Prin urmare, nu se poate invoca în nici o privință incidența vreunor prevederi speciale, derogatorii de la dreptul comun, care să determine incidența scutirii de plata taxei de timbru, în temeiul prevederilor reținute de instanță.

2. Pe fond, instanța se raportează în întreaga motivare la admisibilitatea acțiunii in revendicare după . Legii nr.10/2001 și la faptul că imobilul revendicat ar fi fost preluat de stat fără titlu, conform hotărârilor invocate.

Reclamanta nu se judecă cu Statul Român prin reprezentanții săi în scopul recunoașterii dreptului de proprietate preluat abuziv, ci se judecă în contradictoriu cu proprietarii unui imobil dobândit în baza unui contract de vânzare - cumpărare perfect valabil și opozabil erga omnes, apelanților– pârâți opunându-le în schimb un titlu reprezentat de o hotărâre judecătorească care nu le poate fi opozabilă, indiferent de „ingerința statului” și de „speranța legitimă” de a păstra bunul.

II. Hotărârea instanței de fond este netemeinică întrucât reține în mod eronat "pe baza materialului probator existent la dosarul cauzei" că ar fi vorba de ""terenuri distincte, autorii reclamantei deținând imobilul din ., iar S. D. (n.s. - autoarea apelanților - pârâți) dobândind dreptul de proprietate asupra imobilului de la Grozăvești nr. 20", respectiv că "a fost reținut cu putere de lucru judecat că este vorba despre loturi distincte de teren". Presupunând ca aceasta constatare ar fi fost corectă, instanța trebuia să respingă cererea ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuala pasivă, întrucât titlul apelanților - pârâți de proprietate ce le-ar fi legitimat calitatea nu ar fi avut legătură cu obiectul revendicării, fiind vorba de un imobil diferit de cel revendicat. In schimb, instanța retine că "asupra acestui teren ce a aparținut autorilor reclamantei parații nu dețin un titlu de proprietate valabil, ci exercita doar o posesie de fapt", motiv pentru care admite cererea in revendicare.

În realitate, instanța trebuia să lămurească în mod cert dacă este vorba de adrese diferite sau de terenuri diferite, iar in situația în care se putea presupune o eventuala suprapunere, trebuia să pună în vedere reclamantei să precizeze ce anume înțelege să revendice, respectiv obiectul cererii, pentru a se putea pronunța în consecință. Apreciază, de asemenea, că, în condițiile în care reclamanta nu a dorit efectuarea unei expertize de specialitate, deși sarcina probațiunii îi revenea in totalitate în această calitate, iar instanța nu era pe deplin lămurită, acțiunea trebuia respinsă fie ca neîntemeiată, fie ca introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală.

Apelanții – pârâți susțin că nu înțeleg nici concluzia instanței cu privire la exercitarea doar a unei posesii de fapt, întrucât, dacă s-ar referi la imobilul retrocedat autoarei lor, de la adresa din Grozăvești nr.20, este evident că au dovedit, prin înscrisurile depuse, certitudinea și justețea titlului lor, ceea ce ar justifica și posesia de drept asupra imobilului, iar dacă s-ar referi la imobilul corespunzător fostei adrese din Grozăvești 22, pe lângă faptul că situarea acestuia este incertă, nu s-a dovedit prin nici un mijloc de probă că unul dintre pârâți ar poseda în fapt imobilul corespunzător.

În considerarea celor de mai sus, apelanții - pârâți apreciază că este evident faptul că instanța fie s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, fie a interpretat greșit probatoriul administrat, consecința rezultată fiind astfel imposibilitatea executării unei astfel de hotărâri, desigur, doar in ceea ce ne privește.

III. Hotărârea instanței nu lămurește cadrul procesual nici sub aspectul calității procesuale pasive a ., aceasta menținând în cauză, în calitate de pârâți atât pe cel indicat inițial de reclamant, cât si pe apelanții - pârâți, titularii dreptului de proprietate contestat. Ori instanța, avea obligația ca după indicarea titularilor dreptului de proprietate și introducerea acestora în cauză, fie să scoată pârâtul inițial din cauză, în condițiile disp.art.66 al.1, fie să respingă cererea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală. Soluția instanței de fond este cu atât mai confuză cu cât în încheierea din 16.03.2012 respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei inițiale . ca rămasă fără obiect și se pronunță prin admiterea acțiunii și față de aceasta, în calitate de pârâtă.

