Pretenţii. Decizia nr. 1611/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1611/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-10-2014 în dosarul nr. 1611/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.1611
Ședința publică de la 31.10.2014
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - G. S.
JUDECĂTOR - M. H.
JUDECĂTOR - I. S.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de revizuire formulate de revizuientul HOȚOI G., împotriva deciziei civile nr.688 din data de 15.04.2013, pronunțate de către Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și Pentru cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr._/3/2011 (2195/2012), în contradictoriu cu intimatul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 28.10.2014, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, pentru a da posibilitatea revizuientului să formuleze concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la 31.10.2014, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 545 din 08 martie 2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă în dosarul nr._/3/2011, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul Hoțoi G. în contradictoriu cu S. român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23 mai 2011, pe rolul Tribunalului București – Secția a V a Civilă sub nr._/3/2011, reclamantul Hoțoi G. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței să se constate caracterul politic luat împotriva sa prin măsurile de urmărire a sa permanent, de către securitate din anul 1975 și până în anul 1989, precum și prin condamnări avute – în anul 1982 prin sentința penală nr. 8 din 30 martie 1982 a Tribunalului V. și în anul 1983 prin sentința penală nr. 1132 din 20 decembrie 1983 tot de Tribunalul V. – la doi ani și șapte7 luni închisoare.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantul este fiul lui lacob și al E., născut la 10 septembrie 1945 în ..
Bunicii săi paterni, Hoțoi S. N. și bunica Z., au avut patru copii: N., G., D. și tatăl său lacob. În .-a născut), pe suprafața de 3 ha pământ arabil de bună calitate, au fost construite trei case din cărămidă, cu fundație din piatră de râu și în curte cu grajduri pentru animale. Unchiul său D. murise la vârsta de 15 ani. Celălalt unchi, G., a murit în război, iar soția lui s-a recăsătorit, casa rămânând goală. În ea s-a mutat bunicul său, Hoțoi S. N.. Acesta era de meserie tâmplar, dogar, iar în acea perioadă și-a cumpărat și un cazan de făcut țuică. Și, după cum era la acea vreme, a stârnit invidia în comună pentru că fiecare din frați avea între 5 și 8 ha de pământ arabil, compus din vie, pășune, pădure, precum și animale îngrijite cu mare atenție: păsări, porci, oi. La vremea aceea, creșterea animalelor aducea mulți bani în casă, deci scotea sărăcia din aceasta.
Toți aveau căruță cu boi, pluguri și utilaje pentru lucratul pământului, precum și utilaje pentru prelucrarea bumbacului, lânii și cânepii, în care se obțineau: lâna pentru covoare, fețe de plapumă, țoale de pus pe pat și pe jos, haine, prosoape, fete de masă, cămăși. Toate acestea erau foarte importante la acea vreme, prin anii 1945 – 1956, când nu se găseau alte produse de consum.
Aproape jumătate din . neamuri și cumetri, fini sau alte rubedenii și se ajutau între ei, mai ales la muncile agricole, care erau răsplătite prin produse, acestea constituind cea mai mare bucurie a tuturor la acea vreme. munca era istovitoare pentru toți. După munca de peste zi, seara,mai ales în perioada de vară, trebuia să aducă câteva brațe de găteje pentru foc, căldări de apă, faină de porumb, fasole aleasă, cartofi și toate cele trebuincioase pentru mâncare. Răsăritul soarelui trebuia să îi prindă pe ogor, lucru de loc ușor pentru că cea mai apropiată suprafață agricolă era cam la 3 km, iar cea mai departe la 9 km De multe ori dormeau pe câmp. Așa că seara, se culcau în jurul orei 2300, iar dimineața se sculau pe la 300. Când se începea programul de lucru, soarele nici nu era răsărit pe ogor. Fiind cel mai mare, tata îl lua cu el la brăzdat și la celelalte treburi, iar de pe ogor pleca direct la școală, care era la 6 – 8 km. Iarna mergea la pădure la lemne, ajuta la cărat gunoiul de grajd pe ogoare și la alte treburi de gospodărești. Uneori, plecând foarte de dimineață, cu „noaptea-n cap”, era surprins că oamenii se cunoșteau după binețe.
La părinți a fost cinci copii. Reclamantul era cel mai mare, după care urmau surorile P., F., C. și fratele Iacobel. Fiecare, după vârsta lui, știa ce are de făcut. Erau o familie numeroasă, dar unită, toți puși pe muncă, serioși, iar când promiteam ceva, cuvântul dat era literă de lege. Așa învățaseră din strămoși.
Acest lucru, cum se întâmplă de obicei, a generat invidia sătenilor. Se spunea că sunt chiaburi și că au de toate. De la vârsta de șapte ani păștea oile cu bunicul său împreună, și participa și la celelalte treburi la care era pus să le facă; vara, cu munca la câmp, iar iarna, sau când ploua, se ocupau cu alte treburi.
În perioada de iarnă, sau când nu era de treabă la câmp, mama sa ieșea, torcea, împletea ciorapi de lână, flanele cele necesare pentru îmbrăcat, cosea cămăși că avea și mașină de tors lână și de cusut.
După stabilizare, tatăl s-a împrumutat de la neamuri cu bani și și-ia cumpărat doi boi bine crescuți și frumos îngrijiți la acea vreme, de la târg, din V.. Șefilor de atunci, de la Primărie, nu le-a convenit pentru că ei nu munceau și aveau pretenții să aibă ei, că erau în conducerea PCR locală.
Din diferite motive, l-au trimis pe tata în concentrare la IRB Bârlad, la săpat bazine de apă tocmai în perioada de vară, atunci când era atâta treabă la câmp: de prășit, de legat via, de cosit lucerna, iarba, de secerat, treierat și altele. Trebuia să dea cotă parte din produse la stat cum ar fi: lapte, animale, cereale, vin; obligațiile din acea vreme erau, pe an ce trecea, tot mai mari, dar erau forțați să le dea și mai ales impozitul pe pământ, care de multe ori nu putea fi plătit și venea perceptorul și le confisca din casă bunurile țesute și le ducea la primărie până când plăteau impozitele.
