Revendicare imobiliară. Decizia nr. 40/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 40/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-02-2013 în dosarul nr. 40/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 40A
Ședința publică de la 11 februarie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - D. F. B.
JUDECĂTOR - C. M. S.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelantele reclamante P. P. domiciliată în București, .. 29, sector 6 și D. Z. domiciliată în București, .. 21, ., sector 6, împotriva sentinței civile nr. 1979/11.11.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în contradictoriu cu intimatul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6, având ca obiect: revendicare imobiliară.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 4.02.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 11.02.2013.
CURTEA
În deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a V-a civila la data de 11.07.2008, ca urmare a admiterii excepției de necompetență materială a Judecătoriei Sectorului 6 București și declinării de competență, reclamantele P. P. și D. Z. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General, să pronunțe o hotărâre prin care să constate nevalabilitatea titlului statului și să dispună obligarea acestuia să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul teren în suprafață de 2500 mp situat în București, .. 106, sector 6, fostă Regele F. I, nr. 75, sector 6, ca efect al Legii nr. 10/2001.
În drept, reclamantele au invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001, Legii nr. 247/2005.
Prin sentința civilă nr. 1979/11.11.2011, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei P. P. și a respins acțiunea formulată de aceasta ca fiind introdusă de o persoana lipsita de calitate procesuală. Totodată, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta D. Z. în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a reținut că, prin actul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20.12.1930 în București și autentificat de Tribunalul I. sub nr._/20.12.1930, numitul V. R. a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului compus din 2500 mp teren, împreună cu o casă compusă din două camere și o sală, imobil situat în . București, județul I., către cumpărătorii M. T. și N. M. T., conform actului transcris și comunicat de MAI – Arhivele Naționale (fila 78-80 din dosar TB). La data de 23.05.1959 a fost autentificat sub nr. 2320 de către notariatul de Stat, actul de vânzare-cumpărare prin care numitul M. T. transmite dreptul de proprietate asupra unui teren viran în suprafață de 892 mp situat în București, Militari, Raionul Gh. G. D., ., către cumpărătorii D. M. și T. A..
Tribunalul București a reținut că, potrivit mențiunilor din certificatul de moștenitor nr. 1012/20.08.1987, de pe urma defunctului T. A., rămân ca moștenitori numita T. D., decedată, în calitate de soție și numita D. Z., în calitate de fiică. De asemenea, față de data decesului soției T. D., este menționată ca unică moștenitoare de pe urma celor doi, D. Z.. Așa cum rezultă din mențiunile certificatului de căsătorie atașat la fila 6 dosar Judecătoria Sectorului 6 București, la data de 02.09.1937 T. A., fiul lui T. M., se căsătorește cu S. D.. Iar, conform mențiunilor din certificatul de naștere depus la fila 8 dosar Judecătoria Sectorului 6 București, în timpul căsătoriei celor doi, se naște numita T. Z., căsătorită D. (fila 9, dosar Judecătoria Sectorului 6 București).
Tribunalul București a reținut că, prin Decretul nr. 97/21.06.1974, părinții reclamantei D. Z. au fost expropriați de un imobil situat în București, ., sector 7, compus din teren în suprafață de 786 mp și construcție în suprafață de 193 mp, așa cum rezultă din anexa 8 a decretului (fila 86-87 din dosar).
Tribunalul a constatat că, prin intermediul executorului judecătoresc I. R., reclamanta D. Z. a transmis notificarea nr. 2228/06.11.2001 către Prefectura Municipiului București (fila 28 dosar Judecătoria Sectorului 6 București), solicitând măsuri reparatorii prin echivalent pentru “imobilul situat .. 75, fost ., sector 6, actualmente I. M., nr. 106”. Măsurile reparatorii de solicită pentru terenul în suprafață de 2500 mp și construcțiile edificate pe acesta.
În ceea ce privește calitatea de moștenitor a numitei P., deși în înscrisul depus la fila 40 din dosarul Judecătoriei Sectorului 6 București, este indicat faptul că este născută T., fiind urmașa tatălui ei N. M. T. și a bunicului său M. T., tribunalul a reținut că reclamanta nu produce nicio probă în susținerea acestor împrejurări.
