Uzucapiune. Decizia nr. 2105/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2105/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-11-2012 în dosarul nr. 2105/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 2105
Ședința publică de la 26.11.2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - F. P.
JUDECĂTOR - C. M. T.
JUDECĂTOR - D. A.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă D. A., împotriva deciziei civile nr.405.A. din 10.04.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
P. are ca obiect – uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul Z. A., în calitate de reprezentant al recurentei-reclamante D. A., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2012, eliberată de Baroul București, consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât M. București prin Primarul General, lipsind intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocatul recurentei-reclamante, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în sumă de 2.170,500 lei și a timbrului judiciar în valoare de și a timbrului judiciar în valoare de 5 lei, cu chitanța nr._/19.11.2012, care a fost anulată de instanță.
Părțile prin reprezentanți, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri prealabile, iar Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul declarat.
Avocatul recurentei-reclamante solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul constatării uzucapiunii de 30 de ani pentru terenul în litigiu.
Motivarea instanțelor de fond și apel, prin care se reține că numita S. T., avea calitatea de moștenitor, nu prezintă relevanță, pentru că bunul era deținut doar în posesie și nu în proprietate și ca atare nu avea ce să transmită acesteia.
Este lipsită de interes poziția procesuală a lui S. T., pentru că aceasta nu poate pretinde aceleași drepturi ca și recurenta, deoarece nu are la îndemână nici un tip de acțiune, fie ea și posesorie sau în realizarea dreptului, cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu.
Astfel, transmiterea posesiei se poate face și fără înscris, iar înscrisul sub semnătură privată nu e translativ de proprietate, este doar o promisiune de a vinde în viitor, iar în cauză, S. I., nu avea titlu și ceea ce a transmis a fost doar posesia și nu dreptul.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Consilierul juridic al intimatului-pârât M. București, prin Primarul General, având cuvântul, arată că nu se opune acordării unui termen pentru soluționarea cererii de ajutor public judiciar.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6003 din 18 iulie 2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr._, s-a respins excepția inadmisibilității; s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta D. A. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și M. București prin Primarul General; s-a constatat vacantă succesiunea defunctului Baetel F., decedat la data de 05 decembrie 2003, cu ultimul domiciliu în București, ., sector 5, și calitatea de moștenitor legal al Statului R. și s-a respins capetele de cerere privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului situat în București, ., sector 5, ca efect al prescripției achizitive de lungă durată și asupra construcțiilor edificate pe teren ca efect al accesiunii imobiliară artificiale ca neîntemeiate.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11 iunie 2010, pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, sub numărul_, reclamantul N. Sidef a chemat în judecată pe pârâții S. I. și Primăria Sector 5 București, pentru ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului – teren în suprafață de 400 mp. situat în București, ., sector 5, prin uzucapiune și, prin accesiune imobiliară, dreptul de proprietate asupra construcției edificate pe respectivul teren.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că, în anul 1976, a cumpărat de la pârâtul S. I. imobilul sus menționat în baza unui înscris sub semnătură privată, ulterior construcția fiind întregită la nivelul unui imobil compus din patru camere și anexe.
S-a mai arătat că, de la momentul indicat mai sus, reclamantul a exercitat o posesie utilă.
În drept, au fost invocate prevederile art. 488, 494, 1860 și 1890 cod civil și art. 111 Cod de procedură civilă.
În dovedirea acțiunii, s-a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu, declarații de martori și expertiză.
La data de 09 iulie 2010 a fost înregistrată cererea de intervenție în interes propriu formulată de numita D. A. prin care a solicitat instanței să dispună admiterea ei, să se constate că aceasta a cumpărat de la reclamant drepturile litigioase asupra imobilului din ., sector 5, conform contractului atașat la dosar, cu consecința introducerii sale în cauză (fila 22 dosar fond).
Cererea de intervenție în interes propriu a fost întemeiată pe dispozițiile art. 49 – 56 Cod de procedură civilă.
În dovedirea cererii de intervenție, s-a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri și interogatoriu.
Intervenientul în interes propriu a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice și a Municipiului București prin Primar General, precum și să se constate vacanța succesorală de pe urma defunctului Băețel F. (filele 42 – 46 dosar fond).
Prin încheierea de ședință din data de 06 decembrie 2010, instanța a luat act de transmiterea calității procesuale active de la reclamantul N. Sidef către D. A., a luat act de modificarea cererii de chemare judecată sub aspectul obiectului, în sensul că s-a solicitat și constatarea vacanței succesorale de pe urma defunctului Băețel F. și sub aspectul cadrului procesual pasiv prin introducerea în cauză în calitate de pârâți a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice și a Municipiului București prin Primarul General (fila 55 dosar fond).
