Anulare act. Decizia nr. 2267/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2267/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-12-2012 în dosarul nr. 2267/2012
Dosar nr._ (_ )
Completul 5
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 2267
Ședința publică de la 13.12.2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. G.
JUDECĂTOR - M. H.
JUDECĂTOR - I. S.
GREFIER - I. A. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă S. L. S. împotriva deciziei civile nr. 166 A din 20.02.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât D. S. S..
P. are ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta reclamantă S. L. S., personal și asistată de avocat A. D., cu împuternicire avocațială nr._/2012 eliberată de Baroul București (fila 16) și intimatul pârât D. S. S., personal și asistat de avocat Bedros T., care depune la dosar împuternicire avocațială nr._/2012 eliberată de Baroul București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurenta reclamantă nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru stabilită de instanță prin rezoluție.
Se mai învederează că la dosarul cauzei prin serviciul registratură la data de 10.12.2012 intimatul pârât a depus întâmpinare în 2 exemplare, care a fost comunicată către recurenta reclamantă.
Recurenta reclamantă, prin apărător, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4.037,00 lei, conform chitanței_/12.12.2012 și timbru judiciar de 5,30 lei.
Curtea procedează la anularea dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru achitate de recurenta reclamantă, după care acordă părților cuvântul în dezbaterea probatoriului.
Apărătorul recurentei reclamante solicită încuviințarea probe cu înscrisuri, respectiv declarația dată de arh. S. V., punct de vedere formulat de arh. A. M. Z., arh. A. Bratuleanu, punct de vedere formulat de ing. M. C., schițe cadastrale și planșe fotografice, pe care le depune la dosar și le comunică și părții adverse.
Apărătorul intimatului pârât învederează că nu are probe de solicitat.
Curtea după deliberare, în baza art. 305 Cod procedură civilă, încuviințează pentru recurenta reclamantă proba cu înscrisuri, după care, având în vedere că părțile nu mai au alte cereri solicitat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentei reclamante solicită admiterea recursului, schimbarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă și respingerii apelului declarat de pârât și pe fond să se constate existența dreptului de servitute de vedere și să se dispună obligarea pârâtului la repararea prejudiciului suferit de reclamantă prin ridicarea imobilului de către acesta.
Arată că unul din motivele de recurs se referă la faptul că expertul nu a fost citat pentru discutarea cererii de recuzare a acestuia conform dispozițiilor art. 204 Cod procedură civilă, precizând că, în urma verificării actelor de la dosar, a constatat că expertul a fost citat, dar înțelege să susțină acest motiv de recurs, deoarece expertul nu a fost prezent la discutarea cererii de recuzare și a refuzat să dea lămuriri cu privire la atitudinea sa la efectuarea expertizei. Precizează că expertul C. D. este singurul care susține în continuare teoria sa privind cauzele care au dus la distrugerea foarte gravă a imobilului reclamantei ca fiind faptul că imobilul nu a fost bine îngrijit, traficul stradal și un burlan înfundat.
Prima greșeală de judecată a instanței de apel a fost aceea că a interpretat greșit convenția semnată de reclamantă, prin care aceasta îngăduia părții adverse că construiască pe calcanul imobilului său și care nu cuprinde nicio mențiune pentru eventuala renunțare a reclamantei la dreptul de servitutea de vedere către imobilul pârâtului. Renunțarea la drept nu se prezumă. În prezent, asupra acestei chestiuni există reglementare expresă (art. 13 Noul Cod Civil).
Raportul de expertiză efectuat în apel este singura lucrare cu caracter tehnic care nu recomandă efectuarea curții de lumină, însă recunoaște posibilitatea efectuării acestei curți engleze pentru păstrarea servituții de vedere.
Distanța de 10 cm între fereastră și zidul calcan al clădirii noi (constată de expert) nu este suficientă pentru respectarea servituții de vedere.
Incorectă este și argumentarea legată de aceea că ceea ce a constituit fondul aservit ar fi construcția demolată.
Hotărârea este nelegală și pentru că raportul de expertiză efectuat în apel este infirmat nu doar de realitatea din teren, deoarece casa se surpă, ci și de opiniile scrise date de o . arhitecți cu o vastă practică în acest sens, care au o altă opinie atât față de instanță cât și față de expertul care a efectuat expertiza
Solicită admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare în sensul efectuării unei expertize noi.
Solicită acordarea cheltuielilor de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru.
Apărătorul intimatului pârât solicită respingerea recursului ca nefondat. Arată că imobilul reclamantei este foarte vechi, iar expertiza a stabilit corect care este situația actuală. Cu privire la servitutea de vedere, arată că, prin convenția semnată, reclamanta a renunțat la aceasta, solicitând a se constata și că, potrivit concluziilor raportului de expertiză, crearea unei curți de vedere ar duce la afectarea structurii de rezistență a construcției noi.
Arată că reclamanta nu a demonstrat dacă, după ridicarea construcției noi, la imobilul său au apărut fisuri în pereți sau dacă cele vechi s-au accentuat.
Cu privire la alipirea de calcanul imobilului reclamantei, arată că între părți a existat o înțelegere pentru edificarea a două construcții în oglindă cu calcane lipite, construcție care nu a mai fost edificată din cauze știute de părți.
Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24.07.2007 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._, reclamanta S. L. S. i-a chemat în judecată pe pârâții D. D. S. și PRIMARUL SECTORULUI 4 BUCREȘTI, solicitând anularea autorizației de construire nr. 1/2007, obligarea pârâtului D. S. S. să oprească lucrarea de construire a imobilului din București, .-66, sectorul 4 și să se constate că s-a produs un fapt ilicit cauzator de prejudicii, cu obligația la desdăunare și readucerea proprietății în starea inițială.
La termenul din 02.10.2007, reclamanta și-a modificat cererea inițială, solicitând ca în locul primului capăt de cerere (referitor la autorizația de construire) să se constate existența dreptului său de servitute, menținându-și celelalte capete de cerere.
La data de 13.12.2007, reclamanta și-a precizat cererea pe care o modificate anterior și a arătat că în ce privește cel de-al treilea capăt de cerere solicită obligarea pârâtului să efectueze reparațiile și modificările necesare atât la imobilul pârâtului, cât și la imobilul aflat în proprietatea sa, și situat în București, .. 13, iar în caz că pârâtul nu își îndeplinește obligația stabilită de instanță, să fie autorizată să facă ea aceste lucrări pe cheltuiala pârâtului.
Prin sentința civilă nr. 1232/12.02.2010, Judecătoria Sectorului 4 București - Secția Civilă a admis în parte cererea; a respins cererea privind constatarea existenței unui drept de servitute de vedere față de imobilul din .-66; a respins al doilea capăt de cerere ca rămas fără obiect; a obligat pârâtul să facă lucrările de reparație și consolidare a construcției din .. 13, iar în caz contrar a autorizat reclamanta să le facă ea însăși pe cheltuiala pârâtului în limita sumei de 153.000 euro și a obligat pârâtul la 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta este proprietarul imobilul compus din teren și construcție din București, .. 13, iar pârâtul este proprietarul terenului din București, . -66, sector 4. Pârâtul a edificat o construcție pe acest teren, compusă din parter și 4 etaje.