IV. Reținând cu obstinență că se revendică un imobil preluat de stat fără titlu, că s-a recunoscut irevocabil dreptul reclamantului la retrocedare și că este vorba de două terenuri diferite, desigur că instanța nu a mai avut interes să analizeze titlul apelanților – pârâți și, în consecință, nici nu a mai motivat, așa cum era necesar într-o acțiune in revendicare prin comparare de titluri, considerentele înlăturării acestuia ca temei al dovedirii dreptului de proprietate.

De asemenea, deși invocă și citează din decizia XXXIII/2008 privind admisibilitatea acțiunii in revendicare întemeiate pe dreptul comun "doar in măsura in care, astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice", instanța nu motivează de ce dreptul de proprietate al apelanților – pârâți - necontestat si neînlăturat pe calea unor criterii de preferabilitate – poate suporta o atingere. Mai mult, se observă că și principiul securității circuitului civil poate fi înfrânt, de dragul unei "reparații efective", întrucât este vorba de un drept asupra unui "bun in sensul art. 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO" care poate fi protejat prin toate legile "la îndemâna", împotriva uzurpatorilor cunoscuți, dar si împotriva posesorilor necunoscuți.

În aceste condiții, este evident că dovezile și apărările în sprijinul preferabilității dreptului de proprietate al apelanților – pârâți nu au mai putut fi analizate de instanță, dar mai grav este că nici nu le regăsim a fi înlăturate printr-o motivație pertinentă, considerentele contradictorii ale hotărârii făcând practic imposibilă o analiză asupra obiectului pe care instanța a înțeles să-l supună dezbaterii și asupra căruia s-a pronunțat.

Apelanta – pârâtă . SA a formulat apel împotriva sentinței primei instanțe, prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței în tot și pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Consideră că sentința pronunțată de către Tribunalul București este nelegală si netemeinică motiv pentru care solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței față de următoarele considerente:

Sentința pronunțată de instanța de fond cu motivarea de mai sus este nelegală fiind dată cu încălcarea legii, motiv pentru care solicită admiterea apelului pârâtei, iar apoi, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii, deoarece:

Potrivit dispozițiilor art.41 aliniat 4 din Legea nr.13/2007, care reglementează imperativ regimul juridic al tuturor terenurilor ocupate de capacități energetice Ia . legii, indiferent de proprietar, acesta prevedere legală nefăcând altceva decât să confirme o situație de drept care a fost reglementată anterior, prin Decretul nr.76/1950 și OUG nr. 63/1998 și Legea nr.318/2003, " terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la . prezentei legi sunt si rămân in proprietatea publica a statului."

Terenurile solicitate a fi restituite si puse in posesie constituie domeniu public si au făcut obiectul unei exproprieri, astfel încât nu se poate solicita restituirea lor in natura întrucât așa cum s-a arătat și anterior suprafața de teren este ocupata de instalații de interes public.

Coroborând dispozițiile art. 2 si 5 din Legea nr.18/1991, Legea fondului funciar rezultă că aparțin domeniului public al statului terenurile pe care sunt amplasate rețele electrice, întrucât acestea sunt amplasate pe terenuri cu destinație specială, folosite in scop sau interes public.

De asemenea sunt relevante si următoarele dispoziții din Legea nr.10/2001:

Art.1 (2)în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

(3) Măsuri!e reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității Investite potrivit prezentei legi cit soluționarea notificării. Măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării.

Așa cum s-a arătat și în fața instanței de fond, terenurile solicitate a fi restituite în natură și puse in posesie, constituie domeniul public și au făcut obiectul unei exproprierii, astfel cum rezultă din Decretul de expropriere, decret aflat Ia dosarul cauzei, astfel că la momentul efectuării expertizei în cauza având ca obiect restituirea întemeiată pe Legea nr. 10/2001, intimata - reclamantă a luat cunoștința de existența instalațiilor și a acceptat restituirea acestuia cu aceste construcții.

