Legea 10/2001. Decizia nr. 141/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 141/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 141/2014
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ,
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.141R
Ședința publică de la 21.01.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. P. B.
JUDECĂTOR – M. S.
JUDECĂTOR - I. C.
GREFIER - E. D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMAR GENERAL împotriva sentinței civile nr.1457/03.07.2013, pronunțate de Tribunalul București-Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant N. I. C. și intimata-pârâtă P. M. BUCUREȘTI prin PRIMAR.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 09.03.2011 sub nr. de dosar_, reclamantul N. C. a chemat în judecată pârâții M. București, prin Primarul General, și P. M. București, prin Primar, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligați pârâții la soluționarea notificării nr. 3494/20.08.2001 dosar nr._, transmisa prin intermediul B. S. si N., în ceea ce privește imobilul (construcție și teren), situat în București, Șoseaua București - Ploiești nr. 12 (fosta .. 12 - . 1, compus din construcție doua corpuri de casa cu parter și teren în suprafața de 900 mp; Constatarea dreptului reclamantului de a primi măsuri reparatorii ca urmare a deposedării abuzive, in conformitate cu prevederile Legii 10/2001 republicata, Legii nr. 247/2005, la valoarea de piața ce se va stabili pe baza de expertiza, având in vedere imposibilitatea restituirii in natura; Obligarea pârâtelor in sensul de a trimite notificarea nr. 506/12.02.2002 împreuna cu actele doveditoare la Comisia Centrala pentru stabilirea despăgubirilor in conformitate cu dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, in termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța in prezenta cauza;Obligarea paraților la cheltuieli de judecata.
În fapt a motivat că prin Notificarea nr. 4394/20 august 2001, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, autoarea sa, S. MILKANI, a solicitat masuri reparatorii in echivalent pentru imobilul construcție și teren în suprafață de 833 mp, situat în București, Șoseaua București - Ploiești nr. 12 fosta .. 12 - . 1.
In calitate de persoană îndreptățită, s-a adresat Primăriei M. București, așa cum rezulta din Notificarea nr. 4394/2001 transmisa prin intermediul B. împreuna cu toatele actele doveditoare, formulata in temeiul Legii 10/2001.
Reclamantul are calitate de persoană îndreptățită la masuri reparatorii, în sensul prevederilor art. 3, alin 1. lit. a, din Legea nr. 10/2001, astfel:
Imobilul solicitat a aparținut defunctului C. S. T. așa cum reiese din Actul de Partaj autentificat sub nr. 2281 transcris Secția notariat a Tribunalului I.. Prin acest act certificat de către Notariatul de Stat București sub nr. 332/1963, fii acestuia S. T. si S. T. (căsătorita MILKANI) au împărțit voluntar averea imobiliara rămasa de pe urma defunctului lor tata C. S. T..
Din Procesul Verbal întocmit la data de 11 iulie 1936 de către Administrația Financiara Secția I G. rezulta ca acesta, la deces, a lăsat ca moștenire o suprafața de 900 mp in . care se aflau doua corpuri de casa Totodată se menționează și cei doi moștenitori care au cules moștenirea - S. T. si S. T. (căsătorita MILKANI), in calitate de descendenți.
Reclamantul a dobândit toate drepturile ce rezulta din aceasta Notificare de la MILKANI S. (fosta T.) conform Convenției autentificata sub nr. 1375/07.09.2010 de către BNP F. D..
In ceea ce privește cotele de pe urma defunctului S. T., acesta a decedat la data de 22 octombrie 1963 lăsând ca moștenitori pe T. V. si pe N. E., așa cum rezulta din Certificatul de Moștenitor nr. 332/1963 întocmit de către Notariatul de Stat 30 decembrie. Reclamantul a cumpărat toate drepturile ce i se cuveneau moștenitoarei N. E. asa cum rezulta din Contractul de cesiune autentificat sub nr. 1069/14 iunie 2007 de către BNP F. D..
Situația juridică a acestui imobil este următoarea:
Fostul imobil din București, Șoseaua București - Ploiești nr. 12 fosta .. 12 - . 1, a fost expropriat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 252/30 iunie 1979 la Poziția 168, din anexa Decretului, pe numele MILKANI S., T. V. si N. E. .
