Uzucapiune. Decizia nr. 632/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 632/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-04-2012 în dosarul nr. 632/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.632
Ședința publică de la 9 aprilie 2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant Ș. G., împotriva deciziei civile nr.987 A din 23.11.2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Cauza are ca obiect – uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât M. București prin Primarul General, în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsind recurentul-reclamant Ș. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează împrejurarea că recurentul-reclamant Ș. G. nu s-a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 192,5 lei, astfel cum s-a dispus prin rezoluția administrativă și timbrul judiciar în valoare de 0,3 lei, deși recurentul a fost citat cu mențiunea timbrării, nu a satisfăcut această cerință.
Curtea, din oficiu, pune în discuție excepția netimbrării recursului și acordă cuvântul asupra excepției și pe fondul cauzei.
Reprezentantul intimatului–pârât solicită în principal, anularea recursului ca netimbrat.
În subsidiar, în situația în care se va timbra până la terminarea ședinței de judecată, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca legală și temeinică.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă, astfel cum a fost precizată, legal timbrată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._ la data de 23.05.2008, reclamantul Șută G., a chemat în judecată pe parații Dărășteau C., D. E., M. București și ., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate ca a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani asupra terenului în suprafață de 320 mp, situat în București, . sector 4, teren aflat în prelungirea imobilului proprietatea sa compus din teren de 290 mp și construcția edificată pe acesta, să se constate dobândirea dreptului de proprietate asupra unei magazii construită pe teren, prin accesiune imobiliară.
În motivare, reclamantul a arătat că din anul 1976 este proprietarul imobilului compus din teren de 290 mp și construcția edificată pe acesta, situate în București, ., sector 4, astfel cum rezultă din sentința civilă nr.2842/2007 a Judecătoriei Sector 4 București. Din același an, terenul de 320 mp a fost posedat de el și soția sa, decedată între timp, în mod continuu, netulburat și sub nume de proprietar, a fost îngrădit, a cultivat pomi fructiferi și a construit pe el o magazie de circa 17 mp. . face prin . făcut parte din suprafața totală de 931 mp, proprietatea numitei M. C., autoarea paraților D. C. și E.. M. C. a dobândit terenul conform certificatelor de moștenitori nr. 181/1980 și nr.530/2007, din conținutul scrisorii nr.915/2007 emisă de . rezultă că terenul în suprafață de 465 mp din ., sector 4, a intrat în proprietatea statului, potrivit Legii nr.58/1974 și că s-au primit despăgubiri pentru teren, din conținutul unor scrisori privitoare la situația terenului rezultă că acesta are ca posesor pe T. T., D. M., D. C. și E. și ICRAL BERCENI.
A mai arătat reclamantul că, deși prin dispozițiile Legii 58/1974 terenul de 465 mp din ., proprietatea paraților D. C. și E., a trecut în proprietatea statului, acesta și-a păstrat apartenența la domeniul proprietății private, astfel că beneficiază atât de prezumția de neprecaritate prevăzută de art. 1854 C.civ. cat și de dispozițiile art. 1858 C.civ., fapt ce impune concluzia că în intervalul de timp în care legea a fost în vigoare nu a fost întrerupt cursul prescripției achizitive.
Prin încheierea din 17.02.2009, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a paraților D. C., D. E. și ., excepție invocată din oficiu, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acești parați, motivarea soluției fiind conținută în considerentele încheierii.
La termenul din 04.05.2010, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului M. București - reprezentat de Primarul General.
Prin sentința civilă nr.3543/04.05.2010, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL; a respins acțiunea formulată de reclamantul ȘUTĂ G., în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pentru dobândirea dreptului de proprietate prin prescripție achizitivă, în condițiile art.645 si urm. C.civ. se impune ca cel ce invocă prescripția să facă, în primul rând, dovada că persoana parată chemată în judecată este adevăratul proprietar al imobilului, care a stat în pasivitate timp îndelungat, deși posesia terenului a fost exercitată de o altă persoană.
În speță, reclamantul nu a făcut dovada că terenul în suprafață de 362,65 mp identificat în concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit de expert I. I., a fost în anul 1976, când pretinde că a început să exercite posesia asupra acestuia, în proprietatea paratului M. București.
Astfel, din relațiile comunicate la instanță prin adresa nr._/5731/2009, rezultă că . litigiu, asupra căreia reclamantul solicită a se constata dobândirea dreptului său de proprietate prin uzucapiune, face parte din alte suprafețe de teren ce aparțin unor persoane fizice, cărora le-a fost restituit. Astfel, rezultă că terenul de 362,65 mp identificat în raportul de expertiză întocmit de I. I. (filele 197 - 198) ca fiind situat în ., sector 4, este o secțiune din . aparține imobilului consemnat în evidențele cadastrale ale orașului București din anul 1986, pe adresa ., sector 4, cu suprafața de 1462 mp, posesorul parcelei fiind G. Gh.. Conform dispoziției Primarului General al Municipiului București nr. 1005/1998, s-a restituit în proprietate imobilul situat în ., sector 4, compus din teren de 1891,50 mp și construcție numitelor Biolaru D. și Bileca E..
Având în vedere considerentele reținute mai sus, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului M. București prin Primarul General, pe cale de consecință, a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul ȘUTĂ G., cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 02.12.2010, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile atacate, în sensul să se constate că pârâtul M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză; să se constate că apelantul-reclamant ȘUTĂ G., a dobândit prin efectul uzucapiunii de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 362,65 m.p., aflat în prelungirea proprietății sale de situat în București, ., sector 4, și prin efectul accesiunii imobiliare artificiale a dobândit dreptul de proprietate asupra magaziei edificate pe acest teren; fără cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, s-a arătat că că prima instanță în mod greșit a reținut că pârâtul M. București prin Primarul General nu are calitate procesuală pasivă în cauza de față.
Uzucapiunea invocată drept temei juridic al acțiunii, reprezintă un mod originar de dobândire a proprietății, prin care se constituie dreptul de proprietate în patrimoniul posesorului unui lucru, ca urmare a unui fapt juridic complex, constând în exercitarea posesiei asupra lucrului în temeiul și în condițiile prevăzute de lege.
Având în vedere că uzucapiunea este instituită de lege ca o sancțiune împotriva proprietarului care dând dovadă de lipsă de diligentă, a lăsat vreme îndelungată bunul său în mâna altei persoane, reprezentând în același timp un beneficiu acordat de lege posesorului ce a stăpânit bunul o perioadă de timp stabilit de lege, ca un adevărat proprietar, rezultă că acțiunea pentru constatarea uzucapiunii trebuie îndreptată împotriva adevăratului proprietar. O soluție contrară ar lipsi de eficiență juridică acțiunea, întrucât o persoană care nu ar putea pretinde un drept de proprietate asupra terenului nu ar putea nici să opună reclamantului ce se pretinde uzucapant apărări concrete cu privire la exercitarea de către acesta din urmă a unei posesii utile de 30 de ani, astfel încât la stabilirea cadrului procesual subiectiv instanța este obligată să verifice calitatea de proprietar asupra terenului a persoanelor chemate în judecată.
Prin urmare într-un proces în care încearcă să se dovedească intervenirea prescripției achizitive și dobândirea dreptului de proprietate pe această cale are calitate procesuală pasivă orice altă persoană titulară a obligației corelative dreptului de proprietate, de a respecta acest drept prin abținerea de la orice acte și fapte de natură a afecta dreptul de proprietate legal dobândit.
Singura condiție pentru a chema în judecată o astfel de persoană, într-un proces prin care se încearcă dovedirea exercitării posesiei utile pe întreaga durată a termenului de prescripție achizitivă, este condiția interesului persoanei reclamante de a face opozabilă și pe cale judiciară dreptul său legal dobândit acelei persoane, pornind de la cerința caracterului public al posesiei ce se pretinde ar fi fost exercitată.
