Pretenţii. Decizia nr. 161/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 161/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 161/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.161 A
Ședința publică de la 19.06.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - E. V.
JUDECĂTOR - I. A. H. P.
GREFIER - S. P.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea apelului formulat de apelantele-reclamante L. A. L. și L. A. M., prin mandatar D. G., împotriva sentinței civile nr.941 din 20.05.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât L. V..
P. are ca obiect – pretenții
Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 05.06.2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când, curtea, pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 12.06.2013 și apoi la 19.06.2013, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând, asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, sub nr._, reclamantele L. A. M. și L. A. L., așa cum a fost precizată în fața acestei instanțe la termenul din 12 septembrie 2008, au chemat în judecată pe pârâtul L. V., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 700.000 lei, reprezentând despăgubiri materiale și morale, suplimentar celor stabilite prin hotărârea penală de condamnare a pârâtului, respectiv decizia penală nr. 1129/A din 26 iunie 2002 a Tribunalului București – Secția a II a Penală.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat, în esență, că sunt fiicele pârâtului, care a fost condamnat prin hotărârea penală menționată mai sus, rămasă definitivă, pentru viol și agresiuni sexuale, infracțiuni care au fost comise asupra reclamantelor.
Reclamantele au arătat că starea lor de sănătate s-a agravat constant, din cauza infracțiunilor cărora le-a căzut victime, respectiv din cauza actelor sexuale săvârșite cu brutalitate de pârât pe parcursul anului 2000, de pe urma cărora L. A. L. a suportat multiple intervenții chirurgicale și internări în spital, motiv pentru care fiind vorba de prejudicii născute după pronunțarea hotărârii penale, se impune majorarea despăgubirilor acordate.
În dovedirea cererii, întemeiată în drept pe dispozițiile Codului de procedură civilă, reclamantele au depus la dosar înscrisuri, respectiv: adeverințe de studiu, hotărârea penală invocată, acte medicale, bilete de ieșire din spital.
Prin sentința civilă nr. 4992 din 10 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, s-a declinat competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamantele L. A. M. și L. A. L., în favoarea Tribunalului București, în raport de valoarea pretențiilor deduse judecății, în cuantum de 700.000 lei, și de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. b Cod de procedură civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III a Civilă, sub nr._ .
Tribunalul București – Secția a III a Civilă, prin sentința civilă nr. 941 din 20 mai 2011 a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că:
Reclamantele au învestit instanța cu o cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 700.000 lei, cu titlu de daune materiale și morale, născute după pronunțarea sentinței penale nr. 282 din 31 ianuarie 2002 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin decizia penală nr. 2018/A din 15 octombrie 2002 a Curții de Apel București.
Așa cum a rezultat din hotărârile invocate, prin sentința penală nr. 282 din 31 februarie 2002 a Judecătoriei Sectorului 4 București, pârâtul L. V. a fost condamnat la pedeapsa de zece ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 197, 201 și 203 Cod penel, în perioada 1993 – 2000, inculpatul întreținând relații sexuale normale și orale cu reclamantele din prezenta cauză, prin constrângere.
Prin decizia penală nr. 1129/A din 26 iunie 2002 a Tribunalului București, a fost desființată în parte sentința penală menționată fiind obligat inculpatul L. V. să plătească părților civile L. A. M. și L. A. L., suma de_ lei/rol, despăgubiri morale, instanța de apel a constatat că situația de fapt a fost stabilită în mod corect, inculpatul întreținând relații sexuale cu reclamanta L. A. M. în perioada 1993 – 2000, iar cu reclamanta L. A. L., în perioada ianuarie – decembrie 2000.
Totodată s-au avut în vedere consecințele deosebit de grave produse de faptele inculpatului, asupra dezvoltării fizice și psihice a părților vătămate, sumele acordate fiind apreciate de instanță ca înlocuind suferințele psihice cu satisfacții materiale, într-un cuantum rezonabil.
Potrivit art. 20 alin. 3 Cod de procedură penală, persoana vătămată se poate adresa cu acțiune la instanța civilă, pentru repararea pagubelor materiale și a daunelor morale, care s-au născut, ori s-au descoperit după pronunțarea hotărârii penale de prima instanță.
