Pretenţii. Decizia nr. 2099/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2099/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-11-2012 în dosarul nr. 2099/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.2099
Ședința publică de la 26 noiembrie 2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurenta-reclamantă R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ G. - OCOLUL SILVIC B., împotriva deciziei civile nr. 27 din 29.02.2012, pronunțată de Tribunalul G. - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT gaze NATURALE „TRANSGAZ” SA.
Cauza are ca obiect – pretenții.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 19 noiembrie 2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 26 noiembrie 2012, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea formulată la data de 09.08.2011, reclamanta R. Națională a Pădurilor ROMSILVA Direcția Silvică G., Ocolul Silvic B. a chemat în judecată pârâta S. Națională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ S.A. Mediaș pentru ca prin sentința ce se va pronunța aceasta din urmă să fie obligată la plata taxei de ocupare forestieră și a cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
Prin sentința civilă nr.2246/19.10.2011 pronunțată de Judecătoria B. V. s-a admis acțiunea formulată de reclamanta R. Națională a Pădurilor - ROMSILVA, Direcția Silvică G. – Ocolul Silvic B. în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Gaze Naturale „Transgaz” S.A. Mediaș și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 484.938 lei, reprezentând taxă de ocupare forestieră pentru perioada 25.08.2009 – 31.06.2010, fiind respinsă, ca nefondată cererea privitoare la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, la data de 25.08.2008, prin Ordinul nr.509, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a aprobat ocuparea temporară pe 10 ani a terenului fond forestier în suprafață de 4,8828 ha, de către pârâtă pentru realizarea obiectivului Conductă Magistrală de Transport Gaze Naturale Crevedia Podișor DN 800 de pe raza Ocolului Silvic B. situat în U P III Malu Spart.
Conform fișei tehnice aflată la fila 9 din dosar, garanția pe care titularul aprobării trebuie să o depună în Fondul de ameliorare a fondului funciar (la dispoziția MADR) este de 400.955 lei, iar chiria pe care titularul aprobării trebuie să o depună în primul an de folosire, în Fondul extrabugetar pentru construirea de drumuri forestiere (la Direcția Silvică G.) este de 479.728 lei plus TVA 91.148 lei.
Potrivit art.39 din Codul Silvic ”Ocuparea temporară de terenuri din fondul forestier este permisă numai pe o perioadă determinată de timp, în scopul realizării obiectivelor din categoria celor prev. de art.36 și 37 alin.(1) lit. a și cu asigurarea plății anticipate a obligațiilor bănești de către beneficiarul aprobării de scoatere din fondul forestier pentru obiectul respectiv.
Perioada de timp pentru care poate fi aprobată ocuparea temporară prevăzută la alin.1 este de maxim 10 ani. Chiria aferentă fiecărui an se plătește până la data de 31 ianuarie a anului pentru care se datorează și se calculează conform prevederilor legale în vigoare la data de 1 ianuarie.
A mai reținut instanța că pârâta a achitat garanția ministerului de resort, a plătit chiria pe primul an conform ordinelor de plată aflate la filele 33-37 din dosar, apoi a refuzat plata prelevându-se de dispozițiile Legii nr.351/2004 cu modificările ulterioare, de Constituția României și dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
De asemenea, reclamanta a notificat pârâta la data de 01.06.2011.
Instanța, având în vedere că atribuirea temporară către pârâtă a suprafeței de 4,8828 ha teren forestier s-a făcut în baza prevederilor Codului Silvic, respectiv Legea nr.46/2008, a admis acțiunea.
Împotriva sentinței civile nr.2246/19.10.2011 a Judecătoriei B. V. a declarat recurs, în termen legal, pârâta S. Națională de Transport Gaze Naturale „Transgaz” S.A. Mediaș, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de R. Națională a Pădurilor – Romsilva - Direcția Silvică G. - Ocolul Silvic B..
