Pretenţii. Decizia nr. 58/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 58/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-02-2012 în dosarul nr. 58/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 58A
Ședința publică de la 09.02.2012
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - C. M. S.
JUDECĂTOR - Z. D.
GREFIER - D. L.
Pe rol pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelantul reclamant C. F. A. – cu domiciliul ales la S.C.A. E., E. și Asociații din București, . G. nr.19, parter, ., împotriva sentinței civile nr. 729/20.05.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. P. C. S.R.L. – cu sediul procesual la S. T., Z. și Asociații din București, ..4-6, America Hause . Vest Sectorul 1 București.
Cauza are ca obiect „pretenții”.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 20.01.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la 27.01.2012 și ulterior la 02.02.2012 și 09.02.2012, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr._ reclamantul C. F. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ., obligarea pârâtei la plata sumei de 200.000 euro reprezentând daune compensatorii pentru prejudiciul creat reclamantului prin neexecutarea de către aceasta a obligației izvorâte din titlul executoriu - sentința civilă nr. 9328/22.05.2000 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr.9328/22.05.2000 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. 1576/1999, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.1601/03.07.2002 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, pârâta S.C. P. C. S.R.L a fost obligată să-îi lase în deplină proprietate și pașnică folosință terenul în suprafață de 327,80 mp, situat în intravilanul comunei Otopeni-Băneasa, . 189, actualmente adresa fiind București, ..204 A, sector 1.
Reclamantul a încercat punerea în executare a titlului executoriu, formându-se, în acest sens, dosarul de executare nr. 643/2004, aflat pe rolul Biroului de Executori Judecătorești "S. și N.". Insă, în procesul-verbal încheiat la data de 24.06.2005 de executori se menționează faptul că terenul în suprafață de 327,80 mp, situat în intravilanul comunei Otopeni-Băneasa, . 189 (actuala adresa fiind București, ..204 A, sector 1) a fost predat către reclamant, în speță, către C. F.-A., consemnându-se totodată că acest teren este ocupat de o clădire și de un gard din beton (aceste construcții aparținând pârâtei, așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat de expertul M. N., omologat la dosarul de revendicare).
Prin refuzul pârâtei de a-și executa obligația în natură, de a-i lăsa în deplină proprietate și pașnică folosință terenul în suprafață de 327, 80 mp, reclamantul, în calitate de proprietar exclusiv al imobilului, este lipsit de posesia bunului, nu poate să se folosească de acest bun și să beneficieze de prerogativele dreptului de proprietate, fiindu-i diminuat practic patrimoniul, deși dreptul de folosință al bunului, ca atribut al dreptului de proprietate este prerogativa cea mai directă a dreptului de proprietate, manifestarea concretă a contactului direct al proprietarului cu bunul ce formează obiectul dreptului său
De asemenea, prin ocuparea terenului de către pârâtă, îi este creat un prejudiciu și prin aceea că nu poate să dispună pe deplin de dreptul de dispoziție, în sensul de a putea înstrăina acest teren, întrucât nimeni nu este interesat să cumpere un teren care este ocupat de o construcție aparținând unui tert.
Mai arată reclamantul că fapta pârâtei de a ocupa fără consimțământul său acest teren, de a edifica o construcție pe acest teren, proprietatea reclamantului, este producătoare de prejudiciu, acesta fiind cert și actual, și trebuie acoperit prin acordarea de despăgubiri, conform art. 1073 Cod civil.
Pârâta a mai fost obligată la plata de despăgubiri față de reclamant, respectiv la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului mai sus menționat pentru perioadele 03.07._05 cu suma de 22.513,44 lei, conform sentinței civile nr. 9224/28.09.2005 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București (rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. l049R/19.05.2006, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă) și pentru perioada 8.05.2005-8.10.2006, cu suma de 14.591 lei, conform sentinței civile nr.3834/12.03.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, rămasă definitivă prin nerecurare.
Având în vedere faptul că nici una dintre aceste încercări nu au condus la îndeplinirea obligației de către debitoare, deși s-a stabilit cu putere de lucru judecat ca pârâta să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul, reclamantul apreciază că se impune repararea prejudiciului efectiv creat (damnum emergens), dar și a beneficiului nerealizat de către acesta (lucrum cessans) ca urmare a neexecutării obligației de către pârâtă.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480, art. 998-999, art. 1073 din Codul Civil, art. 274 din Codul de procedură civilă.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active, în susținerea căreia a arătat că acțiunea de față reprezintă un abuz de drept având în vedere că reclamantul nu este, în realitate, titularul dreptului de proprietate asupra întregii suprafețe de teren față de care reclamă existenta unui pretins prejudiciu; iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale, conform art. 998 - 999 C.civ.
În ceea ce privește pretinsa faptă ilicită, pârâta a susținut că este incidentă o cauză ce înlătură caracterul ilicit al faptei, respectiv consimțământul reclamantului, acesta având o atitudine de totală pasivitate cu privire la efectuarea construcției al cărei proprietar este P. C., iar hotărârea judecătorească de care se prevalează reclamantul, respectiv Sentința nr. 9328/22.05.2000, a rămasă definitivă de abia la data de 03.07.2002.
Cu privire la prejudiciu, pârâta a susținut că nu este dovedită întinderea, fiind o simplă apreciere a reclamantului și neputând fi luată în considerare în absența unor probe care să justifice cuantumul excesiv al sumelor solicitate, cu atât mai mult cu cât reclamantul a promovat în paralel o acțiune având ca obiect obținerea unor despăgubiri, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului.
Referitor la vinovăție pârâta a arătat că, în speță, argumentele privind inexistența culpei vizează în primul rând, condițiile legale în care pârâta a ridicat construcția, P. C. acționând în calitate de proprietar asupra întregii suprafețe de teren pe care s-a edificat construcția, având convingerea că deține toate atributele ce decurg din calitatea sa de proprietar.
Prin încheierea din data de 17.12.2008 Tribunalul București Secția a III-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active, pentru considerentele arătate în încheiere.
Prin sentința civilă nr. 729/20.05.2009 Tribunalul București Secția a III-a Civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată și a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, în cuantum de 8974,39 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 9328/22.05.2090 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 1576/1999, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.1601/03.07.2002 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă, pârâta S.C. P. C. S.R.L. a fost obligată să îi lase reclamantului în deplină proprietate și pașnică folosință terenul în suprafață de 327,80 mp, situat în intravilanul comunei Otopeni Băneasa, . 189 (adresa actuală fiind Bucuresti, ..204 A), teren identificat de expertul tehnic prin raportul de expertiză omologat în cauza respectivă.
Cu ocazia punerii în executare a acestui titlu executoriu în dosarul de executare nr. 643/2004, al Biroului de Executori Judecătorești "S. și N.", s-a încheiat procesul-verbal din data de 24.06.2005 în care se menționează faptul că terenul în suprafață de 327,80 mp, situat în intravilanul comunei Otopeni- Băneasa, . fost predat către reclamant, consemnându-se însă că acest teren este ocupat de o clădire și de un gard din beton (construcții ce aparțin pârâtei, așa cum rezultă chiar din raportul de expertiză efectuat în dosarul de revendicare.
Cu privire la acest aspect tribunalul a reținut că pe terenul în litigiu se găsesc mai multe construcții (și alte lucrări) din beton - o hală în suprafață de 87 mp, un drum de intervenție în suprafață de 240,8 mp și o platformă tehnologică betonată.
Pârâta a fost obligată la plata de despăgubiri față de reclamant exclusiv pentru lipsa de folosință a terenului mai sus menționat, pentru perioada 3.07.2002-7.05.2005 - o sumă de 22.513,44 lei, conform sentinței civile nr. 9224/28.09.2005 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București (rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1049R/19.05.2006, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă) și, respectiv pentru perioada 8.05.2005-8.10.2006 - o sumă de 14.591 lei, conform sentinței civile nr.3834/12.03.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, rămasă definitivă prin nerecurare.
