Obligaţie de a face. Decizia nr. 1900/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1900/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-12-2014 în dosarul nr. 1900/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1900
Ședința publică de la 15.12.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI, împotriva deciziei civile nr.274 A din 10.03.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. F..
Cauza are ca obiect –obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al recurentei reclamante Primăria M. București, în baza delegației pe care o depune la dosar și intimatul pârât S. F..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează împrejurarea că recurenta reclamantă Primăria M. București, a depus la dosar ordinul de plată nr.9102 din 31.10.2014 în sumă de 4 lei reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță prin rezoluția administrativă și timbrul judiciar în valoare de 0,50 lei.
La solicitarea instanței, intimatul pârât S. F. se legitimează cu CI provizorie . nr._ eliberat de DGP S5 la 07.07.2014.
Părțile, prin reprezentanți, având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul recurentului reclamant solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 din codul de procedură civilă și, pe fond admiterea acțiunii, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
Cu privire la susținerea instanței referitoare la faptul că dreptul dedus judecății ar fi prescris, solicită a se avea în vedere că, în situația construirii și amenajării abuzive și ilegale, prescripția dreptului material la acțiune, deși a început să curgă la momentul constatării faptei, nu poate fi considerată îndeplinită în termenul prevăzut de art.3 din Decretul 167/1958 din cauza atingerii continue aduse dreptului de proprietate, împrejurare ce a generat prescripții succesive în timp.
Intimatul pârât solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca temeinică și legală.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, la data de 6.02.2013, sub nr._, reclamanta Primăria M. București a chemat în judecată pe pârâtul S. F., solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună desființarea lucrării executate ilegal de pârât la imobilul situat în București, ., sector 5 și aducerea terenului la starea inițială.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că prin procesul-verbal de contravenție nr.6869/20.03.2008, s-a constatat că pârâtul a executat o construcție P + M, având dimensiuni aproximative de 4 m/ 8 m, pe terenul din București, ., sector 5, fără a deține autorizație de construire, motiv pentru care s-a aplicat acestuia o amendă contravențională în sumă de 3.000 lei, în conformitate cu dispozițiile art.26 lit.a din Legea nr.50/1991. Prin același act sancționator, s-a pus în vedere pârâtului să desființeze construcțiile edificate nelegal sau să intre în legalitate prin obținerea autorizației de construire, obligație pe care acesta nu a adus-o la îndeplinire până la data formulării cererii de chemare în judecată.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.1073 – 1075 C.civ. și art.26 din Legea nr.50/1991.
Deși legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în fața instanței de fond și nu a depus la dosar întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.9124/31.10.2013, Judecătoria Sectorului 5 București a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr.6869/20.03.2008, încheiat de Primăria M. București – Direcția Inspecție și Control General, pârâtul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.26 alin.1 lit.a din Legea nr.50/1991, respectiv, executarea unei construcții tip P + M, fără autorizație de construire.
Prin rezoluția Primarului General al M. București, pârâtul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 3.000 lei și obligat să intre în legalitate, prin obținerea autorizației de construire, până la data de 30.08.2008.
Instanța a observat că, deși procesul-verbal de constatare și sancționare nu a fost contestat în termenul legal de 15 zile, reclamanta nu era îndrituită să constate contravenția reținută în sarcina pârâtului. Potrivit art.27 alin.3 din Legea nr.50/1991, republicată, astfel de contravenții se constate și se sancționează de către organele de control ale consiliilor locale ale municipiilor, sectoarelor M. București, orașelor și comunelor, pentru faptele săvârșite în unitatea lor administrativ teritorială sau, după caz, în teritoriul administrativ al sectoarelor municipiului București, potrivit competențelor de emitere a autorizațiilor de construire/desființare, iar potrivit art.4 lit.d din același act normativ, pentru lucrările care se execută în teritoriul administrativ al sectoarelor, cu excepția celor prevăzute la lit.c, inclusiv branșamente și racorduri aferente rețelelor edilitare (cum este și cazul din speță), autorizațiile de construire se emit de primarii sectoarelor municipiului București.
În consecință, reținând că reclamanta nu era îndrituită să constate contravenția reținută în sarcina pârâtului, instanța a apreciat că nu era îndrituită nici să solicite desființarea construcției pretins edificată fără autorizație de construire, chiar dacă procesul-verbal nu a fost contestat.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel reclamanta Primăria M. București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel, a susținut că, începând cu data de 14.10.2009, potrivit art.4 alin.1 din Legea nr.50/1991, autorizațiile de construire se emit de către Primarul General al M. București pentru lucrările care se execută în teritoriul administrativ al municipiului. Coroborând aceste prevederi cu cele ale art.27 alin.5 din același act normativ, procesul-verbal încheiat în urma constatării construirii fără autorizație a construcției reținută în procesul-verbal invocat în acțiune, a fost înaintat în vederea aplicării sancțiunii Primarului General al M. București. În temeiul art.28 alin.2 din Legea nr.50/1991, decizia desființării construcțiilor realizate fără autorizație de construire se ia de către autoritatea administrației publice competente, în speță, Primăria M. București.
