Pretenţii. Decizia nr. 286/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 286/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 286/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.286 A
Ședința publică din 13.11.2013
Curtea constituită din:
Președinte - M. G. R.
Judecător - A. D. T.
Grefier - E. C.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelantul reclamant M. A. V. S., împotriva sentinței civile nr.738 din 03.04.2013, pronunțate de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care Curtea, constituită în complet de recurs, în alcătuirea:
Președinte - M. G. R.
Judecător - A. D. T.
Judecător - I. A. H. P.
constată că s-a solicitat repunerea pe rol a cauzei, în care s-a dispus suspendarea judecății pe temeiul art.242 pct.2 C. proc. civ., la termenul din 18.09.2013 și dispune, în baza art.245 C. proc. civ., redeschiderea judecății, având în vedere solicitarea de judecare a pricinii în lipsă, formulată în cuprinsul cererii de repunere pe rol.
Curtea constată că în mod greșit a fost înregistrată calea de atac drept „recurs”, întrucât hotărârea primei instanțe este supusă „apelului”, potrivit legii, astfel cum corect este menționat și în cuprinsul dispozitivului, raportat la obiectul litigiului, la valoarea acestuia, la temeiul de drept. Prin urmare, cauza se soluționează în complet de apel, format din primii doi membri.
Curtea constată că apelul se află în stare de judecată și îl reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București la data de 16.01.2009, sub nr._, astfel cum a fost precizată la data de 30.03.2009, reclamantul M. V. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat ca acesta să fie obligat la plata sumelor de 81.152,36 lei actualizată în raport de rata inflației și până la data plății efective, reprezentând echivalentul prejudiciului ce i-a fost cauzat și respectiv de 100.000 euro – echivalent în lei de la data plății, cu titlu de daune morale.
La data de 01.11.2010, reclamantul și-a completat temeiul de drept al cererii cu prevederile Legii nr.221/02.06.2009.
Prin sentința civilă nr. 1784/22.11.2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, s-a admis în parte acțiunea completată formulată de reclamant, a fost obligat pârâtul la plata sumei de 35.000 euro în echivalent în lei la data plății cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit și s-au respins ca neîntemeiate celelalte capele de cerere.
Pentru a pronunța aceasta sentință, tribunalul a reținut că pedeapsa privativă de libertate aplicată reclamantului prin hotărârea penală mai sus menționată reprezintă o condamnare cu caracter politic dispusă în regimul anterior împotriva unor persoane considerate ca fiind ostile sistemului totalitar din acea vreme, fiind îndreptățit la despăgubiri, conform art. 5 alin. 1 din lege.
Tribunalul a avut în vedere, la stabilirea cuantumului daunelor morale, faptul că reclamantul a executat în regim de detenție o pedeapsă de circa 4 ani, precum și împrejurarea că acesta nu a beneficiat de prevederile Decretului-lege nr.118/1990.
Celelalte cereri formulate de reclamant prin acțiunea introductivă au fost respinse ca neîntemeiate, nefiind administrate probe concludente în acest sens.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți, precum și Ministerul Public, iar prin decizia civilă nr. 445 A din 28 aprilie 2011 a Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă au fost admise toate apelurile, a fost desființată sentința apelată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a constatat că soluția primei instanțe cu privire la acordarea de daune morale în temeiul Legii nr.221/2009 nu poate fi menținută, având în vedere că, în urma declarării neconstituționalității art. 5 alin. 1 lit. a din lege, actualul cadru legal (existent ca atare și la data pronunțării hotărârii în primă instanță) nu mai permite acordarea despăgubirilor morale, nici pentru condamnări politice, nici pentru măsuri administrative cu caracter politic.
Însă, având în vedere ca acțiunea a fost introdusă anterior intrării în vigoare a acestei legi, reclamantul invocând inițial dispozițiile art. 346 alin. 4 C.pr.penală, iar prima instanță nu a analizat cererea și prin prisma acestor dispoziții legale, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cererii sub acest aspect, instanța de apel a considerat că devin incidente dispozițiile art.297 alin.1 C.pr.civ., care impun desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Sentința a fost desființată în tot, iar cauza trimisă spre rejudecare, cu mențiunea că rejudecarea va viza numai examinarea cererii din perspectiva dispozițiilor art. 1073, 1075, 1082, 1084, 998, 999, 1000, 992 cod civil invocate de reclamant.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul, cât și pârâtul, recurs ce a fost respins prin decizia nr. 3406/17.05.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I Civilă.
În rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă la data de 09.07.2012 sub nr._ .
La termenul din 03.04.2013 tribunalul, din oficiu, a ridicat excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru cererea întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 și art. 1000 C.civil.
Prin sentința civilă nr.738/03.04.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru cererea întemeiată pe art. 998-999 și art. 1000 C.civil, motiv pentru care a respins cererea formulată de reclamantul M. A. V. S. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, întemeiată pe aceste temeiuri juridice ca fiind prescris dreptul material la acțiune și a respins ca neîntemeiată cererea întemeiată pe dispozițiilor art.992, art. 1073, art. 1075, art. 1082 și art. 1084 C.civil.