Cu privire la fondul acțiunii principale, instanța a reținut netemeinicia cererii decurgând atât din probatoriul administrat cât și din considerentele deciziei nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Tribunalul a constatat că reclamanta a probat filiația de pe urma numitului M. T., însă nu se face nicio dovadă în ceea ce privește calitatea sa de moștenitor legal sau testamentar de pe urma numitului N. M. T.. De asemenea, față de clauzele contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 23.05.1959 și autentificat sub nr. 2320 de către Notariatul de Stat, nu este stabilit fără echivoc care sunt drepturile reclamantei dobândite de pe urma cumpărătoarei D. M..
Tribunalul a considerat că, față de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamanta a probat vocația sa succesorală pentru imobilul teren în suprafață de 786 mp (cum rezultă din mențiunile anexei 8 a Decretului nr. 97/1974), respectiv 839 mp (conform adresei nr. 6485/27.03.2002 emisă de Administrația Fondului Imobiliar, fila 43 din dosarul inițial) și pentru construcția în suprafață totală de 192-193 mp. Însă, cu referire la diferența de teren, până la suprafața de 2500 mp, reclamanta nu a produs probe în măsura să stabilească drepturile sale succesorale.
Tribunalul a considerat că, atâta vreme cât pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții aceste imobile se pot restitui în natură persoanelor îndreptățite, nu se poate susține că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica în concurs cu acesta.
Având în vedere aceste considerente, precum și dispozițiile obligatorii ale deciziei nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, tribunalul a considerat că o acțiune în revendicare a imobilelor pe care le vizează acest act normativ, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, este inadmisibilă.
Tribunalul a considerat că, în speță, reclamanta D. nu a făcut dovada soluționării procedurii prealabile administrative, demarate în temeiul notificării nr. 2228/2001.
Tribunalul a reținut în integralitate netemeinicia cererii, având în vedere că, pentru parte din pretenții, nu se face dovada respectării principiului specialia generalibus derogant, iar pentru cealaltă parte, nu se face dovada respectării cerințelor de formă prevăzute de legea specială.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele.
În motivarea apelului, apelantele au arătat că au dovedit, prin înscrisurile depuse la dosar, calitatea procesuală activă a reclamantei P. P..
Referitor la temeiul juridic al acțiunii reclamantei P. P., apelantele au arătat că în mod eronat instanța de fond a reținut netemeinicia cererii acesteia decurgând și din dispozițiile Deciziei nr. 33/2008 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție cu referire la Legea specială nr. 10/2001.
Apelantele au arătat că principala modificare pe care Decizia nr. 33/2008 o aduce în soluționarea acțiunilor în revendicare întemeiate pe dreptul comun este deplasarea analizei pe care instanțele naționale o realizau din perspectiva dreptului intern, a comparării titlurilor de proprietate în temeiul art. 480 Cod civil, spre o analiză întemeiată pe dispozițiile convenționale în special cele ale art. 1 din Primul Protocol, care impune identificarea existenței unor bunuri actuale (ca noțiune autonomă dezvoltată de Curtea Europeană) în patrimoniul părților aflate în conflict juridic, a unei ingerințe în dreptul de proprietate al acestora și pe analiza justificări acestor ingerințe cât și respectarea obligațiilor ce incumbă statului conform art. l din Primul Protocol. În consecință, modalitatea de interpretare a acestei decizii, dată de către instanța de fond este în contradicție cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului și se impune a fi înlăturată de către instanța de apel.
În ceea ce privește aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, apelantele-reclamante au considerat că în mod greșit și printr-o interpretare eronată a acestor dispoziții legale, precum și a practicii Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, instanța de fond a concluzionat că reclamantele nu sunt deținătoarele unui "bun" în sensul precizat de articolul 1.
