Legea 10/2001. Decizia nr. 105/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 105/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 105/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.105
Ședința publică de la 29.01.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
GREFIER - F. D.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află rejudecarea cauzei, în urma casării cu reținere a sentinței civile nr.1452 din 13.07.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, dispusă prin decizia civilă nr.1200 din 27.06.2012, privind pe recurenta-reclamantă P. I. și recurentul-pârât M. BUCUREȘTI, prin PRIMARUL GENERAL.
Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 15.01.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Având nevoie de timp pentru a delibera și a da posibilitate recurentei-reclamante să depună la dosar concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 22.01.2015 și apoi la 29.01.2015, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului București - Secția V-a Civilă la data de 03.12.2010, reclamanta P. I., prin mandatar G. M. V., a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul M. București sa se constate este persoana îndreptățită la masuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001 pentru imobilul situat în București, ., sector 3, și sa se dispună restituirea în natura a imobilului sau în cazul în care aceasta nu mai este posibila sa se dispuna acordarea de masuri reparatorii prin echivalent conform Legii nr. 10/2001 și Titlului VII din Legea nr. 247/2005 sau, în subsidiar, sa fie obligat pârâtul la soluționarea notificării nr.1512/2001 printr-o decizie sau dispoziție motivata.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat ca prin notificarea nr. 1512/2001 depusa prin Biroul de executori judecătorești Erzer & P. și înregistrata la Primăria Municipiului București sub nr. 5460/2001, a solicitat restituirea în natura a imobilului situat în București, ., sector 3, ce a aparținut autorilor săi - Coller I. Cernuta și Coller Moidel I.. La notificare a depus în susținere actele ce probează calitatea sa de persoana îndreptățită la acordarea de masuri reparatorii, precum și actele referitoare la proprietatea autorilor săi asupra imobilului, actele de preluare abuziva a proprietății de către statul roman, situație juridica și alte acte ce i-au fost solicitate de parat. Or, pana în prezent, pârâtul nu i-a comunicat nicio dispoziție cu privire la soluționarea notificării.
În drept au fost invocate disp. Legii nr. 10/2001, Legii nr. 247/2005, HG nr. 250/2007.
Pârâtul, deși legal citat, nu a depus întâmpinare și nu a fost reprezentat în instanța pentru a propune probe în apărare.
Prin sentința civilă nr.1452/13.07.2012 Tribunalul București - Secția V-a Civilă a admis, în parte, cererea formulata de reclamanta P. I., a obligat pârâtul sa restituie în natura reclamantei terenul în suprafața de 756 mp, situat în București, fosta .,sector 3, delimitat prin punctele P1-P2-H11- H12-H13-H14-H15- P3, din schița anexa a raportului de expertiza tehnica topografica întocmit de expertul F. L. și, pe cale de consecință a constatat că reclamanta are calitatea de persoana îndreptățită la acordarea de masuri reparatorii în echivalent, în condițiile legii nr.247/2005 cu privire imobilul situat în București, fosta ., sector 3, compus din terenul în suprafața de 404 mp, delimitat prin punctele P1-H6-H7-H8-H9-H10-P2 și terenul în suprafața de 465 mp, delimitat prin punctele H1-H2-H3-H4-P3-H15-H16-H17-H18-H19 din schița anexa a raportului de expertiza tehnica topografica întocmit de expertul F. L. și construcțiile edificate pe acesta ( în prezent demolate) în alcătuirea indicata în copia cărții funciare a imobilului ( f. 20-21) și în contractul de împrumut garantat cu ipoteca nr._/1929 ( f.84-91).
Împotriva acestei sentințe, la data de 28.03.2014 au declarat recurs atât reclamantul P. I. cât și pârâtul M. București prin Primarul General, cereri de recurs care au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 30.04.2014.
