Obligaţie de a face. Decizia nr. 977/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 977/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 977/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 977
Ședința publică de la 30.05.2013.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentele-reclamante I. L. și I. A., împotriva deciziei civile nr. 906 A din 10.10.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._/300/2009, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, S. ROMÂN, PRIN BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, și M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.
P. are ca obiect – obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta reclamantă I. L. personal și asistată de avocatul C. Budei, în baza împuternicirii avocațiale eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, același avocat reprezentând în proces și interesele recurentei reclamante I. A., consilierul juridic C. A., în calitate de reprezentat al intimatului pârât Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, lipsind intimații S. Român prin Banca Națională a României și M. Administrației și Internelor.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 27 mai 2013, a unei întâmpinări formulate de către intimata pârâtă Banca Națională a României, în dublu exemplar.
Avocatul recurentelor reclamante solicită comunicarea întâmpinării depuse la dosar și acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de apărările formulate.
Curtea comunică apărătorului recurentelor reclamate copia întâmpinării depuse la dosar și dispune strigarea dosarului la ordine pentru a da posibilitate acestuia să ai cunoștință de conținutul întâmpinării, având în vedere faptul că pricina a fost solicitată pe lista cauzelor la amânare fără discuții; are în vedere și faptul că întâmpinarea depusă la dosar nu este foarte amplă, partea putând să o studieze în sala de ședință.
La reluarea cauzei, la ordine, răspund aceleași părți, respectiv prezintă recurenta reclamantă I. L. personal și asistată de avocatul C. Budei, același avocat reprezentând în proces și interesele recurentei reclamante I. A., consilierul juridic C. A., în calitate de reprezentat al intimatului pârât Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, lipsind intimații S. Român prin Banca Națională a României și M. Administrației și Internelor.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat.
Curtea ia act de faptul că, deși în cuprinsul cererii de recurs s-a solicitat proba cu înscrisuri, în ședință publică, recurentele reclamante legal asistate de către avocat, arată că nu mai au probe de administrat în cauză.
Având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs, urmând ca părțile să pună concluzii și cu privire la excepția nulității recursului invocată de către intimata pârâtă Banca națională a României prin întâmpinarea depusă la dosar.
Avocatul recurentelor reclamante solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, obligarea intimaților pârâți la restituirea bunurilor confiscate, iar, în subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea unor probe suplimentare.
Apreciază că motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 din Codul de procedură civilă, sens în care solicită respingerea excepției nulității recursului invocată de către intimata pârâtă Banca Națională a României ca neîntemeiată. Urmează a se avea în vedere și dispozițiile art. 306 pct. 3 din codul de procedură civilă care dau posibilitate instanței de a încadra motivele de recurs într-unul din punctele prevăzute în art. 304 din Codul de procedură civilă.
Reprezentantul intimatului pârât Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București pune concluzii de admitere a excepției nulității recursului, având în vedere că motivele de recurs nu se încadrează în dispozițiile art. 304 din Codul de procedură civilă.
Deliberând cu privire la excepția nulității recursului, Curtea o respinge ca nefondată. Curtea are în vedere că în cuprinsul criticilor se invocă în mod expres chestiuni care vizează nemotivarea hotărârii, dar și alte chestiuni pe care instanța urmează să le încadreze în dispozițiile art. 304 din Codul de procedură civilă prin raportare la dispozițiile art. 306 alin. 2 din Codul de procedură civilă, așa încât găsind cel puțin o critică care poate fi încadrată în acest text de lege, excepția apare ca nefondată.
Avocatul recurentelor reclamante, în continuarea pledoariei, solicită a se observa faptul că prin procesul verbal de ridicare a bunurilor găsite în domiciliu și care au fost confiscate în vederea acoperirii potențialului prejudiciu, s-au numărat și cecurile solicitate de către recurente, mașina și inelul. Adunând valorile de pe jumătate din cecuri, se poate constata că prejudiciul a fost acoperit, astfel încât apreciază că este de datoria statului să restituie cecurile care au o valoare ce depășește suma de 451.018 stabilită prin hotărârea Tribunalului Suprem.
