Revendicare imobiliară. Decizia nr. 121/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 121/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 121/2013
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ,
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 121A
Ședința publică din data de 19 Iunie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. B. T.
JUDECĂTOR: S. T.
GREFIER: P. B. B.
Pe rol se află soluționarea apelurilor civile formulate de apelantele – reclamante S. A., T. D. E., C. A., cu domiciliul ales la S. "Țuca Z. & Asociații și apelantul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile numărul 1861/29.10.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți DIRECȚIA G. A ADMINISTRĂRII FONDULUI IMOBILIAR, . M. BUCUREȘTI, O. R., F. A., G. F., V. N., R. L., S. M., P. N. GENERAȚIE - CRESTIN DEMOCRAT.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanții – reclamanți prin avocat Busini D., cu împuternicire avocațială nr._/2013 aflată la fila 57 din dosar și intimata – pârâtă O. R. prin avocat D. A., cu împuternicire avocațială nr._/2012 aflată la fila 28 din dosar, lipsă fiind reprezentanții celorlalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că procedura de citare cu intimata-pârâtă . fost restituită la dosar cu mențiunea „destinatar mutat de la adresă; noul proprietar nu permite afișarea”; la data de 23.05.2013 Primăria M. București a răspuns adresei prin care s-a solicitat a se comunica cererea care a stat la baza Hotărârii nr. 3648/22.01.2001 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995; la data de 10.06.2013 s-a depus la dosar cerere de scoatere din cauză a intimatei-pârâte . de faptul că a încetat contractul de închiriere al acesteia cu .>
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererile de apel.
Apelantele – reclamante prin avocat solicită admiterea apelului și schimbarea în parte a Sentința civilă nr. 1861 din data de 29.10.2012 pronunțate de către Tribunalul București în prezenta cauză, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată pe aspectele apelate. De asemenea, pentru considerentele anterior expuse, solicită respingerea cererii de apel formulate de apelantul – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, ca neîntemeiată.
Intimata – pârâtă O. R. prin avocat solicită respingerea apelului formulat de apelantele – reclamante S. A., T. D. E., C. A. ca neîntemeiat și pe cale de consecință menținerea ca temeinică și legală a hotărârii apelate cu cheltuieli de judecată pe cale separată. Arată că soluția pronunțată de către instanța de fond este corectă și legală, în raport de întregul material administrat în cauză și în funcție de dispozițiile legale aplicabile în prezenta cauză. În privința apelului formulat de apelantul – pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL arată că lasă la aprecierea Curții soluționarea acestuia.
CURTEA,
Prin sentința civilă apelată, TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA A
III-A CIVILĂ a dispus: „Respinge excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, ca neîntemeiată.
Respinge excepția lipsei calității procesuale active, ca neîntemeiată.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Direcția G. a Administrației Fondului Imobiliar cu sediul în București sector 5 ..16, . sediul în București sector 5 Calea Ferentari nr.72 . M. București cu sediul în București sector 1 Piața Presei Libere nr.l corp B, S. M. cu sediul în București sector 3 ..17, P. N. Generație -C. Democrat cu sediul în București sector 3 . și Furcoîu A. domiciliat în București sector 5Bdul M. K. nr.18 parter . cererea formulată în contradictoriu cu aceștia pentru lipsa calității procesuale pasive.
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele S. Anajudor D. E. și C. A. cu domiciliul procesual ales la S. Ț. ,Z. și Asociații cu sediul în București sector 1 Piața V.,..4-8 America House . cu pârâții M. București prin Primar General cu sediul în București sector 6 splaiul Independenței nr.291-293 și O. R. cu domiciliul în București sector 5 ..18 ., G. F. cu domiciliul în București sector 5 ..18 . cu domiciliul în București sector 5 ..18 . și R. L. cu domiciliul în București sector 5 ..18 ..
Obligă pârâtul M. București prin Primarul General să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților imobilul situat în București, sector 5, .. 18 (fost 48) compus din teren în suprafață de 131 m. p. cu următoarele vecinătăți: la nord - pe o lungime de 4,26 m - imobil din .. 20; la est - pe o lungime de 26,72 m - imobil din .. 16; la sud - 7,13 m - . vest - pe o lungime de 22,57 m - imobil .. 20, conform raportului de expertiză topografică întocmit de expert M. F. și construcția amplasată pe acest teren cu o suprafață construită la sol de 104 m. p. cu regim de înălțime S+P+2E cu excepția spațiilor de locuit și a terenului aferent acestora, conform contractelor de vânzare-cumpărare nr._/25.01.1999 (.), nr._/04.04.1997 (.), nr. 3222/18.11.1999 (.) și nr._/20.04.1999 (.).
Respinge cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții O. R., G. F., V. N. și R. L. ca nefondată.
Respinge cererea reconvențională formulată de pârâta O. R. ca inadmisibilă”.
A arătat următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la nr._ reclamanții S. A. ,T. D. E. și C. A. au chemat în judecată pârâții DIRECȚIA G. A ADMINISTRĂRII FONDULUI IMOBILIAR, . BUCUREȘTI REPREZENTAT PRIN PRIMARUL GENERAL, P. M. BUCUREȘTI, P. N. GENERAȚIE, S. MAROCHINER S. ,F. A., G. F., V. NICUUNA,R. L. și O. R. pentru obligarea acestora de a le lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București ..48 compus din construcție cu subsol,parter și 2 etaje,precum și terenul aferent de 136,07 m. p și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantele arată că autorul lor, N. S., a cumpărat imobilul situat în București . fost nr.68 care în prezent se numește . din construcție cu subsol ,parter și 2 etaje cu 6 apartamente și terenul aferent în suprafață de 136,07 m.p. conform contractului de vânzare cumpărare nr._/22.11.1940 .
Reclamantele arată că S. A. este soția supraviețuitoare a lui S. G. fiul lui S. Naejar reclamantele T. D. E. și C. A. sunt fiicele lui S. G..
Imobilul a fost preluat de stat prin Decretul de naționalizare nr.92/1950 la poziția nr.7433.
Reclamantele arată că au formulat cerere în baza Legii nr.H2/1995,iar prin hotărârea nr.3648/22.01.2001 s-a stabilit că au dreptul la despăgubiri în cuantum de_ lei ,sumă pe care nu au încasat-o pentru că au formulat notificări în baza Legii nr.10/2001 solicitând, în principal, restituirea în natură a imobilului, iar, în subsidiar, despăgubiri. Notificarea nu a fost soluționată.
Arată reclamantele că 3 dintre apartamentele imobilului sunt închiriate ar 3 au fost vândute în baza Legii nr.112/1995. Astfelja parter sunt încheiate contracte de închiriere cu S. Marochiner SA,P. N. Generație și F. A.. La etajul 1 au fost vândute apartamentele nr.3 către O. R. și nr. 4 către G. F. .La etajul 2 au fost vândute apartamentele nr.5 către V. N. și nr.6 către R. L..
Reclamantele arată că acțiunea în revendicare are caracter imprescriptibil și că imobilul a fost preluat abuziv fără o justă și prealabilă despăgubire încălcându-se dispozițiile art.481 cod civil și ale Declarației Universale a Drepturilor Omului care ocrotește dreptul de proprietate. în consecință,susțîn reclamantele ,imobilul nu a ieșit din patrimoniul autorului lor și pârâții care dețin apartamentele în baza unor contracte de vânzare cumpărare nu au devenit proprietari ai imobilului pentru că statul nu avea dreptul să transmită proprietatea. CEDO s-a pronunțat în sensul constatării unei încălcări a dispozițiilor art.l din Protocolul nr.l.
Reclamantele arată că titlul lor este mai bine caracterizat provenind de la adevăratul proprietar.
În drept au fost invocate prevederile art.480 Cod civil ,art.644 Cod civil,art.l890 Cod civil ,art.21 din Decretul nr.167/1958.
Pârâta O. R. a formulat cerere reconvențională la data de 19.03.2008-fila 99- solicitând să se constate că este proprietara apartamentului nr.3 situat în București sector 5 ..18.
Prin întâmpina re, pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului motivat de faptul că valoarea apartamentului este sub 500.000 lei,excepția lipsei calității procesuale active întrucât S. N. nu este aceeași persoană cu S. N. și excepția lipsei coparticipării procesuale active obligatorii întrucât reclamantele nu au făcut dovada lipsei capacității procesuale de folosință a lui S. Sebastia.
