Succesiune. Decizia nr. 11/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 11/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 114/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.114
Ședința publică de la 24.01.2013.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant B. A., împotriva deciziei civile nr. 676 A din 22.06.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți B. E., T. A., G. E., B. D. și S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
P. are ca obiect – succesiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței lipsa părților și faptul că recurentul reclamant a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 242 alin. 2 din codul de procedură civilă cu privire la judecarea cauzei în lipsă.
Se mai învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței la data de 23.01.2013, a taxei judiciare de timbru în cuantumul dispus de instanță prin rezoluția de primire a dosarului, fiind aplicat și un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat și față de împrejurarea că s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă cu privire la judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 10.01.2011, reclamantul B. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții T. A., G. E., B. D., B. E., S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, să se constate deschisă succesiunea defunctului G. V., decedat la data de 28.01.2010, cu ultimul domiciliu în localitatea Moara Vlăsiei, județul I., să se constate că moștenitorii legali nu au acceptat succesiunea de pe urma defunctului în termenul legal, fiind aplicabilă vacanța succesorală și, pe cale de consecință, deferirea acesteia Statului R.,cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2940/06.06.2011 instanța a admis în parte cererea de chemare în judecată, a constatat deschisă succesiunea defunctului G. V., decedat la data de 28.01.2010, cu ultimul domiciliu în localitatea Moara Vlăsiei, jud. I., a respins ca neîntemeiate capetele de cerere privind constatarea faptului că moștenitorii legali ai defunctului nu au acceptat succesiunea în termenul legal, fiind aplicabilă vacanța succesorală și, pe cale de consecință, deferirea acesteia Statului R..
Instanța a reținut că, potrivit extrasului din registrul de deces nr. 95/20.04.2010 emis de Primăria Moara Vlăsiei, numitul G. V. a decedat la data de 28.01.2010, având ultimul domiciliu în localitatea Moara Vlăsiei. Astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 270/16.12.2005 emis de BNP C. I., defunctul G. V. are calitatea de moștenitor în ceea ce privește succesiunea defuncților G. D. și G. A.. Potrivit certificatului nr. C 8042/17.09.2010 emis de Camera Notarilor Publici București, succesiunea defunctului G. V. nu a fost înregistrată pe rolul vreunui Birou Notarial Public.
Instanța a apreciat cererea de chemare în judecată ca fiind în parte întemeiată. Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 651 C. civ., a admis primul capăt de cerere în sensul că a constatat ca fiind deschisă succesiunea defunctului G. V., acesta fiind decedat la data de 28.01.2010, cu ultimul domiciliu în localitatea Moara Vlăsiei, județul I., astfel cum reiese din extrasul din registrul de deces menționat mai sus, iar succesiunea acestuia nu s-a dezbătut până în prezent.
În ceea ce privește capetele de cerere privind constatarea faptului că moștenitorii legali nu au acceptat succesiunea de pe urma defunctului în termenul legal, fiind aplicabilă vacanța succesorală și, pe cale de consecință, deferirea acesteia Statului R., instanța a constatat că reclamantul nu a administrat probe în acest sens, în condițiile în care sarcina probei îi revenea, conform art. 1169 C. civ.. Astfel, din materialul probator administrat în cauză nu rezultă împrejurarea invocată de către reclamant, conform căreia moștenitorii legali nu au acceptat succesiunea defunctului. Mai mult, reclamantul nici nu a indicat numele acestor moștenitori legali despre care susține că nu ar fi acceptat succesiunea.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul B. A., solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței în sensul admiterii și a capetelor 2,3 și 4 din cererea principală.
În motivele sale de apel, apelantul reclamant a susținut că, urmare a verificărilor efectuate cu privire la deschiderea procedurii succesorale notariale, a constatat că nici un moștenitor legal cu vocație la succesiunea defunctului nu a acceptat succesiunea în termenul legal.
Interesul său, ca terță persoană în promovarea prezentei acțiuni este justificat de faptul că între părți mai există un litigiu cu privire atât la valabilitatea certificatelor de moștenitor nr.244/13.11.2006 și nr. 270/16.12.2005 eliberate de BNP C. I., în care defunctul G. V. deținea calitatea de moștenitor și la masa succesorală constatată prin aceste certificate, cât și cu privire la valabilitatea contractului de vânzare cumpărare nr. 3660/04.07.2007 în baza căruia defunctul împreună cu pârâtele T. A. și G. E. au înstrăinat pârâtului B. D. cotele părți indivize reprezentând 2/3 din imobilul situat în ., P2599.
Acest litigiu a făcut obiectul dosarului nr._ soluționat de Judecătoria B. prin sentința civilă nr. 4508/19.09.2008 împotriva căreia reclamantul a formulat apel, a cărui judecare s-a suspendat motivat de decesul numitului G. V., ce avea calitatea de intimat pârât, și de faptul că apelantul nu a reușit să indice moștenitorii acestuia, având în vedere că nici un moștenitor legal nu a făcut până în prezent acte de acceptare expresă sau tacită a succesiunii acestuia.
A arătat că sentința apelată în cauză este netemeinică și nelegală având în vedere că la dosar reclamantul a depus certificatul nr. 8042/17.09.2010 din care reiese că de la data decesului și până la data respectivă nu a fost înregistrată procedura succesorală pe rolul vreunui Birou Notarial.
Apelantul a apreciat că se află în imposibilitatea obiectivă de a indica moștenitorii defunctului despre care susține că nu au acceptat succesiunea în termenul legal, împiedicându-se de refuzul birourilor notariale, motivat de faptul că nu este în posesia certificatului de deces al defunctului și că nu poate să justifice calitatea în care dorește să facă cererea de verificare.
Prin decizia civilă nr. 676 A din 22.06.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, s-a respins apelul, ca nefondat.
S-a reținut că apelantul reclamant a invocat, în principal, argumente prin care își justifică interesul în privința formulării acțiunii de față, în condițiile în care această cerință de exercițiu a acțiunii civile nu a fost contestată și nici nu a fundamentat sentința primei instanțe.
De asemenea, apelantul susține că se află în imposibilitatea ca, prin demersuri personale să facă dovada calității de moștenitori ai defunctului G. V. în litigiul ce a fost suspendat în temeiul art. 243 c.pr.civ. ca urmare a decesului acestuia, litigiu în care apelantului reclamant din cauza de față îi revine obligația de a indica moștenitorii defunctului.
Pe de altă parte, în prezenta cauză a solicitat să se constate caracterul vacant al succesiunii întrucât nu există nici un moștenitor legal acceptant, fără a face însă un minim de dovezi în sensul celor afirmate.
Dimpotrivă, înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv certificatele de moștenitor nr. 270/2005 și 244/2006, constituie cel puțin un început de dovadă în sensul că defunctul G. V. are rude în viață apte să beneficieze de vocație succesorală (soră - G. E., mătușă - T. A.) existând posibilitatea fie numai la nivel teoretic, ca acestea să fi acceptat în mod tacit succesiunea defunctului în modalitățile prevăzute de lege, fără a putea fi înlăturată totodată posibila existență a unei soții supraviețuitoare și/sau descendenți în linie directă ai defunctului.
Or, reclamantul avea în mod obiectiv posibilitatea, fiind el însuși rudă a defunctului, să cunoască și să fie în măsură să dovedească aceste împrejurări în litigiul de față, singurul argument invocat de acesta, în sensul că urmare a verificărilor efectuate a rezultat că succesiunea defunctului nu a fost dezbătută până în prezent, nefiind suficient pentru a conduce la admiterea în totalitate a cererii sale.
Împrejurarea că succesiunea defunctului nu a fost dezbătută pe rolul vreunui birou notarial nu echivalează automat cu absența oricăror moștenitori legali sau testamentari ai acestuia și nu generează nici măcar o prezumție simplă în plan probator în sensul că, în lipsa moștenitorilor, succesiunea defunctului poate fi deferită statului, ca moștenire vacantă.
Prin urmare, constatând că nici în faza procesuală a apelului, nu s-au administrat probe din care să rezulte temeinicia celor susținute de reclamant, Tribunalul a respins apelul ca nefondat.
Impotriva acestei decizii reclamantul a formulat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct.9 C.proc.civ., solicitând modificarea în totalitate a deciziei în sensul admiterii acțiunii.
Reiterând motivele de fapt și de drept invocate în fond și în apel, recurentul susține că tribunalul trebuia să aibă în vedere la pronunțarea soluției că persoanele arătate în motivarea deciziei recurate, respectiv G. E., în calitate de soră, și T. A., în calitate de mătușă, au fost părți în dosarul de partaj nr._ al Judecătoriei B., dosar suspendat în faza apelului tocmai pentru faptul că nu au fost indicați moștenitorii defunctului G. V. și că aceste persoane nu au înțeles să invoce o vocație proprie la succesiunea acestuia și nici nu au făcut declarații de acceptare a succesiunii.