De asemenea, consideră că instanța de apel nu a motivat hotărâre pronunțată.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală, având în vedere că nu s-a dovedit desființarea titlului statului, astfel încât nu există nici obligația în sarcina Ministerului Finanțelor Publice de a fi obligat la acordarea de despăgubiri.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22 octombrie 2009, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția Civilă sub nr._ , reclamantele I. L. și I. A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Banca Națională a României și M. Administrației și Internelor, au solicitat obligarea pârâților să le restituie un număr de opt librete CEC, un autoturism marca Ford Cortina și un inel de aur confiscate în mod ilegal.
În fapt, reclamantele au arătat că soțul, respectiv tatăl lor a desfășurat activitatea de fotograf în perioada 1962-1979, realizând venituri importante care au fost depuse în cea mai mare parte la CEC, restul fiind folosite pentru achiziționarea unor diverse bunuri, cu plata obligațiilor fiscale, iar în anul 1969, prin sentința civilă nr. 695 din 30 mai 1969, pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., s-a hotărât confiscarea autoturismului indicat și a altor bunuri mobile, potrivit proceselor-verbale de sechestru încheiate de executorul judecătoresc la datele de 09 aprilie și 21 aprilie 1969.
Reclamantele au mai arătat că la data de 08 mai 1979, organele de Miliție au efectuat o percheziție la domiciliul lor confiscând cele opt librete CEC, iar prin sentința civilă nr. 30 din 15 ianuarie 1980, Judecătoria Vălenii de M. a hotărât trecerea în patrimoniul statului a sumelor de bani aflate pe aceste librete CEC pentru motivul că autorul lor nu ar fi achitat impozitele datorate.
De asemenea, reclamantele au arătat că prin decizia civilă nr. 693 din 10 aprilie 1980, Tribunalul Județean Prahova a admis recursul formulat de către Procurorul General și a modificat sentința civilă nr. 30 din 15 ianuarie 1980, condiții în care, reclamantele au apreciat că pârâților le-a fost desființat titlul în baza căruia au reținut bunurile pretinse.
În drept, reclamantele au invocat art. 1073 – 1074 Cod civil.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul M. Administrației și Internelor a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive și a arătat că potrivit hotărârilor invocate, sentința civilă nr. 30 din 15 ianuarie 1980 și decizia civilă nr. 693 din 10 aprilie 1980, sumele de pe libretele CEC și automobilul au fost trecute în proprietatea statului, iar potrivit adresei nr._ din 13 decembrie 1999, inelul de aur a fost remis Băncii Naționale a României, așa încât aceste bunuri nu au rămas în posesia Ministerului Administrației și Internelor și nici nu au fost valorificate de acesta, astfel că nu au calitate procesuală pasivă pentru a fi obligați la restituire.
În drept, întâmpinarea nu a fost motivată.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Banca Națională a României a invocat excepția lipsi calității sale procesuale pasive și a solicitat admiterea acestei excepții pentru situația în care reclamantele nu ar înțelege să-și precizeze acțiunea, arătând că cel chemat în judecată pentru inelul de aur este S. Român reprezentat de Banca Națională a României, iar cu privire la libretele CEC și automobil nu are calitate procesuală pasivă pentru a fi obligat la restituire.
Pe fondul cauzei, pârâta Banca Națională a României a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a arătat că inelul se regăsește în tezaurul Sucursalei Municipiului București al Băncii Naționale a României, însă a fost confiscat în baza Legii nr. 18/1968, care nu intră în categoria preluărilor abuzive.
În drept, pârâta a invocat art. 26 din OUG nr. 190/2000.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsi calității sale procesuale pasive și a arătat că S. Român este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice cu excepția situațiilor în care legea stabilește alte organe în acest scop, iar în cauză interesele statului nu sunt reprezentate de către Ministerul Finanțelor Publice ci de către unitatea în patrimoniul căreia au intrat bunurile confiscate.
De asemenea, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și a arătat că în cauză nu s-a formulat un recurs în anulare împotriva deciziei nr. 1189 din 13 august 1981, pronunțată de Tribunalul Suprem, recurs în urma căruia să fie casată această decizie, astfel că aceasta rămâne valabilă și executorie, iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, a invocat art. 115 - 118 Cod de procedură civilă și Decretul nr. 31/1954.
