Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 607/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 607/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 607/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.607
Ședința publică de la 10.04.2014.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant A. D. împotriva deciziei civile nr. 556 A din 29.05.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B. L..
P. are ca obiect – acțiune în răspundere delictuală.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul-reclamant A. D., personal, lipsind intimatul-pârât B. L..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței la data de 09.04.2014 a unei precizări formulate de către recurentul reclamant, la care a anexat un înscris.
A fost legitimat recurentul reclamant A. D., care prezintă B.I., nr._, eliberat de Secția 19 Poliție la data de 21.06.1993.
Recurentul reclamant depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul dispus de instanță prin rezoluția de primire a dosarului, fiind aplicat și un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, pe care instanța le anulează.
Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, constând în plângerea formulată împotriva rezoluției nr. 1323/II-2/2011 din 30.08.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoriei Sectorului 5 București, cerere prin care precizează faptul că termenul de prescripție s-ar fi întrerupt prin constituirea sa în calitate de parte civilă în cursul urmării penale, respectiv în dosarul cu nr._/P/2010 și o petiție depusă în fața Judecătoriei Sectorului 5 București.
Deliberând, Curtea primește înscrisurile la dosar, apreciind că acestea îndeplinesc condițiile impuse de art. 305 din Codul de procedură civilă, urmând ca utilitatea și concludența înscrisurilor respective să fie analizată odată cu fondul recursului.
Recurentul reclamant arată că nu mai are cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurentul reclamant solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei la Judecătoria Sectorului 5 București, motivat de faptul că în mod greșit s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune. În acest sens urmează a se avea în vedere că termenul de prescripție a fost întrerupt prin constituirea sa în calitate de parte civilă în dosarul nr._/P/2010, respectiv în dosarul nr._/302/2011.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 12.12.2011, sub nr._ , reclamantul A. D. a formulat în contradictoriu cu pârâtul B. L., acțiune în răspundere civilă delictuală, solicitând instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 Euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, din care 5.000 Euro, despăgubiri materiale, iar 45.000 Euro, despăgubiri morale, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că, la data de 28.06.2008, l-a surprins pe pârât în timp ce sustrăgea cărămizi dintr-o grămadă de moloz pe care o achiziționase în vederea edificării unei construcții cu destinația de locuință pentru fiica sa, motiv pentru care i-a solicitat acestuia să restituie cărămizile sustrase, însă pârâtul a devenit agresiv, lovindu-l în mod repetat cu o cărămidă în zona craniană.
A mai precizat reclamantul că, în perioada următoare, starea sa de sănătate s-a înrăutățit din ce în ce mai mult, motiv pentru care, la data de 29.06.2008 s-a prezentat la Camera de Gardă a S.U.U.B, personalul medical îndrumându-l către Institutul de Medicină Legală. Conform certificatului emis de IML, s-a constatat că reclamantul prezintă leziuni traumatice care ar fi putut fi produse prin lovire cu sau de un corp dur, la data de 28.06.2008.
Reclamantul a mai arătat că, la scurt timp după acest incident, a început să se simtă foarte rău, motiv pentru care a încercat să găsească un tratament adecvat, însă cu toate acestea starea sa de sănătate s-a agravat, manifestând și pierderi de memorie.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 998 și următoarele Cod civil.
La data de 08.05.2012, la solicitarea instanței, reclamantul a depus la dosar precizări (fila 39), prin care a detaliat în ce constau despăgubirile materiale solicitate, și anume: suma de 10.000 lei, plătiți la data de 19.10.2008, ca urmare a operației suferite la Spitalul Baltazar; 1200 lei, achitați la data de 27.10.2008, îngrijitorilor post-operatoriu; 800 lei, achitați pentru procurarea medicamentelor necesare în perioada spitalizării; 500 lei – medicamente cumpărate în perioada 28.06._08; 1500 lei și respectiv 600 lei, achitați pentru procurarea medicamentelor ulterior perioadei spitalizării ca urmare a tratamentului care a fost recomandat la data de 28.10.2008 pentru o perioadă de trei luni, așadar până la data de 28.01.2009. De asemenea, a precizat că valoarea cărămizilor pretins sustrase de pârât în anul 2007 se ridică la suma de 200 lei.
