Pretenţii. Decizia nr. 1758/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1758/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 1758/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr.1758
Ședința publică de la 19.11.2014
Curtea constituită din:
Președinte - R. M. G.
Judecător - T. C. B.
Judecător - T. C. M.
Grefier - I. N. – C.
* * * * * * * * *
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul –reclamant R. C., împotriva deciziei civile nr.289A din 06.03.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații –pârâți M. București prin Primar General și Ministerul Finanțelor Publice.
Cauza are ca obiect: acțiune civilă pentru pretenții.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 12.11.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 19.11.2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 30.08.2012, sub nr._, reclamantul R. C., în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primarul General și Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâții la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea apartamentului nr. 36, . situat în municipiului București, sector 1, .. 29 C, respectiv valoarea sa de piață, stabilită pe baza unei expertize efectuate la standardele internaționale, întrucât acest apartament, preluat de stat prin naționalizarea sa ilegală nu mai poate fi restituit în natură, fiind proprietatea foștilor chiriași, familia S. G. și S. M., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că imobilul din București, sector 1, .. 7, a fost cumpărat de autorul său, N. Steriopol, cu actul de vânzare-cumpărare din 20.10.1938, teren pe care aceștia au edificat imobilul în baza contractului de construire din 28.12.1940, ei fiind moșteniți de R. I.-G..
Imobilul a fost naționalizat ilegal și revendicat de tatăl său, acțiunea fiind admisă prin decizia civilă nr. 2462/1999 a Tribunalului București – definitivă și irevocabilă, măsură confirmată apoi și prin Dispoziția nr. 491 din 2000 a Primarului General al Capitalei. Acțiunea în anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu chiriașii imobilului a fost respinsă în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 1697/2003 a Curții de Apel București. De asemenea, a arătat că, în mod irevocabil, s-a constatat că notificarea efectuată în baza Legii nr. 10/2001 a fost tardiv depusă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 563-566 C.civ.nou.
În dovedire, s-a administrat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză specialitatea evaluarea proprietății imobiliare. S-a depus la dosar raportul de expertiză efectuat de expertul A. N..
Prin sentința civilă nr._/21.06.2013, Judecătoria Sectorului 1 București a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță de fond a reținut că prin decizia civilă nr. 2462A/12.10.1999, a Tribunalului București Secția a IV-a Civilă, rămasă irevocabilă, a fost obligată pârâta să lase, în deplină proprietate și posesie, reclamantului R. I.-G., imobilul situat în București, ., ., sector 1, iar prin Dispoziția Primarului General al Municipiului București nr. 491/2000 s-a dispus restituirea în proprietate către R. I.-G. a apartamentului nr. 36 din imobilul situat în București, . C, .;
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 126/19.09._, eliberat de B.N.P. M. L., reclamantul este moștenitor legal al defunctului R. I.-G., care, la rândul său, a avut calitatea de unic moștenitor al numitei Steriopol M.-J., soția defunctului Steriopol N. și unica moștenitoare a acestuia;
Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul R. I.-G., în contradictoriu cu pârâții S. G. și S. M., având ca obiect revendicarea imobilului situat în București, ., ., a fost respinsă în mod irevocabil, reținându-se că a fost formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, potrivit deciziei civile nr. 2268/24.10.2002 a Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă.
Potrivit art. 563 C.civ. proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la altă persoană care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul. Totodată, potrivit art. 566 alin. 1 C.pr.civ., pârâtul va fi obligat la restituirea bunului sau la despăgubiri dacă bunul a pierit din culpa sa ori a fost înstrăinat.
Așadar, a apreciat prima instanță, restituirea se face în principiu în natură, iar dacă această restituire în natură nu mai este cu putință, fie pentru că lucrul a fost dobândit de un terț de bună-credință, fie pentru că lucrul a pierit dintr-un caz fortuit sau de forță majoră, obligația de restituire va fi înlocuită printr-o restituire prin echivalent, mai ales printr-o obligație de dezdăunare. A mai arătat prima instanță că potrivit art. 574 alin. 1 C.pr.civ., dacă în titlul executoriu nu s-a stabilit ce sumă urmează a fi plătită ca echivalent al valorii lucrului în cazul imposibilității predării acestuia, instanța de executare, la cererea creditorului, va stabili această sumă prin hotărâre dată cu citarea părților.
Așadar, a apreciat prima instanță, în cazul promovării unei acțiuni în revendicare, creditorul poate solicita restituirea în natură a imobilului și, în cazul imposibilității restituirii în natură, despăgubiri constând în contravaloarea acestuia, obținându-se astfel, în cazul admiterii cererii, o hotărâre cu condamnare alternativă. Însă, în situația în care, cu respectarea principiului disponibilității, instanța a pronunțat o hotărâre cu o singură condamnare, partea îndreptățită are la dispoziție calea indicată de art. 574 C.pr.civ., text aplicabil în situația în care în hotărâre nu s-a stabilit valoarea lucrului ce urmează a fi plătită dacă predarea în natură nu mai este posibilă. Aceste prevederi legale, a apreciat prima instanță de fond, sunt în concordanță cu normele de drept material prevăzute la art. 563 și 566 C.civ., reprezentând o aplicare a principiului conform căruia obligația de restituire va fi înlocuită printr-o restituire prin echivalent, mai precis printr-o obligație de dezdăunare, în cazul imposibilității restituirii în natură a bunului revendicat. În cazul în care s-ar pronunța două hotărâri judecătorești cu o unică condamnare în baza art. 563 si 566 C.civ., a reținut instanța de fond, prin care pârâtul ar fi obligat odată la restituirea în natură a bunului, iar apoi la restituirea prin echivalent, reclamantul poate fi în situația în care ar beneficia de două titluri executorii pentru valorificarea aceleiași pretenții, care ar putea fi ambele puse în executare concomitent în funcție de opțiunea acestuia. Așadar, prima instanță de fond, reținând că, în situația în care obligația de restituire în natură stabilită printr-un titlu executoriu obținut într-o acțiune în revendicare nu mai poate fi executată, echivalentul valorii bunului imposibil de predat în natură se stabilește în condițiile art. 574 alin. 1 C.pr.civ., a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, apelul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 21.10.2013, solicitând admiterea apelului, casarea sentinței instanței de fond, admiterea acțiunii în revendicare, conform prevederilor art. 543 din noul C.pr.civ., astfel cum a fost formulată.
