Revendicare imobiliară. Decizia nr. 06/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 06/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-04-2012 în dosarul nr. 739/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.
Ședința publică de la data de 06.04.2012
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - Z. D.
JUDECĂTOR - C. M. S.
JUDECĂTOR - G. A. G.
GREFIER - D. L.
Pe rol pronunțare asupra cererilor de recurs formulate de recurenții-reclamanți V. V. și V. I. și de recurenții-pârâți I. M. D. și I. M. I., în contradictoriu cu intimații – pârâți I. G., I. A. G. și cu intimatul-chemat în garanție C. G. al Municipiului București, cauza având ca obiect” revendicare imobiliară”.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 30.03.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prerzenta hotprâre, când apentru a oferi părților posibilitatea depunerii concluziilor scrise, Curtea a amânat pronunțarea la 06.04.2012,când a decis următoarele:
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._/2001 la data de 04.09.2001, reclamanții G. M., V. V. și V. I. au chemat în judecată pe parații I. M. D., I. M. I., I. G. și I. A. G., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați parații să le lase în deplina proprietate și posesie terenul în suprafața de 200 mp din cei 400 mp, teren situat în București, .. 1, sectorul 2, având ca vecini la est teren viran proprietate publica pe o lățime de 27,75 ml, la sud . o lățime de 15,10 ml, la nord teren viran înspre . o latură de 15,10 ml și la vest imobilele situate în Calea Floreasca nr. 220 și 222, să se dispună ieșirea din indiviziune asupra terenului intre reclamanți și parații I. M., să se constate nulitatea vânzării terenului în suprafața de 200 mp inclus fraudulos și cu rea credință în terenul în suprafața de 419 mp vândut prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la notarul Smântâna P. M. sub nr. 148 și obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat ca, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2730/09.10.1938 și transcris sub nr. 869/1938 la Secția notariat a Tribunalului I. soții I. M. G. și Z. au cumpărat un teren în suprafața de 400 mp situat în .. 1, sectorul 2, București pe care, ulterior, au ridicat anumite construcții. Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2800/681/10.06.1957 la Notariatul de Stat al Raionului 1 Mai, act transcris în Cartea Funciara, au înstrăinat soților G. M. și M. o parte dintre clădirile existente și un teren în suprafața de 200 mp din cei 400 mp fără a se ieși din indiviziune.
S-a mai arătat că, în anul 1985, soții G. au fost nevoiți să facă o ofertă de donație a terenului în suprafața de 200 mp către stat. Statul nu a acceptat niciodată donația în forma autentică, iar prin sentința civilă nr._/08.10.1999 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2909/27.09.2000 pronunțată de Curtea de Apel București s-a constatat nulitatea absolută a ofertei de donație. Construcțiile au fost expropriate pentru cauza de utilitate publica, iar soții I. M. au administrat în continuare întregul teren. Prin sentința civilă nr. 5109/06/06.1996 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București s-a constatat în mod fraudulos ca tot terenul este proprietatea familiei I. M., iar parații I. M. D. și I. au înstrăinat terenul în suprafața de 419 mp soților I.. La data de 14.05.2001 a decedat G. M., rămânând ca moștenitori soția supraviețuitoare G. M. și reclamanții V. ca moștenitori testamentari.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă, s-a arătat ca I. M. Z. a decedat la data de 29.11.1978, lăsând ca moștenitori pe soțul supraviețuitor, I. M. G. și pe fii săi, I. M. P. și I. M. I.. La data de 24.10.1995 a decedat și I. M. G., acesta fiind moștenit de fiul I. M. I. și de nepotul de fiu predecedat I. M. D..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480, art. 481 C.civ. și art. 728 C.civ.
Pârâții I. G. și A. G. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția de necompetenta materială, excepția netimbrării acțiunii, excepția prescripției dreptului la acțiune privind nulitatea actului de vânzare-cumpărare, excepția lipsei calității procesuale pasive pe capătul de cerere privind ieșirea din indiviziune și excepția inadmisibilității cu privire la revendicare întrucât nu a fost introdusă de toți coproprietarii.
Pe fondul cauzei, pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâții I. M. D. și I. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 9500/19.11.2002, s-a admis excepția inadmisibilității și s-a respins cererea ca inadmisibila.
Prin decizia civilă nr. 847/A/24.04.2003 pronunțată de Tribunalul București a fost admis apelul, s-a anulat sentința civilă nr. 9500/2002 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București și s-a reținut cauza pentru evocarea fondului.
S-au administrat probele cu înscrisuri și expertiza tehnică de specialitate construcții civile.
Expertiza efectuată de expert B. Emeric a concluzionat că terenul nu este partajabil în natura și că valoarea terenului în suprafața de 200 mp este de 2._ lei vechi la data de 27.10.2004.
Prin decizia civilă nr. 353/A/08.06.2005 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 532/2003 s-a admis excepția lipsei calității procesuale active și s-a respins acțiunea în consecință.
