Rectificare carte funciară. Decizia nr. 1695/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 1695/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-10-2013 în dosarul nr. 1695/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1695R

Ședința publică de la 16 octombrie 2013

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE - I. P.

JUDECĂTOR - A. C. B.

JUDECĂTOR - C. M. S.

GREFIER - V. Ș.

Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta reclamantă KOȘA E. împotriva deciziei civile nr. 1111A/06.12.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă D. C. F. A., având ca obiect: plângere împotriva încheierii de carte funciară.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 14.10.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 16.10.2013.

CURTEA

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11.08.2008 pe rolul Judecătoriei Slatina sub numărul de dosar_, reclamanta K. E. a solicitat în contradictoriu cu Dumirescu C. F. A. anularea încheierii de Carte Funciară nr._/26.07.2004, anularea actului de partaj voluntar și a tuturor actelor subsecvente.

La data de 10.02.2009, reclamanta K. E. și-a precizat acțiunea, solicitând admiterea plângerii formulate împotriva încheierii de carte funciară nr._/26.07.2004, formulată în temeiul art. 50 alin. 1 din legea 7/1996, rectificarea înscrierilor din Cartea Funciară nr._, în temeiul art. 34 din legea 7/1996 și anularea actului de partaj voluntar încheiat între L. M P. și I. O P. în temeiul căruia s-a făcut înscrierea în Cartea funciară a imobilului prin încheierea nr._/26.07.2004.

Pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare la data de 31.10.2008 în cadrul dosarului nr._ a Judecătoriei Slatina prin care, după ce a invocat excepția necompetenței teritoriale soluționată prin sentința civilă nr. 6163/30 octombrie 2008 prin admiterea acesteia și declinarea soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.

Prin sentința civilă nr. 6163/30.10.2008, Judecătoria Slatina a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului II București.

Reclamanta a formulat recurs împotriva sentinței civile, cererea de recurs fiind respinsă prin decizia civilă nr. 1839/10 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului O..

La data de 29.01.2009, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub numărul de dosar_ .

Prin sentința civilă nr. 5412/12.06.2009, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția tardivității depunerii plângerii împotriva încheierii de carte funciară, a admis excepția prescripției dreptului de a solicita anularea actului de partaj voluntar și, ca urmare a admiterii acestor excepții, a respins și capătul de cerere accesoriu referitor la rectificarea înscrierilor din Cartea Funciară.

Împotriva sentinței civile nr. 5412/12.06.2009 a fost formulat apel, respins de Tribunalul București prin decizia civilă nr. 151A/8.02.2010. Recursul formulat împotriva acestei decizii a fost admis de către Curtea de Apel București prin decizia civilă nr. 1170/10.11.2010.

În considerentele deciziei sale, Curtea de apel a arătat că, invocându-se un scop mediat ilicit în privința actului de vânzare - cumpărare, natura nulității nu poate fi decât absolută, aceeași calificare primind-o și nulitate întemeiată pe lipsa calității de proprietar a vânzătorului, în condițiile în care ambele părți au fost de rea credință existând obligația instanței de a verifica aceste susțineri ale reclamantei.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 14.12.2010, iar la data de 31.01.2011, reclamanta a depus la dosarul cauzei o completare a obiectului cererii, solicitând în plus anularea actului de adjudecare nr. 25/10 iulie 1947 și a procesului verbal de executare silită din data de 15 iulie 1947. În motivarea, reclamanta a invocat dreptul de moștenire al soției supraviețuitoare, E. P. B. cu privire la ¾ din succesiune.

Prin sentința civilă nr._/23.09.2011, Judecătoria Sectorului 2 București a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 10 iulie 1947, Tribunalul I. a eliberat către domnii P. M L. și I. O P. actul de adjudecarea nr. 25 având ca obiect imobilul situat în București, .. 40, compus din teren și construcții.