În ședința publică de la data de 01 aprilie 2010, reclamantele și-au precizat acțiunea, în sensul că pretind restituirea inelului de aur de la pârâtul S. Român prin Banca Națională a României, iar restituirea celor opt librete CEC și a autoturismului marca Ford Cortina de la pârâții Ministerul Finanțelor Publice și M. Administrației și Internelor, instanța luând act de această precizare prin încheierea pronunțată la acel termen de judecată și constatând rămasă fără obiect excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Banca Națională a României.
Prin aceeași încheiere, instanța a calificat excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice drept apărare de fond și a unit cu fondul cauzei excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice și M. Administrației și Internelor, invocate de acești pârâți prin întâmpinări.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și a respins proba testimonială cu doi martori și interogatoriul pârâților, propuse de reclamante, ca neutile pentru soluționarea cauzei, respectiv a respins proba cu expertiza tehnică în specialitatea autovehicule evaluatorie, propusă tot de reclamante, ca nepertinentă.
Prin sentința civilă nr._ din 18 noiembrie 2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București - Secția Civilă s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Administrației și Internelor, invocată de acest pârât; s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, invocată de acest pârât, ca neîntemeiată; totodată s-a respins acțiunea formulată de reclamantele I. L. și I. A., în contradictoriu cu pârâtul M. Administrației și Internelor, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; s-a respins acțiunea formulată de reclamantele I. L. și I. A. în contradictoriu cu pârâții S. Român prin Banca Națională a României și Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin decizia civilă nr. 2778 din 26 decembrie 1973, pronunțată de Tribunalul Județean Prahova, conform considerentelor deciziei nr. 693 din 10 aprilie 1980 (fila 54 dosar fond), s-a constatat că soții I. D. și I. A. nu au justificat proveniența licită a sumei de 115.103 lei și s-a dispus trecerea în proprietatea statului a unui garaj valorând 12.021 lei și a unui autoturism Ford, în valoare de 60.000 lei, aceștia fiind obligați să plătească statului diferența în sumă de 43.082 lei.
Prin sentința civilă nr. 30 din 15 ianuarie 1980, pronunțată de Judecătoria Vălenii de M. în dosarul nr. 2589/1979 (fila 7 dosar fond), s-a dispus trecerea în proprietatea statului a sumei totale de 687.775 lei, aparținând soților I. D. și I. A., sumă depusă pe libretele CEC menționate în procesul verbal încheiat la data de 08 mai 1979 de Inspectoratul de Miliție al Județului Prahova.
Prin decizia nr. 693 din 10 aprilie 1980, pronunțată de Tribunalul Județean Prahova, conform considerentelor deciziei nr. 1189 din 13 august 1981 (fila 56 dosar fond), a fost modificată sentința civilă nr. 30 din 15 ianuarie 1980, în sensul că s-a majorat suma reținută ca având caracter nelicit de la 687.775 lei la 763.465 lei.
Prin decizia nr. 1189 din 13 august 1981, pronunțată de Tribunalul Suprem (fila 56 dosar fond), s-a admis recursul extraordinar și s-au modificat sentința civilă nr. 30 din 15 ianuarie 1980 și decizia nr. 693 din 10 aprilie 1980, în sensul că au fost obligați soții I. D. și I. A. să depună pe seama statului suma de 451.018 lei.
Conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 75 din 22 iulie 2005 (fila 58 dosar fond), reclamantele au calitatea de moștenitoare a defunctului I. D., decedat la data de 19 februarie 2005.
Potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954, reprezentarea statului în raporturile juridice este asigurată de M. Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop.
