Pretenţii. Decizia nr. 2030/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2030/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-11-2012 în dosarul nr. 2030/2012
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 2030 R
Ședința publică de la 13.11.2012
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – D. F. G.
JUDECĂTOR – F. C.
JUDECĂTOR – D. L. M.
GREFIER – S. V.
………………..
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta reclamantă P. A., împotriva sentinței civile nr. 481/29.02.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect „pretenții – despăgubiri Legea nr. 221/2009”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta reclamantă P. A. reprezentantă de avocat Giba C., cu delegație de substituire din partea avocatului Stepanescu Z. F., lipsind intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care
Apărătorul recurentei reclamante P. A. arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentei reclamante P. A. solicită admiterea recursului, desființarea în tot a sentinței atacate și rejudecând să se dispună admiterea acțiunii așa cum a fost precizată. Nu se solicită cheltuieli de judecată. Depune la dosar practică judiciară.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10.11.2010, pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia a 5-a civila sub nr._ , reclamanta P. A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata despăgubirilor bănești în cuantum de 40.000 Euro reprezentând prejudiciu moral pentru suferințele fizice și psihice din timpul detenției și după eliberare și 40.000 Euro prejudiciu material reprezentând perioada celor 5 ani l lună și 16 zile de detenție, a cheltuielilor suportate ca urmare a bolilor contactate și a cheltuielilor de judecată plătite către stat.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 5 (l) din Legea nr. 221/2009.
Prin sentinta civila nr. 481/ 29.02.2012 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a 5-a civila a fost respinsa ca neintemeiata cererea reclamantei.
Pentru a pronunta aceasta solutie, tribunalul a retinut in esenta urmatoarele:
În fapt, se reține că autorul reclamantei, P. M. I. a suferit o condamnare cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009, întrucât prin sentința penală nr. 812/14.08.1959 pronunțată de Tribunalul M. București, a fost condamnat la 4 ani închisoare corecțională, pentru infracțiunea de uneltire contra ordinei sociale prin agitație, prevăzută de disp. art. 209 Cod penal, executând pedeapsa până la 22.06.1964, când a fost pus în libertate prin grațierea restului de pedeapsă.
Totodată, tribunalul are în vedere că prin Decizia nr. 1358/2010 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 761 din_ s-a reținut că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituționale.
Prin urmare, tribunalul urmează a stabili care este efectul juridic al celor două decizii pronunțate de Curtea Constituțională. Astfel, art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale dispune că „dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”.
Pe cale de consecință, efectele art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, atât în forma sa inițială, cât și în cea modificată potrivit O.U.G. nr. 62/2010, fiind suspendate timp de 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziilor instanței de control constituțional, înseamnă că acestea nu se produc în intervalul de timp menționat. Efectul suspendării constă în suprimarea temporară a acțiunii normei juridice, astfel încât tribunalul urmează a nu se raporta în soluționarea cauzei la respectiva normă juridică.
În ceea ce privește aplicarea cu prioritate a Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Declarației Universale a Drepturilor Omului, în conformitate cu dispozițiile art. 20 din Constituția României, tribunalul are în vedere că legiuitorul roman a acordat o atentie deosebita reglementarilor referitoare la reparatiile pentru suferintele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel încât nu se poate reține că dispozițiile naționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului sunt mai puțin favorabile decât cele internaționale.
Se reda apoi din considerentele Curtii Constituționale si se arata ca tribunalul constată că scopul acordarii de despagubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situatie similara cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil - ci scopul instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfactie de ordin moral, prin însesi recunoasterea si condamnarea măsurii contrare drepturilor omului. Astfel, Curtea Constituțională a reținut că nu poate exista decat o obligatie "morala" a statului de a acorda despagubiri persoanelor persecutate in perioada comunista, făcând trimitere în acest sens chiar la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, prin Hotararea din 12 mai 2009 in Cauza Ernewein si altii impotriva Germaniei si prin Hotararea din 2 februarie 2010 in Cauza K. si Iouri Kiladze contra Georgiei, ca dispozitiile Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale nu impun statelor membre nicio obligatie specifica de a repara nedreptatile sau daunele cauzate de predecesorii lor.