În cursul judecării cauzei, construirea a fost finalizată, astfel că cel de-al doilea capăt de cerere, respectiv obligarea pârâtului să oprească lucrările de construire, a rămas fără obiect și a fost respins.
Prin convenția încheiată între părți și autentificată sub nr. sub nr. 1939/2006 B.N.P. de D. Vitzman Norin, reclamanta a fost de acord ca pârâtul să edifice o construcție pe terenul ului și care să fie lipită de calcanul construcției reclamantei. Din exprimarea convenției „să edifice o construcție alipită de calcanul construcției proprietatea mea”, fără menționarea păstrării servituții de vedere și fără menționarea vreunui mod special sau incomplet de alipire a construcției noi la calcanul vechi, rezultă fără dubiu că reclamanta a înțeles să renunțe pe cale convențională la dreptul de servitute pe care îl dobândise tot pe cale convențională. În consecința, instanța a respins ca neîntemeiat primul capăt de cerere, referitor la constatarea existenței unui drept al reclamantei pentru servitutea de vedere către terenul pârâtului.
În ce privește cel de al treilea capăt de cerere, din expertiza administrată în cauză ca probă rezultă că fisurile din zidurile construcției reclamantei au apărut înainte de efectuarea de către pârât a lucrărilor de construire, dar au evoluat datorită diferenței de masă dintre cele două construcții. În consecință, instanța a reținut că sunt incidente în cauză elementele răspunderii civile delictuale a pârâtului conform dispozițiilor art. 998-999 Cod civil.
Instanța a reținut că pârâtul trebuia să facă lucrări de consolidare a fundației și subzidire a construcției reclamantei, astfel încât edificarea noii construcții să nu afecteze construcția reclamantei. Faptul de a nu fi făcut acest lucru reprezintă o faptă ilicită. Deteriorarea construcției reclamantei a fost provocată în mod direct de fapta ilicită a pârâtului, iar acesta este obligat la a repara acest prejudiciu conform art. 998 Cod civil. În consecință, a obligat pârâtul să facă lucrări de reparație și consolidare a construcției din .. 13, iar în caz contrar a autorizat reclamanta să le facă ea pe cheltuiala pârâtului în limita sumei reprezentând contravaloare reparațiilor așa cum a fost constatată prin expertiza întocmită în cauză.
Împotriva acestei sentințe, la data de 26.04.2010 a declarat apel reclamanta S. L. S. și la data de 27.04.2010 a declarat apel pârâtul D. S. S., cererile fiind înregistrate pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a civilă la data de 3.05.2010.
Prin decizia civilă nr. 166 A din 20.02.2012 Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă; a admis apelul formulat de apelantul pârât; a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea modificată și precizată în întregime, ca neîntemeiată, și a dat în debit pe apelanta reclamantă cu suma de 8.828,52 lei, reprezentând diferență de taxă de timbru datorată la fond și neachitată, decizia constituind titlu executoriu în acest sens.
Pentru a decide astfel, cu privire la apelul apelantei reclamante, instanța de apel a constatat nefondate criticile acesteia aduse hotărârii primei instanțe având în vedere conținutul convenției autentificate sub nr. 1939/2006 la B.N.P. D. Vitzman Norin.
Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că voința reclamantei exprimată prin acest acord este lipsită de echivoc cu privire la construirea de către pârât a unei construcții alipite de calcanul casei proprietatea reclamantei, consolidarea și tencuirea calcanului, efectuarea oricărei alte lucrări necesare în conformitate cu normele în vigoare privind calitatea în construcții, a certificatului de urbanism nr. 145/_/10.03.2006 emis de Primăria Sectorului 4 București și autorizației de construire care urma să fie emisă.
Nu a putut fi reținută apărarea apelantei în sensul că acordul său ar fi fost condiționat în mod expres de respectarea servituții de vedere, pe care a dobândit-o prin moștenire de la tatăl său, iar acesta convențional prin contractul de vânzare cumpărare autentificat la Tribunalului I. sub nr. 7080/03.06.1949, întrucât o asemenea clauză nu este cuprinsă în convenția analizată.
Pe de altă parte, certificatul de urbanism la care a făcut referire prevedea în mod expres acordul vecinului pentru intervenția la construcția învecinată și nu s-a făcut dovada, deși sarcina probei îi aparținea reclamantei, că aceasta nu cunoștea la momentul la care și-a dat acordul modul în care construcția învecinată urma a fi construită - respectiv lipită de calcanul construcției reclamantei, pe lungimea acesteia.
În plus, acordul apelantei a stat la baza emiterii autorizației de construire nr. 1/_/15.01.2007, care nu a fost anulată, fiind și în prezent valabilă, apelanta reclamantă renunțând la capătul de cerere având ca obiect anularea autorizației de construire. Or, Tribunalul a apreciat că, față de acordul autentificat al părților, de valabilitatea autorizației de construire și demolarea (pieirea) construcției vechi, ce a constituit fondul aservit, vechea servitute convențională s-a stins, astfel încât apelanta nu se mai poate prevala de acest drept. Pentru renașterea, în aceleași condiții, a servituții pretinse, în situația în care este evident că, pentru construcțiile la calcan, o atare servitute nu se naște în temeiul legii, era necesară o nouă convenție.
D. consecință, contrar susținerilor apelantei, nu se poate dispune modificarea construcției edificate de apelantul pârât în sensul solicitat, cu atât mai puțin cu cât, potrivit raportului de expertiză efectuat în apel, rezultă că o intervenție la structura de rezistență prin demolarea parțială a clădirii nu este posibilă.
Asupra apelului declarat de apelantul pârât, tribunalul a constatat întemeiate criticile acestuia, în sensul că prima instanță a interpretat greșit probatoriul, cu consecința că a stabilit o situație de fapt ce nu corespunde realității, ceea ce a determinat aplicarea eronată a legii, întrucât suma stabilită cu titlul de despăgubiri nu este susținută de probatoriul efectuat și, în plus, nu rezultă care sunt lucrările necesare și în raport de ce criteriu au fost stabilite.
Astfel, din considerentele sentinței apelate rezultă că în mod nelegal prima instanță a reținut la soluționarea cauzei concluziile raportului de expertiză efectuat de expertul I. Gheoghe, ce a fost declarat nul prin încheierea din 24.03.2009, când s-a dispus refacerea expertizei de către un alt expert, criticile apelantului pârât în această privință fiind întemeiate.
De asemenea, în mod nelegal pârâtul a fost obligat la efectuarea lucrărilor de reparație și consolidare la proprietatea reclamantei fără ca acestea să fie individualizate ca atare în considerentele și dispozitivul hotărârii, cu consecința că nu a fost dezlegat în mod complet raportul juridic supus judecății, făcând practic imposibilă executarea hotărârii.
Analizând probatoriul cauzei, astfel cum a fost suplimentat în apel, având în vedere și refacerea raportului de expertiză în acest stadiu procesual, tribunalul a reținut următoarele:
Apelanta reclamantă a susținut, în esență, faptul că, datorită lucrărilor de demolare și construire efectuate de pârât la proprietatea vecină, casa sa a suferit degradări importante, solicitând, drept consecință, obligarea apelantului pârât la efectuarea lucrărilor de reparație și consolidare și la despăgubiri pentru paguba produsă, în caz contrar autorizarea sa de a face aceste lucrări pe cheltuiala apelantului pârât.
