Pretenţii. Decizia nr. 51/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 51/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-01-2014 în dosarul nr. 51/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.51
Ședința publică de la 20 ianuarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror D. B..
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenții-reclamanți R. V., R. C., D. (R.) F., R. I., R. M., R. A. ȘI R. C. M., precum și de recurentul-pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 1133 din 24.05.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._ . Cauza are ca obiect – pretenții, despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei se prezintă recurenții-reclamanți R. V., R. C., D. (R.) F., R. I., R. M. și R. A., personal și asistați de avocat C. M., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 20.01.2014, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar, același avocat reprezentând și interesele recurentei-reclamante și R. C. M., lipsind recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Părțile, prin reprezentant, având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurenților –reclamanți susținând oral motivele de recurs solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea în parte a sentinței civile atacate în sensul admiterii cerii de despăgubiri pentru prejudiciul suferit.
Apreciază că instanța de fond în mod greșit a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, deoarece chiar și în situația în care dispozițiile art.5 alin.1 lit. a teza I din Legea nr.229/2011au fost declarate neconstituționale, și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele de acest gen nesoluționate definitiv, la data sesizării instanței în anul 2010 acestea erau constituționale, în vigoare, și trebuiau aplicate indiferent de momentul soluționării.
Menționează că aplicarea selectivă a acestor dispoziții creează discriminări față de persoanele ale căror cereri au fost soluționate până la publicarea Deciziilor nr.1358/2010 și 1360/2010 ale Curții Constituționale.
Pe de altă parte, prejudiciul moral suferit putea fi reparat și pe calea dreptului comun ale cărei dispoziții au fost invocate și având în vedere că s-a dovedit atât caracterul politic cât și prejudiciul moral suferit în cei 5 ani de deportare forțată, solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicită a fi respins ca nefondat, având în vedere că excepția lipsei de interes cu privire la constatarea caracterului politic al măsurii administrative de deportare a fost invocat direct în recurs, fiind încălcate dispozițiile Codului de procedură civilă.
Pe de altă parte, apreciază că cererea este neîntemeiată deoarece statul nu le-a recunoscut niciodată caracterul politic în aceea perioadă, motiv pentru care se impune respingerea recursului, ca nefondat.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de reclamanți, ca nefondat, având în vedere că apariția Deciziilor nr.1358/2010 și 1360/2010 ale Curții Constituționale a avut loc până la rămânerea definitivă a prezentei cauze și, prin urmare, aplicarea acestora a fost făcută în mod legal și temeinic.
Cu privire la recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicită a fi respins ca nefondat.
Apreciază că excepția lipsei de interes este întemeiat deoarece măsura administrativă în cauză nu este una dintre cele prevăzute expres de art.3 din Legea nr.221/2009. Astfel cum în mod corect a procedat instanța de fond s-a constatat pe cale judecătorească caracterul politic prin toate mijloacele de probă, inclusiv prin proba cu martori.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a la data de 27.04.2010 sub nr._ reclamanții R. V., R. C., D. (R.) F., R. I., R. M., R. A. și R. V., au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, constatarea caracterului politic al măsurii administrative a deportării dispuse împotriva lor și acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că în anul 1960 întreaga familie a fost strămutată de la adresa din București, în com. R. N., ., unde au rămas, contrar voinței lor, până în anul 1965, motivele acestei strămutări fiind de ordin politic, această măsură nedreaptă fiind dispusă în mod total abuziv și arbitrar. Reclamanții au mai arătat că în perioada 1960-1965 condițiile de trai au fost inumane, 10 persoane fiind mutate cu forța, fără acordul lor, în miez de noapte, fără a putea măcar a-și lua lucrurile personale, într-un loc unde și-au dus traiul de pe o zi pe alta, suferind de foame, de lipsuri de tot felul și oprobriul unei comunități necunoscute.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 221/2009.
La termenul din data de 09.03.2011 reclamanții și-au precizat cuantumul pretențiilor la suma de 100.000 lei pentru fiecare.
Deși legal citat, intimatul nu a depus întâmpinare.
Prin sentința civilă nr._/04.1.2011, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea, reținând că potrivit art. 3 din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate în text.
În cauză, din înscrisurile depuse la filele 51-54 din dosar, reclamanții au făcut dovada că în perioada 1959-1963 au locuit în . rezultă dacă această măsură a fost dispusă de organele statului, dacă a avut un caracter obligatoriu și care a fost scopul ei.
De asemenea, tribunalul a constatat că nici în evidențele Casei de Pensii a Municipiului București, Ministerului Finanțelor Publice și CNSAS nu au fost identificate informații cu privire la situația reclamanților în perioada 1959-1963.