Nu s-a formulat întâmpinare.
Nu s-au depus înscrisuri noi în recurs.
Examinând decizia recurată și actele dosarului în raport de criticile de recurs formulate în cauză, Curtea constată că recursul este fondat pentru considerentele expuse în continuare.
Demersul juridic al recurentului-reclamant a vizat atât constatarea deschiderii succesiunii defunctului G. V., decedat la data de 28.01.2010, cu ultimul domiciliul în localitatea M. Vlăsiei, jud. I., cât și stabilirea unei situații de vacanță succesorală, în condițiile în care pârâții persoane fizice, indicate de reclamant ca posibili succesibili și chemate în judecată ca atare, nu ar fi acceptat succesiunea în termenul de opțiune succesorală.
Recurentul reclamant și-a justificat interesul promovării acțiunii prin existența unui alt litigiu pe rolul instanțelor, a cărei judecată – suspendată în prezent, în temeiul art. 243 C.proc.civ. – nu poate continua decât în contradictoriu cu cei identificați ca fiind moștenitorii defunctului, în condițiile în care, prin certificatul nr. C8042/17.09.2010 Camera Notarilor Publici București atestă că de la momentul decesului nu a fost înregistrată nicio procedură succesorală notarială privind pe defunct.
Potrivit art. 651 din Codul civil, succesiunile se deschid prin moarte, iar în conformitate cu prevederile art.686 din Codul civil, ,,nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moșteniri ce i se cuvine”.
Pe de altă parte, art. 700 din Codul civil stabilește că dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni, socotit de la deschiderea succesiunii.
Potrivit art. 689 Cod civil, acceptarea poate fi sau expresă sau tacită, textul de lege stabilind că acceptarea este expresă când se însușește titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat, respectiv că aceasta este tacită, când eredele face un act, pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare.
Curtea constată că nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au cercetat incidența acestor prevederi legale în cauza dedusă judecății, invocând, în esență, ca impediment lipsa dovedirii de către reclamant a unei situații de vacanță succesorală.
Întrucât reclamatul a înțeles să promoveze acțiunea dedusă judecății în contradictoriu și cu posibilii succesibili ai defunctului, depunând în dovedirea legitimării lor procesuale și certificatele de moștenitor nr. 270/2005 și nr. 244/2006 acte care, cum corect s-a apreciat de către instanța de apel, constituie cel puțin un început de dovadă scrisă că defunctul are rude în viață apte să beneficieze de vocație succesorală, rezultă că în mod eronat prima instanță a reținut prin sentința menținută în apel că acesta nu ar fi indicat „numele acestor moștenitori legali” care nu și-ar fi exprimat dreptul de opțiune succesorală în sensul acceptării, conform dispozițiilor legale enunțate anterior.
Pe de altă parte, se constată că ambele instanțe au apreciat că reclamantul era ținut, în condițiile de mai sus, să dovedească împrejurarea neacceptării succesiunii, un fapt negativ, cu toate că reclamantul a învederat și a probat prin certificatul Camerei Notarilor Publici sus-menționat că nicio dezbatere succesorală notarială nu a avut loc după decesul lui G. V..
Este adevărat că o atare împrejurare nu echivalează automat cu stabilirea lipsei oricăror moștenitori legali sau testamentari ai defunctului, fiind însă evident că tocmai această situație a determinat demersul judiciar în speță.
Curtea constată astfel că prima instanță, respingând celelalte capete de cerere ale acțiunii, fără a analiza pretențiile reclamantului îndreptate împotriva celor chemați în judecată ca succesibili ai defunctului, nu a cercetat fondul cauzei, împrejurare față de care tribunalul, procedând la judecarea apelului, trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 297 alin.1 C.proc.civ..
In consecință, în baza art. 312 alin.1 și 5 C.,proc.civ., Curtea va casa decizia civilă recurată și, admițând apelul, va desființa sentința civilă apelată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, Judecătoria B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-reclamant B. A. împotriva deciziei civile nr. 676 A din 22.06.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. E., T. A., G. E., B. D. și S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Casează decizia civilă recurată.
Admite apelul.
Desființează sentința civilă apelată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Judecătoria B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
I. D. M. I. M.-A. N.-G.
GREFIER,
M. C.
Red. M.
Tehnored. M.
2 ex./8.03.2013
................................................................................
Trib. București S a V-a – S.C.,A. M.
Judec. B. – M.E.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2157/2012. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 286/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
