Expropriere. Decizia nr. 165/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 165/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 165/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.165
Ședința publică de la 07.04.2015
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE – G. S.
JUDECĂTOR - I. S.
GREFIER - S. R.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror F. N..
Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire formulate de revizuienții V. R., V. L. și V. C., împotriva deciziei civile nr. 424 A din data de 22.11.2012, pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și Pentru cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr._/3/2008, în contradictoriu cu intimații – pârâți S. R. PRIN C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA.
P. are ca obiect – revizuire.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat T. S., în calitate de reprezentant al revizuienților V. R. (prezent personal), V. L. și V. C., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015, emise de Baroul București (fila 113), lipsind reprezentanții intimaților – pârâți S. R. PRIN C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea procedează la legitimarea revizuientului V. R. care prezintă CI.
Curtea constatând că nu mai sunt cereri de formulat, probe de administrat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul asupra cererii de revizuire.
Revizuienții V. R., V. L. și V. C., prin apărător, având cuvântul, solicită admiterea cererii de revizuire apreciind-o admisibilă, față de următoarele argumente:
Există o hotărâre judecătorească care evocă fondul, și prin care s-a pus în discuție dispoziția legală a cărei excepție de neconstituționalitate a fost admisă de Curtea Constituțională. Instanța de recurs a considerat că este necesară sesizarea Curții Constituționale, care a pronunțat soluția ce a fost publicată în Monitorul Oficial.
În condițiile admiterii excepției de neconstituționalitate, în temeiul prevederilor art.322 pct.10 din codul de procedură civilă care privește soluționarea prezentei cauze, revizuienții au legitimitate procesuală solicitând admiterea apelului și omologarea expertizei întocmite la fond, prin care s-a dispus o anumită valoare raportat la momentul la care a fost realizată exproprierea pentru cauze de utilitate publică. Hotărârea a cărei desființare se solicită este o hotărâre pentru care s-au aplicat greșit dispozițiile constituționale, potrivit considerentelor Curții Constituționale.
Față de expertiza instanței de fond, se arată că aceasta validează o valoare de 350 euro/mp., în timp ce expertiza instanței de apel face o evaluare în care suma este de 386 euro/mp.; nicio expertiză nu stabilește un preț mai mic de350 euro.
Precizează revizuenții că au solicitat ca despăgubirile să le fie acordate potrivit expertizei efectuate la judecata în fond, pentru că nu au formulat în cadrul apelului critice relativ la valoarea stabilită prin această expertiză.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, consideră că cererea de revizuire este admisibilă potrivit dispozițiile art.322 pct.10 din Codul de procedură civilă, ca urmare a pronunțării deciziei de Curții Constituționale ulterior rămânerii definitive a deciziei civile nr.424/2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și Pentru cauze cu Minori și de Familie în calea de atac a apelului.
Cererea de revizuire a fost formulată în termenul legal, de persoanele care au fost părți în hotărârea atacată la instanța competentă.
Pe fond, în urma admiterii cererii de revizuire și modificării deciziei atacate, solicită admiterii cererii de apel și omologarea raportul de expertiză efectuat de instanța de apel, expertiză întocmită cu respectarea dispozițiilor art.26 din Legea nr.33/1994,. Această expertiză a avut în vedere contracte de vânzare – cumpărare. Din acest raport față de decizia Curții Constituționale este valabil prețul la momentul efectuării exproprierii 2008, pentru acest moment, experții au stabilit un preț de 387 euro / mp., astfel că reclamanților pentru suprafața de 1054 mp. Expropriată, le revine o despăgubire totală în cuantum de 407.898 euro/mp. la cursul în lei din data efectuării plății.
Solicită admiterea apelului Statului R. apreciindu-l întemeiat, întrucât a criticat hotărârea instanței de fond pentru efectuarea unei expertizei pentru nerespectarea legii și pentru greșita stipulare a termenului de 30 zile în care să fie obligat pârâtul să plătească despăgubirile față de împrejurarea că în cauză nu erau aplicabile dispozițiile art.30 din Legea nr.33/1994.
Cu privire la împrejurarea dacă instanța de revizuire poate aprecia, în contextul motivului de revizuire invocat, și asupra unor dispoziții ale hotărârii atacate cu revizuire care nu sunt vizate de norma juridică în privința căreia s-a pronunțat decizia Curții Constituționale, arată că într-adevăr decizia Curții Constituționale vizează strict acest aspect al valorii terenului, și nu și cel al termenului, însă, procedând la rejudecarea apelului, prezenta instanță poate aprecia cu privire la toate motivele invocate în cererile de apel.
Revizuienții V. R., V. L. și V. C., prin apărător, având cuvântul referitor la aspectul privind limitele rejudecării apelului de către instanța de revizuire, arată că dispozițiile art.322, 327 din Codul de procedură civilă stabilesc că instanța de revizuire poate soluționa apelul sub toate aspectele, având în vedere corecta aplicare a dispozițiilor legale ca urmare a verificării constituționalității reglementărilor incidente în speță.