Prin decizia civilă pronunțată de Curtea de Apel București la data de 07.02.2006 în dosarul nr._/2/2005, s-a admis recursul împotriva deciziei nr. 353/2005, s-au casat deciziile pronunțate în apel și rejudecând s-a admis apelul și s-a desființat sentința apelată cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la Judecătoria Sectorului 2 București.
Instanța de recurs a reținut că reclamanții au calitate procesuală activa și că acțiunea este admisibila atât cu privire la revendicare, cât și cu privire la ieșirea din indiviziune.
La Judecătoria Sectorului 2 București cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Parații I. au invocat excepția inadmisibilității fata de faptul că, în discuție este vorba despre o cotă indiviza din bunul revendicat, dar și fata de dispozițiile Legii nr.10/2001, excepție unită cu fondul la termenul de judecata din 27.11.2006.
Prin sentința civilă nr. 5129/20.06.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, s-a admis excepția de necompetenta materială și s-a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București, fata de valoarea imobilului revendicat.
La Tribunalul București cauza a fost înregistrată sub nr._/3/2007, iar prin sentința civilă nr. 1445/09.11.2007 s-a admis excepția de necompetenta materială a tribunalului, s-a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București și s-a constatat ivit conflictul negativ de competentă.
Prin sentința civilă nr. 4F/31.01.2008 pronunțată de Curtea de Apel București s-a constat că litigiul este de competența Judecătoriei Sectorului 2 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 795/27.01.2010, Judecătoria Sectorului 2 București a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții V. V. și V. I. în contradictoriu cu pârâții I. M. D., I. M. I., I. G. și I. A. D.; a admis cererea având ca obiect ieșire din indiviziune asupra terenului în suprafață de 419 mp între reclamanții V. V. și V. I. și pârâții I. M. D. și I. M. I.; a atribuit în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 419 mp situat în .. 1 sector 2, București, pârâților I. M. D. și I. M. I.; a obligat pârâții I. M. D. și I. M. I. să plătească reclamanților V. V. și V. I., în solidar, suma de 194.400 Euro în lei la data plății până la data de 31.03.2010, cu titlu de sultă; a respins cererea având ca obiect revendicare teren în suprafață de 200 mp între reclamanții V. și pârâții I. M., ca neîntemeiată; a respins cererea având ca obiect constatare nulitate vânzare teren în suprafață de 200 mp-contract nr. 184/20.01.1998 autentificat la BNP S. P. M., ca neîntemeiată; a obligat pârâții I. M., în solidar, să plătească reclamanților V., suma de 3100 lei, cheltuieli de judecată și a obligat reclamanții, în solidar, să plătească pârâților I., suma de 16.192,61 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2730/09.10.1938 și transcris sub nr. 869/1938 la Secția Notariat a Tribunalului I. soții I. M. G. și I. M. Z. au cumpărat un teren în suprafața de 400 mp situat în .. 1, sector 2, București pe care, ulterior, au ridicat anumite construcții.
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2800/681/10.06.1957 la Notariatul de Stat al Raionului 1 Mai, act transcris în Cartea Funciara, au înstrăinat soților G. M. și G. M. o parte dintre clădirile existente și un teren în suprafața de 200 mp din cei 400 mp fără a se ieși din indiviziune.
În anul 1985 soții G. au fost nevoiți să facă o ofertă de donație a terenului în suprafața de 200 mp către stat. Statul nu a acceptat niciodată donația în forma autentică, iar prin sentința civilă nr._/08.10.1999 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2909/27.09.2000 pronunțată de Curtea de Apel București s-a constatat nulitatea absolută a ofertei de donație.
Prin sentința civilă nr. 5109/06/06.1996 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București s-a constat că terenul în suprafața de 419 mp este proprietatea paraților I. M. D. și I. I., iar aceștia au înstrăinat terenul soților I. G. și I. A. G. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 184/20.01.1998 la BNP Smântâna P. M..
La data de 14.05.2001 a decedat G. M. iar la data de 20.09.2002 a decedat G. M., ambii lăsând că moștenitori pe reclamanții V. V. și V. I. în baza testamentului autentificat sub nr. 1400/25.04.2001 la BNP L. P. și conform certificatelor de moștenitor nr.42/08.03.2002 și nr. 173/18.11.2002, ambele emise de BNP L. P..
Pârâții I. M. D. și I. M. I. sunt moștenitorii soților defuncți I. M. G. și I. M. Z. așa cum rezultă din sentința civilă nr. 5109/06.06.1996 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, definitivă și irevocabilă.
Expertizele efectuate în cauză au concluzionat că terenul nu poate fi partajat în natura și că valoarea de circulație a acestuia este la data de 28.09.2009 de 388.800 euro, echivalentul sumei de 1.631.133 lei. S-a avut în vedere ultimul raport de expertiză, întrucât valoarea reținută prin aceasta este cea mai apropiată de realitate în condițiile actuale de piață.
