Pretenţii. Decizia nr. 112/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 112/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-03-2012 în dosarul nr. 112/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 112A
Ședința publică de la 09.03.2012
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE – Z. D.
JUDECĂTOR - C. M. S.
GREFIER - D. L.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelantul-reclamant T. R. – fiul lui A. și A., născut la 14.09.1966) – la Penitenciarul G., ., județul G., împotriva sentinței civile nr. 1657/10.10.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârâtul M. Justiției și Libertăților Cetățenești – cu sediul în București, ., sector 5, cauza având ca obiect „pretenții – acțiune în răspundere delictuală”.
Dosarul a fost strigat la ordinea listei de apeluri.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul reclamant T. R., în stare de arest și asistat de avocat din oficiu Olaraș A., în baza delegației de substituire a domnului avocat N. R.- apărătorul titular al împuternicirii avocațiale nr.49/14.02.2012, lipsind intimatul-pârât M. Justiției și Libertăților Cetățenești.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că, la data de 08.03.2012, la registratura secției s-a înregistrat cererea formulată de domnul avocat N. R. G., în calitate de avocat din oficiu pentru apelantul reclamant, prin care a solicitat lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată, deoarece se află la Judecătoria Cornetu.
Reprezentanta apelantului- reclamant depune la dosar delegația de substituire și împuternicirea avocațială a avocatului titular. Având cuvântul, solicită a se încuviința, la solicitarea expresă a apelantului, efectuarea unei adrese la Administrația Națională a Penitenciarelor, pentru a comunica în ce penitenciar a fost deținut apelantul reclamant în perioada iunie 1999 – februarie 2009. Totodată, învederează că la dosar a depus buletinul de măsurători al câmpului radioelectric.
Curtea în urma deliberării, respinge solicitarea apelantului deoarece constată că în dosarul de fond există buletinul de măsurători al câmpului radioelectric(filele 8-15); constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului declarat în prezenta cauză.
Apelantul reclamant T. R., prin avocat, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat în scris.
Curtea pune în discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 2003 – februarie 2009.
Reprezentanta apelantului- reclamant lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune; pe fond, solicită admiterea cererii de chemare în judecată. Depune la dosar concluziile scrise formulate de apelantul reclamant.
Apelantul reclamant solicită respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de instanță și pe fond admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la această instanță la nr._ /14.07.2010 reclamantul T. R. a chemat în judecată M. Justiției și Libertăților Cetățenești pentru obligarea acestuia la plata sumei de 5.000.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daunele morale și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamantul T. R. arată că angajații din sistemul administrației penitenciare beneficiază de un spor pentru condiții vătămătoare, respectiv pentru câmpuri electromagnetice de radiofrecvență produse de tehnica din dotarea penitenciarelor. Prin cele două ordine emise de M. Justiției și Libertăților Cetățenești se admite că în penitenciare este depășită limita maximă admisă de lege .Se susține de către reclamant că deținuții sunt supuși unei pedepse suplimentare în acest fel și sunt discriminați pentru că nu primesc acest spor pentru munca depusă în penitenciar.
Reclamantul mai arată că a fost supus acestor câmpuri electromagnetice în perioada 2003-februarie 2009, la Penitenciarul București-Rahova.
În drept, reclamantul invocă prevederile art.998-999 Cod civil,art.35,16,20 și 148 din Constituția României,Ordonanța 137/2000,art.14 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și art.1 din Protocolul nr.12 adițional la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.
M. Justiției și Libertăților Cetățenești a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii întrucât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.998-999 cod civil ,iar reclamantul nu arată care este prejudiciul suferit și care este fapta ilicită sau vinovăția pârâtului.
Prin sentința civilă nr.1657/10.10.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă, s-a respins cererea formulată de reclamantul T. R. deținut în Penitenciarul București Jilava împotriva pârâtului M. Justiției și Libertăților Cetățenești cu sediul în București . sector 5 ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul T. R. se află în stare de detenție în Penitenciarul București Jilava. Acesta susține că se află în detenție de aproximativ 21 ani, că nu a fost folosit la muncă și că în penitenciar există tehnică ce emit radiații electromagnetice.
Reclamantul a depus la dosar un buletin de măsurători al câmpului radioelectric întocmit pentru Penitenciarul București Rahova în anul 2007 de către .>
Celelalte înscrisuri depuse de acesta se referă la legislație internă și europeană.
Tribunalul a analizat cererea de chemare în judecată prin raportare la temeiurile de drept invocate de către reclamant.
În ceea ce privește dispozițiile privind răspunderea civilă delictuală, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art.998-999 din vechiul Cod civil, ținând seama de prevederile art.223 din Legea nr.71/2011 și data depunerii cererii,14.07.2010.