Sub acest aspect instanța este investită a se pronunța în raport cu probatoriul administrat în apel, și poate să soluționeze raportat la prevederile legale.
CURTEA ,
Asupra cererii de revizuire de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de Familie, revizuenții V. R., V. L. și V. C. au formulat, în contradictoriu cu intimații C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale și S. român reprezentat prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, cerere de revizuire a deciziei civile nr. 424/22.11.2012 pronunțată de această instanță în dosarul cu nr._/3/2008.
În motivarea cererii de revizuire se arată în esență că:
Cerințele de admisibilitate a revizuirii, prevăzute de art. 322 pct 10 din C.pr.civ. sunt în mod cumulativ îndeplinite în situația de față, respectiv:
Revizuirea este formulată împotriva unei hotărâri judecătorești care evocă fondul.
Prin Decizia nr. 506/13.02.2014, Înalta Curte a respins ca nefondate recursurile acestora și a intimatei C.N.A.D.N.R., formulate împotriva deciziei civile nr. 424A/22.11.2012 a Curții de Apel București, menținând în totalitate hotărârea recurată.
Decizia nr. 506, prin care a fost soluționat recursul, nu „evocă fondul" cauzei și nu este susceptibilă de a fi atacată cu revizuire, instanța supremă analizând exclusiv legalitatea hotărârii din apel.
Prin Decizia a cărei revizuire se cere au fost admise atât apelul formulat de revizuenți, fiind majorate cheltuielile de judecată acordate de prima instanță, cât și apelul formulat de C.N.A.D.N.R., cu consecința diminuării despăgubirii acordate pentru exproprierea imobilului proprietatea revizuenților până la concurența sumei 619.317,22 lei.
Instanța de apel a ordonat o nouă expertiză evaluatorie și, pe baza acesteia, a stabilit că justadespăgubire trebuie să se raporteze la un moment ulterior transferului dreptului de proprietate (de la momentul exproprierii), și determinat de data întocmirii raportului de expertiză în faza de judecată în apel.
Este evident, prin urmare, că prin Decizia nr. 424, Curtea de Apel a evocat fondul, aceasta procedând în concret, atât la administrarea de noi probe, cât și la reținerea unei situații de fapt diferite, concretizată prin diminuarea despăgubirilor ce ni se cuveneau.
Se mai arată că revizuienții au calitatea procesuală cerută de lege și justifică interesul în formularea acestei căi de atac, pentru că au avut calitatea de părți în dosarul în care a fost pronunțată Decizia a cărei retractare se solicită, iar în ceea ce privește interesul, este indubitabil că acesta există deoarece prin hotărârea atacată diminuat considerabil cuantumul despăgubirilor stabilite de prima instanță ca fiind datorate revizuienților.
În ceea ce privește încadrarea cererii de față în ipoteza art. 322 pct. 10 C.proc.civ., revizuienții reiterează faptul că cererea introductivă a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, în forma în care acest era aplicabil raportului substanțial dedus judecății.
Tot în baza acestui text de lege a fost pronunțată Decizia nr. 424 a Curții de Apel București, vizată de cererea de revizuire.
Aspectele ce au făcut obiectul controlului de constituționalitate în dosarul nr. 161D/2014, vizează tocmai modalitatea de interpretare art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 prin raportare la art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care a constituit și fundamentul soluției dispuse de Curtea de Apel București prin Decizia atacată cu revizuire.
Însăși invocarea excepției de neconstituționale de către aceștia în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost determinată de soluția dispusă de instanța de apel în dosarul de față.
Prin Decizia nr. 12/15.01.2015, Curtea Constituțională a tranșat, cu titlu definitiv și obligatoriu erga omnes, problema interpretării art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004, prin raportare la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și a decis că, în maniera în care dispozițiile sunt interpretate și aplicate în sensul că se va avea în vedere valoarea imobilului de la momentul efectuării expertizei în cadrul judecării procesului (iar nu transferul dreptului de proprietate), acestea aduc atingere exigențelor constituționale cuprinse în art. 44 alin. (3) din Legea fundamentală.
Curtea a statuat că „Despăgubirea stabilită prin raportare la momentul raportului de expertiză (n.n. tocmai acel moment în funcție de care s-a pronunțat Curtea de apel prin Decizia nr. 424A), adică în cursul procesului nu este „dreapta" (nu are caracter just) deoarece cuantumul ei nu este contemporan momentului transferului dreptului de proprietare, soluție de principiu cu valoare constituționala (.-.)."
Pentru a pronunța soluția consfințită în Decizia nr. 424A, instanța de apel a dat efect chiar dispozițiilor legale în discuție, declarate neconstituționale ulterior devenirii definitive a acesteia.
Astfel, în speță se verifică existența unei Decizii de admitere a excepției de neconstituționalitate cu privire la un text de lege incident în cauză, iar în plus, aspectul care a făcut obiectul controlului a fost unul definitoriu pentru admiterea apelului promovat de CNADNR.
