Pretenţii. Decizia nr. 678/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 678/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-04-2014 în dosarul nr. 678/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 678
Ședința publică de la 22.04.2014
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - M. H.
JUDECĂTOR - G. S.
JUDECĂTOR - C. G.
GREFIER - S. R.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror C. C..
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenții – reclamanți T. E. – M., CSAKO J., T. G. și T. L., împotriva sentinței civile nr.1509 din data de 10.09.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Obiectul pricinii – pretenții – despăgubiri în temeiul dispozițiilor Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa recurenților – reclamanți T. E. – M., CSAKO J., T. G., T. L. și a reprezentantului intimatului - pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, susține că nu mai are cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca neîntemeiat, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, având în vedere că din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că atât confiscarea bunurilor cât și măsura strămutării autorului reclamanților au fost luate ca urmare a exproprierii, care nu reprezintă un act administrativ cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009, astfel că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 5044/102/11.06.2012 pe rolul Tribunalului M. – Secția Civilă, reclamanții T. E., J. C., T. G. și T. L. in contradictoriu cu pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice au solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate caracterul politic al măsurilor administrative dispuse față de antecesorul lor T. M. în temeiul Decretului nr. 83/1949, și să fie obligat pârâtul la plata sumei de 450.000 lei reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative aplicate, bunuri mobile enumerate la poziția nr. 31 din borderoul de inventariere a bunurilor expropriate; cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea cererii,reclamanții au arătat că sunt moștenitorii defunctului T. M. (Michael), fostul proprietar al mai multor bunuri imobile și mobile din localitatea Gornești, jud. M.. Acesta a fost dislocat din localitatea de domiciliu, și i s-a stabilit domiciliul obligatoriu în localitatea Târgu M., iar bunurile mobile și imobile i-au fost confiscate în temeiul Decretului nr. 83/1949.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat, în principal, necompetența teritorială a Tribunalului M. în soluționarea cauzei, iar în subsidiar s-a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 738/12.03.2013, Tribunalului M. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București apreciind ca reclamanții, cetățeni străini cu domiciliul în Germania, respectiv Ungaria, nu au domiciliul în România. Alegerea domiciliului procesual nu poate determina schimbarea caracterului competenței teritoriale, din exclusivă în competență alternativă, astfel încât alegerea instanței competente să revină reclamantului, prin alegerea domiciliului procesual. In lipsa unui domiciliu în țară a reclamanților devine aplicabilă regula generală în materie de competență teritorială, cea prevăzută de art. 5 Cod de procedură civilă, a domiciliului/sediului pârâtului. Cum în cauză pârât este S. R., reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, având sediul în municipiul București, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Municipiului București.
Pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. de dosar_ .
Prin sentința civilă nr.1509/10.09.2013, a fost respinsă cererea astfel formulată de reclamanți.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că:
La data de 02.03.1949, au fost expropriate, prin Decretul nr. 83/1949, bunurile (teren, construcții, utilaje, produse si producte agricole si mobilier aflat in gospodărie), aparținând d-ului T. M..
La data de 02.03.1949, acesta a fost strămutat împreună cu familia ca urmare a exproprierii bunurilor in baza Decretului nr.83/1949, din ., si i s-a fixat domiciliu in Târgu M., iar la data de 09.08.1963, prin ordinul MAI nr._/1963, i s-au ridicat restricțiile domiciliare.
T. Michael a decedat la data de 27.09.1988, rămânând ca moștenitori, conform Certificatului de moștenitor nr. 4/2002, T. (Kausch) E., J. C., T. G. și T. L., reclamanți in prezenta cauza.
Legea nr. 221/2009 din_, pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea, privește, așa cum reiese din chiar titlul acesteia, „condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989”. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 din aceasta lege, Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusa printr-o hotărâre judecătoreasca definitivă, pronunțată in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată si care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat in data de 6 martie 1945.
Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de art. 4 si 5 din Decretul nr. 83/1949 pentru completarea unor dispozițiuni din Legea nr. 187/1945, publicat in Buletinul Oficial nr. 1 din 2 martie 1949.
A reținut tribunalul că autorul reclamanților a fost, împreună cu familia sa, strămutat de la domiciliul său in altă localitate, ca urmare a exproprierii bunurilor sale in baza Decretului nr.83/1949, iar nu ca urmare a împotrivirii față de regimul totalitar instaurat in data de 6 martie 1945.
In plus, măsura cu caracter administrativ, astfel cum este ea definita de dispozițiile art. 3, nu a fost luata în aplicarea actelor normative enumerate limitativ de lege.
In ceea ce privește repararea prejudiciului constând în daunele materiale, tribunalul a reținut că, potrivit art. 5 alin.1 lit. b din Legea nr. 221/2009, sunt admisibile în baza acestui act normativ doar daunele materiale reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001.
Reclamanții nu a făcut dovada, în condițiile în care sarcina probei le incumba în condițiile art. 1169 Cod civil, că bunurile mobile au fost confiscate de regimul totalitarist ca urmare a unei măsuri cu caracter administrativ in sensul dispozițiilor Legii nr. 221/_, astfel că instanța a respins si acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, cale de atac înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București – Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale. Prin rezoluția din data de 28.02.2014 s-a dispus înaintarea dosarului către Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a Curții de Apel București, urmare a desființării secției respective.
Pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a fost înregistrat recursul sub nr._, la data de 07.03.2014.
Recurenți – reclamanți critică sentința recurată susținând că instanța în mod greșit a interpretat actele deduse judecății, și a încălcat principiul rolului activ.
Astfel, instanța de fond în mod greșit a apreciat că „autorul reclamanților a fost, împreună cu familia sa, strămutat de la domiciliul său în altă localitate ca urmare a exproprierii bunurilor safe în baza Decretului 83/1949, iar nu ca urmare a împotrivirii fața de regimul totalitar instaurat în data de 06 martie 1945", precum și că „Reclamanții nu au făcut dovada, în condițiile în care sarcina probei îi incumbă în condițiile art.1169 Cod civil, că bunurile au fost confiscate de regimul totalitarist ca urmare a unei măsuri cu caracter administrativ în sensul dispozițiilor Legii nr.221/2009".
Potrivit Adresei nr.K/121/26.11.1998 eliberată de Ministerul
Justiției – Direcția Instanțelor Militare, antecesorului reclamanților, numitul T. M., i s-a fixat domiciliu la Târgu M..
Domiciliul stabilit la Târgu M. a avut caracter obligatoriu, ceea ce rezultă din faptul că, restricția domiciliară a fost ridicată prin Ordinul MAI nr._/1963.
Recurenții – reclamanți consideră că măsurile administrative (stabilirea domiciliului obligatoriu și exproprierea bunurilor mobile și imobile) dispuse fată de T. M. aveau caracter politic, întrucât: niciunei persoane nu i s-a stabilit domiciliul obligatoriu din
cauza faptului că și-a pierdut toate bunurile și, prin urmare, a rămas fără locuință, iar bunurile au fost expropriate în baza Decretului nr.83/1949, fără nici o contraprestație, doar de la "moșieri", considerați inamicii regimului comunist.
Precizează recurenții că, acceptând opinia judecătorului care a redactat sentința atacată, exproprierea fără o justă despăgubire a bunurilor unei persoane care a fost considerat moșier, și asigurarea unei locuințe pentru o astfel de persoană pare un gest de binefacere în favoarea statului și o măsură umanitară asigurată unei persoane/ familii care a rămas fără o locuință.
Or, este evident că nu s-a ținut cont de faptul că domiciliul i s-a fixat, iar în privința domiciliului au existat și restricții, ceea ce nu e specific asigurării unui domiciliul din motive umanitare.