Tribunalul a reținut că în vederea demolării construcției din .-66 s-a întocmit memoriul tehnic din februarie 2006, rezultând că demolarea se poate face în condiții de deplină siguranță, iar rezistența și stabilitatea clădirii învecinate de la nr. 13 și 15 de pe . vor fi în niciun fel influențate în timpul demolării, cu recomandarea aplicării unei tencuieli de ciment armată pe zona de contact cu clădirea nouă ce se va realiza, soluție propusă de expert atestat M.P.L.A.T. „deoarece starea calcanelor clădirilor din . precară, cu fisuri și crăpături”.
S-a mai reținut că apelanta reclamantă a fost de acord cu montarea în zidurile proprietății sale a unor „martori”, respectiv implantarea unui nr. de 11 reperi de nivelment sub forma unor cupoane de oțel-beton, atât pe calcanul din .. 13, cât și pe calcanele clădirilor din .. 13 și 15, paralele cu .> Această operațiune s-a făcut cu scopul de a monitoriza gradul de modificare a fisurilor preexistente la clădirea proprietatea apelantei reclamante pe parcursul lucrărilor efectuate de apelantul pârât, în acest sens fiind memoriul tehnic, adresa către ISC București.
Tribunalul a mai reținut că demolarea clădirii vechi a pârâtului s-a făcut conform autorizației de demolare emise de Primăria Sectorului 4 București, cu respectarea măsurilor de siguranță pentru protecția clădirii învecinate din .. 13, prin subzidirea acesteia și prealabila tencuire a calcanului prin aplicarea unei tencuieli de ciment armat.
Din nota de constatare datată 04.05.2007 rezultă că, începând cu luna august 2006, pârâtul intimat a comandat urmărirea comportării în timp a clădirilor din .. 13 și 15 la nivelul calcanelor de alipire de către o terță parte independentă, iar monitorizarea s-a făcut, așa cum s-a arătat mai sus, prin implantarea unui nr. de 11 reperi de nivelment și execuția măsurătorii de bază în luna august 2006. Ulterior, au fost efectuate măsurători lunare, care au dus la concluzia că pentru toate reperele abaterile constatate față de citirea de bază se situează sub eroarea de +/- 2 mm toleranța admisă, ducând la concluzia că zona nu s-a tasat în urma lucrărilor de demolare construcție executate și, prin urmare, lucrările de demolare efectuate la locația din București, .-66 nu au afectat în niciun fel clădirile învecinate.
Prin nota de constatare a stării imobilului din .. 13, din iunie 2006, întocmită la cererea apelantei de expert atestat M.P.L.A.T. C. P., s-a constatat starea relativ bună a clădirii, în raport de vechime și deficiențele structurale, numeroase fisuri provenite din acțiunea seismelor, cu tendință de desfacere a pereților la colțurile camerelor, cu fisuri verticale, fațadele dinspre curte afectate de acțiuni seismice și din tasări inegale ale terenului de fundare, cu fisuri puternic deschise, fisuri la majoritatea planșeelor, tendința de lăsare în jos a colțului clădiri, cu apariția unei fisuri înclinate, pereți umezi, cu igrasie, atestând prezența apei și lipsa hidroizolației pe pereți, cu recomandarea de aplicare a unei tencuieli de ciment armat pe zona de contact cu clădirea nouă. S-a menționat că materialul întocmit poate servi ca martor, în cazul apariției de noi fisuri, pe parcursul execuției clădirii din .> Aceste constatări se coroborează cu constatările și concluziile cuprinse în raportul de expertiză efectuat în apel.
Astfel, potrivit acestui raport, a rezultat că fisurile din pereții calcanului și zidăria proprietății reclamantei au fost preexistente demarării lucrărilor la clădirea învecinată, se datorează vechimii acesteia de peste 100 de ani și lipsei oricăror lucrări de consolidare din partea proprietarului, evoluând în timp și apărând noi fisuri, chiar și datorită unor vibrații de slabă intensitate, fără a se putea determina un raport de cauzalitate cu lucrările la construcția din .> Cât privește susținerile apelantei în sensul că acestea s-ar fi datorat lucrărilor de fundare la clădirea învecinată, tribunalul le-a înlăturat ca nefiind probate, față de împrejurarea că din studiul geotehnic și documentația tehnică a clădirii noi rezultă că cele două clădiri au fundațiile la același nivel, aspect confirmat de expertiza efectuată în apel, iar în zona fără subsol a imobilului apelantei reclamante s-a prevăzut de către proiectant o soluție de zid de sprijin de greutate (confirmat prin procesul verbal de recepție a terenului de fundare și certificarea soluției de fundare semnat de geotehnician ing. C. V.).
Potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în apel, nu au fost luate măsuri de către proprietar pentru împiedicarea infiltrării apelor la fundația din zona fără subsol, constatându-se lipsa măsurilor de întreținere și exploatare a clădirii, de învelitori, jgheaburi, trotuare de protecție etc.
Față de ansamblul probelor administrate în cauză, reținând, totodată, că susținerile apelantei reclamante în sensul că starea clădirii proprietatea sa era foarte bună înainte de începerea lucrărilor sunt combătute de notele de constatare și memoriile tehnice menționate mai sus, coroborate cu expertiza efectuată în apel, precum și că nu s-a dovedit că ar fi fost efectuate lucrări normale de întreținere și consolidare din partea proprietarului, tribunalul a apreciat că pretențiile reclamantei nu au fost dovedite, concluzia fiind aceea că nu s-a putut reține un raport de cauzalitate între lucrările de demolare, fundare și construire a clădirii învecinate efectuate de către apelantul pârât și fisurile apărute la structura de rezistență a clădirii din .. 13 sector 4, proprietatea apelantei reclamante.
În ceea ce privește coraportul de expertiză efectuat de expertul parte O. M., acesta a fost înlăturat de către tribunal, față de împrejurarea că, pe de o parte, lipsa parțială a subsolului casei apelantei a fost avută în vedere de expertul desemnat, care, spre deosebire de expertul parte, și-a fundamentat științific concluziile; nu s-a dovedit în cauză că zidul de sprijin ar fi fost executat necorespunzător; soluția de tencuire a calcanului cu plasă armată a fost soluția tehnică apreciată corespunzătoare prin memoriile tehnice comandate chiar de către apelantă, fiind executată ca atare de proiectant, astfel încât a fost înlăturată aprecierea expertului parte că nu ar corespunde scopului de protecție a clădirii ori că nu ar fi fost luate măsurile constructive necesare, fiind lipsite de suport probatoriu. În același sens, tribunalul a înlăturat acele aprecieri care exced cadrului procesual, cu referire la pretinsa proiectare necorespunzătoare, în condițiile în care construcția a fost recepționată de către organele competente, iar autorizația de construire, emisă în baza proiectului, nu a fost anulată.
Cât privește expertiza tehnică efectuată de ing. C. P. și ing. G. D., tribunalul a înlăturat-o în totalitate, dat fiind faptul că nu răspunde cerinței nemijlocirii probelor, prevăzute de art. 169 Cod procedură civilă, nu a fost încuviințată în timpul procesului, în urma unei solicitări de probatoriu, care să fie pusă în dezbaterea contradictorie a părților, pentru a se aprecia asupra utilității unui asemenea punct de vedere. În plus, așa cum rezultă din conținutul acesteia, a fost întocmită exclusiv pe baza celor puse la dispoziție de apelanta – beneficiară (inclusiv expertiza declarată nulă de prima instanță), încălcând în mod evident dreptul la apărare al părții adverse.
În consecință, față de probatoriul administrat în apel, s-a constatat că însăși starea anterioară a construcției apelante pârâte impunea lucrări de consolidare și reparații, aflate conform legii în sarcina proprietarului, care trebuie să manifeste un comportament diligent, astfel că aceasta nu poate pretinde repararea prejudiciului produs prin culpa proprie, de către o persoană care nu a săvârșit pretinsa faptă ilicită, deoarece în caz contrar s-ar ajunge la îmbogățirea fără justă cauză a patrimoniului acesteia, în detrimentul patrimoniului apelantului pârât.
Pentru toate aceste considerente, a constatat că nu sunt întrunite, în persoana pârâtului, condițiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998-999 din vechiul Cod civil.
Împotriva acestei decizii, la data de 01.08.2012 a formulat recurs reclamanta, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 16.10.2012.
În motivarea cererii sale, recurenta reclamantă a arătat că hotărârea este nelegală pentru că au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă).
Determinat de atitudinea expertului desemnat de instanță pentru efectuarea expertizei în apel, precum și având în vedere modalitatea de susținere a punctelor sale de vedere cu privire la situația de fapt, la termenul din 30.01.2012, recurenta reclamantă a formulat cerere pentru recuzarea expertului specialitatea construcții.
În condițiile art. 204 Cod procedură civilă, cererea de recuzare ar fi trebuit să fie judecată „cu citarea (...) expertului" (art. 204 alin. ultim Cod procedură civilă).
Expertul nu a fost citat pentru termenul la care a fost luată în discuție cererea de recuzare.
Deși prezent în sala de judecată la primele strigări ale cauzei, acesta a lipsit la momentul (procesual) la care a fost luată în discuție cererea de recuzare.
Aspectul este unul important pentru că opinia acestuia, indicată și asumată nemijlocit în fața instanței, ar fi fost relevantă.
Dispozițiile art. 204 alin. 4 Cod procedură civilă sunt imperative, iar sancțiunea este aceea prevăzută la art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.
Hotărârea este nelegală și pentru că au fost greșit interpretate declarațiile părților cuprinse în înscrisul autentificat cu nr. 1939/2006 și a fost schimbat înțelesul lămurit al acestui act (art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă).
Trei sunt mențiunile necesară să fie făcute:
1. nicăieri în cuprinsul acestei convenții nu se face referire la vreo servitute de vedere. Singura specificație este în sensul ca imobilul proprietatea reclamantei să nu fie „influențat din punct de vedere al stabilității și integrității de lucrările de construcție care urmează a fi efectuate" și
2. în cuprinsul convenției se face trimitere la „autorizația de construire care urmează să fie emisă", înscris care nu a fost depus la dosarul cauzei nici după ce a fost emis.
3. contractul de vânzare - cumpărare autentificat cu nr. 7080 din 3.06.1949 de fostul Tribunal I. Secția I-a Civilă Comercială menționează în mod expres că imobilul proprietatea reclamantei beneficiază de o servitute de vedere față de imobilul proprietatea pârâtului.
Prima instanță a reținut în mod greșit că „din exprimarea convenției (…) rezultă fără dubiu că reclamanta a înțeles să renunțe pe cale convențională la dreptul de servitute pe care îl dobândise tot pe cale convențională.
Instanța de apel a menținut concluziile primei instanțe asupra acestui aspect și a reținut în mod greșit că: „… față de acordul autentificat al părților, de valabilitatea autorizației de construire și demolarea (pieirea) construcției vechi, ce a constituit fondul aservit, vechea servitute convențională s-a stins, astfel încât reclamanta nu se poate prevala de acest drept".
În realitate, acordul autentificat al părților nu a vizat în niciun fel stingerea sau modificarea servituții de vedere, iar dreptul derivat din existența servituții nu este unul care să vizeze o construcție - și prin pieirea construcției (care a aparține celui în sarcina căruia se creează servitutea, iar nu beneficiarului ei) să se stingă dreptul - ci întregul imobil, identificat ca atare în actul care constituie titlul reclamantei.
În plus, renunțarea la drept nu se prezumă. În prezent, asupra acestei chestiuni există o reglementare expresă (art. 13 din Codul civil intrat în vigoare la 1.10.2011).
Până la această reglementare, doctrina și practica sunt cele care au stabilit în mod constant, ca regulă pentru interpretarea convențiilor, că renunțarea (la un drept) trebuie să fie menționată expres în cuprinsul actului.
Interpretarea propusă de instanțele fondului constituie o greșeală de interpretare a conținutului convenției pentru că extinderea obligațiilor asumate de părți în sensul unei renunțări la un drept real este nepermisă de lege.
Este incorectă teza instanței de apel potrivit căreia pentru că acordul reclamantei ar fi stat la baza emiterii autorizației de construire - cea nedepusă la dosar, și niciodată examinată judiciar - reclamanta nu se mai poate prevala de dreptul său rezultat din existența (vechii) servituți de vedere. Demonstrația contrariului este simplă: convenția este anterioară autorizației și nu exprimă nicio renunțare expresă cu privire la servitute. Autorizația de construire nu a fost examinată judiciar, iar faptul că aceasta a fost emisă nu impune legalitatea actului, prin raportare la toate drepturile constituite cu privire la imobil.
Incorectă este și argumentarea legată de aceea că ceea ce a constituit fondul aservit ar fi fost construcția demolată. În realitate, servitutea vizează imobilul în întregul său - construcție și teren - individualizat ca atare în cuprinsul actului, astfel cum rezultă din textele art. 612, 613 și art. 614 cod civil („vechi"), care fac trimitere în mod expres la „proprietăți", iar nu la construcție.
Greșeala de judecată este importantă, pentru că efectele sale vizează nu numai soluția pe fondul cauzei, ci și modalitatea de apreciere a probelor administrate.
Raportul de expertiză efectuat în apel a constatat în mod greșit că lucrarea de pe .-66 „respectă servitutea de vedere" prin raportare la conținutul unor acte (contractul de vânzare cumpărare autentificat cu nr. 780/3 iunie 1949 de Tribunalul I. - Secția Comercială) și la semnificația unor fapte („proprietarul imobilului de la nr. 13 pe . a comunicat proprietarului imobilului de la nr. 64-66 pe . de vedere ... ") asupra cărora este exclusiv atributul instanței să se pronunțe.
Preluarea concluziilor raportului de expertiză fără semnificație tehnică și fără filtru judiciar trădează preconcepții în legătură cu aspecte necesar să fi fost lămurite numai de judecător și numai prin analiza elementelor relevante aflate la dosarul cauzei.
Tocmai pentru că preconcepția a fost în sensul inexistenței unui asemenea drept, aprecierea expertului asupra obiectivelor de expertiză a fost una asupra căreia nu au fost solicitate lămuriri. Aspectele de ordin tehnic se cereau a fi corect și deplin lămurite, că atât mai mult cu cât concluziile rapoartelor de expertiză asupra acestui aspect au fost în sensul posibilității efectuării modificării. Raportul de expertiză efectuat în apel este singura lucrare cu caracter tehnic care „nu recomandă" efectuarea curții de lumină, însă recunoaște posibilitatea efectuării acestei curți engleze ca soluție pentru păstrarea servituții de vedere.
Elementul de dificultate (iar nu de imposibilitate tehnică) este dat, în opinia expertului care a efectuat expertiza în apel, exclusiv de intervenția în structura de rezistență a clădirii.
Aspectul este așadar unul care suportă rezolvare, în condițiile recunoașterii inexistenței niciunei renunțări la drept.
Este exclusă teza potrivit căreia, în actuala configurație a construcțiilor, construcția proprietatea pârâtului „respectă servitutea de vedere" pentru că o distanță de 0,10 m, respectiv de 0,25 m, între fereastră și zidul calcan al clădirii noi nu poate fi considerată ca respectând dreptul reclamantei.
Soluția tehnica este aceea a alipirii la calcan, în condițiile creării unei curți de lumina care să respecte servitutea de vedere stabilită în favoarea reclamantei.
Simpla declarație a pârâtului care se angajează să păstreze integritatea construcției din .. 13 este suficientă pentru recunoașterea și păstrarea structurii și funcționalității casei, astfel cum aceasta s-a aflat anterior obținerii autorizației de construcție de către pârât; deci cu respectarea ferestrelor dinspre curtea sa, potrivit actelor de proprietate.
O atare interpretare a fost refuzată în mod incorect, deși ea a fost dată de chiar conținutul actului.
Hotărârea este nelegală pentru că motivele pe care se sprijină sunt străine de natura raportului juridic supus examinării judiciare (dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă), ceea ce a determinat aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente (dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
Absolutizarea concluziilor raportului de expertiză efectuat în apel au determinat o lipsă de analiză a chestiunilor necesar să fie examinate din punct de vedere legal.
Întreaga motivare a hotărârii în ceea ce privește modalitatea de soluționare a apelului declarat de pârât a fost o reluare a elementelor cu conținut tehnic, astfel cum acestea au fost apreciate în cuprinsul raportului de expertiză construcții, efectuat în apel.
Raportul de expertiză a fost contestat, pentru că acesta a conchis greșit.
S-a arătat în amănunt - prin notele depuse pentru termenul din 31.10.2011 și din 30.01.2012 - care sunt neregularitățile de ordin tehnic și elementele de fapt interpretate greșit de expert.
Raportul de expertiză efectuat în apel a ignorat coordonate concrete impuse de situația de fapt, dar și chestiuni de ordin tehnic, științific, referitoare la soluțiile de adoptat.
Lucrările cu conținut tehnic contrar și opiniile depuse la dosar și asumate prin semnătură aparțin unor specialiști de renume în domeniu. Ele indică în mod expres soluțiile tehnice și răspunsurile la elementele necesar să fie lămurite cu privire la cele două construcții în discuție.
Interesează însă preluarea fără filtru judiciar a concluziilor raportului de expertiză. Aceasta este greșeala de judecată.
Astfel, în considerentele deciziei s-a preluat concluzia raportului de expertiză legată de aceea că „fisurile din pereții calcanului și zidăria proprietății reclamantei au fost preexistente demarării lucrărilor la clădirea învecinată, se datorează vechimii acesteia de peste 100 de ani și lipsei oricăror lucrări de consolidare din partea proprietarului".
În realitate, astfel cum a arătat și în cuprinsul precizărilor la raportul de expertiză tehnică judiciară depuse la Judecătoria Sector 4 pentru termenul din 26.01.2010, „... proporția fisurilor apărute în structura de rezistență a imobilului din .. 13 a fost provocată în procent de circa 90% de edificarea cuplată a construcției multietajate din .-66 fără aplicarea unor măsuri eficiente de protecție a vecinătății din .>
Raportul de expertiză construcții efectuat în apel a fixat ipoteze fără corespondent în echidistanța cerută unui expert judiciar: s-a considerat în mod arbitrar că „... la începutul secolului XIX știința din domeniul ingineriei construcțiilor era la „nivelul zero", din acest motiv, clădirile din grupa tipologică menționată se realizau numai pe baza unor reguli empirice, care le asigura un nivel incert de siguranță și durabilitate”.
Susținerea indică necunoașterea unor elemente de istoria arhitecturii accesibile chiar și profanilor.
Raportul de expertiză (efectuat în apel) nu poate constitui, în sine, o judecată și nici un element de preluat ca atare în cuprinsul unei hotărâri judecătorești.
Lucrarea - contrazisă de toate celelalte lucrări cu conținut tehnic aflate la dosar - ignoră principii tehnice și realități concrete, indicate expertului în mod special. Criticile raportului nu au fost lămurite prin răspunsul la obiecțiuni.
Au rămas nelămurite o . aspecte de fapt necesar să fi fost avute în vedere pentru stabilirea culpei în ceea ce privește prejudiciul creat reclamantei.
Autorizația de construire nu a fost înfățișată în cauză, astfel încât efectuarea de către pârât a lucrărilor în conformitate cu principalul act cu caracter tehnic în legătură cu aceasta nu s-a putut realiza (în mod riguros).
Nu s-a cercetat și nu s-a valorificat judiciar în niciun fel asumarea de către pârât a situației de fapt create. Acesta a arătat în mod expres că are cunoștință de apariția fisurilor în pereții clădirii proprietatea reclamantei, însă acestea s-ar datora intervențiilor la pasajul Mărășești sau/și traficului deviat pe . a locuinței acesteia.
Determinat de preconcepția lipsei dreptului reclamantei în legătură cu servitutea sa de vedere și considerându-se în mod greșit că obturarea ferestrelor nu ar constitui o „influență din punct de vedere al integrității" asupra imobilului proprietatea reclamantei, s-a ignorat soluția tehnică legată de crearea unei curți de lumină în sensul stabilirii concrete a coordonatelor acesteia.
Considerentele hotărârii nu vizează în mod concret eventuala lipsă a prejudiciului, ci preiau și reinterpretează datele de ordin tehnic rezultate din lucrările de expertiză efectuate în cauză, asumate numai de către unul dintre experții care s-au pronunțat în legătură cu situația supusă examinării judiciare (este drept, cel desemnat de instanță).
Este esențială greșeala de judecată a instanței de apel care a considerat că în lipsa anulării autorizației de construire (emise în favoarea pârâtului) rezultă că lucrările realizate (probabil) în temeiul acesteia sunt corect efectuate și, prin urmare, nu ar putea produce prejudicii clădirilor învecinate.
În realitate, s-au dovedit în cauză: degradarea construcției proprietatea pârâtei prin apariția unor grave crăpături în structură; efectuarea de lucrări de fundații la calcan, mai adânci la imobilul nou, fără luarea în considerare a nivelului mai scăzut al unor zone ale casei vechi, fără subsol (măsuri tehnice speciale, mai costisitoare se impuneau în acest caz pentru prevenirea riscului de deteriorare a stabilității imobilului vechi); diferența de greutate dintre cele două clădiri.
Unele dintre rapoartele de expertiză au conchis în sensul existenței legăturii de cauzalitate între cele două elemente de fapt.
Raportul de expertiză efectuat în apel este singura lucrare care arată, asupra acestui aspect, că „nu există legătură de cauzalitate între firidele apărute în structura de rezistență a imobilului aparținând reclamantei și edificarea construcției de către pârât. Chiar și ulterior depunerii răspunsului la obiecțiuni, concluzia este una care a rămas nemotivată.
La data de 10.12.2012, intimatul pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, a arătat că, prin acordul expres de alipire a noii construcții de calcanul locuinței sale, este cât se poate de clar că reclamanta a renunțat la dreptul de servitute de vedere, întrucât aceste ferestre erau practicate în calcan. În prezent, această cerere a fost soluționată de ultima expertiză, care a arătat că orice soluție s-ar adopta ar duce la slăbirea rezistentei noii construcții.
Este bine de știut că de fapt înainte de edificarea noii construcții de către pârât, între acesta și reclamantă a existat o înțelegere de a se ridica o construcție în oglindă de către reclamantă și care să fie alipită de construcția pârâtului. Acesta a fost de fapt motivul renunțării la dreptul de servitute de vedere. Mai târziu, reclamanta și-a dat seama că nu va putea face față din punct de vedere financiar și chiar a încercat o înțelegere de a-și vinde proprietatea către pârât, dar nici aceasta nu s-a putut realiza.
Prin acțiunea inițială, reclamanta a cerut ca pârâtul să fie obligat să efectueze reparații la imobilul proprietatea sa, întrucât acesta ar fi suferit avarii, fisuri, crăpături, ca urmare a tasării terenului în urma edificării noii construcții.
Au fost practicate niște repere în construcția reclamantei pentru a se putea observa dacă acele crăpături sau fisuri se accentuează.
Daca la primele expertize s-a apreciat că aceste crăpături ar fi putut avea loc ca urmare a tasării terenului datorită construcției noi, în ultima expertiză s-a stabilit cu claritate că aceste avarii au o cu totul altă cauză și anume vechimea construcției imobilului reclamantei, faptul că în timp au avut loc mai multe seisme și nu în ultimul rând o defectuoasă întreținere a imobilului prin aceea ca s-au produs de-a lungul timpului infiltrații care nu au fost în niciun fel împiedicate, situație întărită de expertul M.L.P.A.T.
În dovedirea cererii sale, recurenta reclamanta a depus la dosar, în fotocopie: declarația sub semnătură privată dată la 7.12.2012 de prof. dr. arhitect S. V., punct de vedere formulat la 10.11.2012 de prof. dr. arhitect A. M. Z. și prof. dr. arhitect A. B., punct de vedere personal formulat de prof. dr. ing., curriculum vitae C. M., punct de vedere formulat de expert MELEPAT S. S. I., expertiză tehnică punct de vedere privind fisurarea clădirii imobil L. V. nr. 13, sector 4, București, formulat de dr. ing. Tribunalul P..
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
I. Cel de-al optulea motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, schimbarea naturii ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
1. În cauza de față, s-a pus problema interpretării convenției autentificate sub nr. 1939/05.06.2006 de notar public D. Vitzam Norin.
Potrivit acestei declarații: „Eu, S.-L. S. declar prin prezenta că sunt proprietarul imobilului situat în municipiul București, .. 13, sector 4, și în această calitate mă declar de acord ca vecinul meu, D. S.-S., proprietarul imobilului situat în municipiul București, .-66, sector 4, să edifice o construcție, alipită de calcanul construcției proprietatea mea, să consolideze și să tencuiască acest calcan, și să efectueze orice alte lucrări care sunt necesare, în conformitate cu normele legale în vigoare privind calitatea în construcții, a Certificatului de urbanism nr. 145/_/10.03.2006, emis de primăria Sectorului 4 București, și a autorizației de construire care urmează să fie emisă, fără ca imobilul proprietatea mea să fie influențat din punct de vedere al stabilității și integrității de lucrările de construcție care urmează să fi efectuate de domnul D. S.-S., acesta urmând să răspundă pentru eventualele daune și consecințe dăunătoare aduse proprietății mele”.
2. Întrucât în cauză această declarație a fost interpretată ca fiind o renunțare la servitutea contrară servituții legale de vedere, constituită prin actul de vânzare cumpărare prin care autorul recurentei reclamante a dobândit la data de 3.06.1949 imobilul, sunt necesare unele considerații teoretice preliminare în legătură cu acest drept real, precum și cu stingerea servituților.
i. Servitutea de vedere este reglementată de art. 611-613 Cod civil și obligă reciproc pe proprietarii imobilelor învecinate să nu deschidă ferestre, balcoane etc. la o distanță mai mică de 1,90 m., dacă vederea este directă asupra fondului vecin, sau de 0,60 m., când vederea este oblică față de acesta. Legiuitorul a considerat că altfel vecinul s-ar simți incomodat prin posibilitatea celuilalt de a avea mereu vedere asupra fondului său.
Sancțiunea acestei servituți este dreptul vecinului de a cere închiderea deschiderilor făcute la o distanță de fondul său mai mică decât distanța legală.
Servitutea legală de vedere se stinge și atunci când un proprietar dobândește servitutea contrară, adică dreptul de a deschide ferestre, balcoane etc. la o distanță mai mică. Aceasta se poate dobândi prin titlu, destinația proprietarului sau prescripția achizitivă de 30 de ani.
Acest ultim tip de servitute nu recunoaște titularului său decât prerogativa menționată, iar nu și pe aceea de a a-i fi asigurată vederea asupra fondului învecinat sau cel puțin deschiderea spre exterior.
În mod corespunzător, există numai o obligație negativă a celuilalt proprietar de a nu cere închiderea ferestrelor aflate la mai puțin de 1,90 (respectiv 0,60 m), iar nu și una de a păstra o anumită distanță între construcții, pentru ca cel dintâi să poată avea veșnic vedere asupra fondului său.
Pe cale de consecință, faptul că proprietarul imobilului învecinat construiește până la limita de proprietate nu constituie o încălcare a dreptului celuilalt proprietar de a deschide ferestre la o distanță mai mică de 1,90 m de aceeași limită (privită dinspre terenul său), chiar și atunci când și cealaltă construcție este, la rândul său, pe linia de graniță și astfel, prin alipirea lor, se produce o obturare a deschiderii practicate în peretele dintre cele două proprietăți.
ii. Legea prevede trei cauze de stingere a servituților: imposibilitatea materială de a mai exercita servitutea, confuziunea și neuzul timp de 30 de ani. La acestea se adăugă cauzele generale de stingere a dreptului de servitute: pieirea fondului aservit, renunțarea, expirarea termenului și rezoluțiunea, revocarea sau anularea dreptului celui care a constituit servitutea ori a titlului constitutiv.
Imposibilitatea de a exercita servitutea. Art. 636 dispune că: „servitutea încetează când lucrurile se găsesc în astfel de stare încât servitutea nu se mai poate exercita“. Mai departe, art. 637 dispune că servituțile „renasc dacă lucrurile sunt restabilite într-un chip încât servituțile să se poată exercita, afară numai de nu ar fi trecut un spațiu îndestulător spre a se putea presupune că s-a desființat servitutea, după cum se spune la art. 640”.
Din modul cum legea reglementează problema stingerii servituților prin imposibilitatea de a le exercita rezultă că de fapt imposibilitatea de a le exercita nu este o cauză de stingere de sine stătătoare.
Într-adevăr, rezultă din art. 636 că legiuitorul presupune că la un moment dat intervine o piedică materială, care oprește exercițiul servituții: starea materială a lucrurilor se transformă astfel încât folosința servituții devine imposibilă. Or, rezultă din art. 637 că această piedică materială nu stinge propriu zis servitutea, ci suspendă numai exercițiul ei; textul spune într-adevăr că servitutea renaște când lucrurile sunt restabilite în așa fel încât să se poată din nou exercita, adică atunci când piedica materială dispare. Aceasta înseamnă că servitutea nu se stinge, ci continuă sa existe, însă nu mai poate fi exercitată. Imposibilitatea materială de a exercita servitutea din cauza stării lucrurilor este deci mai curând o cauză de suspensie a exercițiului, decât o cauză de stingere a dreptului.
Art. 601 nu face decât să aplice acest principiu, atunci când dispune că prin reclădirea unui zid sau a unei case „toate servituțile active și pasive se perpetuează în privința noului zid sau a noii case”. De altfel, art. 601 se exprimă mai exact decât art. 637, deoarece în loc să spună că servituțile renasc, el spune ca ele se perpetuează, ceea ce implică faptul că ele nu au pierit niciodată.
iii. Din această perspectivă, pe de o parte, întrucât edificarea unei construcții alipite cu cea a proprietarului vecin are exclusiv semnificația juridică a unei suspendări a exercițiului servituții contrare servituții legale de vedere, acordul reclamantei în acest sens, nefiind incompatibil cu existența în continuare a dreptului de servitute, nu poate fi interpretat drept o renunțare la acesta.
Pe de altă parte, edificarea unei construcții alipite de imobilul acesteia neconstituind o încălcare a dreptului real al reclamantei, acțiunea confesorie formulată de reclamantă este neîntemeiată, iar soluția pronunțată de tribunal în privința primului capăt de cerere urmează a fi menținută, cu substituirea motivării.
II. Deși recurenta reclamanta, în susținerea motivului de recurs privind greșita respingere a cererii sale de efectuare a unei contraexpertize, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, criticile sale vor fi încadrate, în temeiul art. 306 alin. 3 Cod procedură civilă, în dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă și analizare ca atare.
Cel de-al cincilea motiv de recurs vizează neregularități de ordin procedural și care sunt sancționate cu nulitatea de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă; toate neregularitățile procedurale care nu sunt enunțate în alte motive de recurs au fost integrate astfel într-un singur motiv de casare, ce constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură.
i. Referitor la înțelesul sintagmei „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale”, folosită de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, trebuie să se țină seama și că există texte de lege care conferă judecătorului o putere de apreciere, dându-i posibilitatea de a lua sau de a nu lua o anumită măsură. În asemenea situații, măsurile nu pot fi însă dispuse în mod discreționar, ci trebuie să fie justificate de motive pertinente și suficiente. Depășirea acestei limite, întrucât nu realizează un bilanț rezonabil al elementelor pertinente ale cauzei în procesul decizional, care este impus întotdeauna, expres sau implicit, de normele juridice incidente, constituie o încălcare a legii și, ca atare, este supusă controlului instanței de recurs. Aceasta înseamnă că, în realitate, instanțele de fond beneficiază în aceste cazuri numai de o anumită marjă de apreciere.
Din această perspectivă, Curtea reține că în categoria textelor de lege ce implică o apreciere a judecătorului în cadrul demersului de aplicare a lor în concret se include și art. 295 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit căruia: „Instanța va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.”, care îi conferă o marjă de apreciere a pertinenței, concludenței și utilității lor.
Prin urmare, trebuie stabilit dacă instanța de apel a făcut o greșită aplicare a acestui text de lege atunci când, la termenul 30.01.2012, a respins cererea apelantei reclamante de refacere a expertizei de către o comisie formată din trei experți.
Tribunalul a respins această solicitare, cu motivarea că expertul a răspuns obiectivelor fixate de instanță, cu luarea în seamă a actelor dosarului și susținerilor părților.
Sub acest aspect, Curtea constată că reclamanta a susținut că înainte de începerea lucrărilor, respectiv în luna iunie 2006, s-a întocmit o notă de constatare privind starea imobilului din .. 13, sector 4, care a reținut existența anumitor fisuri și crăpături în pereții interiori și exteriori, cauzate de seisme și de tasări. Ulterior, respectiv la data de 15.12.2006, s-a întocmit o nouă constatare, care a reținut că „în zona de legătură între corpul înalt și cel de jos a apărut o nouă fisură, mai închisă în partea de jos și mai deschisă în cea de sus, a peretelui de la parter și cel de la etajul 1. (…) Aceasta nu a existat și nu a fost menționată la întocmirea notei de constatare privind starea imobilului”. Or, expertul C. D. a reținut că fisurile (fără a face nicio distincție) au existat și la momentul începerii lucrărilor de construcții și, prin urmare, nu a răspuns acestei susțineri a apelantei reclamante. Este de menționat și faptul că reperii de nivelment au fost montați abia în luna august 2006 și s-au executat măsurători până în luna ianuarie 2007, așa cum rezultă din documentația pentru urmărire comportament clădiri întocmită de ing. D. S., iar apelanta reclamantă a arătat că s-au desfășurat lucrări de construcție de amploare în luna iulie. În „Punctul de vedere al proiectantului de rezistență al clădirii de birouri din .-66 - .. s-a arătat că demolarea a fost făcută în intervalul mai-septembrie 2006, iar în punctul de vedere înaintat de aceeași societate comercială la 29.06.2007 Inspectoratului de Stat în Construcții București s-a arătat că lucrările la infrastructură s-au terminat la 15.05.2007.
Apelanta reclamantă a mai afirmat că demolarea porțiunii de zid care era lipită de casa sa anterior demolării a schimbat punctul de concentrare de eforturi pe teren, afirmația sa nefiind combătută de expert.
De asemenea, a învederat faptul că, deși soluția tehnică propusă pentru a nu se produce deteriorări imobilelor învecinate, prin expertiza tehnică de demolare a imobilului .-66, sector 4, București, a fost aceea de aplicare a unei tencuieli de ciment armate pe zona de contact, în realitate nu s-a realizat o asemenea consolidare, ci o simplă tencuială și, în plus, aplicarea materialului nu a avut loc înainte de începerea lucrărilor de demolare, o perioadă lungă de timp săpăturile fiind menținute fără această măsură de protecție. Or, expertul ar fi trebuit să solicite intimatului pârât să depună toată documentația aferentă realizării construcției (adică nu numai cea din faza de proiectare, ci și pe cea din faza de execuție, inclusiv procese verbale întocmite cu ocazia îndeplinirii etapelor astfel cum au fost planificate). De asemenea, în ipoteza în care data efectuării lucrărilor de consolidare la imobilul proprietatea apelantei reclamante nu putea fi stabilit pe baza înscrisurilor, este necesar ca acest element de fapt să fie determinat prin administrarea probei testimoniale.
Apelanta reclamanta a susținut deopotrivă, depunând și un studiu publicat într-o revistă de specialitate, intitulat „Impactul realizării construcțiilor în excavații adânci asupra clădirilor existente în vecinătate”, că în cazul excavațiilor adânci pentru construcții factorii care pot influența semnificativ clădirile existente în vecinătate sunt legați atât de execuție (excavare, lucrări de sprijinire, epuismente, etc.), cât și de încărcătura terenului transmisă de noua structură. În studiu se face referire la trei tipuri de tasări: tasări cauzate de execuția excavațiilor, tasări provocate de schimbarea regimului apelor subterane (epuismente, ecranare, etc.) și tasări datorate încărcăturii transmise de nou construcție. Prin urmare, era necesar să se stabilească, în principiu, zona de influență a excavației, definită drept volumul din teren în care se resimte influența construcției nou proiectate sau în care pot avea loc fenomene care să influențeze construcția învecinată, aparținând apelantei reclamante, luându-se în considerare, pe baza calculelor și dimensionărilor efectuate, greutatea și împingerea activă a straturilor de pământ, caracteristicile de strat, suprasarcinile date de fundațiile celor două construcții existente.
Ca o observație generală, expertul nu și-a fundamentat concluziile pe reglementările tehnice publicate pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și pe lucrările de specialitate în domeniul „Rezistență și stabilitate pentru construcții civile”, fapt explicabil prin aceea că nu are specializarea corespunzătoare.
Astfel, față de dispozițiile H.G. nr. 731/1991 pentru aprobarea
„Regulamentului de atestare tehnico-profesională a specialiștilor cu activitate în construcții” și ale Ordinului ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 777/2003 pentru aprobarea reglementării tehnice „Îndrumător pentru atestarea tehnico-profesională a specialiștilor cu activitate în construcții”, Curtea constată că expertiza ar fi trebuit efectuată de un expert având domeniul de atestare A1 (rezistență și stabilitate pentru construcții civile, industriale, agrozootehnice; energetice; telecomunicații; miniere; edilitare și de gospodărie comunală cu structură din beton, beton armat, zidărie, lemn) și, dacă acesta ar fi considerat necesar, cu participarea unui expert având domeniul de atestare Af (rezistența și stabilitatea terenului de fundare a construcțiilor și a masivelor de pământ).
Din acest considerent, solicitarea apelantei reclamante de efectuare a unei contraexpertize de către trei experți era întemeiată, astfel că respingerea cererii sale cu acest obiect de către instanța de apel constituie o încălcare a formelor de procedură prevăzute de art. 295 alin. 2 Cod procedură civilă sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2, instanța folosindu-și puterea de apreciere în legătură cu admiterea probei fără a prezenta în susținerea soluției argumente pertinente și suficiente.
ii. Sub un alt aspect, Curtea constată că expertul recuzat de apelanta reclamantă a fost citat, conform art. 204 alin. 3 Cod procedură civilă, acesta primind la 24.11.2011 citația pentru termenul din 30.01.2012. Prin urmare, acest motiv de recurs este neîntemeiat.
Față de aceste considerente, reținând că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii respingând cererea de administrare a unei noi expertize, precum și faptul că potrivit art. 305 Cod procedură civilă o asemenea probă este inadmisibilă în această fază procesuală, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, să admită recursul, să caseze decizia recurată și să trimită cauza spre rejudecare Tribunalului București.
Cu prilejul rejudecării, instanța de trimitere urmează să dispună efectuarea expertizei de către o comisie formată din experți cu specialități corespunzătoare: în primul rând, doi experți tehnici judiciari specialitatea „Rezistență și stabilitate pentru construcții civile, industrial, agrozootehnice, energetice, telecomunicații, miniere, edilitare și de gospodărie comunală - cu structură din beton, beton armat, zidărie, lemn” (specialitate introdusă prin Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 199/c/18.01.2010) - cum este, în prezent, experta G. A.-M. care figurează pe lista Biroului Local de Expertize de pe lângă Tribunalul B., sau eventual experți tehnici specialitatea construcții, care se regăsesc însă în același timp și pe lista experților atestați de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, publicată pe site-ul acestei instituții, în domeniul A1 - cum sunt, în prezent, experții B. G., Cost P., D. H., E. C., N. T., S. C. L., Ș. A. G.; în al doilea, rând, dacă primii doi experți desemnați vor considera necesar, va fi desemnat în condițiile art. 201 alin. 3 Cod procedură civilă un expert atestat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în domeniul Af, iar dacă nu, cel de-al treilea expert va fi desemnat în aceleași condiții cu primii doi.
Obiectivele expertizei vor fi, în principiu: - să se stabilească starea construcției (cu indicarea fisurilor existente) proprietatea reclamantei anterior lucrărilor de demolare a vechii construcții și de edificare a noii construcții, efectuate de către pârât; - să se determine lucrările necesare aducerii construcției, astfel cum se prezenta aceasta anterior lucrărilor sus menționate, la o stare corespunzătoare din punct de vedere al rezistenței și stabilității, precum și valoarea acestora; - să se să se stabilească starea construcției (cu indicarea fisurilor existente) proprietatea reclamantei posterior lucrărilor de demolare a vechii construcții și de edificare a noii construcții, efectuate de către pârât (dacă există o evoluției a situației acesteia, să fie descrisă); - să se identifice cauza/cauzele deteriorării construcției proprietatea reclamantei; - să se determine lucrările necesare aducerii construcției, astfel cum se prezintă sau cum s-ar prezenta (dacă există și alte cauze în afară de neîntreținerea corespunzătoare și lucrările efectuate de pârât) aceasta în prezent strict ca urmare a lucrărilor efectuate de pârât, la o stare corespunzătoare din punct de vedere al rezistenței și stabilității, precum și valoarea acestora; - să se determine prejudiciul suferit de reclamantă (ca diferență între cea de-a doua valoare obținută de experți și prima).
În prealabil, instanța de apel va solicita toată documentația deținută de pârât în legătură cu lucrările de demolare a vechii construcții și de edificare a noii construcții, care vor fi puse la dispoziția experților. De asemenea, dacă aceștia vor considera necesar, va stabili pe bază probei testimoniale data la care au fost realizate de către pârât lucrările de consolidarea construcției proprietatea reclamantei.
PENTRUA CESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta reclamantă S. L. S. împotriva deciziei civile nr. 166 A din 20.02.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât D. S. S..
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13.12.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. G. M. H. I. S.
GREFIER,
I. A. G.
Red. CG
Tehnored. CG/GIA
2 ex./11.01.2013
T.B. – S. a V-a civ. – E. P. J., G. R.
Judecătoria Sector 4 - L. D. P.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 2288/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 2291/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