În acest context, având în vedere că astfel de măsuri de represiune statală au fost consemnate, de cele mai multe ori în documente oficiale din care rezultă cu certitudine caracterul măsurii și actul normativ în temeiul căruia a fost dispusă aceasta, Tribunalul a a apreciat că proba testimonială solicitată de reclamanți nu este concludentă pentru soluționarea cauzei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, iar prin decizia civilă nr. 1029/05.06.2012, Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că recurenții-reclamanți au învestit tribunalul cu o cerere de constatare a caracterului politic al măsurii deportării în perioada 1960-1965 și acordare de despăgubiri în temeiul Legii nr.221/2009. Aceștia nu au fost în măsură să producă înscrisuri din care să rezulte temeinicia susținerilor lor sub aspectul deportării iar din relațiile solicitate de tribunal de la Casa de Pensii a Municipiului București și CNSAS a rezultat că reclamanții nu figurează în evidențele acestor instituții.
Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate în text.
Pentru a verifica în concret dacă reclamanții au fost deportați în perioada 1960-1965 în B., în comuna R. N., ., instanța de judecată trebuie să verifice, în primul rând, situația de fapt.
Reclamanții au depus la dosar pe lângă actele de stare civilă din care rezultă, de exemplu, că reclamantul R. M., născut în anul 1961, figurează cu locul nașterii în județul Călărași, și extrase din Registrul agricol al fostului Sfat popular al comunei Pelicanu din perioada 1959-1963, în care figurează reclamanții.
Așa cum a reținut și prima instanță, aceste dovezi nu sunt suficiente pentru a se putea aprecia că prezența reclamanților în satul Pelicani a fost consecința unei măsuri administrative cu caracter politic, însă, în condițiile în care reclamanții au solicitat tocmai din lipsa dovezilor scrise, administrarea probei testimoniale pentru a dovedi aspecte ce țin de situația de fapt, Curtea apreciază că în mod greșit cererea de administrare a acestei probe a fost respinsă de tribunalul cu motivarea că nu este utilă cauzei.
Având în vedere că măsura deportării presupune în fapt mutarea forțată la o altă destinație, pe o perioadă de timp, Curtea apreciază că proba testimonială solicitată de reclamanți îndeplinește cerința de a fi admisibilă prin raportare la teza probatorie expusă de reclamanți și este utilă, în sensul art.167 alin.1 Cod de procedură civilă, pentru că poate contribui, în măsura în care martorii propuși au cunoștință despre faptele la care reclamanții s-au referit în cererea de chemare în judecată, la dezlegarea pricinii.
Prin urmare, reținând că prin respingerea, ca nefiind utilă, a cererii de administrare a probei testimoniale, prin raportare la specificul cererii de chemare în judecată și la consecința respingerii cererii de constatare a caracterului politic al măsurii invocate de reclamanți, tribunalul a încălcat dispozițiile art. 167 alin.1 C.proc.civ. și dreptul la apărare al reclamanților.
După casare cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 27.09.2012.
Prin sentința civilă nr.1133/24.05.2013, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis în parte cererea reclamanților, a constatat caracterul politic al deportării acestora în perioada 1960-1965, din București, în comuna R. N., . și a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, ca neîntemeiat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții au solicitat instanței ca în temeiul Legii 221/2009 să constate că întreaga lor familie compusă în acel moment din R. V. – tata, R. P. – mama, R. A. – fiu, R. F. – fiică, R. (fost S.) C. – fiu, S. A. – fiu, R. (fostă S.) I. – fiică și S. Ș. – noră, au fost strămutați forțat în anul 1960 din localitatea de domiciliu, București . nr. 42 în com. R. N., ., unde au rămas contrar voinței acestora, până în anul 1965.
Deși în perioada sus menționată nu a fost emis nici un ordin de strămutare, reclamanții au dovedit existența acesteia prin audierea celor 2 martore I. E. și ion A., cea din urmă persoană fiind și ea la rândul ei strămutată cu părinții în jud. Călărași în perioada 08.10.1960 – 23.07.1962, beneficiind în prezent de drepturile cuvenite persoanelor persecutate politic ce decurg din aplicarea decretului lege nr. 118/1990.
Tribunalul a considerat că în prezenta cauză sunt aplicabile disp. art. 3 lit. a și art. 4 pct. 2 din Legea 221/2009 potrivit cu care măsura dislocării și stabilirea domiciliului obligatoriu luată de către organele fostei miliții reprezintă o măsură administrativă cu caracter politic, acest caracter putând fi constatat de către instanța de judecată.
Cu privire la capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, în condițiile în care Curtea Constituțională, prin deciziile nr.1358/2010 și 1360/2010a admis excepția de neconstituționalitate a disp. art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea 221/2009 și a declarat neconstituționale aceste dispoziții, considerând că acordarea daunelor morale în temeiul acestui text de lege nu respectă regulile de tehnică legislativă, existând situații în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar au fost deja acordate prin Decretul Lege 118/1990, iar acordarea unor despăgubiri în baza Legii 221/2009 a condus la aplicarea incoerentă, prin acordarea unor despăgubiri, excesive și nerezonabile.