La data de 14.06.2012, pârâtul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 9544/29.11.2012, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția prescripției extinctive și a respins cererea formulată de reclamantul A. D. în contradictoriu cu pârâtul B. L., ca fiind prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata unor daune materiale și a unor daune morale prilejuite de o faptă ilicită a pârâtului care datează, conform susținerilor reclamantului, din data de 28.06.2008.
S-a mai reținut că termenul de prescripție aplicabil este de 3 ani, termen care a început să curgă, potrivit art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.
Aplicând aceste reguli în ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare a pârâtului la plata daunelor morale, cu observarea art. 101-104 C.pr.civ., instanța a reținut că termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă la data de 28.06.2008 și s-a împlinit la data de 28.06.2011, așadar anterior introducerii cererii de chemare în judecată (12.12.2011).
În cazul prejudiciilor succesive în categoria cărora se încadrează daunele materiale pretinse de către reclamant, prescripția începe să curgă pe măsură ce fiecare pagubă este cunoscută efectiv. Prin urmare, în ceea ce privește suma de 10.000 lei pretinsă de reclamant cu titlu de contravaloare a operației din data de 19.10.2008 termenul de prescripție a început să curgă la data de 19.10.2008 și s-a împlinit la data de 19.10.2011, anterior introducerii cererii de chemare în judecată (12.12.2011); pentru suma de 1200 lei, achitată până la data de 27.10.2008, îngrijitorilor post-operatoriu, termenul de prescripție s-a împlinit la data de 27.10.2011; pentru suma de 800 lei, achitată pentru procurarea medicamentelor necesare în perioada spitalizării termenul de prescripție s-a împlinit tot în luna octombrie 2011; pentru suma de 500 lei reprezentând contravaloare medicamente cumpărate în perioada 28.06._08 termenul de prescripție s-a împlinit cel târziu la data de 16.10.2011; pentru suma de 1500 lei și respectiv 600 lei reprezentând contravaloare tratament recomandat la data de 28.10.2008 și efectuat pe o perioadă de trei luni, până la data de 28.01.2009 termenul de prescripție s-a împlinit la data de 28.10.2011 întrucât reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul și întinderea acestuia la momentul recomandării tratamentului. În fine, pentru suma de 200 lei reprezentând contravaloare cărămizi, termenul de prescripție a început să curgă în anul 2007 și s-a împlinit în anul 2010.
Pentru a hotărî în sensul admiterii prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, instanța a apreciat că termenul de prescripție nu a fost întrerupt prin plângerea penală formulată de reclamant, întrucât nu a existat o acțiune civilă care să fie alăturată acțiunii penale (acțiunea penală nefiind pusă în mișcare; de altfel, nu s-a dispus nici începerea urmăririi penale).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă la data de 04.02.2013, sub nr._ .
Apelantul-reclamant a solicitat desființarea sentinței atacate, ca fiind nelegală și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de apel, s-a arătat că pârâtul a precizat în ședință publică faptul că nu sunt adevărate susținerile reclamantului, în sensul că l-ar fi agresat cu o cărămidă în cap pe partea stângă și i-ar fi pus viața în pericol, iar conform certificatului medico-legal eliberat de INML ar fi avut nevoie de 70-80 de zile de îngrijiri medicale.
Apelantul-reclamant a mai precizat că se impune administrarea probelor cu un martor, interogatoriu, test poligraf și expertiză medico-legală.
De asemenea, prin motivele de apel depuse la data de 08.03.2013, apelantul a arătat că instanța de fond nu a administrat probatoriul în cauză, impunându-se audierea martorilor, pentru dovedirea aspectelor din dosarul penal având ca obiect tâlhărie, iar în urma probatoriului, să se constate caracterul întemeiat al acțiunii.