La șapte ani a mers la școală, unde avea de parcurs aproape 3 km de pe jos. V. mergea desculț, iarna cu ciorapi de lână și cu opinci din piele de porc, care, după puțin timp de purtat, se rupeau repede.
Mergând dimineața la școală, cu traista cu cărți și caiete, ducea și oala de lapte de vacă de 5 – 6 litri la centrul de colectare, unde erau obligați să-l ducă.
Până în clasa a III-a a fost premiant, după aceea, fiind cel mai mare, era pus la muncă și nu mai avea timp de învățat. în clasa a V-a a rămas repetent și părinții au găsit de cuviință să îl dea să fie croitor, fapt pentru care a început să fie ucenic la vârsta de 14 ani și lucra la domnul A. C., care după un an a plecat la Bârlad.
A început, în acea perioadă întovărășirea. Toți acei care aveau pământurile prin alte comune, și pământ de proastă calitate, s-au înscris în tovărășie. Au început presiunile. Erau chemați la primărie și obligați să se înscrie în tovarășii. Cei ce nu vroiau să accepte erau dați pe mâna miliției, erau bătuți, când plecau de acolo erau urmăriți, veneau după ei acasă. Fiecare încerca să se ascundă pe unde putea sau de multe ori stăteau fugari prin păduri. Dăduse ordin la școală să nu îi mai primească la ore. Animalele nu erau primite la pășune și se făceau tot felul de presiuni pentru a te determina să te treci în tovărășie; nu te mai lăsa să lucrezi ogorul pe care îl aveai, ți-l lua și te trimitea în alte comune, pe alte parcele. Cum în zona unde locuia reclamantul sunt dealuri foarte mari, cu pantă, cam 50%, te trimetea pe aceste suprafețe în bătaie de joc, ca să accepți să te înscrii în tovărășie. Puterea locală de la acea vreme, secretar de partid, primar, secretar, milițieni, perceptori, când aveau chef veneau la bunicul la masă, mâncau și beau până uitau să mai plece; toate acestea se întâmplau de multe ori, se îmbătau, erau obligați ai săi să facă aceste servicii.
După plecarea lui A., a plecat și reclamantul la Bârlad după aproximativ șase luni și a lucrat ca ucenic la tovarășul B. V., unde munceau câte 10 – 14 ore pe zi, fără să fie plătit.
La data de 01 noiembrie 1962 a fost angajat ca salariat lucrător la Cooperativa „Progresul” Bârlad, până la data de 13 mai 1964, a plecat apoi, prin Autobaza Bârlad, la școala de șoferi nr. 2 din R.. După absolvire și practică, a fost luat în armată pentru a-și satisface stagiul militar, unde a lucrat pe mașina comandantului.
După stagiul militar, a fost angajat la Fabrica de mobilă V., de la 10 ianuarie 1967 până la 25 decembrie 1967, în funcția de șofer. După înființarea județelor, a lucrat ca șofer la Direcția comercială până la 01 noiembrie 1968, după care a lucrat la OCL V., până la 02 martie 1989. Peste tot, unde a lucrat, a învățat, era apreciat, medaliat cu diplome, premii și insigne. La OCL V. lucra pe mașină de transport izotermă, transporta mărfuri diferite. Directorii, secretarii de partid au insistat de mai multe ori ca să fie făcut membru de partid, dar nu a vrut să fie, după care au început presiunile de tot felul. La nivelul unui județ, ca Vasluiul, tovarășii de la securitate erau mulți, orașul era mic și la tot pasul te găseai cu cei de la securitate și cu alții pe care îi mai cunoștea căci lucrau ca informatori.
Niciunul dintre bunicii sau părinții săi nu a fost membru al PCR. Lucrând la întreprinderea menționată mai sus și nefiind membru de partid a fost tot timpul urmărit de colegii săi cu care lucra și care aveau ordin, ca lunar, să raporteze ceea ce li se părea lor că ar face, fie de bine sau de rău. Deci în consecință era tot timpul pus sub urmărire și se știa tot ceea ce face.
Conform legilor de la acea dată, șoferii trebuiau să facă și munca de primitor – distribuitor, adică de gestionare pe timpul transportului.
Din 1968 și până în 02 martie 1989 când i s-a desfăcut contractul de muncă a fost pus la tot felul de presiuni după cum urmează: tovarășul colonel de securitate T. și ceilalți subordonați, trebuiau să informeze și să raporteze tot și toate cele ce îi interesa pe ei; era urmărit de tovarășul colonel U., inspector adjunct la Inspectoratul județean de Miliție. El, personal, a făcut diferite controale la locuința sa de pe ., unde locuia, locuință care o avea de la socrul său, Ciliacu I., care i-a dat-o de zestre când s-a căsătorit cu fiica lui. Nici el și nimeni din familia lui nu au fost membri PCR. Tovarășii de la Miliție primeau ordin de la securitate ca să se facă controale și să-i găsească ceva. a luat marfa de la depozitul ICRA pe care urma să o duc la magazinul nr. 35, unde gestionară era tovarășa A. G. și nu a putut-o preda imediat pentru că la acea oră magazinul era închis. Și asta a durat cam trei zile. Din acest motiv, conform foilor de parcurs, trebuia să plece la Bîrlad după marfa la ora 400 dimineața și venea după ora 1000, iar după amiază erau dirijați în altă parte, magazinul era închis în continuare deși programul de lucru era de la 600 – 1000, 1600 – 2000 seara și din acel moment nu au mai putut să descarce marfa. Ea a fost condamnată în dosar de Judecătoria V., dosar nr. 865/1981, iar reclamantul Hoțoi G. și P. C. a fost condamnați și grațiați pentru că nu aveau ce căuta în acel dosar de delapidare. Faptul că au fost grațiați, în acel an 1982, i-a supărat tare și rău de tot pe cei împotriva sa și făceau tot felul de încercări murdare ca să cadă în greșeală și să fie tras la răspundere cit ceva.