În raport de ipoteza prevăzută de acest text legal, reclamantele au formulat cererea de chemare în judecată împotriva pârâtului, susținând că starea lor de sănătate s-a agravat substanțial din cauza actelor sexuale săvârșite de pârât, pe parcursul anului 2000, de pe urma cărora, în special reclamanta L. A. L. a suferit multiple intervenții chirurgicale și internări în spital.
În cauză, au fost depuse numeroase înscrisuri medicale privind pe reclamanta L. A. L., începând cu anul 2002 și până în prezent, înscrisuri în baza cărora s-au efectuat rapoarte de expertiză medico-legală, reclamantele fiind și consultate medico-legal pentru efectuarea rapoartelor de expertiză dispuse în cauză.
Pentru reclamanta L. A. M., în vârstă de 26 de ani, care a fost consultată la data de 11 ianuarie 2010, acuzând stări depresive, plâns ușor, irascibilitate, izolare, în raportul de expertiză nr. A1/_/2009, a fost examinată psihic, consemnându-se că pacienta se află într-o ținută civilă îngrijită, conștientă, corect orientată temporo-spațial auto și allopsihic, cooperantă, nu se decelează tulburări cantitative sau calitative în sfera percepției, ritm și flux ideoverbal în limite normale, integrată socioprofesional, apetit alimentar prezent, fără tulburări hipnice în prezent.
Totodată, la examenul psihologic, s-a concluzionat că reclamanta are o personalitate cu trăsături introverte, fără tulburări de intensitate psihopatologică în prezent.
În concluziile raportului de expertiză, s-a arătat că reclamanta L. A. M., prezintă o deflorare veche (examinare din 28 decembrie 2000) a cărei dată de producere nu se mai poate preciza.
Starea de sănătate a acesteia nu s-a agravat după data de 26 iunie 2002, neputându-se face legătura de cauzalitate, de certitudine între agresiunile fizice reclamate (agresiuni fizice și sexuale ale pârâtului cu accent în anul 2000) și starea ei de sănătate actuală.
În prezent, reclamanta nu prezintă tulburări psihice (fără deficiență psihică) prezentând incapacitate adaptivă de 5%, având capacitate de muncă păstrată.
Raportul de expertiză menționat a fost avizat și aprobat de Comisia de Avizare și Control de pe lângă Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici” București, întrunită în ședința din 19 mai 2010, așa cum a rezultat din avizul nr. E_ din 26 mai 2010 aflat la fila 15 din dosarul Tribunalului București – Secția a III a Civilă, supliment III.
Referitor la reclamanta L. A. L., examinată la data de 11 ianuarie 2010, în vârstă de 24 de ani, din raportul de nouă expertiză medico-legală completare, tribunalul a reținut că, la consultare aceasta a acuzat durere la nivelul coloanei lombare, cervicale, la nivelul genunchiului stâng, precum și amețeli, comisia având în vedere investigațiile recomandate de Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, care au fost temporizate și restructurate ca urmare a internării pacientei la Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare între 13 ianuarie – 15 ianuarie 2010, pe parcursul căreia au fost efectuate radiografii și au fost recoltate probe biologice, neconsiderându-se oportună repetarea acestora.
În concluziile raportului de expertiză, s-a arătat că reclamanta L. A. L. prezintă deflorare veche a cărei dată de producere nu se mai poate preciza, conform certificatului medico-legal nr. A2/7833 din 28 decembrie 2000, în conformitate cu adresa nr. 410 din 25 ianuarie 2010 emisă de Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, reclamanta prezentând spondilolistezis L5 – S1 operat iterativ (2003, 2005, 2009) cu autogrefă din creasta iliacă și material de osteosinteză, sindrom algic și parastezic rezidual; nevralgie cervico-brahială stângă, debilitate fizică, având deficiență globală accentuată prin tulburări statice și dinamice ale coloanei vertebrale, tulburări de sensibilitate, sindrom algic persistent, capacitate de muncă pierdută în cea mai mare parte, fiind încadrabilă în gradul II de invaliditate, din cauza afecțiunilor cronice preexistente.
