Revendicare imobiliară. Decizia nr. 63/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 63/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-01-2014 în dosarul nr. 63/2014
Dosar nr._ (_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR. 63
Ședința publică de la 20.01.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. M. T.
JUDECĂTOR - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
GREFIER - I. A. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții - reclamanți M. N. și M. C. D. ARETIA, împotriva deciziei civile nr. 746 R din 19.03.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - pârât M. B. PRIN PRIMARUL GENERAL.
P. are ca obiect - revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat L. V. în calitate de reprezentant al recurenților - reclamanți M. N. și M. C. D. Aretia, în baza împuternicirii avocațială nr._/2014 eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, și consilier juridic M. I. în calitate de reprezentant al intimatului - pârât M. B. prin Primarul General, în baza delegației pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul recurenților - reclamanți, la interpelarea instanței arată că are cunoștință de faptul că nu a fost efectuată notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, motiv pentru care a fost admisă excepția de inadmisibilitate de către tribunal. Arată că, critica formulată privește modul în care a fost recalificarea calea de atac de către tribunal.
Depune la dosar dovada comunicării deciziei recurate, respectiv dovada de comunicare, încheierea de amânare și decizia motivată, deoarece la dosarul tribunalului nu sunt atașate dovezile de comunicare, cât și pentru a face dovada că recursul a fost declarat în termenul legal.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurenților - reclamanți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la tribunal, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 1 - 5 c.pr.civ.
Arată că cele două motive de recurs sunt strâns legate între ele, raportat la situația de fapt, deoarece atâta timp cât tribunalul a apreciat că valorarea imobilului revendicat și în funcție de care a recalificat calea de atac, este valoarea menționată în contractul de construcție de locuințe încheiat în anul 1971. Solicită să se observe că Tribunalul București nu a dispus efectuarea unei expertize care să stabilească valoarea imobilului în litigiu la momentul introducerii cererii de chemare în judecată și nici nu le-a pus în vedere recurenților, să indice o valoare cu privire la imobil, luând ca și valoare a acestuia suma de 73.000 lei, care era menționată în contractul încheiat de recurenți cu statul român în anul 1971.
Această sumă fiind mai mică de 100.000 lei, respectiv valoarea care atrage ca și cale de atac recursul și lipsește partea de posibilitatea exercitării apelului, a condus la dezlegarea dată de tribunal.
Arată, la interpelarea instanței, referitor la ce valoarea apreciază că se ridică imobilul în litigiu, că nu a indicat o valoare la Judecătoria sect. 3 București, dar tribunalul când a ridicat această problemă din punct de vedere procedural, trebuia să le pună în vedere recurenților să indice valoarea imobilului, lucru care nu a fost făcut.
Precizează că valorarea unui apartament cu 2 camere ca cel din litigiu, se ridică la suma de 30.000 - 40.000 euro la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.
Reprezentantul intimatului - pârât arată că precizarea făcută de către reprezentantul recurenților - reclamanți trebuia făcut în scris, față de faptul că apreciază că este vorba de un recurs la recurs.
Apărătorul recurenților - reclamanți arată că nu este vorba de faptul că ar fi vorba de un recurs la recurs, ci de faptul că tribunalul în mod greșit a reținut suma menționată în contract încheiat în anul 1971.
Arată că în motivele de recurs a făcut vorbire de suma apreciată a fi valoarea imobilului în litigiu.
Față de cele arătate solicită casarea deciziei, urmând ca tribunalul în funcție de această valoare, dacă are dubii cu privire la valoarea indicată, să dispune efectuarea unei expertize.
Reprezentantul intimatului - pârât solicită respingerea recursului la recurs, ca nefondat, deoarece trebuia o altă cale extraordinară de atac dacă partea adversă nu era de acord cu soluția irevocabilă a tribunalului.
Arată că în dispozitivul decizia tribunalului este scris irevocabilă, deși pe rolul prezentei instanțe a fost înregistrat ca recurs. Apreciază că este vorba de o inadmisibilitate.