Și au reușit. In după amiaza zilei de 02 iulie 1983, spre seară, după terminarea programului de serviciu,reclamantul s-a dus la garajul proprietate personală, unde avea parcată mașina Dacia, fiind vecin cu tovarășul colonel G. V. pe . vecin, pe nume B. L. a venit la reclamant și l-a rugat să se ducă cu el să ducă o damigeană cu vin la poligon. Acolo era și aștepta să ducă vinul, tovarășul comandant T. de la municipiu cu tovarășul G., șef serviciu economic, tovarășul colonel C. de la cercetări penale. Era sâmbăta și le trebuia vinul ca să se cinstească. Le-a spus că a consumat ceva băutură și nu se poate duce. Văzând că nu se duce au dat iar telefon la B. și a zis să se ducă că nu e departe și răspund ei dacă greșește cineva că doar ei sunt șefii. Așa că a plecat și a dus ceea ce trebuia. L-au mai ținut de vorbă cam vreo 20 minute, după care au dat telefon prin stația radio, ordonând să îl oprească, reclamantul nebănuind că or să-i facă așa ceva. Echipajele l-au oprit, după care a fost dus la analiză, a fost judecat și condamnat Ia doi ani și șapte luni închisoare în 1984. A fost încarcerat la arestul Miliției Municipale în data de 16 aprilie 1984. După o săptămână a fost dus la Penitenciar, iar adus la arestul miliției, iar după o săptămână a fost scos la lucru. Într-una din zilele de lucru, trecând pe lângă Compania de pompieri cu ceilalți colegi, erau două țevi metalice de 2 țoli jos pe pământ, lângă gard. Colegul său B. C. a luat o țeava și s-a adresat reclamantului să o ia pe cealaltă, dar acesta a refuzat, pentru că i-a fost frică să o fure. A fost raportat că nu a vrut să coopereze și pentru aceasta a primit 10 zile de izolare la arest pe care le-a efectuat. La lucru, ziua erau puși sub observație de către Coșulea M. iar noaptea de B. C.. În perioada 01 – 10 august 1984 a apărut Decretul de grațiere nr. 290/1984, Colonelul U. și M. I., șef serviciu de cercetări penale, au hotărât să îl trimită în penitenciar pentru a fi pus în libertate. După o perioadă în care a mai fost ținut, a fost tuns și pus la cele mai grele munci ca să-și bată joc de el și de ceilalți deținuți, a prestat muncă de calitate. Pe data de 19 august 1984 a fost eliberat.
Pe data de 04 septembrie 1984 a început lucrul ca muncitor paznic până a dat examen pentru permis de conducere, a obținut permisul după care a lucrat ca șofer până la data de 02 martie 1989, când i s-a desfăcut contractul de muncă. Unde mergea să se angajeze i se promitea dar nu îl angaja nimeni. A dat întreprinderea în judecată, dar nu i s-a făcut dreptate, judecătoria V. nu i-a dat câștig de cauză. a făcut recurs la Curtea Supremă, după care a fost trimis la judecată la Tribunalul Bacău. Nu s-a ținut cont de recomandările făcute de Curtea Supremă, unde iarăși nu i s-a dat câștig de cauză. S-a adresat iar la Curtea Supremă unde a fost trimis spre judecare la Tribunalul V.. Și de această dată nu i s-a făcut dreptate.
După toate cele suferite în perioada menționată, văzând la televizor și ascultând postul Europa Liberă a ajuns la capătul răbdărilor și a zis, fie ce o fi, că nu se mai poate, în ziua de 22 decembrie 1989 s-a dus la soția sa, care era gestionară la un magazin de confecții pentru copii, care se afla lângă sediul PCR la ora 1000 în fata prefecturii unde a început să se adune mai mulți pentru a lua parte la miting căci văzuseră la televizor ce s-a întâmplat la Timișoara. S-au strâns lângă statuia „Ș. cel M.” mai mulți colegi. Reclamantul a ajutat la montarea stației de amplificare. Unii au început să vorbească la microfon. După care a intrat în sediul PCR a sigilat biroul Primului secretar P., s-au deplasat la Miliția județului unde era comandantul colonel M. M.. În luarea sa de cuvânt a spus oamenilor să nu se tragă, împreună cu colegii săi a fost la Miliția municipiului și apoi la Unitatea militară. Cu mai mulți colegi a luat parte la manifestările ce s-au derulat pentru căderea fostului regim comunist.
Din data de 06 iunie 1990 și până la data de 20 august 1999, timp de nouă ani, două luni și paisprezece zile a lucrat cu mașina personală, pe regim de taxi a achitat, conform chitanțelor și adeverințelor, toate datoriile fiscale către stat (adresa nr. 1881 din 27 martie 2001).
Din data de 20 august 1999 a lucrat la Cerealcom până la data de 03 martie 2003.
La data de 01 martie 2001 a depus dosarul de pensionare cu nr. 1446 din 21 martie 2001 la care din dispoziția doamnei Galeni D., care este șef serviciu la Casa de Pensii V., a ordonat doamnei R. L., fiind subalternă, să anuleze operațiile făcute în cartea de muncă. Cum poate să fie posibil așa ceva.
Pe toată perioada, a achitat cu chitanțe, cu semnătura directorilor, toate dările sociale, care confirmă legalitatea grupei de încadrare II. Chiar și directorii Casei de Pensii și a Inspectoratului de Muncă i-au dat adresă precum că în această perioadă totul este legal și corect și cu toate acestea, perioada mai sus menționată i-a fost anulată în cartea de muncă, din dispoziția doamnei Galera.
Din data de 03 martie 2003 este în șomaj.
Față de cele arătate mai sus, reclamantul a solicitat să se analizeze toate neregulile la care a fost supus, iar în urma analizelor, să se admită acțiunea.