Este evident – în susținerea revizuenților - că în speță textele declarate neconstituționale nu pot fi disociate de criticile revizuienților, respectiv de argumentația instanței de apel, întrucât, astfel s-a arătat mai sus, acestea au stat la baza deciziei a cărei retractare se solicită.
Mai precizează revizuenții că cererea este introdusă în termenul prevăzut de art. 324 C. proc. civ. și la o instanță competentă
Decizia nr. 12/15.01.2015, a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 152/3.III.2015. Astfel, termenul de trei luni prevăzut de lege pentru exercitarea acestei căi de atac s-ar împlini la data de 04.06.2015.
Actul de procedură este depus la instanța competență potrivit dispozițiilor art. 324 C. proc. civ.. Curtea de Apel București, Secția a lll-a Civilă fiind și cea care a pronunțat hotărârea a cărei retractare se solicită.
Cu privire la legalitatea și temeinicia sentinței nr. 62/2009 pronunțată de Tribunalul București în primă instanță, se susțin următoarele:
De vreme ce Decizia nr. 424A a Curții de Apel București s-a întemeiat pe o interpretare literală a textului art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004, prin raportare la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" și a modificat sentința primei instanțe, în sensul diminuării cuantumului despăgubirilor, în funcție de valoarea imobilului de la data efectuării expertizei în cursul judecății în apel, instanța de fond (Tribunalul București) a dat efect garanțiilor prevăzute la art. 44 alin. (3), (5) și (6) din Constituția României și art. 1 din Primul Protocol la CEDO, și a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate revizuienților în raport de momentul la care a avut loc transferul dreptului de proprietate în procedura de expropriere, așa cum rezultă din considerentele sentinței.
Din analiza Deciziei nr. 12/15.01.2015 a Curții Constituționale, coroborat cu excepția formulată de revizuienți, ce a fost admisă prin această hotărâre, controlul de constituționalitate a fost efectuat asupra interpretării textului art. 9 teza a ll-a din Legea nr. 198/2004, potrivit cu care sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză" s-ar referi la momentul efectuării expertizei în cadrul soluționării procesului privind cuantumul despăgubirilor, iar nu la data transferului dreptului de proprietate, moment de care este indisolubil legata măsura stabilirii despăgubirilor, astfel cum a reținut Curtea Constituțională.
Tribunalul București a aplicat textul art. 9 teza a ll-a din Legea nr. 198/2004 raportat la art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 într-o manieră care corespunde exigențelor constituționale, consfințite de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 12/15.01.2015.
Sentința civilă nr. 62/2009 a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 44 alin. (3) din Constituție, respectiv art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la C.E.D.O., cuantumul despăgubirilor la plata cărora a fost obligat expropriatorul pârât fiind calculat prin raportare la valoarea imobilelor de același fel și din aceeași unitate administrativ - teritorială cu cel expropriat, de la momentul transferului dreptului de proprietate în procedura de expropriere.
În lumina considerentelor expuse, rejudecând apelul formulat de ambele părți, solicită revizuenții să se respingă motivul de apel al C.N.A.D.N.R. care vizează pretinsa „nesocotire a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994" de către prima instanță, prin prisma momentului în funcție de care au fost stabilite despăgubirile.
Față de aceste argumente, concluzionează revizuenții în sensul că apelul C.N.A.D.N.R. împotriva sentinței nr. 62/2009 se impune a fi respins, ca nefondat, iar hotărârea apelată menținută în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor la care a fost obligat expropriatorul pârât.
În subsidiar, se solicită ca, înmăsura în care vor fi apreciate ca întemeiate considerentele instanței de apel, în sensul că raportul de expertiză omologat de prima instanță nu ar respecta criteriile stabilite de art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece valoarea rezultată ar fi fost determinată pe bază de „oferte de prețuri, iar nu pe baza prețurilor cu care se vând imobilele de același fel" – să fie omologat raportul de expertiză întocmit în cursul judecății apelului, să se reaprecieze această probă și să fie obligați intimații pârâți, în acord cu Decizia nr. 12/15.01.2015 a Curții Constituționale, la plata despăgubirilor în cuantumul calculat prin acest raport în baza primei comparabile utilizată în expertiză, care are în vedere data exproprierii-transferului dreptului de proprietate (25.02.2008), sau dispunerea unei alte expertize.
Pentru toate argumentele evocate în cuprinsul prezentei cereri, revizuienții solicită încuviințarea revizuirii și modificarea în partea hotărârii atacate, conform celor arătate în petit.
Nu a fost formulată întâmpinare la cererea de revizuire astfel susținută.
Anexat cererii de revizuire, au fost depuse înscrisuri de către revizuenți.
Analizând cererea de revizuire astfel formulată, în raport de criticile aduse deciziei atacate, de actele și lucrările dosarului, și de exigențele stabilite prin art. 326 raportat la art. 129 alin. ultim din C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 424/22.11.2014 pronunțată de Curtea de apel București secția a III-a în dosarul cu nr._/3/2008 au fost admise apelurile formulate de apelanții reclamanți V. R., V. L., V. C., și de apelanta pârâtă C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, împotriva sentinței civile nr.62 din 16.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA.