În considerentele actului s-a arătat că imobilul a făcut parte din averea indiviză moștenită de la I. P. B., aparținând domnilor E. P. B., V. P. B.., N. Hanaru, M. B., V. Hanaru, I. Hanaru, C. Hnaru, M. Hanaru, E. Lamatin, N. C., A. Bueu, M. L., C. L., C. L., T. P. B., M. P. B., I. P. B., M. C., E. P., E. P. B., Bălasa C., E. G. și Ministerul Agriculturii și Domeniilor, Oficiul colonizării.

Acești moștenitori au solicitat, iar Tribunalul I. le-a încuviințat, ca ieșirea din indiviziune asupra imobilului să se efectueze prin „scoatere în vânzare prin licitație publică”, stabilindu-se mai multe termene de vânzare iar la data de 6 iulie 1947, prin Jurnalul 6277 imobilul a fost adjudecat în mod definitiv de către concurenții P. M L. și I. O P. în schimbul unui preț de 2._ lei, preț pe care adjudecatarii l-au depus în întregime.

Având în vedere adjudecarea imobilului prin licitație publică și plata în întregime a prețului de vânzare de către adjudecatari, Tribunalul I. a dispus formarea actului de adjudecare care reprezintă titlu de proprietate pentru P. M L. și I. O P..

Ulterior, în temeiul actului de adjudecare s-a întocmit la data de 15 iulie 1947 un proces verbal al portărelului – șef al Tribunalului I. care a pus în executare actul învestit cu formulă executorie asupra imobilul situat în București, .. 40, compus din teren și construcții, punându-i în posesie pe adjudecatarii acestuia, respectiv P. M L. și I. O P..

În cuprinsul procesului verbal de pune în posesie, executorul judecătoresc a arătat că moștenitorii defunctului, I. P. B., reprezentați de avocat, au declarat că nu se opun punerii în posesia adjudecatarilor asupra imobilelor, aceștia fiind declarați puși în posesie.

La data de 23 ianuarie 1948 cei doi coproprietari ai imobilului situat în București, .. 40, P. M L. și I. O P., au încheiat un act de partaj voluntar prin au convenit cu privire la ieșirea din indiviziune asupra imobilului, fiecare dintre cei doi dobândind în exclusivitate, în natura, o parte din imobil, înțelegându-se că nu-și datorează sulte și stabilind un drept de coproprietate, fiecare cu o cotă de 50% pentru părțile comune ale imobilului.

Ca urmare a partajului, I. O P. a dobândit proprietatea exclusivă asupra apartamentului situat la parterul imobilului, compus din 4 camere, baie, oficiu, bucătărie, 2 pivnițe, o cămară, încăperea cuprinsă între curte de lumină, coridor și pivniță iar din podul clădirii încăperea denumită „pod parter” și doua camere denumite ambele „servitor parter”.

La data de 2 aprilie 1951, I. O P. a vândut către O. M. D. și F. A. Dumitrecu partea din imobil care i se cuvenea ca urmare a încheierii actului de partaj voluntar. Între cumpărătoarele imobilului s-a încheiat la data de 18 martie 1974 un contract de donație cu privire la 50% din apartamentul cumpărat, D. C. F. A. dobândind proprietatea exclusivă asupra apartamentului și partea de 50% accesorie apartamentului din părțile comune.

În temeiul acestor înscrisuri și documentației cadastrale, proprietara apartamentului, D. C. F. A. a solicitat înscrierea în Cartea Funciară a imobilului – apartament nr. 1, .. 40.

Instanța de fond a reținut că actul de adjudecare în favoarea P. M L. și I. O P. a fost încheiat de Tribunalul Județului I. în anul 1947, instanță competentă conform dispozițiilor Codului de procedură civilă aplicabile în acel moment întrucât în conformitate cu prevederile art. 54 din codul de procedură civilă din 1921, Tribunalul de ocol era instanța de drept comun, judecătoria având competență specială.

Actul de adjudecare s-a pronunțat în conformitate cu art. 536 și urm. care reglementau licitația publică asupra nemișcătoarelor cu respectarea procedurii prevăzute de art. 691 și urm Cod procedură civilă din 1921 care reglementa „împărțirile și licitațiile”.

Astfel, din considerentele actului de adjudecare nr. 25/10 iulie 1947 reiese s-a întemeiat pe Jurnalul nr._/25 octombrie 1946, pronunțat în temeiul cererilor de partaj formulate de moștenitorii defunctului I P. B..

Potrivit art. 559 și urm. Cod procedură civilă fiecare dintre copărtași precum și persoanele interesate puteau formula o cale de atac specială împotriva actului de adjudecare iar, în conformitate cu prevederile Art. 565, ordonanța de adjudecare rămasă definitivă și executată avea ca efect trecerea către adjudecatar a dreptului ce avea si urmăritul asupra bunului vândut; imobilul insa rămâne liber de orice privilegiu sau ipoteca la care era supus.

În conformitate cu dispozițiile art. 567, ordonanța de adjudecare avea puterea unui titlu executoriu, observându-se însă dispozițiile art. 564 din acest cod. In privința transmiterea dreptului de proprietate si folosința asupra persoanei adjudecatarului aceasta ordonanța are dreptul retroactiv din momentul chiar al depunerii prețului. Art. 568. prevedea că orice cerere de evicțiune, totala sau parțială, a bunului adjudecat, se prescrie in termen de cinci ani din momentul executării ordonanței de adjudecare. Acesta prescripție va curge si contra absenților, nevârstnicilor, interzișilor si celor puși sub consiliu judiciar. Daca cererea de evicțiune se va face înainte de împărțeala prețului adjudecarei tribunalul va putea după cererea adjudecatarului, găsind cererea de evicțiune serioasa sa suspende, cu sau fara cautie, împărțeala prețului pana la judecata definitiva a cererei in revendicare. Când cererea in revendicare va fi făcuta după împărțeala prețului adjudecarei, se va urma după dreptul comun. Prescripțiile începute la epoca publicarea acestui codice se vor regula după legile cele vechi. Cu toate acestea, prescripțiile începute mai înainte de punerea in aplicare a acestui cod, si pentru a căror împlinire ar trebui sa treacă mai mult de cinci ani, se vor împlini după trecere de cinci ani, cu începere de la data punerii in executare a legei de fata”.

Instanța a reținut că reclamanta se pretinde moștenitoarea doamnei E. P., persoană menționată atât în actul de adjudecare cât și în procesul verbal de punere în posesie ca făcând parte dintre moștenitorii lui I. P. B., al cărui imobil a fost scos la licitație în vederea ieșirii din indiviziune. Or, în calitate de moștenitor al unuia dintre părțile actului, reclamanta este obligată să se abțină de la orice act sau fapt de natură să conducă la evicțiunea cumpărătorilor sau urmașilor acestora.

Referitor la motivul de nulitate determinat de prețul derizoriu care ar fi fost plătit pentru imobil, instanța a reținut că în actul de adjudecare s-a stabilit un preț pentru vânzare, de 2._ de lei. Corectitudinea acestui preț a fost verificată atât de un judecător anume delegat pentru verificarea prețul vânzării prin licitație a imobilului cât și de către Ministerul Finanțelor în virtutea Codului de procedură fiscală valabil la momentul respectiv care a arătat, în mod expres că nu contestă prețul vânzării. Prin urmare, instanța a reținut că nu sunt întemeiate susținerile reclamantei privind vânzarea la un preț neserios a imobilului, nevalabilitate care să se reflecte în actul succesiv a cărui anulare face obiectul cererii de chemare în judecată.

Susținerile referitoare la sursa din care au obținut veniturile necesare pentru achiziția imobilului, cumpărătoarele O. M. D. și F. A. Dumitrecu, au fost respinse ca neîntemeiate, nereprezentând un motiv de anulare a contractului de vânzare – cumpărare.

Cu privire la calitatea de proprietar al domnilor P. M L. și I. O P., care au încheiat ulterior actul de partaj voluntar, aceasta a rezultat din actele autentice, învestite cu formulă executorie, emise de Tribunalul I. aflate la dosar. Actul încheiat de portărel nu reprezintă decât un act de executare al titlului executoriu emis de Tribunalul I.. Portărelul nu a încheiat actul de punere în posesie în calitate de vânzător ci au calitatea de vânzători voluntari ai bunului, moștenitorii lui I. P. B. menționați în actului de adjudecare, astfel cum rezultă din cuprinsul acestuia, proprietatea fiind transmisă autorului pârâților din actul de partaj voluntar în mod valabil de către adevărații proprietari ai imobilului.

Înscrierea în Cartea Funciară a imobilului este o formalitate ulterioară dobândirii dreptului de proprietate care nu influențează valabilitatea transmiterii acestuia. Având în vedere că dreptul de proprietate asupra imobilelor este imprescriptibil, proprietarii pot să solicite înscrierea în careta funciară oricând după dobândirea sa. De asemenea, cererea de înscriere în cartea funciară nu are caracterul unei acțiuni în justiție, nefiindu-i aplicabile prevederile referitoare la prescripția extinctivă invocate de reclamantă ca motiv de anulare a actului juridic de partaj voluntar și înscrierilor în cartea funciară.

Susținerile reclamantei privind scopul ilicit al cumpărării imobilului de către P. M L. și I. O P. în sensul că imobilul nu a fost cumpărat în scopul locuirii sale, ci în scop de speculă, „imobilul fiind umplut de chiriași”, cumpărătorii având un alt domiciliul stabil și cumpărând de fapt o „afacere profitabilă” sunt neîntemeiate. În acest caz, deși reclamanta se întemeiază pe prevederile art. 480 Codul civil formulând susținerile referitoare la caracterul exclusiv al dreptului de proprietate, pretențiile sale nu sunt fondate. Astfel, chiar în condițiile în care imobilul ar fi fost cumpărat în vederea derulării unor contracte de închiriere și nu pentru a fi locuit de către proprietari, situația de fapt pretinsă nu poate fi calificată ca fiind contrară legii, ordinii publice sau bunelor moravuri ci reprezentă o modalitate de exercitare în limitele legale a dreptului de folosință asupra imobilului. Susținerile reclamantei referitoare la posesia precară exercitată de pârâți și imposibilitatea invocării posesiei precare ca izvor al uzucapiunii nu sunt concludente, întrucât înscrierea în Cartea funciară a dreptului de proprietate de către pârâtă nu s-a făcut în temeiul dobândirii bunului prin uzucapiune ci, în temeiul titlurilor de proprietate reprezentate de contractul de vânzare cumpărare și contractul de donație, pe deplin valabile.

Susținerile privitoare la modalitatea de dezbaterea a succesiunii defunctului I. P. B., cele privitoare la cota de moștenire a soției sale supraviețuitoare, E. P. B., care figurează în calitatea de vânzătoare printre moștenitorii defunctului în actul de adjudecare, nu pot influența valabilitatea actului de adjudecare. Cotele de moștenire care au influențat modalitatea de împărțire a prețului dobândit prin vânzare silită de coproprietari sunt elemente extrinseci întocmite prin acte civile distincte de cele supuse analizei în prezenta cauză.

Susținerile privind caracterul politic al deposedării moștenitorilor defunctului P. B. de imobil sunt neîntemeiate în condițiile în care în considerentele actului autentic se menționează cererea acestora de ieșire din indiviziune prin vânzare voluntară, cerere admisă de Tribunalul I., nefiind necesară semnarea actului de adjudecare de către vânzătorii bunului în aceste condiții, consimțământul lor fiind exprimat printr-un act prealabil și fiind avut în vedere de către Tribunal la momentul admiterii cererii de vânzare voluntară.

Având în vedere considerentele expuse, instanța a respins cererea referitoare la constatarea nulității absolute a actului de adjudecare 25/10 iulie 1947, a procesului verbal de executare din data de 15 iulie 1947 și a actului de partaj voluntar încheiat între L. M P. și I. O P. în temeiul căruia s-a făcut înscrierea în Cartea funciară a imobilului prin încheierea nr._/26.07.2004. Față de această soluție și față de prevederile art. 34 din Legea 7/1996, instanța a respins și cererea de rectificare a cuprinsului cărții funciare.

Cu privire la plângerea împotriva încheierii de carte funciară, instanța a reținut că, prin încheierea nr._/3.08.2004, Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară – Biroul de Carte Funciară Sector 2 a admis cererea formulată de către pârâtă și a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în mun. București, .. 40, . cartea funciară cu numărul_ a localității București, sector 2.

Dovada existenței dreptului de proprietate asupra acestui imobil s-a făcut cu actul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 607/14 aprilie 1951, contractul de donație autentificat sub nr.2003/18 martie 1974 și actul de partaj voluntar care le-a premers.

Față de cele arătate, având în vederea plângerea formulată în temeiul art. 50 alin.2 din Legea nr.7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară de către petenta, instanța a verificat legalitatea măsurii dispuse de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară – Sector 2 București prin încheierea nr._/2004.

Astfel, în conformitate cu disp. art.26 alin. 4 din legea sus-menționată, înscrierile în cartea funciară sunt de 3 feluri, respectiv intabularea, înscrierea provizorie și notarea. Potrivit alin.4 lit. (a) al acestui articol, intabularea are ca obiect înscrierea definitivă a drepturilor reale. De asemenea, art.19 alin.1 pct. B lit. (a) și lit. (b) din Legea nr.7/1996 prevede că partea a II-a a cărții funciare este referitoare la înscrierile privind dreptul de proprietate și cuprinde, printre altele, numele proprietarului și actul sau faptul care constituie titlul dreptului de proprietate, precum și menționarea înscrisului pe care se întemeiază acest drept.

În acord cu principiul legalității care presupune exactitatea, corectitudinea și certitudinea înscrierilor în cartea funciară, registratorul este chemat să respecte legalitatea formală și legalitatea materială. În primul rând, acesta poate să încuviințeze numai înscrierile actelor și faptelor anume prevăzute de lege sau, după caz, permise, și nu se poate sprijini decât pe cererea și actele care o însoțesc. În al doilea rând, acesta trebuie să cerceteze dacă înscrisul pe baza căruia se solicită înscrierea întrunește condițiile de fond și de formă cerute de lege și dacă din cuprinsul cărții funciare nu există vreo piedică la săvârșirea înscrierii.

Verificând respectarea acestor cerințe de încheierea nr._/2004, instanța a constatat că acesta a respectat întocmai legalitatea formală și materială, potrivit prevederilor Legii nr.7/1996.

Cât privește legalitatea formală, se observă că înscrierea a vizat dreptul de proprietate al pârâtei, intabularea fiind prevăzută expres de dispozițiile art.19 alin.1 pct.B lit. (a) și lit. (b) și art.26 alin.4 din Legea nr.7/1996. De asemenea, pentru soluționarea cererii de înscriere în cartea funciară, registratorul s-a bazat pe cererea formulată de solicitantă și pe contractele de transmisiune a proprietății - actul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 607/14 aprilie 1951 și contractul de donație autentificat sub nr.2003/18 martie 1974.

În privința legalității materiale, instanța a constatat că înscrisurile care a stat la baza intabulării îndeplinesc condițiile de fond și de formă cerute de lege pentru valabilitatea sa, respectiv sunt autentificate de notarul public, poartă semnătura ambelor părți, se referă la imobilul pentru care a solicitat intabularea și în baza acestuia persoana solicitantă a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului. Registratorul de carte funciară poate verifica doar în mod generic valabilitatea actului, nefiind în măsură să constate sau să dispună nulități pe care doar instanța judecătorească, într-o procedură contradictorie, este îndreptățită să le constate sau să le dispună. De asemenea, din cuprinsul cărții funciare, conform extraselor pentru informare și autentificare atașate la dosar, nu rezultă vreo piedică la înscriere, întrucât solicitarea intabulării dreptului de proprietate s-a făcut împotriva proprietarilor tabulari anteriori I. O P. și P. M L. înscriși sub nr. 769/1948, astfel că se respectă principiul relativității înscrierii în cartea funciară. Trebuie subliniat că imobilul respectiv este identificat prin număr cadastral și prin indicarea cărții funciare în care este înscris.

În aceste condiții, având în vedere limitele verificărilor efectuate de către registratorul învestit cu soluționarea cererii de față, instanța a considerat că sunt îndeplinite în cauză cerințele art. 47-48 din Legea nr.7/1996, astfel că în mod legal și temeinic s-a admis cererea de intabulare a dreptului de proprietate în favoarea pârâtei.

Apărările invocate de petentă în cuprinsul plângerii sunt neîntemeiate, întrucât registratorul este obligat, în situația analizată, să admită cererea și să dispună intabularea, pentru că legalitatea materială nu îi conferă posibilitatea de a soluționa fondul raporturilor juridice dintre părți. De asemenea, așa cum s-a arătat anterior nu are relevanță perioada de timp scursă între momentul dobândirii dreptului de proprietate și momentul formulării cererii de înscriere a acestuia în cartea funciară, nefiind aplicabile prevederile referitoare la prescripția extinctivă, astfel cum reclamanta a invocat.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.19 alin.1 pct.B lit. (a) și lit. (b), art.26 alin.4 și art.47-48 din Legea nr. 7/1996, având în vederea că este permisă intabularea definitivă a drepturilor reale, mai ales a dreptului de proprietate asupra unui imobil, instanța a respins ca neîntemeiată plângerea formulată împotriva încheierii dispuse de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară – Biroul de Carte Funciară Sector 2 București, considerând că măsura este conformă Legii nr.7/1996.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța a reținut că dovada efectuării acestora de către pârâtă nu a fost efectuată până la momentul reținerii cauzei spre soluționare, astfel încât nu au format obiectul dezbaterilor contradictorii. Prin urmare solicitările referitoare la onorariul de avocat pot face obiectul soluționării unei cereri separate.

Împotriva acestei sentințe a declaratapelreclamanta Koșa E., cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 01.02.2012, sub nr._ .

Prindecizia civilă nr. 1111 A din 06.12.2012pronunțată de Tribunalul București Secția a IV - a Civilă, s-a respins ca nefondat apelul recurentei-reclamante, împotriva sentinței civile nr._/23.09.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2.

Tribunalul a constatat ca prima instanta s-a conformat pe deplin indrumarilor instantei de casare, procedand la o analiza judicioasa si exhaustiva a tuturor cauzelor de nulitate invocate raportat la dispozitiile legale incidente si contemporane actelor juridice atacate.

De mentionat este faptul ca in rejudecare, la data de 31.01.2011, reclamanta si-a completat cererea, solicitând în plus anularea actului de adjudecare nr. 25/10 iulie 1947 și a procesului verbal de executare silită din data de 15 iulie 1947 invocand dreptul de moștenire al soției supraviețuitoare, E. P. B. cu privire la ¾ din succesiune.

Imobilul in litigiu a făcut parte din averea indiviză moștenită de la I. P. B., aparținând domnilor E. P. B., V. P. B.., N. Hanaru, M. B., V. Hanaru, I. Hanaru, C. Hnaru, M. Hanaru, E. Lamatin, N. C., A. Bueu, M. L., C. L., C. L., T. P. B., M. P. B., I. P. B., M. C., E. P., E. P. B., Bălasa C., E. G. și Ministerul Agriculturii și Domeniilor, Oficiul colonizării.

In urma cererii de iesire din indiviziune sub forma vanzarii la licitatie publica, formulate de mostenitorii defunctului, imobilul a fost adjudecat în mod definitiv de către concurenții P. M L. și I. O P. în schimbul unui preț de 2._ lei, preț pe care adjudecatarii l-au depus în întregime, iar la data de 10 iulie 1947, Tribunalul I. a emis actul de adjudecare nr. 25 ce a constituit titlu de proprietate pentru P. M L. și I. O P., la 15 iulie 1947 adjudecatarii fiind pusi in posesie.

Asa cum a rezultat din procesul verbal de punere în posesie, mostenitorii defunctului, I. P. B., reprezentați de avocat, nu au formulat opozitii la punerea adjudecatarilor in posesie asupra imobilelor.

Ulterior, la data de 23 ianuarie 1948 cei doi coproprietari ai imobilului, P. M L. și I. O P., au încheiat un act de partaj voluntar prin au convenit cu privire la ieșirea din indiviziune asupra imobilului, fiecare dintre cei doi dobândind în exclusivitate, în natura, o parte din imobil, înțelegându-se că nu-și datorează sulte și stabilind un drept de coproprietate, fiecare cu o cotă de 50% pentru părțile comune ale imobilului.

Din succesiunea actelor juridice incheiate, retinute in mod corect de prima instanta, cererea de inscriere in Cartea funciara a apartamentului nr. 1 din .. 40 a fost pe deplin justificata.

In analiza cauzelor de nulitate invocate de reclamanta, prima instanta a retinut in mod corect ca niciunul dintre acestea nu este intemeiat, in conditiile in care atat procedura de partaj, cat si cea de vanzare la licitatie, de emitere a actului de adjudecare si de punere in posesie a adjudecatarilor au respectat dispozitiile legale in vigoare la data efectuarii acestor acte juridice, respectiv dispozitiile codului de procedura civila in vigoare din anul 1921, ilustrate in mod judicios in considerentele sentintei.

Mai mult, impotriva actului de adjudecare nu s-au formulat opozitii sau contestatii de catre mostenitorii lui I. P. B..

Ceea ce trebuie subliniat este faptul ca sustinerile apelantei, reluate ca motive de apel referitoare la dezbaterea succesiunii defunctului I. P. B., precum si cele privind cota de moștenire a soției sale supraviețuitoare, E. P. B., care figurează în calitatea de vânzătoare printre moștenitorii defunctului în actul de adjudecare, nu afecteaza valabilitatea actului de adjudecare si in consecinta valabilitatea operatiunii de transmitere a dreptului de proprietate catre autorii paratei.

In acest context, tribunalul a constatat ca in mod intemeiat prima instanta a respins cererea referitoare la constatarea nulității absolute a actului de adjudecare 25/10 iulie 1947, a procesului verbal de executare din data de 15 iulie 1947 și a actului de partaj voluntar încheiat între L. M P. și I. O P. în temeiul căruia s-a făcut înscrierea în Cartea funciară a imobilului prin încheierea nr._/26.07.2004. Față de această soluție și față de prevederile art. 34 din Legea 7/1996, instanța a respins in consecinta și cererea de rectificare a cuprinsului cărții funciare.

In ceea ce priveste plângerea împotriva încheierii de carte funciară, instanța a reținut că, prin încheierea nr._/3.08.2004, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară – Biroul de Carte Funciară Sector 2 a admis cererea formulată de către pârâtă și a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în mun. București, .. 40, . cartea funciară cu numărul_ a localității București, sector 2, in conditiile in care a fost dovedit dreptul de proprietate asupra acestui imobil cu actul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 607/14 aprilie 1951, contractul de donație autentificat sub nr.2003/18 martie 1974 și actul de partaj voluntar .

In ceea ce priveste exceptia autoritatii de lucru judecat prin raportare la Decizia de casare nr. 1179/10.11.2010 invocata ca motiv de apel, tribunalul a constatat caracterul nefondat al acesteia.

Prin Decizia mentionata, instanta de casare a dispus casarea sentintei initiale si trimiterea cauzei spre rejudecare, calificand natura juridica a cauzelor de nulitate invocate ca fiind absoluta, cu indrumarea pentru instanta de rejudecare de a le analiza, fara insa a statua asupra temeiniciei acestora astfel cum a sustinut apelanta.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recursrecurenta – reclamantă Koșa E..

Recurenta – reclamantă a solicitat desființarea în totalitate a hotărârii în temeiul art. 2 lit. b și lit. f din Noul cod de procedură civilă dar și art. 5 privind competența materială și teritorială în temeiul Legii nr. 118/1990, art. 1 alin. 1 lit. d, referitor la strămutarea în temeiul Legii nr. 165/16 mai 2013, art. 1, alin. 1 referitor la restituirea în natură a imobilelor confiscate abuziv între datele 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 de la autorii ei decedați, caz tipic de încălcarea dreptului de a moșteni prevăzut de art. 46 din Constituie.

Recurenta – reclamantă a arătat că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11.08.2008 pe rolul Judecătoriei Slatina a solicitat în contradictoriu cu D. C. F. A. anularea încheierii de Carte Funciară nr._/26.07.2004 și anularea actului de partaj voluntar a tuturor actelor subsecvente .

La data de 31.01.2011 reclamanta a depus la dosarul cauzei o completare a obiectului cererii, solicitând în plus anularea actului de adjudecare nr. 25/10 iulie 1947 și a procesului verbal de executare silită din data de 15 iulie 1957.

S-a arătat că în motivare, reclamanta a invocat dreptul de moștenire al soției supraviețuitoare E. P. B. cu privire la ¾ din succesiune.

Recurenta – reclamantă a solicitat admiterea recursului declarat la data de 21.06.2013 și menținerea obiectului dosarului nr._ în sensul de „anulare act”.

Recurenta – reclamantă a solicitat să se dispună completarea dispozitivului hotărârii ce se va pronunța, în conformitate cu prevederile art. 281 Cod procedură civilă, referitor la capătul de cerere privind anularea tuturor actelor de înstrăinare a imobilului, situat în .. 40 începând cu data de 05.03.1945 - 10.07. 1947, act de adjudecare nr. 25 investit cu formulă executorie, semnată în fals de fostul rege, folosită pe post de act autentic.

Recurenta – reclamantă a solicitat să se dispună restituirea în natură a imobilului în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 al Legii nr. 165/16.05.2013.

Asupra excepției nulității recursului, invocata din oficiu la termenul de judecată din 14.10.2013, excepție analizată cu prioritate în raport de dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea retine următoarele:

Art. 302 ¹ alin. 1 pct. 3 Cod pr. civila prevede ca cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Motivele de nelegalitate care atrag casarea sau modificarea unei hotarari sunt expuse in art. 304 Cod pr. civila.

In speta, considerentele recursului fac referire la conținutul istoricului cauzei și al unor dispoziții legale care au fost analizate de către instanțele anterioare, însă recurenta nu expune concret o critică cu privire la soluția instanței de apel.

Totodată, analizand continutul deciziei atacate, Curtea constata ca nu pot fi retinute din oficiu motive de nelegalitate de ordine publica, care sa poata fi invocate din oficiu si puse in dezbaterea partilor, conform disp. art. 306 alin. 2 Cod pr. civila.

Ca atare, față de neîncadrarea motivelor recursului în dispozițiile art. 304 Cod pr. civila și apreciind că nu există alte motive de ordine publică, care să atragă modificarea sau casarea hotărârii atacate, Curtea va constata recursul ca fiind nul, în baza disp. art. 302 ¹ alin. 1 pct. 3 raportat la art. 312 Cod pr. civila.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de recurs formulată de recurenta reclamantă KOȘA E. împotriva deciziei civile nr. 1111A/06.12.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă D. C. F. A..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16 octombrie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

I. P. A. C. C. M.

B. S.

GREFIER

V. Ș.

Red. ACB/ Tehnored. TI/ACB

2 ex./25.10.2013

Jud. apel: M. I. L., S. E. P.

← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 121/2013. Curtea de Apel...		Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 238/2013. Curtea... →

Rectificare carte funciară. Decizia nr. 1695/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Decizia nr. 1695/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI