Autorizare desfiinţare lucrări. legea 50/1991. Decizia nr. 1372/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1372/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-06-2012 în dosarul nr. 1372/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1372R
Ședința publică de la data de 29.06.2012
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - Z. D.
JUDECĂTOR - C. M. S.
JUDECĂTOR - G. D.
GREFIER - D. L.
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta – reclamantă S.C. C. T. S.R.L. – împotriva deciziei civile nr. 956A/14.11.2011, pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă S.C. E. P. S.R.L., având ca obiect „ pretenții; acțiune în răspundere delictuală; autorizare desființare lucrări(Legea nr.50/1991, daune cominatorii, servitute”.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 08.06.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 15.06.2012 și ulterior la data de 22.06.2012 și 29.06.2012, când a decis următoarele:
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 București reclamanta S.C. C. T. S.R.L. a chemat în judecată .. și a solicitat să fie obligată să desființeze lucrările de construcție amenajare efectuate cu încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei precum și a normelor privind servitutea de vedere și de trecere, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 1000 euro, în drept fiind invocate prevederile art. 998-999 și 611-612 C.civil.
Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat să fie respinsă acțiunea reclamantei ca inadmisibilă și neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 5216/08.04.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București a fost respinsă acțiunea introdusă de reclamantă neîntemeiată.
Prima instanță a reținut pe baza materialului probator al cauzei că, potrivit contractului de concesiune nr. 9/25.06.2001, Municipiul București a concesionat reclamantei terenul situat în București, .. 9 sector 3, în suprafață de 352,03 mp (în realitate conform expertizei topo de 360mp) ori în condițiile în care contractul nu a fost desființat, întrucât acțiunea în nulitate promovată de . fost respinsă ca inadmisibilă prin sentința civilă nr. 3751/08.09.2006, reclamanta are calitatea de concesionar, deci de titular al unui drept real opozabil erga omnes și ca atare poate să promoveze o acțiune în desființarea unor lucrări edificate în contra prevederilor art. 611,612 C.civil.
Instanța a înlăturat ca neîntemeiate susținerile pârâtei în sensul că reclamanta nu ar avea vreun drept asupra terenului care de fapt ar aparține ADP-ului, la dosar nefiind depus nici un titlu pentru ADP sector 3.
Instanța nu a reținut nici apărările pârâtei în sensul că terenul aferent rețelelor publice de apă care se află pe direcția ferestrelor ce se solicită a fi închise ar aparține . acest aspect precizându-se în considerente că terenul aflat în dreptul deschiderilor din construcția pârâtei este teren aferent rețelelor edilitare și zonei de protecție, fiind deci un bun din domeniul public, ori reclamanta în baza contractului a dobândit dreptul de concesiune asupra unui bun din domeniul public, respectiv în privința terenului de deasupra conductelor de apă.
Prima instanță a apreciat că este neîntemeiată acțiunea introdusă de reclamantă și că nu se impune desființarea lucrărilor de deschidere dinspre terenul reclamantei în condițiile în care pârâta are o servitute de vedere contrară de peste 30 de ani, instanța având în vedere aspectele reținute în considerentele deciziei civile nr.1639/23.06.2008, pronunțată în contradictoriu cu reclamanta din acest proces, hotărâre în care s-a arătat că nu poate fi considerat zid comun sau zid despărțitor, zidul magazinului proprietate a ., ci el aparținea integral spațiului comercial al reclamantei din procesul respectiv. Că datează din anul 1965 construcția Complexului Comercial CA 11, construcție care avea prevăzută în proiectul inițial ferestre și vitrina spre terenul adiacent pe o lungime de 16 m, astfel că nu pot fi repuse în discuție constatările anterioare referitoare la existența ferestrelor, a vitrinelor și a zidului - bun propriu al pârâtei ..