Prin decizia civilă nr.1200 din 27.06.2013 Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis recursurile declarate, a casat sentința și a reținut cauza spre rejudecare, acordând termen de judecată la 26.09.2013.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut, în esență, că reclamanta a dedus analizei instanței de fond cererea sa de soluționarea pe fond a notificării, în contradictoriu cu pârâtul M. București, solicitând în concret să se constate că este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001 pentru imobilul situat în București, ., sector 3 și să se dispună restituirea în natură a imobilului sau, în cazul în care aceasta nu mai este posibilă, să se dispună acordarea de masuri reparatorii prin echivalent conform Legii nr.10/2001 și Titlului VII din Legea nr. 247/2005 sau, în subsidiar, să fie obligat pârâtul la soluționarea notificării nr. 1512/2001 printr-o decizie sau dispoziție motivată.
Curtea a constatat că termenul prevăzut de art.23 din Legea nr.10/2001, republicată, nu a fost respectat de recurentul pârât, care, de altfel, nici până în prezent nu a răspuns notificării reclamanților în ce privește imobilul în litigiu și prin raportare la decizia dată în interesul legii nr. XX din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie în temeiul art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă și cadrul legal în vigoare la momentul sesizării instanței, s-a apreciat că nu se poate imputa instanței de fond faptul că în stabilirea obligației pârâtei de a răspunde notificării ar fi interpretat și aplicat greșit dispozițiile art.25 din Legea nr.10/2001, republicată.
Curtea a constatat că legiuitorul a stabilit un termen legal de soluționare a notificării, termen ce a fost cu mult depășit de unitatea deținătoare, în speță, recurentul pârât, prin nesoluționarea cauzei timp de 9 ani, s-a depășit orice termen rezonabil ce ar putea fi acceptat pentru rezolvarea într-un fel sau altul a respectivei notificări cu care a fost învestit acesta.
Interpretând sistematic norma cuprinsă în art.23 din Legea nr.10/2001, ce vizează procedura administrativă, Curtea a constatat și că această dispoziție de drept permite părților interesate completarea probatoriului anexat notificării până la momentul adoptării unei soluții, prin emiterea unei dispoziții, respectiv pronunțării unei soluții pe fond de către instanța judecătorească, dovadă fiind tocmai instituirea dispozițiilor înscrise în art.26 din Legea nr.10/2001, prevederi legale care vizează procedura judiciară ulterioară finalizării procedurii administrative.
Din interpretarea logică a dispoz.art.26 alin.4 din Legea nr.10/2001, Curtea a dedus posibilitatea administrării de probe suplimentare în cadrul contestației formulate împotriva soluției adoptate prin dispoziția administrativă, textul de lege făcând referire la probele de la dosar, fiind evident că nu poate fi vorba decât de probele depuse după soluționarea notificării de unitatea deținătoare.
Mai mult, de vreme ce, potrivit deciziei în interesul legii nr.XX/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, este posibilă soluționarea pe fond a notificării, nimic nu impietează asupra depunerii actelor considerate utile soluționării pe fond a notificării în procedura judiciară.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a constatat nefondată prima critică a recurentului referitoare la completarea dosarului cu actele necesare soluționării notificării și îndreptățirea doar a unității deținătoare la soluționarea acesteia, prin raportare la dispozițiile legale sus-indicate.
În referire la critica recurentului pârât în sensul că instanța de judecată s-a pronunțat fără a clarifica situația juridică a imobilului în litigiu, Curtea a constatat că la pronunțarea soluției, instanța de fond a avut în vedere actele depuse la dosar, reținând că acest imobil a mai făcut obiectul unei preluări în proprietatea statului, astfel cum rezulta din relațiile comunicate de Primăria Municipiului București - Direcția Patrimoniu - Serviciu Evidenta Domeniu Public și Privat, prin adresa nr._/_/14.12.2011, fiind înscris la pct. 17 din anexa la HG nr.556/1990, privind plata despăgubirilor pentru demolarea unor imobile situate în municipiul București și în Sectorul Agricol I. ca fiind preluat de la alte persoane, decât autorul reclamantei, însă, din dispoz.art.7 alin.3 din Legea nr.10/2001, rezultă că într-o asemenea situație ambele persoane proprietare la data preluării abuzive au dreptul de a beneficia de prevederile legii.