Prin cererea precizatoare la acțiunea introductivă, reclamantul Hoțoi G. a solicitat obligarea intimatei la plata cuantumului sumei totale de 100.000 euro, în următoarea compunere: cu titlu de despăgubiri materiale: contravaloarea sumelor reprezentând cheltuieli ocazionate de exercitarea acțiunii penale și a căilor de atac în cele doua dosare penale finalizate cu condamnarea reclamantului, potrivit înscrisurilor aflate la dosar; contravaloarea sumelor reprezentând cheltuieli ocazionate de exercitarea acțiunii reprezentând litigiu de munca, în toate căile de atac și în reexaminare și trimitere spre rejudecare la fond – Tribunalul V., potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei; drepturile bănești cuvenite, reprezentând diferența de salarizare de care a beneficiat în perioada în care a fost încadrat, ca muncitor necalificat, potrivit înscrisurilor aflate la dosar și susținerilor formulate prin acțiunea introductivă, așa cum a fost completata; drepturile bănești cuvenite pentru perioada în care a fost arestat în mod abuziv, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei.
Înțelege să facă dovada acestor drepturi, în temeiul înscrisurilor aflate la dosar, în completare cu orice alta dovada scrisa a cărei necesitate va rezulta din dezbateri, precum și cu proba testimonială, indicând în calitate de martori, pe situația de fapt privind cuantumul despăgubirilor material care i se cuvine pe următorii: B. G., care a deținut funcția de secretar de partid la unitatea la care a fost încadrat în calitate de conducător auto; C. E., care a deținut funcția de contabil șef la unitatea la care a fost încadrat în calitate de conducător auto; T. I., coleg de serviciu la unitatea la care și-a desfășurat activitatea în calitate de conducător auto – perioada de referința fiind intre anii 1975 – 1989, cu titlu de despăgubiri morale pe care le solicit pentru perioada în care a fost persecutat politic, între anii 1975 – 1989, înțelege sa invoce drepturi bănești cu aceasta calificare, în raport de următoarele situații juridice:
Despăgubiri morale – decurgând din afectarea vieții, onoarei și demnității pentru perioada în care a fost persecutat politic, fiind urmărit de către agenți de securitate, i-au fost întocmite în mod abuziv doua dosare penale, a fost condamnat pentru infracțiuni pe care nu le-a înfăptuit, aspect rezultat din faptul ca, pentru infracțiunea de complicitate la delapidare nu a fost obligat la despăgubiri civile, deși a fost condamnat pentru o infracțiune de prejudiciu, fără ca în sarcina sa să fie stabilit vreun prejudiciu produs unității la care își desfășura activitatea, a executat o perioada pedeapsa privative de libertate etc.;
Deși a operat o reabilitare de drept, la reîncadrarea în munca la unitatea la care anterior fusese încadrat în calitate de conducător auto, i s-a refuzat recunoașterea calificării de conducător auto, fiind obligat sa dea încă o dată examenele necesare pentru a putea fi încadrat în aceasta activitate, deși, în toata perioada în care și-a desfășurat activitatea în calitate de conducător auto nu a produs nici un fel de prejudiciu unității la care și-a desfășurat activitatea, decurgând din calificarea de conducător auto;
După condamnare, a fost încadrat o perioada ca muncitor necalificat, fiindu-i diminuate în mod abuziv veniturile salariale, fiind pus în situația de a desfășura o activitate de necalificat, deși avea calificarea necesara pentru ocuparea postului de conducător auto, fără gestiune;
În mod abuziv, deși operase o reabilitare de drept, la data de 02 martie 1989 i-a fost desfăcut contractual de munca pentru săvârșirea unor fapte în legătura cu serviciu, aspect care l-a pus în situația de a nu-și putea găsi un nou loc de munca, nerealizând, după acesta data, nici un fel de venit din activitate, pentru o perioada mai mare de l an de zile, după aceasta perioada fiind nevoit sa își obțină o autorizație de liber profesionist, din activitatea de taximetrie, cu autoturism propriu, veniturile obținute din acesta activitate fiind aleatorii și sub nivelul salarizării obținute din încadrarea cu carte de munca din perioada anterioara desfacerii contractului de munca;
Deși, în temeiul admiterii recursului extraordinar și trimiterii spre rejudecare în competenta soluționare de către Tribunalul V. a litigiului de munca vizând reintegrarea sa în munca, ca urmare a anularii deciziei de desfacere a contractului de munca și acordării drepturilor bănești aferente – privind drepturile salariale pe care trebuia sa le obțin în intervalul de la data desfacerii contractului de munca și pana la reintegrarea efectiva, urma să beneficieze de admiterea acțiunii, însă i s-a pus în vedere de către judecătorul cauzei sa renunțe la capătul doi al acțiunii, în alte condiții acțiunea urmând a fi respinsa, aspect care s-a și întâmplat, aceasta atitudine a magistratului fiind consecința persecuțiilor de ordin politic din perioada anterioara desfacerii contractului său de munca; înțelege sa facă dovada persecuției de ordin politic, exercitata în ceea ce îl privește – în intervalul de referința 1975 – 1989, prin administrarea probei cu martori, pentru situația de fapt,iar în completare cu orice alt probatoriu care se va dovedi necesar și util, din dezbateri: B. G., secretar de partid în unitatea în care și-a desfășurat activitatea; C. E., contabil șef în unitatea în care și-a desfășurat activitatea; T. I., coleg de serviciu în unitatea în care și-a desfășurat activitatea.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că reclamantul a invocat urmărirea sa permanentă de către fosta securitate din anul 1975 până în anul 1989, condamnarea sa prin sentințele penale nr. 8 din 03 martie 1982 și nr. 1132 din 20 decembrie 1983, ambele pronunțate de Tribunalul V., desfacerea contractului individual de muncă în anul 1989 din cauza condamnărilor penale.