În motivarea recursului, se arată că hotărârea primei instanțe nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art.304 pct.7 Cod de procedură civilă), instanța limitându-se doar să afirme că „atribuirea temporară către pârâtă a suprafeței de 4,8828 ha teren forestier s-a făcut în baza prevederilor Codului Silvic.". Principiul general consacrat de codul de procedură civilă impune ca hotărârea judecătorească să fie motivată ca o garanție împotriva arbitrariului judecătoresc și pentru a da instanțelor judecătorești superioare posibilitatea de a exercita controlul judiciar al judecații primei Instanțe.
De asemenea s-a susținut că hotărârea pronunțată este lipsita de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșita a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă), instanța de fond, în luarea hotărârii, aplicând greșit legea, absolutizând exercițiul prerogativelor dreptului de proprietate, făcând abstracție de prevederile art.44 alin.1 teza a doua din Constituție, conform cărora conținutul și limitele acestui drept sunt stabilite de lege, precum și de prevederile alin.5 ale aceluiași articol care stabilesc că ,,pentru lucrările de interes generai, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse soiului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte daune imputabile autorității".
Se arată că limitările, pe deplin constituționale, impuse exercitării dreptului de proprietate prin art.88 din Legea gazelor nr.351/2004, modificată, sunt în deplină concordantă și cu prevederile art.1 alin.2 al Primului Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, conform cărora dispozițiile privitoare la respectarea dreptului de proprietate al persoanelor fizice sau juridice „nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general." În acest context Legea gazelor reprezintă actul autorității legislative prin care se stabilesc restrângeri ale exercitării atributelor dreptului de proprietate pentru o cauză de utilitate publică.
Totodată din analiza jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului reiese că instanța europeană a statuat că nu poate fi vorba de o încălcare a dispozițiilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului șl a libertăților fundamentale, în special ale art.1 al Primului Protocol adițional la Convenție dacă limitarea exercitării atributelor dreptului de proprietate răspunde unei utilități publice aparținând chiar și unei categorii mai restrânse de persoane. Or, în prezentul litigiu construirea conductei Crevedia-Podișor a fost imperios necesară datorită dezvoltării urbane a municipiului București și servește îndeplinirii unui serviciu de utilitate publică, profită întrutotul locuitorilor unei comunități puternice, care utilizează gazele naturale în scopul derulării normale atât a activităților economice cât șl a vieții de zi cu zi.
Instanța nu a ținut cont de prevederile art.44 alin.7 din Constituția României, care limitează dreptul de proprietate la respectarea sarcinilor care potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.90 alin.2 din Legea gazelor nr.351/2004, modificată, drepturile de uz și de servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile din domeniul gazelor naturale se exercită cu titlu gratuit.
Constituționalitatea normelor legale cuprinse în art.86-91 din Legea Gazelor a fost confirmată de Curtea Constituțională, prin Deciziile nr.200/200S, nr.230/2006, nr.98/2007 și nr.1188/2009 (M.O.nr.755/05.11.2009), care a reținut cu titlu de principiu că nu poate fi o încălcare a prevederilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale cu privire la dreptul de proprietate - dacă se ia în considerare că masurile prevăzute în legea gazelor servesc unui interes general și că este unanim recunoscut în practică, titlul gratuit al dreptului de uz și ai dreptului de servitute legală de trecere.
Se susține de către recurentă că acesta dispoziții sunt dispoziții speciale în raport cu cele cuprinse în Codul silvic și, prin urmare, S.N.T.G.N. Transgaz S.A. Mediaș este titulara dreptului de servitute legală de trecere subterană, de suprafață sau aeriană asupra terenurilor proprietate public sau privată și că exercită acest drept fără acordarea unor măsuri compensatorii cu titlu de chirie, despăgubiri sau orice alt titlu proprietarilor sau deținătorilor acestor terenuri.