Mai susține pârâta că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că autorul reclamantelor ar fi achitat prețul integral. Se arată că a fost de bună credință la încheierea contractului de vânzare cumpărare și a avut convingerea că a cumpărat de la un proprietar,că nu s-a formulat cerere pentru nulitatea contractului ,că reclamantelor li s-au acordat despăgubiri în baza Legii nr.112/1995 și că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.10/2001.
Prin încheierea de ședință din data de 3.09.2008 s-a dispus disjungerea cererii principale și cererii reconvenționale formulată de O. R. din dosarul nr._/3/2007 al Tribunalului București secția a lll-a civilă și s-a format prezentul dosar.
La data de 18.03.2008 P. N. Generație - C. Democrat a depus întâmpinare-fila 97- invocând excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât deține doar folosința imobilului conform unui contract de închiriere J. acțiunea în revendicare prin caracterul petitoriu pune în discuție dreptul de proprietate asupra bunului.
La data de 16.04.2008 S. Marochiner SA a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive întrucât este locatar al spațiului închiriat.
Cererea reconvențională formulată de pârâta R. L. constituie obiectul dosarului nr._/3/2007 din care s-au disjuns cererea principală de față și cererea reconvențională formulată de O. R..
Administrația Fondului Imobiliar a depus la data de 2.05.2008 întâmpinare invocând excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât nu are în proprietate nici un imobil pe raza municipiului București.
Instituția Prefectului M. București a depus întâmpinare la data de 30.12.2008 invocând excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Prefecturii municipiului București care reprezintă sediul instituției,lipsa calității procesuale pasive a Instituției Prefectului M. București susținând că nu are competența de a soluționa notificările înregistrate în baza Legii nr.l0/2001,ci numai Primarul M. București.
Prin încheierea din data de 1.04.2009 excepțiile invocate au fost unite cu fondul cauzei.
La data de 13.05.2009 s-a dispus suspendarea judecății cauzei în baza art.46 din Legea nr.10/2001 ,încheiere ce a fost casată prin decizia civilă nr.1280 R/12.10.2010 pronunțată de Curtea de Apel București secția a IV-a civilă și cauza trimisă la instanța de fond pentru continuarea judecății.
După reluarea judecății ,1a data de 29.03.2012 S. Marochiner a arătat că nu își mai desfășoară activitatea în imobilul ce face obiectul cauzei, contractul de închiriere încetând la data de 8.01.2010.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului tribunalul constată,în fapt și în drept următoarele:
În baza art.137 Cod procedură civilă care prevede că instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii tribunalul va analiza cu prioritate excepțiile invocate.
În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Tribunalului se constată că aceasta este neîntemeiată întrucât valoarea imobilului este peste 500.000 lei astfel cum au indicat reclamanții și cum a fost stabilit prin raportul de expertiză de evaluare a imobilului la suma de 1.587.000 lei. La stabilirea competenței materiale nu este avută în vedere valoarea fiecărui apartament ce face parte din clădire, ci imobilul în întregul său.
De altfel,instanța s-a pronunțat în acest sens și prin încheierea din data de 18.02.2009.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active tribunalul constată că potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat la nr._/22.11.1940 la Tribunalul I. secția notariat S. N. a cumpărat imobilul situat în București . fost 68 cumpărătorul preluând rambursarea întregului împrumut garantat cu ipotecă.
Conform declarației notariale autentificate la data de 11.01.2006 la BNP F. R. din Rîmnicu V. N. S. este una și aceeași persoană cu N. S.,fiul lui S. P. și S. Z..
N. S. a decedat la data de 17.03.1965 lăsând ca moștenitori pe soția sa,S. Sebastia și fiul său, S. G. așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.20/6.02.2001 întocmit de BNP E. M. din București.
S. G. a decedat la data de 9.11.1986 având ca moștenitori ,așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.250/4.03.1987 emis de fostul Notariat de Stat județean Sibiu, pe reclamantele din cererea de față, respectiv S. A. ,soție,și fiicele S. D. E. care se numește în prezent T. conform actelor de stare civilă depuse la dosar și S. A.,în prezent C. conform actelor de stare civilă depuse la dosar.
Potrivit certificatului de deces depus la dosar S. Sebastia a decedat la data de 16.03.2005.
În consecință,pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamantele au făcut dovada calității procesuale active demonstrând că sunt moștenitoarele lui S. N.,astfel că va respinge această excepție ca neîntemeiată.
în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă tribunalul va admite excepția lipsei calității procesuale pasive față de pârâții Direcția G. a Administrației Fondului Imobiliar,. P. M. București întrucât aceste instituții nu au calitatea de posesor neproprietar ai imobilului. Aceeași soluție și față de S. Marochiner ,P. N. Generație și F. A. întrucât așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei ,respectiv adresa nr.5883/5.01.2001 eliberată de . chiar din susținerile reclamantelor din cererea de chemare în judecată aceștia dețineau spațiile ocupate cu titlul de locatari conform contractelor de închiriere încheiate cu autoritățile locale. De altfel,așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar,respectiv adresa nr. 204/27.03.2012 pârâta S. Marochiner nu își mai desfășoară activitatea în spațiul închiriat din ..16-18 fost nr.46 și 48 având în vedere că a încetat contractul de închiriere de la data de 8.01.2010.
În consecință, tribunalul va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a acestor pârâți și va respinge cererea de chemare în judecată formulată față de aceștia pentru lipsa calității procesuale pasive.
în ceea ce privește fondul cauzei tribunalul constată că potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat la nr._/22.11.1940 la Tribunalul I. secția notariat S. N. a cumpărat imobilul situat în București . fost 68 compus din terenul și clădirea ce se află pe el.
Potrivit procesului verbal din data de 16.01.1943 întocmit de Comisia pentru înființarea cărților funciare imobilul situat în București . fost 68 era compus din teren de 120 m. p. ,1a parter prăvălie,boxă,dependințe,la etajul 1 și 2 câte 5 camere cu antreu și dependințe. A fost menționat ca proprietar S. P. N. . Așa cum rezultă din anexele la procesul verbal se face vorbire despre contractul de vânzare cumpărare autentificat la nr._/22.11.1940 astfel că este vorba despre aceeași persoană. Menționarea la numele proprietarului de la acel moment al imobilului a prenumelui tatălui acestuia era o practică obișnuită la vremea respectivă. S-a făcut mențiunea existenței ipotecii în cuantum inițial de 600.000 lei ceea ce înseamnă că S. N. a achitat până la întocmirea procesului verbal o parte din suma datorată Creditului Funciar U. din București.
Imobilul a fost preluat de stat conform Decretului nr.92/1950 ,S. N. fiind menționat la poziția 7433 din anexa la decret pentru București.
Astfel cum rezultă din raportul de expertiză tehnică întocmit în specialitatea topografie imobilul ce face obiectul cauzei este cel care figurează în actul de proprietate deținut de autorul reclamantelor, N. S.. Imobilul a purtat denumirea de . Martie,iar în prezent M. K..
Ca urmare a apariției Legii nr.112/1995 reclamantele au formulat cerere de acordare de despăgubiri ce a fost admisă conform hotărârii nr.3648/22.01.2001 ,despăgubirile nefiind încasate întrucât astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei au depus notificare în baza Legii nr.10/2001 nerezolvată până în prezent.
În baza același legi nr.112/1995 pârâta O. R. a cumpărat conform contractului de vânzare cumpărare nr._/25.01.1999 apartamentul nr.3 situat în imobilul din ..18 etaj 1 compus din hol,cămară,oficiu,baie,bucătărie în suprafață de 41,22 m. p., 19,96 m. p teren sub construcție și cota indiviză de 16,63% din părțile de folosință comună.
La data de 20.04.1999 pârâta R. L. a cumpărat apartamentul nr.6 din imobilul din ..18 etaj 2 compusă din vestibul,2 camere,bucătărie,baie în suprafață de 33,13 m. p. ,14,35 m. p. teren sub construcție și cota indiviză de 11,24% din părțile de folosință comună.
Potrivit adresei nr.5883/5.01.2001 în baza Legii nr.112/1995 a fost vândut pârâtului G. F. apartamentul nr.4 etaj 1 din imobil conform contractului de vânzare cumpărare nr._/4.04.1997 și pârâtei V. N. apartamentul nr.5 etaj 2 conform contractului de vânzare cumpărare nr.3222/18.11.1999.
Conform raportului de expertiză tehnică în specialitatea topografie ce a avut ca obiectiv identificarea imobilului teren și construcție acesta este situat la nr.18 fost nr.48 pe . suprafața terenului este de 131 m. p. Expertul a mai constatat că pe teren există o construcție cu destinația de locuință.