Sunt de reținut și faptele că numitul T. M. a fost strămutat împreună cu familia din . domiciliu; că i s-a stabilit domiciliul obligatoriu în Târgu-M., iar bunurile acestuia – imobile și mobile - au fost trecute în proprietatea Statului R. prin punerea în executare a Decretului nr.83/1949, act normativ care avea ca obiect „asigurarea dezvoltații agriculturii, împiedicarea acțiunilor de sabotare a planului de însămânțare și a producției agricole", act normativ pe baza căruia erau trecute în proprietatea statului, fără plată, bunurile aparținând moșierilor – „inamicii” regimului politic instaurat după data de 06.03.1945; că au fost confiscate de regimul totalitarist – ca o măsură administrativă -, dat fiind faptul că aceste bunuri nici nu au fost achiziționate de stat contra plată, și nici nu s-au confiscat ca obiecte delicte. Or, în situația în care s-ar susține că, bunurile nu au fost confiscate ca o măsură administrativă, sarcina probei incumbă părții adverse.
În ceea ce privește cele arătate în ultimul alineat al considerentelor hotărârii, respectiv sarcina probei, având in vedere că, recurenții – reclamanți au arătat bunurile pentru care solicită acordarea de despăgubiri, iar prin cererea introductivă au solicitat și proba cu expertiza, consideră că respingerea probei cu expertiza pentru motivul neindicării tezei probatorii reprezintă o încălcare a principiului rolului activ al judecătorului, dat fiind faptul că, în cauză, este evident că proba cu expertiza a fost solicitată pentru evaluarea bunurilor pentru care solicită acordarea de despăgubiri.
Având în vedere aceste aspecte, recurenții solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate, reținerea cauzei spre soluționare și admiterea acțiunii reclamanților ori trimiterea cauzei spre rejudecare.
În drept, sunt invocate prevederile art.304 pct.8, art.304.ind.1 C.pr.civ.
Nu a fost formulată întâmpinare la recursul astfel susținut.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de limitele stabilite prin art. 304 ind. 1 raportat la art. 129 alin. ultim din C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Criticile formulate de recurenți vizează, pe de o parte, aprecierea primei instanțe în sensul că măsura strămutării autorului acestora (împreună cu familia) într-o altă localitate decât aceea de domiciliu nu a fost luată ca urmare a împotrivirii respectivului autor față de regimul totalitar instaurat după data de 06.03.1945, iar pe de altă parte aprecierea instanței de fond în sensul că nu a fost făcută dovada faptului că bunurile au fost confiscate de regimul totalitar ca urmare a unei măsuri cu caracter administrativ în sensul prevederilor Legii 221/2009.
Din perspectiva primului aspect ce formează obiect al criticilor deduse analizei instanței de control judiciar, Curtea reține că față de autorul reclamanților (T. M.) a fost luată, la data de 02.03.1949, măsura strămutării (împreună cu familia) din ., în localitatea Târgu M. – unde i s-a fixat și domiciliul, aspect care reiese din adresa nr. 12/121/26.11.1998 a Direcției Instanțelor Militare din cadrul Ministerului Justiției.
Aceeași adresă atestă împrejurarea că, la data de 09.08.1963, prin Ordinul MAI nr._/1963, au fost ridicate restricțiile domiciliare astfel aplicate autorului recurenților reclamanți.
Curtea reține că măsura strămutării autorului menționat din localitatea în care domicilia, și stabilirea pentru acesta a unui domiciliu impus de autoritățile regimului politic aflat la conducerea statului în perioada martie 1949 – august 1963, nu a fost materializată prin emiterea unui act juridic (instrumentum) concret, și nici nu a fost evidențiată în alt mod fundamentarea ei legală, respectiv existența unui act normativ prin care să fi fost instituită o atare modalitate de restrângere a drepturilor și libertăților persoanelor.
Mențiunea – făcută în cuprinsul adresei susarătate - potrivit căreia măsura strămutării a fost luată ca urmare a exproprierii autorului T. M. nu poate fi interpretată ca reprezentând un element apt a fundamenta o concluzie în sensul că exproprierea a constituit cauza strămutării, pentru că actul normativ care a reprezentat temeiul juridic al exproprierii nu cuprindea reglementări relative la drepturile/libertățile legate de persoana proprietarilor ale căror bunuri erau suspuse exproprierii.
Potrivit art. 4 alin. 2 din Legea 221/2009 „Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător”.
Conform art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 214/1999: „Constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; b) militarea pentru democrație și pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială”.
Trebuie avute în vedere, totodată, considerațiile prezentate în expunerea de motive a proiectului de Lege privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989: „Există însă o categorie de persoane ale căror condamnări de natură politică își produc în continuare efectele, dat fiind că faptele care au constituit obiectul condamnărilor sunt și astăzi prevăzute de legea penală și nu sunt întrunite condițiile pentru a opera reabilitarea de drept. Prin urmare, există o categorie de persoane care s-au împotrivit fățiș, chiar prin acțiuni armate, regimului totalitar comunist, sau care au fost persecutate de acesta ca urmare a exercitării unor drepturi fundamentale ce au fost considerate amenințări la adresa sistemului politic totalitar, și care nu au beneficiat până acum de o minimă reparație morală constând în ștergerea consecințelor penale ale condamnării lor. (…) Totodată, deoarece există cazuri în care condamnări pentru alte infracțiuni decât cele împotriva statului au mascat de fapt condamnări ale unor persoane motivate de activitățile politice ale acestora, s-a prevăzut și posibilitatea calificării, la cerere, de către instanța de judecată a acestor condamnări drept condamnări cu caracter politic. (..) Prezentul proiect își propune să completeze cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale cuvenite victimelor totalitarismului comunist, realizând un act de dreptate pentru cei care au avut curajul să se opună regimului opresiv și să încerce să își exercite drepturile fundamentale”.
Concluzia celor expuse anterior este aceea că, în viziunea Legii nr. 221/2009, împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945 se putea manifesta atât prin împotrivirea fățișă, chiar prin acțiuni armate, regimului totalitar comunist, cât și prin exercitarea unor drepturi fundamentale ce au fost considerate amenințări la adresa sistemului politic totalitar, ceea ce a condus la persecutarea persoanelor în cauză.
Decretul 83/1949 – în temeiul căruia au fost expropriate bunuri imobile și mobile deținute de autorul T. M. în . – a fost adoptat „pentru completarea unor dispozițiuni din Legea 187 din 1945”, iar această din urmă lege a fost adoptată „pentru înfăptuirea reformei agrare”.
Cu privire la situația autorului recurenților, Curtea reține că, în cuprinsul Decretului 83/1949, pe de o parte sunt menționate bunurile care trec în proprietatea statului, precum și o . bunuri care erau exceptate de la prevederile actului normativ, iar pe de altă parte au fost calificate ca infracțiuni fapte constând în împiedicarea sau zădărnicirea exproprierii, ori tăinuirea bunurilor supuse acestei măsuri.
În condițiile în care în autorului recurenților i-a fost aplicată măsura exproprierii întemeiată pe acest Decret, iar actul normativ nu conținea vreo reglementare de natură a justifica îndepărtarea lui din localitatea în care se aflau bunuri ce i-au fost expropriate, și cu atât mai puțin stabilirea unor restricții domiciliare pe o perioadă de peste 14 ani, Curtea apreciază că măsura strămutării i-a fost aplicată în afara oricărui cadru legal, și a avut drept scop descurajarea oricăror demersuri prin care acesta ar fi putut să se opună, respectiv să îngreuneze măsura exproprierii luate față de el. În lumina acestor constatări, Curtea – în unanimitate - apreciază că ia naștere o prezumție simplă în sensul că respectiva măsură administrativă a avut drept cauză manifestarea împotrivirii autorului reclamanților față de ordinea socială contemporană luării acestei măsuri, fiind astfel incidente prevederile art. 4 alin. 2 din Legea 221/2009 coroborat cu art. 2 alin. 1 lit. c) teza a II-a și lit. d) teza a II-a din OUG 214/1999.
Față de aceste considerentele, Curtea constată că prima instanță a făcut o greșită interpretare a normelor juridice menționate, situație care atrage incidența motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Din perspectiva celui de-al doilea aspect care formează obiect al criticilor deduse analizei instanței de recurs, Curtea – în opinie majoritară – reține următoarele:
Înscrisurile depuse de reclamanții recurenți atestă cu evidență împrejurarea că preluarea de către stat, de la autorul acestora, a bunurilor mobile și imobile pentru care se solicită despăgubiri în speță a fost realizată în temeiul unui act normativ de expropriere, respectiv a Decretului nr. 83/1949.
Dreptul de a primi despăgubiri pentru bunuri preluate de către stat în perioada de referință a Legii 221/2009 este subsumat condițiilor stabilite prin art. 5 lit. b) din acesta act normativ, condiții printre care se numără și acelea ca preluarea lor să se fi realizat în forma confiscării, și să fi avut loc ca efect al măsurii administrative cu caracter politic.
Prin prisma acestei reglementări speciale, dar și a principiilor generale de drept specialia generalibus derogant, și onus probandi icumbit actori, se impunea ca reclamanții recurenți să dovedească îndeplinirea celor două condiții.
Probatoriul administrat nu dovedește o atare ipoteză, pentru că, sub aspectul formei de preluare a bunurilor, reiese cu evidență din înscrisurile administrate că a fost vorba de o expropriere întemeiată pe un act normativ special – Decretul nr. 83/1949 -, și nu de o confiscare, iar legătura de cauzalitate pretinsă (în sensul că strămutarea ar fi constituit cauza preluării bunurilor) nu poate fi reținută câtă vreme – potrivit art. 2 din Decretul menționat -, exproprierea a vizat exploatările agricole moșierești, bunurile destinate acestor exploatărilor agricole, precum și creanțele decurgând din activitatea exploatărilor moșierești, astfel că nu poate fi stabilită vreo legătură între exproprierea astfel reglementată și conduita social politică a persoanelor expropriate.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că soluția primei instanțe, de respingere a capătului de cerere având ca obiect acordarea de despăgubiri în temeiul prevederilor art. 5 lit. b) din Legea 221/2009, este rezultatul unei corecte interpretări și aplicări a acestei norme de drept.
Față de concluziile reținute și dispozițiile legale menționate, Curtea urmează a dispune, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 și 3 din C.pr.civ., admiterea recursului.
Urmează a se dispune modificarea în parte a sentinței civile recurate, în sensul admiterii capătului de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative a strămutării autorului reclamanților, și stabilirii domiciliului acestuia în localitatea Târgu M. în perioada 02.03.1949 – 09.08.1963.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În opinie majoritară:
Admite recursul formulat de recurenții - reclamanți T. E., J. C., T. G. și T. L., împotriva sentinței civile nr.1509/10.09.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul – pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Modifică în parte sentința civilă recurată, în sensul în care:
Constată caracterul politic al măsurii administrative a strămutării și stabilirii domiciliului numitului T. M., în localitatea Târgu M..
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.04.2014.
JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. S. C. G.
GREFIER
S. R.
Red.G.S.
Tehdact.R.L./G.S.
2 ex./
TB-S.3 – E.M.S.
Cu opinia parțial separată a doamnei judecător M. H., în sensul că:
Dispune restituirea contravalorii bunurilor confiscate în temeiul Decretului nr.83/1949.
In drept, potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative evidențiate la lit. a)- f).