Prin acțiunea dedusă judecății în prezenta cauză reclamantul, invocând dispozițiile art. 1073 C.civ. și pe cele ale art. 998-999 C.civ., pretinde însă daune compensatorii pentru prejudiciul creat reclamantului prin neexecutarea de către aceasta a obligației izvorâte din titlul executoriu, susținând că aceste despăgubiri i se cuvin atât pentru repararea, prejudiciului efectiv creat (damnum emergens), dar și a beneficiului nerealizat de către acesta (lucrum cessans).
Tribunalul a constatat că fapta pârâtei de a ocupa fără consimțământul reclamantului acest teren proprietatea reclamantului, prin edificarea unei construcții nu poate fi sancționată, în temeiul art. 998-999 C.civ., prin obligarea pârâtei la plata de despăgubiri cu titlu de daune compensatorii reprezentând, în esență, chiar valoarea terenului în litigiu, teren care se găsește și se va găsi în continuare în patrimoniul reclamantului.
Dreptul la dezdăunare pe care creditorul obligației îl are conform art. 1073 C.civ. se naște în patrimoniul acestuia din urmă dacă nu mai este cu putință îndeplinirea exactă a obligației, altfel spus executarea directă.
Or, în această materie sunt aplicabile dispozițiile legale din materia accesiunii imobiliare artificiale, astfel încât conform art. 494 C.civ., proprietarul terenului își poate exercita dreptul la accesiune, beneficiind de efectul de achizitiv de proprietate în privința construcțiilor edificate de pârâtă, sau, în cazul în care construcția a fost edificată cu rea-credință, cum se și susține prin acțiune, acesta o poate obliga pe pârâtă la demolarea și ridicarea lucrărilor pe cheltuiala acesteia, cu plata eventualelor daune interese ce se vor putea stabili la acel moment în funcție de împrejurările speței.
Pe de altă parte, renunțarea proprietarului terenului la dreptul la accesiune, nu poate naște în patrimoniu său un drept la dezdăunare întemeiat pe o răspundere civilă delictuală, răspundere care nu ar putea fi reținută în sarcina pârâtei ce a edificat construcția, în conformitate cu cele arătate mai sus, ci poate avea cel mult semnificația acceptării nașterii în patrimoniul pârâtei a unui drept de superficie, în măsura în care există și acordul autorului lucrării, cu toate consecințele ce decurg din această situație juridică, ce nu se impun însă a fi analizate în acest cadru procesual.
Prin urmare, tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamant ca fiind neîntemeiată.
Văzând și dispozițiile arte 274 C.proc.civ., față de culpa procesuală reținută în sarcina reclamantului, tribunalul l-a obligat pe acesta la plata cheltuielilor de judecată făcute de pârâtă, reprezentând onorariul avocațial achitat, conform actelor doveditoare depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul C. F. A..
În motivarea apelului, reclamantul a arătat că prima instanță a reținut în mod greșit situația de fapt dedusă judecății, care a ignorat practic materialul probator administrat în cauză și mai ales hotărârile judecătorești ce au fost pronunțate până în prezent între părți și care au consfințit cu putere de lucru judecat principalele aspecte relevante în justa soluționare a cauzelor, respectiv fapta pârâtei de a ocupa proprietatea reclamantului reprezintă o faptă ilicită și culpabilă (aspect reliefat prin Sentința civilă nr. 3834/12.03.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/299/2006, rămasă definitivă și irevocabilă și prin Sentința civilă nr. 9224/28.09.2005, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/2005, rămasă definitivă și irevocabilă; prejudiciul creat reclamantului ca urmare a săvârșirii faptei ilicite, chestiune constatată prin Sentința civilă nr. 3834/12.03.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/299/2006, rămasă definitivă și irevocabilă și prin Sentința civilă nr. 9224/28.09.2005, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/2005, rămasă definitivă și irevocabilă); reaua-credință a pârâtei la momentul edificării construcției pe terenul reclamantului, - aspect subliniat de Judecătoria sectorului 1 București la momentul pronunțării Sentinței civile nr. 9224/28.09.2005, în dosarul nr._/2005; imposibilitatea constituirii unui drept de superficie în favoarea pârâtei, având în vedere neîndeplinirea condițiilor impuse de lege, respectiv inexistența unei convenții cu reclamantul cu privire la acest aspect sau inexistența unei dispoziții legale în acest sens - aspect constatat prin Sentința civilă nr. 9224/28.09.2005, în dosarul nr._/2005 a Judecătoriei sectorului 1 București.
În motivarea soluției de respingere a acțiunii reclamantului, instanța de judecată constată că fapta pârâtei de a ocupa fără consimțământul acestuia proprietatea reclamantului, nu se încadrează în sfera răspunderii civile delictuale art.998-999 din Codul civil și nici nu se poate sancționa în temeiul acestor texte legale, fără a ține cont însă de faptul că acțiunea reclamantului a fost întemeiată și pe dispozițiile art. 480 si 1073 din Codul civil.
Rațiunea promovării acestei acțiuni a fost aceea că prin Sentința civilă nr.9328/22.05.2000, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. 1576/1999, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr.1601/03.07.2002, pronunțată de Tribunalul București, Sectia a V-a Civilă, pârâta S.C. P. C. S.R.L fost obligată să-i lase în deplină proprietate și pașnică folosință terenul în suprafață de 327,80 mp, situat în intravilanul comunei Otopeni-Băneasa, . nici până în prezent a acestei obligații și refuzul pârâtei de a lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul au condus la crearea unui prejudiciu, fiind astfel imposibilă exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate (posesia, folosința și dispoziția).
Totodată, prima instanță ar fi trebuit să facă și aplicarea dispozițiilor art. 1073 din Codul civil, potrivit cărora "creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare", text legal pe deplin aplicabil în cauză.
Pornind de la definiția noțiunii de daune compensatorii, respectiv echivalentul prejudiciului suferit de către creditor, ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației sale, reclamantul consideră că textul legal mai sus menționat își regăsește pe deplin aplicabilitatea în speța de față, în condițiile în care fapta pârâtei de a ocupa fără consimțământul reclamantului acest teren și de a edifica o construcție pe acesta, este producătoare de prejudicii ce trebuie acoperite prin acordarea de despăgubiri.
Astfel, din interpretarea textului legal reiese faptul că denumirea de daune compensatorii desemnează cu precizie că acestea sunt menite a compensa printr-un echivalent bănesc, adică printr-o despăgubire sau printr-o reparare prin compensare, prejudiciul cauzat reclamantului de neîndeplinirea de către pârâtă a obligației sale instituită prin titlul executoriu.
Prima instanță nu a soluționat cauza reclamantului, ci a recomandat alte căi de acționare împotriva pârâtei, depășind astfel cadrul procesual dat de cererea de chemare în judecată.
Cu privire la posibilitatea reclamantului de a invoca accesiunea imobiliară artificială, apelantul-reclamant consideră că această variantă arătată de către instanța de judecată nu poate fi luată în calcul, atâta vreme cât prima instanță nu a fost investită cu o acțiune în obligația de a face, obligația acesteia fiind aceea de a se pronunța asupra aspectelor cu care a fost investită și nu de a propune reclamantului alte opțiuni la care să recurgă în vederea reparării prejudiciului creat.
Cu privire la considerentele primei instanțe potrivit cărora renunțarea reclamantului la invocarea dreptului de accesiune nu poate conduce la nașterea unui drept la dezdăunare întemeiat pe o răspundere civilă delictuală, putând avea cel mult semnificația acceptării nașterii în patrimoniul pârâtei a unui drept de superficie, apelantul arată că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de Codul civil privind renunțarea la drept.
De aceea, reclamantul apreciază că instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere că acțiunea promovată reprezintă singura modalitate prin care poate să-și apere în acest moment în mod eficient dreptul său de proprietate în raport de pârâta pe care a evins-o deja în cadrul procesului ce a avut ca obiect "acțiunea în revendicare" și că doar astfel ar putea fi reparat prejudiciul creat patrimoniului său.
Apelantul-reclamant solicită admiterea apelului declarat împotriva Sentinței civile nr. 729/20.05.2009 pronunțată de Tribunalul București, schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul obligării intimatei-pârâte S.C. P. C. S.R.L la plata sumei de 200.000 Euro reprezentând daune cominatorii pentru prejudiciul cauzat acestuia, prin neexecutarea de către aceasta a obligației izvorâtă din titlul executoriu - sentința civilă nr. 9328/22.05.2000 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, precum și obligarea intimatei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate atât în faza apelului cât și cheltuielile efectuate în fața primei instanțe.
