Partaj judiciar. Decizia nr. 958/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 958/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-05-2014 în dosarul nr. 958/2014
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 958 R
Ședința publică de la 27.05.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – D. F. G.
JUDECĂTOR – F. C.
JUDECĂTOR – A. M. M.
GREFIER – S. V.
……………….
Pe rol pronunțarea asupra cererilor de recurs formulate de recurenții reclamanți B. P. și B. Ș. și de recurentul pârât Ț. A., împotriva deciziei civile nr. 190A/30.09.2013, pronunțată de Tribunalul I. – Secția Civilă, în dosarul nr._, având ca obiect „partaj judiciar”.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 20.05.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea – pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării – a amânat pronunțarea la data de 27.05.2014, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de fata, Curtea constata următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1794/4.10.2007, Judecătoria Cornetu Județul I. a admis acțiunea de partaj a reclamanților pârâți B. P., B. Ș. și B. M. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant Ț. A. și în consecință a dispus sistarea stării de indiviziune asupra apartamentului nr. 4 din imobilul situat în orașul Popești Leordeni, ., .. 1, . și a dispus atribuirea acestui imobil precum și a bunurilor mobile și a terenului de 5000 mp către Ț. A., cu obligarea acestuia la sultă către reclamanții-pârâți în cuantum de_,5 lei corespunzător cotei de 3/16 deținute de către aceștia. A fost respinsa ca prescrisa cererea reclamanților privind plățile lunare pretins efectuate de către autorul reclamanților, numitul B. V., pentru plata apartamentului.
Apelul declarat împotriva sentinței menționate a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 909/2.07.2008 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._ .
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut că singura critică adusă prin motivele de apel este legată de prescripția dreptului material la acțiune în ceea ce privește dreptul de creanță al autorului apelanților, constând în contribuția la plata apartamentului în litigiu.
În acest cadru, s-a reținut că prin încheierea de la data de 16.03.2007 s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește plățile lunare și s-a respins această cerere ca fiind prescrisă.
Tribunalul a apreciat ca indiferent de cadrul procesual în care sunt solicitate de partea interesată, astfel de creanțe sunt prescriptibile, fiind vorba de acțiuni personale prin care se valorifica un drept de creanță, supuse termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
Tribunalul a constatat că, deși prin cererea de partaj promovată de autorul reclamanților apelanți nu s-a solicitat recunoașterea unui asemenea drept de creanță, ci constatarea calității de bun propriu asupra apartamentului în litigiu, cel care a pornit prin a le recunoaște acest drept a fost însuși intimatul pârât care, prin acțiunea de partaj formulată în septembrie 1998, a adus în discuție acest drept.
Însă, deja din mai 1998, termenul de prescripție în privința acestui drept, constând în plățile lunare efectuate de către autorul apelanților, era prescris, ultima rată achitată de acesta și respectiv, sistarea acelor plăți, având loc în luna mai 1995, stare de fapt confirmată de înșiși apelanții.
Prin decizia civila nr. 561 R/ 18.12.2008 pronuntata de C., Sectia a 9-a civila, a fost admis recursul declarat de reclamanti impotriva acestei decizii civile, a fost modificata decizia in sensul admiterii apelului formulat de reclamanti, a fost desfiintata sentinta nr. 1794/ 2007 si încheierea de admitere in principiu din 16.03.2007 si s-a trimis cauza pentru rejudecare cu privire la dreptul de creanta al mostenitorului reclamantului initial, B. V..
Pentru a se pronunta aceasta solutie, Curtea a retinut urmatoarele, in esenta:
Criticile din motivele de recurs vizează, pe de o parte, dispoziția de respingere ca prescrisă a cererii având ca obiect dreptul de creanță constând în prețul actualizat achitat de către autorul reclamanților-pârâți, B. V., pentru apartamentul ce intră în compunerea masei succesorale rămase de pe urma defuncților Ț. M. (în cotă de ½) și Ț. N. (în cotă de 5/8), totodată, dispoziția de atribuire către pârâtul reclamant Ț. A. a acestui apartament.
În ceea ce privește dreptul de creanță arătat, dispoziția de respingere a cererii ca prescrisă a fost adoptată prin încheierea de admitere în principiu de la 16.03.2007, pe considerentul că cererea reclamanților a fost formulată la data de 1.03.2006 în dosarul nr._/3/2005 (nr. vechi 5006/2005) al Tribunalului București.
Ca atare, s-a constatat că termenul de prescripție de 3 ani, ce a curs pentru fiecare plată pretins a fi fost efectuată de către autorul reclamanților în calitate de girant plătitor din prețul de vânzare al apartamentului fixat prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/4/1992 încheiat cu .,, ultima plată având loc în luna mai 1996, s-a împlinit până la momentul formulării pretențiilor în fața instanței de judecată.
Curtea a constat că premisa raționamentului juridic pe care se întemeiază soluția de respingere a cererii cu acest obiect este greșită, fiind de natură a nesocoti dispozițiile deciziei de casare menționate, cu consecința încălcării prevederilor art. 315 Cod procedură civilă.
Astfel, prin decizia de casare s-a reținut că prin acțiunile conexe, reclamantul inițial B. V. a pretins că a achitat o parte din preț, în calitatea sa de garant plătitor, iar Ț. A. – că a achitat restul de preț după decesul tatălui său, iar instanțele anterioare ar fi trebuit să califice natura juridică a acestor plăți, în sensul dacă reprezintă liberalități ori creanțe care grevează masa succesorală și să administreze probe pentru evaluarea creanțelor actualizate ale celor doi descendenți plătitori, în afara obiectivului de expertiză privind valoarea actualizată a apartamentului.
S-a făcut referire la dispozițiile art. 673 indice 5 Cod procedură civilă, în conformitate cu care, o dată cu solicitarea de partaj al bunurilor succesorale, instanța trebuie să stabilească datoriile transmise prin moștenire, datoriile și creanțele față de defuncți, precum și sarcinile moștenirii.