În motivarea în fapt a apelului, apelantul-reclamant a arătat că nelegalitatea și netemeiniciasentinței de fond constă în faptul că aceasta nu soluționează în niciun fel acțiunea reclamantului de revendicare, prin stabilirea și plata contravalorii imobilului ce nu-i mai poate fi restituit în natură, urmare a vinderii lui în baza Legii nr. 112/1995, și este total nemotivată măsura respingerii acestei acțiuni.
Instanța de fond, a precizat apelantul, a avut de soluționat o acțiune de revendicare a unui apartament situat în municipiul București, sectorul 1, . CX, etajul 7, apartamentul 36 (luat ilegal de Statul comunist autorului reclamantului), apartament care, inițial, a fost restituit în natură tatălui său, R. I.-G. (decedat între timp, moștenit de reclamant, unicul său fiu), dar nu a mai putut fi realizată această retrocedare, constatându-se că apartamentul fusese vândut chiriașilor Ș. G. și M., care, în litigiul avut cu aceștia, au rămas definitiv și irevocabil, proprietarii lui.
Se arată că a fost menționată corect situația de fapt a demersurilor făcute de reclamant pentru redobândirea lui, inclusiv faptul că el nu mai poate fi restituit în natură reclamantului.
De asemenea, instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize de evaluare a acestui apartament (raport ce indică valoarea de 386.980 lei = echivalentul a 89.235 EURO).
Sub un prim aspect, a menționat apelantul, sentința nu este motivată în niciun fel, respectiv dacă acțiunea în revendicare este sau nu întemeiată și dacă art. 563 N.C.C. este sau nu aplicabil în cauză.
Sub un al doilea aspect, a menționat apelantul, greșit instanța invocă prevederile art. 574 alin. 1 C.pr.civ. ca o modalitate de stabilire a despăgubirilor ce i se cuvin pentru acest apartament. Se arată de către apelant că nu are un titlu executoriu pe care să îl pună în executare contra pârâților și care, prin imposibilitatea de restituire în natură a apartamentului, să fie transformat în despăgubiri bănești în sarcina pârâților. Decizia civilă nr. 2462/A/12.10.1999, a învederat apelantul, a rămas fără nicio eficiență urmare a litigiului avut cu familia Ș. (chiriașii-cumpărători), titlul acestora de proprietate asupra apartamentului considerându-se a fi valabil și mai valid decât al titlului reclamantului.
Se arată de către apelant că, în situația sa, singura soluție este de a obține, printr-o hotărâre judecătorească, obligarea pârâților la plata contravalorii acestui apartament, la suma ce s-a stabilit în expertiza efectuată în contradictoriu cu aceștia.
Chiar și în opinia instanței de fond, a menționat apelantul, dacă indica aplicarea art. 574 alin. 1 C.pr.civ., trebuia să observe că stabilirea sumei se face de către instanță în contradictoriu cu pârâții ce trebuie executați, o hotărâre de admitere a acțiunii reclamantului ar realiza scopul urmărit de această prevedere procedurală.
Intimații-pârâți, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
La termenul de dezbateri, Tribunalul a luat act de aspectul învederat de reprezentantul apelantului-reclamant, în sensul că nu solicită probe noi în apel. Tribunalul a invocat, ca motiv de ordine publica, exceptia inadmisibilitatii actiunii in conradictoriu cu intimatul M. Finantelor Publice.
Prin decizia civilă nr.289 A/06.03.2014, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul declarat de apelantul-reclamant R. C., împotriva sentinței civile nr._/21.06.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și M. FINANȚELOR PUBLICE, a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a admis excepția inadmisibilității acțiunii în contradictoriu cu pârâtul M. Finanțelor, a respins acțiunea împotriva pârâtului M. Finanțelor, ca inadmisibilă, și a menținut în rest soluția de respingere a acțiunii ca neîntemeiată în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General.
Analizând exceptia inadmisibilitatii actiunii in contradictoriu cu intimatul pârât M. Finantelor Publice si sentinta civila atacata prin prisma motivelor de apel formulate, Tribunalul a reținut următoarele: Reclamantul si-a întemeiat in drept cererea pe dispozițiile art. 563 si 566 C.Civ. Art. 563 C.Civ. al. 1 prevede ca proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la alta persoana care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul.Potrivit art. 566 C.Civ. pârâtul va fi obligat la restituirea bunului sau la despăgubiri daca bunul a pierit din culpa sa ori a fost înstrăinat. In Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 120 din 17 februarie 2012, a fost publicata Decizia ICCJ nr. 27 din 14 noiembrie 2011 (Decizia 27/2011) privind examinarea recursurilor in interesul legii formulate de Colegiul de conducere al ICCJ si procurorul general al PICCJ cu privire la calitatea procesuala pasiva a statului roman, prin Ministerul Finanțelor Publice, in cererile având ca obiect acordarea de despagubiri pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit in natura si pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietății si justiției, precum si unele măsuri adiacente. Prin aceasta decizie s-a stabilit ca acțiunile in acordarea de despagubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit in natura si pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva statului român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale si ale art. 13 din aceasta convenție, sunt inadmisibile.