Comisia de medici a apreciat că afecțiunile pentru care reclamanta L. A. L. a fost internată în mod repetat și s-a intervenit chirurgical, precum și starea de sănătate actuală, nu au legătură de cauzalitate cu agresiunile fizice și sexuale reclamate (ianuarie – decembrie 2000).
Și acest raport de expertiză a fost avizat și aprobat de Comisia de Avizare și Control de pe lângă Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici” București, întrunită în ședința din 17 februarie 2010, conform avizului nr. E_ din 24 februarie 2010, aflat la fila 53 din dosarul tribunalului – supliment I, cu următoarele precizări:
Leziunile coloanei vertebrale au fost consemnate pentru prima dată la data de 30 iulie 2002, referindu-se la o luxație sacrococcigiană, fractură apofiză spinoasă L5, urmată apoi de diagnosticarea spodilolistezisului în luna august 2002.
Aceste leziuni ale coloanei vertebrale nu pot avea decât o etiologie traumatică relativ recentă (probabil din cursul lunii iulie 2002) acestea fiind imposibil să se fi produs în perioada anului 2000, când reclamanta a fost agresată sexual.
În concluzie, în aviz se arată că aceasta este argumentația științifică pentru care leziunile și afecțiunile coloanei vertebrale nu pot fi puse în legătură de cauzalitate cu evenimentele din anul 2000 invocate de reclamante, ele fiind consecința unui episod traumatic suferit, cel mai probabil în luna iulie 2002.
S-a impus a se menționa că ambele rapoarte de expertiză medico-legale au avut ca obiective: să se stabilească dacă după data de 26 iunie 2002 (data pronunțării deciziei penale, prin care s-au acordat despăgubirile morale în cuantum de_ lei) s-a agravat starea de sănătate a reclamantelor L. A. M. și L. A. L. și dacă această stare este ireversibilă; să se stabilească dacă starea actuală de sănătate a celor două reclamante s-a produs ca urmare a agresiunii fizice la care au fost supuse de către pârâtul L. V. și să stabilească, dacă s-a produs o diminuare a capacității de muncă a reclamantelor.
Reclamanta L. A. L. a invocat în special, leziuni și afecțiuni grave ale coloanei vertebrale din cauza evenimentelor din anul 2000, solicitând a fi avute în vedere la efectuarea expertizei.
Or, așa cum s-a arătat mai sus, pentru ambele reclamante, expertizele medico-legale au concluzionat că starea de sănătate actuală a acestora nu au nici o legătură cu agresiunile fizice și sexuale reclamate, că reclamanta L. A. M. are capacitatea de muncă păstrată, iar afecțiunile pentru care reclamanta L. A. L. a fost internată în spital, în mod repetat și s-a intervenit chirurgical sunt consecința unui alt episod traumatic suferit, aproximat ca având loc în iulie 2002.
Pentru reclamanta L. A. L., la solicitarea acesteia formulată atât prin mandatar, cât și prin avocat, s-a depus la dosar avizul eliberat de Comisia Superioară de Medicină Legală nr. E_, a analizat întregul material înaintat de instanță (pentru fiecare raport de expertiză medico-legal și pentru fiecare aviz solicitat de instanță dosarul fiind înaintat în întregime la instituțiile abilitate să întocmească actele solicitate) și a aprobat raportul de nouă expertiză medico-legală nr. A_ și completarea acestuia nr. A_ din 12 februarie 2010 efectuate la Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici” București și, aprobate de Comisia de Avizare și Control de pe lângă Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici” prin avizul nr. E_ din 24 februarie 2010, în sensul că leziunile de la nivelul coloanei vertebrale sau putut produce în condițiile unui traumatism recent, cel mai probabil în luna iulie 2002, neexistând o legătură între violurile săvârșite în mod repetat (potrivit susținerii mandatarului reclamantelor), în cursul anului 2000 și afecțiunile prezentate de reclamantă în anul 2002.