Pârâta . a formulat întâmpinare în apel prin care a solicitat respingerea acestuia, pentru următoarele motive:
Prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2741/20.12.1993 C. F. A. a cumpărat de la C. N. un teren în suprafață de 655 m.p. situat în intravilanul comunei Otopeni Băneasa, ..189, Sector Agricol I..
Prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1111/13.01.1994 P. C. a cumpărat de la C. N. un teren în suprafață de 1445 mp situat în intravilanul comunei Otopeni Băneasa, .,189, Sectorul Agricol I.. Contractul de vânzare cumpărare a fost transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni imobiliare sub nr. 667/06.09.1995.
De asemenea, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1112/13.01.1994, încheiat de P. C., în calitate de cumpărător și M. Tasia, în calitate de vânzator, pârâta a achizitionat un alt teren în suprafață de 6800 mp, situat tot în intravilanul comunei Otopeni Băneasa, . de vânzare cumpărare a fost transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni imobiliare sub nr. 899/16.05.1987.
La data de 09.04.1994, Primăria Municipiului București a autorizat executarea de către pârâtă a lucrărilor la Centrul de Perfecționare, Producție și Loisir al grupului P. C.. La momentul edificării construcției pârâta a avut convingerea că este proprietara întregului teren pe care a fost edificat imobilul. Ulterior finalizării construcției, o parte a terenului aflat sub Centrul de Perfecționare, Producție și Loisir al grupului P. C. a fost revendicată de către C. F. A..
Față de cele arătate, pârâta a precizat faptul că la momentul revendicării terenului de către apelantul – reclamant lucrările la Centrul de Perfecționare, Producție și Loisir erau finalizate, fiind practic imposibil ca terenul să mai poată fi utilizat de către C. F. A. deoarece era ocupat de o parte din construcția al cărei proprietar este P. C., nemaiexistând posibilitatea demolării sale. În acest sens, pârâta apreciază că toate acțiunile ulterioare ale lui C. Forinel A. au avut drept unic scop exercitarea abuzivă a drepturilor ce decurg din calitatea de proprietar și șicanarea P. C..
Cu privire la sentința nr. 9328/22.05.2000 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 1576/1999, intimata-pârâtă a arătat că reclamantul Catănea F. A. a invocat faptul că terenul său se suprapune în limitele sale de hotar peste terenul deținut de P. C. și a solicitat instanței să oblige P. C. să-i lase în deplină proprietate și posesie o suprafață de teren de 327,80 mp, în accepțiunea apelantului - reclamant, parte a suprafeței de teren de 655 mp, acțiune care i-a fost admisă, deși a fost promovată cu rea credință. În acest sens, intimata-pârâtă precizează faptul că, la data de 19.02.2002 prin actul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 696/19.02.2002 apelantul-reclamant a vândut lui C. M. un teren în suprafață de 356,67 m.p. din suprafața de 655 mp, deținută inițial. În urma acestei vânzări, C. F. A. a rămas în proprietate cu o suprafață de teren de 298,33 m.p. suprafață inferioară celei reclamate în prezentul litigiu.
În acest context, prezenta acțiune este de totală rea credință, întrucât terenul cu privire la care apelantul reclamant formulează pretențiile nu îi aparține în totalitate.
Cu privire la titlul executoriu obținut de către Cătanea F. A., intimata-pârâtă a arătat că a fost obținut pe baza unui document fals. Expertul numit în vederea efectuării expertizei în dosarul nr. 1576/1999 al Judecătoriei Sectorului 1 București, având ca obiect acțiunea în revendicare formulată de C. F. A., s-a prevalat de schița atașată contractului de vânzare cumpărare 2741/20.12.1993, fără a avea în vedere situația exactă din teren.
Pârâta precizează faptul că schița anexată contractului de vânzare - cumpărare nr. 2741/20.12.1993 a stat la baza achiziționării terenului în suprafața de 655 mp, precum și a efectuării expertizelor topografice în dosarele promovate de apelantul reclamant.
În acest sens, în dosarul nr._/299/2007, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, având ca obiect despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului în suprafață de 327,80 mp pentru perioada cuprinsă între 08.05.2005 și 08.10.2006 și 2006, instanța a dispus efectuarea unei expertize având ca obiective: (a) să se stabilească linia de hotar dintre cele două proprietăți și care este amplasamentul clădirii, cea despre care se susține că ocupa abuziv proprietatea numitului C.: (b) să se stabilească echivalentul lipsei de folosință al terenului pe perioada 08.05._06. În mod cu totul surprinzător expertul desemnat de instanță să efectueze expertiza a fost tot B. Emeric, cu toate că acesta efectuase o expertiză cu privire la respectivul teren și își spusese deja punctul de vedere în respectiva cauză. Astfel, în loc să procedeze la efectuarea de măsurători și identificarea exactă a suprafeței deținute de fiecare parte pe baza înscrisurilor de la Cartea Funciară (identificare care ar fi evidențiat faptul că apelantul - reclamant mai deținea în proprietate doar 298,33 mp), expertul B. Emeric a reținut că apelantul reclamant era proprietar pe suprafața de teren de 327,8 m.p și a calculat lipsa de folosință pentru această suprafață. În fapt, așa cum pârâta a arătat anterior, apelantul - reclamant deținea doar o suprafață de 298,33 m.p. întrucât în anul 2002 din suprafața totală de 655 mp. înstrăinase către C. M. C. suprafața de 356,67 mp., reușind, cu sprijinul expertului B., omniprezent în litigiile dintre părți, să obțină obligarea de către instanțe a pârâtei P. C. la plata lipsei de folosință pentru o suprafață de 327,8 mp.
Intimata-pârâtă a mai arătat că, fapta apelantului-reclamant de a prezenta in fața notarului și a instanțelor de judecată, precum și altor autoritati administrative o schiță a terenului din Drumul M. D. nr. 204 A neconformă cu realitatea întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătura privată, infracțiune prevăzută și pedepsită de art.290 Cod penal cu aplicarea art. 41 C.pen., acesta fiind și motivul pentru care pârâta a depus plângere penală, care face obiectul dosarului nr._/P/2007, în prezent în curs de cercetare de către P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.
Intimata-pârâtă a mai arătat că în mod corect instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată, întrucât în speță nu sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale, conform art. 998-999 C.civ.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a apelantului-reclamant, pârâta precizează că, în anul 2002, deci ulterior datei pronunțării Sentinței nr. 9328/22.05.2000, acesta a vândut către C. M. C. terenul în suprafață de 356,67 mp din suprafața totală de 655 mp, prin urmare, C. F. A. poate solicita despăgubiri doar cu privire la, cel mult, suprafața de 298,33 mp, având în vedere că pentru suprafața de 29,47 m.p. apelantul reclamant nu are calitate procesuală activă.
Prezenta acțiune reprezintă un abuz de drept al apelantului-reclamant, având în vedere faptul acesta a promovat în paralel o acțiune având ca obiect obligarea P. C. la plata sumei de 9000 Ron, reprezentând echivalentul lipsei de folosință pe perioada 09.10._07 a terenului în suprafață de_ mp în București. .. 204A", înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._/299/2007. Aceasta nu este, de altfel, prima acțiune de acest de gen.
În ceea ce privește condițiile angajării răspunderii civile delictuale, intimata-pârâtă a arătat că aceste condiții nu sunt îndeplinite.
Cu privire la existența unui prejudiciu, prejudiciul pretins de apelantul- reclamant nu a fost dovedit, fiind o simplă apreciere și neputând fi luată în considerare în absența unor probe care să justifice cuantumul excesiv al sumelor solicitate. În speță, nu s-a realizat o expertiză care să poată justifica pretinsul prejudiciu reclamat. In acest sens, precizează că P. C. a solicitat administrarea probei cu expertiză, însă instanța de fond a respins cererea pârâtei. Or, în lipsa unei expertize tehnice de specialitate, nu există nici un criteriu de apreciere a pretinsului prejudiciu sau a modalității de calcul a sumei de 200.000 Euro. Aceasta cu atât mai mult cu cât apelantul – reclamant, în mod constant a acționat în justiție P. C. în vederea dobândirii contravalorii lipsei de folosință a terenului, iar societatea a plătit deja sumele la care a fost obligată.