Este adevărat că în Codul Silvic și în legislația subsecventă acestuia este menționat în sarcina titularului aprobării plata unei chirii pentru ocuparea temporară a terenului din fondul forestier, însă prin prevederile Legii gazelor nr.351/2004, cu modificările ulterioare, s-a instituit un regim specific, concretizat prin drepturi și obligații suplimentare prevăzute în sarcina proprietarilor de terenuri afectate de capacitățile din domeniul gazelor naturale.
Dreptul de uz și servitute legală sunt acordate concesionarului S.N.T. printr-un act normativ special, Legea gazelor nr.351/2004, normele acesteia fiind prioritare în concurs cu normele cu caracter general cuprinse în Codul Silvic.
În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct.7 și 9 și ale art.312 C.proc.civ.,
Legea gazelor nr.351/2004, modificata, art.299-316 Cod procedură civilă.
La data de 05.01.2012 pârâta R. Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică G. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând că niciunul din motivele invocate în recurs nu sunt aplicabile cauzei în speță, sentința civilă nr.2246/19.10.2011 fiind motivată în fapt și în drept, instanța pronunțându-se pe toate aspectele invocate la fond de către pârâtă
În motivarea întâmpinării, intimata-reclamantă reia aspectele precizate în acțiunea introductivă, susținând în esență faptul că pârâta este obligată să plătească taxă anuală de ocupare forestieră în baza dispozițiilor Codului Silvic art.38 alin.1 art.40 litera a, art.42 alin.1 din Legea nr.46/2008, art.93 Legea nr.18/1991 și Ordinul Ministerului Agriculturii, Dezvoltare și Pădurilor nr.509/25.08.2008.
Calculul taxei de ocupare este prevăzut Ordinul Ministerului nr.58/2003, modificat prin ordinul Ministerului nr.933/2007.
Pârâta a întocmit documentația și a specificat că va plăti toate taxele prevăzute de legile speciale aplicabile în domeniul silviculturii, context în care s-a aprobat ocuparea fondului forestier în baza ordinului MADR nr.509/25.08.2008.
Acest ordin prevede expres că pârâta datorează taxă de ocupare (chiria anuală) pentru proprietatea publică a statului prevăzută de Codul Silvic.
Pârâta a plătit taxa de ocupare forestieră pe un an 25.08._09 iar acum consideră că nu mai trebuie să plătească și invocă alte legi care nu sunt aplicabile terenurilor forestiere.
Legea specială care se aplică terenurilor forestiere este Codul Silvic și alte norme silvice, nu legea gazelor la care se referă pârâta, această lege este aplicabilă pentru terenurile agricole. Codul Silvic nu este un cadru general, este o lege specială ce se aplică numai terenurilor forestiere proprietate publică a statului.
Prin încheierea din 22.02.2012, în raport de dispozițiile art.282,282/1 C.proc.civ., în raport de valoarea obiectului pricinii ce depășește 100.000 lei, Tribunalul G. a calificat calea de atac ca fiind apelul, iar prin decizia civilă nr. 27 din 29 februarie 2012 a admis apelul pârâtei împotriva sentinței civile mai sus menționată pe care a schimbat-o în totalitate în sensul că a dispus respingerea acțiunii ca nefondată și a obligat reclamanta la 4.486 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, pentru următoarele considerente:
Prin Ordinul nr.509/25.08.2008 al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Rurale s-a aprobat ocuparea temporară de către apelanta S. Națională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A. a terenului fond forestier în suprafață de 4,8828 ha situat în U.P. III Malu Spart, pentru realizarea obiectivului Conductă Magistrală de Transport Gaze Naturale Crevedia Podișor DN 800.
Obiectul acțiunii reclamantei îl constituie obligarea pârâtei la plata unei sume de bani cu titlu de taxă de ocupare forestieră pentru perioada 25.08.2009 – 31.06.2010, reclamanta R. Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică G. întemeindu-și cererea pe dispozițiile art.39 alin.1 și 3 din Legea nr.46/2008 – Codul Silvic.
Apelanta-pârâtă își face apărarea, susținând că nu are obligația de a plăti o asemenea taxă, invocând dispozițiile Legii nr.351/2004 – Legea gazelor.
Prin urmare, problema care se pune în speța de față se reduce la stabilirea legii aplicabile dintre cele două categorii de acte normative invocate de părți, în sensul de a se stabili prioritatea la aplicare a uneia dintre cele două legi, câmpul de aplicabilitate al acestora, titlul cu care terenul în discuție se află în folosința apelantei-pârâte, respectiv, de a concluziona dacă aceasta are sau nu obligația de a plăti Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică G., taxă de ocupație forestieră.
Astfel, Tribunalul a reținut că art.37 și art.39 alin.1-3 din Codul Silvic vorbesc despre noțiunea de ocupare definitivă a terenului forestier în sensul scoaterii definitive din circulație a acestor terenuri, în condiții stricte, cu plata despăgubirilor bănești, compensare cu alte terenuri, în vederea extinderii rețelelor de gaze și noțiunea de ocupare temporară a fondului forestier, stabilind condițiile în care se poate acorda cu acest titlu dreptul de utilizare a terenului forestier, respectiv, nu mai mult de 10 ani, pentru lucrări de interes public, cu condiția plății unei despăgubiri pentru distrugeri, regenerare și împădurire, chiria aferentă fiecărui an.
Totodată, art.42 din același act normativ stabilește exact obligațiile bănești ce revin în acest caz beneficiarilor, respectiv garanții, chirie, despăgubiri, cheltuieli de reîmpădurire, etc.
Trebuie reținută diferența de nuanță, arată tribunalul, de fapt, de obiect al pretențiilor reclamantei care solicită taxă de ocupare forestieră, cu ignorarea chiar a dispozițiilor anterior citate, în contextul în care se constată că pârâta a achitat anticipat despăgubiri și mai ales cu neluarea în considerare a prevederilor Legii nr.351/2004 – legea privind gazele naturale.
Potrivit art.21 din Legea nr.351/2004 „Activitatea de transport al gazelor naturale constituie serviciu public de interes național. Lucrările de realizare, reabilitare, retehnologizare, exploatare și întreținere a obiectivelor/sistemelor de transport de gaze naturale sunt lucrări de utilitate publică”.
Prin urmare, obiectivul realizat de pârâtă constituie o lucrare de utilitate publică, deservind un serviciu public de interes național.
De asemenea, art.86 din același act normativ, stabilește drepturile pe care le au concesionarii din domeniul gazelor naturale asupra terenurilor proprietate publică sau privată, indiferent de titular: statul, persoane fizice/juridice „Asupra terenurilor și altor bunuri proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice, precum și asupra activităților desfășurate de persoane fizice sau juridice în vecinătatea capacităților, concesionarii din sectorul gazelor naturale beneficiază, în condițiile legii, pe durata lucrărilor de realizare, reabilitare, retehnologizare, respectiv de exploatare și de întreținere a capacităților respective, de următoarele drepturi:
a) dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare în vederea realizării, reabilitării sau retehnologizării capacității;
b) dreptul de uz pentru asigurarea funcționării normale a capacității prin efectuarea reviziilor, reparațiilor și a intervențiilor necesare;
c) dreptul de servitute legală de trecere subterană, de suprafață sau aeriană pentru instalarea de rețele, conducte, linii sau de alte echipamente aferente capacității și pentru accesul la locul de amplasare a acestora;
d) dreptul de a obține restrângerea sau încetarea unor activități care ar putea pune în pericol persoane și bunuri;
e) dreptul de acces la utilitățile publice”.
În art.87-89 din Legea nr.351/2004 se detaliază conținutul dreptului de uz și servitute legală de trecere subterană pentru ca în art.90 alin.2 din Legea nr.351/2004 – varianta în vigoare în perioada pentru care se solicită taxa de ocupație forestieră, respectiv 25.08._10, să se prevadă explicit că „Exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile din domeniul gazelor naturale se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora. Dacă, cu ocazia intervențiilor pentru retehnologizări, reparații, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităților din domeniul gazelor naturale, concesionarii au obligația să plătească despăgubiri în condițiile legii”.
Tribunalul nu poate primi susținerea intimatei-reclamante în sensul că terenului forestier îi este aplicabil strict Codul Silvic și că Legea nr.351/2004 vizează terenurile agricole, interpretare ce nu are corespondent în norma legală, din moment ce legiuitorul nu face distincție, ci folosește generic noțiunea de teren, astfel că se înțeleg terenurile de orice fel, pentru că „acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă”.
În corelația dintre Codul Silvic și Legea gazelor, Tribunalul a constatat că ambele acte normative sunt legi organice, însă Codul silvic constituie legea generală privind terenurile din fondul forestier iar Legea gazelor apare ca un act normativ special în raport cu acesta, cu mențiunea că este un act normativ special anterior Codului silvic.
Astfel, conflictul în timp între legile civile trebuie soluționat potrivit principiului de drept „specialul derogă de la general”, cu precizarea că prin legea generală ulterioară legii speciale nu s-a reglementat vreo normă de abrogare explicită a unei dispoziții din norma specială anterioară.
Interesul public al serviciului prestat de recurenta-pârâtă precum și caracterul de lucrare de utilitate publică a obiectivului realizat atrage incidența art.44 alin.5 teza din Constituția României conform căruia „Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte daune imputabile autorității” și art.1 alin.2 din Primul Protocol adițional la CEDO, potrivit căruia dispozițiile privitoare la respectarea dreptului de proprietate al persoanelor fizice sau juridice nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general.
Prin recursul întemeiat pe dispoziția art. 304 pct. 7 și 8 din Codul de procedură civilă, reclamanta a criticat decizia mai sus menționată sub aspectul contradictorialității motivelor acesteia, motive care sunt străine de natura pricinii. Astfel, se arată în motivarea recursului, deși instanța reține că, potrivit Codului Silvic ocuparea temporară de terenuri din fondul forestier este permisă numai pe o perioadă de timp, cu asigurarea plății anticipate a obligațiilor bănești de către beneficiarul aprobării, cu plata taxei anuale de ocupare forestieră ce este prevăzută de legile speciale, a respins cererea reclamantei de a obliga pârâta să plătească taxa prevăzută de legea specială și ordinul Ministerului nr. 509/2008 și O.M. nr. 933/2007.
Instanța mai motivează greșit și faptul că art.90 alin.2 din Legea nr.351/2004 se aplică terenului forestier privind dreptul de uz și servitute cu titlu gratuit.
Decizia instanței de apel este dată cu interpretarea greșită a legilor speciale iar Codul silvic este legea care se aplică terenurilor forestiere proprietate publică a statului.
În cauză, nu poate fi vorba de uz, servitute în favoarea pârâtei întrucât regimul juridic este stabilit de lege și nu există drept de servitute în favoarea terțelor persoane fizice sau juridice. În cauză, instanța a conferit drepturi care contravin legilor speciale și chiar Constituției.
În mod greșit a mai reținut instanța și că legea gazelor se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile Codului silvic. Această lege se aplică terenurilor care se află în circuitul civil însă nu și terenurilor forestiere proprietatea statului care nu se află în circuitului civil.
Prin întâmpinarea de la 13.09.2012, intimata a solicitat respingerea recursului arătând, în esență, că, activitatea de transport gazelor naturale constituie serviciu public de interes național iar lucrările de realizare, reabilitare, etc, sunt lucrări de utilitate publică, au importanță strategică și în acest scop beneficiază de dreptul de servitute legală de trecere subterană independent de acordarea unor măsuri compensatorii cu titlu de chirii.
Recursul este nefondat.