Astfel, trebuie plecat de la premisa că apelantei reclamante i-a fost restituit terenul în suprafața de 478 mp, din care doar suprafața de 119 mp ocupați de instalații aflate în administrarea apelantei – pârâte . SA, într-un litigiu purtat in conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu C. G. al Municipiului București, ca entitate deținătoare, prin Decizia civila nr.4685/08.06.2007, pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție in dosarul nr._ .

Prin urmare, hotărârea judecătorească de restituire nu este opozabilă și nu creează direct obligații în sarcina apelantei – pârâte.

În fine, trecând peste toate cele expuse, nu se poate face abstracție de faptul că, totuși, reclamanta este proprietarul suprafeței de teren, iar acest teren este ocupat de instalațiile aflate în administrarea . SA, fapt necontestat de către niciuna dintre părțile litigante.

În ceea ce privește eliberarea amplasamentului de instalațiile electrice, tradusa prin sintagma „să lase în deplină proprietate si liniștită posesie terenul situat în ., sector 6" apelanta – pârâtă învederează următoarele:

Potrivit art. 480 Cod Civil, articol nesocotit de instanța de fond, proprietarul poate dispune de bunul său, în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege. Aceste limite au fost stabilite prin Legea nr.13/2007, (anterior prin Legea nr.318/2003, OUG nr.63/1998, Decretul nr.76/1950) în concordanță cu dispozițiile art.44 aliniat 7 din Constituție, „Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protecția mediului si asigurarea bunei vecinătăți, precum si Ia respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului." Este și cazul reclamantei din cauza de față care a redevenit proprietarul terenului în anul 2007, ca urmare a deciziei Înaltei Curți de Casație si Justiție, deci aveau cunoștință de existența instalației și I-au acceptat ca atare, așadar sunt obligați să respecte sarcina existentă pe acel teren, atâta timp instalația este în funcțiune și deservește utilitatea publică, distribuția energiei electrice fiind un serviciu de utilitate publică ce deservește interesul general.

Susține apelanta – pârâtă că ne aflăm de fapt în prezenta unei restrângeri a exercițiului dreptului de proprietate pentru o cauză de utilitate publică.

Așadar, apelanta – pârâtă solicită instanței de apel să constate că legislația invocată de ea și care a stat Ia baza sentinței pronunțate în cauză de prima instanță, reprezintă reglementarea specială în domeniul energiei, deci este aplicabilă speței, conform principiului specialia generalibus derogant, potrivit căruia legea specială are preferință față de legea generală și exclude aplicarea acesteia cu privire la tot ceea ce reglementează în mod expres, aplicându-se doar în completarea celei speciale pentru tot ceea ce aceasta nu prevede expres, ca derogare.

2. . SA nu se poate opune cererii unui proprietar de teren de a muta capacitățile energetice, deoarece, așa cum a arătat și primei instanțe, având în vedere legislația elaborată după anul 1989 privitoare la retrocedarea terenurilor foștilor proprietari, Legea nr.13/2007, privind energia electrică, prevede posibilitatea schimbării de amplasament, condiționat de suportarea cheltuielilor de către cel ce o generează. Deci, apelanta – pârâtă nu s-a opus mutării pentru că legea nu îi permite acest lucru si nici nu a condiționat schimbarea amplasamentului (mutarea), ci doar a arătat condițiile legale în care aceasta se poate face, contrar celor reținute de decizia atacată.

Menționează apelanta – pârâtă că, aceasta prevedere este în concordanță si cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că atâta timp cât reclamanta putea să-și folosească bunurile (să le vândă, să le ipotecheze, să le lase moștenire, să le doneze), dreptul lor de proprietate nu a dispărut, chiar dacă a pierdut din substanța."

In ce privește reținerea instanței de fond referitoare la lipsa din CF a notării unui drept de servitute, solicită instanței de apel să constate că dreptul de uz și servitute asupra terenurilor ocupate de capacitățile energetice, decurge din lege, respectiv art.16 aliniat 2 din Legea nr. 13/2007, situație in care reținerea instanței de fond din sentința pe care o atacă este nelegală câtă vreme potrivit art.26 din Legea nr.7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară, citează „drepturile dobândite de orice persoană prin efectul legii sunt opozabile față de terți fără înscriere în cartea funciară".

Concluzionând, apelanta – pârâtă învederează faptul că nu contestă vocația la beneficiul Legii nr. 10/2001, ci doar învederează faptul că pe suprafața de teren pentru care s-a dispus restituirea în natură sunt amplasate instalații de interes public.