Având în vedere că prin hotărârile judecătorești menționate sumele de bani de pe libretele CEC și autoturismul Ford au fost trecute în proprietatea statului iar nu a unui anumit organ al acestuia, neexistând o prevedere legală care să stabilească reprezentarea statului de către alt organ, instanța a reținut că reprezentarea statului în prezenta cauză este asigurată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, care are astfel calitate procesuală pasivă, iar pentru aceleași motive, pârâtul M. Administrației și Internelor nu are calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește autoturismul marca Ford Cortina, instanța a reținut că nu există nicio dovadă că decizia civilă nr. 2778 din 26 decembrie 1973, pronunțată de Tribunalul Județean Prahova ar fi fost casată, modificată sau desființată, prin urmare este eronată susținerea reclamantelor că acest titlu ar fi fost desființat, așa încât este neîntemeiată pretenția privind restituirea acestui bun.
Referitor la cele opt librete CEC, instanța a reținut că în urma recursului extraordinar, sentința civilă nr. 30 din 15 ianuarie 1980 și decizia nr. 693 din 10 aprilie 1980 au fost doar modificate, fiind în continuare obligați soții I. D. și I. A. să depună pe seama statului suma de 451.018 lei, deci nici în cazul acestora nu a fost desființat titlul în baza căruia au fost confiscate, fiind neîntemeiată pretenția privind restituirea acestor bunuri.
În ceea ce privește inelul de aur, instanța a reținut că reclamantele nu au făcut dovada confiscării acestui bun în temeiul hotărârilor judecătorești menționate, după cum nu au făcut nici dovada confiscării ilegale a acestuia și nici a desființării acestui titlu, care să le îndreptățească pretenția de restituire după cum au susținut, așa încât este neîntemeiată pretenția privind restituirea acestui bun.
Având în vedere că nu s-a făcut dovada desființării titlului statului cu privire la aceste bunuri, instanța a reținut că nu există obligația restituirii acestora, neexistând nici dreptul corelativ invocat de către reclamante de a pretinde îndeplinirea obligației de restituire conform art. 1073 Cod civil.
Ținând seama de toate considerentele expuse mai sus, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Administrației și Internelor și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantele I. L. și I. A., în contradictoriu cu pârâtul M. Administrației și Internelor, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată și a respins acțiunea formulată de reclamantele I. L. și I. A. în contradictoriu cu pârâții S. Român prin Banca Națională a României și Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele, solicitând instanței de judecata ca prin hotărârea ce o va pronunța să se reformeze hotărârea în sensul admiterii cererii introductive și obligarea pârâților să le restituie bunurile în materialitatea lor ce le posedă precar.
Prin cererea adresată instanței de judecată a arătat că au solicitat restituirea bunurilor ridicate de la autorul lor, defunctul tată și soț și nerestituite până în prezent, respectiv librete CEC, un autoturism marca Ford Cortina și un inel de aur de patrimoniu. A arătat că aceste bunuri au fost indisponibilizate și ridicate din patrimoniul comun al defunctului și al reclamantei I. A. pe considerentul ca ar fi bunuri dobândite ilicit cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 18/1968.
Au arătat ca în urma numeroaselor demersuri efectuate de autorul lor, s-a formulat de către Procurorul General al României recurs în interesul părții, recurs admis și care prevedea faptul că profesia de fotograf profesionist este profesie liberală și ca cercetatul nu are debite la stat. Autorul lor a fost astfel achitat, însă bunurile ridicate nu au fost restituite către persoana îndreptățită, nefiind însă nici valorificate de organele în drept, dacă ridicarea acestora a fost legală.
Au arătat, de asemenea, că bijuteria de patrimoniu a fost ridicată cu aceeași ocazie și, deși tatăl lor a dovedit că nu a încălcat nicio lege, aceasta a rămas în detenția precară a Băncii Naționale, aceasta recunoscând că o deține și în prezent.
Au apreciat că hotărârea este netemeinică, întrucât în sarcina autorului lor nu s-a reținut nicio contravenție sau infracțiune, astfel că apreciază că bunurile trebuie restituite integral către moștenitorii acestuia, în caz contrar statul ar fi apt de îmbogățire fără justă cauză.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 292 și următoarele Cod de procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată, intimata pârâtă Administrației și Internelor, reprezentat prin Direcția Generală Juridică, în temeiul dispozițiilor art. 289 alin. 2 Cod de procedură civilă, a arătat că, apelantele critică hotărârea instanței de fond numai sub aspectul restituirii „bunurilor ridicate de la autorul nostru, defunctul tată și soț și nerestituite până în prezent, respectiv librete CEC, un autoturism marca Ford Cortina și un inel de aur de patrimoniu”, motivat de faptul că „în sarcina autorului nostru nu s-a reținut nicio contravenție sau infracțiune”.
De menționat este faptul că instituția sa, prin intermediul apărărilor formulate în cauză, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și a solicitat instanței de fond admiterea acesteia întrucât, bunurile revendicate nu au rămas în posesia Ministerului Administrației și Internelor sau nu au fost valorificate de același minister, aspect reținut, de altfel, în mod corect, și de către Judecătoria Sectorului 2 București.
Prin sentința apelată instanța de fond a admis excepția mai sus menționată și a dispus respingerea cererii în contradictoriu cu M. Administrației și Internelor.
De subliniat a fost faptul că apelantele, prin intermediul motivelor de apel, nu aduc nicio critică acestei hotărâri cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a MAI, motiv pentru care a solicitat menținerea soluției instanței de fond sub acest aspect.
Prin decizia civilă nr. 906/A din 10 octombrie 2012, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul .
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel reținut că singura critică adusă soluției instanței de fond este aceea că nu s-a observat că recursul formulat de Procurorul General a fost admis, în decizie prevăzându-se că profesia de fotograf profesionist este profesie liberală și ca cercetatul nu are debite la stat. Autorul lor a fost astfel achitat, însa bunurile ridicate nu au fost restituite către persoana îndreptățită.
Au apreciat că hotărârea a fost netemeinică, întrucât în sarcina autorului lor nu s-a reținut nicio contravenție sau infracțiune, astfel că a apreciat că bunurile trebuie restituite integral către moștenitorii acestuia, în caz contrar statul ar fi apt de îmbogățire fără justa cauza.
Din verificarea actelor de la dosar, tribunalul a reținut că această afirmație nu este adevărată.
Prin decizia civilă nr. 2778 din 26 decembrie 1973, pronunțată de Tribunalul Județean Prahova, s-a constatat că soții I. D. și I. A. nu au justificat proveniența licită a sumei de 115.103 lei și s-a dispus trecerea în proprietatea statului a unui garaj valorând 12.021 lei și a unui autoturism Ford, în valoare de 60.000 lei, aceștia fiind obligați să plătească statului diferența în sumă de 43.082 lei.
Prin sentința civilă nr. 30 din 15 ianuarie 1980, pronunțată de Judecătoria Vălenii de M. în dosarul nr. 2589/1979, s-a dispus trecerea în proprietatea statului a sumei totale de 687.775 lei, aparținând soților I. D. și I. A., sumă depusă pe libretele CEC menționate în procesul verbal încheiat la data de 08 mai 1979 de Inspectoratul de Miliție al Județului Prahova.
Prin decizia nr. 693 din 10 aprilie 1980, pronunțată de Tribunalul Județean Prahova, a fost modificată sentința civilă nr. 30 din 15 ianuarie 1980, în sensul că s-a majorat suma reținută ca având caracter nelicit de la 687.775 lei la 763.465 lei.
Prin decizia nr. 1189 din 13 august 1981, pronunțată de Tribunalul Suprem (fila 56 dosar fond), s-a admis recursul extraordinar și s-au modificat sentința civilă nr. 30 din 15 ianuarie 1980 și decizia nr. 693 din 10 aprilie 1980, în sensul că au fost obligați soții I. D. și I. A. să depună pe seama statului suma de 451.018 lei. Așadar, în cuprinsul acestei decizii nu se face nicio referire la faptul că autorul reclamantelor nu a avut debite către stat, ci doar s-a modificat cuantumul sumei la care au fost obligați.
Apelantele-reclamante nu a făcut dovada că această decizie a fost desființată, astfel că tribunalul a constatat că în mod corect instanța de fond a reținut faptul că nu există obligația restituirii acestor bunuri, neexistând nici dreptul corelativ invocat de către acestea de a pretinde îndeplinirea obligației de restituire conform art. 1073 Cod civil.
În ceea ce privește inelul de aur, în cauză, tribunalul a reținut că s-a făcut dovada că acesta a fost confiscat și depus în bancă în anul 1979, însă nu s-a făcut dovada ca această confiscare s-a făcut în baza hotărârilor judecătorești de mai sus, așa cum susțin reclamantele și nici că această confiscare s-ar fi făcut nelegal.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a apreciat că soluția instanței de fond este legală și temeinică și, pe cale de consecință, în temeiul art. 296 Cod de procedură civilă, a respins apelul formulat împotriva sentinței civile nr._ din 18 noiembrie 2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București – Secția Civilă, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, la data de 28 decembrie 2012, au declarat recurs reclamantele I. L. și I. A., solicitând admiterea cererii principale, modificarea deciziei și sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, obligarea intimaților la restituirea bunurilor confiscare, iar în subsidiar, casarea cu trimitere spre rejudecare pentru administrarea probelor solicitate de recurente și respinse de instanța de control judiciar.
În motivarea cererii se arată că prin procesul-verbal de ridicare a bunurilor găsite în domiciliu și care au fost confiscate în vederea acoperii potențialului prejudiciu s-au numărat cecurile ce le-a solicitat, mașina și inelul. Adunând valorile de pe jumătate din cecuri prejudiciul a fost acoperit deci este de datoria statului să le restituie cecurile care au o valoare ce depășește suma de 451.018 lei hotărâtă prin decizia Tribunalului Suprem. Nu au contestat hotărârea Tribunalului Suprem ci faptul că li s-au confiscat bunuri în valoare de peste 200%.
Recurentele consideră că erau necesare procesele-verbale de confiscare a libretelor CEC și a valutei pentru că erau esențiale pentru a se stabili ce sume s-au confiscat în realitate.
Recurentele mai consideră că instanța nu a motivat hotărârea, nu a desființat hotărârea, dar sumele confiscate sunt nelegale. Pentru inelul din aur trebuia neapărat administrată proba cu înscrisuri, respectiv cu procesul-verbal de ridicare a bunurilor și din care ar fi rezultat că a fost ridicat cu ocazia percheziției și nerestituit, deci considerat confiscat nelegal.
În raport de aceste considerente recurentele solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
În drept, și-au motivat recursul pe baza dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 Cod de procedură civilă.
La data de 27 mai 2013 a depus la dosarul cauzei întâmpinare Banca Națională a României, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a celor două hotărâri.
În motivare arată că, motivele de recurs sunt întemeiate pe baza dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 Cod de procedură civilă, dar din dezvoltarea acestora rezultă că reprezintă o expunere a motivelor de fapt ale acțiunii, motive ce nu pot fi încadrate într-unul din motivele prevăzute de art. 304, fapt ce duce la nulitatea recursului, potrivit dispozițiilor art. 306 Cod de procedură civilă.
Intimata solicită să se înlăture criticile formulate împotriva hotărârilor de fond și apel în ceea ce privește capătul de cerere îndreptat împotriva Statului Român reprezentat de Banca Națională a României, prin care se solicită restituirea unui inel din aur confiscat de la autorul recurentelor, întrucât nu s-a făcut dovada preluării abuzive așa cum reglementează dispozițiile art. 26 din OG nr. 190/2000, republicată și modificată.
În cauza de față inelul revendicat a fost confiscat în baza Legii nr. 18/1968 privind controlul provenienței unor bunuri ale persoanelor fizice, care nu au fost dobândite în mod licit, lege ce nu este prevăzută în cuprinsul art. 26 din ordonanță, alături de actele normative în temeiul cărora au fost confiscate obiecte din metale prețioase, reglementate ca preluări abuzive.
Critica privind neadministrarea probei cu înscrisuri pentru inelul din aur este nefondată întrucât Banca Națională a României a depus la fondul cauzei inventarul de predare nr._ din 18 mai 1979 și expertiza tehnică nr. 112 și a comunicat că obiectul există fizic, procesul de ridicare a inelului de către organele de miliție neavând relevanță pentru soluționarea cauzei.
Curtea a respins excepția nulității recursului, în ședința publică din data de 30.05.2013.
Nu s-au administrat înscrisuri noi în recurs.
Examinând decizia recurată si actele dosarului în raport de criticile de recurs formulate, Curtea constată următoarele:
Recurentele reclamante au criticat decizia instanței de apel sub aspectul nemotivării acesteia, precum și din perspectiva împrejurării că instanța nu ar fi administrat toate probele necesare din care, în opinia acestora ar fi rezultat, pe de o parte, că sumele de bani reținute prin confiscarea libretelor CEC depășea suma datorată statului, conform hotărârilor judecătorești pronunțate împotriva soților I. D. și I. A., iar pe de altă parte, că inelul de aur a fost ridicat cu ocazia unei percheziții și confiscat nelegal.
Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 261 Cod procedură civilă, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.
Curtea constată că motivarea deciziei instanței de apel răspunde acestor exigențe legale în ceea ce privește libretele CEC confiscate, critica de recurs formulată de recurente în acest sens, analizată prin raportare la motivul prevăzut de art. 304 pct.7 C.proc.civ., neputând fi primită.
Astfel, prin acțiunea dedusă judecății reclamantele au solicitat obligarea pârâților să le restituie un număr de opt librete CEC, un autoturism marca Ford Cortina și un inel de aur confiscate în mod ilegal în perioada regimului politic comunist, reclamatele susținând, în esență, că aceste bunuri ar fi fost confiscate de organele de miliție, dar, ulterior, s-ar fi desființat hotărârea judecătorească care ar fi constituit temeiul respectivei confiscări.
Această acțiune a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1073-1074 din Codul civil, norme care reglementează efectele obligațiilor.
Curtea constată că tribunalul, având în vedere afirmațiile reclamantelor privind existența obligației de restituire a bunurilor ce fac obiectul acțiunii arătate, a reținut că sunt neîntemeiate susținerile acestora privind îmbogățirea fără justă cauză a statului, întrucât prin sentința civilă nr. 30 din 15 ianuarie 1980, pronunțată de Judecătoria Vălenii de M. în dosarul nr. 2589/1979, s-a dispus trecerea în proprietatea statului a sumei totale de 687.775 lei, aparținând soților I. D. și I. A., sumă depusă pe libretele CEC, sentință ce a fost modificată prin decizia nr. 693 din 10 aprilie 1980, pronunțată de Tribunalul Județean Prahova, în sensul majorării sumei reținută ca având caracter nelicit de la 687.775 lei la 763.465 lei, iar prin decizia nr. 1189 din 13 august 1981, pronunțată de Tribunalul Suprem, s-a admis recursul extraordinar și s-au modificat sentința civilă nr. 30 din 15 ianuarie 1980 și decizia nr. 693 din 10 aprilie 1980, în sensul că au fost obligați soții I. D. și I. A. să depună pe seama statului suma de 451.018 lei.
Tribunalul a reținut astfel existența debitelor către stat, fiind modificat prin ultima decizie doar cuantumul sumei la care au fost obligați cei doi, neputându-se reține așadar că preluarea libretelor CEC și confiscarea sumelor depuse prin acestea ar fi fost fără temei legal, respectiv că ar exista o obligație de restituire în sarcina pârâților în legătură cu aceste sume.
In plus, Curtea, prin raportare la același temei juridic reținut anterior, constată că procesele verbale de confiscare invocate de recurente ca fiind „esențiale” în „stabilirea sumelor confiscate în realitate” nu puteau reprezenta niște probe utile în stabilirea existenței fizice a libretelor respective la vreunul dintre pârâții chemați în judecată, acțiunea dedusă judecății fiind concepută de reclamante ca o cerere de restituire în natură a acestor bunuri.
In ceea ce privește celelalte împrejurări relatate de recurente în dezvoltarea motivului de recurs invocat, Curtea reține că acestea se referă la analiza probatoriului administrat în cauză – aspect ce nu poate face obiectul controlului instanței de recurs, conform art. 304 C.proc.civ..