Astfel, având in vedere cele de mai sus expuse si având in vedere ca intimatul parat M. Finantelor Publice, ce este reprezentantul Statului Român, a fost chemat in judecata pentru a se pronunța o hotărâre prin care să se dispună plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea apartamentului nr. 36, . situat în municipiului București, sector 1, .. 29 C, respectiv valoarea sa de piață, tribunalul a admis apelul, prin prisma motivului de ordine publica invocat si a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a admis excepția inadmisibilității acțiunii în contradictoriu cu pârâtul M. Finanțelor cu consecința respingerii acțiunii împotriva pârâtului M. Finanțelor, ca inadmisibilă.
Tribunalul a menținut in rest soluția de respingere a acțiunii ca neîntemeiată în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General, având in vedere ca in baza temeiului de drept comun nu se pot obține despăgubirile solicitate de reclamant. Pe de alta parte, acest intimat nu este in prezent proprietarul imobilului apartamentului nr. 36, . situat în municipiului București, sector 1, .. 29 C, acesta fiind proprietatea numiților S. G. și S. M.. Despăgubirile solicitate de apelantul reclamant se puteau acorda numai in baza Legii nr. 10/2001, lege cu caracter special ce se aplica cu întâietate fata de dreptul comun, ținând cont de corelația existentă între norma generală și norma specială - specialia generalibus derogant. Aceasta soluție a fost impusa si de Înalta Curte de Casație si Justiției, prin Decizia nr. 33/2008, pronunțată într-un recurs în interesul legii referitor la admisibilitatea acțiunilor de drept comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după . Legii nr. 10/2001 unde s-a stabilit ca în concursul dintre legea speciala si legea generala, rezolvarea este în favoarea legii speciale.
Aceasta soluție rezulta si din dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, care prevăd că: "Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație."
A mai motivat Tribunalul că, în speța, prima instanța de fond a reținut greșit incidenta dispozițiilor art. 574 C.p.c., întrucât nu exista un titlu executoriu prin care sa se fi dispus restituirea contravalorii imobilului si nici nu a fost începută o executare silita. Oricum, acest text de lege nu a fost indicat de reclamant ca si temei al cererii.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul R. C., invocând art. 304 pct. 6 — 9 Cod procedură civilă și motivând că decizia este nelegală și netemeinică sub mai multe aspecte.
Sub un prim aspect, recurentul – reclamant solicită a se reține faptul - principal că deși este singurul apelant al sentinței civile nr._ din 21.06.2013 a Judecătoriei sectorului 1 București - se "admite apelul” său, dar... "se admite excepția inadmisibilității acțiunii în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - si se respinge acțiunea împotriva pârâtului M.F.P." - situație în care i se înrăutățește situația acestuia, în propria cale de atac, fapt interzis de legea civilă .Precizează recurentul - reclamant că nu a ridicat o astfel de excepție în cadrul motivelor de apel - și nici oral - nu a cerut acest lucru.
De asemenea, recurentul – reclamant învederează faptul că niciunul dintre pârâți - nu a formulat apel - și nici nu a pus în discuția instanței de apel - o astfel de excepție de inadmisibilitate... și nici instanța... deși îl consideră "de ordine publică" - nu-l pune în discuția părților.
Sub un al doilea aspect, reclamantul a criticat sentința de fond pentru că nu a motivat - în nici un fel - dacă noul art. 563 din NCC - este aplicabil cu începere de la 01 octombrie 2011 - sau nu este aplicabil.... si rămâne ca o literă moartă. Nici instanța de apel nu răspunde la acest motiv de apel ocolindu-l și folosind argumente străine de acest text și, nici măcar, nu se pronunță asupra lui cu claritate (ex. nu se aplică în aceste acțiuni de revendicare a bunului luat de stat și neretrocedat ori imposibil de a fi retrocedat în natură - din diferite cauze, iar dacă se aplică…în ce mod și în ce fel este aplicabil .).Încercând a evita un răspuns clar și la obiect - instanța de apel — invocă Decizia ICCJ nr. 27/2011... care... soluționează cu totul altă situație: despăgubirile nu pot fi cerute de la M.F.P. cât timp ele se plătesc potrivit art. VII al Legii nr. 247/2005.... Măsură care... logic evită o dublă executare a statului, de către proprietarul bunului ce nu s-a mai restituit în natură.
De asemenea, instanța de apel - invocă faptul că aceste despăgubiri nu pot fi cerute de la pârâtul M. București prin Primarul General - pentru că... ele puteau fi cerute numai în baza Legii nr. 10/2001 - arătându-se că potrivit Deciziei ICCJ nr. 33/2008 revendicarea imobilelor luate abuziv de statul comunist - poate fi tăcută numai pe calea legii speciale. Este însă deosebit de trist faptul că judecătorii din apel, deși trec în revistă hotărârile pronunțate în acțiunea de redobândire a acestui apartament din București, .. 29 C ., nu le și citesc și "nu le studiază" — în caz contrar, ar fi observat o cu totul altă situație :"că apartamentul a fost retrocedat în natură lui R. I. C., prin hotărâri definitive si irevocabile si prin Dispoziția Primarului General — că această măsură nu s-a putut pune în executare, pentru că abia în această fază procesuală s-a aflat de vânzarea lui chiriașilor Șuța - deși pârâtul C.G.M.B. era obligat încă din cursul procesului de revendicare să comunice instanței această nouă situație, caz în care încă din prima fază se rezolvau toate aspectele legate de revendicarea apartamentului ";"că deși litigiul cu fam. Șuța a luat sfârșit în anul 2003... și s-a făcut notificare la Legea 10/2001 - după finalizarea acestui litigiu (caz special al termenului de 6 luni ce curgea de la proces), s-a invocat faptul că notificarea nu a fost făcută până la 14 august 2002.