F. de cele reținute și având în vedere și decizia civilă pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul_/2/2005 la data de 07.02.2006, prin care s-a reținut că acțiunea este admisibila și ca reclamanții au calitate procesuală activa dar și ca, deși sentința civilă nr. 5109/1996 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București nu a fost pronunțată în contradictoriu cu reclamanții, aceasta produce efecte juridice și fata de aceștia, întrucât s-a reținut că terenul în suprafața de 419 mp din care face parte și terenul revendicat de reclamanți nu a trecut niciodată în proprietatea statului, s-a constatat că reclamanții V. și parații I. M. se afla în indiviziune asupra terenului în suprafața de 419 mp situat în București, .. 1, sector 2, reclamanții având în proprietate suprafața de 200 mp.
Potrivit art. 728 C.civ., nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune astfel încât se va dispune ieșirea din indiviziune cu privire la terenul în suprafața de 419 mp intre reclamanții V. și parații I. M..
La formarea și atribuirea loturilor instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 673 indice 9 C.proc.civ., expertizele efectuate în cauza din care rezultă că terenul nu este comod partajabil în natura din cauza configurației acestuia și a construcțiilor edificate între timp de noii proprietari, dar și solicitarea reclamanților de la ultimul termen de judecată și reiterata prin notele scrise prin care solicita acordarea sultei pentru terenul în suprafața de 200 mp și cea a paraților I. M. care au solicitat atribuirea în natura a întregului teren.
În consecință, terenul în suprafața de 419 mp situat în .. 1, sector 2, București a fost atribuit în deplina proprietate și posesie paraților I. M. I. și D..
Parații I. M. au fost obligați, în solidar, să plătească reclamanților V. suma de 194.400 euro în lei la data plății cu titlu de sulta până la data de 31.03.2010 conform art. 67310 alin. 4 C.proc.civ.
S-a constatat că atât parații I. M. cât și parații I. au fost de bună-credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 184/20.01.1998 la BNP Smântâna P. M., întrucât exista sentința civilă nr. 5109/1996 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, definitivă și irevocabilă, prin care se constată că parații I. M. sunt singurii proprietari ai terenului în suprafața de 419 mp situat în .. 1 în timp ce sentința civilă nr._/08.10.1999 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2909/27.09.2000 pronunțată de Curtea de Apel București, prin care s-a constatat nulitatea absolută a ofertei de donație făcută de autorii reclamanților și care i-a repus pe reclamanți în drepturi a putut fi avută în vedere abia la data de 27.09.2000 când a rămas irevocabila.
În consecință, fata de aceste considerente dar și avându-se în vedere că în caz de indiviziune soarta contractului de vânzare-cumpărare depinde de rezultatul partajului, cererea având ca obiect constatare nulitate vânzare teren în suprafața de 200 mp a fost respinsă, ca neîntemeiată, reținându-se că dreptul de proprietate al paraților I. se consolidează retroactiv de la data cumpărării.
Pentru aceleași motive, instanța de fond a respins și acțiunea în revendicare și, astfel, că a fost admisă în parte acțiunea reclamanților ca fiind întemeiată.
În baza art. 274 și 277 C.proc.civ., reclamanții, în solidar, au fost obligați să plătească paraților I. cheltuielile de judecata constând în onorariu de avocat, iar parații I. M. au fost obligați, tot în solidar, să plătească reclamanților cheltuielile de judecata constând în taxa de timbru, timbru judiciar, onorariu de expert și onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții V. V. și V. I., precum și pârâții I.-M. D. și I.-M. I., cereri înregistrate pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 10.03.2010.
Intimații-pârâți I. G. și I. A. G. au formulat întâmpinare la apelul declarat de apelanții-reclamanți V. V. și V. I., solicitând respingerea apelului, ca nefondat și obligarea apelanților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.
Apelanții-pârâți I.-M. D. și I.-M. I. au formulat, în temeiul art. 60 și urm. C.proc.civ., cerere de chemare în garanție a Consiliului G. al Municipiului București, pentru ca, în ipoteza respingerii caii de atac declarate și ca urmare a căderii apelanților-pârâți în pretenții, să fie obligat la plata echivalentului în lei la data plații a sumei de 194.400 Euro cu titlu de sulta; cu cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din data de 22.10.2010, tribunalul a constatat că este inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată direct în apel de apelanții pârâți I.-M. D. și I.-M. I., față de dispozițiile art.61 alin.1 C.pr.civ.
Totodată, tribunalul a constatat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 135 C.pr.civ. privind disjungerea cererii de chemare în garanție.
Prin decizia civilă nr. 1209 A pronunțată de Tribunalul București Secția a IV -a Civilă pronunțată de Tribunalul București, s-a admis apelul formulat de apelanții-reclamanți V. V. și V. I., împotriva sentinței civile nr. 795/27.01.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu apelanții-pârâți I.-M. D. și I.-M. I., și cu intimații-pârâți I. G. și I. A.-D., a fost schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul că au fost obligați pârâții I. M. D. și I. M. I. să plătească reclamanților V. V. și V. I., în solidar, suma de 388.800 Euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de sultă, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții-pârâți I. M. D. și I. M. I. împotriva sentinței civile nr. 795/27.01.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu apelanții-reclamanți V. V. și V. I. și cu intimații-pârâți I. G. și I. A.-D., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în garanție formulată de apelanții-pârâți I. M. D. și I. M. I. în contradictoriu cu chematul în garanție C. G. al Municipiului București, au fost obligați apelanții-pârâți I. M. D. și I. M. I. la plata către apelanții-reclamanți V. V. și V. I. a sumei de 7980.66 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată și s-a respins, ca neîntemeiată ,cererea intimaților-pârâți I. G. și I. A. D. de acordare a cheltuielilor de judecată.