Art. 998 din vechiul Cod civil prevede că orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara.
Art. 999 din vechiul Cod civil prevede că omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa.
Pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală în baza acestor dispoziții legale trebuie îndeplinite cumulativ 4 condiții,respectiv existența unui prejudiciu,a faptei ilicite,a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu,a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
Prejudiciul constă în rezultatul sau efectul negativ suferit de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană .
În cauza de față, reclamantul a susținut că prejudiciul este de natură morală, determinat de faptul că ar fi fost expus radiațiilor câmpurilor electromagnetice emise de aparatura din Penitenciarul București Rahova în perioada 2003-februarie 2009.
Prima instanță a reținut că nu a fost făcută dovada acestuia.
Din probele administrate în cauză nu rezultă că reclamantul s-a aflat pe perioada invocată în Penitenciarul București Rahova și că a fost expus acestor radiații.
Pentru a se obține repararea unui prejudiciu trebuie ca acesta să fie cert ,acest caracter însemnând că prejudiciul este sigur atât în privința existenței, dar și în privința posibilității de evaluare. Acest caracter cert al prejudiciului nu a fost dovedit în cauză.
Fapta ilicită presupune ca, prin acțiunea sau inacțiunea unei persoane prin care au fost încălcate normele de drept subiectiv sau când au fost prejudiciate interesele unei persoane au fost aduse prejudicii unei alte persoane.
Nu rezultă din probele administrate în cauză fapta ilicită a pârâtului.
Prin buletinul de măsurători al câmpului radioelectric întocmit pentru Penitenciarul București Rahova în anul 2007 de către . la dosar de către reclamant nu rezultă că s-ar fi săvârșit vreo faptă ilicită de către pârât care să fi produs vreun prejudiciu reclamantului.
Existența raportului de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită presupune stabilirea unor corelații obiective între faptele sau evenimentele care au precedat prejudiciul și prejudiciul însuși. Așa cum am arătat mai sus nu s-a făcut dovada existenței prejudiciului și a faptei ilicite,astfel că nu există nici raportul de cauzalitate dintre acestea.
Ultima condiție prevăzută de art.998 -999 din vechiul Cod civil se referă la existența vinovăției pârâtului. De vreme ce nu există un prejudiciu sau o faptă ilicită ,pe cale de consecință,nu există nici vinovăția pârâtului în prezenta cauză.
În ceea ce privește celelalte temeiuri de drept invocate de către reclamant ,respectiv art. 16 din Constituție referitor la egalitatea în drepturi ,art.20 din Constituție referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art.35 din Constituție referitor la dreptul la mediu sănătos și art.148 din Constituție referitor la integrarea în Uniunea Europeană,OG nr.137/2000, art.14 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și art.1 din Protocolul nr.12 adițional la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului față de cele reținute mai sus nu sunt incidente în cauză.
Prin urmare,tribunalul a respins cererea ca nefondată.
Împotriva sentinței civile nr.1657/10.10.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a-III- a Civilă a declarat apel apelantul reclamant T. R..
În motivarea apelului apelantul critică sentința pentru următoarele motive:
M. Justiției și Libertăților Fundamentale Cetățenești a emis două ordine, prin care acordă spor la salariu funcționarilor de penitenciare pentru condițiile vătămătoare respectiv câmpuri electromagnetice de radiofrecvență produse de tehnica din dotarea penitenciarelor.
S-a mai subliniat că, prin emiterea ordinelor nr.945/C/2.04.2003 și nr.399/C/ 2007, M. Justiției a autorizat funcționarea unei tehnici (antena de emisie – recepție și sistemul de bruiaj al telefoanelor mobile) care emite radiații electromagnetice de mare putere, care depășește 10W/mp, condamnând astfel deținuții la condiții vătămătoare de viață, pe termen lung și foarte lung.
S-a mai arătat că, la penitenciar, funcționarii lucrează efectiv 40 de ore pe săptămână în condițiile vătămătoare din penitenciar, respectiv radiațiile electromagnetice emise de tehnica din dotare.
Prin ordinele 945/C/2.04.2003 anexa 4.3. și nr.399/C/2007 M. Justiției a făcut o discriminare între persoane fizice, pe funcționarii de penitenciare stimulându-i cu sporuri la salariu pentru că sunt radiați, iar pe deținuți obligându-i să trăiască într-un mediu nociv, vătămător, timp de 168 ore pe săptămână non stop.
Apelantul a depus la dosar buletinul de măsurători al câmpului radioelectric din Penitenciarul București Rahova întocmit în anul 2007 de către .>
Buletinul de măsurători depus la dosar dovedește gravele și negativele consecințe create de pârât prin emiterea celor două ordine mai sus menționate.