În același timp, tribunalul reține că prin decizia nr. 12/19.09.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 789/07.11.2011, obligatorie pentru instanțe conform dispozițiilor art. 3307 alin. 4 Cod procedură civilă, s-a statuat că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
În consecință, față de toate argumentele ce preced, tribunalul va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Impotriva acestei sentinte s-a declarat prezentul recurs de catre reclamanta, invocandu-se urmatoarele critici:
Deși reclamanta a precizat și completat temeiul de drept al acțiunii, instanța de fond nu a analizat cererea sub aspectul temeiurilor de drept invocat, în data de 15.02.2012, ci doar s-a limitat la a analiza cererea cu privire la art.5 alin. 1 din lege pentru care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate;
Instanța nu a analizat cererea reclamantei prin prisma art.14 al CEDO și al art.1 al Protocolului nr. 12 Adițional la Convenție cu privire la discriminarea în legătură cu drepturile și libertățile fundamentale. Astfel ,instanța nu a analizat dacă există discriminare, dacă tratamentele diferențiate sunt aplicate unor situații analoage sau comparabile, dacă discriminarea are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică urmărește un scop legitim și respectă un raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru realizarea lui.
Instanța a analizat cererea doar prin prisma concluziilor Curții Constituționale, care vizau acordarea despăgubirilor morale prevăzute de art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009;
Instanța fondului nu a analizat solicitarea reclamantei de acordarea a prejudiciului material reprezentând perioada celor 5 ani, 1 lună si 16 zile de detenție, a cheltuielilor suportate ca urmare a bolilor contactate și a cheltuielilor de judecată plătite către stat;
Instanța de fond în considerentele hotărârii nu a făcut nicio mențiune cu privire la daunele materiale, limitându-se la analiza privitoare la daunele morale.
Instanța nu a analizat solicitarea acordării de despăgubiri pentru prejudiciu material prin prisma art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a art.14 al Convenției, sau a art.1 al Protocolului nr.12 Adițional la Convenție.
Cu privire la Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, consider că practic Curtea Constituționala a eliminat articolul esențial din Legea 221/2009, lăsând-o golită de conținut în proporție de 99%.
Ar fi de menționat faptul că aspectele invocate în motivarea excepției de neconstituționalitate de către S. R. au fost infirmate de către Curtea Constituțională, însă aceasta a găsit, de la sine putere, alte elemente de neconstituționalitate.
Recurenta face apoi anumite consideratii referitor la decizia Curții Constituționale si se arata ca se mai observă și o încălcarea a obligației pozitive de a asigura un climat juridic stabil si previzibil, încălcare pentru care S. R. a mai fost condamnat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea Europeană a atras atenția asupra pericolelor inerente în folosirea legislației cu efect retroactiv, care poate influența soluționarea judiciară a unui litigiu în care S. este parte, inclusiv atunci când efectul noii legislații este acela de a transforma litigiul într-unul imposibil de câștigat (cauza Satka și alții contra Greciei hotărâre a din 27 martie 2003, Cauza C. contra României hotărârea din 27 mai 2003).
Mai mult, la acest moment există situații în care reclamanții au obținut deja prin hotărâri definitive condamnarea statului la plata unei despăgubiri în temeiul art. 5 alin. l din Legea nr. 221/2009, iar prin admiterea excepției de neconstituționalitate a art.5 alin. l lit. a teza întâi, S. R.( prin Curtea Constituțională) procedează la golirea de conținut a unei norme legale. Scopul legii nr.221/2009 era acela de reparare a prejudiciilor morale suferite de foștii deținuți politici.
Se creează o discriminare între persoanele care deja au beneficiat de efectele Legii nr. 221/2009 anterior modificării acesteia și persoanele care vor introduce cereri de chemare in judecata după acest moment(sau care sunt deja pe rolul instanțelor).
Soluționând recursul formulat, Curtea constată următoarele:
1.Sunt nefondate criticile referitoare la soluția dată cererii de despăgubire a prejudiciului moral in contextul Legii nr. 221/ 2009.
Inainte de toate, Curtea constata ca este nefondata sustinerea recurentei ca prima instanta nu ar fi analizat cauza din perspectiva CEDO, lecturarea sentintei relevand ca aceasta analiza a fost facuta.
Analizand mai departe aceste critici, Curtea constata ca acțiunea reclamantei privind despagubirile pentru prejudiciul moral, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucuresti la data de 10.11.2010, a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.”