În apel, la solicitarea părților, curtea a dispus suplimentarea probatoriului, admițându-se proba cu acte dar și efectuarea unei expertize în specialitatea topografie, ce a avut drept obiectiv identificarea suprafețelor de teren deținute de reclamantă și de pârâții persoane fizice în raport de titlurile lor de proprietate, precum și ale autorilor acestora. Expertul a avut de asemenea de precizat dacă există eventuale suprapuneri între imobilele înscrise în actele de proprietate ale părților, caz în care urma să precizeze cine ocupă terenul ce face obiectul cauzei.

Urmare acestei dispoziții, la dosarul cauzei a fost depus raportul de expertiză efectuat de expert I. I. D., raport de expertiză la care reclamanta a formulat obiecțiuni, încuviințate de instanță, expertul urmând să precizeze și dacă terenul deținut de E. Distribuție Muntenia SA este liber sau afectat de construcții sau alte elemente de sistematizare și dacă terenul restituit autoarei apelanților – pârâți, S. D., prin sentința civilă nr. 667/1996 respectă amplasamentul inițial al imobilului deținut de aceasta înainte de expropriere, conform contractului de vânzare – cumpărare nr. 33/1957.

Examinând apelurile prin prisma criticilor formulate, curtea reține următoarele aspecte.

Prealabil analizării motivelor de apel, curtea consideră necesar a preciza situația de fapt astfel cum trebuie reținută în prezentul litigiu.

Prin actul de vânzare – cumpărare nr. 4236/22.02.1943 autentificat de Tribunalul I. Secția Notariat, autorii reclamantei au deținut în proprietate un imobil situat în ., alcătuit din 714 mp. de teren și o casă din cărămidă, imobil ce a fost preluat de stat prin expropriere.

Prin sentința civilă nr. 1866/22.12.1999 Tribunalul București secția a IV a civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul G. T. prin care a solicitat obligarea CGMB să-i lase în deplină proprietate și folosință imobilul situat în ., alcătuit din 714 mp. de teren.

Prin decizia civilă nr. 400A/26.06.2000 pronunțată de Curtea de Apel București secția a III a civilă s-a admis apelul declarat în cauză, s-a schimbat în tot sentința, s-a admis în parte acțiunea și a fost obligat pârâtul să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie terenurile în suprafață de 359 mp. și respectiv 119 mp., identificate conform expertizei efectuate de expert C. A. și a fost respins capătul de cerere având ca obiect despăgubirile pentru construcție.

Prin decizia civilă nr. 4685/8.06.2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamant, a modificat în parte decizia recurată, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de_ lei despăgubiri reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 200 mp. nerestituit în natură și a construcțiilor demolate. A respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar G..

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut că, din dovezile administrate rezultă că pentru atingerea scopului exproprierii nu a fost necesar întregul teren preluat de la autorii reclamantului. Suprafața de teren ocupată de stradă și trotuar, tocmai pentru că a fost folosită în scopul pentru care s-a expropriat, nu a fost restituită în natură reclamantului. În ceea ce privește faptul că o altă porțiune de teren este deținută în fapt de o stație electrică, aceasta nu înseamnă că este utilizată potrivit scopului exproprierii, acela al sistematizării zonei, fiind legală restituirea acesteia în temeiul art. 35 din legea 33/1994.

S-a reținut ca fiind întemeiată critica reclamantului privind neacordarea despăgubirilor pentru terenul de 200 mp. imposibil de restituit în natură și pentru construcția demolată, în condițiile în care în temeiul legii 10/2001 nu s-au acordat măsuri reparatorii pentru imobil, iar acțiunea a fost introdusă anterior apariției legii 10/2001.

Prin actul de vânzare – cumpărare nr. 33/8/4.10.1957, autoarea pârâților A. M. și A. M. - C., S. D. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1553 mp. situat în ., imobil preluat de stat prin expropriere.

Prin sentința civilă nr. 667/6.09.1996 pronunțată de Tribunalul București secția a III a civilă a fost admisă acțiunea reclamantei S. D. împotriva pârâtului C. Local al Municipiului București. A fost retrocedat reclamantei imobilul situat în București, . în suprafață de 1549,74 mp. cu dimensiunile și vecinătățile stabilite conform raportului de expertiză întocmit în cauză de expert L. G..