Din dispozițiile art. 998 – 999 Cod civil, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției (vinei) celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
În cauză, reclamantele au invocat un prejudiciu în cuantum de 700.000 lei, reprezentând daune materiale și morale, invocând fapta ilicită a pârâtului produsă pe parcursul întregului an 2000, fără a se putea dovedi în cauză existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul invocat de reclamante.
Atâta vreme cât pentru reclamanta L. A. M., prin raportul de expertiză medico-legal efectuat, avizat în mod legal, s-a stabilit că starea de sănătate nu s-a agravat după data de 26 iunie 2002 și că nu s-a putut face o legătură de cauzalitate, de certitudine între agresiunile fizice și sexuale reclamate și starea acesteia de sănătate actuală, având chiar capacitatea de muncă păstrată, iar pentru reclamanta L. A. L., pentru care s-a dovedit o stare de sănătate agravată, dar fără nici o legătură cu evenimentele ce au avut loc în anul 2000, iar leziunile și afecțiunile coloanei vertebrale invocate în mod expres de reclamantă au fost stabilite, fără echivoc, ca fiind consecința unui alt episod traumatic, suferit cel mai probabil în luna iulie 2002, tribunalul a considerat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998 – 999 Cod civil, tribunalul, față de toate considerentele expuse, a respins cererea astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantele.
Prin motivele de apel se arată că hotărârea este nelegală și netemeinică întrucât:
Instanța a avut în vedere la pronunțarea sentinței, rapoartele de expertiză medico-legale, fără a avea în vedere că Institutul de Medicină Legală „M. Minovici” nu a răspuns obiectivelor stabilite de către instanță, sau au dat răspunsuri evazive cu privire la întrebările:
- dacă s-a efectuat consultul efectiv al reclamantelor și care ar fi trauma posibilă suferită în 2002, mai ales ca din toate actele medicale cât și din cele juridice aflate la dosar nu se făcea vorbire doar despre traumele suferite în urma violurilor suferite de către reclamante pe perioada 1993 – 2000;
- care sunt argumentele din punct de vedere medical care au condus la concluzia că fracturarea coloanei vertebrale – constatate, în 2002, în opinia Institutului de Medicină Legală „M. Minovici” s-ar fi datorat unei traume din iulie 2002.
Consideră că în mod greșit instanța le-a respins cererile fiind vorba de discriminare și antepronunțare.
Mai arată apelantele că Institutul de Medicină Legală „M. Minovici” a omis a răspunde și cu privire la starea lor psihică, date fiind traumele declanșate odată cu violurile săvârșite de pârât.
În apel s-au administrat probele cu înscrisuri și cu expertiză psihiatrică în ceea ce o privește pe apelanta L. A. L..
La termenul din data de 05 iunie 2013, intimatul-pârât a invocat excepțiile autorității de lucru judecat și a lipsei calității procesuale pasive, arătând că nu poate fi subiect pasiv al obligației pretinse și deduse judecății întrucât:
În primul rând, expertizele evocă că starea medicală, ca și istoric de propagare în timp, are ca și cauză comportamentul apelantei care nu s-a tratat pentru suferința pe care o evocă.
Prin sentința de condamnare în cadrul procedurii judiciar-penale, a fost decăzut din drepturile părintești, caz în care, prin raportare la dispozițiile art. 101 din Codul familiei, obligația de întreținere și grija cu privire la sănătatea apelantei a fost transferată prin hotărâre judecătorească în patrimoniul celuilalt părinte, respectiv în patrimoniul mamei. Din declarația apelantei consemnată în conținutul raportului de expertiză săvârșit în fața instanței de apel, fila 15 ultima frază, rezultă că nu a urmat tratament psihiatric și psihoterapeutic pentru că nu a fost sfătuită în acest sens și din lipsa posibilităților financiare. Aceste două considerații evidențiază o anumită comportare a mamei apelantei, persoana obligată juridic față de aceasta, comportare care lasă să se vadă că răspunderea pentru modul în care a ajuns apelanta este a acesteia.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 137 Cod de procedură civilă se va pronunța cu prioritate asupra acestor excepții.