La dosarul cauzei s-au depus adeverințele p/1406/2003 din 10 decembrie 2003 și 1406/3 din 12 noiembrie 2004 emise de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității prin care i se comunică reclamantului că în evidențele acestei instituții nu au fost identificate dosare pe numele reclamantului.
Prin sentința penală 1132 din 20 decembrie 1983 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr. 3768/1983 (fila 17 dosar fond) reclamantul a fost condamnat la închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 38 alin.1 din Decretul nr. 328/1966. Din sentința penală nr. 132 din 20 februarie 1991 pronunțată de Judecătoria V. (fila 23 dosar fond), a rezultat că reclamantul a mai fost condamnat la închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 26 Cod penal cu referire la art. 123 alin. 1 Cod penal, aplicată prin sentința penală nr. 8/1982 pronunțată de Tribunalul V.. Cele două infracțiuni pentru care reclamantul a fost condamnat, nu au caracter politic.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989 constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989 pentru fapte săvârșite înainte de data de 06 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat în data de 06 martie 1945. De asemenea la alin. 2 din același articol sunt enumerate infracțiunile care constituie de drept condamnări cu caracter politic și între care nu se regăsesc și infracțiunile pentru care reclamantul a suferit condamnări.
În ceea ce privește desfacerea contractului de muncă, acest aspect nu formează obiectul Legii nr. 221/2009, măsurile de acest gen putând fi contestate pe calea dreptului comun pe baza dispozițiilor legale în materia dreptului muncii.
Instanța a reținut că reclamantul a fost hărțuit sub diverse forme ca descendent al unei familii românești de tradiție, cu principii morale și sociale de viață sănătoasă, cu o bază materială dobândită prin muncă cinstită, însă formele sub care reclamantul a fost persecutat nu intră sub incidența dispozițiilor Legii nr. 221/2009, astfel că acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva sentinței civile nr. 545 din 08 martie 2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, a formulat apel reclamantul Hoțoi G., criticând-o pentru faptul că deși a arătat că a fost deținut politic, fiind arestat, condamnat și urmărit fără motiv, fiindu-i inventat dosar de către autoritățile comuniste, prima instanță a respins în mod greșit proba solicitată privind audierea unor martori pentru a demonstra caracterul politic al măsurilor ce s-au luat împotriva sa, care a condus la respingerea acțiunii formulate.
S-a solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului.
La data de 26 noiembrie 2012, apelantul prezent personal în instanță a solicitat un termen pentru lipsă de apărare – încuviințat de către instanță și note scrise intitulate „Motivare” la recursul declarat conform art. 304 pct. 5, 6, 7, 8, și 9 Cod de procedură civilă – art. 3041 Cod de procedură civilă.
În motivarea căii de atac, s-a arătat că în mod greșit prima instanță i-a respins proba cu martori prin care urma să dovedească tocmai caracterul politic al măsurilor ce s-au luat împotriva sa, în perioada supusă analizei și să-i fie acordate despăgubiri potrivit art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 224/2009 – acest din urmă text de lege fiind aplicabil, și după pronunțarea deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale a României, fiind în vigoare la data introducerii acțiunii.
Prin respingerea probei cu martori, s-a încălcat rolul activ al judecătorului, instanța s-a pronunțat astfel în sprijinul Statului, or prin martori se dovedea tocmai caracterul politic al condamnării sale penale prin cele două sentințe de la dosar, fiind urmărit fără motiv și abuziv de securitate, recurentul – reclamant neputând fi condamnat în mod legal, întrucât era șofer fără gestiune, ca să fie condamnat la fel ca gestionarii. Instanța a schimbat înțelesul și natura actului juridic dedus judecății.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la fond, pentru administrarea legală a tuturor probelor solicitate în sprijinul acțiunii formulate.
La termenul din data de 11 februarie 2013, Curtea a pus în discuția părților – din oficiu – calificarea căii de atac a apelului declarat, constatând că acesta constituie recurs potrivit art. XIII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru acceptarea soluționării proceselor – temeiul juridic al acțiunii fiind constituit de prevederile Legii nr. 221/2009.
Prin decizia civilă nr.688/15.04.2013 Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins cererea de repunere în termenul de motivare a recursului, ca nefondată și, pe cale de consecință a constatat nul recursul formulat de recurentul – reclamant Hoțoi G., împotriva sentinței civile nr.545 din 08 martie 2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă în dosarul nr._/3/2011, în contradictoriu cu intimatul – pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că cererea de chemare în judecată a fost formulată după . Legii nr.202/2010 (mica reformă) – respectiv la data de 23 mai 2011, iar soluția de la fond privind respingerea ca nefondată a acțiunii era prevăzută „Cu recurs” în minuta hotărârii redactată în urma deliberării primei instanțe (fila 1 verso dosar fond), cu ocazia redactării, dintr-o eroare materială de redactare, hotărârea menționând greșit „Cu apel” în loc de „ Cu recurs” astfel cum era trecut în mod legal în minuta redactată potrivit art. 258 Cod de procedură civilă.
Curtea a mai arătat că în speță, calea de atac în mod clar, era recursul, potrivit temeiului juridic constant al cererii de chemare în judecată invocat de către recurentul – reclamant, și nu calea de atac a apelului, trecut eronat cu ocazia redactării hotărârii.
La termenul din data de 11 februarie 2013, din oficiu s-a pus în discuția părților calificarea căii de atac a apelului declarat și motivat apoi ca „recurs”, ca fiind recurs și excepția invocată de reprezentantul Ministerului Public – privind tardivitatea motivării recursului cu consecințele prevăzute de art. 306 Cod de procedură civilă.
Recurentul – reclamant a solicitat repunerea în termenul de motivare a recursului și proba cu înscrisuri pe această excepție, partea fiind într-o imposibilitate obiectivă medicală de a-și motiva recursul în termenul legal prevăzut de lege – probă încuviințată, pentru care s-a acordat un nou termen.