A fostschimbată în parte sentința apelată, în sensul diminuării despăgubirilor cuvenite la suma de 619.317,225 lei, al îndepărtării dispoziției privind obligarea la plata despăgubirilor în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii și în sensul majorării cheltuielilor de judecată cuvenite reclamanților la suma de 3.504,7 lei.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
S-a luat act de faptul că, în apel, reclamanții și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
A fost respinsă, ca nefondată cererea apelantei pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.
Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut în esență că:
Apelanții reclamanți sunt proprietari ai terenului în suprafață de 1054 m.p., având număr cadastral_/2/2/1, situat în București, .-513, ce a făcut obiectul exproprierii dispuse de către pârâți în baza Legii nr.198/2004 și a H.G. nr.948/2007 completată prin H.G. nr.1519/2007, în vederea realizării obiectivului de utilitate publică „Fluidizare trafic pe DN 1 Km.8 + 100 km.17+000 și Centura rutieră în zona de nord a municipiului București.
Evaluarea despăgubirii stabilită ca fiind cuvenită reclamanților pentru terenul expropriat a fost determinată pe baza ofertelor de piață existente la momentul februarie 2008, care corespunde momentului realizării exproprierii.
În ceea ce privește cadrul legal incident cauzei, s-a reținut că acesta este dat de dispozițiile de principiu de rang constituțional ale art.44 alin.2 și 3 din Constituția României, de acelea prevăzute în cuprinsul art.480 și 481 C.civ., dar și de acelea ale art.9 din Legea nr.198/2004 care, prin trimiterea pe care o fac la dispozițiile art.21-27 din Legea nr.33/1944, supun acțiunea formulată de cel nemulțumit de cuantumul despăgubirii, acestor prevederi legale, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
Așadar, a apreciat instanța că, în mod necesar, determinarea cuantumului despăgubirii cuvenită apelanților reclamanți trebuie să aibă loc cu respectarea prevederilor art.26 din Legea nr.33/1994, potrivit cărora, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirii, experții, precum și instanța vor ține seama de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
S-a constatat că modalitatea de evaluare a despăgubirii utilizată de comisia de experți cu ocazia întocmirii raportului de expertiză în fața primei instanțe nu corespunde exigențelor acestui text legal, deoarece a avut la bază oferte de vânzare datând din perioada exproprierii, respectiv februarie 2008.
Din acest motiv, au fost apreciate ca fiind deplin întemeiate criticile de apel formulate de apelantul pârât, care s-a plâns de nesocotirea dispozițiilor art.26 din Legea nr.33/1994 și de fundamentarea hotărârii de primă instanță pe o probă – raportul de expertiză – care nu respectă criteriile prevăzute de lege în ceea ce privește stabilirea valorii imobilului.
Pentru aceleași considerente, s-a reținut a fi nefondate criticile de apel formulate de apelanții reclamanți. În substanță, apelanții reclamanți susțin utilizarea altor criterii de determinare a despăgubirii cuvenită în urma exproprierii decât cele menționate în acest text legal, respectiv ofertele de vânzare-cumpărare de la data exproprierii, motiv pentru care instanța apreciază criticile acestora vizând cuantumul despăgubirii sunt nefondate.
Curtea a ordonat efectuarea în apel a unei noi expertize evaluatorii, solicitând Comisiei de experți să își spună punctul de vedere și în raport de comparabile constând în contracte de vânzare-cumpărare de terenuri similare, de aceeași categorie, din aceeași unitate administrativ-teritorială.
Față de cele patru momente în timp la care s-a cerut comisiei de experți să facă raportarea în funcție de criteriul prețurilor cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială, instanța de apel a apreciat că evaluarea prin comparație în funcție de tranzacțiile din anul 2011 este cea care dă expresie deplină unei corecte aplicări a prevederilor art.26 alin.2 din Legea nr.33/1994, întrucât are în vedere prețurile de vânzare „la data întocmirii raportului de expertiză”.
Această evaluare estimează o despăgubire de 135 euro/m.p
În consecință, s-a reținut că despăgubirea cuvenită apelanților reclamanți pentru exproprierea terenului proprietatea lor, în suprafață de 1054 m.p., este în sumă de 619.317,225 lei (1054 m.p. x 135 euro/m.p.), în funcție de cursul leu/euro de la data răspunsului experților la obiecțiuni.
Nu au fost reține ca fiind justificate apărările formulate de apelanții reclamanți pe parcursul judecății în apel, prin care s-a invocat nelegalitatea expertizei întrucât a fost întocmită de una și aceeași comisie ce a evaluat despăgubirea și în fața primei instanțe, dar și în prima expertiză întocmită în apel, ce a fost constatată nulă în condițiile art.208 C.proc.civ., pentru neînfățișarea dovezilor de convocare a părților. Susținerea că experții și-ar fi spus părerea, fiind incompatibili și, deci, susceptibili de a fi recuzați, a fost înlăturată justificat de instanță pentru argumente de ordin procedural, ce au fost redate prin încheierea de la 23.06.2011.