Pe fondul cauzei, apelanta a solicitat să se constate că pârâtul a executat fără autorizația de construire prevăzută de Legea nr.50/1991 un imobil având parter și mansardă și, deși a fost sancționat contravențional, nu a intrat în legalitate până în prezent, prin obținerea autorizației prevăzute de lege.
În drept, apelanta a invocat dispoz.art.282 – 298 C.proc.civ.
Prin decizia civilă nr.274/A/10.03.2014, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins apelul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, potrivit dispoz.art.4 lit.d din Legea nr.50/1991, apelanta Primăria M. București, care a încheiat și procesul-verbal de contravenție menționat în acțiune, nu era competentă să sancționeze pe pârât și nici să solicite instanței obligarea acestuia la desființarea construcției realitate ilegal.
În plus, a reținut și faptul că la data introducerii cererii de chemare în judecată – 06.02.2013, se împlinise termenul de prescripție extinctivă de 3 ani, prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958.
S-a considerat că dreptul dedus judecății reprezintă o obligație de a face și se prescrie în termenul general de prescripție extinctivă, care începe să curgă de la data expirării termenului stabilit pentru îndeplinirea obligației prin procesul-verbal de contravenție, respectiv din data de 30.08.2008.
Și împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs Municipiul București prin Primarul General, susținând că a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii și invocând în drept dispoz.art.304 pct.9 C.proc.civ.
Prin motivele de recurs, s-a susținut că atât prima instanță, cât și instanța de apel au interpretat în mod greșit prevederile Legii nr.50/1991, reținând că în speță se aplică lit.d a art.4 din această lege, în loc de lit.b).
S-a arătat în acest sens că pârâtul a fost sancționat în baza dispozițiilor art.26 alin.1 lit.a din legea nr.50/1991, pentru executarea fără autorizație a unor lucrări de construcție, iar potrivit art.27 alin.3 din același act normativ, contravențiile prevăzute la art.26 alin.1, cu excepția celor de la lit.h-m, se constată și se sancționează de către organele de control ale consiliilor locale ale municipiilor și nu numai de cele ale sectoarelor municipiului București, orașelor și comunelor, potrivit competențelor de emitere a autorizațiilor de construire/desființare.
S-a mai susținut că dispozițiile art.4 din Legea nr.50/1991 trebuiau aplicate în forma în vigoare la data aplicării sancțiunii, respectiv 20.03.2008, iar conform acestei reglementări, autorizațiile de construire se emit de primarii municipiilor, pentru lucrările care se execută în teritoriul administrativ al acestora, cu excepția celor prevăzute la lit.a pct.1. Prevederile de la lit.c) se referă la lucrări precum rețelele de transport ale energiei electrice, alimentări cu apă, rețele de transport al gazelor naturale, infrastructură feroviară și rutieră, parcuri industriale, eoliene și altele de această natură.
Cu privire la susținerea instanței de apel, în sensul prescrierii dreptului material la acțiune, recurenta a arătat că, în situația construirii și amenajării abuzive și ilegale a construcției, prescripția dreptului material la acțiune, deși a început să curgă la momentul constatării faptei, nu poate fi considerată împlinită în termenul prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, din cauza atingerii continue adusă dreptului de proprietate, împrejurare ce a generat prescripții succesive în timp.
Pe fondul cauzei, recurenta a arătat, din nou, că pârâtul a executat un imobil P + M fără autorizație de construire și, deși a fost sancționat contravențional și obligat să intre în legalitate prin obținerea autorizației de construire, nu și-a îndeplinit această obligație, situație în care sunt incidente în cauză dispozițiile Legii nr.50/1991, privind desființarea construcției realizate nelegal și aducerea terenului la starea inițială.
Analizând decizia instanței de apel, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă și de criticile dezvoltate în scris de recurenta reclamantă prin memoriul de recurs, Curtea va reține că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Din probele administrate în cauză a rezultat că, prin procesul verbal nr. 6869/20.03.2008, încheiat de Primăria M. București - Direcția Inspecție și Control General, intimatul S. F. a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 26 litera a din Legea nr. 50/1991, reținându-se că în perioada iunie-noiembrie 2007 a executat la adresa din București, ., sector 5 o construcție P+M cu structură de rezistență din beton armat, zidărie din bolțari de beton, acoperiș din lemn și învelitoare din tablă, fără să posede autorizație de construire.
Prin același proces verbal s-a pus în vedere intimatului contravenient, în baza dispozițiilor art. 27 alin. 5 din Legea nr. 50/1991, să intre în legalitate prin obținerea autorizației de construire ori aducerea imobilului la starea inițială, până la data de 30.08.2008.