În situația în care este cu neputință stabilirea dreptului de proprietate la momentul începerii posesiei de către o altă persoană în afara proprietarului terenului, se poate aprecia că devin aplicabile dispozițiile art.646 C.civ. potrivit cărora bunurile fără stăpân aparțin statului, dreptul de proprietate asupra acestor bunuri făcând parte din domeniul privat al statului.
Potrivit dispozițiilor art.4 din Legea nr.213/1998, dreptul de proprietate asupra acestor bunuri poate aparține domeniului privat al satului sau al unităților administrativ teritoriale.
În lipsa altui criteriu de delimitare a domeniului privat al statului de cel al unităților administrativ teritoriale, se impune aplicarea prin analogie a criteriului de delimitare a domeniului public al statului de cel al unităților administrativ teritoriale, și anume interesul național sau local, al acestor bunuri, conform art.3 din Legea nr. 213/1998. Or, în cauza de față, nu există nicio rațiune pentru a aprecia că bunul care face obiectul cererii de chemare în judecată ar fi de interes național și deci proprietatea aparține Municipiului București, acesta având calitate procesuală pasivă.
Având în vedere că imobilul în litigiu se află pe raza Municipiului București care este titularul dreptului de proprietate asupra oricăror terenuri care nu sunt proprietatea unei alte persoane fizice ori juridice (art.36 alin.1 din Legea nr. 18/1991) interesul reclamantului de a dovedi dreptul său de proprietate în contradictoriu cu M. București este evident. Nu trebuie neglijat nici aspectul că organele cu atribuții fiscale și de evidență cadastrală privind acest imobil aparțin administrației publice locale a Municipiului București, cărora partea are interes să le facă opozabilă pe cale judiciară dreptul său de proprietate, care în lipsa unui titlu de proprietate instrumentum, este negat de această administrație.
Astfel, s-a solicitat să se constate că terenul în litigiu, față de prevederile art.36 alin.1 din Legea nr. 18/1991, a trecut în proprietatea Municipiului București prin efectul acestei legi potrivit cu care terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primatelor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art.26”.
Regimul juridic al bunurilor proprietate publică este reglementat de Legea nr. 213/1998, care la art. 11 alin.1 prevede că bunurile din domeniul public sunt, pe lângă celelalte caracteristici, imprescriptibile, neputând deci să fie dobândite prin uzucapiune de către alte persoane.
Conform art. 5 alin.2 din aceeași lege dreptul de proprietate privată al statului sau al unităților administrativ teritoriale asupra drepturilor din domeniul privat este supus regimului juridic de drept comun.
Cum în cauză, terenul în litigiu nu se încadrează în nici una dintre categoriile de bunuri enumerate în lista cuprinzând bunurile ce alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ teritoriale, anexa 1 la Legea nr.213/1998, iar pârâtul nu a făcut dovada că terenul ar fi intrat în proprietatea publică a statului ori a unei unități administrativ teritoriale prin vreunul din modurile de dobândire prevăzute de art.7 din Legea nr.213/1998, urmează ca instanța să constate că acest teren face parte din domeniul privat al Municipiului București. Prin urmare acestui teren i se aplică regimul juridic de drept comun conform căruia unul din modurile de dobândire a dreptului de proprietate este prescripția achizitivă.
Față de cele de mai sus, s-a solicitat a se constata că a dovedit că pârâtul M. București, are în patrimoniul său dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, astfel încât prima instanță în mod greșit a reținut că acesta nu poate trece prin efectul uzucapiunii din patrimoniul pârâtului în patrimoniul reclamantului și a respins cererea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Dacă un terț (Rădanță N., Biolaru D. și Bileca E.) va pretinde dreptul de proprietate asupra imobilului, nu-i va putea fi opusă o hotărâre pronunțată într-un proces în care nu a fost parte.
Prin decizia civilă nr.987/A/23.11.2011 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței instanței de fond.
În considerentele deciziei s-a reținut că hotărârea pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală, întrucât instanța, în virtutea rolului activ, având în vedere că s-a susținut cu probe că terenul figurează în patrimoniul statului, M. București are calitate procesuală pasivă, văzând și dispozițiile art. 646 C.proc.civ., față de faptul că nu este posibilă stabilirea dreptului de proprietate la începutul posesiei, precum și potrivit art. 4 din legea nr. 213/1998, art. 36 din Legea nr. 18/1991.