La termenul stabilit pentru data de 15 aprilie 2013, recurentul a depus la dosar proba încuviințată, constând într-o adeverință medicală de la un cabinet medical din V. eliberată la data de 18 iunie 2012, privind stabilirea diagnosticului pentru recurentul – reclamant de „Luxație tibiotarsionar” pentru care se recomandă scutire medicală (SM) în perioada 18 iunie 2012 – 22 iunie 2012 (fila 16 dosar recurs) – fiind reținută cauza în pronunțare pe excepția, pusă în discuția părților de către instanță – cu concluziile părților și procurorului – privind tardivitatea formulării motivelor de recurs, prevăzută cu sancțiunea nulității recursului declarat și respectiv cererea de repunere în termenul de motivare a recursului formulat de către reclamant.
Astfel, Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, a constatat că sentința i-a fost comunicată reclamantului la data de 24 mai 2012 (fila 19 dosar fond), recursul (astfel calificat) s-a declarat la data de 12 iunie 2012 (menționată pe plicul Oficiului poștal), dar s-a motivat tardiv, abia la data de 26 noiembrie 2012, la circa șase luni de la data comunicării sentinței.
Potrivit art.303 alin.2 Cod de procedură civilă „termenul pentru depunerea motivelor (de recurs) – nota redl) se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte”.
Potrivit art.306 alin.1 Cod de procedură civilă „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal …”, iar instanța constată că în criticile din recurs nu sunt identificate motive de ordine publică, ele conturând în fapt, motivul de nelegalitate privind aplicarea greșită a legii prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
Privitor la cererea de repunere în termenul legal de motivare a recursului, se constată că aceasta nu poate fi primită, întrucât afecțiunea medicală invocată de către recurent, potrivit adeverinței medicale din 18 iunie 2012, se situează după termenul legal prevăzut de lege de 15 zile de la comunicarea hotărârii (24 mai 2012) care expirase deja la 11 iunie 2012, anterior emiterii adeverinței medicale.
Având în vedere considerentele sus-menționate datele reținute mai sus și textele de lege aplicabile, Curtea a respins cererea de repunere a reclamantului în termenul de motivare a recursului – ca nefondată și a constatat nul recursul potrivit art. 306 alin.1 Cod de procedură civilă, cu observația doar că însuși recursul era de altfel și tardiv, fiind declarat a doua zi după expirarea termenului de declarare a căii de atac – de luni, 11 iunie 2012 – respectiv marți, la 12 iunie 2012 (data de pe plicul poștal – fila 3 dosar recurs).
Împotriva acestei decizii, la data de 22.07.2014 a formulat cerere de revizuire reclamantul H. G. care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie sub nr._ .
În motivarea cererii de revizuire, revizuientul – reclamant Hoțoi G. a arătat următoarele:
Conform dispozițiilor art.137 alin.1 Cod Procedura Civila, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiunilor de fond sau de procedura care face de prisos in tot sau in cercetarea fondului pricinei, in cazul său fiind vorba de Deciziile pronunțate de instanța Curții de Apel București in căile de atac, recurs si contestație in anulare.
Deliberând cu prioritate asupra excepției de inadmisibilității caii de atac (ordinare, extraordinare) invocata din oficiu,
Prin formularea caii extraordinare revizuind, solicită analiza judiciară, un control judiciar cu privire la Decizia de recurs, unde instanța respinge recursul prin excepția nulității pentru netimbrare, iar calea de atac contestația in anulare a respins prin excepția inadmisibilității caii de atac extraordinare, instanța va analiza actele dosarului din perspectiva normelor legale, incidente potrivit actului juridic normativ sentința Tribunalului București, oricum este data susceptibila fiind atacata apoi cu recurs.
Iar in ce privește competenta de soluționare a caii de atac in aplicarea art.4 din Legea nr._, coroborat cu art.3 alin.4 Codul de Procedura Civila, unde revine Curții de Apel.
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității cailor de atac și presupune ca părțile nu pot uza in scopul apărării drepturilor si intereselor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege si nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunțat este consacrat la nivel Constituțional fiind înscris în art.129 din Constituție, care prevede dreptul părților de a folosi căile de atac și prin dispozițiile imperative de la care nu se poate deroga.
In speța pentru revizuient este singurul drept ca instanța prin revizuire sa-i aducă un nou Control Judiciar specific caii de reformare.
In drept a formulat calea de atac revizuire conform art. 509, alin.1,2,5,9 din Normele privind Codul de Procedura Civila, art.511, 513.
In cazul de față fondul i-a încălcat dreptul de a face dovada administrării dovezilor cu martori, in cazul recursului i s-a încălcat dreptul la controlul judiciar in a judeca recursul.
In cauza de față, revizuientul arată că a fost prejudiciat, fondul nu i-a admis probele, au respins recursul instanța nu i-a dat posibilitatea să depună documentul medical că nu a avut cum să se prezinte la primul termen. Conform reglementarii legii avea dreptul sa se prezinte la un alt termen. Nu i s-a dat dreptul si posibilitatea de a fi prezent și a susține recursul.
Solicită admiterea rejudecării recursului.
Constatându-se legal investită și competentă să soluționeze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului i decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, reține următoarele:
Examinând cererea de revizuirea, statuând că sunt aplicabile dispozițiile Curtea constată că petentul s-a întemeiat pe prevederile art 322 pct 2,3,5 și 8 cod procedură civilă.