Cu privire la pretinsa faptă ilicită, intimata-pârâtă arată că nu există fapta ilicită, întrucât consimțământul apelantului-reclamant este o cauză ce înlătură caracterul pretins ilicit al faptei. Deși C. F. A. a avut cunoștință despre efectuarea lucrării Centrul de Perfecționare, Producție și Loisir, nu și-a exprimat în niciun moment vreo pretenție cu privire la terenul pe care această construcție a fost edificată, astfel că a avut o atitudine de consens cu privire la efectuarea construcției al cărei proprietar este P. C., motiv pentru care nu se poate reține culpa pârâtei.
Pârâta precizează că a fost de bună credință când a edificat construcția, construind pe un teren pe care l-a considerat proprietatea sa. În anul 1994, pârâta a dobândit suprafața de teren de 1400 m.p. prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1111/13.01.1994 încheiat cu C. N., terenul fiind învecinat cu proprietatea lui Catanea F. A.. Mai mult, prin contractul nr._.01.1994, pârâta a achiziționat un alt teren în suprafață de 6800 mp, situat tot în intravilanul comunei Otopeni Băneasa, . 189. La data de 09.04.1996, având în vedere calitatea pârâtei de proprietar al terenului, acesta a obținut autorizația de construire a lucrărilor pe acest teren, întreaga construcție fiind edificată în anii 1996-1998. Pe parcursul executării lucrărilor și a perioadei care a urmat (până în anul 2000, când apelantul - reclamant a formulat acțiune în justiție), pârâta nu a fost informată (notificat) cu privire la faptul că a început construirea pe o porțiune de teren care se afla în proprietatea apelantului - reclamant, acesta având o atitudine care i-a permis atât delimitarea terenului pe care l-a considerat a fi proprietatea sa, cât și continuarea lucrărilor. Abia după o perioadă de 4 ani, moment în care construcția era deja edificată în întregime, C. F. A. a formulat o acțiune în justiție prin care a solicitat să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 327,80 m.p. demonstrând o evidentă rea credință în ce privește exercitarea drepturilor sale. Astfel, titlul de proprietate al apelantului reclamant asupra suprafeței de 327,80 mp a fost obținut abia în anul 2000, prin Sentința 9328/22.05.2000, rămasă definitivă la data de 03.07.2002.
Prin urmare, intimata-pârâtă susține că în speță nu există o faptă ilicită a P. C. care să justifice angajarea răspunderii civile delictuale a societății, pârâta acționând în calitate de proprietar și cu consimțământul apelantului – reclamant.
Cu privire la pretinsa vinovăție a P. C., intimata-pârâtă precizează faptul că P. C. a acționat în calitate de proprietar asupra întregii suprafețe de teren pe care s-a edificat construcția, având convingerea că deține toate atributele ce decurg din calitatea sa de proprietar. De altfel, în toată perioada edificării construcției, apelantul reclamant a consimțit la realizarea acesteia, fără a emite vreo pretenție cu privire la suprafața ce a făcut ulterior obiectul acțiunii în revendicare ce a făcut obiectul dosarului nr. 5538/2000 al Tribunalului București.
Pentru aceste considerente, intimata-pârâtă a solicitat respingerea apelului formulat de apelantul-reclamant C. F. A., ca neîntemeiat.
Probe în apel:
Pin încheierea din data de 01.10.2010 (filele 134-135 din dosarul apel, vol. 1) instanța a dispus efectuarea unei expertize specialitatea construcții, cu obiectivele stabilite conform încheierii. Ambele părți au formulat precizări cu privire la obiectivele stabilite de instanță, apelantul-reclamant solicitând să se stabilească contravaloarea prejudiciului (filele 140-141 din dosarul de apel, vol. 1), iar intimata-pârâtă precizarea dacă .. 203A, sector 1 există sau nu și a faptului dacă are vreo legătură cu . nr. 277-287, T.189, sector 1 (filele 147-148 din dosarul de apel), cereri care au fost încuviințate de instanță potrivit încheierii din data de 22.10.2010 (filele 204-207 din dosarul de apel, vol. 1).
La solicitarea instanței privind comunicarea istoricului adresei poștale a terenului în litigiu, Primăria Municipiului București a depus la dosar adresa nr._/6656/16.02.2011 prin care a comunicat instanței faptul că artera de circulație la care s-au solicitat precizări poartă din anul 1984 denumirea Drumul D. (s-a folosit și denumirea Drumul M. D.) și nu a purtat altă denumire (filele 123-124 din dosarul de apel, vol. 1).
La dosar, la data de 05.04.2011, a fost depus raportul de expertiză efectuat de expert G. C. prin care, la primul obiectiv, expertul a răspuns că pe terenul în litigiu se află o clădire și un gard de beton, aspect menționat și în procesul-verbal încheiat la data de 24.06.2005 de executorul judecătoresc Nemel D. din cadrul B. S. și N. în dosarul de executare silită nr. 643/2004; la cel de-al doilea obiectiv a răspuns că din suprafața de 327,80 m.p. suprafața de 87 m.p. este ocupată de o parte dintr-o construcție cu caracter definitiv tip hală de producție, iar diferența de suprafață este ocupată de un drum de acces și de o platformă tehnologică betonată; hala de producție a fost edificată de intimata-pârâtă pe terenul în suprafață de 8245 m.p. cumpărat conform contractelor de vânzare-cumpărare nr. 314 și 315/13.01.1994, pentru care s-a obținut autorizația de construcție nr.81/3410/09.04.1996; că suprafața de 87 m.p. de hală amplasată pe terenul reclamantului nu poate fi demolată deoarece ar împiedica fluxul tehnologic pentru care a fost proiectată întreaga hală; astfel că terenul în cauză nu mai poate fi adus la starea inițială; cu privire la cel de-al treilea obiectiv s-a arătat că edificarea construcției a început după luna aprilie, când pârâta a obținut autorizația de construire, iar construcția halei de producție s-a finalizat înaintea datei de 03.05.2000, odată cu obținerea numărului cadastral; iar cu privire la cel de-al patrulea obiectiv, expertul a arătat că edificiul în cauză nu a respectat autorizația de construire emisă la data de 09.04.1994 de Primăria Municipiului București deoarece nu păstrează distanța de 5 ml față de aliniamentul stradal – filele 169-180 din dosarul de apel, vol. 1).
Împotriva acestui raport de expertiză a formulat obiecțiuni intimata-pârâtă . (filele 194-197 din dosarul de apel, vol. 1), care au fost înaintate expertului, răspunsul expertului la obiecțiuni fiind atașat la dosar (filele 316-318 din dosarul de apel, vol. 1 și filele 323-330 din vol. 2).
Intimata-pârâtă a solicitat suplimentarea raportului de expertiză tehnică în construcții pentru a se identifica suprafața de teren deținută de apelant și în baza titlului de proprietate al lui C. N. și în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 696/19.02.2002 încheiat cu C. M. (fila 287 din dosarul de apel, vol. 1), solicitare care a fost încuviințată de instanță, astfel că prin încheierea din data de 17.06.2011 instanța a dispus efectuarea unei expertize topografice pentru a se stabili dacă terenul în litigiu este același cu cel care a făcut obiectul hotărârilor judecătorești privind lipsa de folosință (respectiv sentința civilă nr. 9224/2005 și sentința civilă nr. 3834/12.03.2007 ale Judecătoriei sector 1, precum și identificarea terenului în litigiu în raport de suprafața de teren ce a fost vândută de apelantul-reclamant prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 696/19.02.2002, pentru a se vedea dacă din terenul restituit în proprietatea reclamantului prin sentința civilă nr. 9328/2000 reclamantul a vândut vreo suprafață de teren.