Prin întâmpinarea depusă prin Serviciul Registratură la data de 13 ianuarie 2011, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat, în principal, excepția lipsei calității procesuale pasive fundamentată pe dispozițiile art. 5 alin. 8 din HG nr. 731 din 04 iulie 2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului potrivit cărora „În succesiunile ce urmează a fi declarate vacante, direcțiile generale ale finanțelor publice județene sau a municipiului București reprezintă statul ca subiect de drepturi și obligații și sunt citate de notarii publici în cadrul procedurii succesorale” și, în subsidiar, excepția inadmisibilității prezentei acțiuni pentru motivul că Legea nr. 36/1995 privind notarii publici și activitatea notarială prevede la art. 85 o procedură specială privind constatarea vacanței succesorale la inițiativa reprezentantului statului, după expirarea termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, procedură ce se finalizează cu eliberarea certificatului de vacanță succesorală de către notarul public (filele 66 – 68 dosar fond).
Prin încheierea de ședință din 17 ianuarie 2011, instanța a luat act de precizarea cererii de chemare în judecată în sensul că au calitatea de pârât S. R. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, constatând excepția lipsei calității de reprezentant invocată prin întâmpinare ca fiind rămasă fără obiect (filele 74 – 75 dosar fond).
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, proba cu doi martori și proba cu expertiză tehnică imobiliară, probe ce au fost administrate.
În cadrul probei cu înscrisuri, s-au depus la dosar, în copie, următoarele: carte de identitate, adeverința nr._ din 17 decembrie 2009 emisă de Primăria Sector 5 București (filele 4 – 6 dosar fond), contract de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 899 din 15 iunie 2010 la Biroul Notarilor Publici Asociația „L. L. și R.I. C.”, carte de identitate intervenient și carte de rezidență a numitului D. H. (filele 23 – 24 dosar fond), extras din registrul de deces privind pe numitul S. I. (fila 12 dosar fond), certificat de legatar nr. 76 din 09 decembrie 2009 întocmit de Biroul Notarilor Publici Asociația „L. L. și R.I. C. (fila 37 dosar fond), contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2814/365/956.VI.27 de notariatul de Stat al Raionului Lenin (filele 72 – 73 dosar fond), testamentul autentificat sub nr. 2152 din 23 iulie 2008 la Biroul Notarilor Publici Asociația „L. L. și R.I. C. (fila 118 dosar fond).
La solicitarea instanței, s-au comunicat următoarele adrese: adresele nr._ din 21 iulie 2010, nr._ din 23 iulie 2010 emise de MAI – Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (filele 26, 30 – 31 și 33 dosar fond), adresa nr._/217 din 10 august 2010 emisă de Primăria Municipiului București – Direcția Generală de Dezvoltare – Direcția Patrimoniu (fila 25 dosar fond), adresa nr._/AS din 22 noiembrie 2010 emisă de Primăria Municipiului București – Direcția Juridic (filele 48 – 49 dosar fond), adresa emisă la 25 noiembrie 2010 de Primăria Sector 5 – Direcția Impozite și Taxe Locale și înscrisuri anexă (filele 51 – 54 dosar fond), extras din registrul de decese privind pe numitul Băețel F. (fila 58 dosar fond), adresa nr._ din 29 decembrie 2010 emisă de Primăria Sector 5 (fila 60 dosar fond), adresa nr. C11110 din 15 decembrie 2010 a Camerei Notarilor Publici București (fila 62 dosar fond), adresa nr._ din 03 mai 2011 emisă de MAI – Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (fila 115 dosar fond), adresa nr._/CCA/5163 din 22 aprilie 2011 emisă de Primăria Municipiului București – Direcția Patrimoniu – Serviciul cadastru (fila 117 dosar fond).
În cauză, au fost audiați în calitate de martori numiții R. A. și P. V. (filele 92 – 93 dosar fond) și S. T. (fila 131 dosar fond).
S-a depus la dosar raportul de expertiză tehnică judiciară imobiliară întocmit de expert B. N. (filele 99 – 111 dosar fond).
Instanța a apreciat că excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâtul S. R., este nefondată având în vedere că procedura succesorală notarială este o procedură grațioasă, necontencioasă, nefiind obligatorie, astfel că în lipsa certificatului de vacanță succesorală, constatarea existenței unei succesiuni vacante se face în mod direct de către instanța judecătorească.