Esențial – susține recurentul – reclamant - este faptul că: dacă legiuitorul dorea ca la data de 01 octombrie 2011 — să permită revendicarea imobiliară numai pentru alte bunuri decât cele ce au făcut obiect al legilor speciale - ar fi menționat expres acest lucru în textul art.563 NCC. Cum legiuitorul nu a făcut-o - nici o altă persoană fizică sau juridică, ori instanță - nu o poate face - pentru că ea reprezintă o adăugare la lege ce nu este permisă în nici o situație.
Sub un al treilea aspect, se evită în totalitate a se soluționa cererea expresă a reclamantului - de a i se stabili si plăti despăgubirile legale pentru bunul luat de Statul comunist - și neretrocedat de statul democratic care.... l-a și vândut, însușindu-și prețul vânzării lui. Asta, chiar în situația de recunoaștere a calității de proprietar al apartamentului, pentru succesorul fostului proprietar deposedat abuziv de acest apartament - căruia îi refuzi chiar contravaloarea bunului său.
În această situație – recurentul-reclamant concluzionează că: acest apartament furat de stat - rămâne bun furat si în prezent și nimeni, în niciun fel, nu mai plătește vreun ban pentru el.
R. I. C. și succesorul său R. C. - care au accesat până în prezent toate căile legale pentru a primi măcar despăgubirea cuvenită pentru bunul furat.... Nu mai au nici o posibilitate de a fi despăgubiți - în prezent - dacă nici această acțiune nu se va admite.
Sub un al patrulea aspect - greșit s-a stabilit că Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat la plata acestor despăgubiri pentru apartamentul luat de statul comunist - fost în patrimoniul actualului stat. Or, este unanim cunoscut faptul că Statul Român este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, art. 12 din Legea nr.213/1998, și că el este cel care a încasat prețul vânzării bunului dat chiriașilor. Păstrarea acestui preț constituie o îmbogățire fără just temei. Dar inadmisibilitatea acțiunii contra M.F.P. este numai când există stabilită calea prev. de art. VII din Legea nr.247/2005; or, în cazul de față, nu avem o atare stabilire.
Instanța de apel - putea adopta o astfel de măsură doar dacă obliga M. București prin Primarul General la emiterea dispoziției prin care să fie recunoscută calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.247/2005. Or, nici acest lucru nu l-a făcut instanța de apel.
În final, recurentul – reclamant solicită admiterea recursului, casarea deciziei nr. 289/A/2014 - și admiterea apelul său, constatându-se îndrituirea reclamantului la stabilirea și plata acestor despăgubiri, stabilite în dosar și obligarea pârâților a le plăti, chiar dacă practic - acest lucru s-ar putea acum realiza în opinia sa în baza Legii nr. 165/2013.
Nu s-au depus întâmpinări.
Analizând actele și lucrările dosarului conform art. 306 alin. 3 rap. la art. 304 pct. 5, 7 si 9 Cod procedură civilă, rap. la art. 312 alin. 5 C.proc.civ., Curtea constată că recursul este fondat, recurentul plângându-se justificat împotriva deciziei de apel care i-a respins practic ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată schimbând motivarea primei instanțe în mod nelegal și fără să analizeze motivele de apel ce au învestit-o, în condițiile unei sentințe aparent contradictorii cu privire la cadrul procesual în care prima instanță considerase ca aplicabil acțiunii art. 574 C.proc.civ. și corespunzător, ca aplicație procesuală, articolului 566 C.civil nou rap. la art. 563 C.civil nou, cadru procesual care nu a fost apelat de pârâți, dar respinsese acțiunea ca neîntemeiată pentru temerea exprimată în considerentele sentinței ca reclamantul să nu-și obțină două titluri executorii pe care să le și execute silit concomitent cu privire la imobilul în litigiu, prin restituire în natură a imobilului și prin despăgubiri reprezentând contravaloarea imobilului, temere care, în lipsa expunerii în sentință a unor motive de fapt și de drept cu privire la aceasta, pare a izvorâ din credința nemotivată a primei instanțe că titlul deja deținut de reclamant anterior acestui proces(decizia civilă nr. 2462A/12.10.1999 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă), cu privire la predarea în natură a imobilului, predare la care sentința face trimitere, încă s-ar putea executa silit(nu și-ar fi pierdut forța executorie decizia civilă nr. 2462A/12.10.1999 și nu ar fi constatat prima instanță imposibilitatea predării imobilului pe bază de probe).
Decizia de apel încalcă prevederile art.261 C.proc.civ. cu privire la motivarea oricărei hotărâri judecătorești, neanalizând, fără temei legal, motivele de apel din cererea de apel prin care reclamantul a învestit instanța de apel(art. 312 alin. 5 rap. la art. 105 alin. 2 și art. 304 pct.5 și 7 C.proc.civ.).
Motivarea hotărârii judecătoresti trebuie să arate, conform art. 261 C.proc.civ., motivele de fapt si cele de drept care au format convingerea instanței si cele pentru care a înlăturat susținerile părților.