Referitor la criticile vizând nerestituirea inelului de aur, Curtea constată însă că instanța de fond și instanța de apel au reținut doar împrejurarea că reclamantele nu au făcut dovada confiscării acestui bun în temeiul hotărârilor judecătorești menționate, după cum nu au făcut nici dovada confiscării ilegale a acestuia și nici a desființării acestui titlu, neexistând dreptul invocat de către reclamante de a pretinde îndeplinirea obligației de restituire conform art. 1073 Cod civil.
Referitor la inelul revendicat, Banca Națională a României a susținut în mod constant prin întâmpinările formulate în cauză, inclusiv, în faza procesuală a recursului că acest obiect ar fi fost confiscat în baza Legii nr. 18/1968 privind controlul provenienței unor bunuri ale persoanelor fizice, care nu au fost dobândite în mod licit și că în prezent se regăsește în tezaurul B.N.R.-S.M.B., putând fi restituit în natură, în condițiile legii.
Potrivit art. 26 din O.U.G. nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România, „Persoanele fizice și juridice ale căror obiecte din metale prețioase și pietre prețioase de natura celor prevăzute la art. 4 au fost preluate abuziv de către stat pot solicita restituirea acestora judecătoriei în raza căreia domiciliază sau își au sediul, până la data de 31 decembrie 2009”., de prevederile acestei ordonanțe de urgență beneficiind și „moștenitorii persoanelor fizice, respectiv succesorii de drept ai persoanelor juridice îndreptățite”. Potrivit alin.2 al aceluiași articol, „În cazul metalelor prețioase și al pietrelor prețioase preluate abuziv, care nu se mai regăsesc fizic, fiind valorificate, se vor acorda despăgubiri în condițiile și în limitele stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență”.
Același act califică preluările acestor obiecte ca fiind abuzive prin raportarea la anumite acte normative adoptate în perioada regimului politic comunist.
Prin urmare, O.U.G. nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România, republicată, cu modificările ulterioare, cuprinde norme speciale incidente în raportul juridic dedus judecății, norme derogatorii de dreptul comun, situație în care pretențiile reclamantelor la restituirea inelului de aur nu puteau fi cercetate decât prin prisma acestui act normativ.
Potrivit art. 295 C.proc.civ., instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, putând încuviința refacerea sau completarea probatoriului administrat deja în fața primei instanțe, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.
Apelul este mijlocul procesual prin care partea, nemulțumită de hotărârea primei instanțe, solicită instanței superioare ierarhic reformarea hotărârii și cel mai semnificativ și caracteristic efect al apelului este “efectul devolutiv”, efect ce constă într-o reînnoire sau reeditare a judecății pricinii în fond, astfel că problemele de fapt și de drept dezbătute în fața primei instanțe sunt repuse în discuția instanței de apel
Curtea constată astfel că împrejurarea că normele speciale mai sus menționate nu au fost invocate prin cererea de chemare în judecată nu exonera instanțele de obligația care le revenea, conform art. 129 C.proc.civ., de a da calificarea juridică corectă pretențiilor respective, având în vedere că instanța de judecată nu era ținută de temeiul juridic invocat de reclamante.
În funcție de această calificare instanța trebuia să verifice condițiile de admisibilitate ale cererii și, ulterior, să treacă la analiza pe fond a pretențiilor de restituire formulate în speță.
Neprocedând în acest mod în cadrul controlului judiciar specific, instanța de apel a lăsat necercetat fondul cauzei, situație care impune, în temeiul art. 312 alin.1 și 3 C.proc.civ., admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel care urmează a reanaliza pretențiile reclamantelor vizând restituirea inelului de aur, conform celor arătate anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentele-reclamante I. L. și I. A. împotriva deciziei civile nr. 906/A din 10 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._/300/2009, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. FINANȚELOR PUBLICE, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, S. ROMÂN, prin BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, și M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță – Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30 mai 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. I. M.-A. N.-G. I. D.
Grefier,
M. C.
Red.M..
Tehnodact.M../C.F.
2ex./28.06.2013
T.B.-S.5.-M.B.;L.E.P.
Jud.S.2.- M.D.D.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 814/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 945/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