La dosar, la data de 05.20.2011 a fost depus raportul de expertiză topografie întocmit de expert D. M. D., care a concluzionat faptul că terenul în suprafață de 327,80 m.p. identificat în baza sentinței civile nr. 9328/2000 a Judecătoriei sectorului 1 București se regăsește și în sentințele civile nr. 9224/2005 și nr. 3834/2007 ale Judecătoriei sector 1 București; precum și faptul că între terenul în litigiu, în suprafață de 327,80 m.p. și terenul care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 696/2002 există o suprapunere de 29,5 m.p. – filele 332-339 din dosarul de apel, vol. 2.
Împotriva acestui raport de expertiză a formulat obiecțiuni intimata-pârâtă . (filele 351-354 și 357-362 din dosarul de apel, vol. 2), care au fost înaintate expertului, răspunsul expertului la obiecțiuni fiind atașat la dosar (filele 369-370 din dosarul de apel, vol. 2).
Prin încheierea din data de 08.04.2011 instanța a dispus efectuarea unei expertize pentru stabilirea valorii de circulație a terenului menționat în sentința civilă nr. 9328/2000, fiind depus la dosar raportul de expertiză întocmit de expert G. C., prin care expertul a concluzionat faptul că 1. valoarea de circulație a terenului în suprafață de 327,80 m.p., astfel cum a fost identificat prin sentința civilă nr. 9328/2000 și prin raportul de expertiză efectuat în acea cauză de expertul M. este de 297.770 lei și 2. valoarea prejudiciului suferit de apelantul-reclamant ca urmare a ocupării terenului în suprafață de 327,80 situat în București, .. 204A, sector 1, prin edificarea construcției de către intimata-pârâtă, prin raportare la tranzacțiile efectuate în zonă este de 739.320 lei – filele 198-206 din dosarul de apel, vol. 1.
Împotriva acestui raport de expertiză a formulat obiecțiuni intimata-pârâtă . (filele 240-242 din dosarul de apel, vol. 1), care au fost înaintate expertului, răspunsul expertului la obiecțiuni fiind atașat la dosar (filele 316-318 din dosarul de apel, vol. 1 și filele 323-330 din vol. 2).
Analizând sentința apelată, în limitele devoluțiunii fixate conform motivelor de apel formulate, conform art. 295 alin. 1 C.pr.civ., și analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente, Curtea reține următoarele:
Situația de fapt:
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/20.12.1993 de notariatul de stat Sector 3 C. N. a vândut apelantului-reclamant C. F. A. terenul în suprafață de 655 m.p. situat în com. Otopeni, . 189, sectorul Agricol I., cu vecinătățile arătate în contract.
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1111/13.01.1994 de Notariatul de stat sector 6 C. N. a vândut intimatei-pârâte . terenul în suprafață de 1400 m.p. situat în com. Otopeni, . 189, sectorul Agricol I., cu vecinătățile arătate în contract.
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1112/13.01.1994 de Notariatul de stat sector 6 M. Tasia a vândut intimatei-pârâte . terenul în suprafață de 6800 m.p. situat în com. Otopeni, . 189, sectorul Agricol I., cu vecinătățile arătate în contract.
Prin Autorizația de construire nr. 8I/_/09.04.1996 emisă de Primăria Municipiului București intimata-pârâtă . a fost autorizată să edifice „Centrul de perfecționare – producție și loisir al grupului P. C.”, în condițiile menționate în autorizație.
La data de 09.01.1998 apelantul-reclamant a chemat în judecată pe intimata-pârâtă pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1111/13.01.1994 de Notariatul de stat sector 6 și să se dispună obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 267,30 m.p., să se dispună grănițuirea celor două proprietăți, precum și obligarea pârâtei la despăgubiri pentru lipsa de folosință pe ultimii 3 ani. Acțiunea a fost soluționată de Judecătoria sectorului 1 București prin sentința civilă nr. 9328/22.05.2000, prin care s-a admis acțiunea în revendicare și a obligată pârâta . să-i lase reclamantului C. F. A. în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 327,80 m.p. identificată în schița anexă la raportul de expertiză punctele A,B,C,D; a stabilit linia de hotar între proprietățile celor părți; a respins ca nefundat capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1111/1994, a luat act de renunțarea reclamantului la cererea de despăgubiri pentru lipsa de folosință și a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta . împotriva chematei în garanție C. N.. Instanța de fond a omologat raportul de expertiză întocmit de expert tehnic M. N. depus la dosar la data de 17.05.2000. Conform mențiunii de pe încheierea de legalizare a hotărârii de fond, această hotărâre judecătorească a rămas definitivă la data de 03.07.2002, prin respingerea apelului declarat de pârâta . prin decizia civilă nr. 1601/03.07.2002 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, și irevocabilă prin nerecurare.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 696/19.02.2002 de BNP M. E. apelantul-reclamant C. F. A. a vândut lui C. M. terenul în suprafață de 356,67 m.p. situat în București, Drumul M. D. nr. 204A, sector 1, din suprafața totală de 655 m.p. dobândită de reclamant prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/20.12.1993 de Notariatul de stat sector 1 București.
Prin raportul de expertiză specialitatea construcții efectuat în cauză de expert G. C. s-a stabilit faptul că terenul în litigiu, la care se face referire în dispozitivul sentinței civile nr. 9328/2000 a Judecătoriei sector 1 București, este ocupat de o parte dintr-o construcție cu caracter definitiv tip hală de producție în suprafață de 87 m.p., de un drum de acces și de o platformă tehnologică betonată, aspect care se coroborează cu mențiunile cuprinse în procesul-verbal încheiat în data de 24.06.2005 de B. N. D. în dosarul de executare nr. 643/2004; și că hala nu poate fi demolată deoarece ar împiedica fluxul tehnologic pentru care a fost proiectată întreaga hală.
Prin sentința civilă nr. 9224/2005 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, pârâta . a fost obligată să plătească reclamantului C. F. A. suma de 22.513,44 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului în suprafață de 327,80 m.p. situat în . perioada 03.07._05. Hotărârea a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului declarat de pârâta ., prin decizia civilă nr. 1049R/2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă. Prin aceeași hotărâre judecătorească a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtă având ca obiect recunoașterea unui drept de superficie asupra terenului în suprafață de 327,80 m.p, asupra căruia pârâta a edificat o construcție, instanțele reținând că nu sunt întrunite cerințele art. 492 C.civ. pentru a se putea recunoaște un drept de superficie întrucât între părți nu a existat o convenție în acest sens și nu există vreo dispoziție legală în acest sens.
De asemenea, prin sentința civilă nr. 3834/2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, pârâta . a fost obligată să plătească reclamantului C. F. A. suma de 14.591 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului în suprafață de 327,80 m.p. situat în com. Otopeni, . 189, pentru perioada 08.05._06. Hotărârea a rămas definitivă și irevocabilă prin nerecurare.
Din examinarea considerentelor acestor două hotărâri judecătorești se constată că în ambele dosare a fost efectuată proba cu expertiza tehnică topografie pentru identificarea terenului în litigiu, expertize care au concluzionat că terenul proprietatea reclamantului C. F. A., în suprafață de 327,80 m.p., este ocupat în totalitate prin edificarea de către pârâtă a unei construcții definitive; că pârâta a edificat această construcție în baza autorizației de construire nr. 8I/_/09.04.1996 deși la data de 30.05.1996 fusese notificată de către reclamant prin intermediul executorului judecătoresc să ridice atât gardul cât și lucrările de construcție amplasate cu încălcarea dreptului său de proprietate; și se mai constată că instanțele au avut în vedere ca temei de drept dispozițiile art. 480 C.civ. și ale art. 998 C.civ., fapta ilicită reținută în sarcina pârâtei de instanțele care au pronunțat sentințele civile nr. 9224/2005 și nr. 3834/2007 constând în aceea de a menține ocupat terenul proprietatea reclamantului în baza sentinței civile nr.9328/2000 a Judecătoriei sector 1 București.
Prin raportul de expertiză specialitatea topografie și cadastru efectuat în prezenta cauză de expert D. M. D., s-a constatat că terenul în suprafață de 327,80 m.p., identificat în baza raportului de expertiză întocmit de expertul M. N. în cadrul procesului având ca obiect revendicare și a constatărilor proprii, este același cu cel care a făcut obiectul celor două hotărâri judecătorești: sentințele civile nr. 9224/2005 și nr. 3834/2007 ambele pronunțate de Judecătoria sectorului 1 București, rămase definitive și irevocabile.