Însă, Curtea a avut în vedere adresa nr.1219/21.07.2002, emisă de M. București – Direcția Venituri, Impozite și Taxe Locale, potrivit cu care la matricola imobilului în litigiu au figurat ca plătitori de impozit Cernuța și I.Coller din anul 1944 până în anul 1951, pentru apartamentul situat la pater, Mundi Coller din anul 1949 până în anul 1951 pentru apartamentul situat la parter, respectiv I.Coller din anul 1942 până în anul 1951 pentru apartamentul nr.1, parțial parter și subsol. Aceeași adresă face cunoscut faptul că din anul 1952 la dosarul fiscal al acestui imobil a figurat impus numitul Mundi Coller pentru construcție și teren în suprafață totală de 380 m.p., conform procesului verbal de impunere.
În sensul adresei sus-menționate este și adresa purtând nr._/14.12.2011 emisă de aceeași instituție, care, în plus, învederează faptul că impunerea a fost efectuată pe baza declarației pe propria răspundere și a procesului verbal de impunere, fără a deține documente de proprietate la dosarul fiscal și fără a specifica documentul în baza căruia a fost modificat titularul de rol fiscal.
Or, față de această adresă, se impunea completarea probatoriului cu actele constând în declarația pe propria răspundere și a procesului verbal de impunere, care au stat la baza impunerii autorului reclamantei doar pentru suprafața de 380 m.p.
De asemenea, Curtea a reținut din adresa nr._/_/14.12.2011 emisă de Primăria Municipiului București – Direcția Patrimoniu (fila 224 dosar fond) că imobilul în litigiu a făcut obiectul mai multor acte normative, respectiv hotărârea Consiliului de Miniștri nr.1324/18.09.1958 privind completarea listelor anexe la Decretul nr.92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, în a cărei anexe este înscris Coller Mundi, precum și H.G.R. nr.556/1990 privind plata despăgubirilor pentru demolarea unor imobile situate în municipiul București și în S.A.I., în a cărei anexă 17 sunt înscrise 9 persoane care au primit despăgubiri pentru suprafețe de teren și construcții demolate, situate la aceeași adresă cu imobilul notificat. Totodată, prin aceeași adresă se face cunoscut că mai multor persoane dintre cele menționate în hotărârea de guvern sus indicată li s-au acordat măsuri reparatorii prin dispoziții ale Primarului General al Municipiului București, pentru terenul situat la aceeași indicată fiind formulate mai multe notificări.
Or, Curtea a apreciat că se impunea a se administra un probatoriu complet în legătură cu imobilul preluat în baza Decretului nr.92/1950, prin depunerea la dosar și a actelor ce au fost vizate de notificările persoanelor menționate în hotărârea de guvern sus-indicată, în sensul de a se stabili, prin analiza tuturor acestor acte, identificarea imobilului, echivalentă individualizării obiectului drepturilor reale deduse judecății, pentru care reclamanta a solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri; cu alte cuvinte se impunea a se individualiza fără echivoc imobilul trecut în proprietatea statului ce face obiectul notificării, aspect ce constituie o împrejurare de fapt esențială pentru rezolvarea corectă a pricinii.
Reținând că legiuitorul a stabilit prin dispozițiile art.1 alin.1 din Legea nr.10/2001 și art. 7 alin. 1 din același act normativ regula restituirii în natură, regulă preluată și explicitată în Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, s-a arătat că, în cauza de față, nici reclamanta și nici instanța de judecată nu au, prin raportare la dispozițiile legale sus-enunțate, posibilitatea opțiunii între restituirea în natură și despăgubiri în echivalent, instanța fiind obligată să analizeze cu prioritate dacă este posibilă restituirea în natură a imobilului pentru care s-a formulat notificare și numai în situația în care se dovedește o asemenea imposibilitate generată de situația de fapt și aplicarea dispozițiilor legale incidente se poate trece la abordarea celorlalte măsuri de despăgubire în echivalent.