Prin raportare la prevederile art 137 cod procedură civilă, Curtea va examina cu prioritate excepția tardivității cererii de revizuire, pe care o apreciază ca nefondată. Pentru fundamentarea acestei concluzii, Curtea pornește de la dispozițiile art 324 cod procedură civilă, care stabilesc că termenul de revizuire este de o lună și se va socoti:
1. în cazurile prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. 1 cod procedură civilă, de la comunicarea hotărârilor definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute la punctul 7 alin. 2 de la pronunțarea ultimei hotărâri;
2. în cazul prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 3 cod procedură civilă, de la cel din urmă act de executare;
4. în cazurile prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 5 cod procedură civilă, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă ori, după caz, din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea desființată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;
În cazul în care se invocă motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 8 cod procedură civilă termenul de revizuire este de 15 zile și se socotește de la încetarea împiedicării. Având în vedere că obiectul revizuirii îl constituie decizia civilă nr 688/15 04 2013, prin care s-a respins cererea de repunere în termenul de motivare a recursului și s-a anulat ca atare calea de atac promovată, precum și faptul că revizuirea, privită ca o cale de atac extraordinară de retractare ce poate fi exercitată pentru unul sau mai multe motive expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art 322 cod procedură civilă, constituie un tot unitar, Curtea, făcând aplicarea prevederilor procedurale anterior enunțate, apreciază excepția tardivității ca nefondată și o va respinge ca atare.
În ceea ce privește revizuirea, cu soluționarea căreia instanța a fost investită, Curtea, dând eficiență prevederilor art 326 alin 3 cod procedură civilă, apreciază ca este inadmisibilă, în condițiile în care aspectele invocate prin cererea introductivă nu se încadrează în cazurile de retractare enumerate de dispozițiile art 322 cod procedură civilă.
Cu privire la acest ultim aspect, Curtea are în vedere faptul că revizuirea este o cale de atac extraordinară, ce poate fi exercitată, împotriva hotărârilor rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a hotărârilor dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, exclusiv pentru motivele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art 322 cod procedură civilă.
Examinând motivele de revizuire invocate, Curtea reține că prin cel de-al doilea motiv, legiuitorul a urmărit să pună la dispoziția părților o cale de retractare a hotărârilor definitive pronunțate cu încălcarea principiului disponibilității, întrucât vizează inadvertențele între ceea ce s-a cerut de către părți și ceea ce organul a judiciar a pronunțat. Sancționând astfel nerespectarea limitelor investirii instanței de judecată, acest caz de revizuire este incident în situațiile în care se acordă mai mult decât s-a cerut, mai puțin decât s-a cerut sau când s-a dat altceva decât s-a cerut. Pe cale doctrinară s-au făcut o . precizări de natură a circumscrie domeniul de aplicabilitate al acestui caz de revizuire, în sensul că s-a recunoscut admisibilitatea revizuirii și în ipoteza în care capătul de cerere nesolicitat a fost respins deoarece partea poate fi prejudiciată și atunci când instanța respinge o pretenție care nu a fost formulată, statuând prin considerentele hotărârii pronunțate faptul că partea nu ar fi îndreptățită să obțină valorificarea pretențiilor respective. În egală măsură s-a statuat că acest motiv de revizuire nu are în vedere situațiile în care instanța este obligată să se pronunțe din oficiu asupra unor chestiuni, care decurg din aspectele litigioase deduse judecății, precum și faptul că acest motiv de revizuire vizează situațiile în care nu s-a soluționat o cerere principală, accesorie sau incidentală nu și atunci când nu a fost examinată o cerere de probatorii, o excepție, un motiv de apel sau recurs. De asemenea s-a clarificat faptul că prin lucru cerut trebuie să se înțeleagă numai cererile prin care s-a fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul cauzei deduse judecății, cu mențiunea că ceea ce caracterizează aceste cereri și la diferențiază de toate celelalte este faptul că pronunțându-se asupra lor, instanța poate pune capăt litigiului. Pe cale de consecință, revizuirea nu este admisibilă în ipoteza în care o cerere a fost admisă parțial, deoarece instanța a tranșat asupra acelor pretenții și nici în cazul în care instanța s-a pronunțat implicit asupra unor cereri accesorii sau incidentale, prin respingerea capătului de cerere principal.
În privința motivului de revizuire instituit de dispozițiile art 322 pct 3 cod procedură civilă, Curtea reține că, din punct de vedere al condamnării pe care o conțin, hotărârile pot fi cu o singură condamnare, prin care debitorul este obligat pe o prestație determinată și hotărâri cu condamnare alternativă, care conțin o condamnare principală și una subsidiară, care se va executa numai dacă nu este posibilă executarea condamnării principale. Motivul de revizuire anterior menționat poate fi invocat numai în ipoteza în care printr-o hotărâre cu o condamnare, debitorul a fost obligat să predea un lucru cert și determinat, care a pierit, scopul revizuentului fiind de a obține contravaloarea lucrului pierit. În mod obișnuit, se cere revizuirea pentru acest motiv, în situația în care obiectul litigiului piere după pronunțarea hotărârii, deoarece, în cazul în care pierea obiectului cauzei se produce pe parcursul judecății, creditorul are de ales între a-și preciza cererea și a solicita, în temeiul dispozițiilor art 132 alin 2 pct 3 cod procedură civilă, valoarea lucrului pierdut sau pierit sau să solicite ulterior revizuirea. În ipoteza în care se revizuiește o hotărâre cu condamnare alternativă, calea de atac de retractare urmează a fi respinsă ca lipsită de interes deoarece cr4esitorul poate cere executarea condamnării subsidiare.
În ceea ce privește motivul de revizuire întemeiată pe prevederile art 322 pct 5 cod procedură civilă, Curtea constată că legiuitorul care recunoaște posibilitatea revizuirii unei hotărâri definitive, care evocă fondul, dacă după pronunțarea hotărârii sunt descoperite înscrisuri doveditoare, reținute de partea adversă sau care nu au putut fi prezentate instanței de judecată dintr-o împrejurare mai presus de voința părților sau s-a desființat ori s-a modificat hotărârea judecătorească pe care se hotărârea a cărei revizuire se cere.