Instanța a arătat în considerentele că, dată fiind existența unei servituți de vedere contrară de peste 30 de ani în favoarea pârâtei reclamanta nu mai are dreptul să ceară desființarea acestor ferestre și vitrine și ca atare nu se poate vorbi de emiterea unei autorizații cu încălcarea art. 611 C.civil, de edificarea unor lucrări în contra dispozițiilor autorizației sau în contra 611 C.civil, cu nerespectarea distanțelor legale.
Că nu prezintă relevanță în cauză faptul că, prin procesul verbal 1086/22.03.2006 - Inspectoratul de Stat în Construcții a menționat că autorizația de construire nr. 986/2005 a pârâtei nu ar respecta dispozițiile art. 611-612 C.civil, așa încât față de toate considerentele expuse s-a apreciat în sensul că, în speță, nu se poate reține o încălcare a dispozițiilor privind servitutea de vedere care să justifice desființarea deschiderilor.
Instanța de fond nu a reținut pretinsa încălcare prin aceste deschideri a condițiilor privind servitutea de trecere cum s-a susținut de către reclamantă câtă vreme nu a fost promovată de parte o acțiune negatorie - prin care să se solicite de a i se interzice pârâtei trecerea ori să se constate că nu există un drept de trecere pe terenul său.
Că respectivele ferestre ale pârâtei nu sunt efectuate pe terenul reclamantei, ci pe zidul care reprezintă proprietatea pârâtei după cum s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat prin decizia civilă nr. 1639/23.06.2008, totodată acele ferestre și vitrina nu pot avea legătură cu respectarea regulilor privind servitute a de trecere.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, care formulează critici legat de aprecierea instanței în sensul că intimata ar dobândit o servitute de vedere contrară de peste 30 de ani, deși nu s-a depus la dosar o cerere reconvențională prin care să solicite a se constata nașterea ca efect al prescripției achizitive de lungă durată a unui drept real de servitute de vedere.
Apelanta reclamantă susține că prima instanță nu a examinat atent materialul probator al cauzei și a reținut greșit situația de fapt, întrucât anterior modificărilor efectuate de intimată în spațiul său, acesta era prevăzut doar cu ferestre de sticlă de mici dimensiuni și care erau opace, fiind vopsite, deci respectivele ferestre nu erau apte să asigure "vedere" cum se pretinde de către pârâtă, ceea ce pune în evidență lipsa caracterului continuu al posesie asupra dreptului real de servitute de vedere, totodată nu s-a analizat în prezenta cauză utilitatea posesiei definită de art. 1847 C.civil.
Potrivit unei alte critici se arată că fără a exista un fundament probatoriu, instanța a reținut în speță că existența trotuarului între cele două proprietăți, înlătură caracterul de proprietăți învecinate ale celor două imobile care aparțin părților din proces.
Că instanța de fond nu a soluționat solicitările formulate de reclamantă privind încălcarea condițiilor referitoare la servitutea de trecere, rezultând din probele existente la dosar că intimata prin modificările făcute în spațiul său și-a construit ilegal o servitute de trecere prin imobilul proprietatea reclamantei apelante.
Că intimata prin fapta sa culpabilă și -a realizat fără autorizație de construire în acest sens pe lângă ferestre și vitrine și uși de acces a căror folosire presupune traversarea terenului ce a fost concesionat reclamantei, fiind astfel nesocotite prevederile art. 611 și 612 C.civil.
Prin decizia civilă nr.956A/14.11.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta reclamantă ., împotriva sentinței civile nr.5216/08.04.2010,pronunțată în dosarul nr._, de Judecătoria Sectorului 3 București, în contradictoriu cu intimata pârâtă . și a obligat pe apelanta reclamantă la 2000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prima instanță a reținut corect situația de fapt pe care a expus-o în considerentele sentinței apelate, a examinat în mod judicios materialul probator al cauzei, a interpretat și aplicat în mod corespunzător prevederile legale incidente în cauză așa încât vor fi înlăturate criticile formulate pe acest aspect prin motivele de apel.