Analizând sentința civilă apelată, prin prisma criticilor formulate prin motivele de apel și având în vedere dispozițiile legale în materie, tribunalul a reținut următoarele:
În primul rând, s-a constatat că reclamanții V. V. și V. I. au investit instanța de fond cu o acțiunea având 3 capete de cerere, respectiv revendicarea suprafeței de 200 mp teren situat în București, .. 1, sector 2, ieșirea din indiviziune asupra terenului în suprafață de 400 mp, situat la adresa menționată, precum și constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.184/20.01.1998 de BNP S. P. M..
Prin cererea introductivă, reclamanții au chemat în judecată pe pârâții I.-M. D., I.-M. I., I. G. și I. A.-D., acțiunea cu toate capetele de cerere, fiind formulată în contradictoriu cu toți pârâții.
Prin urmare, răspunzând primului motiv de apel al apelanților-reclamanți și al apelanților-pârâți I.-M. D. și I.-M. I., tribunalul a constatat că aceștia din urmă au calitate procesuală pasivă cu privire la toate cele 3 capete de cerere, inclusiv cu privire la capătul de cerere referitor la revendicarea suprafeței de 200 mp teren (capăt de cerere care, de altfel, a fost respins în mod corect ca neîntemeiat de prima instanță, care a făcut aplicarea regulii în materia vânzării de către un coproprietar a întregului bun, fără acordul celuilalt coproprietar).
Așadar, faptul că reclamanții au chemat în judecată inclusiv pe cumpărătorii imobilului (pârâții I.) nu înlătură calitatea procesuală pasivă a pârâților I. M. cu privire la capătul de cerere având ca obiect revendicarea.
Tribunalul a constatat că, în mod just, a reținut prima instanță caracterul nefondat al capetelor de cerere privind revendicarea suprafeței de 200 mp teren situat în București, .. 1, sector 2 și constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.184/20.01.1998 de BNP S. P. M., făcând aplicabilitatea regulilor consacrate în doctrină și în practica judiciară privind vânzarea de către unul din coproprietari a întregului bun, fără acordul celuilalt coproprietar.
Într-o astfel de situație, soarta (validitatea) contractului de vânzare cumpărare încheiat de un singur coproprietar cu privire la întregul imobil depinzând de rezultatul partajului: dacă bunul este atribuit la partaj copărtașului care l-a înstrăinat, contractul rămâne valabil și dreptul cumpărătorului se consolidează cu efect retroactiv, partajul producând efecte retroactive, potrivit art. 786 C.civ., așadar vânzătorul devine proprietar exclusiv al bunului, cu efect retroactiv; dacă bunul este atribuit altui copărtaș, decât cel care l-a înstrăinat, contractul de vânzare-cumpărare se desființează cu efect retroactiv, fiind nul, pentru lipsa calității de proprietar a vânzătorului, în această din urmă situație aplicându-se regulile vânzării bunului altuia.
În doctrină, se arată în mod expres faptul că, în cazul vânzării bunului indiviz de către unul din coproprietari, ceilalți coindivizari nu pot cere constatarea nulității actului de înstrăinare și nici nu pot intenta o acțiune în revendicare, în cazul în care cumpărătorul a intrat în posesia bunului, drepturile acestora urmând a fi apărate numai pe calea acțiunii de partaj.
În speță, se observă că reclamanții (în calitate de moștenitori ai defuncților G. M. și G. M.) și pârâții I. M. D. și I. M. I. (moștenitori ai defuncților I. M. G. și I. M. Z.) sunt în prezent coproprietari asupra terenului în suprafață de 419 mp, situat în București, .. 1, sector 2.
În acest sens, ca urmare a constatării nulității absolute a ofertei de donație făcute în anul 1985 de G. M. și G. M. către Statul Român (potrivit sentinței civile nr._/08.10.1999 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București), reclamanții au dobândit cu efect retroactiv dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 200 mp, ce fusese înstrăinat soților G. M. și G. M. de autorii pârâților, I. M. G. și I. M. Z., prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2730/09.10.1938 și transcris sub nr. 869/1938 la Tribunalul I. Secția Notariat.
Anterior pronunțării sentinței menționate, pârâții I. M. D. și I. M. I. au înstrăinat terenul în suprafață de 419 mp către cumpărătorii I. G. și I. A.-G., prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 184/20.01.1998 de BNP S. P. M., ca urmare a constatării dreptului de proprietate al vânzătorilor I. M. D. și I. M. I. asupra întregului teren în suprafață de 419 mp, prin sentința civilă nr. 5109/06.06.1996 a Judecătoriei Sectorului 2 București.