Excepțiile urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:
Intimatul-pârât a fost chemat în judecată în temeiul dispozițiilor art. 998 Cod civil, ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite și nu în calitate de părinte. De asemenea a fost chemat să răspundă pentru fapta sa proprie și nu a altuia.
Excepția autorității de lucru judecat este, de asemenea, neîntemeiată întrucât:
În materia răspunderii civile delictuale în cazul despăgubirilor suplimentare solicitate ca urmare a agravării stării de sănătate ulterior hotărârii penale nu există autoritate de lucru judecat.
Art. 20 alin. 3 Cod de procedură penală, prevede că persoana vătămată se poate adresa cu acțiune civilă pentru repararea pagubelor materiale și a daunelor morale care s-au născut ori s-au descoperit după pronunțarea hotărârii penale de primă instanță.
Art. 22 alin. 1 Cod de procedură penală, prevede că hotărârea penală are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.
Pe fondul cererilor de apel,
Curtea constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 282 din 31 ianuarie 2002, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. 5528/2001, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 1129/A din 26 februarie 2002 a Tribunalului București, inculpatul L. V., pârâtul din cauza de față a fost condamnat la zece ani de închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni concurente de viol, părți vătămate fiind apelantele-reclamante.
Prin aceeași sentință a fost obligat la plata sumei de_ lei despăgubiri morale, câte_ lei pentru fiecare parte vătămată.
În esență, instanțele au reținut că în perioada 1993 – 2000 inculpatul, tatăl minorelor L. A. L. și L. A. M., a întreținut relații sexuale normale și orale cu acestea prin constrângere.
Sub aspectul laturii civile s-a apreciat că în raport cu consecințele deosebit de grave produse de faptele inculpatului asupra dezvoltării fizice și psihice a minorelor suma de_ lei pentru fiecare, permite înlocuirea suferințelor psihice cu satisfacții materiale, într-un cuantum rezonabil.
Prin prezenta acțiune s-a solicitat majorarea cuantumului acestor despăgubiri motivat de faptul că după rămânerea irevocabilă a sentinței penale, starea de sănătate fizică și psihică a reclamantelor-apelante s-a agravat.
În ceea ce privește starea de sănătate fizică, Curtea a apreciat că nu se impune suplimentarea probatoriului efectuat la instanța de fond întrucât prin raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză și avizată în mod legal, s-a stabilit că, afecțiunile fizice, respectiv leziunile grave ale coloanei vertebrale suferite de apelanta-reclamantă L. A. L. nu au nico legătură cu agresiunile fizice și sexuale reclamate.
În apel s-a efectuat însă o expertiză psihiatrică în ceea ce o privește pe apelanta-reclamantă L. A. L..
Din concluziile raportului de expertiză rezultă că, la data examinării, „starea de stres posttraunmatic cu evoluție spre cronicizare/răspuns neadaptat la un factor de stres sever cu evoluție cronică (Cod OMS = Z04.8, F43.1). evoluția spre cronicizare (și nu spre vindecare) a tulburării psihice diagnosticate în anul 2001, reprezintă, prin asimilare de termeni uzitați în medicina somatică, o agravare. Violența fizică particulară la care a fost supusă pacienta reprezintă un factor de stres sever (cotat cu grad foarte ridicat de gravitate) suficient de a determina, din punct de vedere psihiatric, tulburări psihice, care sun întotdeauna consecința directă a acestuia. Din această perspectivă, factorul de stres sever și repetitiv, reprezentat de . fizică sexuală însoțită de violență fizică și psihică, constituie factorul cauzal primar și esențial în absența căruia tulburarea n-ar fi survenit” (fila 357 dosar apel vol. II).
Potrivit dispozițiilor art. 998 Cod civil, orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, să-l repare, despăgubirile urmând să cuprindă atât paguba suferită de partea vătămată, cât și beneficiul nerealizat.
Autorul faptei delictuale este ținut, deci, să acopere integral paguba pe care a produs-o părții vătămate, pentru ca aceasta să fie repusă, pe cât posibil în situația anterioară.