Față de aceste considerente, în mod greșit, ambele instanțe de fond au apreciat în cauză că instanța supremă nu ar fi dezlegat chestiunea de drept vizând învestirea instanței de judecată cu pretenții relative la dreptul de creanță pretins ca aparținând autorului reclamanților, mai mult, că atare învestire s-ar fi realizat chiar de către reclamant prin cererea inițială de chemare în judecată, și nu de către pârât prin cererea conexă de partaj formulată în luna septembrie 1998.
Concluzia anterioară este firească în contextul finalității urmărite de B. V. prin cererea introductivă din dosarul nr. 3183/1995 al Judecătoriei B..
Astfel, prin cererea formulată la data de 28.06.1995, numitul B. V. (ai cărui moștenitori sunt reclamanții, calitate în care au continuat acțiunea formulată de autorul lor) a solicitat să se constate calitatea apartamentului în litigiu de bun al său propriu, în considerarea faptului că atât avansul de 30.000 lei, ratele ulterioare, cât și o diferență de preț achitată global, au fost plătite de către reclamant.
Chiar dacă pretențiile au fost formulate în sensul existenței în patrimoniul reclamantului a însuși dreptului de proprietate asupra apartamentului, din motivarea în fapt a cererii rezulta cu claritate intenția de recunoaștere a efectelor juridice ale plăților efectuate de reclamant în contul apartamentului, în raport cu care cererea trebuia calificată din punct de vedere juridic drept o cerere pentru recunoașterea unui drept de creanță, și nu a dreptului de proprietate asupra apartamentului.
Ca atare, data de 28.06.1995 trebuie să reprezinte reperul pentru calculul termenului de prescripție aplicabil plăților succesive pretins efectuate de către autorul reclamanților, respectiv avansul de 30.000 lei achitat chiar la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, prin chitanța nr._/17.07.1992 (fila 27 dosar 1649/2001 al Tribunalului București Secția a III-a Civilă), al ratelor de 73.780 lei reținute pe ștatul de plată al numitului B. V. în perioada septembrie 1992 – martie 1995 (fila 25 din același dosar) precum și suma de 62.759 lei achitată în luna mai 1995.
Se observă din cuprinsul înscrisurilor menționate, că toate plățile pretins efectuate se situează înăuntrul termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, în raport cu data de 28 .06.1995, motiv pentru care în mod greșit cererea în pretenții a fost respinsă ca prescrisă.
De aceea, s-a admis recursul, cu trimitere spre rejudecare la prima instanta.
Cu ocazia rejudecării, urmează a se da eficiență dispozițiilor deciziei de casare privind evaluarea creanței actualizate, respectiv reactualizarea sumelor de bani achitate cu titlu de preț de către autorul reclamanților, care ar trebui să aibă în vedere un alt criteriu decât cel aplicat la determinarea valorii de circulație a imobilului din raportul întocmit de expertul C. N. (filele 33 – 39 dosar fond).
Rejudecarea cauzei a purtat exclusiv asupra dreptului de creanță, deoarece, cât privește soluția primei instanțe cu privire la partajul propriu-zis al apartamentului, menținută în apel, Curtea a menținut dispozițiile din cele două hotărâri.
Eventuala creanță a reclamanților poate fi compensată cu sulta datorată de către pârâtul-reclamant căruia i-a fost atribuit imobilul.
In rejudecare, prin sentința civilă nr. 3237/11.08.2011 pronunțată de Judecătoria Cornetu a fost respinsă cererea reconvenționala cu privire la suma de 59.572 lei, pasiv succesoral. In limitele Deciziei civile nr. 561.R/18.12/2008 a C.A.B., a fost admisă cererea principala; a fost constatat dreptul de creanța in favoarea reclamanților parați asupra sumei de 159.843 lei, pasiv al succesiunilor și a fost obligat paratul Tuiu A. la plata reactualizata a creanței, in suma de 99.012 ron.
Prin decizia civilă nr. 190A/30.09.2013 Tribunalul I. – Secția Civilă a admis apelul formulat de apelanții - reclamanți B. M., B. P. si B. Ș. împotriva sentinței civile nr.3237/11.08.2011, a modificat în parte sentința civila apelata în sensul că a obligat paratul reclamant Tuiu A. la plata sumei de 120.250 lei, reprezentând valoarea actualizata a creanței de 159. 843 lei, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate, a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-parat Tuiu A. și l-a obligat pe apelantul-parat Tuiu A. la plata cheltuielilor de judecate in apel in cuantum de 759,65 lei, reprezentând taxa de timbru, timbre judiciare si onorariu expertiza.
Pentru a pronunța aceasta soluție, tribunalul a reținut următoarele:
In ceea ce privește apelul formulat de apelantii B. M., B. P. si B. S., tribunalul a constatat cu privire la motivul de apel vizând împrejurarea ca instanța de fond a considerat ca se impune ca apelantii sa suporte o cota de 3/16 din pasivul succesiunii, că este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
La decesul unei persoane patrimoniul ei se transmite mostenitorilor ei legali sau testamentari.
Fiind vorba de un patrimoniu, o universalitate, ea cuprinde nu numai drepturile dar si obligațiile defunctului, prin obligații intelegandu-se pasivul succesoral format in cazul de fata de datorii succesorale (acele obligatii patrimoniale ale defunctului care-indiferent de izvorul lor exista in patrimoniul succesiunii la data deschiderii succesiunii, inclusiv datoriile defunctului fata de moștenitori).
Prin urmare, potrivit legii, pasivul succesoral se suporta de catre succesorii cu titlu universal, aceștia din urma având obligația de a plati pasivul succesoral proporțional cu partea ereditara a fiecaruia (art. 777, 893 si art. 1060 din codul civil de la 1864).
In cauza de fata cotele parților au fost stabilite irevocabil la 3/16 din patrimoniul succesoral, astfel cum rezulta din sentința civila nr. 1794/04.10.2007 a Judecătoriei Cornetu, definitiva prin decizia civila nr. 561 R/18.12.2008 a Tribunalului Bucuresti-Sectia a IX a Civila stabilite in mod irevocabil la 3/16, prin sentința civila nr. 1794/04.10.2007, definitiva prin decizia civila nr. 561 R/18.12.2008 a Curții de Apel Bucuresti-Sectia a IXa Civila si Pentru Cauze Privind Proprietatea Intelectuala.
Prin urmare, moștenitorii sunt ținuți a suporta proporțional cu cota stabilita, in cazul de fata 3/16 din pasivul succesoral.
2. Referitor la motivul de apel vizând modificarea încheierii de admitere in principiu pronunțata de Judecătoria Cornetu la data de 16.03.2007, tribunalul a reținut că prin încheierea de admitere in principiu din data de 16.03.2007 s-a constatat deschisa succesiunea defuncților Tuiu M. si Tuiu A., s-a stabilit masa succesorala si succesorii legali.
In baza încheierii sus-mentionate s-a pronunțat sentinta civila nr. 1794/04.10.2007, definitiva prin Decizia nr. 561 R/18.12.2008 a Curtii de Apel Bucuresti-Sectia a IX-a Civila si Pentru Cauze Privind Proprietatea Intelectuala.
In considerentele deciziei civile sus-menționat se menționează ca dispozitiile sentințelor instanței de fond sunt menținute, cu excepția celor privind dreptul de creanta al apelantilor-reclamanti.
In aceste conditii, tribunalul a apreciat că dispozitiile din incheierea de admitere in principiul criticata au intrat sub imperiul autoritatii de lucru judecat, prin urmare in virtutea efectului pozitiv recunoscut de lege, aspectele pe care aceasta le-a dezlegat nu mai pot fi contrazise sub nicio formă printr-o altă hotărâre, principiul stabilității juridice si ordinii sociale se opun readucerii în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvată.
Totodată, tribunalul a reținut că obiectul judecații in acest ciclu procesual il constituie, conform art. 315 cod procedura civila, rejudecarea cauzei sub aspectul dreptului de creanța al reclamanților, prin urmare critica apelanților în ceea ce privește încheierea de admitere in principiu din data de 16.03.2007 este nefondata.
De asemenea, tribunalul a reținut că, prin incheierea de admitere in principiu din data de 18.12.2009 s-a constatat ca apelantii-reclamanti au un drept de creanța in cuantum de 159.843 lei la nivelul anilor 1992-1995, constand din avans si rate achitate pentru un imobil apartament situat in orasul Popesti-Leordeni, ., .. 1, ..
Prin raportul de expertiza tehnica contabila judiciara intocmit de expert tehnic Z. N., s-a evaluat creanta de 159.843 lei, prin raportare la indicele de inflatie aplicabil produselor alimentare si prin raportare la indicele de inflatie in domeniul constructiilor.
Actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești, prin actualizarea debitului urmarindu-se acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței și cea a plății efective a sumei datorate.
In cauza de fata, creanta supusa evaluarii a fost utilizata exclusiv in scopul achizitionarii unui imobil, prin urmare actualizarea acesteia nu poate fi facuta decat prin raportare la indicele de inflatie in domeniul constructiilor.
Pentru acest motiv, tribunalul și-a însușit concluziile raportului de expertiza tehnica contabila judiciara efectuat in cursul solutionarii apelului, retinand valoarea creantei actualizate la suma de 148.000 lei (creanta actualizata prin raportare la indicele de inflatie din domeniul constructiilor).
Din aceasta valoare urmeaza a se deduce cota corespunzatoare de 3/16 (27.750 lei) din pasivul succesoral ce urmeaza a fi suportat de apelantii reclamanti, rezultand in final valoarea de 120.250 lei.
Prin urmare, pentru considerentele de fapt si de drept anterior aratate tribunalul va admis apelul formulat de apelantii-reclamanti B. M., B. P. si B. S., a modificat in parte sentinta civila apelata si a obligat paratul Tuiu A. la plata sumei de 120.250 lei.
In ceea ce priveste apelul formulat de apelantul Tuiu A., tribunalul a reținut urmatoarele:
1. In ceea ce priveste primul motiv de apel, tribunalul a reținut că in mod corect prima instanta de fond a constatat că apelantul-parat Tuiu A. nu detine un drept de creanta in valoare de 59.527 lei asupra succsiunilor autorilor decedati, in conditiile in care defunctul B. V.-autorul reclamantilor a achitat contravaloarea apartamentului in luna mai 1995 (fila 36 dosar 1053/2002)
Imprejurarea ca apelantul-parat Tuiu A. a achitat prin mandat postal contravaloarea apartamentului la data de 29.11.2000, nu prezinta relevanta juridica, reprezentand astfel cum a retinut instanta de fond, o plata nedatorata.
2. Referitor la motivul de apel vizand nerespectarea dispozitiilor art. 315 al. 1 cod procedura civila, tribunalul a reținut urmatoarele:
Singura îngrădire adusă atribuțiilor judecătorilor de fond care rejudecă procesul după casare este aceea că hotărârile instanței de control judiciar sunt obligatorii cu privire la punctele de drept dezlegate. Starea de fapt a procesului urmează să fie stabilită însă numai de instanța de trimitere, care poate să ajungă din nou la aceeași concluzie sau la o concluzie diferita.
Prin urmare, nu se poate afirma că instanța de fond nu s-a conformat îndrumărilor instanței de casare, aceasta din urma lasand la latitudinea instantei de fond a se pronunta cu privire la utilitatea unei alte expertize (alta decat expertiza constructii), prin raportare la intreg materialul probator administrat in cauza.
Totodata, Tribunalul a reținut că succesiunea are ca obiect intreg patrimonial defunctilor, prin patrimoniu intelegandu-se atat pasivul cat si activul succesoral.
Cauza de fata are ca obiect numai transmiterea pasivului succesoral, constand din creanta actualizata de 159.843 lei (vechi). Transmiterea activului succesoral a fost solutionata irevocabil, prin atribuirea catre apelantul-parat Tuiu A. a imobilului in cauza, cu obligativitatea platii unei sulte catre celelalte parti.
Cum, la solutionarea prezentei cauze au fost avute in vedere dispozitiile art. 774, 896-897 si art. 902 cod civil, Tribunalul a înlăturat si acest motiv ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, au declarat, in termen legal, prezentele recursuri pârâtul Ț. I. și reclamanții B. P. și B. Ș..
Prin recursul declarat de pârâtul Ț. I. se invoca disp. art. 304 pct. 5 si 9 C.pr.civ. si se dezvolta urmatoarele critici:
1. Recurentul pârât arata că imprejurarea ca a achitat prin mandat poștal contravaloarea apartamentului la data de 29.11.2000, nu prezintă relevanță juridică, fapt reținut în considerentele deciziei, și care reprezintă, astfel cum a stabilit instanța de fond, o plată nedatorată .
Tribunalul nu a examinat și celelalte susțineri probate din care rezultă că avansul de 30.000 lei a fost achitat de Ț. N. când a semnat contractul de vânzare cumpărare cu plata în rate.
Astfel martorii Parapuf I. B. R. P. audiați la 18.04.1999 anterior casării, dar și martorul P. A. audiat în ședința din 8.12.2009 au relatat că din discuțiile purtate cu ambii defuncți a reieșit că avansul de 30 000 lei plătit la contractare a rezultat din economiile făcute anterior de defuncți tocmai în scopul cumpărării locuinței, iar ratele lunare au fost restituite girantului plătitor B. V. în fiecare lună când încasau pensia . Toți cei trei martori au arătat că defuncții aveau posibilități materiale și chiar împrumutau cu bani oamenii din . din moștenirea fiului mai mic Ș., care a locuit și gospodărit împreună cu aceștia, care a decedat în urma unui accident și care avea motocicletă care s-a vândut, în același timp având și bani strânși pentru mașină .
Oricum, reținând în considerentele hotărârii că pârâtul reclamant Ț. A., prin întâmpinarea depusă a recunoscut că datorează pasivul succesoral corespunzător cotei sale ereditare, împrejurare care întrerupe curgerea termenului de prescripție, dreptul de creanță cuvenit intimaților reclamanți B., nu putea fi stabilit decât în limita recunoașterii, ceea ce reprezintă o treime din valoarea de contractare a imobilului supus partajului.
în ceea ce privește diferența de preț rămasă neachitată de 59 527 lei, pârâtul Ț. A. a expediat suma prin mandat poștal, pe numele său în calitate de unic moștenitor al autorului său Ț. N., urmare notificării exprese a Administrației Fondului Funciar, aceasta reprezentând o plată valabilă și legală, astfel că nelegal instanța de rejudecare a fondului a respins cererea reconvențională, ca fiind neîntemeiată.
Tribunalul nu a examinat asemenea susțineri, precum și probele la care s-a făcut trimitere în considerentele deciziei neregăsindu-se nicio referire la acestea, ceea ce în opinia recurentului pârât, echivalează cu o totală nemotivare, fiind astfel nesocotite dispozițiilor art. 261 pct. 5 cod procedură civilă .
2. Nesocotirea dispozițiilor art. 315 alin. 1 cod procedură civilă, potrivit cărora problemele de drept dezlegate de instanța de casare, sunt obligatorii pentru magistratul care rejudecă fondul.
Decizia civilă nr. 561 R din 18.12.2008 a Curții de Apel București Secția a IX-a civilă a reținut în considerente în pag. 9 alin. 4 cităm ... Urmează a se aprecia în acest context în ce măsură este suficientă expertiza construcții efectuată în faza rejudecării după casare de către Judecătoria Cornetu, care a vizat exclusiv stabilirea valorii de circulație a imobilului în litigiu, avându-se în vedere îndrumarea din decizia de casare privind reactualizarea sumelor de bani achitate cu titlu de preț de către autorul reclamanților care ar fi trebuit sa aibă în vedere alt criteriu, decât cel aplicat la determinarea valorii de circulație a imobilului, din raportul de expertiză întocmit de expertul C. N..
În apel Tribunalul a dispus efectuarea unei expertize contabile judiciare cu următorul obiectiv: evaluarea creanței actualizate în valoare de 159 843 lei la nivelul anilor 1992 - 1995 în două variante și anume, prin raportare la indicele de inflație aplicabil prețurilor de consum si prin raportare la indicele de inflație în domeniul construcțiilor.
Făcând o greșită aplicare a legii, Tribunalul a omologat valoarea de 148.000 lei stabilită în raportul de expertiză tehnică contabilă judiciară Z. N., neobservând că aceasta reprezintă valoarea de circulație - de piață a imobilului, astfel cum însuși expertul subliniază în concluziile raportului de expertiză .
Într-o justă soluționare a cauzei, Tribunalul trebuia să aibă în vedere varianta l a raportului de expertiză contabilă - Z. N., privind evaluarea creanței actualizate în cuantum de 159 843 lei la nivelul anilor 1992 - 1995, prin raportare la indicii prețurilor de consum, respectiv rata inflației, suma actualizată pe baza indicilor I.N.S., respectiv 2297,86 lei. Astfel dreptul de creanță actualizat cuvenit intimaților reclamanți B., corespunzător cotei de moștenire de 13/16 culeasă de recurentul pârât Ț. A. este de 1867 lei ce derivă din următorul calcul:
(2297,86 lei x 13 / 16 ): 100 = 1867 lei
Recurentul pârât a precizat că intimații B. se bucură și de sulta de 26.662,5 lei stabilită irevocabil în partaj, corespunzător cotei indivize de 3/16 cuvenită din valoarea de circulație a imobilului msupus litigiului.
Actualizarea dreptului de creanță, nu poate avea drept criteriu valoarea de piață a imobilului, astfel cum greșit a apreciat Tribunalul în speță făcând o greșită aplicare a legii – ipoteza de modificare încadrată în art. 304 pct. 9 cod procedură civilă .
În opinia recurentului pârât, valoarea de 148 000 lei omologată de Tribunal este greșită și sub alt aspect. Expertul Z. N. în concluziile la raportul de expertiză a stabilit o valoare de 118 000 lei ce reprezintă valoarea medie de circulație a imobilului supus partajului. Procedând astfel Tribunalul în mod greșit și profund nelegal a admis apelul reclamanților B. și a modificat cuantumul dreptului de creanță actualizat la 120 250 lei sumă la care l-a obligat pe pârât către reclamanți și a respins ca nefondat apelul lui Ț. A. cu motivarea greșită expusă în considerentele deciziei recurate .
3. Examinând minuta redactată potrivit art. 258 cod procedură civilă, dar și dispozitivul deciziei criticate, prin raportare la dispozițiile art. 261 cod procedură civilă, Tribunalul a avut în vedere apelurile ambelor părți numai în ceea ce privește sentința civilă nr. 3 237 din 11.10.2011 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul 318 / 1748 / 2007, omițând să se pronunțe si asupra încheierii de admitere în principiu din 18.12.2008, pronunțate de instanța de rejudecare a fondului, în același dosar deși exercitând calea de atac, în termini expreși și clari, recurentul pârât a precizat că apelul este îndreptat și împotriva susmenționatei încheieri.
Recurentul parat semnalează și indicarea greșită a datei sentinței apelate, care nu este 11.08.2011 cum eronat se arată în decizie și minuta, data corectă fiind 11.10.2011.
În final, recurentul pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii ca nefondat a apelului formulat de reclamanții B. M., B. Petricâ și B. S., admiterea apelului pârâtului reclamant Tuiu A. astfel cum a fost motivat, modificând cuantumul dreptului de creanță actualizat de la 120.250 lei la 1.867 lei, sumă la care urmează a fi obligat recurentul către intimați.
În motivarea recursului declarat de recurenții reclamanți B. P. și B. Ș. se invoca disp. art. 304 pct. 6 si 9 C.pr.civ. si se dezvolta urmatoarele critici:
1.Instanța de apel în mod eronat a diminuat dreptul de creanță și i-a obligat să suporte o cotă de 3/16 din pasivul succesoral, reclamanții fiind astfel prejudiciați.
Deși au achitat integral prețul apartamentului atribuit pârâtului, aceasta fiind creanța acestora ca și creditori ai succesiunii, în final în loc să primească ceea ce au achitat reactualizat, au primit mai puțin, situație nelegală.
2. Instanța în măsura în care le-a diminuat creanța în mod nelegal, trebuia cel puțin în aceeași măsură, sa le acorde cota de 3/16 calculată la valoarea de circulație a apartamentului în litigiu.
Procedând în acest fel instanța de apel le-a făcut dreptate în parte, nepronunțându-se asupra cererii de despăgubire pentru cota de 3/16 din valoarea de circulație a apartamentului partajat.
Având în vedere faptul că apartamentul i-a fost atribuit lui Ț. A. acesta este obligat să îi despăgubească cu o sultă, calculată la valoarea de circulație a apartamentului, conform cotei pe care o au, respectiv de 3/16.
Dacă li s-ar acorda doar creanța reactualizată, constând în prețul achitat de autorul lor B. V., pentru achiziția apartamentului în litigiu, recurenții reclamanți consideră că ar fi excluși în mod nelegal de la moștenire deși au o cotă de 3/16 din masa succesorala, iar Ț. A. ar beneficia de un apartament la care nu ar trebui să achite nicio sultă.
Acest din urmă aspect s-ar constitui într-o îmbogățire fără justă cauză în ceea ce-l privește pe Ț. A..
Recurenții reclamanți au susținut că urmează să primească creanța constând în prețul achitat de autorul lor B. V. pentru achiziția apartamentului în litigiu, respectiv suma de 159.843 lei vechi la nivelul anilor 1992-1995, reactualizată la suma de 148.000 lei (ron), precum și suma de 22.849,125 lei reprezentând cota de 3/16 din valoarea de circulație a apartamentului.
În subsidiar, dacă se apreciază că trebuie să li se diminueze creanța, în mod cert, consideră reclamanții, trebuie să primească contravaloarea cotei de 3/16 din apartamentul ce i-a revenit lui Ț. A. și suma de bani achitată cu titlu de preț și care reprezintă o creanță asupra succesiunii, precum și cota din apartament de 3/16.
Dacă recurenții ar fi fost terți, ar fi trebuit să primească creanța întreagă fără cota de moștenitor, adică suma de 148.000 ron. Este de neînțeles motivul pentru care reclamanților trebuie să li se diminueze creanța deși sunt creditori ai moștenirii.
De vreme ce sunt si moștenitori cu o cotă de 3/16, consideră că în urma partajului trebuie să primească și contravaloarea acestei cote.
Ț. A. nu este prejudiciat deloc dacă reclamanții primesc și creanța si cota de 3/16, deoarece aceasta primește cota de 13/16 din apartament cât i se cuvine ca moștenitor și i se și atribuie în natură, la un preț diminuat nejustificat.
Ț. A. nefiind obligat să le achite cota de 3/16 din contravaloarea de circulație a apartamentului, ci doar 13/16 din creanță se îmbogățește fără just temei.
Soluționând recursurile formulate, în raport de criticile dezvoltate, Curtea constată următoarele:
În ce privește recursul declarat de reclamanți:
Curtea va respinge critica referitoare la faptul că greșit tribunalul ar fi diminuat dreptul de creanță recunoscut în favoarea reclamanților și i-ar fi obligat să suporte 3/16 din pasivul succesoral.
Curtea constată că suma în discuție, achitată de autorul reclamanților, B. V., pentru defunctului Ț. N., se constituie într-un drept de creanță pe care B. V. l-a avut împotriva lui Ț. N., și care, la decesul debitorului Ț. N., s-a constituit în pasiv succesoral al moștenirii sale.
Devine evident în aceste condiții că reclamanții, în calitate concomitentă de creditori și de moștenitori, trebuie să suporte cota de 3/16 din acest pasiv succesoral, atâta timp cât sunt moștenitori acceptanți.
Transmiterea moștenirii către moștenitori operează asupra universalității patrimoniului defunctului, deci nu numai activ succesoral, dar și pasiv succesoral.
Reclamanții ar fi beneficiat de restituirea integrală a dreptului de creanță numai în măsura în care ar fi fost străini de moștenire, deci în măsura în care nu ar fi cumulat și calitatea de moștenitori, caz în care, însă, nu ar fi beneficiat nici de culegerea cotei de 3/16 din activul moștenirii.
În ce privește critica referitoare la faptul că instanța a omis să-l oblige pe pârâtul Ț. A. la plata unei sulte de 3/16 din valoarea de circulație a apartamentului partajat, Curtea constată că la ultimul termen de judecată recurenții reclamanți au renunțat la această critică, dar, oricum Curtea o constată nefondată, întrucât obligația privind plata sultei de către pârât a rămas stabilită irevocabil, prin sentința civilă nr. 1794/2007 a Judecătoriei Cornetu, această parte a sentinței referitoare la obligația de plată a sultei într-un anumit cuantum fiind păstrată prin decizia civilă nr. 561 R/2008 a Curții de Apel București.
Prin această decizie s-a trimis spre rejudecare pricina în parte, exclusiv în ce privește dreptul de creanță invocat de reclamanți, decurgând din plata prețului apartamentului de către B. V., cu mențiunea expresă că soluția privind partajul propriu zis este menținută,
Deci, recurenții reclamanți au formulat de la bun început această critică fără să înțeleagă soluțiile pronunțate în cauză.
În concluzia celor expuse, în baza art. 312 Cod procedură civilă va fi respins recursul reclamanților, ca nefondat.
Soluționând recursul declarat de către pârât, Curtea constată:
Curtea constată înainte de toate că nu pot fi primite susținerile făcute prin cererea de recurs de către pârât, referitor la probele administrate, modul de apreciere a acestora și situația de fapt (susțineri dezvoltate la pct. 1 în cererea de recurs) toate aceste susțineri combătând modul de apreciere a probatoriului de către tribunal și situația de fapt reținută de către tribunal, deci aspecte de netemeinicie, care nu pot face obiectul recursului, recursul fiind reglementat ca o cale de atac pentru motive exclusiv de nelegalitate.
Este nefondată critica referitoare la nemotivarea de către tribunal a soluției pronunțate, verificarea deciziei recurate relevând că aceasta a fost motivată cu respectarea cerințelor art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, cerințe care nu semnifică faptul că instanța trebuie să răspundă detaliat fiecărei susțineri a părților sau că trebuie să se refere la fiecare aspect probatoriu din cauză, fiind esențial și suficient ca instanța să arate argumentele de fapt și de drept fundamentale, și care tranșează cauza direct sau indirect, și care prin natura lor, fac inutilă analiza altor detalii irelevante în economia cauzei.
Nu se regaseste in cauza motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 5 C.pr.civ., neinvocandu-se vreo critica care sa se circumscrie acestui text legal, anume vreo incalcare a normelor procedurale prevazute sub sanctiunea nulitatii de art. 105 alin. 2 C.pr.civ..
Curtea constata insa fondate critica de încălcare a art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă si critica referitoare la modalitatea de actualizare a dreptului de creanță.
Astfel, lecturand decizia de casare nr. 561R/2008 se constata ca, . in decizia de casare nr. 561 R/ 2008 a C. ca anterior, prin decizia de casare ( data in recurs in anulare ) nr. 1215/ 2005 de ICCJ, s-a retinut că prin acțiunile conexe, reclamantul inițial B. V. a pretins că a achitat o parte din preț, în calitatea sa de garant plătitor, iar Ț. A. – că a achitat restul de preț după decesul tatălui său, iar instanțele anterioare ar fi trebuit să califice natura juridică a acestor plăți, în sensul dacă reprezintă liberalități ori creanțe care grevează masa succesorală și să administreze probe pentru evaluarea creanțelor actualizate ale celor doi descendenți plătitori, în afara obiectivului de expertiză privind valoarea actualizată a apartamentului.
Retinand initial aceasta, Curtea incheie in acelasi sens, aratand: ”Cu ocazia rejudecării, urmează a se da eficiență dispozițiilor deciziei de casare privind evaluarea creanței actualizate, respectiv reactualizarea sumelor de bani achitate cu titlu de preț de către autorul reclamanților, care ar trebui să aibă în vedere un alt criteriu decât cel aplicat la determinarea valorii de circulație a imobilului din raportul întocmit de expertul C. N. (filele 33 – 39 dosar fond).
Asadar, prin decizia nr. 561 R/ 2008 se arata ca actualizarea sumelor achitate drept pret al apartamentului trebuie sa se faca dupa un alt criteriu decat cel aplicat la determinarea valorii de cicrlatie al apartamentului, aplicat prin expertiza efectuata anterior.
Or, Curtea constata ca, in rejudecare, dreptul de creanta recunoscut reclamantilor a fost ”actualizat” ( in realitate, nici nu putem vorbi de o actualizare, asa cum se va dezvolta in continuare ), dupa acelasi asa-zis criteriu, de fapt a fost stabilit dupa aceeasi metoda, anume a fost evaluat imobilul la valoarea de circulatie, iar reclamantilor li s-a recunoscut o cota parte din acest pret de circulatie, proportionala cu cota lor de mostenire ( de 3/ 16 ).
Asadar, Curtea constata ca metoda de ”actualizare” a fost contrara celor stabilite prin decizia de casare, fiind astfel incalcate disp. art. 315 C.pr.civ..
Pe de alta parte, oricum, dincolo de aceasta incalcare a deciziei de casare, deci si daca s-ar aprecia ca deciziile de casare anterioare nu au transat metoda dupa care sa se faca aceasta actualizare, Curtea constată oricum corectă, pe fond, critica paratului referitoare la modalitatea de actualizare a dreptului de creanță, modalitatea de actualizare adoptată de tribunal prin decizia recurată fiind greșită, raportat la obiectul cererii în discuție.
Asadar, chiar si daca s-ar aprecia ca decizia de casare nu a transat modalitatea dupa care se va face actualizarea ( fata de faptul ca aceasta decizie arata in mod expres care este metoda dupa care nu trebuie sa se faca actualizarea- anume nu cel aplicat la determinarea valorii de circulație a imobilului din raportul de expertiză anterior, dar nu arata expres care este metoda de actualizare corecta ), ramane fondata oricum critica referitoare la metoda de evaluare a creanței actualizate adoptata de instanta de apel.
Astfel, în cauză, reclamantul B. V. a formulat împotriva pârâtului o cerere de obligare a acestuia la plata unui drept de creanță, în valoare actualizată.
Cu privire la natura juridica a cererii reclamantilor trebuie avute in vedere si deciziile de casare anterioare.
Anume, prin decizia data in recurs in anulare nr. 1215/ 2005 se arata expres ca ”B. V. platind numai o parte din pret in calitate de garant platitor era numai un creditor al succesiunii”.
Iar prin decizia de casare nr. 561 R/ 2008 a C. retine: ”prin cererea formulată la data de 28.06.1995, numitul B. V. (ai cărui moștenitori sunt reclamanții, calitate în care au continuat acțiunea formulată de autorul lor) a solicitat să se constate calitatea apartamentului în litigiu de bun al său propriu, în considerarea faptului că atât avansul de 30.000 lei, ratele ulterioare, cât și o diferență de preț achitată global, au fost plătite de către reclamant. Chiar dacă pretențiile din cererea formulată la 28.06.1995 de numitul B. V. au fost formulate în sensul existenței în patrimoniul reclamantului a însuși dreptului de proprietate asupra apartamentului, din motivarea în fapt a cererii rezultă cu claritate intenția de recunoaștere a efectelor juridice ale plăților efectuate de reclamant, în contul apartamentului, în raport cu care cererea trebuie calificată, din punct de vedere juridic, drept o cerere pentru recunoașterea unui drept de creanță, și nu a dreptului de proprietate asupra apartamentului”.
Curtea constata la acest moment si ca natura apartamentului de a fi doar proprietatea defunctilor, iar nu si a reclamantului initial B. V., asadar faptul ca platile efectuate de acesta pentru pretul apartamentului nu au avut drept efect dobandirea vreunui drept de proprietate de catre B. V., sunt aspecte deja transate irevocabil, prin hotararile anterioare pronuntate in cauza, prin care s-a constatat masa succesorala a defunctilor.
Așadar, Curtea constata ca avem în discuție la acest moment, in mod indubitabil, o cerere având ca obiect restituirea unui drept de creanță, iar nu o cerere având ca obiect recunoașterea unui drept de proprietate.
Suntem, prin urmare, în situația simplă a actualizării unei creanțe bănești, actualizare care se face într-o singură metodă, anume în raport de indicele ratei inflației, și care nu are nici un fel de legătură cu valoarea imobilului.
Curtea constată că tribunalul a avut în vedere, la pronunțarea soluției recurate, expertiza întocmită de expertul Z. N., expert contabil , care, cu depășirea evidentă și flagrantă a competențelor sale, a realizat o evaluare a imobilului după diferite metode de evaluare a constructiilor (metoda comparației directe și metoda costului standard ), evaluare care cade în competența experților evaluatori. Se constată că expertul a aplicat metode de evaluare a imobilelor și a aplicat diverși indici referitor la situația concretă a imobilului (vechimea imobilului, natura localității în care se află, risc de tranzacționare, diferență dintre cerere și ofertă, etc.) pentru a realiza efectiv o evaluare a apartamentului, situație absolut nelegală, în condițiile în care acesta este un expert contabil, motiv pentru care de la bun inceput, aprioric, o asemenea expertiza nu putea fi avuta in vedere de catre instanta.
Expertul a aplicat și un indice de inflație în domeniul construcțiilor, cumulat cu metoda sa proprie de evaluare imobiliară, pentru a ajunge la valoarea actualizată de 148.000 lei, valoare care nu are nici cea mai mică legătură prin modul său de determinare cu actualizarea creanței în discuție.
Reclamanții sunt titularii unui simplu drept de creanță bănesc, situație în care nu au dreptul decât la reactualizarea în raport cu indicele de inflație, această actualizare aducând suma de bani cheltuită în perioada 1992 – 1995 la valoarea actuală.
Nu există nici un fundament legal sau logic pentru care această actualizare ar trebui să se raporteze sau să ia în calcul, în vreun fel, valoarea imobilului pentru care au fost folosiți banii plătiți de B. V.. Dreptul de creanta banesc nu are nicio legatura cu valorile procurate prin acesti bani, nu dau creditorului unei asemenea creante niciun drept asupra bunurilor procurate astfel.
Prin plata prețului de către B. V., acesta nu a dobândit vreodată un drept asupra imobilului, pentru ca la acest moment să pretindă să fie avută în vedere valoarea imobilului, ci este doar titularul unei creanțe bănești.
Valoarea imobilului ar fi putut interesa pe reclamanți numai în măsura în care autorul lor ar fi avut un drept asupra imobilului ca atare, în caz contrar, destinația sumei de bani plătită de acest autor rămânând total neinteresantă în economia speței.
Asa zisa ”actualizare” a sumei facuta de instantele de fond schimba de fapt obiectul dreptului recunoscut reclamantilor, dintr-un drept purtand strict asupra unei sume de bani, . imobilului.
Pentru acest motiv, prevazut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va fi admis recursul pârâtului sub acest aspect, și va fi modificată decizia recurată, în sensul că va fi recunoscut în favoarea reclamanților doar dreptul de creanță bănesc, actualizat cu indicele de inflație, până la data plății efective.
Curtea constată că expertul contabil Z. N. a făcut în apel și o variantă de actualizare în raport de indicele prețurilor de consum, însă nici aceasta varianta nu poate fi avută în vedere de catre Curte, întrucât conține o . erori care fac calculul incorect.
Astfel, expertul face actualizarea în raport de indicele prețurilor de consum, iar nu în raport de indicele de inflație, însă nu acest motiv este determinant pentru Curte în înlăturarea acestei expertize ( întrucât, de fapt, în final, formulele de calcul duc la același rezultat ), însă, Curtea constată că expertul folosește efectiv greșit indicii comunicați de Institutul Național de S. (f. 66 dosar apel) atunci când prin anexa de la fila 70 dosar apel face actualizarea.
Astfel, suma de 30.000 lei achitată în 17.07.1992 nu o actualizează cu indicele de inflație (sau indicele prețurilor de consum) care era de 48.691,56, ci cu indicele prețurilor de consum pentru mărfuri alimentare de 31.511,05, iar în finalul calculului, pentru suma achitată în mai 1995, de 56.063 lei aplică IPC față de luna martie 1995, deci devansat cu două luni.
Față de aceste inexactități, Curtea nu poate folosi acest raport de expertiză, însă constată că poate folosi raportul de expertiză întocmit de expertul contabil A. I., în primă instanță (f. 172 și urm. dosar fond) conform căruia, suma de 159.843 lei achitată de autorul reclamanților între iulie 1992 și mai 1995 este actualizată la nivelul sfârșitului lunii aprilie 2011 la suma de 2.771, 84 RON (raportul de expertiză a fost depus la 17.05.2011 la instanță, însă actualizarea propriu-zisă s-a făcut până în aprilie 2011, față de filele 175 și 177 dosar fond).
Urmează să fie obligat pârâtul la plata către reclamanți a cotei de 13/16 din această sumă, corespunzator cotei sale de mostenire, rezultand suma de 2.252,12 lei la data de 30.04.2011, iar actualizarea va fi făcută în continuare de la 01.05.2011 până la data plății efective, tot cu indicele de inflație, comunicat de Institutul Național de S..
Curtea va respinge celelalte critici ale recurentului pârât.
Astfel, in ce priveste respingerea cererii paratului pentru suma de 59.527 lei, Curtea constata ca plata efectuata de parat la 29.11.2000 a fost . nedatorata, in conditiile in care a fost facuta ulterior stingerii obligatiei de plata a pretului integral, prin platile efectuate de B. V.. Asadar, platind o suma care nu mai era datorata, paratul nu mai reprezinta un creditor al mostenirii, ci are numai dreptul decurgand din plata nedatorata in raporturile juridice cu primitorul platii. Faptul ca paratul a facut aceasta plata in urma unei notificari adresata de AFI nu are relevanta, esential fiind ca la data acestei plati pretul fusese achitat integral, deci sunt indeplinite intocmai conditiile unei plati nedatorate.
In ce priveste sustinerile recurentului parat ca de fapt avansul a fost platit de defunctul Tuiu A. ( iar nu de B. V. ), dupa cum defunctii ar fi restituit lui B. V. sumele platite de catre acestia, Curtea constata ca vizeaza situatia de fapt retinute de tribunal si modul de apreciere a probatoriului, aspecte care nu mai pot fi rediscutate in recurs, asa cum s-a aratat deja mai sus.
In ce priveste faptul ca dreptul de creanta al reclamantilor trebuia recunoscut numai in limita recunoasterii, Curtea constata ca acesta a fost stabilit de instantele de fond nu pe baza recunoasterii, ci pe baza inscrisurilor administrate in cauza care dovedeau platile, iar pe de alta parte felul in care aceasta recunoastere ar fi intrerupt prescriptia nu mai poate fi discutat la acest moment, chestiunea prescriptiei fiind deja transata prin decizia de casare anterioara.
Curtea constata nefondata si critică formulată referitoare la nepronunțarea asupra încheierii din 18.12.2008, in realitate solutia pronuntata vizand in mod evident si aceasta incheiere, nementionarea ca atare a acesteia in dispozitivul deciziei ramanand fara semnificatie, esential fiind ca a fost analizata ca atare. De altfel, solutia nu poate fi avuta in vedere decat in ansamblul ei, fata de natura cauzei, decizia finala reluand practic solutia data initial prin incheiere. Este vorba de o incheiere premergatoare, care nu poate fi discociata de solutia finala. Iar mentionarea gresita a datei deciziei recurate nu reprezinta decat o eroare materiala, fara semnificatie in economia cauzei.
In concluzia celor expuse, in baza art. 312 C.pr.civ., va fi respins ca nefondat recursul reclamanților, va fi admis recursul declarat de pârât, va fi modificata decizia recurată, în sensul respingerii apelului declarat de reclamanți si admiterii apelului declarat de pârât, cu consecinta finala a schimbarii în parte a sentinței apelate si a obligarii pârâtului Ț. A. la plata sumei de 2.252,12 lei către reclamanți, reprezentând creanță actualizată până la 30.04.2011, sumă care se va actualiza în continuare de la 01.05.2011 până la data plății efective.
In baza art. 274 C.pr.civ., fata de solutiile pronuntate in recurs, vor fi obligati recurenții reclamanți la 5.000 lei cheltuieli de judecată, în recurs, către recurentul pârât Ț. A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții reclamanți B. P. și B. Ș. împotriva deciziei civile nr. 190 A/30.09.2013 pronunțată de Tribunalul I. – Secția Civilă, în contradictoriu cu recurentul pârât Ț. A..
Admite recursul declarat de recurentul pârât Ț. A. împotriva aceleiași decizii, în contradictoriu cu recurenții reclamanți B. P. și B. Ș..
Modifică decizia recurată, în sensul următor:
Respinge apelul declarat de reclamanți, ca nefondat.
Admite apelul declarat de pârâtul Ț. A..
Schimbă, în parte, sentința civilă apelată nr. 3237/11.08.2011 pronunțată de Judecătoria Cornetu, astfel:
Obligă pe pârâtul reclamant Ț. A. la plata sumei de 2.252,12 lei către reclamanți, reprezentând creanță actualizată până la 30.04.2011, sumă care se va actualiza în continuare de la 01.05.2011 până la data plății efective.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Obligă pe recurenții reclamanți la 5.000 lei cheltuieli de judecată, în recurs, către recurentul pârât Ț. A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. F. G. F. C. A. M. M.
GREFIER
S. V.
Red. DG
Tehnored. CG – 2 ex
29.05.2014
Jud. recurs A. L. G.
N. G.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 886/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 954/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