Cu toate că sentința civilă nr. 5109/06.06.1996 nu s-a pronunțat în contradictoriu cu reclamanții din prezenta cauză, aceasta produce efecte juridice și față de aceștia, astfel cum s-a stabilit cu efect obligatoriu, prin decizia civilă nr. 73R/07.02.2006 a Curții de Apel București.
Așadar, constatând existența unei stări de indiviziune între reclamanți și pârâții I. M. D. și I. M. I. asupra terenului în suprafață de 419 mp, în mod just, a apreciat instanța de fond că nu se poate constata nulitatea contractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâții I. M. D. și I. M. I., pe de o parte, și pârâții I. G. și I. A.-G., pe de altă parte, părțile contractante fiind de bună credință la momentul încheierii contractului (anul 1998), când nu se pronunțase încă sentința civilă nr._/08.10.1999 a Judecătoriei Sectorului 2 București, prin care s-a constatat nulitatea absolută a ofertei de donație făcute de autorii reclamanților (soții G.), având drept consecință consolidarea cu efect retroactiv a dreptului de coproprietate al reclamanților asupra terenului în suprafață de 200 mp.
Pe de altă parte, contractul de vânzare-cumpărare nu este opozabil reclamanților, care nici nu au fost parte în litigiul, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 5109/06.06.1996 a Judecătoriei Sectorului 2 București, prin care s-a constatat dreptul de proprietate al pârâților I. M. asupra întregii suprafețe de teren de 419 mp.
În plus, la data încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.184/20.01.1998 de BNP S. P. M., a cărui nulitate absolută se solicită a fi constatată, vânzătorii I. M. D. și I. M. I. obținuseră sentința civilă nr. 5109/1996 a Judecătoriei Sectorului 2 București, irevocabilă, prin care s-a constatat că aceștia sunt proprietarii întregului teren în suprafață de 419 mp.
S-a constatat, totodată, faptul că apelanții reclamanți au criticat modalitatea de stabilire a sultei de către prima instanță în sarcina pârâților I. M., susținând, pe de o parte, faptul că se impunea obligarea pârâților I. la plata sultei, iar pe de altă parte, s-a arătat prin motivele de apel că, potrivit raportului de expertiză întocmit în dosarul de fond, cuantumul corect al sultei care li se cuvine reclamanților este de 388.800 Euro.
Tribunalul a apreciat că este nefondată susținerea apelanților reclamanți, în sensul că se impunea obligarea pârâților I. la plata sultei, atât timp cât ieșirea din indiviziune s-a dispus, în mod corect, de către prima instanță între reclamanți și pârâții I. M. D. și I. M. I., aceștia având calitatea de coproprietari asupra terenului în suprafață de 419 mp. Atribuirea întregului teren în suprafață de 419 mp pârâților I. M. a consolidat retroactiv dreptul de proprietate al pârâților I., începând de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 184/20.01.1998 de BNP S. P. M., însă nu poate justifica atribuirea în prezentul partaj a terenului către pârâții I..
În ceea ce privește cuantumul sultei, se observă că, într-adevăr, ca urmare a atribuirii întregului teren în deplină proprietate și posesie pârâților I. M. D. și I. M. I., se impune obligarea acestora la plata către reclamanți a sultei reprezentând contravaloarea suprafeței de 200 mp, respectiv la plata sumei de 388.800 Euro, în echivalent în lei la data plății, având în vedere că, prin raportul de expertiză întocmit de expertul B. D. (filele 120-137 dosar fond), valoarea terenului în suprafață de 200 mp a fost stabilită la suma de 388.800 Euro și nu 194.400 Euro, așa cum a stabilit instanța de fond.
În acest sens, este nefondată critica apelanților pârâți I. M., în sensul că se impunea obligarea acestora la plata sumei reprezentând 1/2 din prețul încasat de aceștia, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 184/20.01.1998 de BNP S. P. M..
Astfel, pentru stabilirea corectă a cuantumului sultei, trebuie avută în vedere valoarea reală de circulație a imobilului supus partajării la data ieșirii din indiviziune și nu prețul menționat în contractul de vânzare cumpărare încheiat în anul 1998. Chiar dacă s-a reținut buna credință a părților contractante, reclamanții V. V. și I. sunt îndreptățiți la contravaloarea suprafeței de 200 mp, în raport de prețul actual de circulație al imobilului, pârâții I. M. fiind cei care urmează să suporte consecințele fluctuației prețurilor de pe piața imobiliară.
În consecință, în baza dispozițiilor art. 296 C.pr.civ., tribunalul a admis apelul declarat de apelanții reclamanți și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul obligării pârâților I. M. D. și I. M. I. la plata către reclamanți a sultei reprezentând contravaloarea suprafeței de 200 mp, respectiv la plata sumei de 388.800 Euro, în echivalent în lei la data plății, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Pentru considerentele expuse mai sus, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanții-pârâți I. M. D. și I. M. I..
În baza dispozițiilor art. 274 alin. 1 C.pr.civ., tribunalul a obligat apelanții-pârâți I. M. D. și I. M. I. la plata către apelanții-reclamanți V. V. și V. I. a sumei de 7.980.66 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru legal datorată pentru suma contestată (respectiv pentru suma de 194.400 Euro, în echivalent în lei), în cuantum de 5.680,66 lei (cu toate că în apel s-a achitat o taxă de timbru mai mare, în cuantum de 9.750 lei – fila 21), precum și onorariul de avocat în valoare de 2.300 lei, achitat potrivit chitanțelor de la filele 104-105 din dosarul de apel.
Față de soluția de admitere a apelului, fost respinsă ca neîntemeiată cererea intimaților-pârâți I. G. și I. A. D. de acordare a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs V. V. și V. I. și pârâții I. M. D. și I. M. I..
Recurenții-reclamanți VasilescuVictor și V. I. au depus cererii de renunțare la calea de atac a recursului, aflate la filele 50 și 52 din dosarul de recurs.
Recurenții I. M. D. și I. M. I., prin care inițial au criticat modul de soluționare al acțiunii în revendicare, precum și modalitatea de stabilire a sultei.
Ulterior, recurenții și-au restrâns motivele de recurs, criticând numai modalitatea de stabilire a sultei, motiv pentru care instanța i-a pus în vedere să achite numai taxa de timbru de 9 ron și timbru judiciar de 0,15 ron.
În motivarea recursului, așa cum a fost restrâns de către recurenții-pârâți se critică numai modalitatea de stabilire de sultei, precum și existența obligației acestora de plată a sultei respective, așa cum rezultă din cererea modificatoare și completatoare a recursului formulat, depusă la filele 83-86 din dosarul Curții de Apel București.
Astfel, în raport de recursul așa cum a fost modificat de către recurenții-pârâți, se constată că aceștia critică soluția pronunțată sub următoarele aspecte:
In mod contrar, susținerilor instanței de apel, chiar daca aceasta retine, buna credința a parților contractante, (în speța aceștia si parații I.), aceasta considera, in mod total nejustificat, ca: " parații I. M. sunt cei care urmează sa suporte consecințele fluctuației preturilor de pe piața imobiliara".
Prin urmare, chiar daca nu se retine in sarcina pârâților vreo culpa, suportarea consecințelor fluctuației preturilor de pe piața imobiliara se consideră, in mod arbitrar si subiectiv, ca fiind in sarcina acestora de catre instanta de apel, fara a se aduce vreun argument justificativ in acest sens.
Valoarea la care pârâții au fost obligați de instanța de apel, respectiv suma de 388.800 Euro nu reprezintă contravaloarea încasata de aceștia prin vânzarea - cumpărarea suprafeței de 200 mp perfectata la 20.01.1998 prin actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 184.
Prețul total al acestei vânzări a fost de 92.000 USD pentru suprafața de 419 mp, ceea ce presupune ca cei 200 mp valorează 1/2 din suma, deci 46.000 USD.
Vânzarea s-a făcut in dolari, pârâții au încasat dolari, ceea ce înseamnă ca aceștia nu pot fi obligați decât cel mult la plata acestei sume.
Recurenții-pârâții susțin că sunt vânzători de bună-credință, astfel cum corect au reținut ambele instanțe, atât cea de fond, cât si cea de recurs, și nu există motivație legala să fie sancționați cu plata unor sume neîncasate.
Nici reclamanții nu pot incasa o alta suma, decât cea care reprezintă valoarea reala a imobilului, la data când a fost revendicat si înstrăinat.
In alte condiții instanța ar contribui la îmbogățirea fara justa cauza a reclamanților, care nu au solicitat restituirea imobilului in acea perioada.
Recurenții-pârâții solicită, in acest sens, instanței de recurs sa aibă in vedere prețul real al vânzării terenului, in speța suma de 92.000 USD, preț pe care l-au încasat la momentul perfectării tranzacției asupra terenului revendicat pentru întreaga suprafața de teren de 419 mp si la care instanța de recurs va trebui sa se raporteze in stabilirea sultei ce ar trebui plătita reclamanților V., respectiv suma de 46.000 USD, in echivalent lei la data plații.
Pentru toate considerentele mai sus menționate, pârâții solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, desființarea sentinței apelate si, rejudecând cauza să se dispună in sensul celor menționate in partea introductivă a prezentului recurs.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă.
În susținerea recursului, au fost depuse înscrisuri, constând într-un raport de expertiză extrajudiciară efectuat de către expertul D. M..
Recurenții-reclamanți VasilescuVictor și V. I. au depus întâmpinare la recursul declarat de către recurenții-pârâți I. M. D. și I. M. I., prin care au solicitat respingerea acestuia.