S-a plătit o despăgubire parțiala de 9.441 lei (aproximativ 2112 USD), ceea ce este derizoriu.
La data apariției Legii nr. 10/2001 autoarea reclamantului a formulat Notificarea nr. 3494/20 august 2001, s-a adresat Primăriei M. București in vederea acordorii ce masuri reparatorii prin echivalent, constând in despăgubiri bănești la nivelul valorii ce piața pentru imobilul indicat.
P. la data introducerii acțiunii, notificare nu a fost soluționata, autoarea sa/reclamantul neprimind nici un răspuns.
In ceea ce privește termenul - 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța in cauza - in care parații vor fi obligați sa trimită dosarul - împreuna cu actele eferente la ANRP, solicită admiterea cererii având in vedere modificările codului de procedura civila cu privire la daunele cominatorii, acest termen fiind suficient pentru parate in vederea realizării unei simple proceduri administrative.
De altfel, înscrisurile necesare soluționării notificării au fost depuse, astfel cât nu poate fi justificată în vreun fel atitudinea pârâților, de nesoluționare a notificării formulată în termenul prevăzut de lege.
Deși prevederile art. 25 din Legea nr. 10/2001 în varianta actualizată (art. 23 alini al Legii nr. 10/2001 în vechea reglementare) stabilesc un termen de 60 de zile ce la înregistrarea notificării sau după caz, de la data depunerii actelor doveditoare,termen în care unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, cupă caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură, aceste dispoziții legale nu au fost respectate.
Atitudinea de neaducere la îndeplinire a obligațiilor impuse de lege echivalează cu un refuz nejustificat de soluționare a notificării cu privire la imobilul ce face obiectul prezentului dosar.
Imobilul ce face obiectul prezentei cauze nu poate fi restituit în natura și nu există vreo justificare legală cu privire la refuzul nejustificat al pârâtelor de a se pronunța cu privire la soluționarea cererii de restituire prin acordarea de masuri compensatorii.
Reclamantul apreciază că pârâtele au dat dovadă de rea credință și este îndreptățit să se adreseze instanței pentru a soluționa în mod direct cererea de restituire prin acordarea de masuri compensatorii cu privire la acest imobil având în vedere și Decizia XX din 19.03.2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, precum și dispozițiile Legii nr. 10/2001, respectiv Normele de aplicare a Legii 10/2001, precum și Legea nr. 1/2009.
Menționează că, valoarea imobilului construcție și teren, care a fost preluată în mod abuziv autorului său va fi dovedita prin efectuarea expertizei de specialitate, numit in condițiile art. 202 C.proc.civ., valoare ce solicită sa fie menționata in dispozitivul hotărârii ce va fi pronunțată
La data de 1.08.2012 reclamantul a formulat cerere precizatoare prin care a solicitat ca instanța să soluționeze pe fond notificarea în sensul stabilirii modalității de despăgubire sub forma compensării cu alte imobile, iar la termenul din data de 30.01.2013 s-a indicat că se solicită atribuirii în compensare a imobilului situat în .. 24, sector 1, București.
Prin sentința civilă nr. 1457/3.07.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă cererea a fost admisă în parte, fiind obligat pârâtul M. București, prin Primarul General, la emiterea unei dispoziții motivate privind propunerea de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte stabilite conform disp. art. 21 alin. 6 și 7 din Legea nr. 165/2013 pentru imobilul situat în București, .. 12 (fostă .. 12 - . 1, compus din construcție în suprafață de 189 mp(două corpuri de casă cu parter) și teren în suprafață de 900 mp, scăzându-se valoarea actualizată a despăgubirilor deja acordate.
Tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de transmitere directă a dosarului administrativ către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor fără exercitarea controlului de legalitate.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, nr. 4394/20.08.2001, transmisă prin B. N. D., autoarea reclamantului, S. Milkani a solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în București, .. 12 (fostă .. 12 - . 1, compus din două corpuri de casă parter și teren în suprafață de 900 mp și a atașat notificării un set de acte, acestea fiind transmise Primăriei București unde au fost înregistrate făcând obiectul dosarului nr._, nesoluționat până în prezent.
