Revendicare imobiliară. Decizia nr. 954/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 954/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-05-2014 în dosarul nr. 954/2014
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 954 R
Ședința publică de la 27.05.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – M. S. C.
JUDECĂTOR – D. Z.
JUDECĂTOR – D. F. G.
GREFIER – S. V.
……………….
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții reclamanți A. M. și M. I., împotriva deciziei civile nr. 804A/10.09.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. București prin Primarul General, având ca obiect „revendicare imobiliară”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții reclamanți A. M. și M. I. reprezentați de avocat B. Grabowski, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul pârât M. București prin Primarul General.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul recurenților reclamanți A. M. și M. I. arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurenților reclamanți A. M. și M. I. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului și în consecință admiterea acțiunii și repunerea părților în situația anterioară. Arată că Tribunalul București a respins apelul reclamanților, întrucât aceștia aveau obligația de a urmări prevederile Legii nr. 10/2001 și că nu ar fi făcut dovada continuității dreptului de proprietate între 1949 și 1954. să se constate că la dosar a fost depus actul de proprietate și câtă vreme intimata nu a dovedit că autorul lor a înstrăinat imobilul există prezumția că dreptul de proprietate s-a păstrat în baza acelui act.
Cu privire la aplicabilitatea Legii nr. 10/2001 arată că printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat nulitatea actului de donație, iar consecința constatării nulității unui act juridic este repunerea părților în situația anterioară. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 23.06.2010 sub nr._, reclamanții M. I. și A. M. au chemat în judecată pe pârâtul M. București prin Primarul General pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună repunerea părților în situația anterioară ca urmare a constatării nulității absolute a contractului de donație autentificat sub nr. 5722/14.12.1962 cu privire la imobilul compus din apt. 1 și 50 mp cota parte indiviză de teren situat în București, .. 83, sector 5.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții au arătat că prin contractul de donație autentificat sub nr. 572/14.12.1962, M. S. (autoarea reclamantei M. I.) și M. A. au fost obligați să doneze Statului Român imobilul în litigiu, însă prin sentința civilă nr. 3229/30.04.2008 Judecătoria sectorului 5 a constatat nulitatea absolută a contractului de donație.
Unul din principiile nulității este repunerea părților în situația anterioară, adică tot ce s-a executat în baza actului anulat este supus restituirii.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 966 Cod civil
Prin sentința civilă nr. 3259/14.04.2011 Judecătoria Sectorului 5 București a respins cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin sentința civila nr. 3229/30.04.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul_ a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții M. I., M. A. și s-a constatat nulitatea absolută pentru lipsa cauzei a contractului de donație autentificat sub nr. 5722/14.12.1962 de notariatul de Stat al Raionului VI București încheiat între defuncta Stamatoriu M. și M. A. în calitate de donatori și fostul Sfat Popular al Capitalei R.P.R. având ca obiect imobilul situat în București, .. 83.
Cererea de chemare în judecată prin care reclamanții au solicitat repunerea părților în situația anterioară, ca efect al desființării retroactive a contractului de donație, are caracterul unei acțiuni în revendicare imobiliară.
Conform art. 2 din Legea nr. 10/2001, dispozițiile acestei legi se aplică „imobilelor donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în formă autentică prevăzută de art. 813 din Codul Civil, în acest din urmă caz dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă”.
Astfel, instanța de fond a reținut că pentru a se putea urma calea procedurală prevăzută de Legea nr. 10/2001 în cazul de față, este necesar ca instanța de judecată să constate nulitatea absolută a contractului de donație printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, urmând ca ulterior, reclamantul să se poate adresa Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 pentru a rezolva problema restituirii imobilului.
Conform principiului lex specialia generalibus derogant (legea specială derogă de la cea generală) instanța a reținut că pentru imobilele preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții se pot restitui în natură aceste imobile persoanelor îndreptățit, lege ce derogă de la dreptul comun și care se aplică cu prioritate.
Referitor la imobilele preluate fără titlu valabil, dispozițiile din art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 prevăd că „pot fi revendicate de foștii proprietari sau de moștenitorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație, or, Legea nr. 10/2001 reglementează toate măsurile reparatorii, inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil, oferind astfel o gamă mai largă de măsuri reparatorii față de acțiunea în revendicare”.
Numai persoanele exceptate de la procedura Legii nr. 10/2001, precum și cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut, în termenele legale să utilizeze această procedură au deschisă calea acțiunii în revendicare a bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat, cu bună-credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, de către chiriași.
Cu atât mai mult, deci, nu pot fi exercitate nici acțiuni în revendicare introduse după . Legii nr. 10/2001 de persoanele care au utilizat procedura din această lege specială, astfel cum este cazul reclamantului din prezenta speță, soluție conformă cu principiul securității juridice consacrat în jurisprudența CEDO.