In cauza, in raport de obiectul cererii de chemare in judecata, se pune problema incidentei art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
In ce priveste decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, publicata in Monitorul Oficial in 15 nov. 2010, prin care s-a stabilit ca prevederile art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituționale, modalitatea de aplicare a acesteia la cauzele aflate in curs de solutionare la data publicarii acestei decizii de neconstitutionalitate a reprezentat un izvor de practica neunitara. Una dintre opinii a fost in sensul aplicarii acestei decizii la cauzele pendinte cu consecinta lipsirii de temei juridic a cererii. Cea de-a doua opinie ( imbratisata de altfel si de acest complet de judecata ) a fost in sensul că efectele deciziei Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010 nu pot viza decât situațiile juridice ce se vor naște după ce dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2010 au fost declarate ca neconstituționale, fara a avea vreo inraurire asupra cauzelor civile pendinte, intrucat ar contraveni principiului neretroactivitatii legii noi si in egala masura drepturilor consacrate de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la un proces echitabil, articolul 1 al Protocolului nr. 12 adițional la Convenție, art. 14 al Convenției, care interzic discriminarea în legătură cu drepturi și libertăți garantate de Convenție și protocoalele adiționale, și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la respectarea bunurilor.
Aceasta divergenta de practica judiciara a fost insa inlaturata prin pronuntarea de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie la data de 19.09.2011 a deciziei in recurs in interesul legii nr. 12.
Prin aceasta decizie se stabileste ca „urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial”.
Aceasta decizie data in recurs in interesul legii a fost publicata in Monitorul Oficial la data de 07.11.2011, fiind obligatorie pentru instante de la data publicarii ei, conform dispozitiilor art. 330 indice 7 alin. 4 C.pr.civ..
In cauza, cererea reclamantei nu a fost solutionata definitiv pana la data publicarii in Monitorul Oficial a a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, la data de 15.11.2010, iar solutia in prima instanta fiind aceea de respingere a cererii reclamantei, nici nu confera acesteia un bun, pentru a opera distinctia avuta in vedere in considerentele acestei decizii data in recurs in interesul legii.
Pe de alta parte, si decizia data in recurs in interesul legii nr. 12/ 2011 mentionata mai sus a fost publicata anterior solutionarii prezentului dosar, fiind asadar obligatorie pentru Curte la momentul solutionarii prezentei cauze.
Prin urmare, fata de aceasta decizie data in recurs in interesul legii, obligatorie pentru Curte la acest moment, solutia legala impusa in cauza este aceea de respingere a criticilor reclamantei referitoare la aplicarea art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/ 2009.
In final, pe fondul lor aceste critici ale recurentei referitoare la incalcarea CEDO nu mai pot fi admise la acest moment, urmand a fi respinse, intrucat prin decizia data in recurs in interesul legii nr. 12/ 2011 s-a transat ca nu sunt incalcate prevederile CEDO invocate de recurenta.
In plus, Curtea noteaza si faptul ca la acest moment exista deja pronuntata o hotarare si de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului – hotararea din 4 septembrie 2012, in cauza Nastaca D. și alții împotriva României (cererea nr._/11), prin care instanta europeana a hotarat ca nu exista incalcare a art. 6 par. 1 si art. 14 din Convenție, dar nici a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție . cea de fata.
Asadar, solutia tribunalului de respingere a cererii de despagubire a prejudiciului moral apare ca fiind legala si temeinica in ce priveste temeiul constituit de Legea nr. 221/ 2009, dar si raportat la dispozitiile CEDO invocate de recurenta reclamanta.
2. Sunt fondate, însă, criticile referitoare la nepronunțarea de către instanța de fond asupra cererii de acordare a unor despăgubiri pentru prejudiciile materiale suferite.
Astfel, se constată că prin cererea introductivă reclamanta a solicitat o despăgubire în sumă de 40.000 euro, reprezentând prejudiciu material suferit pe perioada detenției, luându-se în calcul sumele pe care le-ar fi putut câștiga aceasta dacă ar fi muncit în această perioadă, precum și cheltuieli suportate ca urmare a bolilor contactate și cheltuieli de judecată plătite către stat.
Din lecturarea sentinței recurate se constată că tribunalul nu a analizat deloc această pretenție, concentrându-se exclusiv asupra pretenției privind despăgubirea prejudiciului moral.
Față de acest motiv, avand in vedere ca prima instanta nu a solutionat aceasta cerere cu care a fost investita, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va casa în parte sentința recurată cu trimitere spre rejudecare a cauzei sub aspectul cererii privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul material.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta reclamantă P. A., împotriva sentinței civile nr. 481/29.02.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Casează în parte sentința recurată și trimite cauza la Tribunalul București pentru rejudecarea cererii privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul material.
Menține soluția privind respingerea cererii de despăgubire a prejudiciului moral.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. F. G. F. C. D. L. M.
GREFIER
S. V.
RED.DG
Tehnored. DG/ SP/MS/ 2 ex.
22.12.2012
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 104/2013. Curtea de Apel... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