Avându-se în vedere acest principiu al reparațiunii integrale, în cazul în care, după pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, prin care autorul faptei ilicite a fost obligat la despăgubiri față de partea vătămată, au apărut consecințe ale aceleiași fapte prejudiciabile și care nu au putut fi avute în vedere în cadrul judecății anterioare, cel prejudiciat este îndreptățit să promoveze o nouă acțiune pentru daunele survenite ulterior. În atare situație, hotărârea anterioară nu poate fi invocată ca prezentând autoritate de lucru judecat, deoarece în cadrul primului proces nu a fost avut în vedere decât prejudiciul existent la acea dată.
Cum din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică rezultă că apelanta-reclamantă A. L. a suferit o degradare a stării sale psihice ca urmare a faptei ilicite săvârșite de intimatul-pârât, deteriorarea intervenită ulterior pronunțării deciziei penale, Curtea constată că în ceea ce o privește pe această reclamantă se impune admiterea apelului.
Susținerile intimatului în sensul că degradarea stării de sănătate psihică a apelantei nu s-ar datora faptei sale ilicite, ci faptei proprii a petentei, care nu s-a tratat pentru suferința pe care o evocă sau altei persoane, respectiv mamei apelantei căreia i-a revenit exclusiv obligația de a avea grijă de sănătatea apelantei, ca urmare a decăderii intimatului din drepturile părintești, nu pot fi reținute de instanță ca întemeiate, având în vedere concluziile raportului de expertiză evidențiate mai sus.
Chiar dacă s-ar reține că au fost mai mulți factori care au determinat degradarea stării de sănătate psihică a apelantei este cert că principala cauză a fost violența psihică și fizică la care a fost supusă în perioada 1993 – 2000 de către intimatul-pârât.
La stabilirea cuantumului daunelor morale ce urmează a fi acordate, instanța va ține seama de concluziile actelor medico-legale, cu privite la urmăririle în timp ale faptei ilicite.
În consecință, admițând apelul acestei părți, Curtea va schimba în parte sentința va admite în parte acțiunea acestei reclamante și va obliga pârâtul la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale, sumă apreciată de instanță că permite înlocuirea traumelor psihice suferite ulterior pronunțării deciziei penale nr. 1129/A/2002 a Tribunalului București.
Având în vedere că în ceea ce o privește pe apelanta L. A. M. nu s-au administrat probe din care să rezulte că starea sa de sănătate, fizică sau psihică, s-a degradat după pronunțarea deciziei penale nr. 1129/A din 26 februarie 2002 a Tribunalului București, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod de procedură civilă va respinge ca nefondat apelul formulat de această reclamantă, menținând dispozițiile instanței de fond în ceea ce o privește.
Având în vedere dispozițiile art. 274 Cod de procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 18 din OG nr. 51/2008, privind ajutorul public judiciar, intimatul-pârât va fi obligat să plătească cheltuielile suportate de stat, ca urmare a admiterii cererii de ajutor public judiciar formulată de apelanta-reclamantă L. A. L..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei calității procesual pasive a intimatului-pârât ca nefondată.
Respinge excepția autorității de lucru judecat ca nefondată.
Respinge apelul formulat de apelanta-reclamantă L. A. M. domiciliată în București, ., ., ., sector 4, împotriva sentinței civile nr. 941 din 20 mai 2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât L. V. domiciliat în București, ., .. A, ., sector 4, ca nefondat.
Admite apelul formulat de apelanta-reclamantă L. A. L. domiciliată în București, ., ., ., sector 4, împotriva aceleiași sentințe, și cu consecință.
Schimbă în parte sentința.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta L. A. L. și obligă pârâtul să plătească către această reclamantă suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale.
Păstrează restul dispozițiilor sentinței.
Obligă intimatul să plătească Ministerului Justiției suma de 500 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu și suma de 252 lei reprezentând contravaloare expertiză suportat din fondurile statului.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 iunie 2013.
Președinte, Judecător, Grefier,
E. V. I. A. H. P. Ș. P.
Red.E.V.
Tehnodact.C.F.
5ex./23.07.2013
T.B.-S.3.-I.L.M.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 921/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 983/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