Examinând cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de intimata-pârâtă la termenul din data de 20.01.2012, Curtea reține următoarele:
În susținerea excepției, intimata-pârâtă a arătat că acțiunea de față, întemeiată de reclamant pe dispozițiile art. 1073, 998-999 C.civ. și art. 480 C.civ. are natură patrimonială, deci este prescriptibilă în termenul general de prescripție, care începe să curgă – fie de la data la care s-a născut dreptul creditorului de a cere executarea sentinței civile nr. 9328/2000 (adică 03.07.2002, data când a rămas definitiv); - fie de la data la care reclamantul a cunoscut să această hotărâre judecătorească nu mai poate fi executată în natură, respectiv 24.04.2005 când executorul judecătorească a întocmit procesul-verbal în dosarul de executare nr. 643/2004.
Apelantul-reclamant a susținut faptul că acțiunea promovată nu este prescriptibilă deoarece este o acțiune sui-generis, privitoare la dreptul de proprietate, și nu este o acțiune personală în răspundere civilă, dispozițiile art. 998-999 C.civ. fiind invocate doar cu rolul de a întregi fundamentarea juridică, care se bazează în principal pe încălcarea prerogativelor dreptului de proprietate prin fapta pârâtei.
Instanța constată că acțiunea de față are ca obiect obligarea pârâtei la plata unei sume de bani cu titlu de daune compensatorii pentru prejudiciul creat reclamantului prin neexecutarea sentinței civile nr. 9328/2000 a Judecătoriei sector 1 București și este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1073, 480, 998-999 C.civ.
Instanța constată că acțiunea de față are natură personal patrimonială, prin intermediul ei reclamantul urmărind dezdăunarea sa pentru prejudiciul suferit prin imposibilitatea de executare a unei hotărâri judecătorești care i-a recunoscut dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 327,80 m.p., reclamantul solicitând antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei pentru fapta ilicită constând în ocuparea acestui teren prin edificarea construcției de către pârâtă.
Prin urmare, Curtea constată că sub aspectul prescripției extinctive sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, potrivit cărora „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atît paguba cît și pe cel care răspunde de ea”.
Având în vedere că Decretul nr. 167/1958 a fost abrogat prin art. 230 lit. p) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, Curtea arată că, potrivit dispozițiilor art. 201 din legea de punere în aplicare a Noului Cod civil, cuprinse în Cap. VIII - Secțiunea 1 intitulată Dispoziții tranzitorii și de punere în aplicare a cărții a VI-a "Despre prescripția extinctivă, decăderea și calculul termenelor" a Codului civil> legiuitorul a optat pentru soluția ultraactivității legii vechi, în vigoare la momentul când a început să curgă termenul de prescripție extinctivă.
Astfel, potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011 „Prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”.
Data la care reclamantul a cunoscut cu certitudine prejudiciul și persoana responsabilă de producerea acestuia este data încheierii procesului-verbal de executare silită în dosarul nr. 643/2004, prin care executorul judecătoresc i-a adus la cunoștință faptul că executarea sentinței civile nr. 9328/2000 a Judecătoriei Sector 1 București este imposibil de a fi realizată în natură datorită amplasării pe teren a unei construcții și a unui gard de beton de către pârâta . – respectiv data de 24.06.2005.
Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă reglementează un caz de întrerupere a termenului de prescripție la art. 16 lit. b), constând în introducerea unei cereri de chemare în judecată de către cel împotriva căruia curge termenul de prescripție contra debitorului său, efect întreruptiv care nu se va produce în situația în care cererea de chemare în judecată este respinsă, anulată, s-a constatat perimarea ei sau reclamantul a renunțat la judecată.
Raportând aceste dispoziții legale la situația de fapt din speță, Curtea constată că, înainte de a începe să curgă termenul de prescripție, respectiv la data de 12.05.2005 reclamantul a introdus o acțiune în pretenții constând în contravaloarea lipsei de folosință a terenului în litigiu, pentru perioada dintre data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 9328/2000 a Judecătoriei sector 1 București și data introducerii cererii de chemare în judecată, acțiune ce a fost admisă prin sentința civilă nr. 9224/2005 a Judecătoriei sector 1 București, definitivă și irevocabilă. Prin urmare, nu se poate spune că prin introducerea acestei cereri de chemare în judecată introdusă de apelantul-reclamant împotriva intimatei-pârâte s-a întrerupt termenul de prescripție extinctivă, deoarece acesta nici nu începuse să curgă la data promovării sale.
În schimb, introducerea cererii de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr._/299/2006 prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului în litigiu pentru perioada următoare (08.05._06), răspundere civilă întemeiată pe aceeași faptă ilicită cu cea din dosarul de față, a avut efect întreruptiv de prescripție extinctivă.
Prin urmare, termenul de prescripție extinctivă a început să curgă la data de 24.06.2005 și s-a întrerupt la data de 23.10.2006.
Efectul întreruptiv al introducerii cererii de chemare în judecată în dosarul nr._/299/2006 a condus la ștergerea prescripției curse anterior și începerea cursului unui nou termen de prescripție extinctivă, începând cu data încetării cauzei de întrerupere, respectiv data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 3834/12.03.2007 a Judecătoriei sector 1 București, prin care acțiunea reclamantului a fost admisă.
În raport de data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 3834/12.03.2007 a Judecătoriei sector 1 București (definitivă prin neapelare, conform mențiunii de legalizare de pe verso), după 15 zile de la comunicarea hotărârii către pârâtă, acțiunea de față (ce a fost introdusă la data de 02.10.2008) a fost formulată în cursul termenului general de prescripție extinctivă.
Curtea arată că nu poate îmbrățișa susținerile apelantului-reclamant conform cărora acțiunea de față este imprescriptibilă extinctiv întrucât dispozițiile invocate de reclamant – art. 21 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora decretul privitor la prescripția extinctivă nu se aplică dreptului la acțiune privitor la dreptul de proprietate, uzufruct, abitație, servitute și superficie – se referă la acțiunile reale, or acțiunea de față nu este o acțiune confesorie sau negatorie a vreunui drept real.
Acțiunea de față nu este nici o acțiune mixtă, cum susține apelantul, deoarece prin intermediul ei reclamantul nu urmărește nici executarea unui act juridic prin care i-a fost transmis un drept real, nici anularea/rezoluțiunea/rezilierea unui asemenea act juridic.
Așa cum am arătat mai sus, acțiunea de față este o acțiune personală deoarece reclamantul tinde la valorificarea unui drept personal, de creanță, constând în executarea prin echivalent a obligației de restituire în natură menționată în dispozitivul sentinței civile nr. 9328/2000 a Judecătoriei sector 1 București, a cărei imposibilitate de realizare în natură a constat-o cu ocazia punerii în executare în cadrul dosarului de executare silită nr. 634/2004, respectiv la data de 24.06.2005, conform procesului-verbal încheiat de executorul judecătoresc.
Nu este aplicabil nici termenul prevăzut de art. 405 C.pr.civ., deoarece textul se referă la termenul de prescripție extinctivă al dreptului de a cere executarea silită care, în cazul titlurilor emise în materia acțiunilor reale imobiliare - cum este sentința civilă nr. 9328/2000 a Judecătoriei sector 1 București - este de 10 ani.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca nefondată.