Or, în cauză instanța avea de stabilit, prin raportare la actele la care s-a făcut referire, întinderea exactă a terenului ce a intrat în patrimoniul statului în mod abuziv, respectiv locația acestuia, prin determinarea punctelor geografice, în urma căreia se putea stabili și dacă acesta putea fi sau nu restituit în natură în mod integral.
Mai mult, expertul de la fond concluzionează în sensul că terenul aferent fostului imobil se poate împărți în mai multe parcele după modul de ocupare, o parte din suprafața revendicată fiind ocupată de domeniul public, o altă parte este liberă de construcții, fiind cuprinse între trotuarul existent și marginea taluzului, iar o a treia parte este ocupată de taluzul și zona de șantier pentru Opera Română, aceasta a treia parte fiind în suprafață de 465 m.p.
Această concluzie a expertului se coroborează cu ultima adresă sus indicată, emisă de Primăria Municipiului București, care face cunoscut faptul că o secțiune din . imobilului care a purtat adresa ., este inclusă în terenul delimitat de arterele .. O. G., . T., ce a făcut obiectul H.G.R. nr.937/14.08.2003, prin care s-a aprobat transmiterea bunurilor imobile cu terenul aferent obiectivului de investiții „Centrul de Creație și Cultură Cântarea României” proprietate privată a statului, situată în mun. București, din administrarea Ministerului Culturii și cultelor în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului. Urmare H.G.R. nr.373/18.03.2004, obiectivul de investiții „Centrul de Creație și Cultură Cântarea României” și-a schimbat denumirea în „Esplanada”, precum și cu adresa nr._/22.05.2012 emisă de Guvernul României – Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, care comunică în plus faptul că a fost aprobat și programul prioritar de reconversie și finalizare a construcțiilor abandonate, existente pe amplasament. În ce privește stadiul actual, această instituție a comunicat că obiectivul de investiții „Esplanada” nu a mai fost finalizat, o mare parte a terenului aferent acestui amplasament fiind afectată de fundații (șantier în conservare).
Totodată, Curtea a avut în vedere adresa nr.DATJ1461/_/30.05.2012 emisă de Primăria Municipiului București – Serviciul Organizare Ședințe C.G.M.B., prin care s-a comunicat instanței faptul că proiectul de hotărâre privind înaintarea către Guvernul României a cererii de emitere a unei hotărâri pentru transmiterea bunurilor imobile cu terenul aferent amplasamentului „Esplanada” din proprietatea privată a statului în proprietatea publică a Municipiului București, s-a aflat la pct.3 pe ordinea de zi a ședinței ordinare a C.G.M.B. din data de 25.09.2009 și la pct.5 pe ordinea de zi a ședinței ordinare a C.G.M.B. din data de 30.09.2009, proiectul susmenționat nefiind adoptat, întrucât nu a întrunit numărul necesar de voturi.
Or, aceste relații, în sensul că nu s-a aprobat trecerea imobilului în patrimoniul Municipiului București, converg către concluzia că imobilul se află în continuare în proprietatea statului, ceea ce pune sub semnul întrebării reținerea calității de unitate deținătoare a Municipiului București pentru întregul imobil notificat.
Față de aceste considerații, Curtea a găsit întemeiat recursul recurentului pârât, apreciind că se impune casarea sentinței atacate cu reținerea cauzei spre rejudecare, dat fiind data sesizării primei instanțe 3.12.2010, dată la care era în vigoare Legea nr. 202/2010.
Cum recursul declarat de recurenta reclamantă vizează doar nerestituirea întregii suprafețe de teren de 1625 mp, și anume suprafața de 465 mp, teren cu privire la care prima instanță a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, teren ce este afectat obiectivului de investiții „Esplanada”, dat fiind că în legătură cu această suprafață urmează a se lămuri de deplin situația juridică o dată cu stabilirea întinderii terenului notificat de reclamantă prin raportare la cele consemnate în analiza recursului declarat de recurentul pârât, Curtea a apreciat că se impune admiterea și a acestui recurs, urmând a se da o soluție unitară, după administrarea întregului probatoriu la care s-a făcut referire mai sus.
In rejudecare, Curtea, în aplicarea celor reținute prin decizia de casare, a administrat proba cu înscrisuri, în cadrul căreia au fost obținute relații despre situația juridică a imobilului în litigiu, si a dispus o expertiză tehnică în raport de toate aceste înscrisuri noi depuse la dosarul cauzei.
Rejudecând cauza, conform art. 312 alin.4 C.proc.civ., Curtea, în urma analizării întregului probatoriu administrat în cauză, constată următoarele:
Reclamanta a solicitat Primăriei Municipiului București în baza Legii nr. 10/2001, prin notificarea înregistrată la executorul judecătoresc sub nr. 1521/2001, restituirea imobilului situat în București, fosta ., sectorul 3.
Raportându-se la limitele casării dispuse în cauză prin decizia civilă nr.1200 din 27.06.2013 de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, această instanță reține la rândul său, în privința calității reclamantei de persoană îndreptățită la restituire conform legilor speciale de reparație, că imobilul notificat s-a aflat în proprietatea lui I. Coller și Cernuta Coller, care l-au dobândit prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 592/11.01.1927 de Tribunalul I. Secția notariat, prin care s-a realizat partajul bunurilor aflate în masa succesorală rămasă de pe urma defunctului A. Rosch care a deținut terenul în baza actului de proprietate autentificat sub nr._/1926 și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 593/11.01.1927, de Tribunalul I. - Secția Notariat.
Dreptul de proprietate al celor doi autori asupra imobilului din . a fost înscris și în cartea funciara, fiind menționat în procesul-verbal nr._/1940, întocmit de Comisiunea pentru înființarea cărților funciare în București, un teren în suprafața de 1625 mp și 4 corpuri de casa – corpul I având 3 camere și dependințe, corpul II cu o camera, corpul III cu 8 camere și dependințe și corpul IV compus la subsol din 3 camere și dependințe și la parter din 5 camere și dependințe.
Se mai reține din extrasele din registrul de decese eliberate de Primăria Sectorului 3 București că Coller I. și Coller Cernuta au decedat în 1944 lăsând ca moștenitor pe fiul acestora Coller Mundy, iar prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr.1324/18.09.1958, privind completarea listelor anexa la Decretul nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, imobilul sus-menționat a trecut în proprietatea statului (în anexa acestui act normativ fiind înscris Coler Mandi, prin indicarea greșita a prenumelui, cu 6 apartamente situate în ..
Curtea reține totodată că, anterior naționalizării, Mundi Coller a încheiat mai multe acte de înstrăinare vizând părți din terenul arătat și construcțiile edificate pe acestea, în acest sens fiind contractele de vânzare-cumpărare nr. 833/17.02.1949, nr._/16.09.1949, nr. 2762/11.03.1949, nr. 5910/19.05.1949 și, respectiv, nr._/10.12.1949, înstrăinări care se reflectă în concluziile expertizei tehnice dispuse în rejudecare pentru clarificarea situației juridice a întregului imobil, astfel cum se va arăta în continuare (în total, 371,78 mp).
Din certificatul de deces eliberat de biroul directorului populației din Tel-Aviv, rezultă că, la data de 6.04.1980, Coller Mundy a decedat, iar potrivit ordinului de moștenire eliberat de Tribunalul Districtual Rabinic Tel Aviv-IAFO, reclamanta P. I. (fosta Coller C., conform certificatului informativ de schimbare a numelui nr._, emis de Ministerul de interne - Departamentul Înregistrări al Statului Israel și certificatul de căsătorie A_, emis de Ministerul Cultelor al Statului Israel) este singura moștenitoare a sa.
Conform relațiilor comunicate de Direcția Patrimoniu din cadrul P.M.B., prin adresa nr._/_/4.11.2013, o secțiune din . imobilului din București ce face obiectul notificării reclamantei, imobil care a purtat adresa ., este inclusă in terenul delimitat de arterele .. O. G. - . suprafață aparținând fostului obiectiv de investiții „Centrul de Creație și Cultură – Cântarea României”, ulterior obiectivul denumit „Esplanada”, conform H.G. nr. 373/2004 .
In privința situației juridice actuale a respectivului obiectiv, Curtea reține din actele depuse la dosar de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (filele 48-191) că acesta se află în proprietatea privată a statului, în baza Decretului-lege al C.F.S.N. nr. 30/1990 privind trecerea în proprietatea statului a patrimoniului fostului Partid Comunist Român, inițial, în administrarea Ministerului Culturii, potrivit H.G. nr. 115/1990 privind aplicarea Decretului-lege nr. 30/1990, fiind trecut apoi, prin H.G. nr. 937/2003 din administrarea Ministerului Culturii și Cultelor în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului (transmitere concretizată prin Protocolul din 20.11.2003 încheiat de reprezentanții celor două ministere).
Guvernul României a aprobat prin aceste acte normative și Programul prioritar de reconversie funcțională a amplasamentului „Esplanada” și de finalizare a construcțiilor existente pe amplasament, identificat la acel moment pe baza măsurătorilor cadastrale ca fiind de 107.140 mp, suprafață care include și terenurile pe care au avut loc punerile în posesie efectuate de Primăria Municipiului București, în baza Legii nr. 10/2001, sau cele vizate de notificări formulate conform aceleiași legi, în legătură cu care prin Programul sus-menționat se prevedea chiar luarea unor măsuri de redobândire a dreptului de proprietate a statului (fila 70 dosar)
Ca urmare a reorganizării succesive a ministerelor – organe de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică ce se organizează și funcționează în subordinea Guvernului României – obiectivul a intrat în administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului și, ulterior, in administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, înființat prin reorganizarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului și prin preluarea activității în domeniul administrației publice, a structurilor și a instituțiilor specializate în acest domeniu de la Ministerul Administrației și Internelor, conform art. 2 din O.U.G. nr. 96/2012.
Curtea mai reține că prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză de expert F. L., în suplimentarea concluziilor lucrării de specialitate realizată de același expert la instanța de fond, raport care a avut acum în vedere, în raport de noile înscrisuri depuse în recurs-rejudecare (inclusiv a dosarelor administrative având ca obiect celelalte notificări formulate în zonă în temeiul Legii nr. 10/2001), stabilirea în concret a suprafețelor de teren deținute de M. București, respectiv, de Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice din imobilul notificat și stabilirea împrejurării dacă acestea sunt afectate de elemente de sistematizare, s-a arătat că terenul aferent fostului imobil solicitat în prezenta cauză se află în prezent în administrarea Primăriei Municipiului București (514 mp, ocupată de . aferente acestei artere), precum și în administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (1111 mp, ocupați integral de obiectivul „Esplanada”), în condițiile în care din întreaga suprafața revendicată s-a stabilit că autorul reclamantei a înstrăinat anterior preluării abuzive de către stat 371,78 mp (din care 273,38 mp s-au concretizat în dispoziții de restituire emise de Primarul General al municipiului București în favoarea altor persoane îndreptățite la restituire în temeiul Legii nr. 10/2001, iar 98,40 mp fac obiectul altor notificări ale unor terțe persoane, nesoluționate până în prezent).
Împotriva acestor concluzii formulate de expertul judiciar părțile nu au avut obiecțiuni.
Față de cele reținute potrivit celor expuse mai sus, Curtea urmează să constate, din interpretarea coroborată a procedurilor administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, republicată, astfel cum a fost modificată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările ulterioare, faptul că, pe baza actelor doveditoare depuse de persoana care se pretinde îndreptățită și pe baza analizei împrejurărilor de fapt și de drept ale situației invocate în notificare, se emite de către unitatea deținătoare o dispoziție/decizie prin care: fie se restituie în natură imobilul solicitat, fie se respinge restituirea în natură a imobilului solicitat și se stabilesc măsuri reparatorii în echivalent, fie se respinge notificarea întrucât persoana îndreptățită nu a făcut dovada preluării abuzive, a dreptului de proprietate și calitatea de moștenitor, sau nu avea calitatea de persoană îndreptățită potrivit legii. În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se stabilesc măsuri reparatorii prin echivalent.