Urmare acestei sentințe a fost emisă dispoziția nr. 1/6.01.1997 de Primarul G. al Municipiului București, prin care imobilul teren situat în ., cu dimensiunile și vecinătățile conforme raportului de expertiză a fost restituit în proprietate numitei S. D..

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța a reținut că din raportul de expertiză și din schița terenului rezultă că terenul în litigiu este liber de construcții și nu este afectat de studii de sistematizare actualizate.

Prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 2777/18.12.1998 apelanții – pârâți A. M. și A. M. – C. au devenit proprietarii imobilului compus din teren în suprafață de 1549,74 mp. situat în .. 2I, fost . prin cumpărare de la S. D..

Pe acest teren a fost edificată de pârâții A. o construcție S+P+3E conform autorizației de construire nr. 238/2001, extinsă cu o construcție S+P+4E, conform autorizației de construire nr. 982/23.10.2008, construcții recepționate conform proceselor verbale nr. 114/2002 și respectiv 372/2009.

Curtea va analiza, în primul rând, motivul de apel ce vizează netimbrarea cererii de chemare în judecată formulat de apelanții – pârâți A. M. și M. – C. și respectiv motivul de apel ce vizează greșita stabilire a cadrului procesual, motiv comun și apelantei – reclamante și apelanților – pârâți.

Critica formulată privind greșita reținere a faptului că prezenta acțiune în revendicare ar fi scutită de taxă de timbru nu este întemeiată, în mod corect reținând tribunalul că sunt incidente dispozițiile art. 15 lit.r din legea 146/1997, conform cărora sunt scutite cererile introduse de proprietari sau moștenitorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat, precum și cererile accesorii și incidente. În speță, contrar susținerilor apelanților, prezentul litigiu este generat de restituirea nu numai către reclamantă, dar și către autoarea pârâților, a unor imobile preluate de stat și în condițiile în care legea nu distinge între acțiunile formulate doar în contradictoriu cu autoritățile statului și cele formulate în contradictoriu cu alte persoane care dețin terenul ce a făcut obiectul preluării, prin acte succesive încheiate, în mod corect s-a reținut scutirea de taxă de timbru. Astfel, prin prezentul litigiu apelanta – reclamantă urmărește tocmai . terenului ce i-a fost preluat anterior de stat, de la persoanele care la rândul lor l-au dobândit prin acte de înstrăinare ulterior întocmite.

Este însă întemeiată critica vizând greșita stabilire a cadrului procesual, critică formulată de ambii apelanți.

Astfel, pe de o parte, reclamanta a formulat acțiunea în contradictoriu cu pârâta ., care este evident că ocupă imobilul în litigiu, conform probatoriului administrat, iar pe de altă parte, pârâta a formulat cerere de arătare a titularului dreptului de proprietate, indicându-i pe apelanții – pârâți A. M. și M. – C., în condițiile art. 64 C. pr. Civ.

În aceste condiții, tribunalul trebuia, fie să facă aplicarea dispozițiilor art. 66 C. pr. Civ., având la dispoziție scoaterea pârâtului inițial din cauză, dacă cel arătat ca titular recunoaște și reclamantul este de acord, fie să facă aplicarea dispozițiilor art. 58 din C. pr. Civ. Ori, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a . rămasă fără obiect, dar în dispozitiv a admis acțiunea în revendicare și în contradictoriu cu acest pârât, deși o asemenea soluție este greșită.

Prin urmare, în raport de dispozițiile legale arătate anterior, reținând poziția constantă a reclamantei de opunere la scoaterea din cauză a ., chiar prin motivele de recurs arătând că această persoană juridică trebuie și ea obligată la restituirea imobilului, curtea constată că pârâtul . are calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu, rămânând chemat în judecată în calitate de pârât în acțiunea în revendicare.

Nu este întemeiată critica formulată de apelantul – pârât privind nemotivarea sentinței de fond și încălcarea principiului disponibilității prin greșita raportare a tribunalului la dispozițiile legii 10/2001.