Intimata-pârâtă a arătat că, pentru situația în care instanța va considera întrerupt termenul de prescripție extinctivă prin sentințele civile nr. 9224/2005 și nr. 3834/2007 ale Judecătoriei, înțelege să susțină excepția autorității de lucru judecat pentru despăgubirile aferente perioadei 03.07._06, susținere față de care apelantul-reclamant a arătat că elementele răspunderii civile delictuale – fapta ilicită, cauzarea unui prejudiciu, legătura de cauzalitate – au intrat sub puterea lucrului judecat ca urmare a rămânerii definitive și irevocabile a celor două hotărâri judecătorești în discuție. În raport de aceste susțineri, la termenul din data de 20.01.2012 instanța a calificat excepția autorității de lucru judecat ca fiind o apărare de fond, având în vedere faptul că apelantul-reclamant invocă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, prevalându-se de dreptul recunoscut prin cele două hotărâri judecătorești în acțiunea de față, iar intimata-pârâtă invocă efectul negativ al autorității de lucru judecat, în sensul de a nu mai fi obligată în procesul de față la prestațiile pe care deja le are de executat conform celor două hotărâri judecătorești. Prin urmare, instanța a reținut că ceea ce invocă de fapt intimata-pârâtă este autoritatea de lucru judecat pentru despăgubirile deja admise de instanțe în procesele anterioare, și nu excepția de fond a autorității de lucru judecat constând în identitatea de părți, obiect și cauză a două cereri de chemare în judecată, astfel încât instanța a arătat că va avea în vedere acest aspect pe fondul cauzei, la stabilirea întinderii prejudiciului.
Intimata-pârâtă a arătat că reiterează excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, întrucât ulterior pronunțării sentinței civile nr. 9328/2000 a Judecătoriei sector 1 București acesta a vândut lui C. M. C. terenul în suprafață de 356,67 m.p. din suprafața totală de 655 m.p., astfel încât în urma înstrăinării terenul rămas în proprietatea reclamantului este în suprafață de 298,33 m.p.
Cu privire la acest aspect, Curtea constată, din examinarea întâmpinării depusă de pârâtă la dosarul de fond la data de 05.11.2008 (fila 155 din dosarul de fond), că și în primă instanță excepția lipsei calității procesuale active a fost întemeiată de pârâtă pe aceleași susțineri și că prin încheierea din data de 17.12.2008 instanța de fond a respins această excepție, pentru considerentele arătate în încheierea respectivă.
Pârâta . nu a apelat încheierea din data de 17.12.2008, astfel încât Curtea consideră că soluția pronunțată în primă instanță cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantului a intrat sub puterea lucrului judecat, prin neapelare.
Pe fondul apelului, Curtea constată că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Pentru a respinge acțiunea, tribunalul a reținut faptul că fapta pârâtei de a ocupa terenul în litigiu fără consimțământul reclamantului, prin edificarea unei construcții, nu poate fi sancționată în temeiul art. 998-999 C.civ. deoarece dreptul la dezdăunare pe care îl are creditorul obligației conform art. 1073 C.civ. se naște numai dacă nu mai este cu putință îndeplinirea exactă a obligației, altfel spus executarea directă; și a îndrumat reclamantul să formuleze alte căi pentru soluționarea acestui diferent, de ex. apelând la dispozițiile legale din materia accesiunii imobiliare.
Critica formulată prin motivele de apel conform căreia acțiunea recomandată de instanța de fond nu se află la îndemâna reclamantului este corectă, Curtea apreciind, în primul rând, faptul că instanțele sunt obligate să soluționeze cauzele în limitele în care au investite, și nu să recomande părților să formuleze alte cereri de chemare în judecată, deoarece potrivit art. 129 alin. 6 C.pr.civ. judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății, iar în al doilea rând Curtea consideră că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 494 C.civ. (1864) la situația de fapt din speță, în care intimata-pârâtă a edificat o construcție în suprafață (construită la sol) de 2050 m.p. (C1 – reprezentând hala de producție) și de 925,30 m.p. (C2 – reprezentând fundația – fila 183 din dosarul de apel), din care doar o porțiune de 87 m.p. se află pe terenul proprietatea reclamantului (restul terenului fiind ocupat de un drum de acces și de o alee betonată). Reclamantul nu ar putea invoca efectul achizitiv de proprietate al accesiunii imobiliare artificiale deoarece construcția situată pe terenul său nu este de sine-stătătoare, cu o utilitate proprie, ci este o mică parte dintr-o construcție, parte care nu poate avea existență proprie în sensul că reclamantul ar putea invoca proprietatea exclusivă asupra ei.
De aceea, Curtea consideră că susținerea tribunalului conform căreia în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 998-999 C.civ. (1864) nu este fundamentată juridic corect, cu atât mai mult cu cât situația creată între cele două părți prin edificarea de către intimată a construcției „Centrul de perfecționare – producție și loisir al grupului P. C.” a fost supusă jurisdicției civile, iar instanțele judecătorești au decis, prin hotărâri judecătorești intrate sub puterea lucrului judecat, faptul că la această situație de fapt sunt aplicabile dispozițiile legale care reglementează răspunderea civilă delictuală.
Curtea arată că, dintre cele două funcții procesuale ale autorității de lucru judecat, respectiv cea de excepție și cea de prezumție (res iudicata pro veritate habetur), nu va reține îndeplinirea condițiilor reglementate de art. 1201 C.civ. și art. 166 C.pr.civ. pentru a fi reținută excepția autorității de lucru judecat (deoarece litigiile anterioare au purtat asupra contravalorii lipsei de folosință pentru perioada ulterioară rămânerii definitive a hotărârii din acțiunea în revendicare, iar litigiul de față privește executarea prin echivalent, față de imposibilitatea de executare în natură a dispozitivului hotărârii pronunțate în acțiunea în revendicare, imposibilitate constatată cu ocazia punerii în executare silită), ci Curtea va reține că în speță operează funcția de prezumție a autorității de lucru judecat, în sensul că ceea ce s-a constatat prin hotărârile judecătorești irevocabile pronunțate în procesele anterioare purtate între părți nu poate fi contrazis de o altă hotărâre, teză exprimată prin adagiul res iudicata pro veritate habetur.
Astfel, în litigiile anterioare dintre părți, soluționate prin sentințele civile nr. 9224/2005 și nr. 3834/2007 ambele ale Judecătoriei sector 1 București, rămase definitive și irevocabile, instanțele judecătorești au verificat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 998-999 C.civ. și au constatat, statuare ce a intrat în puterea lucrului judecat, că aceste condiții legale sunt îndeplinite la situația de fapt din speță. Prin urmare, în litigiile anterioare dintre părți, instanțele au tranșat în mod irevocabil asupra unei chestiuni prejudiciale pentru litigiul de față, respectiv asupra întrunirii în speță a condițiilor răspunderii civile delictuale, statuându-se că fapta pârâtei de a edifica pe terenul proprietatea reclamantului o construcție deși fusese notificată să nu construiască constituie o faptă ilicită, care a produs reclamantului un prejudiciu care poate fi evaluat și că există legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu. Aceste statuări jurisdicționale, făcute într-o procedură judiciară în care apelantul-reclamant și intimata-pârâtă au avut calitatea de parte, se impun și în procesul de față, prin efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.
Prin urmare, Curtea face aplicarea în cauză a prezumției lucrului judecat, reglementată prin dispozițiile art. 1200 pct. 4 și art. 1202 C.civ. ca prezumție absolută irefragabilă - care are natura juridică a unui mijloc de probă, a cărui aplicare ține de fondul litigiului.
Se solicită de către intimata-pârâtă a se face aplicarea efectului negativ al autorității de lucru judecat, în sensul de a nu mai fi obligată în procesul de față la prestațiile la care deja a fost obligată conform celor două hotărâri judecătorești, solicitare de care instanța va ține cont cu ocazia stabilirii întinderii prejudiciului.
Prin urmare, instanța constată că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 998-999 C.civ.: a) existența faptei ilicite; b) existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul; c) existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu; d) existența unui prejudiciu.
a) existența faptei ilicite.
În speța de față fapta ilicită constă în fapta intimatei-pârâte de a edifica pe terenul proprietatea reclamantului o construcție, aspect confirmat și prin raportul de expertiză specialitatea construcții efectuat în apel de expert G. C. (filele 169-172 din dosarul de apel).