Ca urmare a Deciziei nr. 12/2011 pronunțată de ICCJ în dosarul nr. 14/2011, s-a stabilit în mod obligatoriu pentru instanțele de judecată, potrivit art. 3307 alin. 4 C. pr. civ. că dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Lega 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constituii temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 5 pct. 1 din Legea 221/2009, tribunalul a admis în parte cererea reclamanților, a constatat caracterul politic al deportării acestora în perioada 1960-1965, din București, în comuna R. N., . și a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Reclamanții au criticat sentința, considerând că în mod greșit s-a admis acțiunea doar în ceea ce privește constatarea caracterului politic al deportării în perioada 1960 – 1965, respingându-se ca neîntemeiat capătul de cerere vizând acordarea daunelor morale.
Chiar dacă dispoz.art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009 au fost considerate neconstituționale, prezenta cauză a fost nesoluționată definitiv, iar la data sesizării instanței în 2010, acestea erau în vigoare și constituționale.
Aplicarea selectivă a acestor dispoziții creează discriminări față de persoanele ale căror cereri au fost soluționate până la publicarea deciziilor nr.1358/2010 și nr.1360/2010.
Pe de altă parte, se susține că prejudiciul moral suferit putea fi reparat în subsidiar și pe calea dreptului comun, ale cărui dispoziții au fost de asemenea învederate.
Recursul formulat de reclamanți nu este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Curtea constată că atât prin decizia nr.1358/2010 a Curții Constituționale, cât și prin decizia nr.12/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-au analizat pe larg și cât mai cuprinzător atât dispozițiile interne, care au atras pe de o parte neconstituționalitatea art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009, cât și dispozițiile comunitare aplicabile și invocate de părți în mai multe cauze având același obiect.
În acest sens, s-a reținut de ambele instanțe că nu există discriminare și nici retroactivitate a legii, întrucât în afara Legii nr.221/2009 și anterior acestor dispoziții, S. român a adoptat alte reglementări cu caracter special, prin care s-au acordat reparații materiale persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic, fie în urma unor procese penale, fie prin măsuri administrative cu caracter politic.
Curtea Constituțională a reținut prin decizia nr.1354/2010 că există reglementări paralele în legislația română și că până în prezent persoanele care au suferit măsuri administrative cu caracter politic, precum și vreo măsură privativă de libertate, au beneficiat și beneficiază de sume de bani acordate lunar și care nu pot fi acordate decât implicit cu recunoașterea și constatarea caracterului politic al măsurilor privative de libertate sau al măsurilor administrative luate în perioada de referință de către regimul totalitar.
Finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este aceea de a produce o satisfacție de ordin moral prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, în acord cu principiile internaționale.
Curtea constată că temeiul de drept al cererii de chemare în judecată l-a constituit doar dispozițiile Legii nr.221/2009, iar în căile de atac nu se pot invoca alte dispoziții, decât cele invocate în fața instanței de fond.
Prin urmare, nefiind învestită a soluționa cauza și sub aspectul dispoz.art.998-999 C.civ., instanța de fond nu putea, peste principiul disponibilității procesului civil, să aplice un alt temei juridic cauzei.
Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a criticat sentința sub aspectul greșitei constatări a caracterului politic al deportării în perioada 1960 – 1965, din București în comuna R. N., ., apreciind că un astfel de capăt de cerere este lipsit de interes, față de dispoz.art.3 din Legea nr.221/2009.
Se arată că în acest articol este prevăzută de drept ca măsură administrativă cu caracter politic dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe actele normative menționate la pct.a-f.
Analizând recursul formulat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Curtea îl va respinge ca nefondat, având în vedere că strămutarea la care a fost supusă familia R. în anul 1960 din localitatea de domiciliu București în comuna R. N., . s-a realizat fără a se emite nici un ordin de strămutare, existența acestui fapt fiind dovedită prin audierea a două martore care și ele, la rândul lor, au fost strămutate în aceleași condiții cu familia recurentelor.
Întrucât măsura strămutării nu a fost întemeiată pe nici unul din actele normative menționate în mod expres și limitativ în art.3 din Legea nr.221/2009, aspect pe care, de altfel, l-a avut în vedere și l-a analizat Curtea prin decizia de casare nr.1029/5.06.2012, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
Astfel fiind, în temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ. cu referire la art.304 pct.9 C.proc.civ., Curtea va respinge ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții-reclamanți R. V., R. C., D. (R.) F., R. I., R. M., R. A. ȘI R. C. M., precum și de recurentul-pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.1133 din 24.05.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.01.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B. I. B.
GREFIER
L. C.
Red.D.A.B.
Tehnored.B.I
2 ex/11.02.2014
---------------------------------------------
T.B.-Secția a IV-a – C.Segărcianu
| ← Pretenţii. Decizia nr. 40/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 63/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