Cu privire la cererile de repunere în termenul de exercitare a căii de atac a recursului formulate de către I. M. D. și I. M. I. și cu privire la excepția tardivității formulării recursului de către recurenții-pârâți, Curtea constată următoarele:
I. M. D. și-a ales domiciliul pentru comunicarea actelor de procedură în București, ., ., ., Bcuurești.
Din dovada de comunicare a deciziei civile recurate, aflate la fila 128 din dosarul TB, rezultă că hotărârea nu i-a fost comunicată la domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură, ci la un alt domiciliu, respectiv la domiciliul din București, ..9, ., București.
În ceea ce privește comunicarea la sediul societății de avocatură S.C. P.A. F. &Asociații, aflată la fila 124 din dosarul TB, instanța de recurs constată că contractul de asistență juridică cu societatea de avocatură menționată a fost reziliat, motiv pentru care nu se poate considera ca fiind valabilă comunicarea respectivă.
Oricum, atâta timp cât partea și-a ales un domiciliu pentru comunicarea actelor de procedură, instanța de judecată are obligația de a comunica actele de procedură la acel domiciliu, iar lipsa unei astfel de comunicări nu poate fi complinită cu comunicarea efectuată la sediul apărătorului, care a reprezentat partea în calea de atac a apelului.
Având în vedere considerentele expuse, instanța de recurs constată că decizia civilă recurată nu a fost comunicată, în mod legal, recurentului I. M. D., astfel încât termenul de exercitare a recursului nu a început să curgă niciodată, iar motivele de recurs au fost depuse înainte de a începe să curgă termenul de exercitare a căii de atac a recursului, astfel încât nu se pune în discuție nici repunerea în termenul de exercitare a căii de atac a recursului.
Pentru aceste motive va respinge, ca neîntemeiată cererea de repunere în termenul de exercitare a căii de atac a recursului, precum și excepția tardivității formulării acestuia.
În ceea ce privește recursul declarat de către I. M. I., instanța de recurs constată că s-a efectuat o comunicare la sediul societății de avocatură S.C. P.A. F. &Asociații, aflată la fila 124 din dosarul TB, care nu este valabilă, deoarece
contractul de asistență juridică cu societatea de avocatură menționată a fost reziliat.
În ceea ce privește comunicarea efectuată în București, ., ., etaj.2 ., București, aflată la fila 125 din dosarul TB, instanța de recurs reține că recurentul-pârât contestă semnătura aflată pe dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare, fiind formulată o plângere penală în acest sens.
Oricum, Curtea constată că, indiferent, de valabilitatea comunicării efectuate pe numele recurentului I. M. I., între cei doi recurenți, respectiv I. M. D. și I. M. I. există coparticipare procesuală, astfel încât calea de atac exercitată, în mod legal, de către I. M. D. îi profită și lui I. M. I., în raport de dispozițiile art.42 din Codul de Procedură Civilă. Mai mult, instanța de recurs constată că ambele părți au declarat calea de atac prin același memoriu și, pe cale de consecință, motivele de recurs sunt identice.
Analizând recursul declarat din prisma criticilor formulate care se subsumează motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă, se reține că este nefondat, pentru următoarele considerente:
În primul rând, instanța de recurs constată că au rămas definitive și irevocabile, prin neexercitarea căii de atac a recursului, soluțiile pronunțate pe capetele de cerere privind revendicarea și constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr.184/1998 încheiat de I. și I..
În al doilea rând, Curtea constată că, în primul ciclu procesual, s-a statuat cu privire la calitatea procesuală activă a reclamanților V. V. și V. I., reținându-se că aceștia se află în indiviziune pe suprafața de 400 mp cu pârâții I. M. D. și I. M. I..
Aceste aspecte, care au fost soluționate în mod definitiv și irevocabil nu vor mai fi analizate de către instanța de recurs.
În ceea ce privește recursul declarat de către recurenții I. M. D. și I. M. I., instanța de recurs constată că ambele instanțe de fond au aplicat, în mod corect, dispozițiile art.673/6 din Codul de Procedură Civilă, în ceea ce privește valoarea terenului supus partajării, precum și valoarea sultei.
Astfel, instanța de recurs constată că VasilescuVictor, V. I. și I. M. D. și I. M. I. se aflau în stare de indiviziune pe suprafața de teren de 400mp situat în București, ..21, sector 2, București, așa cum s-a statuat prin decizia civilă nr.353/2005 pronunțată de către Tribunalul București, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia Curții de Apel București.
În situația existenței unei stări de indiviziune, valoarea imobilului supus partajării se stabilește, în conformitate cu dispozițiile art.673/6 din Codul de Procedură Civilă, în raport de data efectuării efective a partajului. Valoarea avutã în vedere la realizarea partajului este reprezentată de valoarea de circulație a bunurilor supuse partajului.
Astfel, instanța de recurs constată că, în mod corect, ambele instanțe de fond au dispus ieșirea din indiviziune și au avut în vedere valoarea de circulație a imobilului supus partajării, la data efectuării acestuia.