În ceea ce privește dovada calității reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, tribunalul retine că imobilul solicitat a aparținut defunctului C. S. T. așa cum reiese din Actul de Partaj autentificat sub nr. 2281 transcris Secția Notariat a Tribunalului I.. Prin acest act certificat de către Notariatul de Stat București sub nr. 332/1963 (f. 31), fii acestuia S. T. si S. T. (căsătorita MILKANI) au împărțit voluntar averea imobiliara rămasa de pe urma defunctului lor tata C. S. T..
Din Procesul Verbal întocmit la data de 11 iulie 1936 de către Administrația Financiara Secția I G. (f. 33-34) rezulta ca acesta, la deces, a lăsat ca moștenire o suprafața de 900 mp in . care se aflau două corpuri de casa.
S. T. a decedat la data de 22 octombrie 1963 lăsând ca moștenitori pe T. V. si pe N. E., așa cum rezulta din Certificatul de Moștenitor nr. 332/1963 întocmit de către Notariatul de Stat 30 Decembrie (f. 30).
Reclamantul a cumpărat toate drepturile succesorale rămase de pe urma defunctului T. S. asupra imobilelor preluate în orice mod de statul român ce i se cuveneau moștenitoarei N. E., așa cum rezulta din Contractul de cesiune autentificat sub nr. 1069/14 iunie 2007 de către BNP F. D. (f. 127-128).
Reclamantul a dobândit toate drepturile ce rezulta din aceasta Notificare de la MILKANI S. (fosta T.) conform Convenției autentificata sub nr. 1375/07.09.2010 de către BNP F. D. (f. 7-9).
Față de cele reținute, Tribunalul reține că singura persoană îndreptățită este reclamantul, care beneficiază de dispozițiile art. 4 alin. 4 din Legea 10/2001.
În privința modalității de preluare a bunului imobil în proprietatea statului, tribunalul reține că imobilul din București, Șoseaua București - Ploiești nr. 12 fosta .. 12 - . 1 a fost expropriat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 252/30 iunie 1979 la Poziția 168, din anexa Decretului, pe numele Milkani S., T. V. și N. E. (f 23-28). La momentul exproprierii s-au achitat despăgubiri în valoare de 9.441 lei, potrivit înscrisului de la fila 29 a dosarului cauzei.
Din cele expuse, instanța a constatat că reclamantul a făcut atât dovada formulării în termen a notificării, dovada calității acestuia de persoană îndreptățită la restituire în sensul art. 3 și 4 din Legea nr.10/2001, precum și a preluării abuzive a imobilului, în sensul art. 2 din lege.
Pentru soluționarea notificării, este necesară identificarea bunului ce face obiectul notificării.
Cu privire la acest aspect, Tribunalul a avut în vedere faptul că prin actul de preluare au fost menționate construcții în suprafață de 189 mp, iar la rolul fiscal imobilul figura înscris cu teren în suprafață de 900 mp.
Având în vedere raportul de expertiza efectuat in cauza (f. 156-160), Tribunalul a reținut că în prezent imobilul din .. 12 este format din teren, cele două corpuri de clădire au fost demolate, în această zonă fiind edificate construcții noi și alei pietonale.
Potrivit art. 7 alin.1 din Legea nr.10/2001, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură
Art. 11 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 prevede că „Imobilele expropriate și ale căror construcții edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui în natură persoanelor îndreptățite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispozițiilor legale. Dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare.”.
Art. 11 alin. 4 din lege prevede că „în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil”.
Prin urmare, terenul ce face obiectul notificării nu poate fi restituit în natură exproprierea ocupând funcțional întregul teren, iar construcțiile au fost demolate. Tribunalul observă de altfel că prin notificarea formulată, tocmai acestea sunt și pretențiile notificatoarei.
A mai reținut Tribunalul că potrivit disp. art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
În conformitate cu disp. art. 25.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
În cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să se prevaleze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării. Însă, în cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.
În cazul în care persoana îndreptățită a depus toate actele doveditoare pe care le posedă și totodată a facut precizarea că nu mai deține alte probe, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe numai pe baza acestora, în termen de 60 de zile.