Împotriva sentinței civile nr. 3259/2011 au declarat apel reclamanții M. I. și A. M..
În motivarea apelului, reclamanții au arătat că motivarea instanței de fond nu are nicio legătură cu obiectul acțiunii. Deși au solicitat repunerea în situația anterioară, în considerentele hotărârii judecătorești se face referire la inadmisibilitatea acțiunii în revendicare.
Prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului garantează dreptul de proprietate și accesul liber la justiție. În condițiile în care sunt în posesia sentinței civile nr. 3229/30.04.2008 prin care o instanță de judecată a constatat în mod irevocabil că este nul contractul de donație, este firesc și logic să fie repuși în situația anterioară. Altfel, ar fi privați de dreptul de proprietate și ar fi lipsită de efecte juridice practice o hotărâre judecătoreasca irevocabilă.
Prin decizia civilă nr. 804A/10.09.2013 Tribunalul București Secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții-reclamanți M. I. și A. M..
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut, în drept, dispozițiile art. 1 și 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989, și a arătat că, obținând sentința civilă nr. 3229/30.04.2008 pronunțată de Secția a II-a Civilă a Judecătoriei Sectorului 5 București în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă, reclamanților le revenea îndatorirea prevăzută de lege (art. 2 lit. c din Legea nr. 10/2001) să se prevaleze în procedura special instituită de actul normativ derogatoriu de la dreptul comun și nu să promoveze o cerere distinctă, respectiv cea de față pentru a obține repunerea în situația anterioară.
În acest sens sunt și considerentele Deciziei nr. 33/2008 în interesul legii care rețin în mod expres că „imobilele care se încadrează în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu mai pot fi restituie decât în condițiile prevăzute de acest act normativ (cu excepția acțiunilor pendinte la data de 14 februarie 2001, cu privire la care noua lege a permis fie continuarea lor, fie suspendarea până la soluționarea procedurii administrative).
Cu privire la situația juridică a imobilului în litigiu, tribunalul a reținut, din înscrisurile comunicate de către Primăria Municipiului București, că procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu a fost inițiată de către reclamanți, astfel încât prezenta cerere de chemare în judecată se constituie într-o modalitate de ocolire a dispozițiilor speciale cu caracter derogatoriu, împrejurare ce nu poate fi acceptată.
Totodată, tribunalul a verificat și calitatea de persoane îndreptățite a apelanților-reclamanți, ținând seama de faptul că aceștia se prevalează de actul autentificat sub nr. 2031/327/08.09.1955 în cuprinsul căruia se menționează că, la rândul acestora, autoarea S. E. se întemeia pe actul autentificat sub nr._ ; și a constatat că lipsește dovada continuității dreptului de proprietate în perioada 1949-1954, context în care nici calitatea de persoane îndreptățite nu se confirmă.
În consecință, dat fiind că prevederile Legii nr. 10/2001 au caracter derogatoriu de la dreptul comun și ținând seama că sentința definitivă și irevocabilă de constatare a nulității donației de care apelanții-reclamanți se prevalează nr. 3229/2008 a Judecătoriei Sectorului 5 București nu este prin ea însăși suficientă pentru a-i îndreptăți la repunerea în situația anterioară, tribunalul a respins apelul ca nefondat.
Împotriva deciziei civile nr. 804A/2013 au declarat recurs reclamanți A. M. și M. I., în motivarea căruia au susținut următoarele critici de nelegalitate:
Tribunalul a respins apelul invocând două motive.
Cu privire la primul motiv, recurenții-reclamanți arată că Decizia nr. 33/2008 nu este aplicabilă în cauză, întrucât a fost pronunțata într-un recurs în interesul legii ce a avut drept obiect acțiunile în revendicare introduse după apariția Legii nr. 10/2001. În prezenta acțiune, recurenții-reclamanți arată că au solicitat repunerea părților în situația anterioară ca urmare a constatării nulității absolute a contractului de donație autentificat sub nr. 5722/14.12.1962. Se susține că nu se poate extinde aplicarea Deciziei nr. 33/2008 și în prezenta acțiune întrucât nu au formulat o acțiune în revendicare.
A interpreta că Decizia nr. 33/2008 ar fi aplicabilă și în speța de față înseamnă a lipsi de efecte juridice sentința civilă nr. 3229/30.04.2008 prin care Judecătoria Sectorului 5 București a constatat nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr. 5722/14.12.1962.
Unul din principiile care guvernează instituția nulității este acela al repunerii în situația anterioară în cazul în care actul juridic este declarat nul. Recurenții arată că se găsesc în această situație prin pronunțarea sentinței civile nr. 3229/30.04.2008, definitivă și irevocabilă.
Consecința principiului retroactivității este repunerea în situația anterioară, adică tot ce s-a executat în baza unui act anulat trebuie restituit astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acel act nu s-ar fi încheiat. Restitutio în integrum este un mijloc practic de asigurare a eficientei practice a principiului retroactivității.
Constatarea nulității absolute a contractului de donație are ca efect recunoașterea lor ca proprietari ai imobilului. În temeiul art. 480 cod civil trebuie să se bucure de toate atributele dreptului de proprietate.
Cu privire la al doilea motiv, recurenții-reclamanți arată că analiza continuității dreptului de proprietate a fost făcută de instanță, care, prin sentința civilă nr. 3229/30.04.2008, definitivă și irevocabilă, a constatat nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr. 5722/14.12.1962. Mai arată că, în cauză, au solicitat repunerea părților în situația anterioară ca efect al anulării actului de donație. În prezentul dosar, instanța de judecată nu mai poate analiza aspectele care au fost analizate cu ocazia pronunțării sentinței civile nr. 3229/30.04.2008, definitive și irevocabile, aspecte care au intrat în puterea lucrului judecat.
Recursul nu a fost întemeiat în drept.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin prima critică susținută în cadrul motivelor de recurs recurenții-reclamanți arată că decizia în interesul legii nr. 33/2008 nu era aplicabilă în cauză, întrucât acțiunea de față nu este o acțiune în revendicare, ci o acțiune în restituirea prestațiilor ca urmare a constatării nulității actului de donație autentificat sub nr. 5722/14.12.1962.
Critica este nefondată, Curtea constatând că în mod corect tribunalul a constatat aplicabilitatea la speță a deciziei în interesul legii nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, din două perspective.
În primul rând, este nefondată susținerea recurenților-reclamanți conform căreia nu au promovat o acțiune în revendicare, deoarece scopul urmărit de reclamanți prin acțiunea dedusă judecății constă în obligarea pârâtului Municipiului București să le restituie în natură apartamentul nr. 1 și 50 mp cota parte indiviză de teren situat în București, .. 83, sector 5, imobil ce a făcut obiectul contractului de donație autentificat sub nr. 5722/14.12.1962.
Principiul invocat de reclamanți al efectelor nulității, al repunerii părților în situația anterioară, constă în acea regulă de drept potrivit căreia tot ce s-a executat în baza unui act juridic anulat este supus restituirii, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat. Acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza actului juridic anulat poate fi formulată ca un capăt de cerere accesoriu al acțiunii în constatarea nulității, dar poate fi formulată și separat.
De asemenea, acțiunea în revendicare este acea acțiune reală petitorie formulată de proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar, prin care tinde la redobândirea posesiei asupra bunului revendicat.
Din punctul de vedere al scopului material urmărit de reclamant prin declanșarea acțiunii civile, atât acțiunea în revendicare cât și acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza actului juridic anulat sunt acțiuni în realizare, deoarece reclamantul, care se pretinde titularul unui drept, solicită instanței să îl oblige pe pârât să-i respecte dreptul, iar dacă acest lucru nu mai este posibil, să îl oblige la despăgubiri pentru prejudiciul suferit.
Prin urmare, instanța reține că prin scopul urmărit de reclamanți, acțiunea de față având ca obiect repunerea părților în situația anterioară ca urmare a constatării nulității absolute a contractului de donație autentificat sub nr. 5722/14.12.1962, are natura juridică a unei acțiuni în obligarea pârâtului la restituirea în natură (sau în echivalent în măsura în care restituirea în natură nu mai este posibilă) a imobilului compus din apartamentul nr. 1 și 50 mp cotă-parte indiviză de teren situat în București, .. 83, sector 5.
Or, tocmai aceasta este situația premisă avută în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite la pronunțarea deciziei în interesul legii nr. 33/2008.
Prin această decizie în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 108 din 23.02.2009, instanța supremă a statuat în sensul următor:
a) concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială;
b) În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Convenția are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Prin această decizie în interesul legii instanța supremă a statuat asupra unei probleme rezolvate neunitar de instanțele de judecată, aceea a existenței unei opțiuni între aplicarea legii speciale care reglementează regimul imobilelor preluate abuziv în perioada de referință și aplicarea dreptului comun; și a arătat că nu există opțiune între promovarea unei acțiuni de drept comun și urmarea procedurii speciale reglementate de Legea nr. 10/2001, deoarece s-ar ignora principiul de drept care guvernează concursul dintre legea specială și legea generală - specialia generalibus derogant - și care, pentru a fi aplicat, nu trebuie reiterat în fiecare lege specială.
În considerentele deciziei în interesul legii nr. 33/2008, obligatorii pentru instanțe, se arată că persoana îndreptățită nu are dreptul la opțiune între procedura generală și calea legii speciale. În caz contrar, dacă s-ar accepta că un reclamant ar putea introduce oricând o acțiune în restituirea unui imobil ce intră in domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, fără a urma calea prevăzuta de legea specială, ar însemna că toate procedurile, termenele și sancțiunile prevăzute de legea specială în scopul de a limita incertitudinea raporturilor juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de stat, ar fi superflue. Or, dispozițiile legale imperative cuprinse în Legea nr. 10/2001 trebuie interpretate în sensul de a produce efecte juridice, iar nu de a nu produce nici un efect (actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat).
Prin urmare, Curtea constată că instanțele de fond au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998 și a deciziei în interesul legii nr. 33/2008.
Astfel, Curtea are în vedere inclusiv jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în special cauza Faimblat c. României (cererea nr. 23.066/02, hotărârea din 13.01.2009, publicată în M. Of. nr. 141/06.03.2009) -în care Curtea Europeană a constatat că respingerea acțiunii pe motiv că reclamanții trebuiau să urmeze procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 reprezintă o ingerință în dreptul de acces al reclamanților la o instanță judecătorească, care (1) era prevăzută de Legea nr. 10/2001, care a implementat o procedură administrativă prealabilă, (2) urmărea un scop legitim, însă (3) nu era proporțională, întrucât procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu apărea drept o cale de atac efectivă. Or, verificând eficiența acestei proceduri, Curtea europeană a constatat că remediul oferit de Legea nr. 10/2001 a devenit eficient abia după data de 12.11.2007, când a fost publicată în Monitorul Oficial decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin care s-a decis că instanțele sunt competente să statueze asupra fondului cererilor de restituire a imobilelor naționalizate, chiar și în ipoteza absenței unui răspuns din partea autorităților administrative.
Prin urmare, Curtea constată că folosirea căilor prevăzute de legea specială de reparație, pentru obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de lege pentru imobilul în litigiu, preluat abuziv în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, ar fi constituit singurul remediu eficient pentru recurenții-reclamanți M. I. și A. M., întrucât calea oferită de legea specială era una efectivă.
Pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legea specială de reparație a abuzurilor săvârșite în materie imobiliară, era necesar ca recurenții-reclamanți să urmeze procedura prevăzute de Legea nr. 10/2001. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, imobilele preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație. Or, pentru situația recurenților-reclamanți, al căror imobil a fost preluat în mod abuziv în înțelesul art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001, a fost adoptată o lege specială de reparație, care a reglementat modalitățile juridice de redobândire a bunului imobil preluat în mod abuziv de stat, însă reclamanții nu au înțeles să uzeze de prevederile acestei legi, în sensul de a formula notificare în termenul și cu procedura reglementată de Legea nr. 10/2001.
Sancțiunea pentru omisiunea de a formula notificare, potrivit art. 22 alin. (5) din lege, este „pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent”.
Critica potrivit căreia constatarea nulității absolute a contractului de donație are ca efect recunoașterea lor ca proprietari ai imobilului, astfel încât, în temeiul art. 480 Cod Civil, trebuie să se bucure de toate atributele dreptului de proprietate, este nefondată, deoarece Curtea constată că reclamanții nu au un bun actual, întrucât au pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului a cărui restituire o solicită de la pârâtul M. București prin preluare abuzivă, în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001, cu mulți ani înainte de ratificarea Convenției de către România, situație în care, ratione temporis, protecția oferită de Convenție nu se întinde asupra actului preluării abuzive.
Este nefondată și critica potrivit căreia - analiza continuității dreptului de proprietate a fost făcută de instanța care a pronunțat sentința civilă nr. 3229/30.04.2008, definitivă și irevocabilă, prin care a constatat nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr. 5722/14.12.1962. Astfel, Curtea constată că dreptul de proprietate al recurenților-reclamanți nu a fost recunoscut prin hotărâre judecătorească, după ratificarea Convenției, în sensul hotărârii pilot M. A. și alții c. României, deoarece nu dețin nicio hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care instanțele să le fi recunoscut dreptul de proprietate și care să fi dispus în mod explicit restituirea imobilului prin dispozitivul hotărârii, dispozitiv care să poată fi învestit cu formulă executorie pentru restituirea apartamentului, astfel încât nu se poate discuta despre existența unui bun actual al acestora, care să poată fi valorificat în cadrul acțiunii în restituire de față.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că sunt neîntemeiate criticile formulate în cadrul recursului de față, critici analizate de instanță din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții-reclamanți A. M. și M. I., împotriva deciziei civile nr. 804A/10.09.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. București prin Primarul General.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.05.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. S. C. D. Z. D. F. G.
GREFIER,
S. V.
Red.dact.jud.MSC
Tehnored. PS/28.05.2014
2 ex.
Jud. apel: M.L.R.
E.C.C.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 958/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 913/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