Prin cererea de chemare în judecată recurenta reclamantă Primăria M. București a solicitat instanție pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună desființarea construcției realizată nelegal de intimatul pârât, susținând că, până la data înregistrării acțiunii, acesta nu a dat curs obligației stabilită în sarcina sa prin procesul verbal de sancționare a contravenției și nu a obținut autorizația de construire prevăzută de lege.
Instanțele anterioare au respins acțiunea, reținând, în esență, lipsa competenței Primăriei M. București atât pentru sancționarea contravențională a intimatului, cât și pentru a solicita în instanță desființarea construcției, dar și faptul că acțiunea s-ar fi prescris, în termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958, care a început să curgă de la data de 30.08.2008, dată limită până la care intimatul contravenient ar fi trebuit să intre în legalitate
Din procesul verbal de contravenție depus la dosar, neatacat în termenul prevăzut de lege, rezultă că intimatul contestator a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 26 alin. 1 litera a, respectiv pentru executarea fără autorizație a unei construcții P+M.
Conform dispozițiilor art. 27 alin. 3 din Legea nr. 50/1991, forma în vigoare la data constatării contravenției, contravenția pentru care a fost sancționat intimatul, reglementată de art. 26 alin. 1 litera a din lege, se constată și se sancționează, de către organele de control ale consiliilor locale ale municipiilor, sectoarelor municipiului București, orașelor și comunelor, pentru faptele săvârșite în unitatea lor administrativ-teritorială sau, după caz, în teritoriul administrativ al sectoarelor municipiului București, potrivit competențelor de emitere a autorizațiilor de construire/desființare.
Potrivit art. art. 4 alin. 1 litera b autorizațiile de construire se emit de primarii municipiilor, pentru lucrările care se execută în teritoriul administrativ al acestora, cu excepția celor prevăzute la lit. a) pct. 1, respectiv cu excepția lucrărilor care se execută pe terenuri care depășesc limita unei unități administrativ-teritoriale. Potrivit Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 în sensul prevederilor art. 4 din Lege, prin lucrări care se execută pe terenuri care depășesc limita unei unități administrativ-teritoriale se înțelege lucrările al căror amplasament traversează limita a două sau mai multor unități administrativ-teritoriale (de exemplu: rețele electrice, alimentări cu apă, gaze, căi ferate, drumuri, autostrăzi etc.), situație ce excede speței de față.
Potrivit art. 32 alin. 1 litera b din Legea nr. 50/1991, în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, desființarea construcțiilor realizate nelegal.
Din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale instanțele anterioare ar fi trebuit să rețină că recurenta reclamantă Primăria M. București era competentă atât pentru a constata și sancționa contravenția reținută în procesul verbal depus la dosar, dar și pentru a solicita instanței, în baza textului de lege anterior menționat, desființarea construcției pentru a cărei edificare intimatul pârât a fost sancționat contravențional.
Cu privire la excepția de prescripție a acțiunii, instanța de recurs constată că aceasta a fost reținută de tribunal, ca motiv subsidiar în argumentarea soluției pronunțate prin decizia recurată, fără să fi fost invocată de părți ori de instanță și fără să fi fost pusă în discuția părților.
O astfel de soluționare a excepției absolute, prin încălcarea flagrantă a principiului contradictorialității, ce trebuie să guverneze orice proces civil, este nelegală.
Prejudiciul astfel creat părților va fi însă înlăturat, prin admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, anulării sentinței instanței de fond și trimiterii cauzei la tribunal pentru evocarea fondului, conform dispozițiilor art. 297 cod procedură civilă, soluție impusă de nelegalitatea soluției prin care s-a apreciat că recurenta reclamantă nu poate solicita instanței desființarea construcției, reținută anterior de instanța de recurs, ocazie cu care va fi discutată în contradictoriu și această excepție absolută.
În consecință, în baza dispozițiilor art. 312 cod procedură civilă coroborat cu art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va modifica decizia recurată, în sensul admiterii apelului, anulării sentinței instanței de fond și trimiterii cauzei la tribunal pentru evocarea fondului, conform dispozițiilor art. 297 cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta reclamantă PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI, împotriva deciziei civile nr.274 A din 10.03.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. F..
Modifică decizia în sensul că:
Admite apelul declarat de apelanta reclamantă Primăria M. București împotriva sentinței civile nr.9124/31.10.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București.
Anulează sentința instanței de fond și trimite cauza la instanța de apel pentru evocarea fondului, conform dispozițiilor art.297 C.pr.civ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15.12.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B. I. B.
GREFIER
L. C.
Red.I.B.
Tehnored.B.I.
2 ex/15.01.2015
T.B– Secția a V-a – S.V.
- M.S.
Jud.Sector 5 – E.G.R.
| ← Cereri. Decizia nr. 1904/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 284/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