Nefondată este și critica referitoare la servitutea de vedere în privința căreia instanța de fond a aplicat în mod just dispozițiile arte 611 și urm. din Codul civil reținând că nu se poate proceda la desființarea lucrărilor de deschidere dinspre terenul reclamantei câtă vreme pârâta intimată beneficiază de o servitute de vedere contrară de peste 30 de ani, sub acest aspect instanța făcând trimitere la puterea de lucru judecat ce decurge din existența deciziei civile nr. 1639/26.06.2008 pronunțată de Curtea de Apel București în contradictoriu cu reclamanta din acest proces, decizie în care s-a arătat că nu poate fi considerat zid comun sau zid despărțitor - zidul magazinului proprietate a ., ci el aparține în integralitate spațiului comercial al acestei societăți.
Rezultă astfel că reținerile primei instanțe în considerentele sentinței atacate cu apel privind existența unei servituți de vedere contrară în favoarea pârâtei intimate se întemeiază pe situațiile deja expuse într-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă pronunțată anterior și în care s-a arătat că încă din anul 1965 datează construcția Complexului Comercial, construcție ce avea prevăzută în proiectul inițial ferestre și vitrine spre trotuarul adiacent pe o lungime de 16 m, conform planșei anexate, ori spațiul comercial care aparține pârâtei se află situat în incinta respectivului Complex Comercial.
Totodată în privința servituții de vedere în favoarea pârâtei intimate, tribunalul a constatat că aceasta a fost dobândită la momentul edificării în anul 1965 a Complexului Comercial, fiind astfel îndeplinite în cauză și cerințele impuse de arte 623 C.civil care statuează că" servituțile continue și aparente se dobândesc prin titlu sau prin posesiune de 30 de ani .
Tribunalul a înlăturat ca fiind neîntemeiate și celelalte critici prin care se susține că amenajările și lucrările executate de pârâtă încalcă prevederile arte 611-612 C.civil, precum și autorizația de construire nr.986/24.08.2005, sub acest aspect avându-se în vedere că prin decizia civilă nr. 1639/2008 pronunțată de Curtea de Apel București a fost respinsă cererea privind anularea respectivei autorizații.
Cu privire la susținerile din apel, cum că instanța de fond nu a făcut nici o referire la dispozițiile art. 612 C.civil tribunalul a considerat că aceste critici sunt neîntemeiate, întrucât în considerentele hotărârii apelate se arată că, dată fiind servitutea de vedere contrară în favoarea pârâtei nu se poate solicita desființarea ferestrelor și vitrinelor dinspre terenul concesionat reclamantei, neputându-se vorbi de emiterea unei autorizații ce încalcă art. 611 C.civil, ori de efectuarea unor lucrări ce nesocotesc dispozițiile arte 611 C.civil și prevederile autorizației, precum și distanța legală, ceea ce evidențiază concluzia primei instanțe în sensul că lucrările de amenajare efectuate de intimată respectă dispozițiile art. 612 C.civil.
Criticile din apel privitoare la încălcarea prin aceste deschideri a condițiilor referitoare la servitutea de trecere sunt de asemenea nefondate și urmează a fi înlăturate, sub acest aspect prima instanță, precizând în mod just în considerente că situațiile expuse de reclamantă ar fi putut fi examinate în cadrul unei acțiuni negatorii prin care să se solicite de către . să i se interzică pârâtei trecerea ori să se constate că nu există un drept de trecere pe terenul său, însă instanța nu a fost investită cu judecarea unei astfel de cereri.
Date fiind considerentele expuse, apelul declarat de apelantă va fi respins ca nefondat.
Împotriva deciziei civile nr.956A/14.11.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a- III- a Civilă a declarat recurs reclamanta . București.
În motivarea recursului, reclamanta critică decizia pentru următoarele motive:
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 și se învederează că, într-un litigiu ce urmează a fi soluționat de către instanța de judecata, instanța trebuie să dea prioritate principiului disponibilității consacrat de arte 129 alin. 6 c. pr. civ., potrivit căruia instanțele trebuie să se pronunțe în limitele în care a fost investita prin cererea de chemare în judecata. Prin urmare cadrul procesual atât sub aspectul obiectului cât și al părților este cel stabilit de reclamant, nefiind permis instanței să se pronunțe în afara limitelor în care a fost investită.
In baza acestui principiu instanța a trebuit să se pronunțe omnia petitia adică numai în legătura cu ceea ce i s-a cerut conform act. 129 alin. 6 c. pr. civ.
Analizând sentința supusa controlului judiciar s-a reținut ca aceasta nu corespunde exigentelor enunțate, instanța analizând sumar cererea cu care a fost investita.
Astfel, contrar dispozițiilor art. 261 pct. 5 c.pr.civ., în decizia recurata, instanța de apel se limitează la a enumera sumar argumentările instanței de fond, pe care arăta că le considera corecte, fără a se apleca și asupra motivelor de apel invocate, fără a arăta care sunt "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", astfel ca devine aplicabil motivul de recurs stipulate de art.304 pct. 7 cod proc. civila.
Se învederează că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, fiind incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.6 din Codul de Procedură civilă.
Astfel, cu încălcarea principiului disponibilității, instanța a hotărât asupra nașterii, prin uzucapiune, a unui drept de servitute de vedere în patrimoniul intimatei, deși instanța nu a fost investita de către intimata printr-o cerere reconvenționala având acest obiect.
Incorecta este, însă, soluția instanței de fond, menținuta fără nici o motivare de către instanța de apel, atunci când a reținut ca deși acțiunea lor ar fi admisibila, a respins-o pe motiv ca intimata ar fi dobândit o servitute de vedere contrara de peste 30 de ani.
Aceasta apreciere este criticabila mai întâi din prisma faptului ca instanța de fond a constatat nașterea, ca efect al prescripției achizitive de lunga durata, a unui drept real de servitute, fără să fi fost investita cu o asemenea cerere. Intimata-parata nu a formulat o cerere reconvenționala, legal timbrata, nu a solicitat instanței de judecata să îi constate dobândirea prin uzucapiune a unui drept de servitute de vedere și, prin urmare, în mod nelegal instanța de judecata s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut si a constatat nașterea unui asemenea drept.
Mai mult soluția instanței s-a dat cu aplicarea greșită a legii, respectiv a principiului disponibilității consacrat de art.129 Cod procedură civilă . În toate cazurile, judecătorii hotărâsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
In privința acestei dobândiri pe calea prescripției achizitive a dreptului de servitute de vedere de către intimate, instanța de fond invoca cu titlu de autoritate lucru judecat o hotărâre, având ca obiect anulare autorizații de construire nr. 186/22.03.2006, prin care s-ar fi constatat existenta la nivelul anului 1965 a unor ferestre în peretele despărțitor al celor doua proprietăți, ceea ce, în accepțiunea judecătorului fondului ducea automat la trecerea celor 30 de ani la nașterea dreptului de servitute de vedere în favoarea intimatei, Ceea ce uita însă instanța este faptul ca posesia asupra servituții în cauza ar fi putut duce la dobândirea dreptului de proprietate după trecerea celor 30 de ani, doar dacă era o posesie utilă așa cum este aceasta definita de art. 1847 cod civil. Ori, utilitatea posesiei nu a făcut obiectul cercetării judecătorești nici în prezenta cauza, nici în cea invocata cu titlu de autoritate de lucru judecat de către instanța, iar pentru a constata nașterea în patrimoniul intimatei a unui asemenea drept instanța trebuia să fie investită cu o atare cerere.
De asemenea, aceasta concluzie a instanței de judecata se bazează pe o eronata apreciere a situației de fapt și a probatoriului administrat în cauza. Astfel, atât din planșele foto, cât și din declarațiile martorilor existenți în cauza, a rezultat ca înainte de modificările efectuate de către intimata în spațiul sau în 2005, acesta era prevăzut doar cu niște ferestre de sticla, de mici dimensiuni, poziționate la o înălțime mai mare decât înălțime a unui om si care erau opace, fiind opace încă de la construcția clădirii, poate tocmai din cauza ca, încă de atunci se constatase ca erau încălcate dispozițiile legale privind servitutea de vedere. Nu exista nici o proba la dosarul cauzei din care să reiasă ca aceste ferestre opace, fără balamale, care nu pot fi deschise, ar fi fost vreodată apte să asigure "vedere" în sensul propriu al termenului.
Mai mult sunt aplicabile și dispozițiile art.304 pct.7 teza a II a, întrucât decizia recurată conține motive străine de natura pricinii.
Se arată de către instanța de apel „ Tribunalul a înlăturat ca fiind neîntemeiate și celelalte critici prin care se susține ca amenajările și lucrările executate de pârâta încalcă prevederile art. 611 - 612 cod civil, precum și autorizația de construire nr. 986/24.08.2005, sub acest aspect avându-se în vedere ca prin Decizia civila nr. 1639/2008 pronunțata de Curtea de Apel București a fost respinsă cererea privind anularea respectivei autorizații. "
Aceasta motivare este straină de însăși cererea de chemare în judecata cu care a fost investita instanța. Se omite cu desăvârșire faptul că nu a fost supus atenției instanței și nu s-a invocat nevalabilitatea autorizației de construcție nr. 986/24.08.2005, despre care s-a reținut că ar fi fost confirmata ca valabila prin decizia menționată. Prezenta acțiune privește acele lucrări pe care intimata le-a efectuat cu depășirea limitelor autorizației de construcție, și nicidecum pe cele autorizate.
Ori faptul ca intimata a efectuat lucrări care încălcau dispozițiile art. 611-612 cod civil, a fost constatat și de către Inspectoratul de"Stat în Construcții al Municipiului București, autoritatea care exercita controlul în aceasta situație și care a întocmit, ca urmare a controlului efectuat la fața locului, în prezenta arhitectului procesul-verbal nr.1086/22.03.2006, în care se constata la punctul 1.2 ca . a încălca dispozițiile art. 611, 612 din C.civ.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9.
In ceea ce susținerea subscrisei cu privire la faptul că prin modificările pe care le-a operat în spațiul său reclamanta și-a constituit, în mod ilegal, o servitute de trecere prin imobilul lor, instanțele de fond, după ce arăta că aceasta servitute nu ar putea fi dobândită pe calea uzucapiunii, fiind prin natura ei o servitute necontinua, consideră ca aceasta fapta prejudiciabila a intimatei nu poate fi înlăturata decât pe calea unei acțiuni negatorii, ori întrucât prezenta cerere nu reprezintă o acțiune negatorie, urmează a fi respinsa.
Se încălca din nou de către instanțele de fond principiul disponibilității care guvernează procesul civil. Atâta timp cât, în virtutea acestui principiu, subscrisa a investit instanța cu o acțiune în răspundere civila delictuala, instanța avea obligația de a analiza cererea lor așa cum a fost formulate, dacă sunt îndeplinite condițiile standard pentru admisibilitatea unei asemenea acțiuni și, nicidecum să respingă acțiunea pe motiv ca nu a fost formulate sub forma unei acțiuni negatorii.
Dacă ar fi avut în vedere aspectele de fapt și de drept invocate, materialul probatoriu administrat în cauză, instanța ar fi putut pronunța o hotărâre în limitele cu care fusese investita, și nicidecum să se sustragă obligației de a analiza acest capăt de cerere pe motiv că nu ar fi fost formulat sub forma unei acțiuni negatorii.
Din expertizele efectuate în cauza, reiese fără putința de tăgada ca prin fapta sa culpabila intimata și-a creat, în mod abuziv, o servitute de trecere prin terenul nostru. Astfel în expertiza topo expertul arăta în concluziile sale la punctul 3 ca "acest spațiu pietonal, care aparține domeniului public cu lungimea de 13,9m nu se întinde și de-a lungul vitrinei cu 2 uși de acces al paratei . la punctul 10 " ... deschiderea ușilor edificate de pârâta spre exterior se face peste terenul deținut de reclamanta". In același sens arăta și expertiza în construcții la pagina 4 paragraful 1 menționează ca "Inițial închiderea exterioara pe latura estica prezenta parapeți ... și crearea a trei uși de acces. fără a se ține seama ca acest acces nu poate fi realizat decât prin terenul deținut de reclamanta" . Ori, pe o porțiune de 10 m, proprietățile sunt lipite, iar ușile și ferestrele realizate de intimate sunt pe aceasta porțiune, fiind pe deplin îndeplinite condiția de proprietăți învecinate ale celor doua imobile pentru a face admisibila prezenta acțiune.
Instanța de fond nu reușește să înțeleagă legătura dintre deschiderile operate de intimata si servitutea de trecere ("Or, acele ferestre ale pârâtei nu sunt efectuate pe terenul reclamantei ... Prin urmare ce legătura au niște ferestre cu servitutea de trecere? ""). Se ignora insa un aspect semnificativ: acela ca prin fapta sa culpabila intimate si-a realizat, fără a avea autorizație de construcție în acest sens, nu numai ferestre/vitrine, ci și uși de acces și ca folosirea acestor uși de acces presupune traversarea terenului aflat în folosința, ori traficul clienților reclamantei prin terenul lor ne prejudiciază, împiedicându-ne să-l folosim corespunzător destinației sale.
Față de cele arătate, se va solicita să se admită prezentul recurs așa cum a fost formulat să se modifice în tot decizia apelată, și să se admită apelul și să se modifice în tot sentința apelată în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.6,7 și 9 din Codul de Procedură Civilă.
În dovedirea susținerilor, nu s-a solicitat încuviințarea niciunui mijloc de probă.
Intimata – pârâtă S.C. E. P. S.R.L a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând recursul declarat din prisma criticilor formulate, care se subsumează motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art.304 pct.7 și 9 din Codul de Procedură Civilă, Curtea constată că este fondat recursul declarat pentru următoarele considerente:
Hotărârea trebuie sã cuprindã motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlãturat cererile pãrților. În acest sens sunt dispozițiile imperative ale art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar excepțiile sunt de strictã interpretare și aplicare. Trei sunt ipotezele normei supuse analizei, și anume: a) hotãrârea atacatã nu cuprinde motivele pe care se sprijinã, în sensul cã acestea lipsesc cu desãvârșire sau existã o motivare, dar ea este insuficientã, nu rãspunde tuturor cererilor sau, dupã caz, criticilor aduse hotãrârii de primã instanțã; b) motivele hotãrârii recurate sunt contradictorii. Contradicția poate fi constatatã în cuprinsul considerentelor sau prin analiza acestora în raport cu dispozitivul, fiind posibilã ipoteza în care ele nu susțin dispozitivul, ci, din contrã, îl contrazic; c) hotãrârea cuprinde motive strãine de natura pricinii, ceea ce echivaleazã
practic cu o nemotivare.
În cauza de față, hotărârea instanței de apel nu a precizat argumentele avute în vedere la pronunțarea hotărârii apelate, ci a preluat motivarea primei instanțe, fără a răspunde la motivele de apel formulate de către apelantă.
Astfel, Curtea constată că și instanța de apel ca și prima instanță a avut în vedere la pronunțarea soluției efectele deciziei civile nr. 1639/26.06.2008 pronunțată de Curtea de Apel București.
Însă reținerea efectele puterii lucrului judecat ale deciziei civile nr. 1639/26.06.2008 pronunțată de Curtea de Apel București au fost reținute în mod greșit, deoarece prin hotărârea menționată nu au fost analizate condițiile în care au fost realizate deschizăturile, ci s-a reținut numai că la nivelul Complexului Comercial au existat niște ferestre pe zidul intimatei-pârâte care datau din anul 1965. Constatarea instanței de contencios administrativ, realizată pe cale incidentală, a fost numai cu privire la existența unor deschizături pe zidul proprietatea intimatei.
Instanța de apel nu a răspuns criticilor formulate de către S.C. C. T. S.R.L cu privire la faptul că deschizăturile din anul 1965 erau simple ferestre mici pentru iluminat și că actualele ferestre au alte dimensiuni, fiind efectuate în baza autorizației obținute de către intimata – pârâtă S.C. E. P. S.R.L.
De asemenea, instanța de apel nu a răspuns criticilor referitoare la faptul că trecerea pe terenul său se realizează ca efect golurilor pentru uși realizate de către intimata – pârâtă S.C. E. P. S.R.L.
Lipsa motivării instanței de apel cu privire la aspectele menționate, care au relevanță asupra soluționării pe fond a cererii de chemare în judecată reprezintă o
nemotivare a hotãrârii unei soluționãri a procesului fãrã a se intra în cercetarea fondului, de naturã sã justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.
Atâta timp cât, în considerente, instanța nu analizeazã probele care au fost administrate, nu stabilește împrejurãrile de fapt esențiale în cauzã, nu evocã normele substanțiale incidente și aplicarea lor la spețã, soluția exprimatã prin dispozitiv rãmâne nesusținutã și pur formalã, în niciun caz ea nu este corolarul motivelor ce o preced. O astfel de hotãrâre devine arbitrarã și nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere, chiar dacã, strict teoretic, instanța s-a pronunțat pe fond, și nu pe o excepție, respingând acțiunea „ca neîntemeiatã”. De altfel, o insuficientã cercetare a cauzei sub aspectul stãrii de fapt obligã la suplimentarea probatoriului, în condiții permisive sub aspectul mijloacelor de probã, și nu restrictive, cum sunt cele ale art. 305, împrejurare care justificã, o datã în plus, soluția casãrii cu trimitere.
Având în vedere considerentele expuse, instanța constată că este incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.7 din Codul de Procedură Civilă.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă, Curtea constată că este fondat, deoarece instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art.612-613 din Codul Civil din 1864, fără a ține cont de probele administrate în cauză, respectiv de conținutul rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, în fața instanței de apel.
Instanța de apel a aplicat ca și prima instanță, în mod greșit, efectele puterii de lucru judecat ale deciziei civile nr. 1639/26.06.2008 pronunțată de Curtea de Apel București, fără a ține cont de faptul că, prin hotărârea pronunțată nu s-a soluționat pe fond cererea formulată de către S.C. C. T. S.R.L, prin care s-a solicitat anularea autorizației de construire obținute de către intimata – pârâtă S.C. E. P. S.R.L.
De asemenea, în raport de criticile formulate în fața instanței de apel, instanța de recurs învederează că, pentru a răspunde la acestea, era necesar să se efectueze un nou raport de expertiză în construcții, dar și un nou raport de expertiză topografică, în vederea identificării cu exactitate a ferestrelor și a ușilor, care au fost practicate de către intimata – pârâtă S.C. E. P. S.R.L, pentru stabilirea datei efectuării acestor deschizăturii, dacă sunt menționate în autorizația de construire a intimatei-pârâte și dacă sunt respectate distanțele legale prev. de art.611-612 din Codul Civil din 1864.
Chiar dacă în rapoartele de expertiză efectuate în fața primei instanțe s-a concluzionat că nu au fost respectate dispozițiile art.611-612 din Codul Civil din 1863, totuși instanța apreciază că nu este pe deplin lămurită situația de fapt și că trebuie suplimentat probatoriul mai sus-menționat.
Având în vedere considerentele menționate, în conformitate cu dispozițiile art.312 din Codul de Procedură Civilă, va admite recursul declarat de către recurenta – reclamantă S.C. C. T. S.R.L. – împotriva deciziei civile nr. 956A/14.11.2011, pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă S.C. E. P. S.R.L., va casa decizia civilă recurată și va trimite cauza pentru rejudecarea apelului la Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către recurenta – reclamantă S.C. C. T. S.R.L. – împotriva deciziei civile nr. 956A/14.11.2011, pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă S.C. E. P. S.R.L.
Casează decizia civilă recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.06.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Z. D. C. M. S. G. D.
GREFIER
D. L.
RED.ZD/10.07.2012
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
03.07.2012
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 126/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 280/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