În prealabil, tribunalul a menționat că, prin sentința civilă nr.3543/04.05.2010, Judecătoria sector 5 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. București, reținând, în esență că, din relațiile comunicate la instanță prin adresa nr._/5731/2009, rezultă că . litigiu, asupra căreia reclamantul solicită a se constata dobândirea dreptului său de proprietate prin uzucapiune, face parte din alte suprafețe de teren ce aparțin unor persoane fizice, cărora le-a fost restituit.
Tribunalul a apreciat ca fiind judicioase considerentele instanței de fond, în acord cu probatoriul administrat și analizat cu atenție de către instanță, precum și cu dispozițiile legale care se aplică instituției dobândirii dreptului de proprietate prin prescripție achizitivă de lungă durată (uzucapiunea de 30 ani).
Apelantul-reclamant a susținut, în schimb, că terenul se află în patrimoniul pârâtului, iar nu al unor persoane fizice, astfel că pârâtul M. București are calitate procesuală pasivă, tribunalul urmând a răspunde numai acestor critici.
De altfel, atâta timp cât alte persoane nu figurează în calitate de pârâți, nu prezintă prea mult interes analiza probatoriului sub aspectul criticat, ci numai sub aspectul existenței dreptului de proprietate în patrimoniul pârâtului M. București, atât la începutul posesiei cât și pe toată durata obligatorie prevăzută de lege a exercitării acesteia.
Uzucapiunea sau prescripția achizitivă este definită ca fiind modul originar de dobândire a proprietății ca urmare a posesiei exercitate asupra bunului în termenul și condițiile prevăzute de lege (art. 1837 C.civ.).
Așa fiind, calitate procesuală pasivă are ultimul proprietar care a deținut în patrimoniul său, cu acte de proprietate valabile, dreptul de proprietate, având în vedere și principiul potrivit căruia nimeni nu poate transmite un drept pe care nu îl are în patrimoniu și, pe cale de consecință, nici nu îl poate pierde prin efectul prescripției achizitive.
Așadar, nu pot fi primite susținerile apelantului-pârât potrivit cu care „Singura condiție pentru a chema în judecată o astfel de persoană, într-un proces prin care se încearcă dovedirea exercitării posesiei utile pe întreaga durată a termenului de prescripție achizitivă, este condiția interesului persoanei reclamante de a face opozabilă și pe cale judiciară dreptul său legal dobândit acelei persoane, pornind de la cerința caracterului public al posesiei ce se pretinde ar fi fost exercitată.”, întrucât ar presupune ca un astfel de litigiu să dobândească caracterul unei proceduri grațioase, în vădită contradicție cu caracterul uzucapiunii, de sancțiune îndreptată împotriva fostului proprietar care a dovedit lipsă de interes, desistându-se de bunul său prin lipsa îndelungată de folosință.
Astfel, a mai reținut tribunalul că recurenții-reclamanți susțin că, în lipsa unor moștenitori legali sau testamentari, masa succesorală rămasă de pe urma defuncților cumpărători, a fost culeasă de Statul R., deși la dosar nu a fost depus un certificat de vacanță succesorală.
În ipoteza în care, deși reține că moștenitor este Statul Român, iar din acte nu rezultă natura juridică a terenului și litigiu, precum și față de obiectul pricinii și condiția impusă, implicit, ca cel împotriva căruia îi este opusă uzucapiunea să fi avut calitatea de proprietar, rezultă că instanța a soluționat corect excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român în sensul admiterii acesteia.
Statul nu are vocație succesorală concretă la succesiunea foștilor proprietari și nu poate pretinde drepturi asupra patrimoniului succesoral atât timp cât premisa art. 680 din Codul civil, respectiv cea a lipsei totale sau parțiale a moștenitorilor legali sau testamentari nu a fost dovedită.