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) din lege, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, dispozițiile art. 1 alin. (3) aplicându-se în mod corespunzător.
In speța supusă analizei, se constată că potrivit probelor administrate, respectiv adresa nr. 12/121/26.11.1998 a Direcției Instanțelor Militare din cadrul Ministerului Justiției, strămutarea autorului s-a realizat „urmare a exproprierii în baza Decretului nr. 83/1949”.
Respectivul act normativ prevedea în secundul său articol, că „Trec in proprietatea Statului, ca bunuri ale intregului popor: a) Exploatarile agricole mosieresti care au facut obiectul exproprierii, potrivit legii Nr. 187 din 1945 si fermele model, constituite prin efectul aceleiasi legi, cu intreg inventarul viu, mort si cladiri, apartinand sau afectate acestor exploatari, indiferent de locul unde se afla; b) Instalatiile agricole si semi-industriale, bunurile si materialele destinate exploatarii agricole, produsele agricole destinate valorificarii, oriunde s-ar gasi depozitate, apartinand exploatarii mosieresti expropriate; c) Toate creantele, titlurile, precum si participarile si drepturile cuvenite decurgand din activitatea exploatarilor mosieresti expropriate”.
Având în vedere împrejurarea că această preluare era consacrată legislativ ca fiind împotriva clasei moșierești, deci a acelor persoane ce își exercitau dreptul de proprietate asupra unor averi considerabile, fapt apreciat contrar standardelor noului regim comunist, am considerat că măsura preluării moșiei (sub titulatura exproprierii) a avut un evident caracter politic, fără legătură cu dezideratele comune ale unei reforme agrare, reprezentând în realitate o confiscare a bunurilor persoanelor bogate, precum autorul recurenților.
Caracterul politic este dedus de altfel, și din consacrarea sa expresă în referire la faptele prevăzute de art. 4 si 5 din Decretul nr. 83/1949 pentru completarea unor dispozițiuni din Legea nr. 187/1945, publicat in Buletinul Oficial nr. 1 din 2 martie 1949, fapte a căror condamnare este de drept cu caracter politic potrivit art.1 al.2 lit.e din Legea 221/2009.
Din această perspectivă, Curtea (în minoritate) constată că exproprierea în temeiul decretului menționat, a reprezentat o măsură administrativă cu caracter politic, îndreptată împotriva unei anumite clase sociale, impunându-se așadar, în temeiul art. 5 lit. b din lege, restituirea contravalorii bunurilor confiscate astfel (teren și bunurile mobile care îl deserveau – inventar, utilaje, instalații, indicate de recurenți) de la unul dintre exponenții acestei clase.
Aspectul că sub aspectul titulaturii, bunurile au fost preluate sub forma exproprierii, nu infirmă considerațiile expuse, întrucât termenul confiscate folosit în sintagma „confiscate ... ca efect al măsurii administrative” vizează un domeniu de aplicare larg și nu pe cel restrâns (specific exclusiv procesului penal), concluzie rezultând din aplicarea metodei de interpretare raționale a textului de lege.
De altfel, consider că atât timp cât autoritățile au indicat expres, exproprierea ca reprezentând cauza strămutării, recunoașterea judiciară a caracterului politic parțială, în referire doar la efect, nu și la cauză, ar determina pe de o parte, o modificare a cauzei generatoare a strămutării, cu consecința înlăturării astfel, a singurei probe existente în dosar sub acest aspect, iar pe de altă parte, ar ilustra logic, o anumită lipsă de coerență în silogismul faptelor de la acel moment.
În consecință, pentru ansamblul acestor considerente, am apreciat că se impunea și restituirea contravalorii bunurilor confiscate în temeiul Decretului nr.83/1949, întrucât și exproprierea operată a avut un caracter politic, nu doar efectul său - strămutarea.
Red. HM
10.05.2014
Judecător
H. M..
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 913/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 721/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