Analizând materialul probator administrat în cauza, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Din coroborarea înscrisului denumit „chitanță de vânzare-cumpărare”, a rezultat că la data de 08 mai 1971, s-a încheiat între Baetelu F. și Baetelu I., în calitate de vânzători, și S. I. și S. T., în calitate de cumpărători, sub forma unui înscris sub semnătură privată, contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect terenul în suprafață de 210 mp., situat în București, ., sector 5, la prețul de 6150 lei.
Deoarece acest act juridic nu îndeplinește cerința „ad validitatem” a formei autentice, manifestarea de voință a părților este nulă ca vânzare-cumpărare, dar, în temeiul principiului conversiunii actelor juridice, valorează antecontract de vânzare-cumpărare.
După cum a rezultat din mențiunile înscrise în contractul încheiat în 1971, vânzătorii, Baetelu F. și Baetelu I., dobândiseră dreptul de proprietate asupra imobilului în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._ .VI.27 de Notariatul de Stat al Raionului Orășenesc Lenin și transcris sub nr. 356/956.
S. I. a decedat la data de 20 mai 2009, astfel cum a rezultat din certificatul de legatar nr. 76 din 09 decembrie 2009, instituindu-l legatar universal pe N. Sidef, prin testamentul autentificat sub nr. 2152 din 23 iulie 2008, de Biroul Notarilor Publici Asociația „L. Lese, R.I. C.”.
Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 899 din 15 iunie 2010, de Biroul Notarilor Publici Asociația „L. Lese, R.I. C.”, N. Sidef a transmis reclamantei Demirici A. drepturile litigioase ce fac obiectul cauzei.
Totodată, potrivit certificatului de moștenitor nr. 84 din 10 iulie 1998, eliberat de Biroul Notarului Public „C. A. Braila”, Baetel I. a decedat la data de 12 martie 1993, lăsând ca unic moștenitor pe soțul său Baetel F.. Acesta din urmă a decedat la rândul lui la data de 05 decembrie 2003, potrivit extrasului de pe actul de deces nr. 3450 din 07 decembrie 2003 întocmit de Primăria Sectorului V București.
Întrucât nu există dovezi în sensul că acesta a lăsat moștenitori legali sau testamentari, iar din certificatul nr. C11110 din 15 decembrie 2010 eliberat de Camera Notarilor Publici București a rezultat că procedura succesorală notarială de pe urma sa nu a fost înregistrată pe rolul vreunui Biroul Notarial Public, în cauză, devin incidente dispozițiile art. 680 Cod civil potrivit cărora „în lipsă de moștenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului”.
Așa fiind, instanța a constatat vacantă succesiunea defunctului Baetel F..
Terenul a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică imobiliară, întocmit de expertul tehnic Banica N., stabilindu-se că acesta are o suprafață de 431,48 mp., cu următoarele vecinătăți: la nord – pe o lungime de 15,30 m cu . – pe o lungime de 16,90 m cu imobilul situat pe .. 69, sector 5; la est – pe o lungime de 26,80 m, cu imobilul situat pe ., sector 5, și la vest – pe o lungime de 26,80 m cu imobilul situat pe ., sector 5.
Uzucapiunea este un mod de dobândire a drepturilor reale principale prin posesia bunurilor care formează obiectul lor în toată perioada prevazuta de lege și prin exercitarea pozitivă a dreptului cu privire la uzucapiune.
Pentru a putea conduce la dobândirea dreptului de proprietate posesia, în cazul uzucapiunii de lungă durată, trebuie să fie exercitată pe o perioada de 30 de ani și să fie utilă, adică să aibă calitățile prevăzute de art. 1847 Cod civil, respectiv să fie continuă, pașnică, publică și sub nume de proprietar.
Cu privire la prima condiție, din depoziția martorului Predusca V. instanța a reținut că reclamanta a intrat în stăpânirea imobilului în vara a anului 2010 (au fost înlăturate, așadar, afirmațiile martorului R. A. în sensul că reclamanta folosește imobilul în litigiu din luna martie 2010, deoarece nu s-a coroborat cu celelalte probe administrate în cauză și, oricum, reclamanta a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase cu N. Sidef la data de 15 iunie 2010).
Deoarece este evident că reclamanta nu a stăpânit imobilul pe perioada necesară pentru a uzucapa, este necesar să se analizeze dacă sunt întrunite condițiile pentru a opera joncțiunea posesiei sale cu posesia lui N. Sidef și a autorilor acestuia din urma.