Tribunalul a constatat că dosarul administrativ este complet, astfel încât notificarea poate fi soluționată
Prin Decizia nr. XX/19.03.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, s-a reținut că, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 din codul de procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură. Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Ca atare, tribunalul, competent să soluționeze pe fond acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare sau al entității învestite cu soluționarea notificării acesteia, apreciază că reclamantul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, a preluării abuzive în proprietatea statului a imobilului aflat sub incidența Legii nr. 10/2001, precum și a imposibilității de restituire în natură a imobilului notificat.
În conformitate cu art. 26 alin. 1 din legea 10/2001, astfel cum a fost modificată prin legea 165/2013, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea măsurilor compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Potrivit art. 21 din legea 165/2013, Tribunalul reține că: (1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate.
(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.
(7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6).
(8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, Comisia Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).
(9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, Comisia Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.
Pentru considerentele menționate anterior, tribunalul a admis în parte cererea si a obligat pârâtul M. București la emiterea unei dispoziții motivate privind propunerea de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte stabilite conform disp. art. 21 alin. 6 și 7 din Legea nr. 165/2013 pentru imobilul situat in București, .. 12 (fostă .. 12 - . 1, compus din construcție în suprafață de 189 mp(două corpuri de casă cu parter) și teren în suprafață de 900 mp.
Tribunalul a respins implicit cererile de acordare de imobile în compensare și de stabilire de către instanță a cuantumului despăgubirilor având în vedere următoarele argumente:
În ceea ce privește cererea de acordare a despăgubirilor conform valorii stabilite prin expertiza efectuată în cauză, se reține faptul că regimul acordării de măsuri compensatorii este reglementat de legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Așadar, măsurile compensatorii sub formă de puncte ce se cuvin reclamanților nu pot fi stabilite decât în cadrul procedurii speciale reglementate de Legea nr. 165/2013 și nu de către instanța de judecată, în cadrul unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, din moment ce legea specială prevede proceduri stricte pronunțarea unei soluții de obligare a pârâților, în mod direct, la plata despăgubirilor, reprezintă atât o schimbare a debitorului obligației de plată cât și schimbarea mecanismului de achitare a despăgubirilor stabilite. Reclamanții nu pot evita parcurgerea etapelor obligatorii ale procedurii speciale instituite de Legea nr. 165/2013, deoarece, în plus față de cele arătate, s-ar crea o situație inechitabilă între aceștia și persoanele care urmează procedura reglementată de legea specială privind regimul acordării măsurilor compensatorii.
În ceea ce privește cererea de acordare a unor imobile în compensare, Tribunalul a constatat caracterul neîntemeiat al acesteia și a respins-o ca atare, având în vedere următoarele argumente:
Sub un prim aspect, Tribunalul a reținut că la data de 20.05.2013 a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Față de dispozițiile exprese cuprinse în art. 4 din Legea 165/2013, potrivit cărora dispozițiile legii se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, Tribunalul a reținut aplicabilitatea acestei legi în prezenta cauză.
Or, sub aspectul cererii ce face obiectul prezentei cauze, Tribunalul a reținut că potrivit art. 50 lit. b din Legea 165/2013, orice dispoziție referitoare la … măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă. Sub acest aspect, Tribunalul a reținut că la momentul soluționării prezentei cauze dispozițiile Legii 10/2001 nu mai prevăd posibilitatea compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent.
Pe de altă parte, Tribunalul a reținut că cererea era neîntemeiată și sub imperiul vechii reglementări. Astfel, în cauză P. M. București a comunicat că nu există posibilitatea atribuirii unor bunuri sau servicii în compensare, nefiind finalizată operațiunea de inventariere a acestora.
Din perspectiva tribunalului, simpla calitate a imobilelor solicitate în compensare de a fi în proprietatea privata a statului nu conduce la posibilitatea automată de a fi atribuite în compensare.
Dispozițiile legale privind posibilitatea atribuirii unor bunuri în compensare ar fi trebuit privite și interpretate în sensul că o astfel de măsură poate fi dispusă doar cu privire la bunuri ce au fost afectate acestui scop, printr-un act administrativ al primarului, după inventarierea patrimoniului municipiului București, în funcție și de opțiunile și proiectele ce țin de dezvoltarea și administrarea unității administrativ-teritoriale.