Prin decizia civilă nr. 556A/29.05.2013 Tribunalul București - Secția IV-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. D..
Tribunalul a reținut, în ceea ce privește daunele materiale solicitate de reclamant, că acestea au fost detaliate prin cererea precizatoare depusă la dosar la data de 08.05.2012 (fila 39 dosar fond), iar prima instanță a analizat incidența termenului de prescripție de 3 ani prin raportare la momentul indicat de reclamant ca dată a producerii fiecărui prejudiciu invocat de acesta, reținând în mod corect faptul că termenul de prescripție a început să curgă, pentru fiecare pretenție în parte, la data la care reclamantul a cunoscut existența și întinderea prejudiciului, precum și persoana responsabilă de producerea acestuia, potrivit art. 8 alin. 1 din Decretul nr.167/1958.
Astfel, referitor la suma de 10.000 lei, pretinsă de reclamant cu titlu de contravaloare a operației din data de 19.10.2008, în mod corect s-a constatat că termenul de prescripție a început să curgă la data de 19.10.2008, moment la care reclamantul a susținut că a achitat contravaloarea operației (cura chirurgicală a unui hematom subdural cronic), operație efectuată la data de 20.10.2008, astfel cum rezultă din scrisoarea medicală eliberată de Spitalul Clinic de Urgență B.-A. (filele 40-41 dosar fond). Așadar, termenul de prescripție de 3 ani pentru recuperarea sumei de 10.000 lei s-a împlinit la data de 19.10.2011, anterior introducerii cererii de chemare în judecată (12.12.2011).
Cu privire la suma totală de 12.000.000 ROL, pe care reclamantul a susținut că a achitat-o personalului care s-a ocupat de îngrijirea sa postoperatorie în perioada 20.10._08, precum și cu privire la suma de 8.000.000 ROL achitată pentru medicamente în perioada spitalizării, termenul de prescripție s-a împlinit cel mai târziu la data de 27.10.2011.
De asemenea, s-a constatat că sunt prescrise și pretențiile constând în contravaloarea medicamentelor achiziționate de reclamant în perioada 28.06.2008 – 16.10.2008, termenul de prescripție de 3 ani împlinindu-se cel mai târziu la 16.10.2011.
În ceea ce privește contravaloarea tratamentului recomandat reclamantului la momentul externării (27.10.2008), urmat de acesta, potrivit susținerilor din cererea precizatoare, până la data de 28.01.2009, termenul de prescripție a început să curgă la data recomandării tratamentului sau, cel mai târziu, la data achiziționării medicamentelor de către reclamant. Însă, atât timp cât la dosar nu au fost depuse bonuri fiscale care să ateste data cumpărării medicamentelor prescrise reclamantului la 27.10.2008, se prezumă faptul că reclamantul cunoștea întinderea prejudiciului încă de la momentul recomandării tratamentului, situație în care acțiunea pentru recuperarea sumei de 15.000.000 ROL, reprezentând contravaloarea medicamentelor, a fost introdusă cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani.
Având în vedere că daunele morale au fost solicitate de reclamant ca o consecință a aceleiași fapte a pârâtului care a determinat prejudiciile materiale anterior enunțate, în mod just prima instanță a apreciat că dreptul material la acțiune al reclamantului este prescris cu privire la toate pretențiile ce fac obiectul acțiunii de față.
Apelantul-reclamant a susținut prin concluziile scrise faptul că termenul de prescripție de 3 ani a fost întrerupt prin formularea plângerii penale împotriva intimatului-pârât, un nou termen de prescripție începând să curgă de la data soluționării definitive a dosarului penal (26.10.2011).
Tribunalul a constatat însă că instanța de fond a interpretat în mod corect prevederile Decretului nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, în sensul că termenul de prescripție de 3 ani nu a fost întrerupt prin plângerea penală formulată de reclamant, întrucât nu a existat o acțiune civilă care să fie alăturată acțiunii penale, aceasta din urmă nefiind nici pusă în mișcare, întrucât nu s-a dispus nici începerea urmăririi penale.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.16 alin.1 lit.b din Decretul nr.167/1958, prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească ori la un organ de arbitraj necompetent, iar conform prevederilor art. 16 alin. 2, prescripția nu este întreruptă, dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea.
În speță, reclamantul A. D. nu a formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâtului B. L. anterior acțiunii de față, întrucât sesizarea organelor de cercetare penală cu plângere penală nu echivalează cu introducerea unei cereri de chemare în judecată, iar din materialul probator administrat nu rezultă că reclamantul s-ar fi constituit parte civilă în procesul penal.
Astfel, examinând înscrisurile din dosarul penal nr._/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București (comunicate în copie la filele 77-309 dosar fond), Tribunalul a reținut că reclamantul A. D. a figurat în procesul penal numai în calitate de parte vătămată, nu și de parte civilă, iar la dosar nu există niciun înscris care să ateste constituirea acestuia ca parte civilă. Simplele susțineri ale reclamantului în sensul că a fost prejudiciat prin faptele pârâtului și dorește să fie despăgubit nu echivalează cu constituirea ca parte civilă, care trebuie să se realizeze în modalitățile prevăzute de Codul de procedură penală, iar printre actele dosarului de urmărire penală nu se regăsește cererea de constituire ca parte civilă în procesul penal.
În plus, s-a constatat că P. de pe lângă Tribunalul București a emis Ordonanța din data de 06.09.2010, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva pârâtului B. L. pentru infracțiunile prevăzute de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i, 176 lit. d și 211 alin. 2 lit. c și alin. 2 ind. 1 lit. b Cod penal, iar prin Rezoluția nr._/P/2010 din 29.07.2011, P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva învinuitului B. L., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, fiind respinse ca neîntemeiate plângerile formulate de reclamantul A. D. împotriva acestei rezoluții, atât la prim-procuror cât și în instanță.
De asemenea, cu privire la infracțiunea de lovire, nu rezultă că față de pârât s-ar fi început urmărirea penală, ca urmare a plângerii penale formulate de reclamant. Așadar, aceste soluții au semnificația încetării procesului și implicit a neîntreruperii termenului de prescripție de 3 ani, nefiind necesară pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună încetarea procesului penal.
Pe de altă parte, astfel cum s-a arătat, potrivit art.16 alin.1 lit.b din Decretul nr.167/1958, termenul de prescripție s-ar fi întrerupt numai prin formularea unei acțiuni civile în pretenții împotriva pârâtului sau prin constituirea reclamantului ca parte civilă în cursul urmăririi penale, cu condiția de a nu fi incident niciunul din cazurile prevăzute de art. 16 alin. 2, care înlătură efectul întreruptiv de prescripție al respectivei cereri de chemare în judecată.
Prin urmare, nu este incidentă nicio cauză de suspendare sau de întrerupere a termenului de prescripție de 3 ani, care s-a împlinit anterior introducerii prezentei acțiuni în pretenții.
De asemenea, s-a constatat că reclamantul nu a formulat cerere de repunere în termenul de prescripție, conform dispozițiilor art.19 din Decretul nr.167/1958, în termen de o lună de la încetarea cauzei ce a determinat depășirea termenului de prescripție.
Împotriva acestei decizii, la data de 17.02.2014 a declarat recurs reclamantul, recurs care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 26.03.2014, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În motivarea recursului său, recurentul-reclamant arată că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958 a fost întrerupt prin constituirea dosarului penal nr._/P/2010, precizând faptul că instanța de fond nu a administrat proba cu martori pentru dovedirea aspectelor din dosarul penal având ca obiect „tâlhărie”.
Totodată, recurentul-reclamant menționează că în dosarul penal nr._/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București are calitate de parte vătămată, constituindu-se și parte civilă în dosarul de față.
Nu s-a formulat întâmpinare.
S-au administrat înscrisuri noi, conform art. 305 C.proc.civ.
Examinând decizia recurată și actele dosarului în raport de criticile de recurs formulate în cauză, critici ce pot încadrate în motivul prev. de art. 304 pct.9 C.proc.civ., Curtea constată că recursul este fondat.
In mod corect instanțele de fond și de apel au stabilit că dreptul la acțiunea în pretenții dedus judecății este un drept prescriptibil, termenul de prescripție fiind termenul general de 3 ani consacrat de art. 3 alin.1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, respectiv, că .acest termen se calculează în speță – față de izvorul creanței în despăgubiri invocat de reclamant, un delict civil – în conformitate cu art. 8 alin.1 din același act normativ.
Curtea reține însă că ambele instanțe au reținut intervenirea prescripției extinctive pentru toate sumele solicitate, daune morale și daune materiale, în condițiile în care pretinsa faptă ilicită a pârâtului ar fi avut loc la data de 28.06.2008, iar, potrivit precizărilor depuse de reclamant, ultima pagubă cunoscută efectiv datează din 28.10.2008, având în vedere că acțiunea a fost introdusă la 12.12.2011 și că nu s-a dovedit întreruperea cursului prescripției extinctive prin alăturarea unei acțiuni civile plângerii penale formulată de reclamant anterior cererii de chemare în judecată.
In recurs, recurentul-reclamant a depus înscrisuri noi, probând astfel că la data de 15.06.2009 s-a înregistrat la P. de pe lângă Tribunalul București, în dosarul 1637/P/2009 având ca obiect cercetarea faptei de violență de care era acuzat pârâtul, recurentul-reclamant fiind partea vătămată, o cerere prin care acesta din urmă solicita de la „inculpat” daune morale de 320.000 lei și arăta că este nevoit să facă și cheltuieli legate de achiziționarea medicamentelor necesare tratamentului (fila 9 dosar recurs).
Cererea de acordare a unor despăgubiri pentru fapta ilicită acuzată este reiterată prin plângerea împotriva rezoluției nr. 1323/II-2/2011 din 30.08.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București vizând soluțiile date în dosarul nr._/P/2010 referitor la aceeași zi faptă materială (fila 11 dosar recurs).
Alăturarea acțiunii civile celei penale în perioada anterioară împlinirii termenului de prescripție are efectul prevăzut de art. 17 rap la. art. 16 alin.1 lit. b din Decretul nr. 167/1958, iar consecințele soluției dată plângerii penale de organul de urmărire penală prin rezoluție sau, după caz, prin ordonanță asupra exercitării dreptului la acțiune în fața instanței civile, trebuie privite numai prin prisma dispozițiilor imperative ale Codului de procedură penală, conform cărora numai hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea în despăgubiri (art. 22 alin.1 C.proc.pen.). In același sens, potrivit art. 20 alin.1 Cod procedură penală, „persoana vătămată constituită parte civilă în procesul penal poate să pornească acțiune în fața instanței civile, dacă instanța penală, prin hotărâre rămasă definitivă, a lăsat nesoluționată acțiunea civilă” .
Prin urmare, față de cele reținute anterior și constatând că instanțele au soluționat eronat cauza fără a intra în cercetarea fondului, prin admiterea unei excepții procesuale cu caracter peremptoriu, Curtea, în baza art. 312 alin.1 și 5 C.proc.civ., va admite recursul declarat de recurentul-reclamant și va casa decizia recurată și sentința apelată, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. D. împotriva deciziei civile nr.556 A din 29.05.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B. L..
Casează decizia recurată și sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare la prima instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.04.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. I. M.-A. N.-G. I. D.
GREFIER,
M. C.
Red.M.A.N.G.
Tehnored.C.S./M.
Ex.2/ 2014
T.B.Secția a IV-a Civilă – A.I.T.
- R.N.
Jud.Sector 5 București – A.M.F.
← Legea 10/2001. Decizia nr. 721/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 639/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|