Instanța de fond nu a avut în vedere și nu a analizat, sub nici o formă, adresa cu nr.i/_/PBRB/20.06.2008 – semnată chiar de directorul Penitenciarului Rahova, în care s-a recunoscut că funcționarii de penitenciare primesc spor la salariu în baza ordinelor sus menționate.
Adresa mai sus menționată face dovada vinovăției pârâtului și a fost menționată de apelant de mai multe ori, în dosarul procesului, inclusiv în cadrul concluziilor scrise depuse la dosar.
Se învederează că instanța de fond nu a reținut situația de fapt și motivul real pentru care a fost chemat în judecată pârâtul, anume că M. Justiției a emis două ordine prin care a menținut tehnica preluată radioactiv și astfel l-a obligat să trăiască într-un mediu nociv, vătămător.
De asemenea, instanța de fond nu a avut în vedere că Ordinul Ministerului Sănătății nr.1193/2006 și Hotărârea nr.1136/30.08.2006 stabilesc fără echivoc, că, atunci când radiațiile depășesc limita maximă admisă de lege (în cazul de față)trebuie luate măsuri urgente pentru protejarea populației.
Dacă radiațiile ar fi fost în limită legală, de ce s-ar mai fi acordat spor la salariu funcționarilor de penitenciare.
Apelantul susține că instanța de fond a considerat că este corect ca o categorie de oameni (gardieni) să primească bani pentru că sunt radiați – vătămați timp de 40 de ore pe săptămână, iar deținuții (în speță apelantul) să fie vătămați prin radiere cu unde electromagnetice, non stop, deși legea interzice acest lucru.
De asemenea, se învederează că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la obiectul cererii apelantului.
Apelantul în cererea de chemare în judecată a arătat că este vătămat de radiațiile electromagnetice de mare putere emise de tehnica din dotarea penitenciarelor.
Se susține că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la concluziile scrise depuse de apelant la dosar și nici la documentele la care a făcut referire.
În drept, s-au invocat art.282 – 287 Cod procedură civilă.
Intimatul – pârât M. Justiției și Libertăților Cetățenești a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, Curtea constată că apelantul-reclamant invocă o faptă continuă și anume emiterea radiaților electromagnetice în cadrul unităților de detenție, motiv pentru care va considera că existența faptei pe parcursul perioadei invocate, constituie o problemă de fond, având în vedere continuitatea acesteia (așa cum reclamă apelantul), și nu de prescriptibilitate.
Analizând apelul declarat din prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art.295-296 din Codul de Procedură Civilă, Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
În primul rând, instanța de apel va analiza calea de atac din perspectiva dispozițiilor art.998-999 din Codul Civil din 1986, care sunt aplicabile având în vedere că dipozițiile Noului Cod Civil care reglementează răspunderea civilă delictuală nu sunt aplicabile, fiind vorba despre fapte juridice în desfășurare, care sunt reglementate de normele juridice în vigoare la data producerii acestora, în conformitate cu art.223 din Legea nr.71/2011.
Potrivit art.998-999 din Codul Civil din 1864 „orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara”.
În cauza de față, pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesar să fie îndeplinite trei condiții: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu și a unei legături de cauzalitate.
Cu privire la existența faptei ilicite, instanța de apel constată că T. R. invocă faptul că există în penitenciar emisii de radiații electromagnetice care sunt suportate de către deținuți, în mod constant și că această împrejurare ar atrage discriminarea între deținuți și personalul penitenciarul, care beneficiază de un spor la salariu pentru munca în condiții vătămătoare.
În primul rând, instanța de apel învederează că nu se poate vorbi despre discriminare între personalul penitenciarul și deținuți, care execută o pedeapsă privativă de libertate, deoarece discriminarea, din prisma art.14 din Cedo, presupune existența unui tratament diferit între persoane, care se află în situații identice sau cel puțin similare.
În cauza de față, nu ne aflăm în prezența unei situații similare între personalul salariat al penitenciarului și deținuții, deoarece personalul penitenciarul își desfășoară activitate în temeiul unui raport individual de muncă, iar statul, în calitate de angajator, are obligații specifice de a asigura desfășurarea activității, în condiții normale și lipsite de riscuri, în conformitate cu legislația privind protecția muncii.
În schimb, deținuții se află în executarea unor pedepse privative de libertate, ca urmare a condamnării definitive, iar „măsurile privative de libertate sunt însoțite de obicei de suferințe și umilire”, așa cum a reținut și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Păvălcache, cererea nr._/03, hotărâre din 18 octombrie 2011 sau în Cauza M. împotriva României, publicată în: Monitorul Oficial Nr. 651 din 13 septembrie 2011.