Apelantele au arătat că dispozițiile legale și pertinente în raport de care se pot analiza aceste titluri sunt cele prevăzute de art. 480 din Codul civil și de art. 1 alin. 1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Referitor la D. Z., apelantele au arătat că aceasta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și că, deși a depus toate actele la Primăria Municipiului București nici până în prezent nu s-a emis decizia de retrocedare.
Analizând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamantele au solicitat obligarea pârâtului să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul teren în suprafață de 2500 mp situat în București, .. 106, sector 6, fostă Regele F. I, nr. 75, sector 6.
În drept, reclamantele au invocat prevederile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005.
Prin precizarea depusă la fila 115 din dosarul tribunalului, reclamantele au arătat că înțeleg să adauge la temeiul de drept și art. 480 din Codul civil.
Tribunalul a soluționat ambele acțiuni prin raportare atât la Legea nr. 10/2001 cât și prin aprecierea temeiniciei acțiunii prin prisma art. 480 din Codul civil. Astfel, tribunalul a reținut că, față de dispozițiile obligatorii ale deciziei nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, o acțiune în revendicare a imobilelor pe care le vizează acest act normativ, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, este inadmisibilă. Cu toate acestea, Curtea constată că acțiunea întemeiată pe dreptul comun, privind-o pe reclamanta P. P., a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale active, iar acțiunea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 a fost respinsă ca neîntemeiată. În motivare, tribunalul a arătat că a reținut în integralitate netemeinicia cererii, având în vedere că, pentru parte din pretenții, nu se face dovada respectării principiului specialia generalibus derogant, iar pentru cealaltă parte, nu se face dovada respectării cerințelor de formă prevăzute de legea specială.
La termenul de judecată din 10.09.2012, apelantele reclamante au arătat că temeiul de drept al acțiunii este art. 480 din Codul civil pentru apelanta P. P. și Legea nr. 10/2001 pentru apelanta D. Z..
Curtea constată că acțiunea de restituire în echivalent sau în natură, introdusă în temeiul Legii nr. 10/2001 este o acțiune personală imobiliară reparatorie, deci are altă natură juridică decât acțiunea în revendicare de drept comun, care este reală și petitorie.
Acțiunea în revendicare este reglementată de art. 480 și următoarele cod civil și este o acțiune petitorie, reală și imprescriptibilă, iar nu o acțiune în despăgubiri, în natură sau prin echivalent, care este o acțiune personală imobiliară, acțiune supusă atât prescripției, cât și decăderii, așa cum rezultă din reglementarea Legii nr. 10/2001. Natura juridică a acestor acțiuni este diferită, chiar dacă obiectul material este același.
Astfel, acțiunea în revendicare urmează regulile de competență și de promovare a căilor de atac prevăzute de dreptul comun, iar elementele care trebuie analizate de instanță în cadrul acestei acțiuni diferă de cele supuse aprecierii instanței în cadrul procedurii judiciare reglementate de Legea nr. 10/2001.
În consecință, Curtea constată că, deși tribunalul a analizat probatoriul administrat în cauză și a analizat prevederile legale, nu a stabilit cadrul procesual în ceea ce privește temeiul juridic al acțiunii, care a fost soluționată în parte prin raportare la dreptul comun și în parte prin raportare la legea specială.
Curtea consideră că, procedând astfel, prima instanță nu a cercetat fondul într-un cadru procesual corect stabilit, situație în care, văzând prevederile art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă, conform cărora în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul, Curtea va admite apelul formulat de apelantele-reclamante P. P. și D. Z., va anula sentința și va reține cauza pentru evocarea fondului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantele-reclamante P. P., domiciliată în București, .. 29, sector 6 și D. Z., domiciliată în București, .. 21, ., ., sector 6, împotriva sentinței civile nr. 1979/11.11.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. București prin Primarul General, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6.
Anulează sentința și reține cauza pentru evocarea fondului.
Stabilește termen de judecată la 18.03.2013, cu citarea părților.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
D. F. B. C. M. S.
GREFIER,
V. Ș.
Red. DFB
Tehnored. DFB/PS 5 ex.
13.02.2013
Jud. fond: C. L. B.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 32/2013. Curtea de... | Partaj judiciar. Decizia nr. 241/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