In prezent, trebuie remarcat că în Monitorul Oficial nr. 278 din 17 mai 2013 a fost publicată Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, iar acest ultim act normativ este incident și în cauza dedusă judecății, avându-se în vedere normele imperative cuprinse în art. 4 din această lege, conform cărora „dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Potrivit art. 50 din această lege, au fost abrogate dispozițiile referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și „articolele 13, 14, 141, 142, 15 literele a) - d) și f), articolele 16, 17, 18, 181, 182, 183, 184, 185, 186, 187, 188, 189 și articolul 22 din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv“ al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice dispoziție contrară prezentei legi”, astfel încât, în conformitate cu art. 1 alin.2 din Legea nr. 165/2013, în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsura reparatorie în echivalent care se poate acorda de unitatea deținătoare este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III din lege.
Prin urmare, valorificarea drepturilor persoanelor ce pretind restituirea se face obligatoriu prin parcurgerea procedurii administrative prealabile instituite de lege, singura procedură prin intermediul căreia persoana solicitată poate să-și valorifice drepturile, iar entitatea învestită cu soluționarea notificării să-și clarifice poziția față de aceste pretenții, apreciind dacă cererea de restituire îndeplinește condițiile legii și, implicit, dacă i se cuvin solicitantului măsurile reparatorii prevăzute de lege.
Acest raport juridic, în conținutul căruia intră dreptul persoanei îndreptățite de a-și valorifica pretențiile la restituire formulate prin notificare, iar, după caz, dreptul de a contesta răspunsul emis de unitatea deținătoare, și respectiv obligația corelativă a unității deținătoare de a răspunde, în condițiile legii, solicitărilor persoanei îndreptățite, trebuie să se reflecte întocmai în plan procesual, atât în situația în care se formulează o contestație fundamentată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, cât și în cazul unei acțiuni prin care, invocându-se refuzul de restituire al unității deținătoare, se pretinde acordarea acestor măsuri direct de către instanță.
Astfel, soluționând acțiunea de față formulată de reclamantă, instanța de judecată este ținută, conform art. 112 C.proc.civ. și art. 129 alin.6 C.proc.civ., de cadrul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată, atât în privința pretențiilor deduse judecății, cât și în ceea ce privește pârâtul față de care reclamanta a înțeles să-și valorifice aceste pretenții, avându-se în vedere în același timp, alături de respectarea principiului disponibilității procesuale, raporturile juridice reglementate – în privința posibilității valorificării drepturilor – de dispozițiile legii speciale de reparație, enunțate deja, pe care reclamanta și-a întemeiat demersul său.
Din această perspectivă trebuie privită și incidența normelor cu valoare de principiu cuprinse în art. 1, art. 9 și art. 21 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini, aceste norme impunând de fapt în sarcina persoanei juridice notificate care constată că nu deține în integralitate bunul imobil ce face obiectul notificării și care cunoaște deținătorul celeilalte părți din imobil obligația de a redirecționa notificarea către cealaltă persoană juridică în vederea soluționării pe cale administrativă a cererii persoanei îndreptățite.
Având în vedere cele reținute anterior, Curtea constată că pârâtul M. București are calitatea de „unitate deținătoare” în sensul art. 9 și art. 21 din Legea nr.10/2001, numai pentru imobilul-teren în suprafață de 514 mp identificat prin raportul de expertiză tehnică - supliment întocmit de expert F. L. la adresa din București, ., sector 3.
De asemenea, aceluiași pârât îi revine obligația restituirii, în limitele notificării adresate de reclamantă, pentru toate construcțiile edificate la aceeași adresă, în prezent demolate, identificate în cartea funciară nr._/1940 și în contractul de împrumut garantat cu ipotecă din 17.09.1929 – în conformitate cu art. 32 alin.1 din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia, pentru imobilele construcții demolate, notificarea formulata de persoana îndreptățită se soluționează prin dispoziția motivata a primarului unității administrativ-teritoriale în raza căreia s-a aflat imobilul, respectiv a primarului general al municipiului București.
Reținând calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei pentru imobilele sus- arătate, în ceea ce privește masurile reparatorii ce pot fi acordate acesteia, trebuie arătat remarcat că art. 7 alin.1 și art. 9 alin.1 din Legea nr. 10/2001 stabilesc regula restituirii în natura, iar în măsura în care o astfel de restituire nu este posibilă se acordă alte masuri reparatorii prevăzute de lege.
Astfel, conform art. 10 alin.1 din Legea nr. 10/2001 „ În situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natura se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate masurile reparatorii se stabilesc prin echivalent”, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol „ În cazul în care pe terenul pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, persoana îndreptățită va obține restituirea în natura a părții de teren rămasă libera, iar pentru suprafața ocupata de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publica ale localităților urbane și rurale, masurile reparatorii se stabilesc în echivalent”.
Întrucât prin expertiza întocmită în cauză s-a stabilit că și terenul în suprafață de 514 mp este ocupat integral de o arteră de circulație, . verzi aferente acestei artere, Curtea constată că pârâtului M. București, prin Primarul General, îi revine obligația de a emite în favoarea reclamantei o dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor compensatorii prevăzute de Legea nr.165/2013 pentru acest teren și pentru imobilele-construcții demolate.
In ceea ce privește suprafața de teren de 1111 mp situată în București, ., sector 3, identificată prin același raport de expertiză, Curtea constată că pârâtul avea obligația de a înainta Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice notificarea formulată de reclamantă și dosarul administrativ aferent, în vederea soluționării pretențiilor sale conform Legii nr.10/2001, aceste pretenții neputând fi valorificate în acest cadru procesual ci numai în contradictoriu cu autoritatea administrației publice centrale din subordinea Guvernului României care deține în administrare terenul respectiv.
In consecință, Curtea, pentru considerentele expuse, va admite în parte acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul M. București, prin Primarul General, obligându-l pe acesta la emiterea unor dispoziții de restituire în favoarea reclamantei, conform Legii nr.10/2001 și Legii nr.165/2013, în limitele stabilite prin această decizie.
Văzând și prevederile art. 274 și 276 C.proc.civ., Curtea, ținând seama de culpa procesuală reținută în sarcina ambelor părți corespunzătoare admiterii parțiale a acțiunii deduse judecății, va compensa cheltuielile de judecată ocazionate în această fază a procesului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În rejudecare:
Admite, în parte, acțiunea formulată de reclamanta P. I. prin mandatar G. M. V. în București, ..26, ., sector 2, în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI, prin PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.291-293, sector 6.
Obligă pârâtul M. București, prin Primarul General, să emită în favoarea reclamantului o dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor compensatorii prevăzute de Legea nr.165/2013 pentru imobilul teren în suprafață de 514 mp identificat prin raportul de expertiză tehnică - supliment întocmit de expert F. L. la adresa din București, ., sector 3, precum și pentru toate construcțiile edificate la aceeași adresă, în prezent demolate, identificate în cartea funciară nr._/1940 și în contractul de împrumut garantat cu ipotecă din 17.09.1929.
Obligă pârâtul M. București, prin Primarul General, să înainteze Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice notificarea formulată de reclamant și dosarul administrativ în ceea ce privește suprafața de teren de 1111 mp situată în București, ., sector 3, identificată prin același raport de expertiză, în vederea soluționării conform Legii nr.10/2001.
Compensează cheltuielile de judecată din această fază procesuală.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
M.-A. N.-G. I. D. M. I.
GREFIER,
F. D.
Red. M.
Tehnored. M./CS
2ex.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 35/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Conflict de competenţă. Sentința nr. 24/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