În plus, prin nici una din lucrările sale anterioare răspunsului la obiecțiuni depus la dosar, și pe care se fundamentează prezenta hotărâre, comisia de experți nu a mai efectuat o altă evaluare a despăgubirii supusă analizei în prezenta cauză în raport de criteriile menționate în textul art.26 (2) din Legea nr.33/1994.
Tot astfel, faptul că instanța de judecată din apel a recurs, pentru motive de ușurință a procedurii și celeritate, la sprijinul aceleiași comisii ce a întocmit expertiza și în primă instanță, nu înseamnă că s-au anulat criteriile de compunere a comisiei de experți menționate în cuprinsul art.25 din Legea nr.33/1994, de vreme ce, se constată că acestea au fost respectate cu ocazia formării comisiei la momentul inițial. Așadar, comisia de experți, din care au făcut parte câte un expert propus de fiecare parte litigantă și unul desemnat de instanță, nu a devenit în apel comisie constituită doar din experți desemnați de instanță, după cum eronat au susținut pe parcursul judecății apelanții reclamanți.
Curtea a mai reținut că, prin suplimentul la raportul de expertiză întocmit la solicitarea instanței, experții au precizat că în urma exproprierii, restul de teren rămas în proprietatea reclamanților și care nu a fost expropriat nu a dobândit nici un spor de valoare, dar și că apelanților reclamanți nu li s-au provocat alte daune ca urmare a exproprierii.
Această din urmă concluzie a expertizei a fost contestată de către apelanții reclamanți, care au pretins că urmare a acțiunii de expropriere, contractul de închiriere pe care îl aveau încheiat prin societatea lor (S.C. Roger Consul & Trade S.R.L.), cu S.C. Expocar Trade S.R.L. pentru folosirea clădirii cu destinația de sediu firmă și service auto, situată pe teren, a suferit modificări prin diminuarea chiriei, iar ulterior a și fost reziliat din cauza diminuării prin expropriere a suprafeței de teren ce a antrenat lipsa unui spațiu de expunere adecvat, blocarea accesului la suprafața închiriată, modificarea esențială a structurii bunului închiriat.
Apelanții reclamanți au susținut aceste apărări prin notele aflate la filele 483-485 vol.II dosar apel și prin documente depuse la filele 486-557 din același volum.
S-a constatat că această apărare este una cu totul nouă, formulată pentru prima oară în apel și că, în tot cazul, nu este de natură să contrazică concluziile suplimentului la expertiză întrucât înșiși reclamanții afirmă prin cererea de chemare în judecată că au fost înștiințați printr-o adresă din 2006 a d-nei avocat S. T., în calitate de reprezentant al C.N.A.D.N.R., în legătură cu demararea lucrărilor privind extinderea centurii rutiere în zona de nord a municipiului București. Tot aceștia afirmă că la 17.10.2006 au pus la dispoziția C.N.A.D.N.R., prin avocat, documentele doveditoare a dreptului lor de proprietate, dovezile în acest sens fiind atașate cererii de chemare în judecată.
Prin urmare, la data obținerii autorizației de construire, 24.08.2006 sau, cel mai târziu imediat ulterior acestui moment, apelanții reclamanți au cunoscut despre intenția realizării unui obiectiv de interes public ce avea să le afecteze proprietatea, de vreme ce la 17.10.2006 au predat apelantei pârâte documentele lor de proprietate.
Aceasta dovedește că, acceptând să continue planurile lor investiționale, prin edificarea unei construcții de amploare care a presupus efectuarea și a unor dotări speciale și specifice unui spațiu destinat service auto, pe care ulterior au închiriat-o unui terț, apelanții reclamanți și-au asumat riscul acestei afaceri concepută în atare condiții de vulnerabilitate.
Experții au precizat că, la data notificării exproprierii, terenul era liber de construcții, amenajat pentru parcare, astfel că proprietarii erau obligați să respecte destinația pentru utilitate publică și să țină cont în proiectele lor de eventuala destinație a terenului.
În concluzie, aceștia nu ar putea ridica nici un fel de pretenții pentru eventuale daune colaterale decurgând din expropriere, pretenții pe care, de altfel, nici nu le-au avut în vedere prin cererea dedusă prezentei judecăți.
Curtea a reținut că sunt întemeiate și criticile apelantei pârâte care a criticat instituirea obligației de plată a despăgubirii, stabilită în sarcina sa prin hotărârea de primă instanță, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii. Critica este întemeiată întrucât se dovedește că, sub acest aspect, prima instanță a făcut aplicare dispozițiilor art. 30 din Legea nr.33/1994 în condițiile în care norma de trimitere cuprinsă în art.9 alin.3 din Legea nr.198/2004 supunea acțiunea în contestarea despăgubirilor doar dispozițiilor art.21-27 din Legea nr.33/1994, respectiv sub aspectul stabilirii despăgubirii; în privința condițiilor și termenelor de plată a despăgubirii rămân aplicabile dispozițiile speciale ale art.5 alin.8 din Legea nr.198/2004, potrivit cu care despăgubirea va fi eliberată în baza cererii persoanei îndreptățite, însoțită de acte autentice sau de hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii.
Totodată, s-a reținut ca fiind întemeiate și criticile apelanților reclamanți prin care s-au plâns față de neacordarea cheltuielilor de judecată constând în onorarii de expert, observându-se că aceștia au făcut dovada plății cu acest titlu și a sumei de 1.003 lei. În privința celorlalte tipuri de cheltuieli, s-a constatat că nu au existat dovezi, iar onorariul de avocat că a fost corect diminuat prin aplicarea dispozițiilor art.274 alin.3 C.proc.civ., măsura primei instanțe fiind și motivată.
Această hotărâre a instanței de apel a devenit irevocabilă, prin respingerea recursurilor exercitata împotriva ei de către apelanți.
Împotriva aceleași decizii pronunțate în apel au formulat cerere de revizuire reclamanții apelanți, cerere întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 10 din C.pr.civ., invocând Decizia nr. 12/2015 a Curții Constituționale.
Din perspectiva admisibilității cererii de revizuire a deciziei civile nr. 424A/2012 pronunțată de Curtea de Apel București, ca instanță de apel – chestiunea admisibilității impunându-se a fi analizată cu precădere în raport de dispozițiile art. 326 alin. ultim din C.pr.civ. -, Curtea reține că:
Decizia atacată este una definitivă, fiind o hotărâre prin care instanța de control judiciar a reformat hotărârea pronunțată în primă instanță cu privire la aspectele referitoare (și) la cuantumul despăgubirilor cuvenite revizuenților reclamanți pentru terenul proprietatea lor în privința căruia a operat măsura exproprierii. Astfel fiind, este îndeplinită cerința comună tuturor cazurilor de revizuire impusă prin prevederile art. 322 partea introductivă.
Potrivit art. 322 pct. 10 C.pr.civ. – acesta fiind temeiul juridic pe care revizuenții și-au fundamentat demersul judiciar pendinte – revizuirea se poate cere „dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă,Curtea constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care a făcut obiectul acelei excepții …”.
În litigiul în care a fost pronunțată decizia a cărei revizuire e solicită, revizuenții reclamanți au invocat – în etapa recursului - excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 alin. 3 din Legea 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, și a art. 26 alin. 2 din Legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Instanța de recurs, în fața căreia a fost ridicată această excepție, a încuviințat solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea ei.
Recursul exercitat împotriva deciziei a cărei revizuire se cere a fost soluționat prin decizia civilă nr. 507/13.02.2014, în sensul respingerii respectivei căi de atac.
Ulterior soluționării în acest mod a recursului, instanța de contencios constituțional s-a pronunțat asupra menționatei excepții de neconstituționalitate, constatând că „prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt neconstituționale.”.
În condițiile în care excepția de neconstituționalitate ce a fost astfel invocată, și admisă a avut ca obiect dispozițiile legale care au stat la baza stabilirii – prin decizia a cărei revizuire se cere – cuantumului despăgubirilor cuvenite revizuenților reclamanți ca urmare a emiterii de către intimați a Hotărârii de expropriere nr. 21/25.02.2008, urmează a se constata că este îndeplinită și condiția de admisibilitate impusă de reglementarea care se regăsește la pct. 10 al art. 322 din C.pr.civ.
Față de considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea reține îndeplinite condițiile de admisibilitate cerute pentru retractarea deciziei atacate.
În ce privește limitele retractării, se impune a fi observat faptul că această cale de atac este una care se exercită împotriva hotărârilor definitive, deci intrate în puterea lucrului judecat.
Având în vedere că, de principiu, hotărârile judecătorești intrate în puterea de lucru judecat se bucură de prezumția de adevăr și incontestabilitate, și faptul că revizuirea constituie o cale de atac extraordinară (deci de excepție) prin intermediul căreia legiuitorul permite a se răsturna aceste prezumții, este imperios necesar ca interpretarea prevederilor legale care constituie sediul materiei revizuirii să fie interpretate restrictiv, în acord cu regula generală de interpretare exceptio est strictissimae interpretationis.
Așa fiind, reformarea deciziei atacate cu revizuire poate avea loc numai în coordonatele în care se constată existența cerinței impuse de cazul de revizuire invocat, respectiv – în litigiul pendinte – numai în privința soluției care a fost determinată de aplicarea prevederilor legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia nr. 12/2015 pronunțată de Curtea Constituțională, iar nu și cu privire la celelalte aspecte care au format obiect al analizei instanței a cărei decizie este atacată (și în privința cărora s-a realizat controlul judiciar de legalitate specific în etapa recursului).
Din analiza deciziei atacate cu revizuire, se constată că valoarea despăgubirilor ce se cuvin revizuenților reclamanți (pentru terenul a cărui expropriere s-a realizat în baza Hotărârii nr. 21/25.02.2008 emisă de intimata CNADR) a fost stabilită corespunzător unei evaluări prin comparație în funcție de tranzacții ce au avut loc în anul 2011, în raport de prevederile art. 26 alin. 2 din Legea 33/1994 care avea în vedere prețurile de vânzare „la data întocmirii expertizei”.
În lumina statuărilor făcute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 12/2015, dar și a dezlegărilor care rezultă din considerentele acestei decizii, Curtea reține că norma juridică ce care a stat la baza modului de stabilire a întinderii dreptului reclamanților revizuenți la despăgubiri este contrară legii fundamentale în coordonatele în care leagă momentul evaluării de data efectuării expertizei, statuând instanța de contencios constituțional că modul de calcul al despăgubirii trebuie să se raporteze la momentul transferului dreptului de proprietate.
Cum acest transfer al dreptului de proprietate a avut loc, în ce privește terenul expropriat de la revizuenții reclamanți, ca efect al emiterii Hotărârii nr. 2/25.02.2008 – corespunzător prevederilor art. 15 din Legea 198/2004 -, se impune ca și cuantumul despăgubirilor pe care persoanele expropriate le vor încasa să fie stabilit corespunzător valorii de tranzacționare contemporane acestui transfer.
Curtea notează că, prin decizia atacată cu revizuire, s-a constatat că prima instanță a procedat în mod eronat dând eficiență unei evaluări a terenului ce a fost realizată în raport de oferte de vânzare, și nu în raport de tranzacții efective cum se impunea prin prisma dispozițiilor art. 26 din Legea 33/1994.
Cum instanța de contencios constituțional, prin decizia ce permite acestei instanțe să procedeze - în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 10 din C.pr.civ. - la revizuirea hotărârii pronunțate în etapa apelului, a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 9 teza a 2-a din Legea 198/2004 raportat la art. 26 din Legea 33/1994 numai în ce privește sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză", nu există premisa legală necesară unei reevaluări a menționatei aprecieri a instanței de apel referitoare la reperele de determinare a valorii despăgubirii.
Prin expertiza efectuată în etapa apelului, s-au făcut determinări cu privire la valoarea de tranzacționare a terenurilor similare celui în litigiu în cursul anului 2008, sub acest aspect comisia de experți evidențiind faptul că au fost identificate vânzări real efectuate cu privire la terenuri similare, cu prețuri de 300 euro/m.p., și respectiv de 426 euro/m.p.
Cel de-al treilea contract care a stat la baza evaluării realizate de comisia de experți cu privire la prețurile de vânzare din anul 2008 nu poate fi avut în vedere la determinarea unui preț mediu relevant în evaluarea despăgubirilor cuvenite revizuenților reclamanți pentru că, în aprecierea Curții, este îndoielnică realitatea tranzacției, și implicit a prețului consemnat în acesta (de 148 lei/m.p.) în condițiile în care cumpărătorul este simultan și reprezentant al cumpărătorului. În ce privește valoarea de 500 euro/m.p., atribuită de comisia de experți terenului din acest contract, ea nu va fi avută în vedere pentru că nu are o bază factuală, astfel cum impune dispozițiile art. 26 din Legea 33/1994, ci reprezintă un reper abstract utilizat de birourile notariale în scopul taxării activităților notariale specifice.
În aceste condiții, raportat la cele două contracte de vânzare cumpărare menționate anterior, Curtea constată că vânzarea terenurilor similare celui ce face obiectul litigiului se realiza – în perioada în care a avut loc transferul dreptului de proprietate prin exproprierea revizuenților – la un preț mediu de 363 euro/m.p.
Deși valoarea astfel rezultată din evaluarea realizată cu respectarea exigențelor art. 26 din Legea 33/1994 este diferită de cea stabilită prin sentința supusă controlului judiciar, Curtea reține că numai prin apelul exercitat de pârâta apelantă a fost formulate critici relativ la faptul că terenul a fost evaluat în baza unor oferte de vânzare, și nu în baza unor vânzări efective (conform legii speciale).
În privința apelului reclamanților s-a reținut – prin decizia atacată cu revizuire – că prin acesta s-a criticat modalitatea de determinare a cuantumului despăgubirilor prin raportare la alte criterii decât cele prevăzute de art. 26 din Legea 33/1994, și pentru acest motiv criticile relative la această chestiune au fost apreciate nefondate.
Astfel fiind, Curtea constată că decizia instanței de apel poate fi reformată numai în coordonatele soluției relative la apelul declarat de pârâta apelantă CNADR, ca efect al eficienței ce trebuie acordată Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale prin prisma dispozițiilor art. 322 pct. 10 din C.pr.civ., pentru că numai această soluție a fost fundamentată pe aplicarea sintagmei „la data întocmirii raportului de expertiză” din conținutul art. 26 din Legea 33/1994.