Raportul de expertiză tehnică imobiliară a constatat că imobilul are o suprafață construită la sol de 104 m. p. ,clădirea având vedere la stradă și regim de înălțime S+P+2E.Suprafața desfășurată este de 384,8 m. p. și are spații de locuit și spații comerciale la parter stradă. . se face direct din stradă,iar pentru apartamente accesul se face prin gangul circulabil al clădirii. Expertul a mai constatat că anul edificării clădirii este anterior anului 1940. Tribunalul va avea în vedere acest raport de expertiză constând că expertul a realizat lucrarea pe baza înscrisurilor depuse la dosar și a constatărilor de la fața locului fără a putea intra în clădire din cauza lipsei de cooperare a pârâților.Tterenul în suprafață de 131 m. p. are următoarele vecinătăți: la nord - pe o lungime de 4,26 m - imobil din .. 20; la est - pe o lungime de 26,72 m - imobil din .. 16; la sud - 7,13 m - . vest - pe o lungime de 22,57 m - imobil .. 20,
Tribunalul constată că în cauză reclamantele revendică imobilul situat în București sector 5 ..18 fost nr.48 compus din teren în suprafață de 131 m. p. și construcția existentă pe teren.
O parte din imobil este deținut de M. București ca unitate administrativ teritorială în baza Decretului nr.92/1950,iar o parte ,așa cum rezultă din contractele de vânzare cumpărare arătate mai sus,este deținut de pârâții O. R., R. L.,Graghici F. și V. N..
Art.480 din vechiul Cod civil ,în vigoare la data depunerii cererii de chemare în judecată, reglementează dreptul de proprietate și stabilește principii de dovadă și situații de distins.
Potrivit acestui text de lege pentru a hotărî asupra cererii de revendicare trebuie comparate titlurile de proprietate deținute de părțile litigante.
în cauza de față reclamantele exhibă titlul de proprietate al autorului lor, S. N. de la care imobilul a fost preluat de stat, iar pârâții invocă în dovedirea dreptului lor de proprietate Decretul nr.92/1950 în cazul M. București și contractele de vânzare cumpărare încheiate de pârâții persoane fizice în baza Legii nr.112/1995.
În ambele situații nu se poate face abstracție de dispozițiile Legii nr.10/2001 și de Decizia nr.33/2008 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în ceea ce privește recursul în interesul legii cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulate după . Legii nr. 10/2001.
Potrivit acestei decizii concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Prin urmare,în afară de criteriile prevăzute de art.480 Cod civil trebuie a fi analizate și criteriile conținute în Decizia nr.33/2008.
Înalta Curte de Casație și Justiție arată în considerentele deciziei că atunci când există neconcordanțe între legea internă și Convenție, trebuie să se verifice pe fond părțile au un bun în sensul Convenției - o hotărâre judecătorească anterioară prin care li s-a recunoscut dreptul de proprietate sau o speranță legitimă în același sens.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că nu se poate aprecia că existența Legii nr. 10/2001 exclude, în toate situațiile, posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare, căci este posibil ca reclamantul într-o atare acțiune să se poată prevala la rândul său de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional și trebuie să i se asigure accesul la justiție.
S-a arătat că este însă necesar a se analiza, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, în ce măsură legea internă intră în conflict cu Convenția europeană a drepturilor omului și dacă admiterea acțiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori securității raporturilor juridice.
Potrivit art.2 alin 1 lit. a din Legea nr.10/2001 prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare.
În consecință,în cazul comparării titlului de proprietate deținut de reclamante ce emană de la adevăratul proprietar cu cel invocat de stat este preferabil cel al reclamantelor întrucât Decretul nr. 92/1950 a fost considerat ca fiind abuziv.
În speță reclamantele se prevalează de un bun în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește partea din imobil deținută de pârâtul M. București.
De asemenea,se constată că prin admiterea acțiunii în revendicare nu se aduce atingere altui drept de proprietate ocrotit sau securității raporturilor juridice.
Prin urmare,tribunalul va obliga pârâtul M. București să lase în deplină proprietate și posesie partea din imobil deținută de acest pârât.
În ceea ce privește apartamentele pentru care au fost încheiate contracte de vânzare cumpărare cu pârâții persoane fizice tribunalul constată că aceste contracte sunt valabil încheiate și că ,prin urmare, pârâții se prevalează de un bun în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului. Reclamantelor, însă, nu li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra acestor apartamente printr-o hotărâre judecătorească. Așa cum arată și înalta curte de Casație și Justiție în Decizia nr.33/2008 un criteriu ce trebuie avut în vedere în analiza acțiunii în revendicare întemeiate pe dreptul comun este acela de a se analiza dacă pârâții dețin un drept de proprietate ocrotit ,ceea ce în cauză ,așa cum am arătat, este îndeplinit. De asemenea,tribunalul constată și că prin admiterea cererii în revendicare cu privire la aceste apartamente s-ar aduce atingere securității raporturilor juridice .
În consecință,tribunalul,va respinge acțiunea în revendicare ca nefondată în ceea ce privește apartamentele ce fac obiectul contractelor de vânzare cumpărare încheiate de pârâții persoane fizice în baza Legii nr.112/1995.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta O. R. tribunalul constată că aceasta are ca obiect să se constate că este proprietară a apartamentului nr.3 din imobil și,pe cale de consecință,că este cumpărător de bună credință. Cererea este inadmisibilă raportat la dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă și la faptul că aceste cereri sunt ,în realitate,argumente în apărarea dreptului de proprietate rezultat din contractul de vânzare cumpărare. Acestea nu pot constitui cereri de sine stătătoare de vreme ce pârâta are posibilitatea de a solicita realizarea dreptului.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele și pârâtul M. București reprezentat legal de către Primarul General.
În apelul său, pârâtul a invocat art.304 pct.9 C.pr.civ. și a susținut că apreciază că sentința civilă pronunțată este netemeinică și nelegală pentru următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat instanței de judecată să oblige pârâții să le lase în deplina proprietate și posesie imobilul situat în București, .. 48 compus din construcție cu subsol, parter și doua etaje precum și terenul aferent de 136,07 mp.
Tribunalul ca și instanță de fond a admis cererea și a obligat pârâtul M. București prin Primarul General să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților imobilul situat în București, sector 5, .. 18 (fost 48) compus din teren în suprafață de 131 mp cu următoarele vecinătăți: la nord - pe o lungime de 4,26 m - imobil din .. 20; la est - pe o lungime de 26,72 m - imobil din .. 16; la sud - 7,13 m - . vest - pe o lungime de 22,57 m - imobil .. 20, conform raportului de expertiză topografică întocmit de expert M. F. și construcția amplasată pe acest teren cu o suprafață construită la sol de 104 m.p. cu regim de înălțime S+P+2E cu excepția spațiilor de locuit și a terenului aferent acestora, conform contractelor de vânzare-cumpărare nr._/25.01.1999 (.); nr._/04.04.1997 (.); nr. 3222/18.11.1999 (.) și nr._/20.04.1999 (.). Respinge cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții O. R., G. F., V. N. și R. L. că nefondată. Respinge cererea reconvențională formulată de pârâta O. R. că inadmisibilă.