Cu toate acestea, s-a reținut în jurisprudența Cedo că „orice prizonier este deținut în condiții care sunt compatibile cu respectarea demnității umane, că modalitățile de executare a pedepsei nu supun persoana în cauză unei suferințe sau unei încercări de o intensitate care să depășească nivelul inevitabil de suferință inerent detenției și că, ținând seama de cerințele practice ale detenției, sănătatea și confortul prizonierului sunt asigurate în mod corespunzător [Kudła împotriva Poloniei (MC), nr._/96, CEDO 2000-XI, Norbert Sikorski împotriva Poloniei, nr._/05, pct. 131, 22 octombrie 2009]. Astfel, detenția unei persoane bolnave în condiții neadecvate pot constitui, în principiu, un tratament contrar art. 3 [a se vedea, de exemplu, P. împotriva Regatului Unit, nr._/96, pct. 30, CEDO2001-VII; İlhan împotriva Turciei (MC), nr._/93, pct. 87, CEDO 2000-VII, și Naoumenko împotriva Ucrainei, nr._/98, pct. 112, 10 februarie 2004].
Astfel, nu se poate realiza o comparație între condițiile de muncă pe care trebuie să le asigure statul român pentru personalul angajat în penitenciar și deținuții, care se află în executarea unei pedepse privative de libertate și care trebuie să suporte anumite restricții inerente regimului de detenție.
În acest context, emiterea ordinelor nr. 945/C/2.04.2003 și nr.399/C/ 2007 de către M. Justiției, prin care s-a acordat un spor la salariu pentru angajații din penitenciar nu echivalează cu detenția unei persoane în condiții vătămătoare și nici nu este de natură a atrage existența unei discriminării între situația salariatului și cea a deținutului.
De asemenea, din analiza celor două ordine rezultă că depășirea valorii expunerii este foarte mică (0,01) și că se referă la stațiile de emisie recepție tip telefon mobil montate pe autovehiculele din dotare și la radiotelefoanele portabile de către cadre.
Astfel, se constată că depășirea nivelelor maxime ale densității de putere a câmpului electromagnetic se datorează instrumentelor folosite exclusiv în activitatea de pază și protecție de către personalul angajat, instrumente care nu pot fi utilizate de către deținuți.
De asemenea, instanța de apel constată că raportul întocmit de CPT la 11 decembrie 2008 include un inventar detaliat al situației din diferitele penitenciare române, vizitate în iunie 2006, printre care și Penitenciarul Jilava și că nu s-a reținut împrejurarea că deținuții ar fi ținuți în condiții de detenție, care să depășească limitele de radiații normale în celule și că nu s-a făcut dovada contrară în acest sens.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că nu există fapta ilicită constând în expunerea la radiații în penitenciar de natură a atrage discriminarea între deținuți și personalul penitenciarului.
Cu privire la prejudiciu, instanța de apel constată că T. R. nu a invocat în ce constă prejudiciul său.
Astfel, acesta nu a precizat în ce ar consta prejudiciul .
Instanța de judecată învederează că este obligatoriu ca partea să invoce în constă prejudiciul cauzat prin pretinsa faptă ilicită reclamată de către parte, deoarece, în raport de natura prejudiciului, se impune administrarea unor anumite mijloace de probă.
Cu privire la existența discriminării între personalul salariat al penitenciarului și deținuți, s-a învederat că nu există o discriminare în sensul invocat de către apelantul T. R., pentru considerentele expuse mai sus.
În ceea ce privește existența unei legături de cauzalitate, instanța de apel constată că nu se impune analizarea incidenței acestei condiții, în condițiile în care nu s-a făcut dovada existenței nici a unei fapte ilicite și nici a unui prejudiciu.
Având în vedere considerentele expuse și, ținând cont de faptul că, criticile formulate nu sunt întemeiate, motiv pentru care va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul – reclamant T. R. fiul lui A. și a lui A., născut la 14.09.1966 – G. la Penitenciarul G., ., județ G. împotriva sentinței civile nr.1657/10.10.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă în contradictoriu cu intimatul – pârât M. Justiției și Libertăților Cetățenești cu sediul în București, sector 5 ..
Va stabili onorariul avocat din oficiu la suma de 300 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepția prescripției.
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul – reclamant T. R. fiul lui A. și a lui A., născut la 14.09.1966 – G. la Penitenciarul G., ., județ G. împotriva sentinței civile nr.1657/10.10.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a-III-a Civilă în contradictoriu cu intimatul – pârât M. Justiției și Libertăților Cetățenești cu sediul în București, sector 5 ..
Stabilește onorariul avocat din oficiu la suma de 300 RON.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 martie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
Z. D. C. M. S.
GREFIER
D. L.
RED.ZD
Tehnored.MȘ/ 4 ex.
16.03.2012
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 113/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Evacuare. Decizia nr. 1771/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