Tribunalul a apreciat întemeiată excepția ridicată din oficiu pentru următoarele motive:
Acțiunea cu o astfel de cauză este prescrisă întrucât, conform art. 8 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de trei ani a început să curgă de la data când reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
Rezultă că momentul de început a fost reprezentat de data 30.07.1969, data când s-a dispus revizuirea sentinței penale de condamnare și prin care reclamantul a fost achitat.
Chiar dacă s-ar aprecia că, prin adoptarea Legii nr. 221/2009, statul a recunoscut dreptul la acordarea de măsuri reparatorii persoanelor ce fac obiectul acestei legi, o astfel de recunoaștere nu poate fi considerată ca o repunere în termenul de prescripție pentru acordarea despăgubirilor morale.
Repunerea în termen poate fi făcută printr-o prevedere legală expresă, așa cum este cazul Legii nr. 18/1991, sau poate fi dispusă de către instanța de judecată, în condițiile art. 19 din Decretul nr. 167/1958.
Tribunalul a constatat că Legea nr. 221/2009 nu conține o astfel de prevedere privind repunerea în termenul de prescripție, iar dispozițiile legilor speciale reparatorii sunt de strictă interpretare și aplicare.
Cât privește art. 19 din Decretul nr. 167/1958, acesta stabilește că instanța poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit, să dispună chiar din oficiu judecarea acțiunii, cererea de repunere în termen putând fi făcută numai în termen de 1 lună de la încetarea cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție. Or, în speță, nu au fost invocate și dovedite cauze temeinic justificate pentru care termenul de prescripție a fost mult depășit, pentru a se putea dispune repunerea în situația anterioară.
Conform art. 25 din Decretul nr. 167/1958, dispozițiile acestui decret sunt aplicabile și prescripțiilor neîmplinite până la data intrării sale în vigoare, în care caz termenele de prescripție prevăzute în decret vor fi socotite că încep să curgă de la . acestui decret.
Potrivit art. 26 din Decretul nr. 167/1958, pe data intrării sale în vigoare se abrogă orice dispoziții legale contrare, în afară de cele care stabilesc un termen de prescripție mai scurt decât termenul corespunzător prevăzut prin Decretul nr. 167/1958. Astfel fiind, o dată cu . Decretului nr. 167/1958 au fost implicit abrogate și dispozițiile Titlului XX- art. 1837 și următoarele, precum și celelalte dispoziții din Codul civil privitoare la prescripția extinctivă.
În consecință, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru cererea întemeiată pe art. 998-999 și art. 1000 C.civil, motiv pentru care a respins cererea formulată de reclamant și întemeiată pe aceste temeiuri juridice ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
În ceea ce privește cererea întemeiată pe dispozițiile art. 992, art. 1073, art. 1075, art. 1082 și art. 1084 C.civil, tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată, textele de lege invocate de reclamant negăsindu-și aplicabilitatea în prezenta cauză.
Astfel, prevederile art. 992 C.civil reglementează situația în care se primește o plată nedatorată, cel care a primit-o fiind obligat la restituirea sumei. Or, în cauza de față, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata salariului ce i s-ar fi cuvenit pe perioada cât a executat pedeapsa privativă de libertate, precum și valoarea bunurilor ce i-au fost confiscate și, ulterior, vândute în baza Decretelor nr. 111/1951 și nr. 221/1960.
În ceea ce privește dispozițiile art. 1073, art. 1075, art. 1082 și art. 1084 C.civil, tribunalul a reținut că acestea sunt prevăzute în capitolul VII al Codului civil intitulat „Despre efectele obligațiilor”; or, atâta timp cât, în cauza de față, nu s-a reținut nici o obligație a pârâtului ce trebuia executată față de reclamant, este evident că nici aceste prevederi legale nu-și găsesc aplicabilitatea.
De altfel, tribunalul a arătat că și acțiunea pornită inițial pe dispozițiile art. 998-999, art. 1000, art. 992, art. 1073, art. 1075, art. 1082 și art. 1084 C.civil (și care a format obiectul dosarului nr._ ) a fost precizată de către reclamant ca fiind întemeiată tot pe prevederile Legii nr. 221/2009, precizare ce se află în primul dosar (cu nr._ ) la fila 71 din cel de-al doilea volum, aspect ce nu a fost avute în vedere de către instanța de control judiciar prin decizia de casare.
Împotriva sentinței civile nr.738/03.04.2013 a formulat apel reclamantul M. A. V. S., greșit înregistrat ca recurs.
apelantul – reclamant a solicitat admiterea apelului, astfel cum a fost formulat și, pe cale de consecință, schimbarea sentinței apelate, în tot, în sensul admiterii acțiunii, pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs, în mod greșit, Tribunalul București a apreciat ca fiind întemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru cererea întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 și art. 1000 Cod civil.
| ← Succesiune. Decizia nr. 11/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1853/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