Întârzierea în emiterea unui astfel de act administrativ de afectare a unor bunuri pentru măsurile reparatorii constând în compensare, conform Legii 10/2001, ar fi putut fi sancționată prin sancțiunile specifice dreptului administrativ, care includ, finalmente, și despăgubiri directe (acțiuni reglementate de Legea nr. 554/2004).
De altfel, lectura art. 10 alin. 10 din Legea 10/2001, în forma anterioră intrării în vigoare a legii 165/2013, nu denotă obligativitatea acordării de bunuri în compensare, referirea textului la bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu notificarea ducând la concluzia că primăria, în exercițiul dreptului său de administrare a patrimoniului municipiului și a binelui general, poate aprecia că diferite bunuri, deși libere, nu este oportun a fi acordate în compensare (fie pentru că sunt aducătoare de venituri pentru municipalitate, deci și pentru comunitate, fie pentru că se există posibilitatea desfășurării vreunui proiect urbanistic viitor, etc), fiind preferabilă acordarea de despăgubiri în condițiile legii.
În plus, în ipoteza în care Tribunalul ar proceda la acordarea în compensare a acestui imobil, în lipsa includerii bunului într-un atare inventar al bunurilor ce pot fi acordate în compensare, în lipsa unei cărți funciare a imobilului în care să fie înscris litigiul, sau a oricărei alte forme de publicitate, s-ar putea ajunge la ipoteza în care același bun să fie atribuit în compensare către mai multe persoane, în dosare diferite și prin hotărâri judecătorești diferite, afectându-se astfel în mod flagrant securitatea circuitului civil.
Sub un alt aspect, Tribunalul a reținut că potrivit disp. art. 21 alin. 3 din Legea 165/2013, dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.
Ca atare, tribunalul a respins cererea reclamantului de transmitere directă si de înregistrare a dosarului administrativ către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor fără exercitarea controlului de legalitate, ca neîntemeiată, urmând ca pârâtul M. București să transmită dosarul nr._ către Prefectura M. București în vederea centralizării și continuării procedurii administrative.
Împotriva acestei sentințe pârâtul M. București a declarat recurs.
În motivarea recursului s-a arătat că „hotărârea pronunțata este lipsita de teniei legal, ori a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii”.
A arătat recursului că instanța a admis în parte acțiunea formulata de reclamantul N. C. în contradictoriu cu M. București, prin Primar General, și a obligat la emiterea unei dispoziții privind acordarea de masuri compensatorii sub forma de puncte conform Legii nr. 165/2013 pentru imobilul situat in București, ..12, sector 1.
Prin notificarea formulată reclamantul sus-menționat a solicitat măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu.
Legiuitorul a stabilit prin art.22 din Legea nr. 10/2001 că unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură sau de acordare de măsuri reparatorii.
Unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită decizie sau dispoziție de măsuri reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură.
Recurenta a invocat excepția de prematurității cererii față de . Legii 165/2013.
Prin dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea 165/2013, entitățile investite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit legii 10/2011 republicata cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrare în vigoare a legii și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora după cum urmează:
a) în termen de 12 luni, entitățile investite de lege care mai au de soluționat un număr de pana la 2.500 de cereri;
b) în termen de 24 luni, entitățile investite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins intre 2.500 si 5000 de cereri;
c) în termen de 36 luni,entitățile investite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.
2) termenele prevăzute la alin.1 curg de la data de 1 ianuarie 2014.
Arată recurenta că pentru soluționarea notificării s-a instituit un nou termen în sarcina unității deținătoare, altul decât cel stabilit prin art. 25.1 din Legea nr. 10/2001. Mai mult, prin art. 32.1 din Legea 165/2013 se instituie un termen de decădere în procedura administrativă de 90 zile în care persoanele care se considera îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile investite de lege.
Apreciază recurenta că dreptul persoanelor care se consideră îndreptățite la măsuri reparatorii în soluționarea notificărilor nu s-a născut.
Potrivit legii nr. 165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din legea 247/2005, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii in condițiile acestei legi conform art.1 al. 1 și al.2, art.4, art. 16, și art.50 din Legea 165/2013, astfel că M. București urmează să fie obligat să emită dispoziția în sensul art.1, al.2, respectiv prin puncte pentru imobilul în litigiu.