În raport de dispozițiile obligatorii ale deciziei nr. 33/2008 a ICCJ consideră recurentul că instanța de judecată trebuia să analizeze fondul cauzei doar prin raportare la dispozițiile Legii speciale.Considerentele instanței de fond sunt în totala contradicție atât cu motivarea instanței supreme, cât și cu modalitatea în care legiuitorul a înțeles să reglementeze situația reparației în cazul imobilelor preluate abuziv, stabilindu-se că singura posibilitate pentru valorificarea dreptului de proprietate este Legea nr. 10/2001.Potrivit Deciziei nr. 33/2008 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în recursul în interesul legii, de la data intrării în vigoare a legii speciale de restituire nu mai sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, respectiv revendicarea întemeiata pe dispozițiile art. 480 Cod civil.În motivarea recursului în interesul legii s-a arătat că, deși avantajos prin accesul direct la instanțele judecătorești, dar rigid și conservator prin câmpul sau de aplicare (întrucât a fost restrâns la actele de preluare fără titlu ori cu titlu nevalabil), dreptul comun a fost părăsit de Legea nr. 10/2001, fiind înlocuit cu norme speciale de drept substanțial și cu o procedura obligatorie și prealabila sesizării instanțelor judecătorești.Legea noua extinde aplicarea principiului restitutio în integrum și, totodată, diversifica amplu gama măsurilor reparatorii, pe care le supune unor proceduri tehnice, caracteristice dreptului administrativ și, în parte, necunoscute dreptului civil comun.Se mai arată că, prin legea nouă, sunt reglementate toate cazurile de preluare abuziva a imobilelor din perioada 6 Martie 1945 - 22 Decembrie 1989, ce intră sub incidența acestui act normativ, indiferent dacă preluarea s-a făcut cu titlu valabil sau fără titlu valabil, fiind vizată inclusiv restituirea acelor imobile a căror situație juridică și-ar fi putut găsi dezlegarea, până la data intrării sale în vigoare, în temeiul art. 480 și art. 481 din Codul Civil. Temeiul nașterii dreptului la retrocedare este un izvor complex de raporturi juridice.Întrucât reglementările cuprinse în Legea nr. 10/2001 interesează substanțial și procedural ordinea publica, rezultă că acestea sunt de imediata aplicare.Înalta Curte de Casație și Justiție a mai arătat că soluția a fost anticipată legislativ prin art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica și regimul juridic al acesteia, care prevede că: "Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație."Or, Legea nr. 10/2001 reglementează masuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil, astfel că, după . acestui act normativ, dispozițiile art. 6 alin (2) din Legea nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea unor imobile aflate în aceasta situație. Cu atât mai mult sunt, deci, inadmisibile și acțiunile în revendicare introduse după . Legii nr. 10/2001 de persoanele care au utilizat procedura din aceasta lege speciala, soluție conforma cu regula non bis în idem și cu principiul securității juridice consacrat în jurisprudența C.E.D.O. (Brumărescu - 1997 s.a.).
Legea nr. 10/2001 suprimă, așadar acțiunea dreptului comun al revendicării, dar nu și accesul la un proces echitabil, întrucât, ca lege nouă, perfecționează sistemul reparatoriu și procedural, controlul judecătoresc al reparațiilor, prin accesul deplin și liber la trei grade de jurisdicție, în condițiile art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție, și ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeana a Drepturilor Omului."Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2010, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 Martie 1945 - 22 Decembrie 1989, republicată, imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natura, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare. Potrivit art. 22 alin. 1 din aceeași lege persoana îndreptățită va notifica în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a legii persoana juridica deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.Rezultă din aceste dispoziții legale că legea a instituit o procedura administrativa specială având că obiect restituirea imobilelor deținute la data intrării în vigoare a legii, de stat, unitățile administrative teritoriale ori de către alte persoane juridice constituite de stat ori la care acesta este asociat ori acționar majoritar cum este și speța de față.Având în vedere motivarea instanței supreme, cât și modalitatea în care legiuitorul a înțeles să reglementeze situația reparației în cazul imobilelor preluate abuziv, singura posibilitate pentru valorificarea dreptului de proprietate al reclamanților era Legea nr. 10/2001.
Mai arată recurentul că instanța de judecata dispune restituirea în natura a imobilului, fără a clarifica însă situația juridică a acestuia în raport de concluziile raportului de expertiza care identifică efectiv imobilul solicitat.Motivarea instanței de judecată în sensul restituirii în natura a acestei părți din imobilul în litigiu nu poate fi interpretata decât că superficiala, în condițiile în care aceste aspecte nu rezulta cu claritate dintr-o adresa emisa de Administrația Fondului Imobiliar sau . au atribuții în administrarea bunurilor municipalității, în raport de concluziile raportului de expertiza care identifica în mod efectiv imobilul.Necesitatea existentei unor astfel de relații în opinia recurentului, rezida din faptul că, existenta unor eventuale vânzări sau o neidentificarea corecta a imobilului duce la imposibilitatea punerii în executare a unei astfel de hotărâri și încălcarea dreptului de proprietate al unor terțe persoane. Cât privește suprafața de teren restituita consideră că instanța de judecata trebuia să aibă în vedere dispozițiile speciale ale art. 7 alin. (4) și (5) din Legea nr. l/2009, și să le aplice în sensul reglementat de legiuitor fără a încălca astfel dreptul de proprietate al unor terțe persoane, cumpărătore în temeiul Legii nr. 112/1995.Legea nr. 1/2009 a completat art. 7 din Legea nr. 10/2001, care reglementa modalitatea de restituire a imobilelor preluate de stat în perioada 06.03._89, prin adăugarea alin. 5 în care se preciza expres faptul că terenurile aferente imobilelor înstrăinate chiriașilor, conform Legii nr. 112/1995, nu se restituie chiriașilor.Fiind vorba de o normă precizatoare a unei legi speciale de reparație, acestea erau de imediată aplicare și, în condițiile în care imobilul a cărui restituire se solicita de către reclamanta intra sub incidența acestei legi, instanța de fond trebuia să tina seama de aceasta.HG nr. 923/01/09.2010 cuprindea Norme Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, lege în vigoare la data formulării acțiunii reclamantei. Atât dispozițiile art. 7 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, cât și dispozițiile Legii nr. 112/1995, interpretate prin HG nr. 923/2010, erau în vigoare la data pronunțării sentinței instanței de fond, motiv pentru care le ar fi trebuit aplicate în sensul edictat de legiuitor.Potrivit alineatului (5),: "(5) Nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare."Acest articol reprezintă o excepție de la restituirea în natura.În raport de dispozițiile legale mai sus menționate, rezulta că, terenul aferent construcțiilor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, respectiv curtea imobilului - curte este și suprafața de tren restituita în speța de fata, nu se restituie în natura.În același sens sunt și dispozițiile art.7 pct. 3 din HG nr. 923/01.09.2010 coroborat cu art. 5 din același act normativ care vin și explicitează în mod clar ce se înțelege prin noțiunea de teren aferent și faptul că acesta nu se restituie în natura.Astfel, Potrivit art „7.3. Sunt exceptate de la restituirea în natura terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. Pentru aceste terenuri foștii proprietari beneficiază de masuri reparatorii în echivalent acordate în condițiile legii.Prin noțiunea «teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995» se înțelege terenul pe care este amplasată construcția, respectiv amprenta construcției, cât și terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia indiferent de categoria de folosința. Stabilirea suprafeței de teren necesare bunei utilizări a construcției se face, motivat, de către entitatea investita cu soluționarea notificării. Entitatea investita cu soluționarea notificării va menționa în mod expres în conținutul deciziei/dispoziției sau ordinului, pe lângă descrierea construcției (materiale, suprafețe, anul edificării) și situația juridica a acesteia și suprafața de teren ce nu se restituie în natura și pentru care se propune acordarea de masuri reparatorii în echivalent."
Pentru aceste motive, solicită admiterea căii sale de atac si să se modifice, sentința atacata, în sensul respingerii cererii de chemare în judecata ca neîntemeiata. În drept dispozițiile art. 304 pct.9 C.proc.civ. În baza art.242 alin.2 C.proc.civ., solicită judecarea cauzei și în lipsa.
În apelul reclamantelor S. A., T. D. E. (fostă S. D. E.), și C. A. (fostă S. A.), reprezentate de S.C.A. Țuca Z. & Asociații, se solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, arătându-se următoarele:
I. S. istoric al situației de fapt
1. La data de 22 noiembrie 1940, între C. C. S. și S. C. C., în calitate de vânzători, și N. S., în calitate de cumpărător, s-a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._ de Tribunalul I., având că obiect imobilul situat în București . (fost 68), compus din construcție cu subsol, parter și 2 etaje, numărând în total 6 apartamente, precum și terenul aferent în suprafață de 136,07 mp („Imobilul").
2. Ulterior, în anul 1950, Imobilul a fost preluat abuziv de stat prin Decretul de naționalizare nr. 92/1950, poziția 7433, fără vreo justă și prealabilă despăgubire, încălcându-se dispozițiile constituționale de la acel moment.
3. O dată cu apariția Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, astfel cum a fost modificată, („Legea nr. 112/1995"), reclamantele, în calitate de moștenitoare ale defunctului S. N., au formulat o cerere întemeiată pe dispozițiile acestei legi.
4. Prin hotărârea nr. 3648/22.01.2001, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 din cadrul Consiliului General al M. București a dispus acordarea sumei de_ lei cu titlu de despăgubiri pentru Imobilul mai sus indicat.
5. Între timp, însă, a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, („Legea nr. 10/2001"), care instituia dreptul foștilor proprietari și al moștenitorilor acestora, de a formula notificări prin care să solicite restituirea în natură a imobilelor preluate de stat în mod abuziv în perioada comunistă.
6. Întrucât reclamantele nu au încasat suma dispusă a fi plătită cu titlu de despăgubiri prin hotărârea Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 din cadrul Consiliului General al M. București, reclamantele au formulat notificări în temeiul Legii nr. 10/2001, adresate Primăriei M. București, pe de-o parte, și respectiv Prefecturii M. București, pe de altă parte, prin care am solicitat în primul rând restituirea în natură, iar, în subsidiar, în măsura în care restituirea în natură nu ar fi fost posibilă, plata de despăgubiri, calculate la „valoarea justă" a imobilului.
A. Primul ciclu procesual. procedura în fața instanței de fond. soluția pronunțată de Tribunalul București
7. Având în vedere lipsa vreunui răspuns din partea Primăriei M. București, respectiv Prefecturii M. București la notificările formulate de reclamante în temeiul Legii nr. 10/2001, precum și încălcarea dreptului de proprietate al reclamantelor, în calitate de proprietare neposesoare ale Imobilului, reclamantele am formulat acțiune în revendicare, în contradictoriu cu pârâții, posesori neproprietari ai apartamentelor ce se află în Imobilul ce a aparținut autorului subsemnatelor.
8. Acțiunea în revendicare a reclamantelor-recurente a fost înregistrată la Tribunalului București, Secția a III-a civilă formând obiectul dosarului nr._ .
9. Prin încheierea pronunțate în data de 13.05.2009, s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea notificărilor formulate de subsemnatele în temeiul Legii nr. 10/2001.
10. împotriva acestei încheieri, subsemnatele am formulat recurs, admis de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă prin decizia nr. 1280/12.10.2010, dispunându-se casarea încheierii recurate și transmiterea cauzei la instanța de fond pentru continuarea judecății.
B. Cel de-al doilea ciclu procesual. soluția pronunțată de instanța de fond
11. în vederea rejudecării fondului cauzei după desființarea încheierii pronunțate în data de 13.05.2009, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, cu prim termen de judecată la data de 25.06.2012.
12. în vederea stabilirii competenței materiale a instanței de judecată, precum și pentru stabilirea cu exactitate a situației juridice a Imobilului și dacă acesta este susceptibil de a fi restituit în natură reclamantelor, în cauză a fost administrată proba cu expertiza tehnică în specialitatea topografie și expertiza evaluatorie.
13. Conform raportului de expertiză evaluatorie efectuat în cauză, valoarea Imobilului a fost stabilită la suma de 1.587.000 lei, iar potrivit raportului de expertiză topografică s-a reținut că Imobilul ce face obiectul prezentei cauze este cel care figurează în actul de proprietate al autorului subsemnatelor.
14. În soluționarea fondului litigiului, prin Sentința apelată, Tribunalul București a dispus următoarele:
a) a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, că neîntemeiată,
b) a respins excepția lipsei calității procesuale active, că neîntemeiată,
c) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Direcția G. a Administrării Fondului Imobiliar, S.C. „C." S.A., P. M. București, Cooperativa „M.", „P. N. Generație" și F. A. și a respins cererea formulată în contradictoriu cu aceștia pentru lipsa calității procesuale pasive,
d) a admis în parte acțiunea formulată în contradictoriu cu M. București prin Primar General și a dispus obligarea M. București, prin Primar general să lase în deplină posesie și proprietate Imobilul, cu excepția spațiilor de locuit și a terenului aferent acestora, conform contractelor de vânzare-cumpărare nr._/25.01.1999 (.), nr._/04.04.1997 (.), nr. 3222/18.11.1999 (.) și nr._/20.04.1999 (.);
e) a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu O. R., G. F., V. N. și R. L., că neîntemeiată și
f) a respins cererea reconvențională formulată de R. L., că nefondată.
15. Pentru a pronunța Sentința apelată, instanța a reținut, în mod netemeinic și nelegal, următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Direcția G. a Administrării Fondului Imobiliar, S.C. „C." S.A., P. M. București, Cooperativa „M.", „P. N. Generație" și F. A., instanța de judecată a reținut că „aceste instituții nu au calitatea de posesor neproprietar al imobilului [...] aceștia dețineau spațiilor ocupate cu titlu de locatari conform contractelor de închiriere încheiate cu autoritățile locale";
Pe fondul cauzei, în ceea ce privește apartamentele pentru care au fost încheiate contracte de vânzare-cumpărare cu pârâții persoane fizice, instanța de judecată a reținut că „[...]pârâții se prevalează de un bun în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului. Reclamantelor, însă, nu li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra acestor apartamente printr-o hotărâre judecătorească. [...] un criteriu ce trebuie avut în vedere în acțiunea în revendicare întemeiate pe dreptul comun este acela de a se analiza dacă pârâții dețin un drept de proprietate ocrotit, ceea ce în cauză, așa cum am arătat este îndeplinit. De asemenea, tribunalul constată și că prin admiterea cererii în revendicare cu privire la aceste apartamente s-ar aduce atingere securității raporturilor juridice".
II. Sentința apelată este netemeinică și se impune a fi modificată, cu consecința admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată
A. Ca precizări prealabile privind calificarea căii de atac incidente în speță, mai susțin reclamantele:
16. Art. 2821 C.pr.civ. dispune în sensul că: „Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, asupra acțiunilor posesorii, acțiunilor în evacuare, a celor referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă și luarea măsurilor asigurătorii, asupra cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale și în alte cazuri prevăzute de lege".
17. Prin expertiza evaluatorie efectuată în cauză valoarea Imobilului a fost stabilită la suma de 1.587.000 lei.
18. Prin urmare, calea de atac incidență în cazul unui litigiu având că obiect revendicarea Imobilului este apelul, cale de atac de care subsemnatele, de altfel, au și uzat.
19. în acest condiții, rezultă că se impune recalificarea căii de atac formulate de M. București, acesta promovând în mod eronat recurs în cauză.
B. Ca aspecte preliminare, susțin:
20. Prin acțiunea introductivă de instanță, subsemnatele am învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni în revendicare clasice, întemeiate pe dispozițiile art. 480 și art. 481 C.civ.
Acțiunea în revendicare este acea acțiune reală pornită de către proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar, constituind cel mai energic mijloc de apărare a dreptului de proprietate. Prin raportare la prevederile art. 1169 C.civ., promovarea unei astfel de acțiuni presupune dovada dreptului de proprietate a celui care o formulează. în cazul în care pârâții invocă, la rândul lor, un titlul de proprietate, revine instanței sarcina de a compara titlurile opuse de către părți, dând preferință aceluia care are un titlu mai bine caracterizat.
C. Susțin că titlul de proprietate al apelantelor este preferabil titlului de proprietate al intimaților O. R., G. F., V. N. și R. L., astfel:
C.1. Considerații cu privire la titlul de proprietate al reclamantelor
22. Din istoricul prezentat supra rezultă faptul că Imobilul s-a aflat în patrimoniul subsemnatelor, dreptul nostru de proprietate nefiind niciodată invalidat printr-o hotărâre judecătorească. Documentele depuse la dosarul instanței de judecată în dovedirea dreptului de proprietate în patrimoniul autorilor reclamantelor sunt incontestabile, iar din cauza ineficientei actului de preluare a Imobilului, subsemnatele am păstrat calitatea de proprietar al Imobilului.
23. Din prezentarea anterioară a situației de fapt se impun următoarea concluzie: Decretul nr. 92/1950 reprezintă numai actul normativ în baza căruia a fost emis actul individual de preluare, iar nu însuși titlul Statului.
24. în acest sens, deși instanța de fond a reținut că subsemnatele avem „un bun în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește partea din imobil deținută de pârâtul M. București", în mod greșit a apreciat instanța de fond că, în raport cu intimații O. R., G. F., V. N. și R. L., subsemnatele nu ar deține un „bun actuaf în sensul Convenției motivat de faptul că nu există hotărâre judecătorească care să ne recunoască dreptul de proprietate. Dreptul de proprietate al subsemnatelor nu a fost niciodată invalidat ori contestat și nu a ieșit din patrimoniul subsemnatelor, având în vedere nelegala preluare a acestuia de către statul român.
25. Astfel, apelantele reclamante deținem un „bun actual în sensul Convenției cu privire la întregul Imobil, și nu doar pentru partea deținută de M. București. Dreptul de proprietate al subsemnatelor asupra întregului Imobil nu a fost niciodată invalidat ori contestat și nu a ieșit din patrimoniul subsemnatelor, având în vedere nelegala preluare a întregului Imobil de către Statul Român.
22.C.2. Caracterul preferabil al titlului de proprietate al subsemnatelor față de titlul de proprietate al intimaților O. R., G. F., V. N. și R. L.
26. Intimații O. R., G. F., V. N. și R. L. au încheiat contracte de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995, cumpărând Imobilul de la Stat; titlul opus de către aceștia nu poate fi considerat preferabil dat fiind faptul că, în esență: (i) actele translative de proprietate au fost încheiate cu un neproprietar, Statul Român, și (ii) intimații O. R., G. F., V. N. și R. L. nu au fost de bună-credință în momentul încheierii actelor juridice translative de proprietate care constituie titlurile opuse subsemnatelor. Pe cale de consecință, în mod greșit a apreciat instanța de fond că intimații ar deține un „bun" în sensul Convenției. Intimații nu pot avea o speranță legitimă în condițiile în care nu au dobândit cu titlu valabil Imobilul în litigiu, reaua lor credință reieșind fără îndoială din documentele depuse ia dosarul cauzei care atestă faptul că la data la care au cumpărat, aceștia știau despre notificările subsemnatelor cu privire la Imobil.
C2.1. Nevalabilitatea preluării
27. Nevalabilitatea preluării Imobilului de către Statul Român prezintă relevanță în contextul în care vom demonstra astfel că intimații au contractat cu un neproprietar, care nu putea și nici nu le-a transmis vreodată dreptul de proprietate, reglementat că drept fundamental de Constituția României și de art. 1 din Primul protocol adițional la Convenție.
28. Așadar, lipsa calității de proprietar a Statului în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare este consecința nevalabilității preluării Imobilului. Nevalabilitatea preluării Imobilului poate fi reținută de către instanța de judecată în baza următoarelor argumente:
a) Prin art. 6 din Legea nr. 213/1998, instanțele au fost îndrituite să verifice conformitatea cu dispozițiile constituționale a actelor normative emise anterior anului 1991. în această situație se poate constata că prevederile Decretului nr. 92/1950 contravin Constituției României în vigoare la acel moment, potrivit cărora proprietatea particulară se bucură de o protecție specială, cetățenii erau egali în fața legii, iar exproprierile pentru cauză de utilitate publică se făceau numai cu o dreaptă și prealabilă despăgubire stabilită prin justiție. Totodată, prevederile Decretului nr. 92/1950 contravin și dispozițiilor legale în vigoare la acea dată, respectiv art. 481 C.civ. potrivit căruia „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea să, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire".
b) Chiar apreciind, pur ipotetic, Decretul nr. 92/1950 că fiind un act normativ concordant cu prevederile legale și constituționale în vigoare la momentul emiterii lui, situația de fapt existentă în speță dovedește ineficienta actului de preluare datorată necomunicării acestuia către reclamante.
29. Față de aceste aspecte, se impune concluzia conform căreia Statul nu a devenit proprietar și, în consecință, nici nu putea transmite dreptul de proprietate către intimații O. R., G. F., V. N. și R. L..
C2.2. Reaua-credință a intimaților O. R., G. F., V. N. și R. L. la momentul încheierii contractelor
30. Deși obiectul prezentului litigiu îl constituie exclusiv soluționarea unei acțiuni în revendicare clasice (comparare de titluri), iar nu anularea/constatarea nulității absolute a contractelor, apreciem util să prezentăm și câteva aspecte referitoare la atitudinea subiectivă a intimaților O. R., G. F., V. N. și R. L. la momentul încheierii actelor translative de proprietate care constituie titlurile opuse în litigiu.
31. Apelantele menționează că practica nu este unitară iar tendințele în materia revendicării Imobilelor naționalizate nu sunt uniforme și că apreciază util să se aibă în vedere faptul că, în anumite situații, practica judecătorească a decis că aplicarea criteriilor clasice (vechimea titlului, publicitatea, calitatea transmiterii) nu s-ar putea face în situația imobilelor preluate de către Stat abuziv și nu ar putea conduce la ignorarea drepturilor recunoscute în favoarea dobânditorilor actuali.
32. Luând așadar în considerare și acele opinii potrivit cărora s-a considerat preferabil titlul dobânditorului care, în scopul protejării dreptului său, invocă și dovedește buna să credință la momentul încheierii actului translativ de proprietate, în contextul în care s-ar considera de către instanța învestită cu soluționarea prezentei cauze că în compararea titlurilor celor două părți nu se poate limita la criteriile clasice, tocmai că urmare a situației speciale rezultate din recunoașterea anumitor drepturi în favoarea dobânditorilor, arătăm că intimații O. R.. G. F.. V. N. și R. L. au fost de rea-credință la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărarer cunoscând sau având posibilitatea că, în baza unor minime diligente, să cunoască demersurile întreprinse de către reclamante încă din anul 1996, în scopul redobândirii Imobilului.
33. Din documentele depuse la dosarul cauzei rezultă cu certitudine faptul că demersurile în scopul retrocedării Imobilului au fost întreprinse încă din anul 1996, anterior momentului încheierii contractulelor de vânzare-cumpărare, când subsemnatele am comunicat atât autorităților statului intenția de a redobândi Imobilul.
34. Prin urmare, intimații O. R., G. F., V. N. și R. L. ar fi putut cunoaște natura juridică a Imobilului precum și faptul că fostul proprietar a declanșat procedurile administrative de restituire.
1 Decizia Curții Constituționale nr. 145/2004 din 25.03.2004 ref. art. 46 din Legea nr. 10/2001 (M.Of. nr. 377 din 2g.04.2004);
C2.3. Lipsa efectelor unei eventuale bune credințe reținute în privința intimaților O. R., G. F., V. N. și R. L.
35. Chiar dacă, prin absurd, s-ar considera că intimații O. R., G. F., V. N. și R. L. au fost de bună-credință la momentul încheierii contractelor, nu se poate concluziona că buna-credință conferă automat un caracter preferabil titlului lor, ci doar că ar putea salva de la sancțiunea nulității actul juridic prin care au dobândit anumite apartamente din Imobil, în situația în care instanța ar fi învestită în acest sens.
36. Instanța nu a fost învestită însă decât să compare titlurile celor două părți. Analizând aspectele legate de modul de comparare a titlului dobânditorului, Curtea Constituțională1 a apreciat că aceste prevederi legale „ îi conferă dobânditorului de bună-credință, în considerarea poziției sale subiective oneste, o șansă suplimentară în litigiul cu proprietarul inițial, dând expresie principiului egalității de arme, unanim consacrat de legislația internațională, că o premiză "sine qua non " a dreptului la un proces echitabil."
Prin urmare, buna-credință a deținătorului actual nu poate conduce la stabilirea caracterului preferabil al titlului său. Lipsa calității de proprietar a vânzătorului nu va atrage anularea actului subsecvent, respectiv a actului juridic prin care actualul proprietar a dobândit Imobilul, atât timp cât cumpărătorul a fost de bună-credință, respectiv a avut convingerea că încheie un act juridic translativ de proprietate cu adevăratul proprietar, fără însă să îi confere preferabilitate titlului său în compararea de titluri. în cadrul acțiunii în revendicare imobiliară buna-credință se analizează doar în cazul în care nici una dintre părți nu are titlu de proprietate, situație în care s-ar da câștig de cauză părții care are posesia mai bine caracterizată. Buna-credință nu poate conduce prin ea însăși și în lipsa unui titlu provenind de la adevăratul proprietar la dobândirea dreptului de proprietate. Consecința directă care se produce constă în pierderea forței titlului opus de către actualul deținător și aprecierea titlului de proprietate al reclamantelor că fiind preferabil.
38. în aceste condiții, concluzia care se impune este că apelantele au un titlu de proprietate mai bine caracterizat, anterior, opozabil terților prin înscrierea în cartea funciară și pe care nici preluarea Imobilului de către stat, neconformă cu normele legale, nici vânzarea abuzivă către foștii chiriași nu sunt de natură a-l invalida.
D. Arată apelantele că dețin un „bun" în sensul CONVENȚIEI EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI:
39. Prin Decizia nr. 33 din data de 9 iunie 2008, publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 108 din 23 februarie 2009, înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, cu titlu de principiu, în sensul inadmisibilității acțiunilor în revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 formulate după . Legii nr. 10/2001.
40. Prin aceeași decizie însă, instanța supremă a statuat că:
„În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice".
41. Așadar, acțiunea în revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada de referință a Legii nr. 10/2001 este admisibilă de fiecare dată când:
respingerea acțiunii ar implica o încălcare a prevederilor Convenției europene a drepturilor omului;admiterea acțiunii nu aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
42. în prezenta cauză, acțiunea în revendicare se impune a fi admisă în tot întrucât nicio instanță de judecată anterior învestită nu a constatat că intimații O. R., G. F., V. N. și R. L. ar fi proprietari ai Imobilului.
Așadar, admiterea acțiunii în revendicare formulate de către subsemnatele nu aduce atingere unui drept de proprietate pe care să îl fi dobândit asupra Imobilului terți achizitori, în temeiul unor titluri de proprietate menținute pe cale judiciară.
44. în plus, nu există nicio hotărâre judecătorească definitivă prin care să se consacre un drept de proprietate asupra Imobilului în favoarea intimaților O. R., G. F., V. N. și R. L.. Pentru acest motiv, în cauză nu se pune nici problema încălcării securității raporturilor juridice civile prin soluționarea favorabilă a cererii de chemare în judecată.
45. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, poate pretinde restituirea unor bunuri aflate în stăpânirea statului cel care este titularul lor actual - calitate care i-a fost recunoscută fie printr-o hotărâre judecătorească definitivă, fie pe calea unor măsuri legislative de restituire adoptate de statul în cauză[1].[1] În acest sens, C. B., Convenția europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, voi. I, Drepturi și libertăți, p. 1672.
46. Or calitatea de proprietar a persoanelor ale căror imobile au fost preluate de către Statul Român fără un titlu valabil a fost recunoscută de către Statul Român prin Legea nr. 10/2001.
47. în acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că, pentru a reține existența unui „bun" în sensul Convenției, instanțele de judecată urmează să aibă în vedere și
„art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/200% care prevede în mod expres că persoanele proprietare ale unor imobile pe care statul și le-a însușit fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar. Prin urmare, nu este vorba despre un nou drept, ci de recunoașterea explicită și retroactivă a vechiului drept"- Hotărârea pronunțată în cauza P. c. României, 10 noiembrie 2005, par. 84.
48. Același principiu este reluat și de către înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 33/2008.
49. Prevederea legală la care fac referire cele două instanțe și-a produs, în mod retroactiv, efectele din momentul adoptării sale. Cât timp, din momentul adoptării art. 2 alin. 2 al Legii nr. 10/2001, Statul Român a recunoscut că, la momentul intrării în vigoare a legii, persoanele deposedate în lipsa unui titlu valabil erau în continuare proprietari ai imobilelor preluate, aceste persoane trebuie considerate că fiind, la acel moment, titulari ai unui „bun" reprezentat de însuși dreptul de proprietate asupra imobilelor respective.
50. Apelantele trebuie considerate că fiind titulare ale unui „bun" la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 - indiferent dacă acest bun ar consta în chiar dreptul său de proprietate asupra Imobilului ori în interesul său de a obținere restituirea Imobilului.
51. „Bunul" de care dispun apelantele este protejat prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului, chiar dacă este vorba despre un drept născut anterior ratificării Convenției de către România.
în acest sens, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este constantă în a decide că formează obiectul protecției convenționale un drept având o bază legală care a fost menținută în dreptul intern și după . convenției pe teritoriul statului titularului dreptului respectiv[3]. Or protecția dreptului de proprietate prin art. 480 C.civ. a fost menținută și după ratificarea Convenției de către Statul Român.-Hotărârea pronunțată în cauza Broniowski c. Poloniei, 22 iunie 2004.
52. Cu diferite ocazii. Curtea a decis, de asemenea, că reprezintă un nou drept de proprietate protejat prin convenție chiar și cel de acordare a unor bunuri trecute în proprietatea statului a căror restituire este consacrată într-o legislație națională, deși această legislație ar fi adoptată de statul contractant înainte de adoptarea convenției, atât timp cât ea a rămas în vigoare după ratificarea Protocolului nr. 1 de către statul respectiv[4]. Cu atât mai mult această soluție se impune în ipoteza bunurilor care nu au trecut în proprietatea Statului - cum este cazul Imobilului-Hotărârea pronunțată în cauza Kopecky c. Slovaciei, 28 septembrie 2004; C. B., op. cit., p. 1675.
53. Dincolo de aceste aspecte, precizează și faptul că dreptul apelantelor asupra Imobilului a fost reconfirmat prin prevederile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 - ulterioare ratificării Convenției de către Statul Român.
Pentru considerentele anterior expuse, solicit instanței să admită apelul și să schimbe în parte Sentința civilă nr. 1861 din data de 29.10.2012 pronunțate de către Tribunalul București, Secția a lll-a Civilă în prezenta cauză, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și a obligării intimaților-pârâți ia plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.
În drept, invocă dispozițiile art. 282 și urm. C.pr.civ., Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Protocolul nr. 1 la Convenție, precum și toate celelalte dispoziții legale la care a făcut referire în cuprinsul prezentului document.
Curtea, analizând cauza în condițiile art. 295-298 C.proc.civ., în limitele criticilor de apel formulate de reclamante și de pârâtul Municipiu, constată că cererile de apel nu sunt fondate, pentru următoarele considerente urmând să le respingă.
Pârâtul M. BUCUREȘTI, prin PRIMARUL GENERAL, invocă o aplicare a principiului securității juridice în sensul de a se perpetua măsura preluării părții de imobil dispusă de prima instanță la restituire de către acesta, în al cărui patrimoniu s-a preluat din patrimoniul reclamanților, deși un asemenea principiu nu este recunoscut de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în sensul ca, o dată preluat bunul de stat, el să rămână tot la stat, și nici în decizia nr. 33/2008. Cauza Brumărescu invocată astfel de pârât apare chiar în sens contrar.
Dimpotrivă, prima instanță, prin sentința apelată, a făcut o justă distincție în drept cu privire la imobil, relevând că principiul securității juridice vizează dobândirea bunului de către pârâții persoane fizice din cauză, de la stat, și deținerea lui de aceștia o lungă perioadă de timp, fără ca foștii proprietari să-i cheme în judecată cu acțiune de anulare a actului de cumpărare sau fără ca foștii proprietari să depună diligențe pentru a obține retrocedarea bunului lor prin hotărâre judecătorească înainte ca pârâții să cumpere apartamente din imobil. Astfel prima instanța a indicat decizia în interesul legii nr. 33/2008 care conține o amplă analiză a situațiilor ce se pot ivi cu privire la imobil. Acest principiu invocat de apelantul pârât nu înseamnă ca statul să preia abuziv imobilul și să-l păstreze în patrimoniul său prin organele sale.
Nici critica apelantului referitoare la depunerea de înscrisuri de la AFI sau alt emitent nu este fondată; dacă dorea o asemenea probă la prima instanță, putea să o depună la dosar, nerelevând niciun impediment în acest sens.
Nu se poate reține nici critica apelantului referitoare la imposibilitatea retrocedării de către acesta, câtă vreme prima instanță a dispus obligarea sa să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților imobilul situat în București, sector 5, .. 18 (fost 48) compus din teren în suprafață de 131 m. p. cu următoarele vecinătăți: la nord - pe o lungime de 4,26 m - imobil din .. 20; la est - pe o lungime de 26,72 m - imobil din .. 16; la sud - 7,13 m - . vest - pe o lungime de 22,57 m - imobil .. 20, conform raportului de expertiză topografică întocmit de expert M. F. și construcția amplasată pe acest teren cu o suprafață construită la sol de 104 m. p. cu regim de înălțime S+P+2E cu excepția spațiilor de locuit și a terenului aferent acestora, conform contractelor de vânzare-cumpărare nr._/25.01.1999 (.), nr._/04.04.1997 (.), nr. 3222/18.11.1999 (.) și nr._/20.04.1999 (.). Nimic nu îl oprește pe apelantul-pârât să soluționeze notificările pe care le-a primit de la reclamanți pe Legea nr. 10/2001, cu privire la identificarea terenului aferent nominalizat în Normele Metodologice de Aplicare a acestei Legi, și să comunice dispoziția părților. Dimpotrivă, este o obligație legală a sa.
Cu privire la apelul reclamantelor, apel ale cărui critici vizează doar soluția dispusă de prima instanță cu privire la respingerea acțiunii față de pârâții persoane fizice, așa cum s-a arătat mai sus prima instanță a aplicat corect și legal principiul securității juridice în compararea titlurilor de proprietate ale părților, pe de-o parte titlul reclamantelor, pe de altă parte titlul pârâtelor. Nimic nu le-a împiedicat pe reclamante să solicite în justiție anularea titlurilor de proprietate ale pârâților persoane fizice, conform dispozițiilor legale special reglementate în acest sens, dacă apreciau că aceștia au fost de rea-credință la cumpărarea apartamentelor. De asemenea, nimic nu i-a împiedicat pe reclamanți să acționeze pe dreptul comun, cum au făcut în cauza de față, din anul 1990 și până la pronunțarea deciziei de recurs în interesul legii nr. 33/2008. Nu l-au chemat în judecată, pe dreptul comun, fără niciun impediment, nici pe pârâtul Municipiu, înainte ca acesta să înstrăineze aceste apartamente pârâților persoane fizice, deși aveau posibilitatea efectivă în acest sens, începând din anul 1990 și până la adoptarea Legii nr. 10, în anul 2001.
Susținerea inițială a apelantelor, că în speță a fost o revendicare clasică, nu este cu nimic contrazisă de prima instanță. Aceasta nu înseamnă, însă, că, la compararea titlurilor de proprietate, prima instanță nu trebuia să aibă în vedere toate circumstanțele cauzei și că ar fi putut să ignore decizia obligatorie în interesul legii nr. 33/2008. Prima instanță a realizat o justă comparare a titlurilor de proprietate ale părților și astfel soluția corespunde cadrului normativ în vigoare față de care prevederile art. 480 C.civ. vechi nu conțin vreo prevedere contrară, respectiv prevederilor Legii nr. 1 care în anul 2009 a introdus dispoziții legale obligatorii în același sens cu cele stabilite de ICCJ în decizia nr. 33/2008, prevăzând: „4. La articolul 7(din Legea nr. 10/2001), după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins: "(1^1) Nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, cu respectarea condițiilor cerute de lege." 5. La articolul 7(din acceași Lege), după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins: "(5) Nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare."
În decizia de inadmisibilitate din 9.04.2013, în cauza D. D. ș.a. împotriva României(cererea nr._/07) Curtea EDO a arătat: „19. De asemenea, reclamanții s-au plâns în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1considerat separat și coroborat cu art. 14 din convenție, că hotărârile favorabile obținute de alte persoane pensionate în situații similare le-au creat așteptări legitime că vor beneficia de mărirea pensiilor. 20. Curtea reține, cu titlu introductiv, că art. 1 din Protocolul nr. 1 se aplică numai pentru bunurile existente ale unei persoane. În acest fel, veniturile viitoare nu pot constitui „bunuri”, decât dacă acesteau au fost deja câștigate sau plata va fi efectuată cu certitudine [a se vedea, de exemplu, Koivusaari și alții împotriva Finlandei (dec.), nr._/06, 23 februarie 2010]. Cu toate acestea, în anumite circumstanțe, „speranța legitimă” de a obține un „bun” poate beneficia, de asemenea, de protecția prevăzută la art. 1 din Protocolul nr. 1.Astfel, în cazul în care un drept de proprietate face obiectul unei cereri, se poate considera căpersoana îndreptățită are o „speranță legitimă” dacă există temei suficient pentru acest drept în legislația națională, de exemplu, în cazul în care există o jurisprudență consacrată a instanțelor interne care confirmă existența acestuia [a se vedea Kopecky împotriva Slovaciei (MC), nr._/98, pct. 52, CEDO 2004-IX). Totuși, nu se poate considera că există o speranță legitimă în cazul în care există divergențe cu privire la interpretarea și aplicarea
corectă a legislației interne, iar cererile reclamanților sunt respinse ulterior de instanțele naționale (idem, pct. 50). 21. În cazul de față, nu se poate considera că pretențiile reclamanților cu privire la modul în care pensiile acestora ar fi trebuit calculate au suficient temei în jurisprudența internă, din moment ce interpretarea instanțelor în această problemă a fost diferită, conform deciziei Înaltei Curți din 22 septembrie 2008, pronunțată în recurs în interesul legii (supra,pct. 10). În plus, pe baza datelor din speță, nimic nu indică faptul că, în momentul când cererea reclamanților a fost respinsă, ar fi existat o jurisprudență constantă în sensul pretențiilor acestora (supra, pct. 12-13). …22. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, art. 14 din convenție completează celelalte dispoziții materiale ale convenției și ale protocoalelor acesteia. Acesta nu are o existență autonomă specifică, din moment ce are efecte numai în coroborare cu exercitarea drepturilor și libertăților apărate prin dispozițiile respective. Deși aplicarea art. 14 nu presupune încălcarea acestora și în măsura aceasta este independent, nu poate fi aplicat decât dacă faptele în cauză intră în domeniul de aplicare al uneia sau mai multor astfel de dispoziții [a se vedea Hans-A. von Liechtenstein împotriva Germaniei (MC), nr._/98, pct. 91,CEDO 2001-VIII]. 23. În aceste circumstanțe, capătul de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 din convenție, considerat separat și coroborat cu art. 14 din convenție, este considerat inadmisibil ratione materiae, în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din convenție”.
Așadar, prima instanță a dezlegat corect și legal că atât reclamanții cât și pârâții dețineau câte un bun în accepțiunea art. 1 din Prot. Adițional nr. 1 la CEDO, a procedat la compararea titlurilor conform art. 480 -481C.civ.vechi care prevede: „ART. 480 Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.
ART. 481 Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire”.
Și a dat preferință just și legal titlului pârâților care dobândiseră cu mult anterior procesului apartamentele, fără ca reclamantii să fi acționat în judecată împotriva lor pentru anularea cumpărării sau împotriva vânzătorului Municipiu pentru retrocedare pe dreptul comun anterior vânzării
Susținerea apelantilor în sensul că ar fi fost necesar ca anterior pârâtii persoane fizice să cheme în judecată pe apelanți sau pe alte persoane pentru a se constata astfel prealabil judecătorește dreptul lor de proprietate este nefondată, interesul unei asemenea acțiuni nerelevându-se pentru pârâții proprietari cumpărători și deținători efectivi de mult timp ai apartamentelor, mai ales în raport cu evoluția jurisprudențială și a cadrului legal cu privire la proprietarii cumpărători de la stat în baza Legii nr. 112/2009.
Având în vedere opinia judecătorului neredactor, cu privire la prevalența titlului de proprietate al acestor pârâți persoane fizice, se consemnează și aceasta, judecătorul neredactor opinând de asemenea pentru prevalența titlului acestor pârâti, față de titlul reclamantilor, pe motivul separat că reclamanții nu au solicitat în baza Legii nr. 112/1995 restituirea în natură a imobilului ci numai despăgubiri bănesti, ca urmare apartamente din acest imobil fiind cumpărate de intimații pârâți. Nesubscriind la acest motiv, judecătorul redactor are în vedere toate cele mai sus arătate cu privire la justa soluționare de către prima instanță a comparării titlurilor de proprietate ale reclamanților și acestor pârâți în cauză.
Față de toate cele arătate, apelul se va respinge ca nefondat, ceea ce nu-i va împiedica pe reclamanți să acționeze separat împotriva M. București prin Primar General pe temeiul Legii nr. 10/2001 pentru emiterea dispoziției pentru măsuri reparatorii în echivalent cu privire la apartamentele cumpărate de pârâții persoane fizice și terenul aferent lor, păstrate de acești pârâți conform principiului securității juridice.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile formulate de apelanții-reclamanți S. A., T. D. E., C. A., cu domiciliul ales la S. "Țuca Z. & Asociații, sector 1, București, . House, nr. 4-8, .-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în sector 6, București, SPLAIUL INDEPENDENȚEI, nr. 291-293, împotriva sentinței civile numărul 1861/29.10.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți DIRECȚIA G. A ADMINISTRĂRII FONDULUI IMOBILIAR cu sediul în sector 3, București, .. 16, .> cu sediul în sector 5, București, CALEA FERENTARI, nr. 72, ., P. M. BUCUREȘTI cu sediul în sector 1, București, ., nr. 1, .>O. R. cu domiciliul în sector 5, București, .. 18, ., F. A. cu domiciliul în sector 5, București, .. 18, . F. cu domiciliul în sector 5, București, .. 18, ., V. N. cu domiciliul în sector 5, București, .. 18, ., R. L. cu domiciliul în sector 5, București, .. 18, ., S. M. cu sediul în sector 3, București, .. 17, P. N. GENERAȚIE - CRESTIN DEMOCRAT, cu sediul în sector 3, București, ., ca nefondate.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.06.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. B. T. S. T.
GREFIER
P. B. B.
Red.CTB/th.red... - …………………………
Tribunalul București - Secția a III-a Civilă
Judecător – L. C.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1013/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 1695/2013. Curtea de... → |
|---|