Sub acest aspect, în doctrină și practica judiciară s-a arătat că pentru a fi posibilă joncțiunea posesiilor sunt necesare următoarele condiții: a) să fie vorba de o posesie propriu-zisa și b) cel care invocă posesia să fie un succesor în drepturi al autorului.
Așa cum a rezultat chiar din antecontractul de vânzare-cumpărare, la data încheierii sale S. I. era căsătorit cu S. T., astfel că drepturile născute din antecontract erau bunuri comune, conform art. 30 Codul familiei.
Martora S. T. a arătat că a dobândit terenul din ., împreuna cu soțul său prin cumpărare în anul 1971, iar după ce au intrat în stăpânirea lui au edificat o casă în care a locuit o perioadă de timp, cel mult până la data despărțirii în fapt de soțul său, în anul 1996. De asemenea, martora a precizat că a aflat în urmă cu câțiva ani că soțul său înstrăinase imobilul, fără a i se cere consimțământul.
La dosarul cauzei nu a fost depus un contract de vânzare-cumpărare încheiat între S. I. și N. Sidef, însă, probabil că martora s-a referit la instituirea acestuia din urmă ca legatar universal prin testamentul autentificat sub nr. 2152 din 23 iulie 2008.
În conformitate cu dispozițiile art. 35 Codul familiei „soții administrează și folosesc împreuna bunurile comune și tot astfel dispun de ele. Oricare dintre soți, exercitând singur aceste drepturi, este socotit că are și consimțământul celuilalt soț.” Așa fiind, chiar dacă un soț exercită în fapt stăpânirea materială cu privire la întregul bun, celălalt soț nu este lipsit de elementul material al posesiei, ci îl exercită în mod indirect, corpore alieno.
Or, reclamanta nu poate invoca joncțiunea posesiei sale cu posesia martorei S. T. pentru a dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului, deoarece între acestea nu există niciun raport juridic.
De asemenea, deoarece în cazul coposesiunii corespunzătoare dreptului de proprietate comună devălmașe, fiecare coposesor are reprezentarea subiectiva (animus sibi habendi) a devălmașiei, reclamanta nu poate invoca joncțiunea posesiilor nici pentru dobândirea unei cote părți din bun.
Prin urmare, reclamanta nu a exercitat posesia asupra terenului în litigiu în perioada de 30 de ani cerută de art. 1890 Cod civil și nici nu putea dobândi dreptul de proprietate ca efect al prescripției achizitive de lungă durată.
În raport de soluția ce a fost pronunțată asupra capătului principal de cerere, a fost respinsă și cererea accesorie privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra construcției edificate pe teren, ca efect al accesiunii imobiliare artificiale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta D. A., cerere a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV a Civilă sub nr._, la data de 29 septembrie 2011, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate și admiterea și a capetelor de cerere privind constatarea uzucapiunii și a accesiunii asupra întregului imobil.
În motivarea apelului, s-a arătat că prima instanță a respins cererea privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului situat în București, ., sectorul 5, ca efect al prescripției achizitive de lungă durată și asupra construcțiilor edificate pe teren ca efect al accesiunii imobiliare artificial ca neîntemeiate.
Prima instanță a ajuns la această concluzie pornind de la premisa că apelanta nu a putut invoca joncțiunea posesiei cu posesia martorei S. T. pentru a dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului, deoarece între apelantă și martoră nu exista niciun raport juridic. Martora S. T. a fost audiată din oficiu de către instanța și în urma declarației ei a reieșit că deși încă soție legitimă a lui S. I., aceștia erau despărțiți în fapt din anul 1996 și chiar din acea perioadă martora nu mai știa nimic de soțul său întrucât nu a mai interesat-o.
În respingerea acțiunii, prima instanță a mai apreciat că, în conformitate cu dispozițiile art. 35 Codul familiei, oricare dintre soți exercitând singur drepturile de a administra, folosi și dispune de bunurile comune, este socotit că are și consimțământul celuilalt soț și deci chiar dacă un soț exercită în fapt stăpânirea materială cu privire la întregul bun, celalalt soț nu este lipsit de elementul material la posesiei, ci îl exercită în mod indirect.
A mai considerat judecătoria că nu putea fi invocată joncțiunea posesiilor nici pentru dobândirea unei cote părți din bun deoarece în cazul coposesiunii corespunzătoare dreptului de proprietate comună devălmașă fiecare coposesor are reprezentarea subiectivă a devălmășiei.