Din observarea deciziei de apel recurate, rezultă că este nefondată critica recurentului că instanța de apel nu ar fi pus în discuție anterior pronunțării deciziei excepția inadmisibilității formale parțiale în baza deciziei de recurs în interesul legii nr.27/2011, ea fiind menționată în practicaua deciziei anterior concluziilor apelantului prin avocat, însă considerentele deciziei de apel sunt contradictorii și nu analizează motivele de apel din cererea de apel ce a învestit instanța, instanța de apel oscilând între calitățile procesuale pasive ce nu s-ar fi verificat în speță pentru cei doi pârâți chemați în judecată, M. București și Ministerul Finanțelor Publice, și inadmisibilitatea acțiunii în întregime pe motiv că după . Legii nr.10/2001, în raport cu decizia în interesul legii nr.33/2008 și respectiv prevederile art. 6 al Legii nr. 213/1998, nu ar mai fi admisibilă cererea de chemare în judecată pe dreptul comun așa cum s-a declarat de reclamant. Deși păstrată formal soluția de respingere ca neintemeiată a cererii de chemare în judecată față de pârâtul M. Bucuresti prin decizia de apel ce a schimbat numai in parte soluția primei instanțe, considerentele deciziei de apel vădesc că și față de pârâtul Municipiu București instanța de apel a trecut la a considera acțiunea ca inadmisibilă, pe motiv că decizia în interesul legii nr.33/2008 și respectiv art. 6 din Legea nr.213/1998 ar fi interzis exercitarea acestei acțiuni. Motivele de apel privind cadrul procesual raportat de apelantul-reclamant la prevederile Noului cod civil au fost ignorate cu desăvârșire de instanța de apel, aceasta nerăspunzând cu niciun considerent criticilor apelantului reclamant privind art. 563 C.civ. nou și respectiv privind lipsa motivării sentinței, contrar art. 261 C.proc.civ. vechi.
În ciuda unor motive de apel greoi exprimate, instanța de apel avea la dispoziție analiza tuturor actelor și lucrărilor cauzei pentru a înțelege motivele de apel (art. 298 rap. la art. 129 și art. 295 alin. 1 C.proc.civ.) ce vădeau că în speță este formulată o acțiune pentru despăgubiri reprezentând contravaloarea imobilului situat în București, ., ., pentru care reclamantul deținea deja o hotărâre judecătorească irevocabilă de restituire în natură, opozabilă pârâtului M. București reprezentat în speța de față prin Primarul General, dar neurmată de predarea imobilului către reclamant de acest pârât, în condițiile în care prin decizia civilă nr. 2462A/12.10.1999, a Tribunalului București Secția a IV-a Civilă, legal executorie de la data pronunțării ei, fusese obligat Consiliul General al Muncipiului București să lase, în deplină proprietate și posesie, autorului reclamantului, R. I.-G., imobilul situat în București, ., ., sector 1, iar prima instanță, prin sentința sa releva că art. 574 C.proc.civ. vechi este aplicația pe plan procesual a art. 566 rap. la art. 563 C.civil nou, cu privire la asemenea despăgubiri, pentru ipoteza în care titlul executoriu de restituire în natură nu și-ar fi pierdut încă puterea executorie.
În mod nelegal, fără o motivare justificativă, ignorând hotărârea judecătorească irevocabilă deținută de reclamant, instanța de apel a înlăturat art.566 rap. la art. 563 C.civil nou(temeiuri invocate expres de reclamant în cererea de chemare în judecată și în privința cărora sentința primei instanțe reținuse că ,,reclamantul si-a întemeiat in drept cererea pe dispozițiile art. 563 si 566 C.Civ.; art. 563 C.Civ. al. 1 prevede ca proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la alta persoana care îl deține fără drept și că el are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul; potrivit art. 566 C.Civ. pârâtul va fi obligat la restituirea bunului sau la despăgubiri daca bunul a pierit din culpa sa ori a fost înstrăinat``), înlăturând nelegal din speță și aplicația pe plan procesual a acestei acțiuni, din art.574 C.proc.civ. vechi în vigoare la data introducerii acțiunii, aferentă ipotezei în care hotărârea judecătorească anterioară nu și-ar fi pierdut puterea executorie, aplicație pe care prima instanță o stabilise incidentă într-o asemenea acțiune formulată de reclamant în care se pretind despăgubiri reprezentând contravaloarea imobilului pentru care reclamantul deține hotărâre judecătorească irevocabilă de restituire în natură de la Consiliul General al Municipiului București(cu care reclamantul se judecase până în anul 1999 pe motiv că la data acțiunii în revendicare în natură, în anul 1998, imobilul era ocupat de unitatea administrativ-teritorială M. București, deși acesta era cumpărat de chiriași în baza Legii nr.112/1995 încă din anul 1997 conform înscrisurilor cauzei administrate la instanțele de fond), în loc să verifice problema de esență a litigiului - dacă titlul executoriu vechi al reclamantului(decizia civilă nr. 2462A/12.10.1999), de restituire în natură a imobilului, mai are sau nu putere executorie, pentru a stabili dacă se aplică art.574 C.proc.civ. vechi rap. la art. 566 rap. la art. 563 C.civil nou sau se aplică exclusiv art. 566 rap. la art. 563 C.civil nou, după cum hotărârea judecătorească deținută de reclamant pentru restituire în natură mai are sau nu mai are putere executorie față de termenul legal al acestei puteri executorii și intervenirea sau neintervenirea vreunei cauze legale care să fi atras prelungirea lui.
C.proc.civ.vechi prevede: ,,ART. 405 ,,Dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia acțiunilor reale imobiliare, termenul de prescripție este de 10 ani.
Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită.
Prin împlinirea termenului de prescripție orice titlu executoriu își pierde puterea executorie``.
ART. 574 ,,Dacă în titlul executoriu nu s-a stabilit ce sumă urmează a fi plătită ca echivalent al valorii lucrului în cazul imposibilității predării acestuia, instanța de executare, la cererea creditorului, va stabili această sumă prin hotărâre dată cu citarea părților.
Hotărârea este executorie și este supusă recursului. Suspendarea executării acestei hotărâri nu se va putea obține decât cu consemnarea sumei stabilite. Dispozițiile art. 428 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Pe baza cererii prevăzute la alin. 1 instanța va putea înființa măsuri asigurătorii``.
ART. 428 ,,Debitorul sau o altă persoană interesată va putea solicita încetarea sau suspendarea urmăririi, numai dacă depune valoarea ce i se cere sau, după caz, valoarea bunului reclamat, la Casa de Economii și Consemnațiuni, la dispoziția organului de executare.