Împrejurarea că unii dintre coproprietari, respectiv recurenții-pârâți I. M. D. și I. M. I., au înstrăinat întregul bun, aflat în coproprietate înainte de efectuarea partajării, nu are nicio relevanță asupra valorii de circulație a bunului indiviz, la data efectuării partajului, deoarece se va ține cont de valoarea efectivă a bunului de la data efectuării partajului, nu de valoarea de înstrăinare a acestuia, de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Această soluție se explică prin faptul că se consideră că, coproprietarul neînstrăinător își păstrează dreptul de coproprietate asupra bunului aflat în indiviziune, până la efectuarea partajului. Astfel, în calitate de coproprietar el va suporta atât reducerea semnificativă, dar și creșterea valorii bunului indiviz, pe perioada dintre încheierea contractului de înstrăinare cu privire la bunul indiviz, la care nu participat, până la data efectuării partajului.
Instanța de recurs învederează că nu se poate lua în calcul valoarea de înstrăinare a bunului indiviz, de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, deoarece coproprietarii V. V. și V. I. nu au fost părți în cadrul acelui act juridic, astfel încât nu le este opozabilă valoarea de înstrăinare a bunului, care a fost stabilită numai prin negocierea intervenită între vânzător și cumpărător.
Pentru aceste considerente, instanța va înlătura criticile formulate referitoare la obligația instanțelor de fond de a lua în considerare valoarea de înstrăinare a bunului, și nu valoarea de circulație de la data efecuării partajului, așa cum prevăd dispozițiile art.673/6 din Codul de Procedură Civilă.
Cu privire la faptul că I. M. D. și I. M. I. nu trebuie să suporte singuri fluctuațiile de preț, instanța de recurs învederează că diminuarea sau creșterea valorii bunului coproprietate sunt elementele de fapt și obiective, care sunt suportate de toți coproprietarii.
Însă, în cazul înstrăinării bunului coproprietate de către unul dintre coproprietari, la un anumit preț, fără acordul tuturor coproprietarilor, se suportă numai de către acel coproprietar, care și-a exprimat opțiunea de a vinde bunul indiviz la un anumit preț, într-o anumită perioadă de timp. Astfel, diferența dintre valoarea bunului înstrăinat și valoarea de circulație a bunului indiviz, supus partajării, va fi suportată de către coproprietarul care a înstrăinat bunul la un preț inferior.
De asemenea, Curtea constată că nu se poate reține nicio îmbogățire fără justă cauză a numiților V. V. și V. I., deoarece aceștia beneficiază de valoarea unui bun coproprietate, stabilită la data efectuării partajului și de o sumă de bani necuvenită.
În ceea ce privește valoarea mare a bunului supus partajării, instanța de recurs constată că această valoare a fost stabilită în fața primei instanțe și că I. M. D. și I. M. I. nu au solicitat instanței de apel administrarea unei probe cu expertiză tehnică în vederea recalculării valorii bunului indiviz la data efectuării partajului, deși aveau această posibilitatea și au formulat critici în acest sens în calea de atac a apelului.
Având în vedere că nu au fost utilizate toate mijloacele de apărare de către recurenții-reclamanți, din culpa exclusivă a acestora, instanța de recurs constată că valoarea bunului supus partajării a fost stabilită prin expertiza administrată în fața primei instanțe și că instanța de apel a pronunțat o soluție legală și temeinică în ceea ce privește sulta datorată de către recurenții-pârâți, având în vedere probele administrate în litigiul cu care a fost învestit.
În ceea ce privește raportul de expertiză extrajudiciară efectuat de către expertul D. M., prin care se stabiliește o valoarea mai mică a bunului coproprietate, instanța de recurs constată că valoarea acestui raport nu poate fi mai mare decât a unui înscris, înscris care nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, în condiții de contradictorialitate.
Instanța de recurs nu are cum să țină cont de valoarea stabilită a bunului indiviz prin raportul de expertiză extrajudiciară, deoarece recurenții-pârâți nu au solicitat instanței de apel refacerea raportului de expertiză evaluatoare.
Având în vedere considerentele expuse, nefiind întemeiate criticile formulate care se subsumează motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-pârâții I. M. D. și I. M. I. împotriva deciziei civile nr. 1209 A din 12.11.2010 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV -a Civilă, în contradictoriu cu recurenții- reclamanții V. V. și V. I.
În temeiul art. 246 Cod procedură civilă va lua act de renunțarea la judecarea recursului declarat de reclamanții V. V. și V. I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de repunere în termen, ca nefondată.
Respinge excepția tardivității, ca nefondată.
Respinge recursul declarat de recurenții-pârâți I. M. D. și I. M. I. împotriva deciziei civile nr. 1209 A din 12.11.2010 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV -a Civilă, în contradictoriu cu recurenții-reclamanți V. V. și V. I..
În temeiul art. 246 Cod procedură civilă ia act de renunțarea la judecarea recursului declarat de reclamanții V. V. și V. I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.04.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Z. DORINACROITORU M. STELUȚAGRECEANU A. G.
GREFIER
L. D.
Red. D.Z.
Tehnored. T.I.
2 ex./24.04.2012
Jud.apel:
R. N.
G. N.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Uzucapiune. Decizia nr. 632/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