Constatând că, față de considerentele expuse în precedent, valoarea de tranzacționare – a terenurilor similare celui expropriat de la revizuenți – contemporană momentului transferului dreptului de proprietate este de 363 euro/m.p., această valoare fiind superioară celei stabilite prin decizia instanței de apel, Curtea reține că se impune, în lumina dispozițiilor art. 327 C.pr.civ., schimbarea acestei decizii în ce privește cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților.
Față de faptul că despăgubirile stabilite prin hotărârea primei instanțe corespund unui preț de 350 euro/m.p. teren, care a fost stabilit pe baza ofertelor de vânzare, și de împrejurarea că expertiza efectuată în etapa apelului relevă un preț de tranzacționare - de 363 euro/m.p. - care este superior valorii reținute prin sentința apelată, Curtea constată că nu poate stabili cuantumul despăgubirilor datorate de apelanta pârâtă în raport de acest din urmă preț, pentru că o atare soluție ar avea drept consecință majorarea obligației de plată ca efect al reținerii temeiniciei apelului exercitat de aceasta din urmă. Or, o astfel de dispoziție ar fi contrară exigențelor impuse de art. 296 teza a 2-a, potrivit căruia „apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată”.
În aceste condiții, urmează a se constata că valoarea despăgubirii stabilite prin sentința apelată se situează sub nivelul reperului legal reprezentat de „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială” și, astfel, nu este contrară cerințelor impuse sub acest aspect de art. 26 alin. 2 din Legea 33/1994, urmând a fi menținută dispoziția sentinței privind modificarea Hotărârii nr. 2/25.02.2015 în sensul acordării unei despăgubiri în cuantum de 1.354.896 lei în favoarea reclamanților.
Curtea notează că apelul declarat de pârâta apelantă a vizat și dispoziția primei instanțe de stabilire a unui termen de 30 de zile pentru plata despăgubirilor, iar instanța de apel a conchis, în urma analizei criticii astfel formulate, că este fondată, consecința fiind aceea a reformării sentinței în sensul îndepărtării respectivei dispoziții,
Cum decizia Curții Constituționale – nr. 12/2015 – nu conține vreo statuare relativ la aspectul privind instituirea de către instanță a unui termen de plată a despăgubirii, nu există temei spre a se retracta decizia atacată și în privința soluției pronunțate cu privire la această chestiune, astfel că este neîntemeiată solicitarea revizuenților de a se dispune – ca și consecință a admiterii cererii de revizuire – respingerea în integralitate a apelului pârâtei, și menținerea termenului de 30 de zile în care să fie plătită despăgubirea.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea urmează a dispune, în conformitate cu prevederile art. 327 C.pr.civ., admiterea cererii de revizuire și schimbarea în parte a deciziei atacate pe această cale, în sensul că, urmare a admiterii apelului declarat de pârâta apelantă CNADR, va fi schimbată sentința apelată numai în ce privește instituirea termenului de plată a despăgubirilor.
Pe cale de consecință, vor fi păstrate dispozițiile deciziei atacate referitoare la îndepărtarea dispoziției privind obligarea pârâtei de a plăti despăgubirile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Totodată, vor fi păstrate dispozițiile privind schimbarea sentinței în sensul majorării cheltuielilor de judecată cuvenite reclamanților pentru judecata cauzei în primă instanță (această din urmă dispoziție fiind consecința admiterii apelului reclamanților).
De asemenea, va fi păstrată dispoziția privind respingerea cererii apelantei pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, precum și constatarea potrivit căreia, în apel, reclamanții și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Se va lua act că revizuenții și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea de revizuire formulată de revizuienții – reclamanți V. R., V. L. și V. C., cu domiciliul ales la SCA Z., R. & Parteners, în București, ., sector 2, împotriva deciziei civile nr.424 A/22.11.2012, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în contradictoriu cu intimații – pârâți S. R. prin C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul în București, ..38, sector 1 și C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul în București, ..38, sector 1 și cu sediul ales la C..Av.”S. T.”, în București, ..29, ., ., sector 1.
Schimbă în parte decizia atacată, în sensul că:
Admite apelurile formulate de apelanții – reclamanți V. R., V. L. și V. C., și de apelanta pârâtă C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA împotriva sentinței civile nr.62/16.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă.
Schimbă în parte sentința atacată cu apel, în sensul că:
Îndepărtează dispoziția referitoare la obligarea la plata despăgubirilor în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Majorează cheltuielile de judecată cuvenite reclamanților la suma de 3.504,7 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Ia act că în apel reclamanții și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Respinge ca nefondată cererea apelantei pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.
Ia act că revizuienții și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 07.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
G. S. I. S.
GREFIER
S. R.
Red.G.S.
Tehdact.R.L./G.S.
8 ex./_
TB-S.5 – E.R.
Președ. G.S.
Jud. I. S.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 451/2015. Curtea de Apel... | Constatare nulitate act juridic. Hotărâre din 25-03-2015,... → |
|---|