Totodată, persoanele arătate la alin. 1 vor fi obligate să înmâneze executorului judecătoresc pe lângă recipisa de consemnare și o copie de pe cererea de suspendare sau de încetare a executării silite, depusă la instanța competentă. Până la soluționarea cererii de către instanță urmărirea se va opri în tot sau în parte.
Asupra cererii de încetare sau suspendare a executării silite instanța de executare se va pronunța prin încheiere, potrivit dispozițiilor privitoare la ordonanța președințială.
În orice alt caz, urmărirea va continua, dispozițiile art. 399 și următoarele fiind însă aplicabile.
ART. 405^1 (1) Cursul prescripției se suspendă:
a) în cazurile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripție a dreptului material la acțiune;
b) pe timpul cât suspendarea executării silite este prevăzută de lege ori a fost stabilită de instanță sau de alt organ jurisdicțional competent;
c) atâta timp cât debitorul își sustrage veniturile și bunurile de la urmărire;
d) în alte cazuri prevăzute de lege.
(1^1) După încetarea suspendării, prescripția își reia cursul, socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare.
(2) Prescripția nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului urmăritor.
ART. 405^2 Cursul prescripției se întrerupe:
a) pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii, în orice alt mod, a datoriei;
b) pe data depunerii cererii de executare, însoțită de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent;
c) pe data trimiterii spre executare a titlului executoriu, în condițiile art. 453 alin. 2;
d) pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare;
e) pe data depunerii cererii de reluare a executării, în condițiile art. 371^6 alin. 1;
f) în alte cazuri prevăzute de lege.
După întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție.
Prescripția nu este întreruptă dacă cererea de executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea``.
C.civ.nou prevede: Art. 566,, Efectele admiterii acțiunii în revendicare:
(1) Pârâtul va fi obligat la restituirea bunului sau la despăgubiri dacă bunul a pierit din culpa sa ori a fost înstrăinat. În aceleași condiții, pârâtul va fi obligat la restituirea productelor sau a contravalorii acestora. În toate cazurile, despăgubirile vor fi evaluate în raport cu momentul restituirii.
(2) Posesorul de rea-credință sau detentorul precar va fi obligat, la cerere, și la restituirea fructelor produse de bun până la înapoierea acestuia către proprietar.
(3) Proprietarul poate fi obligat, la cerere, să restituie posesorului cheltuielile necesare pe care acesta le-a făcut.
(4) Cheltuielile utile se restituie, la cerere, în limita sporului de valoare, dacă prin lege nu se prevede altfel.
(5) De asemenea, proprietarul va putea fi obligat, la cerere, la restituirea cheltuielilor necesare pentru producerea și culegerea fructelor sau a productelor.
(6) Pârâtul are un drept de retenție asupra produselor până la restituirea cheltuielilor făcute pentru producerea și culegerea acestora, cu excepția cazului în care proprietarul furnizează pârâtului o garanție îndestulătoare.
(7) Dreptul de retenție nu poate fi exercitat în niciun caz asupra bunului frugifer sau când . a bunului s-a făcut prin violență ori fraudă sau când produsele sunt bunuri perisabile ori sunt supuse, ca urmare a trecerii unei perioade scurte de timp, unei scăderi semnificative a valorii lor.
(8) Proprietarul nu este dator să acopere cheltuielile voluptuare. Posesorul are dreptul de a-și însuși lucrările efectuate cu aceste cheltuieli numai dacă prin aceasta bunul nu se deteriorează.
(9) Dispozițiile alin. (3), (4) și (8) se aplică numai în acele situații în care cheltuielile nu se concretizează într-o lucrare nouă, caz în care sunt incidente dispozițiile corespunzătoare din materia accesiunii imobiliare artificiale.
Art.563,, Acțiunea în revendicare (1) Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul.
(2) Dreptul la acțiunea în revendicare este imprescriptibil, cu excepția cazurilor în care prin lege se dispune altfel.
(3) Dreptul de proprietate dobândit cu bună-credință, în condițiile legii, este pe deplin recunoscut.
(4) Hotărârea judecătorească prin care s-a admis acțiunea în revendicare este opozabilă și poate fi executată și împotriva terțului dobânditor, în condițiile Codului de procedură civilă``.
Cu privire la hotărârea judecătorească irevocabilă deținută, decizia civilă nr. 2462A/12.10.1999, reclamantul avusese la dispoziție calea revizuirii pentru ipoteza imobilului înstrăinat, care astfel nu este în ființă pentru a fi restituit în natură(art.322 pct.3 C.proc.civ.), cu cerința respectării termenului legal de declarare(art.324 C.proc.civ.), în măsura în care ar fi fost interesat, dar neexercitarea unei asemenea căi de atac extraordinare nu-i prejudiciază dreptul de a folosi aplicația, pe plan procesual a art.566 rap. la art. 563 C.civil nou, pentru ipoteza când titlul executoriu nu și-ar fi pierdut puterea executorie, cuprinsă la art. 574 C.procedură civilă, în măsura în care ea s-ar regăsi întrunită în speță.
Fără să analizeze motivele din apelul reclamantului și prin interpretarea nelegală a art. 574 C.proc.civ.vechi, instanța de apel a considerat că prima instanță de fond a reținut greșit incidența dispozițiilor art. 574 C.proc.civ., greșit deoarece nu ar exista un titlu executoriu prin care sa se fi dispus restituirea contravalorii imobilului si nici nu ar fi fost începută o executare silită, deși art. 574 C.proc.civ. nu pretinde existența, în prealabil formulării acțiunii de aplicare a sa, a unei hotărâri judecătorești care să stabilească despăgubiri reprezentând contravaloarea imobilului, ci, tocmai, în aplicarea sa se poate cere o asemenea hotărâre atunci când hotărârea judecătorească de restituire în natură mai are încă putere executorie.