Așa cum rezultă din economia prevederilor art 322 pct 5 cod procedură civilă, sunt reglementate două situații distincte și anume prima referitoare la descoperirea unui înscris doveditor nou ulterior pronunțării deciziei revizuite, în sensul că trebuie să fie invocat un înscris nou, care nu a fost avut în vedere de instanța de recurs la pronunțarea deciziei revizuite, este un înscris doveditor( în sensul procedural al termenului, în sensul că este probant prin el însuși, nefiind nevoie să fie completat cu alte mijloace de probă) și trebuie să fie determinant pentru soluționarea litigiului, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut ar fi putut conduce la pronunțarea unei alte soluții. Cea de-a doua ipoteză se referă la situația desființării sau modificării hotărârii pe care s-a întemeiat hotărârea pe care s-a întemeiat hotărârea revizuită.
În ceea ce privește motivul de revizuire întemeiat pe prevederile art 322 pct 8 cod procedură civilă, Curtea reține că acest motiv se poate invoca de partea care a fost legal citată( împiedicarea părții nu trebuie să fie determinată de nelegala sa citare, situație în care devine incident motivul de contestație în anulare reglementat de dispozițiile art 317 pct 1 cod procedură civilă), care trebui să dovedească că nu s-a putu prezenta la judecată și nici nu a putut informa instanța despre acest aspect, iar împiedicarea trebuie să se datoreze unei împrejurări mai presus de voința sa, asimilată forței majore, cu precizarea că această împrejurare este o chestiune de fapt care rămâne la aprecierea organului judiciar.
Așa cum reiese din decizia atacată pe calea revizuirii, instanța de recurs a constatat nul recursul pentru nemotivare, în condițiile în care cererea de repunere în termenul de motivare a recursului a fost respinsă. Așa cum rezultă din examinarea dispozițiilor legale, una din condițiile de admisibilitate a revizuirii îndreptate împotriva deciziilor instanței de recurs este aceea de a evoca fondul cauzei, aceasta semnificând că hotărârea revizuită trebuie să îndeplinească cerințele pentru a putea fi considerată o hotărâre de fond. Această regulă își găsește justificarea în faptul că, spre deosebire de recurs, prin care se urmărește remedierea unor erori de drept, revizuirea are drept scop remedierea unor greșeli săvârșite în legătură cu starea de fapt reținută prin hotărâre. Pe cale de consecință, în cazul în care se atacă o decizie a instanței de recurs, prevederile art 322 cod procedură civilă statuează că revizuirea se poate exercita numai împotriva hotărârilor de fond. Prin urmare, în privința acestei categorii de hotărâri, pot fi atacate pe calea revizuirii hotărârile pronunțate în recurs, prin care s-a admis calea de atac și s-a modificat hotărârea recurată pe chestiuni de fapt, în baza înscrisurilor noi administrate( în aceste situații recursul este exercitat în temeiul dispozițiilor art 304 indice 1 cod procedură civilă), precum și cele pronunțate în urma rejudecări fondului după casare. Interpretând per a contrario aceste cerințe legale, rezultă că nu se pot ataca pe calea revizuirii hotărârile prin care recursul a fost admis și s-a modificat hotărârea pentru greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, situația de fapt fiind menținută, deciziile de casare intermediare( hotărârile prin care s-a admis recursul și s-a casat cu reținere sau cu trimitere), hotărârile prin care recursul a fost soluționate în temeiul unei excepții( recursul fiind anulat ca netimbrat, ca nemotivat, respins ca tardiv sau constatat ca perimat) precum și hotărârile prin care s-a respins recursul ca nefondat.
Dând eficiență acestor aspecte teoretice, Curtea reține că decizia atacată, prin care s-a constatat nul recursul pentru nemotivare, nu este susceptibilă de a fi revizuită pentru rațiunile anterior expuse.
Chiar trecând peste aceste chestiuni preliminare și examinând comparativ aspectele invocate de petentă în susținerea cererii cu motivele de revizuire reglementate de prevederile art 322 cod procedură civilă, reține că nu este posibilă încadrarea acestora în niciuna din ipotezele în care această cale de atac de retractare este susceptibil de a fi exercitată. Practic, chestiunile pe care petentul își întemeiază cererea de revizuire, sunt aspecte ce vizează pe de o parte principiul legalității căilor de atac, pe care petentul îl enunță în cererea de revizuire, precum și nemulțumirea petentului legată de imposibilitatea administrării probelor( în special cele testimoniale), or aceste chestiuni puteau și trebuiau invocate prin intermediul căilor de atac de reformare, neputând constitui motiv de revizuire, în condițiile în care nu se încadrează în nici un dintre motivele de revizuire de care se prevalează petentul pentru a-și întemeia în drept cererea sau prevăzute de dispozițiile art 322 cod procedură civilă.
Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, permite retractarea hotărârilor definitive, inclusiv a celor irevocabile, care evocă fondul, fără a aduce atingere puterii de lucru judecat, deoarece se bazează pe anumite fapte, limitativ prevăzute de lege, care au legătură determinantă cu procesul și soluția pronunțată, dar care nu au putut fi analizate de organul judiciar în dosarul de fond, datorită unor împrejurări exterioare.
Pentru toate aceste considerente, constatând că aspectele invocate prin cererea de revizuire nu pot fi încadrate în motivele de revizuire prevăzute de dispozițiile art 322 cod procedură civilă, precum și faptul că hotărârea atacată, fiind pronunțată de o instanță de recurs, nu evocă fondul, Curtea, ținând cont și de fizionomia particulară a acestei extraordinare de atac, relevată în cele ce preced, apreciază inadmisibilă cererea de revizuire formulată. Pe cale de consecință, Curtea va respinge ca nefondată excepția tardivității și ca inadmisibilă cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, excepția de tardivitate.
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul HOȚOI G. împotriva deciziei civile nr.688/15.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr._/3/2011 în contradictoriu cu intimul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. S. M. H. I. S.
GREFIER
S. R.
Red.I.S.
Tehnored.C.S.
Ex.2/05.11.2014
C.A.B.Secția a III-a Civilă – F.P.
- C.M.T.
- D.A.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 472/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 451/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