În ceea ce privește aceste susțineri, apelanta – reclamantă a arătat că martora S. T. nu a avut niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului în patrimoniu pentru că transferul dreptului de proprietate nu a avut loc, nefiind un act autentic care să transfere acest drept de la adevăratul proprietar care a fost Băețel F. către posesorul S. I..
Cum S. I. și soția lui au avut numai posesia asupra terenului, la decesul primului, chiar dacă soția ar fi știut când s-ar fi produs, acest teren nu se putea introduce în masa partajabilă deoarece nu exista un titlu perfect pentru el.
Astfel în mod greșit prima instanță a considerat că este necesară existența unui raport juridic între apelantă și martora S. T. pentru a putea opera joncțiunea posesiilor și pentru ca pe cale de uzucapiune de lungă durată să fie obținut de către apelantă dreptul de proprietate asupra terenului pe care a edificat o casă de locuit.
Apelanta – reclamantă a formulat cerere de ajutor public judiciar vizând scutirea de plata taxei judiciare de timbru la care s-a dispus prin rezoluție obligarea sa, încuviințată de tribunal prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu de la 03 aprilie 2012 pentru considerentele expuse în acea încheiere.
Intimații – pârâți M. București prin Primar General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat în fața tribunalului pentru a-și exprima poziția procesuală față de motivele de apel formulate.
În apel nu au fost administrate alte probe.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel formulate, a probatoriului administrat și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, prin decizia civilă nr. 405/A din 10 aprilie 2012 a constatat în conformitate cu art. 296 Cod de procedură civilă că apelul declarat este nefondat, acesta a fost respins pentru considerentele următoare:
Motivele de apel formulate nu reprezintă în sine critici la adresa sentinței, ci o reluare a considerentelor, cu singura observație formulată de către apelanta – reclamantă care a arătat că nu era necesară existența unui raport juridic între aceasta și martora S. T..
Tribunalul a reținut că prima instanță a subliniat în mod corect că pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, cel care invocă acest mod de dobândire, trebuie fie să facă dovada exercitării în propria persoană a unei posesii utile pe tot timpul prevăzut de lege, fie să se prevaleze de joncțiunea posesiilor, atunci când nu a posedat în tot intervalul de timp prescris de lege, respectiv să unească posesia sa cu cea a autorilor săi.
În cauza dedusă judecății, apelanta – reclamantă are ca autor pe N. Sidef de la care a cumpărat drepturile litigioase în baza contractului de vânzare-cumpărare litigioase autentificat sub nr. 899 din 15 iunie 2010, de Biroul Notarilor Publici Asociația „L. Lese, R.I. C.”, iar acesta la rândul său a beneficiat de posesia bunului pe baza testamentului lăsat de autorul său, S. I. autentificat sub nr. 2152 din 23 iulie 2008, de Biroul Notarilor Publici Asociația „L. Lese, R.I. C.”.
Titlul posesiei este însă viciat având în vedere că S. I. era căsătorit cu S. T., chiar dacă aceștia erau despărțiți în fapt, astfel încât acesta nu putea dispune de întreg bunul comun, fără a avea în vedere și manifestarea de voință a soției sale în raport de acest act de dispoziție, cu atât mai mult cu cât aceasta era moștenitor rezervatar. Pe de altă parte, în cazul bunului devălmaș fiecare coposesor are reprezentarea subiectivă a devălmășiei, apelanta – reclamantă neputând invoca joncțiunea posesiilor nici pentru dobândirea unei cote părți din bun. Astfel fiind, deși soțul defunct exercitase singur posesia materială asupra bunului, totuși nu trebuie ignorat faptul că și celălalt soț, respectiv S. T. exercita la rândul său posesia corpore alieno, astfel încât în mod concret, nu a existat o transmitere valabilă a posesiei de la soții S. către N. Sidef și respectiv către apelanta – reclamantă, motiv pentru care existând această disfuncționalitate în șirul transmiterii succesive a posesiei, apelanta – reclamanta nu a avut cum să invoce cu succes joncțiunea posesiilor. Una din condițiile care era necesar a fi îndeplinită pentru a opera joncțiunea posesiilor este aceea că cel care invocă joncțiunea să fie un succesor în drepturi al autorului. Or, apelanta – reclamantă se află în situația în care a uzurpat posesia martorei S. T., astfel încât nu poate invoca joncțiunea posesiei sale cu cea care aparținuse celei înlăturate din posesia asupra bunului.
Împotriva deciziei civile nr. 405/A din 10 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, a formulat recurs reclamanta D. A., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului, s-a arătat că instanța de apel, în mod greșit a aplicat legea, menținând în cauză pe deținătorii intermediari – fapt ce nu era necesar, întrucât uzucapiunea este o sancțiune îndreptată împotriva adevăratului proprietar.
S-au invocat prevederile art. 1846 – 1847 Cod civil privind condițiile pentru a putea opera dobândirea proprietății prin uzucapiunea de 30 de ani, fiind indiferentă posesia de bună ori rea credință, posesia trebuia a fi continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
S-a arătat astfel că, reținerea în considerentele deciziei din apel a faptului că S. T. avea calitatea de moștenitor, nu prezintă relevanță, întrucât bunul era deținut doar în posesie și nu în proprietate și ca atare, nu avea ce să i se transmită acesteia, respectiv ce anume să se includă în masa partajabilă.
Moștenitorul testamentar N. Sidef a preluat posesia terenului de la S. I. care, la rândul său, l-a cumpărat în anul 1971 de la B. F. și a avut o posesie continuă, publică, neîntreruptă și sub nume de proprietar, el singur având posesia caracterizată astfel, fără S. T., în persoana căreia, posesia a fost întreruptă în anul 1996 prin faptul despărțirii de soțul ei.
Chiar S. T. a arătat în declarația dată la fond, că nu a interesat-o acest teren și nu a pretins nici un drept, aceasta neavând la îndemână pentru a pretinde drepturi asupra terenului, nici un tip de acțiune.
Instanța de apel a făcut o întreagă apologie a dreptului de proprietate manifestat în codevălmășie de cei doi soți, S. I. și S. T., când dimpotrivă, în cauză era vorba doar de o transmitere de posesie.
Or, transmiterea de posesie se face și fără înscris, înscrisul sub semnătură privată nu este translativ de proprietate, este doar o promisiune de a vinde în viitor iar în speță, S. I. nu avea titlu – și ceea ce a transmis a fost doar posesia și nu dreptul, situație în care nu trebuie invocată transmiterea dreptului de proprietate prin devălmășie.
Nu s-au administrat noi probe în recurs.
Recursul nu este fondat.
Curtea constată că potrivit probelor administrate în cauză și reapreciate în apel, Tribunalul București a constatat în mod legal faptul că posesia invocată ca bază a uzucapiunii potrivit art. 1846 – 1847 Cod civil, nu este utilă, neîndeplinind cerințele legale pentru a dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani – bunul fiind deținut în comun de soții S. T. și S. I., de la achiziționare în baza înscrisului sub semnătură privată din anul 1971 până în anul 1996 – fapt care, din perspectiva art. 1853 alin. 1 teza a II-a Cod civil, exclude calitatea de „sub nume de proprietar”, caracterizând dimpotrivă precaritatea, care exclude posesia.
Textul de lege sus-menționat caracterizează echivocitatea, în sensul că este asimilată precarității și nu poate astfel constitui bază pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, astfel nu poate opera joncțiunea posesiilor, cea invocată cel puțin în perioada 1971 – 1996 când bunul a fost deținut în comun, or eventuala intervertire a precarității la nivelul anului 1996 ce ar putea face obiectul analizei în cauză, ca începutul curgerii noului termen de posesie, nu acoperă până la data formulării acțiunii (11 iunie 2010) respectiv până în prezent, cel puțin durata de 30 de ani și îndeplinind și cerințele art. 1847 Cod civil, pentru a fundamenta dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Echivocitatea constatată se fundamentează pe datele de fapt dovedite în cauză, fiind irelevantă poziția exprimată de martora S. T. în declarația de la fond, în sensul că nu pretinde nici un drept cu privire la imobilul în cauză – susținerile recurentei fiind astfel, nefondate, în plus fără relevanță cu privire la transmiterea posesiei prin înscris sub semnătură privată, și nu a dreptului, menținerea în cauză a deținătorilor intermediari etc.
Pentru considerentele reținute, potrivit art. 312 Cod de procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta – reclamantă D. A., împotriva deciziei civile nr. 405/A din 10 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și M. București prin Primarul General, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 noiembrie 2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
F. P. C. M. T. D. A.
Grefier,
Rădița I.
Red.F.P.
Tehnodact.C.F.
2ex./12.12.2012
T.B.-S.4.-M.L.R.;A.C.
Jud.S.5.-S.V.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 407/2012. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 2099/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