Prin interpretarea nelegală a art. 574 C.proc.civ., instanța de apel a mai motivat nelegal că in baza temeiului de drept comun nu se pot obține despăgubirile solicitate de reclamant și a considerat astfel nelegal că prima instanța de fond a reținut greșit incidenta dispozițiilor art. 574 C.p.c.deoarece intimatul M. București prin Primar General nu este in prezent proprietarul imobilului.
Art. 574 C.proc.civ. nu distinge expres după cum titlul executoriu avut de reclamant mai are sau nu putere executorie, dar firesc apare ca, dacă acțiunea este formulată în baza sa, el să aibă încă putere executorie, altfel acțiunea putând fi formulată exclusiv în baza art. 566 rap. la art.563 C.civ.nou pentru obținerea unui nou titlu executoriu în care cel vechi, ce și-a pierdut puterea executorie, păstrează puterea de lucru judecat ce a fost stabilită de art. 1201, art. 1200 pct. 4 C.civil vechi, și, în mod evident, art. 574 C.proc.civ. nu prevede că el s-ar aplica numai dacă intimatul M. București prin Primar General ar avea in prezent calitatea de proprietar al imobilului în locul căruia se cer despăgubirile. De vreme ce nu se cere obligarea la restituirea în natură a imobilului, nu este o cerință legală ca pârâtul să fie proprietar al imobilului pentru care se cer despăgubiri bănești.
Art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 stabilește doar că nerespectarea termenului stabilit pentru depunerea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent pe baza Legii nr. 10/2001.
Nefiind reglementat prin aceste dispoziții un fine de neprimire a cererii de acordare a unor despăgubiri bănești cuvenite pentru imobilul ce a făcut obiectul unui titlu executoriu de restituire în natură, nici în ipoteza când și-ar fi pierdut forța executorie, nici în ipoteza când și-ar fi păstrat puterea executorie, titlu executoriu cum este în speță decizia civilă nr. 2462A/12.10.1999 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, nu poate fi legal respinsă ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamant față de pârâtul M. București, căruia vechiul titlu executoriu îi este opozabil, deoarece o asemenea inadmisibilitate nu are bază legală în raport cu situația de fapt expusă în cererea de chemare în judecată din cauza de față.
Nici măcar decizia în interesul legii nr. 33/2008 invocată de instanța de apel, care, de altfel, nu se referă la despăgubiri bănești, ci la acțiuni de revendicare în natură de imobile, nu dispune în sensul unui fine de primire, pe inadmisibilitate, pentru simpla intrare în vigoare a Legii nr. 10/2001. Dimpotrivă, considerentele acestei decizii, în măsura în care fac corp comun cu dispozitivul, în esență, indică faptul că în fiecare speță trebuie verificate diverse aspecte de fapt pe baza probelor cauzei, astfel încât să se poată stabili problema de fond ce era în discuție în decizia nr. 33/2008, dacă revendicarea în natură este sau nu fondată în temeiul art. 480 C.civ. Modul cum ICCJ explică în considerente de ce nu s-a pronunțat în dispozitiv pe admisibilitate sau inadmisibilitate (deși din titulatura dată recursului reiese că acesta are ca obiect o decizie prin care Înalta Curte să se pronunțe asupra admisibilității sau inadmisibilității tuturor acțiunilor în revendicare intentate, din hotărârile anexate recursului rezultă că ceea ce au soluționat instanțele diferit, în ambele categorii de acțiuni, este problema raportului dintre Legea nr. 10/2001, ca lege specială, și Codul civil, ca lege generală, precum și a raportului dintre legea internă și Convenția europeană a drepturilor omului, ratificată prin Legea nr. 30/1994; persoanele exceptate de la procedura acestui act normativ, precum și cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale, au deschisă calea acțiunii în revendicare/retrocedare a bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat, cu bună-credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, de către chiriași), relevă că, chiar, și revendicarea în natură a imobilelor se soluționează pe fond stabilindu-se în fapt și în drept dacă este fondată sau este nefondată. Nu se soluționează pe vreo excepție.
Cu atât mai mult, acțiunea de convertire în despăgubiri a titlului executoriu de restituire în natură a imobilului, din cauza de față, opozabil pârâtului Municipiu București, pe care instanța de apel a ajuns practic să o respingă fără să-i analizeze, nejustificat, fondul în apelul reclamantului, nu se poate considera inadmisibilă față de pârâtul Muncipiul București în raport de care reclamantul deține cu putere de lucru judecat decizia civilă nr. 2462A/12.10.1999 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă.
Dispozitivul deciziei în interesul legii nr.33/2008 este următorul: „Cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulate după . Legii nr. 10/2001 și soluționate neunitar de instanțele judecătorești, stabilesc: Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice”. Decizia a precizat, în chiar partea de început a considerentelor ICCJ, că, deși din titulatura dată recursului reiese că acesta are ca obiect o decizie prin care Înalta Curte să se pronunțe asupra admisibilității sau inadmisibilității tuturor acțiunilor în revendicare intentate, din hotărârile anexate(recursului) rezultă că ceea ce au soluționat instanțele diferit, în ambele categorii de acțiuni, este problema raportului dintre Legea nr. 10/2001, ca lege specială, și Codul civil, ca lege generală, precum și a raportului dintre legea internă și Convenția europeană a drepturilor omului, ratificată prin Legea nr. 30/1994. Decizia are în vedere, în dispozitiv și în motivarea soluției, motivare privind obiectul sesizării și dispozitivul, revendicarea în natură, nu pretenții bănești. Cu referire la revendicarea în natură, decizia nr. 33/2008 arată că adoptarea unei reglementări speciale, derogatorii de la dreptul comun, cu consecința imposibilității utilizării unei reglementări anterioare, nu încalcă art. 6 din Convenție în situația în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului dedus pretins este efectivă, dar faptul că această cale specială este sau nu una efectivă poate fi constatat printr-o analiză în concret a fiecărei cauze. De asemenea, se precizează, în decizia în interesul legii nr.33/2008, că Legea nr. 10/2001, în limitele date de dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, constituie dreptul comun în materia retrocedării imobilelor preluate de stat, cu sau fără titlu valabil, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dar persoanele exceptate de la procedura acestui act normativ, precum și cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale, au deschisă calea acțiunii în revendicare/retrocedare a bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat, cu bună-credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, de către chiriași.
În final, în decizia nr.33/2008, ICCJ a atras atenția că și alte aspecte pot apărea în discuție într-un litigiu, amintind că, de principiu, literatura juridică a admis de multă vreme faptul că revendicarea este o acțiune reală, iar acest caracter se conservă atât timp cât există și posibilitatea de a se readuce lucrul revendicat în patrimoniul revendicantului, în caz negativ obiectul revendicării putând fi convertit într-o pretenție de despăgubiri, caz în care acțiunea devine personală. În acest caz, așadar, va putea fi dezbătută o excepție ce avea sub incidența vechiului C.civ. caracter de excepție de ordine publică, prescripția dreptului material la acțiunea în despăgubiri, deplin aplicabilă în situația în care termenul de prescripție al acestei acțiuni în despăgubiri s-a împlinit sub imperiul Decretului nr.167/1958.
Decizia de recurs în interesul legii nr. 27/2011, invocată (fără legătură cu cauza de față, în care reclamantul deține deja o hotărâre judecătorească irevocabilă de restituire în natură a imobilului și nu a chemat în judecata ca pârât Statul, ci pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice în nume propriu și M. București prin Primar General) de instanța de apel care a considerat in baza ei inadmisibilă acțiunea față de pârâtul MFP, a stabilit: 1. În acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, prin care se solicită obligarea statului român de a acorda despăgubiri bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv, statul român nu are calitate procesuală pasivă.
2. Acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva statului român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 13 din această convenție, sunt inadmisibile.
In speță reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice în nume propriu și M. București prin Primar General, iar imobilul pentru care se pretind despăgubirile în speța de față a făcut obiectul unei hotărâri judecătorești, irevocabile, favorabile reclamantului, anterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, astfel că despăgubiri pentru acesta nu sunt cuprinse la art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 sau în titlul VII al Legii nr. 247/2005 față de care reclamantul nu avea interes juridic să acționeze de vreme ce deținea hotărârea judecătorească irevocabilă anterioară favorabilă, decizia civilă nr. 2462A/12.10.1999 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă.
C.proc.civ.vechi prevede: ART. 295 ,, Instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu.
ART. 296 Instanța de apel poate păstra ori schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată. Apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată``.
Cum instanța de apel a pronunțat decizia recurată fără să analizeze, nejustificat, motivele din apelul reclamantului(art.261 C.proc.civ.), excluzând astfel nelegal examinarea fondului acestei cereri, și, dimpotrivă, a pronunțat decizia de apel în sensul respingerii cererii de chemare în judecată în întregime ca inadmisibilă,pe baza invocării nejustificate a deciziilor în interesul legii nr.33/2008-în considerente și nr.27/2011-în dezbatere și în considerente (art. 304 pct.5 și 7 C.proc.civ.) cauzată de ignorarea elementului esențial al cauzei în care reclamantul detine o hotărâre judecătorească irevocabilă anterioară opozabilă pârâtului Municipiu București cu privire la restituirea în natură a imobilului(art.304 pct. 9 C.proc.civ.), deși formal a menționat în dispozitiv că ar fi menținut sentința primei instanțe în parte cu privire la respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată față de pârâtul M. București, Curtea are obligația legală de a dispune conform art. 312 alin. 5 C.proc.civ. casarea deciziei recurate și trimiterea apelului reclamantului spre rejudecare Tribunalului București care are obligația de a soluționa această cerere de apel cu analiza tuturor motivelor de apel formulate de reclamant și cu respectarea art. 295 alin. 1 teza 1 și art. 261 C.proc.civ.vechi, arătând motivat dacă cererea de apel este sau nu fondată în raport cu motivele arătate de reclamant în aceasta, iar în situația în care va aprecia necesar să dezbată și excepții procesuale de ordine publică de fond în limitele art. 295 alin. 1 teza a 2-a rap. la art. 296 C.proc.civ., care să nu agraveze situația reclamantului în apelul său, instanța de apel va pune în discuție și va motiva aceleași excepții puse în discuție, neputând legal să invoce inadmisibilitatea acțiunii față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și în considerente să se refere la calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, dezbaterile sub aspectul excepțiilor trebuind purtate pe ceea ce instanța de apel dorește a se invoca, din oficiu, cu respectarea dreptului reclamantului la procesul echitabil garantat de art. 21 Constituție și art. 6 CEDO, iar decizia de apel trebuind motivată prin analiza probelor procesului(art. 295, 261 C.proc.civ.) .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul –reclamant R. C., împotriva deciziei civile nr.289A din 06.03.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți M. BUCUREȘTI prin PRIMAR GENERAL și M. FINANȚELOR PUBLICE.
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. G. R. C. B. T. C. M. T.
GREFIER
N.-C. I.
Red.C.B.T.
Tehdact.R.L./C.B.T.
2 ex./…
TB-S.4 - L. I. F.; R. E. G.
Jud.S.1 – S.A.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1799/2014. Curtea de Apel... | Cereri. Decizia nr. 1763/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