Examinând cauza, prin prisma criticilor invocate de recurentă, Curtea apreciază că, instanța de apel a aplicat și interpretat corect dispozițiile legale incidente în speță, și la care se face referire în memoriul de apel, motivarea hotărârii tribunalului fiind lipsită de echivoc. Curtea constată că argumentele instanței de apel nu sunt nici contradictorii și nici străine de natura pricinii ci ele vin să fundamenteze raționamentul pe care acesta l-a avut în vedere la adoptarea soluției de respingere a apelului, și anume interpretarea, în concret, a principiului de drept specialia generalibus derogant.
De altfel, maniera în care sunt argumentate criticile care fac referire la motivul de modificare pe care îl prevede dispoziția pct. 7 al art. 304 din Codul de procedură civilă trimite la greșita aplicare și interpretare în cauză a normelor speciale: Codul silvic și Legea nr. 351/2004.
Astfel, în mod corect, instanța de apel a arătat că ambele legi au caracter special și că, în condițiile în care, prin Legea nr. 351/2004 se detaliază conținutul dreptului de uz și servitute legală de trecere subterană în mod corect, raportul juridic dedus judecății se află sub ordonarea acesteia.
Prevederile art. 86, 87, 88, 89 si 90 din Legea gazelor nr. 351/2004 instituie o sarcina gratuita care grevează proprietățile afectate de capacitați din domeniul gazelor naturale pe toata durata existentei acestora.
Dreptul de uz si dreptul de servitute asupra acestor terenuri privesc utilitatea publica, au caracter legal si se exercita pe toata durata de existenta a capacitații respective sau temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacitați in funcțiune, reparației, reviziei, lucrărilor de intervenție in caz de avarie. Rezulta deci ca exercitarea acestor drepturi asupra terenurilor afectate de capacitați din domeniul gazelor naturale este determinata de un interes general si, ca atare, legiuitorul este pe deplin competent sa stabilească limitele dreptului de proprietate in concordanta cu dispozițiile constituționale.
Cu privire la exercitarea drepturilor de uz si servitute asupra unor terenuri afectate de capacitați care au ca obiect utilități publice, Curtea Constituționala s-a pronunțat, de exemplu, prin Decizia nr. 72 din 26 februarie 2004, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 22 martie 2004, si Decizia nr. 167 din 1 aprilie 2004, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 17 mai 2004, prin care au fost respinse excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 alin. (4), art. 18 si art. 37 alin. (4) si (7) din Legea energiei electrice nr. 318/2003.
In aceste decizii Curtea a reținut ca, in argumentarea criticii sale, autorul excepției pleacă de la o premisa greșita, constând in absolutizarea exercițiului prerogativelor dreptului sau de proprietate, făcând abstracție de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora "conținutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", precum si de cele ale art. 136 alin. (5), care consacra caracterul inviolabil al proprietarii private, "in condițiile legii organice". Potrivit acestor dispoziții, legiuitorul este competent sa stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, in accepțiunea conferita de Constituție, in așa fel incit sa nu vina in coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile in valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Prin reglementarea dedusa controlului, legiuitorul nu a făcut decât sa dea expresie acestor imperative, in limitele si potrivit competentei sale constituționale.
Tocmai de aceea, legiuitorul național, a statuat printr-o lege specială, Legea nr. 351/2004, în chestiuni de interes național și în virtutea suveranității sale, în scopul ocrotirii interesului general, în manierea care urmează și care a fost avută în vedere de instanța de apel:
Art. 86: “Asupra terenurilor si altor bunuri proprietate publicã sau proprietate privatã a persoanelor fizice sau juridice, precum si asupra activitãtilor desfãsurate de persoane fizice sau juridice în vecinãtatea capacitãtilor, concesionarii din sectorul gazelor naturale beneficiazã, în conditiile legii, pe durata lucrãrilor de realizare, reabilitare, retehnologizare, respectiv de exploatare si de întretinere a capacitãtilor respective, de urmãtoarele drepturi:
a) dreptul de uz pentru executarea lucrãrilor necesare în vederea realizãrii, reabilitãrii sau retehnologizãrii capacitãtii;
b) dreptul de uz pentru asigurarea functionãrii normale a capacitãtii prin efectuarea reviziilor, reparatiilor si a interventiilor necesare;
c) dreptul de servitute legalã de trecere subteranã, de suprafatã sau aerianã pentru instalarea de retele, conducte, linii sau de alte echipamente aferente capacitãtii si pentru accesul la locul de amplasare a acestora;
d) dreptul de a obtine restrângerea sau încetarea unor activitãti care ar putea pune în pericol persoane si bunuri; e) dreptul de acces la utilitãtile publice.“;
– Art. 88: “Dreptul de uz pentru asigurarea functionãrii normale a capacitãtii se întinde pe toatã durata de functionare a capacitãtii, iar exercitarea lui se face ori de câte ori este necesar pentru asigurarea functionãrii normale a capacitãtii. În exercitarea acestui drept concesionarul poate:
a) sã depoziteze materiale, echipamente, utilaje, instalatii pentru întretinere, revizii, reparatii si interventii necesare pentru asigurarea functionãrii normale a capacitãtii;
b) sã instaleze utilaje si sã lucreze cu acestea;
c) sã afecteze culturi, plantatii sau alte amenajãri existente si sã restrângã activitãti ale proprietarului, în mãsura si pe durata strict necesarã, în vederea executãrii operatiunilor de întretinere, reparatii, revizii sau interventii pentru asigurarea functionãrii normale a capacitãtii.“;
– Art. 89: “Servitutea legalã de trecere subteranã, de suprafatã sau aerianã cuprinde dreptul la instalare de retele, de conducte, linii, stâlpi si de alte echipamente aferente capacitãtii, precum si accesul la locul de amplasare a acestora pentru interventii, întretinere, reparatii, revizii, modificãri si exploatare, conform prevederilor legale în vigoare.“;
– Art. 90: “(1) Drepturile de uz si de servitute legalã, prevãzute la art. 86, asupra terenurilor si altor bunuri proprietate publicã sau proprietate privatã a persoanelor fizice ori juridice au ca obiect utilitatea publicã, au caracter legal si se exercitã pe toatã durata de viatã a capacitãtii respective sau temporar, cu ocazia retehnologizãrii unei capacitãti în functiune, reparatiei, reviziei, lucrãrilor de interventie în caz de avarie.
(2) Exercitarea drepturilor de uz si servitute asupra proprietãtilor afectate de capacitãtile din domeniul gazelor naturale se realizeazã cu titlu gratuit pe toatã durata existentei acestora. Dacã, cu ocazia interventiilor pentru retehnologizãri, reparatii, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinãtatea capacitãtilor din domeniul gazelor naturale, concesionarii au obligatia sã plãteascã despãgubiri în conditiile legii.“
Legiuitorul este competent sã stabileascã cadrul juridic pentru exercitarea atributelor acestui drept în acceptiunea conferitã de Constitutie, astfel încât sã nu contravinã intereselor generale sau intereselor particulare ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitãri rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat“, și prin raportare la normele mai su menționate, în mod corect, instanța de control judiciar a apreciat că atâta timp cât pârâta nu datorează taxa de ocupare a fondului forestier, acțiunea reclamantei prin care soicită obligarea pârâtei la plata acestei taxe este neîntemeiată.
Așa cum rezultă din analiza textului normei speciale precitată, distinția proprietate publică - proprietate privată, la care face trimitere, prin memoriul de recurs, reclamanta, este lipsită de relevanță juridică, uzul pentru asigurarea normală a conductelor de transport fiind realizat în condiții nediscriminatorii sub aspectul formei de proprietate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ G. - OCOLUL SILVIC B., împotriva deciziei civile nr. 27 din 29.02.2012, pronunțată de Tribunalul G. - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE „TRANSGAZ” SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. B. I. B. DOINIȚA M.
GREFIER
L. C.
Red.D.M.
Tehnored.D.M./B.I.
2 ex/05.12.2012
----------------------------------------------
T.B.- Secția a IV-a – D.N.T.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 2105/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 2095/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