Prin urmare, vocația succesorală abstractă nu îi conferă statului legitimare procesuală pasivă în astfel de cauze, întrucât vocația sa succesorală este subsidiară vocației succesorale a rudelor și a eventualilor legatari universali, potrivit art. 680 din Codul civil.
Așadar, pentru ca statului să i se recunoască legitimare procesuală pasivă în litigiu este necesar să fi fost eliberat certificat de vacanță succesorală, fie privitor la întreaga masă succesorală, prin nesocotirea drepturilor moștenitorului legal rezervatar (cel care se pretinde unic succesor), fie să existe vacanță succesorală pentru parte din moștenire, atunci când defunctul, deși lasă moștenitori (legali sau testamentari), aceștia nu au vocație la întreaga moștenire, ci doar la parte din ea, restul revenind statului cu titlu de moștenire vacantă.
Nu pot fi reținute ca incidente nici dispozițiile art. 646 C.civ. privind bunurile fără stăpân, în primul rând pentru că această ipoteză este exclusă, din probe rezultând contrariul (relațiile comunicate prin adresa nr._/5731/2009), iar, pe de altă parte, dispozițiile art. 36 coroborate cu art. 26 din Legea nr. 18/199 invocate de apelantul-reclamant, fac referire numai la bunurile trecute în proprietatea statului ca urmare a vacanței succesorale potrivit procedurii speciale prevăzută de dispozițiile art. 68 din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, pe care reclamantul nu a dovedit că a îndeplinit-o și la care tribunalul deja s-a referit mai sus.
În sfârșit, tribunalul a reținut că situația incertă a imobilului, reluată chiar de către apelantul-reclamant în preambulul declarației de apel, nu este de natură a produce efecte juridice în favoarea acestuia.
În ceea ce privește sentința civilă nr. 2842/10.05.2007 pronunțată de Judecătoria sector 4 București (fila 26 dosar fond), tribunalul a reținut, pe de o parte că nu prezintă interes în cauză, privind o suprafață de teren de 290mp care nu este în litigiu, iar pe de altă parte, că ea a fost pronunțată în contradictoriu cu D. C. și D. E., persoane care nu mai aveau calitate de proprietari încă din anul 1980, astfel cum rezultă din Decizia nr. 453/24.06.1980 (fila 13, dosar fond) și Decizia nr. 454/24.06.1980 (fila 12 dosar fond), terenul în suprafață de 465,50 mp a fost expropriat cu plata unor despăgubiri de la D. E. și D. C., cu plata unor despăgubiri, iar suprafața de 100 mp din acest teren le-a fost dat de către stat acestora în folosință pe durata existenței construcției, ceea ce înseamnă că aceștia au devenit detentori precari, iar Statul, în calitate de proprietar a transmis doar dreptul de folosință, fapt cunoscut și declarat de către soții D. în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu soții Tian T. și Tian I., prin care se vinde doar construcția (fila 16 dosar fond).
Atât în petitul acțiunii soluționate prin sentința civilă nr. 2842/10.05.2007 pronunțată de Judecătoria sector 4 București, la care ne-am referit mai sus, cât și în prezenta reclamantul pretinde că a posedat un teren care a fost proprietatea autorilor soților D. C. și E., însă din probe a rezultat că terenul în litigiu nu a făcut obiectul contractului autentificat sub nr._/1947, nefiind așadar identic cu acest teren cu suprafața de 200mp, potrivit concluziilor din raportul de expertiză tehnică topografică, ceea ce a și condus la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților D..
Din cuprinsul aceluiași raport de expertiză rezultă că terenul în litigiu este situat la adresa din .. sector 4 (fila 147).
Or, din adresa nr._/5731/2009, reținută și de instanța de fond, rezultă că imobilul situat la adresa din .. sector 4 reprezintă o secțiune din imobilul situat la adresa din ., sector 4, având o suprafață de 1891,50mp teren și a făcut obiectul Dispoziției nr. 1005/21.04.1998 emisă de Primarul General al Municipiului București în baza deciziei civile nr. 2732/28.11.1997 pronunțată de Tribunalul București – Secția a-IV-a, fiind restituit în proprietatea doamnelor Biolaru D. și Bileca E. (fila 184 dosar fond). Terenul a fost identificat în această adresă pe baza raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză.