Recurenta a solicitat admiterea recursului și respingerea cererii de chemare în judecată ca prematură.
Analizând lucrările dosarului în raport cu motivele de recurs formulate, Curtea reține următoarele:
1. Motivul de recurs vizând prematuritatea cererii de chemare în judecată ce poate fi încadrat în motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ., nu este fondată.
Asupra prematurității cererii, față de dispozițiile art.109 C.pr.civ., Curtea reține că oricine pretinde un drept împotriva altei persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente, iar pentru a putea fi exercitat un drept acesta trebuie să îndeplinească anumite condiții, și anume: să fie recunoscut și ocrotit de lege, să fie exercitat potrivit scopului economic și social pentru care a fost recunoscut de lege, să fie exercitat cu bună – credință și să fie actual.
În ceea ce privește ultima condiție – drept actual – se constată că în măsura în care dreptul dedus judecății este supus unui termen sau unei condiții suspensive, adică nu este corespunzător unei obligații exigibile, cererea va fi respinsă ca prematură.
Cerința ca dreptul să fie actual, fiind o condiție de exercițiu a acțiunii civile, se analizează la data sesizării instanței, iar odată ce s-a constatat că dreptul este actual (născut) nu se poate admite ca ulterior acțiunea să devină prematură.
În atare condiții, aplicând cele arătate mai sus la situația din dosarul de față se constată că, atât timp cât dreptul reclamantului la data sesizării instanței era născut și actual, cererea acestuia nu poate deveni prematură după mai mult de un an de la data sesizării instanței, prin . Legii nr.165/2013. Termenele instituite prin art.33 alin.1 din Legea nr.165/2013 sunt termene acordate unităților administrativ teritoriale pentru soluționarea notificărilor înregistrate potrivit legii nr.10/2001.
Aceste termene nu privesc și acțiunile aflate pe rolul instanțelor de judecată, promovate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.
De altfel, textul se referă strict la ”entitățile investite de lege”. Or, prin această sintagmă nu sunt avute în vedere și instanțele de judecată, întrucât acestea nu sunt entități investite de lege cu soluționarea notificărilor, ele intervenind în procedură doar ca urmare a atribuțiilor de control judiciar prevăzute de lege și a dreptului de liber acces la instanță.
Pe cale de consecință, apreciind că termenele prevăzute de art. 33 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 nu se aplică și cererilor aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, Curtea urmează să înlăture prima critică formulată de recurentul – pârât.
2. Critica referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr.165/2013, ce poate fi încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ., nu este, de asemenea, fondată.
Sub acest aspect Curtea reține că la data de 20.05.2013 a intrat în vigoare Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Potrivit art. 4 din Legea nr.165/2013 „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor (…)”, iar potrivit art. 50 lit. c din același act normativ „La data intrării în vigoare a prezentei legi (…) articolele 16, 17, 18, 181, 182, 183, 184, 185, 186, 187, 188, 189 și articolul 22 din titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice dispoziție contrară prezentei legi se abrogă”.
Odată ce notificarea intimatului - reclamant nu era soluționată irevocabil la data de 20 mai 2013, dispozițiile Legii nr.165/2013 invocate de recurentul – pârât M. București sunt aplicabile litigiului de față.
În același sens a dispus și tribunalul care a indicat în mod expres atât în considerente cât și în dispozitiv că măsurile compensatorii ce se vor acorda reclamantului vor fi sub formă de puncte, potrivit prevederilor noii Legii nr.165/2013.
În atare condiții, critica formulată de recurentul – pârât este vădit nefondată, fiind formulată cu neobservarea soluției pronunțate de prima instanță.
În consecință, pentru considerentele arătate mai sus Curtea, cu observarea dispozițiilor art. 312 alin.1 C.pr.civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de recurentul – pârât M. București, prin Primarul General.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI, prin Primar General, împotriva sentinței civile nr. 1457/03.07.2013 pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant N. I. C. și intimata-pârâtă P. M. BUCUREȘTI, prin Primar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 21.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. P. M. S. I. C.
B.
GREFIER,
E. D. C.
Red.MS/th.red.EDC
2ex.-
Tribunalul București-Secția a IV-a Civilă
Judecător-E. A.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 72/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 77/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