Instanța nu va reține susținerea intimatului-pârât privind existența unei cauze care înlătură caracterul ilicit al faptei, constând în consimțământul apelantului-reclamant, deoarece în procesele anterioare s-a reținut faptul că pârâta a edificat construcția în litigiu, deși fusese notificată din data de 30.05.1996 să nu mai construiască (fila 158 din dosarul de apel).
b) existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
Instanța nu poate reține apărările intimatei-pârâte în sensul că a fost de bună-credință la momentul edificării construcției întrucât la momentul revendicării terenului construcția era deja finalizată, deoarece data edificării construcției nu se raportează la data rămânerii definitive a acțiunii în revendicare, ci la momentul la care reclamantul a devenit proprietar asupra terenului, respectiv 20.12.1993. Hotărârea pronunțată în acțiunea în revendicare are, cu privire la dreptul de proprietate al reclamantului, doar efecte declarative între părți, în sensul că doar constată preexistența acestuia în patrimoniul reclamantului, de la data menționată în actul juridic cu caracter translativ (constitutiv) de proprietate încheiat de reclamant cu C. N. - respectiv în actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2741/20.12.1993.
Prin urmare, raportat la data dobândirii dreptului de proprietate al terenului în litigiu de către reclamant (20.12.1993), drept recunoscut cu efecte declarative și retroactive între părți prin sentința civilă nr. 9328/2000, pârâta este în culpă prin edificarea construcției în perioada 0.04._00.
c) existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu;
Legătura de cauzalitate este dovedită în cauză, întrucât prin edificarea de către pârâtă a unei construcții, din care o porțiune de 87 m.p. aparținând halei de producție, un drum de acces și o alee betonată se află poziționate pe terenul proprietatea reclamantului; și datorită faptului că aceste construcții nu pot fi demolate (conform raportului de expertiză construcții efectuat de expert G. C. – filele 170-173 din dosarul de apel), s-a creat un prejudiciu reclamantului constând în imposibilitatea executării în natură a dispozitivului sentinței civile nr. 9328/2000, definitivă și irevocabilă, prin care intimata a fost obligată să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului terenul în litigiu.
d) existența unui prejudiciu.
Pentru stabilirea și evaluarea prejudiciului instanța va avea în vedere raportul de expertiză tehnică specialitatea construcții-evaluare depus la dosar de expert G. C. la data de 26.05.2011 (filele 198-207 dosar de apel).
Instanța va stabili întinderea prejudiciului prin luarea în considerare a valorii de circulație a terenului în suprafață de 327,80 m.p. astfel cum a fost identificat prin sentința civilă nr. 9328/2000 a Judecătoriei sector 1 București și prin raportul de expertiză efectuat în acea cauză de expert M. N., deci a primului obiectiv stabilit de instanță, deoarece reclamantul se plasează în faza de executare silită a unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care a obținut câștig de cauză în acțiunea în revendicare iar prin promovarea acestei acțiuni urmărește obținerea valorii bunului care nu mai poate fi restituit în natură, conform dispozitivului hotărârii judecătorești.
Având în vedere situația de fapt expusă în cele ce preced, instanța reține că prejudiciul în cauza de față - ce este determinat de imposibilitatea de executare în natură a dispozitivului sentinței civile nr. 9328/2000 a Judecătoriei sector 1 București – este echivalentul executării prin echivalent a obligației stabilite în sarcina intimatei prin respectiva hotărâre judecătorească, la valoarea de circulație stabilită de expert, de 220E/m.p., în total 72.116 Euro, echivalent în lei la data plății (fila 204 din dosarul de apel).
Instanța nu va reține solicitarea apelantului-reclamant de stabilire a prejudiciului conform celui de-al doilea obiectiv al raportului de expertiză - conform căruia expertul desemnat de instanță a stabilit valoarea totală a prejudiciului suferit de reclamant, ca urmate a ocupării terenului în suprafață de 327,80 m.p. situat în București, .. 204A, sector 1, la suma de 739.329 lei – deoarece o parte din acest prejudiciu a fost recuperat de reclamant prin pronunțarea celor două hotărâri judecătorești din acțiunile având ca obiect contravaloarea lipsei de folosință a terenului în litigiu, pentru perioada ulterioară rămânerii definitive a hotărârii din revendicare.
La stabilirea valorii efective a prejudiciului instanța a avut în vedere și apărările formulate de intimata-pârâtă, de a se face aplicarea efectului negativ al autorității de lucru judecat, în sensul de a nu mai fi obligată în procesul de față la prestațiile la care deja a fost obligată conform sentințelor civile nr. 9224/2005 și nr. 3834/2007 ale Judecătoriei sector 1 București.
În ceea ce privește suprafața de aprox. 30 m.p. cu privire la care expertul topograf desemnat de instanță D. M. D. a constatat că reprezintă o suprapunere între terenul în litigiu și terenul vândut de reclamant lui C. M. C. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 696/19.02.2002 (filele 332-337 din dosarul de apel), instanța apreciază că nu trebuie scăzută din valoarea prejudiciului suferit de reclamant, calculat în modalitatea expusă mai sus, deoarece dispozitivul sentinței civile nr. 9328/2000, așa cum a rămas definitivă, opozabilă intimatei, menționează obligația acesteia de a lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie apelantului-reclamant suprafața de 327,80 m.p. De asemenea, instanța apreciază ca fiind întemeiate susținerile apelantului conform cărora la rândul său, este dator să pună la dispoziția cumpărătorului C. M. întreaga suprafață ce a făcut obiectul convenției de vânzare-cumpărare, obligație de care nu se poate libera atât timp cât terenul este ocupat de construcția edificată de pârâtă. Prin urmare, ceea ce reține instanța este faptul că suprafața de aprox. 30 m.p. reprezentând suprapunerea dintre terenul în litigiu și terenul vândut lui C. M. reprezintă o problemă de desocotire între cei doi cocontractanți; și că intimata-pârâtă este ținută să execute în integralitate obligația de care este ținută față de apelant în conformitate cu dispozitivul sentinței civile nr. 9328/2000 a Judecătoriei sector 1 București.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 296 C.pr.civ., Curtea va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca nefondată, va admite apelul, va schimba în tot sentința civilă apelată, în sensul că va admite în parte acțiunea și va obliga intimata pârâtă să plătească reclamantului suma de 72.116 euro echivalent în lei la data plății, la cursul BNR, reprezentând prejudiciul suferit prin neexecutarea sentinței civile nr.9328/2000 a Judecătoriei sector 1, respectiv valoarea de circulație a terenului menționat în dispozitivul acestei hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile, va respinge acțiunea în rest. Va omologa rapoartele de expertize efectuate în cauză de experții G. C. și D. M..
În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ., constatând culpa procesuală a intimatei-pârâte care a căzut în pretenții prin admiterea acțiunii, va obliga intimata pârâtă să plătească reclamantului suma de 29.779 lei reprezentând cheltuieli de judecată (_ taxă de timbru fond și apel, 1500 lei onorariu expertiză și_ lei onorariu avocat, dovedit cu chitanța nr. 003/19.01.2012 – fila 472 din dosarul de apel).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de intimata-pârâtă, ca nefondată.
Admite apelul formulat de apelantul-reclamant C. F. A. – cu domiciliul ales la S.C.A. E., E. și Asociații din București, . G. nr.19, parter, ., împotriva sentinței civile nr. 729/20.05.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. P. C. S.R.L. – cu sediul procesual la S. T., Z. și Asociații din București, ..4-6, America Hause . Vest Sectorul 1 București.
Schimbă în tot sentința civilă apelată, în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul C. F. A. în contradictoriu cu pârâta S.C. P. C. S.R.L.
Obligă intimata pârâtă S.C. P. C. S.R.L. să plătească reclamantului C. F. A. suma de 72.116 euro echivalent în lei la data plății, la cursul BNR, reprezentând prejudiciul suferit prin neexecutarea sentinței civile nr.9328/2000 a Judecătoriei sector 1, respectiv valoarea de circulație a terenului menționat în dispozitivul acestei hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile.
Respinge acțiunea în rest.
Omologhează rapoartele de expertize efectuate în cauză de experții G. C. și D. M..
Obligă intimata pârâtă S.C. P. C. S.R.L. să plătească reclamantului C. F. A. suma de 29.779 lei reprezentând cheltuieli de judecată (_ taxă de timbru fond și apel, 1500 lei onorariu expertiză și_ lei onorariu avocat).
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.02.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. M. S. Z. D.
GREFIER
D. L.
Red.dact.jud.MSC
Tehnored.TI/4 ex./14.02.2012
Jud. fond –M. N. G.
| ← Partide politice. Decizia nr. 1177/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1560/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