Concluzionând, tribunalul a constatat că nu a fost dovedită de către apelantul-pârât calitatea pârâtului M. București de proprietar asupra terenului în litigiu și, pe cale de consecință calitatea procesuală pasivă a acestuia în prezenta cauză.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul Ș. G., solicitând admiterea căii de atac exercitate și modificarea deciziei recurate.
În motivare, recurentul a susținut că instanța de apel în mod greșit a reținut că reclamantul nu a făcut dovada calității statului de proprietar al imobilului în litigiu.
Invocând dispozițiile art.680 Cod civil, tribunalul motivează că statul nu are vocație succesorală concretă la succesiunea foștilor proprietari și nu poate pretinde drepturi asupra patrimoniului succesoral atât timp cât nu a fost dovedită lipsa totală sau parțială a moștenitorilor legali sau testamentari.
În opinia recurentului reclamant, motivarea instanței de apel este neîntemeiată, întrucât acțiunea reclamantului nu a fost întemeiată pe dispozițiile art.680 Cod civil, ci pe dispozițiile art.36 coroborate cu dispozițiile art.26 din Legea nr.18/1991.
Ambele instanțe au apreciat greșit asupra lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art.26 alin.1 din Legea nr.18/1991.
Pârâtul M. București nu a făcut dovada că anterior anului 1989, terenul s-ar fi aflat în proprietatea statului și ar fi fost închiriat recurentului, pentru a se reține că posesia a fost exercitată în condițiile art.1853 C.civ sub nume precar, ceea ce ar presupune lipsa elementului animus al posesiei. Faptul că acest teren se află în proprietatea privată a Municipiului București se datorează prevederilor art.36 coroborat cu art.26 alin.1 din Legea nr.18/1991 și faptului că acest teren a fost în proprietatea statului.
Posesia exercitată de recurent este o posesie utilă, publică, neîntreruptă, continuă și sub nume de proprietar, în condițiile art.1847 cod civil și dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu aparține domeniului privat al unităților administrativ-teritoriale și nu al statului, conform dispozițiilor art.4 din Legea nr.213/1998.
La termenul de judecată din 9 aprilie 2012, Curtea, din oficiu, a invocat excepția netimbrării recursului.
Deliberând cu prioritate, conform dispozițiilor art.137 alin.1 Cod procedură civilă, asupra excepției de netimbrare a cererii de recurs, Curtea a apreciat că este întemeiată și urmează să o admită pentru următoarele considerente:
Conform rezoluției de primire a cererii de recurs, a fost stabilită în sarcina recurentului reclamant obligația satisfacerii timbrajului în cuantum de 192,5 lei – taxă judiciară de timbru și 0,3 lei – timbru judiciar.
Potrivit dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, neîndeplinirea obligației de timbrare până la termenul stabilit de instanță se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Curtea constată că recurentul reclamant a fost legal citat pentru termenul din 9 aprilie 2012 cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat, dovada de citare regăsindu-se la fila 9 din dosarul de recurs, aceasta îndeplinind toate condițiile de valabilitate prevăzute sub sancțiunea nulității de art.100 alin.3 Cod de procedură civilă.
Cu toate acestea, recurentul nu și-a îndeplinit obligația legală de timbrare până la termenul acordat.
În consecință, în baza dispozițiilor legale sus-menționate, având în vedere, totodată, că recurentul nu a justificat poziția adoptată de neplată a taxelor datorate prin motive obiective, mai presus de voința sa, Curtea urmează a dispune anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurentul-reclamant Ș. G., împotriva deciziei civile nr.987 A din 23.11.2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 aprilie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. B. I. B. DOINIȚA M.
GREFIER
L. C.
Red.D.A.B.
Tehnored.B.I
2 ex/ 24.04.2012
----------------------------------------------
T.B.-Secția a IV-a – C.Segărcianu
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 06/2012. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 2019/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