Apărătorul recurenților - reclamanți arată că recurs este perfect admisibil, deoarece nu se află în ipoteza dispozițiilor art. 317 c.pr.civ. pentru formularea unei contestații în anulare. Arată că în cazul în care ar fi formulat direct contestația în anulare, atunci se punea problema, în funcție de valoarea obiectului pricinii, dacă nu cumva se găsește într-o omissio medio, câtă vreme avea la îndemână calea de atac a recursului, aceasta ordinea firească a exercitării căilor de atac.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin decizia civilă nr.746/R/19.03.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis recursul formulat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr._/28.10.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București – Secția civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți M. N. și M. C. D. ARETA, a modificat sentința, în sensul că a admis excepția inadmisibilității și în consecință a respins ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanții M. N. și M. C. D. ARETA în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL; a dispus restituirea taxei judiciare de timbru achitată de recurent.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut, în esență, că prin cererea înregistrată la data de 15.07.2010, pe rolul Judecătoriei Sector 3 București, reclamanții M. N., M. C. D. Aretia au chemat în judecată pe pârâtul M. București prin Primar General, solicitând ca acesta să fie obligat să lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 95, situat în București, .. 22, ., ., împreună cu cota indiviză din terenul aferent; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanții au arătat că au dobândit imobilul în baza contractului pentru construirea de locuințe nr._/20.07.1971. În anul 1972 au intrat în posesia imobilului, iar în anul 1976 au părăsit țara. Imobilul a fost preluat abuziv, fără plata vreunei despăgubiri, fiind emisă decizia nr. 2122/31.12.1975. Reclamanții au mai arătat că au fost titulari de rol fiscal, plătind taxele și impozitele aferente apartamentului.
Reclamanții au arătat că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, în baza Decretului nr. 223/1974, fiind încălcate dispozițiile legale în vigoare la acel moment, precum și tratatele și convențiile internaționale la care România era parte. Au menționat că nu au primit nicio sumă de bani drept despăgubire și au arătat că titlul de proprietate al reclamanților este preferabil, dreptul lor de proprietate neîncetând niciodată, de vreme ce preluarea imobilului s-a realizat în mod abuziv.
În drept, art. 480 și urm. Cod Civil.
Reclamantul a depus înscrisuri în dovedire.
La data de 17.03.2011, pârâtul a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând respingerea cererii ca nefondată.
Pârâtul a invocat excepția inadmisibilității, arătând că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, statul dobândind un titlu valabil în baza Deciziei nr.2122/31.12.1975, iar reclamanții au fost despăgubiți. Reclamanții nu au atacat în contencios decizia de preluare, care astfel și-a menținut valabilitatea. Totodată, pârâtul a solicitat să se aibă în vedere prevederile art. 12 din HG nr. 250/2007, conform căruia, în situația imobilelor deținute de stat, dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea acestei sume reprezentând valoarea despăgubirilor primite, actualizată, suma pe care o solicita pe cale reconvenționala.
În drept, art. 115-119 Cod de Procedură Civilă, HG 250/2007.
Prin sentința civilă nr._/28.10.2011, pronunțată de Judecătoria Sector 3 București – Secția civilă în dosarul nr._, s-a respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată; s-a admis cererea principală privind pe reclamanții M. N., M. C. D. Aretia și pe pârâtul M. București prin Primar General; s-a admis în parte cerere reconvențională formulata de pârâtul M. București Prin Primar General în contradictoriu cu reclamanții M. N., M. C. D. Aretia, a fost obligată pârâta sa lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie ., .. 22, ., .; au fost obligați reclamanții să plătească pârâtei suma de 3,8 lei, actualizată, reprezentând contravaloare credit achitat și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 500 euro, în echivalent în lei onorariu avocat redus.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel, calificat ulterior ca fiind recurs, motivat, pârâtul M. București, reprezentat legal de Primarul General Prof. Dr. S. M. O., considerând greșită soluția instanței de fond prin care s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare ca neîntemeiată, prin care s-a admis cererea principală formulata de către reclamanți și M. București, s-a admis în parte cererea reconvenționala a Municipiului București, pentru următoarele considerente:
Invocă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților pentru următoarele considerente:
Reclamanții menționează ca au dobândit imobilul din litigiu în temeiul Contractului: de construire nr._/20.04,1971 care făcea obiectul contractului de împrumut. Prin urmare reclamanții nu au avut un drept de proprietate asupra imobilului deoarece nu au achitat integral prețui apartamentului, statul subrogându-se în drepturile debitorului. Apreciem că reclamanții au un drept de creanță în ceea ce privește statul și nu unul de proprietate, proprietari devenind numai cu odată cu achitarea ultimei rate din credit. Invocă de asemenea excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor invocate și față de probele administrate în cauză, dar și în considerarea dispozițiilor art. 304 indice 1 C. proc. civ., Tribunalul a reținut următoarele:
La termenul din 20.11.2012 Tribunalul a calificat calea de atac declarată în cauză ca fiind recurs.
În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată de intimați, aceasta a fost respinsă prin încheierea din 20.11.2012 pentru considerentele reținute în această încheiere.
Prin motivele de apel încadrate ca motive de recurs urmare a calificării căii de atac, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active și a inadmisibilității acțiunii.
În condițiile art. 137 C. proc. civ. Tribunalul a analizat cu prioritate excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, excepție care va fi admisă pentru următoarele considerente:
Fiind vorba de un imobil trecut în patrimoniul statului în perioada de referință a Legii nr.10/2001, Tribunalul a apreciat că sunt incidente în cauză dispozițiile acestei legi speciale de reparație, dispoziții ce se aplică prioritar în raport cu dreptul comun, respectiv, cu dispozițiile art.480-481 C.civ., invocate de reclamanți în acțiune.
Acțiunea în revendicare promovată după . Legii nr.10/2001, deși admisibilă în garantarea principiului liberului acces la justiție, pentru recunoașterea și valorificarea pretinsului drept de proprietate, trebuie însă analizată și din perspectiva dispozițiilor Legii nr.10/2001 ca lege specială derogatorie sub anumite aspecte.
Nu se poate aprecia că există posibilitatea pentru reclamanți, de a opta între aplicarea Legii nr.10/2001 și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv, Codul civil, aceasta însemnând încălcarea principiului specialia generalibus derogant făcând deci abstracție de efectele create prin aplicarea legii speciale.
Astfel, prin legea nouă sunt reglementate toate cazurile de preluare abuzivă a imobilelor din perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, ce intră sub incidența acestui act normativ indiferent dacă preluarea s-a făcut cu titlu valabil sau fără titlu valabil, fiind vizată inclusiv restituirea acelor imobile a căror situație juridică și-ar fi putut găsi dezlegarea până la data intrării sale în vigoare. în temeiul art.480 - 481 C.civ.
Obiectul de reglementare al Legii nr.10/2001 face din acest act normativ o lege specială față de Codul civil, care constituie dreptul comun al acțiunii în revendicare, singurul aspect care interesează în aplicarea principiului specialia generalibus derogant fiind existența unei norme speciale și a unei norme generale cu același domeniu de reglementare, situație în care aplicarea normei speciale este obligatorie, indiferent de rezultatul pe care aceasta îl determină.
Legea nr.10/2001 a suprimat, practic, posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și, fără să diminueze accesul la justiție, a perfecționat sistemul reparator, subordonându-l, totodată, controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special.
Numai persoanele exceptate de la procedura acestui act normativ, precum și cele care, din motive independente de voința lor, nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale au deschisă calea acțiunii în revendicarea bunului litigios, aspect nedovedit de reclamanți. Astfel, aceștia nu au făcut dovada că sunt exceptați de la procedura acestui act normativ și nici imposibilitatea utilizării acestei proceduri.
În cauză, reclamanții nu se găsesc în niciuna din situațiile de excepție ce ar justifica posibilitatea de a recurge la acțiunea în revendicare, neavând un „bun" în sensul Convenției, iar accesul la justiție le era asigurat prin contestația reglementată de legea specială, în condițiile în care ar fi formulat și notificare. Această soluție se impune justificat și de faptul că referitor la exercițiul aceluiași drept nu se poate accepta existența unui tratament juridic discriminatoriu și inegal cu privire la aceeași categorie de persoane care se adresează justiției și care invocă împrejurări de fapt și de drept similare, urmărind același scop, respectiv, retrocedarea unor bunuri.
Situația se impune având în vedere că în cadrul aceleiași categorii de persoane, anume aceea a proprietarilor deposedați abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, nu este admis ca unul să își poată valorifica drepturile numai în cadrul legii speciale de reparație, iar alții să poată acționa în justiție pe cale separată, nelimitat și în același scop, de a obține retrocedarea bunului fapt contrar principiului stabilității și securității raporturilor juridice.
Referindu-se la prioritatea Convenției Europene a Drepturilor Omului, intimații-reclamanți au invocat în sensul respingerii recursului, dispozițiilor art.6 precum din convenție, apărare ce nu poate fi reținută.
Art.6 din Convenție garantează fiecărei persoane „dreptul la un tribunal”, adică dreptul ca o instanță judiciară să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale, însă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că acest drept nu este absolut, că este compatibil cu limitări implicite și că statele dispun în această materie de o anumită marjă de apreciere. În același timp, instanța de contencios european a statuat că această problemă trebuie examinată într-un context mai larg, și anume acela al obstacolelor sau impedimentelor de drept ori de fapt care ar fi de natură să altereze dreptul la un tribunal chiar în substanța sa.
Legea nr.10/2001 prevede obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile pe care o reglementează, ceea ce nu conduce la privarea de dreptul la un tribunal, pentru că împotriva deciziei/dispoziției emise în procedura administrativă legea prevede calea contestației la instanță, căreia i se oferă o jurisdicție deplină, după cum există posibilitatea de a supune controlului judecătoresc toate deciziile care se iau în cadrul procedurii Legii nr.10/2001, inclusiv refuzul persoanei juridice de a emite decizia de soluționare a notificării, astfel încât este pe deplin asigurat accesul la justiție.
Existența Legii nr.10/2001, derogatorie de la dreptul comun, cu consecința imposibilității utilizării unei reglementări anterioare, nu încalcă art.6 din Convenție în situația în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului pretins este una efectivă.
Prin imposibilitatea de a recurge la acțiunea în revendicare de drept comun ulterior apariției Legii nr. 10/2001 nu se aduce atingere nici art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenție, norma arătată garantând protecția unui bun actual aflat în patrimoniul persoanei interesate sau a unei speranțe legitime cu privire la valoarea patrimonială respectivă.
Curtea Europeană a apreciat însă, că simpla solicitare de a obține un bun preluat de stat nu reprezintă nici un bun actual și nici o speranță legitimă, situație în care se constată că nici această critică nu subzistă.
Pentru toate aceste considerente, Tribunalul a apreciat că se impune admiterea excepției inadmisibilității acțiunii în revendicare formulată de reclamanți, ceea ce face de prisos analizarea celorlalte motive de recurs, astfel încât, în baza art. 312 C. proc. civ. a admis recursul formulat de pârât ca fiind fondat, a modificat sentința civilă recurată, a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins ca inadmisibilă acțiunea în revendicare și a constatat rămasă fără obiect cererea reconvențională formulată de pârât.
De asemenea, urmare a admiterii cererii de reexaminare a taxei de timbru prin încheierea din 18.03.2013, Tribunalul a dispus restituirea taxei de timbru achitată de recurent.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs MAROAICA C. D. ARETA și MAROAICA N..
În esență, a motivat recursul în sensul art.304 pct.1 C.proc.civ., instanța procedând greșit la recalificarea căii de atac, pe criteriul valoric, că potrivit art.304 pct.5 C.proc.civ. și interpretarea eronată a art.2821 C.proc.civ., a fost privat de o cale de jurisdicție, obiectul cererii fiind apreciat greșit sub pragul sumei de 100.000 lei și trebuie să aplice art.1551 C.proc.civ.
Recursul este nefondat.
Potrivit art.304 pct.1 C.proc.civ., acest motiv de nelegalitate se referă la compunerea greșită a completului de judecată, ca urmare a recalificării căii de atac. Or, cercetând actele și lucrările dosarului, corect instanța de fond, având în vedere obiectul cererii, a recalificat calea de atac și, ca atare, și compunerea completului a fost cea legală, iar motivele de recurs nu pot fi primite.
Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.5 C.proc.civ., acesta constituie dreptul comun în materia actelor de procedură (se includ toate neregularitățile procedurale). Or, fiind legată de primul recurs, acest motiv nu poate fi primit, întrucât corect s-a soluționat recursul (prin recalificarea căii de atac) și ca atare, nici acest motiv de recurs nu este întemeiat, neexistând cale de atac împotriva unei decizii pronunțate în recurs.
Cum motivele de recurs sunt neîntemeiate, conform art.312 alin.1 C.proc.civ., recursul va fi respins ca inadmisibil.
Văzând și art.316 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenții - reclamanți M. N. și M. C. D. ARETIA, împotriva deciziei civile nr. 746 R din 19.03.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - pârât M. B. PRIN PRIMARUL GENERAL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.01.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. M. T. D. A. F. P.
GREFIER
I. A. G.
Red.C.M.T.
Tehnored.B.I.
2 ex/10.04.2014
--------------------------------------------
T.B.-Secția a V-a – S.P.
- M.G.
- L.P.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 51/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 70/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