Exercitând controlul de legalitate al sentinței civile, din perspectiva acestui motiv de apel, Curtea apreciază că se impune a fi în prealabil precizat că acest motiv de apel sancționează acele vicii ale motivării unei hotărâri, care pot consta fie într-o lipsă a motivării fie într-o motivare insuficientă, în sensul că instanța nu răspunde tuturor criticilor formulate iar nu tuturor argumentelor prezentate în susținerea cererilor de către părțile din proces.

Pe de altă parte, din verificarea considerentelor sentinței civile apelate, Curtea constată că instanța de fond a răspuns punctual tuturor chestiunilor invocate, făcând trimitere la dispozițiile legale apreciate ca fiind incidente cauzei și care au condus la formarea convingerii, în raport de situația de fapt stabilită, de admitere a acțiunii în revendicare .

Așa fiind, întrucât din expunerea de motive rezultă cu evidență structurarea argumentelor avute în vedere de instanța de fond, Curtea apreciază că nu poate fi reținută nici o neregularitate procedurală relativă la motivarea hotărârii atacate.

Pe de altă parte, este evident că instanța de fond a făcut trimitere la dispozițiile legii 10/2001 și ale deciziei 33 date de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, în condițiile în care s-a invocat și a avut de soluționat excepția inadmisibilității prezentei acțiuni în revendicare formulată de reclamantă după . legii 10/2001.

În acest context, analizând considerentele care au constitut suport al soluției adoptate de instanța de fond, Curtea constată că aceasta s-a raportat la temeiul de fapt și de drept invocat de reclamantă în susținerea pretențiilor deduse judecății, astfel că, soluția adoptată respectă întrutotul principiul disponibilității procesului civil, prezentul litigiu neputând fi soluționat făcând abstracție de dispozițiile legii 10/2001 și fără a face efectiv trimitere și la aceste dispoziții legale.

Cu privire la criticile formulate de ambii apelanți privind modalitatea de soluționare a fondului acțiunii în revendicare, reclamanta apreciind că, dispozitivul sentinței este confuz prin reținerea obligării pârâților A., titulari ai dreptului de proprietate, respectiv faptul că în mod greșit nu au fost obligați la restituirea suprafeței de 395 mp, iar pârâții apreciind că nu este lămurită chestiunea referitoare la faptul că ar fi vorba de terenuri diferite sau nu, în acest ultim caz fiind nelămurită problema suprapunerii celor două terenuri, curtea constată că, în parte aceste critici sunt întemeiate.

Curtea reține că probatoriul administrat în fața instanței de fond a fost insuficient pentru a lămuri pe deplin chestiunea identității terenurilor pentru care, cel puțin aparent, ambele părți deținea titluri de proprietate legale, reclamanta având titlu pentru imobilul de la nr. 22, iar pârâții pentru imobilul de la nr. 20, titluri astfel cum au fost arătate de curte în prealabil și a eventualei suprapuneri sau nu a celor două terenuri, motiv pentru care s-a dispus efectuarea unei expertize topografice în cauză pentru deplina elucidare a acestor aspecte.

Astfel, conform raportului de expertiză întocmit în cauză de expert I. I. D. rezultă că terenul aparținând reclamantei, respectiv fostul imobil din ., este ocupat de . SA în suprafață de 112,55 mp. și de soții A. în suprafață de 287,23 mp. Expertul a explicat cu claritate curții, punct de vedere pe care înțelegem să ni-l însușim, că suprapunerea de teren provine din faptul că,, terenul ce a fost restituit dnei S. prin sentința civilă nr. 667/1996 nu respectă amplasamentul inițial al imobilului deținut de aceasta înainte de expropriere, că este mult mai mare față de lățimea inițială a fostului imobil cu nr. 20 – terenul astfel cum a fost retrocedat, cuprinde și porțiunea mediană a fostului teren cu nr. 22 și chiar o porțiune din următorul imobil demolat, ce a purtat nr. 24,,. Explicând, în detaliu, expertul arată clar că identificarea imobilului cu ocazia întocmirii raportului de expertiză de expert L. G. nu a fost corectă, acesta identificând nu numai imobilul de la nr. 20, ce a făcut obiectul litigiului soluționat prin sentința civilă nr. 667/1996 . De altfel, această situație era conturată încă de la momentul pronunțării sentinței civile nr. 1866/1999, a deciziei civile 400/2000 și a deciziei 4685/2007, în acțiunea autorului reclamantei unde se reține că o parte din terenul revendicat de aceasta a fost restituit numitei S. D..

Ca atare, în soluționarea acțiunii prezente de revendicare, în temeiul dispozițiilor art. 480 Cod civil, curtea reține că exclusiv apelanta – reclamantă este cea care deține un titlu valabil de proprietate pentru imobilul de la nr. 22 ce formează obiectul prezentului litigiu, pârâții deținând titlu valabil de proprietate pentru imobilul de la nr. 20, care a fost greșit identificat, rezultând efectiv o suprapunere a celor două terenuri, astfel că acțiunea în revendicare a fost corect admisă de tribunal.

Însă, cu privire la suprafața efectivă de teren pe care apelanta – reclamantă, în calitate de proprietar – neposesor o revendică de la posesorii – neproprietari A. M. și M. – C., curtea va reține concluziile aceluiași raport de expertiză, în raport de care apelanții – pârâți dețin exclusiv suprafața de 287,23 mp. din terenul apelantei – reclamante, fiind obligați să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie această suprafață identificată conform raportului de expertiză ca fiind S2.

Critica formulată privind redactarea confuză a dispozitivului sentinței, sub aspectul obligării ,,titularilor dreptului de proprietate A. M. și A. M. C.,,, în raport de reținerile anterioare ale curții privind dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu exclusiv de către apelanta – reclamantă este întemeiată, urmând a fi înlăturată această formulare din dispozitivul sentinței.

Criticile apelantei - reclamante privind greșita admitere a cererii de chemare în garanție formulată de apelanții - pârâți a numitei S. D. nu poate fi primită, pe de o parte prin raportare la faptul că, prin sentință s-a luat act de renunțarea pârâților la judecarea acestei cereri, nemaifiind analizată, iar pe de altă parte, pentru considerentul că, astfel cum corect a reținut și tribunalul o asemenea cerere era pe deplin admisibilă prin raportare la dispozițiile art.57 C.pr.civ.

Apelul declarat de apelanta - pârâtă . SA nu este întemeiat.

Prin apelul formulat apelanta - pârâtă critică sentința sub aspectul greșitei restituiri în natură a suprafeței de teren pe care o ocupă apreciind că terenul face parte din domeniul public al statului prin raportare la dispozițiile legii 13/2007.

Curtea reține, contrar susținerilor apelantei, că probatoriul administrat în cauză nu confirmă o astfel de situație, din expertiza efectuată rezultând că terenul deținut de ea este liber, nefiind afectat de nici un fel de amenajări de utilitate publică.Cu alte cuvinte,deși la nivel teoretic susținerile apelantei sunt corecte, în cauza de față nu este vorba despre o suprafață de teren pe care să se găsească rețele electrice de distribuție, ci despre o suprafață de teren liberă, aspect în raport de care în mod corect tribunalul a dispus restituirea în natură.

De altfel, nu sunt întemeiate nici criticile apelantei referitoare la faptul că terenul în litigiu, făcând obiectul unei exproprieri nu poate fi restituit în natură întrucât legalitatea și scopul exproprierii terenului au fost analizate în litigiul anterior, soluționat prin hotărâre irevocabilă, litigiu în care s-a statuat că pentru această suprafață de teren nu a fost atins scopul exproprierii și că poate fi restituită în natură. Este real că, această hotărâre judecătorească nu este opozabilă apalantei - pârâte, care nu a fost parte în acel litigiu, ceea ce înseamnă exclusiv faptul că nu poate fi pusă în executare împotriva sa, dar prin raportare la puterea de lucru judecat a acelei hotărâri irevocabile, curtea nu poate reține o altă situație de fapt și de drept cu privire la expropriere și la aspectele ce au fost antamante în acel litigiu cu privire la scopul exproprierii și la posibilitatea restituirii sau nu în natură a terenului.

Criticile referitoare la cunoașterea situației terenului de către reclamantă nu prezintă relevanță în cauză, deoarece așa cum am arătat anterior, terenul nu este ocupat de rețele electrice de distribuție, apelanta - pârâtă necombătând raportul de expertiză și probatoriul administrat cu privire la ocuparea acestui teren prin nici un alt mijloc de probă, mărginindu-se la a afirma că terenul nu poate fi restituit . O asemenea susținere este contrazisă chiar de poziția apelantei care, în urma soluționării litigiului anterior, a emis dispoziția nr.1014/07.09.2001 prin care a înțeles să restituie în natură terenul în suprafață de 119 mp. autorului reclamantei.

Unicul aspect care ar fi putut fi luat în discuție este reprezentat de suprafața de teren care este efectiv ocupată de această apelantă, care nu este de 119 mp. cum a reținut tribunalul, ci de 112,55 mp, însă în lipsa unei critici pe acest aspect, curtea nu poate schimba sentința prin reținerea unei suprafețe mai mici decât cea reținută de tribunal.

Apelul declarat de apelanta - reclamantă împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale nu este întemeiat, în mod temeinic și legal tribunalul reținând că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat suprafța de 359 mp. de la . respectiv A. M. și M. - C.. Faptul că, pe parcursul soluționării cauzei, în concluziile scrise sau alte acte, apelanta - reclamantă a făcut trimitere la suprafața de 395 mp nu prezintă nici o relevanță, întrucât în lipsa unei precizări exprese cu privire la câtimea obiectului cererii, mai exact de modificare expresă a cererii de chemare în judecată, în sensul de a preciza că înțelege să revendice suprafața de 395 mp și nu 359, cum s-a solicitat prin acțiunea introductivă, instanța era ținută de principiul disponibilității și nu se putea pronunța în sensul celor solicitate de apelanta - reclamanta prin cererea de îndreptare a erorii materiale decât plus petita .

De altfel, în raport de reținerile anterioare ale curții, cu ocazia analizării motivelor de apel vizând sentința, cu privire la suprafața de teren pe care o ocupă efectiv apelanții – pârâți A. M. și M. – C. și respectiv . și dacă prin cerere s-ar fi solicitat suprafața de 395 mp, oricum s-a dovedit că această suprafață nu este ocupată efectiv de aceștia.

Având în vedere aceste considerente în baza dispozițiilor art. 296 C. pr. Civ curtea admite apelurile formulate de apelanta – reclamantă și apelanții – pârâți A. M. și M. - C., schimbă în parte sentința apelată în sensul că obligă pârâții A. M. și M. - C. și S.C. A. C. S.R.L. să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 287,23 m.p. teren situat în ., identificat conform raportului de expertiză întocmit de expert I. I. D. ca fiind S.2.

Respinge ca nefondat apelul reclamantei împotriva încheierii din camera de consiliu din 2.11.2012 de îndreptare a erorii materiale.

Respinge ca nefondat apelul pârâtei S.C. E. Distribuție Muntenia S.A, formulat împotriva aceleiași sentințe.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

În temeiul dispozițiilor art. 274 cu referire la art. 276 C.pr. civ. obligă apelanții – pârâți la 1500 lei cheltuieli de judecată către apelanta – reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelurile formulate de apelanta - reclamantă G. L., domiciliată în Popești Leordeni, ..16 B, ., . și de apelanții – pârâți A. M. și A. C. M., domiciliați în București, . nr.4, sector 6,, împotriva sentinței civile nr.1546 din 21.09.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu apelanta – pârâtă . SA, fostă Electrica Muntenia Sud, cu sediul în București, ..41-43, sector 1, cu intimata – pârâtă ., cu sediul în București, ..1-11, sector 6 și intimatul – chemat în garanție C. G. al Municipiului București, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291 – 293, sector 6.

Schimbă în parte sentința apelată în sensul că obligă pârâții A. M. și C. M. și S.C. A. C. S.R.L. să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 287,23 m.p. teren situat în ., identificat conform raportului de expertiză întocmit de expert I. I. D. ca fiind S.2.

Respinge ca nefondat apelul reclamantei împotriva încheierii din camera de consiliu din 2.11.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă.

Respinge ca nefondat apelul pârâtei S.C. E. Distribuție Muntenia S.A, formulat împotriva aceleiași sentințe.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Obligă apelanții pârâți la 1500 lei cheltuieli de judecată către apelanta reclamantă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 07.11.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

M. G. R. A.-D. T.

GREFIER

E. C.

Red.A.D.T.

Tehdact.R.L./A.D.T.

8 ex./16.12.2013

TB-S.3 – I.P.

← Cereri. Decizia nr. 674/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Expropriere. Decizia nr. 279/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Revendicare imobiliară. Decizia nr. 280/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 280/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI