Reziliere contract. Decizia nr. 738/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 738/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 738/2015

Dosar nr._

(_ )

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.738

Ședința publică de la 16.06.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - C. B. T.

JUDECĂTOR - A. P. B.

JUDECĂTOR - A. D. T.

GREFIER - Ș. P.

* * * * * * * * * * *

Pe rol se află pronunțarea contestației în anulare a deciziei civile nr.345 R din 18.02.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, formulată de contestatorii F. A. și F. V., în contradictoriu cu intimata C. I..

P. are ca obiect acțiune civilă pentru reziliere contract.

Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 10.06.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună note scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 16.06.2015 când a decis următoarele:

CURTEA,

Asupra contestației în anulare de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 la data de 20.05.2008, sub nr._, reclamanta M. E. a chemat în judecată pe pârâții F. V., F. A. și B. E., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezilierea contractului de întreținere autentificat sub nr.1897/26.11.2002 de către BNP C. B., încheiat între reclamantă și familia F. V. și F. A., obligarea pârâților la restituirea pensiei reclamantei pe ultimii 3 ani anteriori formulării acțiunii și obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin contractul de întreținere autentificat sub nr. 1897/26.11.2002 de către BNP C. B., a înstrăinat pârâților F. V. și F. A. imobilul situat în București, .. 2, ., ., imobil pe care îl dobândise împreună cu defunctul său soț, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 309/03.03.1993, încheiat cu . contractul nr. 1897/26.11.2002, reclamanta a înstrăinat doar nuda proprietate, păstrându-și dreptul de uzufruct viager, iar pârâții și-au asumat obligația de întreținere a vânzătoarei pe toată durata vieții sale.

Reclamanta a mai arătat că ulterior încheierii contractului, viața sa s-a schimbat radical, deoarece familia F. a supus-o unei adevărate torturi fizice și psihice, încercând de asemenea să o pună sub interdicție, demers care însă a fost respins de instanță în mod irevocabil.

În ceea ce o privește pe pârâta B. A., reclamanta a arătat că aceasta a fost desemnată curatorul său prin dispoziția nr. 563/05.04.2006, în baza căreia pârâta a ridicat pensia reclamantei și a predat-o familiei F., deși aceștia și-au asumat obligația contractuală de a o întreține în schimbul proprietății casei sale.

În drept, reclamanta a invocat disp. art. 1020 Cod civil, art. 517 și urm. cod civil și art. 998-999 Cod civil.

La data de 02.09.2008, pârâții F. V. și A. au depus la dosar întâmpinare (filele 54, 55) prin care au arătat că nu sunt de acord cu rezilierea contractului de întreținere încheiat cu reclamanta, susținerile acesteia din acțiune fiind total neconforme cu realitatea Prin aceeași cerere, pârâții au solicitat ca în cazul admiterii acțiunii, reclamanta M. E. să fie obligată să le restituie banii cheltuiți pentru obligația de întreținere pe care au prestat-o, precum și la plata unor despăgubiri pentru daune morale.

În drept, pârâții au invocat disp. art. 1423 și urm. Cod civil.

La termenul de judecată din data de 05.09.2008, reclamanta a depus precizare cu privire la capătul 2 de acțiune (fila 58), arătând că solicită restituirea pensiei pentru perioada aprilie 2006 (data emiterii dispoziției de curatelă nr.563/05.04.2006)- aprilie 2008 (data emiterii dispoziției nr._/25.03.2008 prin care au încetat efectele dispoziției de curatelă nr. 563/05.04.2006), în cuantum total de 7608 lei.

La termenul de judecată din data de 19.09.2009, M. E. a depus întâmpinare la cererea reconvențională (filele 64-65) prin care a invocat excepția inadmisibilității, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

De asemenea, verbal, în ședință publică, reclamanta a arătat că nu solicită repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de întreținere nr. 1897/26.11.2002 iar în ceea ce privește capătul 1 de acțiune, înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâții F. V. și A., iar pe capătul 2 privind restituirea pensiei se judecă cu pârâta B. A..

La același termen, pârâții F. V. și A. au depus cerere precizatoare și răspuns la întâmpinare (fila 98), prin care au arătat că cererea lor depusă la data de 02.09.2008 cuprinde doar apărări față de acțiunea promovată, și nu are caracter de cerere reconvențională. De asemenea, au depus cerere prin care au invocat excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a reclamantei.

Față de precizarea pârâților, instanța a luat act că excepția inadmisibilității cererii reconvenționale a rămas fără obiect.

La termenul de judecată din data de 13.03.2009, instanța a respins excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a reclamantei, pentru considerentele consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

De asemenea, la solicitarea pârâților F. V. și A. s-a efectuat expertiză medico-legală (filele 214-219), pentru a se stabili dacă la data formulării acțiunii, respectiv mai 2008, reclamanta M. E. avea sau nu discernământ pentru a înțelege semnificația și consecința faptelor sale.

Prin sentința civilă nr.5034/19.06.2009, Judecătoria sectorului 6 București a respins acțiunea precizată formulată de reclamanta M. E., în contradictoriu cu pârâții F. V. și F. A., ca neîntemeiată și a obligat reclamanta să plătească pârâților F. V. și F. A. suma de 5135, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin contractul de întreținere autentificat sub nr. 1897/26.11.2002 de BNP C. B., reclamanta M. E., în calitate de beneficiară a obligației de întreținere, a transmis pârâților F. V. și F. A., în calitate de debitori ai obligației de întreținere, nuda proprietate asupra apartamentului nr. 128 situat în situat în București, .. 2, ., sector 6, păstrându-și dreptul de uzufruct viager.

Prețul acestei înstrăinări consta în întreținerea pe care soții F. se obligau sa o acorde reclamantei, care se compune din: hrana, îmbrăcăminte, îngrijiri medicale, medicamente și suportarea cheltuielilor de înmormântare.

Reclamanta a promovat prezenta acțiune, solicitând rezoluțiuna contractului de întreținere, susținând ca pârâții F. nu și-au îndeplinit obligațiile asumate prin contract.

În cauza de față ne aflăm în prezența unui contract nenumit. Practica judiciară și doctrina au stabilit că, în cazul contractelor de vânzare cumpărare cu clauza de întreținere, dacă predomină obligația de întreținere, iar eventualul preț achitat este mai mic de jumătate din valoarea imobilului, atunci natura juridică a contractului va fi aceea a unui contract nenumit.

În situația contractelor nenumite, trebuie să se aplice, cu prioritate, regulile generale din materia obligațiilor, fiindcă reglementarea prevăzută pentru contractul numit cel mai înrudit (în speța contractul de vânzare cumpărare) este o reglementare speciala, care trebuie sa fie aplicata doar în condițiile și cazurile prevăzute de lege.

Astfel, în caz de neexecutare a obligației de întreținere se vor aplica dispozițiile dreptului comun pentru contractele bilaterale, respectiv art. 1020-1021 cod civil.

Conform art. 1020 cod civil, condiția rezolutorie este subînțelesă întotdeauna în contractile sinalagmatice, în cazul când una dintre părți nu îndeplinește angajamentul sau, iar art. 1021 cod civil arata ca partea în privința căreia nu s-a executat angajamentul are alegerea sa solicite desființarea contractului cu daune interese.

Făcând aplicarea acestor dispoziții legale generale în cazul contractului de întreținere, practica judiciara și doctrina au statuat în unanimitate ca nu se poate dispune rezolutiunea contractului de întreținere daca neexecutarea este determinată de culpa creditorului, care refuză nejustificat primirea întreținerii.

Potrivit art. 1169 cod civil, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. În aceste condiții, reclamanta avea obligația să facă dovada susținerilor sale.

În cauza de fata, din întreg probatoriul administrat, instanța constată că reclamanta nu a făcut dovada indubitabila ca pârâții nu și-au respectat obligația de întreținere asumată prin contractul nr. 1897/26.11.2002 și ca o eventuala neexecutare ar fi imputabila pârâților.

Astfel, în prezent reclamanta locuiește în comuna Domnești, ., județul I., la familia G., unde s-a mutat în luna ianuarie 2007.

Din declarațiile martorilor audiați rezultă că, în perioada în care reclamanta a locuit în garsoniera din București, pârâții și-au executat întrutotul obligațiile asumate prin contractul de întreținere, în ciuda manifestărilor răutăcioase ale reclamantei.

Ulterior, în urma intervenției violente a familiei G., reclamanta s-a dus să locuiască la G. E. în . a mai dorit să ia legătura cu pârâții. În plus, în momentul în care aceștia au încercat să ia legătura cu M. E. la noua sa reședință, li s-a refuzat accesul în curte, fiind amenințați de către familia G., pentru a nu mai încerca să ia legătura cu reclamanta.

Martorul I. M., fost vecin de . declarat următoarele:„Am fost vecin cu reclamanta în blocul din . A. După ce au murit soțul și mama reclamantei, cred ca în anul 2003, aceasta a încheiat un contract de întreținere cu soții F. pentru a avea grija de ea. De la reclamanta știu ca nu se înțelegea bine cu fratele sau care locuia în casa bătrâneasca din Domnești. După încheierea contractului de întreținere, știu ca soții F. ii aduceau alimente reclamantei, lapte, brânza, găini, oua și alte alimente. Eu personal l-am văzut pe V. și pe soția sa aducând mâncare. Uneori, reclamanta striga la mine, spunându-mi ca a intrat, cineva noaptea în casa, a amenințat-o cu un cuțit și i-a furat pensia. Eu nu am auzit sa intre cineva noaptea la ea, insa i-am spus sa strige daca are nevoie de ajutor. Știu ca de frica, reclamanta bloca ușa pe dinăuntru cu diverse răngi. Noi locuim pe același palier, despărțindu-ne o garsoniera. La reclamanta acasă obișnuiau femeile de serviciu sa se strângă și sa consume băuturi alcoolice. Eu vedeam azi frigiderul plin cu mâncare și a doua zi era gol, insa nu știu daca mâncarea era luata de femeile de serviciu sau de altcineva. Reclamanta nu se plângea ca parații nu ii aduc de mâncare, dimpotrivă îmi spunea ca ii aduc de mâncare. Nici eu și nici soția mea nu i-am dus reclamantei vreodată de mâncare, deoarece nu ne-a cerut ajutorul. Nici alți vecini nu ii dădeau de mâncare. Precizez ca și reclamanta obișnuia sa se îmbete cu femeile de serviciu. Eu am fost nevoit în câteva rânduri, în calitate de vicepreședinte al asociației de proprietari, sa îl sun pe d-nul. F. pentru a veni sa o liniștească pe reclamanta. Noua vecinilor, ne era frica sa nu arunce blocul în aer, deoarece când se îmbăta, reclamanta făcea prostii, în sensul ca uita lucruri pe foc, trăgea de furtunul de apa. După aceste intervenții, soții F. au luat-o pe reclamanta sa locuiască cu ei, insa aceasta s-a întors după o săptămâna acasă, spunându-ne ca nu vrea sa locuiască cu soții F. deoarece au WC-ul în spatele curții. Eu știu ca parata obișnuia sa ii facă curățenie reclamantei, insa reclamanta obișnuia sa își facă nevoile în mijlocul camerei.

După încheierea contractului de întreținere, reclamanta avea un aspect vestimentar îngrijit. Și înainte era îngrijita, avea momente în care avea un aspect dezordonat, dar atunci era băuta. înainte de încheierea contractului, reclamanta avea restante de câteva luni la întreținere. După încheierea contractului, soții F. au achitat și restantele și au continuat sa achite întreținerea. Reclamanta se plângea ca i se fura din casa și înainte de încheierea contractului. În prezent, întreținerea lui M. E. este achitata la zi de către soții F.. În prezent, în garsoniera nu locuiește nimeni. La un moment dat, tot acuzând ca i se fura pensia, s-au făcut demersuri la primărie și d-na. B. E. a primit împuternicire pentru a ridica pensia reclamantei. După ce a fost luata de G. E., aceasta a făcut demersuri pentru a ridica pensia reclamantei. Nu a văzut personal daca vreo femeie de serviciu a luat alimente din casa reclamantei. Nu a vizitat-o de Paști 2006, insa mergea frecvent în casa la aceasta, deoarece din doua în doua zile o punea sa ii spargă USA, ca i-a furat cineva cheia sau sa ii schimb un bec sau sa ii repar ușa.

Pe de altă parte, martora E. E. a arătat următoarele: „O cunosc pe reclamanta din copilărie, iar pe soții F. ii cunosc din . vizita des pe reclamanta acasă în București deoarece aceasta era grav bolnava. A discutat cu toate rudele și cu toți prietenii ei, inclusiv cu d-na. E. la care reclamanta locuiește în prezent, insa nimeni nu a vrut sa o ia în grijire

Cu ocazia vânzări, intre reclamanta și parați s-a născut o relație de prietenie, d-nul. F. obișnuia sa se duca în . vândă lapte și o vizita și pe aceasta. Atunci reclamanta l-a rugat din nou sa insist pe lângă soții F. să încheie contract de întreținere. Contractul s-a încheiat în urma cu câțiva ani. După încheierea contractului, reclamanta era foarte fericita, spunându-i ca soții F. au mare grija de ea. Cat a stat la ea acasă, reclamanta fost foarte mulțumită de soții F.. Mai a arătat ca aceasta era foarte atașata de casa ei și nu dorea sa se mute în alta parte. Cu ocazia în care a însoțit-o împreună cu parata F. A. la cimitir la Domnești și apoi la casa paratei din Domnești, a văzut-o pe reclamanta foarte agitata spunând ca ea nu vrea sa se mute din casa ei și nu vine sa locuiască acolo. După ce aceasta a plecat la fam. G.. Vizitând-o la apartament, neștiind de cele întâmplate. Cu acea ocazie a aflat ca nu mai locuia acolo și a văzut în copacul din fata blocului niște perdele și presuri de la reclamanta din casa. întrebând vecinii ce s-a întâmplat, aceștia i-au spus ca reclamanta a fost luata, după lupte crâncene. înainte de încheierea contractului. Mai arată că anterior încheierii contractului de întreținere, casa părinteasca în care a crescut reclamanta a fost vândută, însă reclamanta era maltratata de fratele sau și abia reușind sa își recupereze o parte din drepturi, respectiv cea de12.000 lei. La acel moment, reclamanta o avea în întreținere pe mama sa, iar când aceasta a murit nu a avut bani nici sa o înmormânteze, tot soții F. i-au dat bani pentru groapa. Mama reclamantei a decedat după ce reclamanta a vândut terenul. Mama reclamantei a decedat înainte de încheierea contractului de întreținere. În ceea ce o privește pe martora M. F., instanța a reținut că aceasta a perceput în mod indirect situația de fapt, respectiv a luat cunoștință de împrejurări doar din spusele reclamantei, astfel încât urmează a nu avea o forță probantă suficientă cât să înlăture primele două declarații de martori. Aceasta a declarat: „Eu sunt prietena cu reclamanta, o cunosc de cea. 15 ani din . locuind în . mei. În urma cu câțiva ani, reclamanta m-a rugat pe mine sa ii închei contract de întreținere prin care sa o îngrijesc în schimbul casei, insa eu am refuzat-o din motive personale”.

În ceea ce privește declarația martorei G. E., audiată la propunerea reclamantei, instanța a urmat a o înlătura ca nesinceră și părtinitoare, apreciind că din probele administrate rezultă indicii precum că familia doamnei G. E., care o găzduiește în prezent pe reclamantă, ar avea un interes direct și personal în a se dispune rezoluțiunea contractului de întreținere, pentru ca imobilul în litigiu să revină în patrimoniul reclamantei și eventual să se încheie un nou contract în favoarea acestora.

Din coroborarea tuturor acestor declarații de martori, cu răspunsurile date de părți la interogatoriu, instanța a constatat că în prezent există o neîndeplinire din partea pârâților F. a obligației de întreținere asumată, însă această neexecutare nu le este imputabilă, având în vedere că reclamanta este cea care nu le-a mai permis îndeplinirea efectivă a obligațiilor, prin refuzul său de a mai avea legătură cu aceștia.

Nu în ultimul rând, este de subliniat atitudinea total oscilantă a reclamantei care, la momentul administrării interogatoriului din oficiu de către instanță, aceasta în decurs de 5 minute și-a manifestat de două ori intenția de a renunța la judecată și de două ori de a continua judecarea cauzei, astfel cum rezultă din procesul verbal încheiat la fața locului (f.346).

Având în vedere toate aceste considerente, instanța a apreciat ca reclamanta nu a făcut dovada ca există o neexecutare culpabilă pârâților a obligației de întreținere asumată.

În ce privește capătul doi de acțiune, instanța a reținut că, din declarațiile martorilor și din răspunsurile date de pârâta B. A. la interogatoriu, rezultă că în perioada aprilie 2006 (data emiterii dispoziției de curatelă nr. 563/05.04.2006 prin care pârâta a fost desemnată curatorul reclamantei) - aprilie 2008 (data emiterii dispoziției nr._/25.03.2008 prin care au încetat efectele dispoziției de curatelă nr. 563/05.04.2006), pârâta B. A. a încasat în numele reclamantei pensia, pe care parte o restituia în rate reclamantei, pentru nevoile zilnice, parte o dădea soților F., după ce achita facturile de utilități.

Prin urmare, instanța a apreciat că pârâta B. A. nu a folosit în interes propriu pensia ce se cuvenea reclamantei, astfel încât nu poate fi obligată la restituirea către reclamantă a sumei de 7608 lei, pretențiile reclamantei în acest sens fiind neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta M. E., iar la termenul din 04.06.2010, pentru considerentele expuse în încheierea de ședință, tribunalul în considerarea disp.art.282 și 282¹ Cod pr.civ., a calificat calea de atac exercitată în cauză ca fiind apel.

Prin decizia civilă nr. 1027 A din 07.10.2010, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a admis apelul formulat de recurenta reclamanta M. E., a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că: a admis cererea și a dispus rezilierea contractului de întreținere autentificat sub nr.1897/26.11.2002 de către BNP C. B., încheiat între reclamanta M. E. în calitate de beneficiară a obligației de întreținere și pârâții F. V. și F. A. în calitate de debitori ai obligației de întreținere.

A obligat pârâții în solidar la restituirea pensiei reclamantei în perioada aprilie 2006-aprilie 2008, în cuantum total de 7608 lei și a respins, ca neîntemeiată, cererea intimaților pârâți de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, coroborând însă probele administrate în cauză, o situație de fapt diferită de cea constatată de prima instanță, ce relevă culpa debitorilor intimați în prestarea întreținerii, ce conduce la rezoluțiunea contractului.

Astfel, pentru a reține culpa creditoarei obligației de întreținere sau a debitorilor în prestarea întreținerii, prima instanță trebuia să se raporteze la obligațiile asumate de părți prin contractul de întreținere autentificat sub nr.1897/26.11.2002 de BNP C. B..

Prin actul juridic încheiat apelanta transmitea intimaților F. V. și A. nuda proprietate asupra apartamentului 128 situat în București, ., ., ., apelanta rezervându-și dreptul de uzufruct viager asupra apartamentului.

La rândul lor, intimații, se obligau să presteze apelantei întreținere pe tot timpul vieții sale obligație concretizată în procurarea de hrană, îmbrăcăminte, îngrijiri medicale, medicamente și de a suporta cheltuielile de înmormântare.

În condițiile în care obligațiile intimaților pârâți au fost clar circumstanțiate în contractul încheiat, îndeplinirea acestora trebuia să se facă în natură conform clauzei asumate, neavând relevanță cât de oneroasă ar fi fost obligația pentru debitori, fără a fi posibilă liberarea de executare sau schimbarea naturii obligației de întreținere.

Prin urmare conform clauzelor contractului încheiat intimații pârâți aveau obligația ca din mijloacele lor să asigure apelantei procurarea de hrană, îmbrăcăminte, îngrijiri medicale, medicamente și de a suporta cheltuielile de înmormântare.

Probele administrate confirmă însă susținerile apelantei ce a arătat că intimații nu au înțeles să presteze întreținere din mijloacele lor, ba mai mult au dispus de veniturile apelantei prin preluarea pensiei acesteia, împreună cu intimata B. E. A..

Neîndeplinirea obligației de întreținere rezultă și din demersurile pârâților efectuate în scopul punerii sub interdicție a apelantei reclamante, cerere respinsă prin sentința civilă nr.3492/23.05.2007.

Cererea de punere sub interdicție a apelantei a fost motivată de reclamanți, la data formulării ei, invocându-se o . afecțiuni de natură psihiatrică, afecțiuni de natură a lipsi apelanta de capacitate de exercițiu.

De menționat este faptul că cererea de punere sub interdicție a fost formulată la 3 ani de la data încheierii contractului de întreținere, dată la care, expertizată fiind, apelanta prezenta capacitatea de dispoziție în vederea semnării contractului, având discernământul păstrat.

În considerentele sentinței prin care s-a respins cererea de punere sub interdicție, s-a reținut că în intervalul de trei ani scurs de la momentul încheierii contractului de întreținere și formularea cererii, pretinsele afecțiuni psihice sau deteriorarea stării psihice a apelantei nu au fost constatate prin acte medicale, singura mențiune privind suferințele psihiatrice fiind cuprinsă într-un bilet de ieșire din spital ce privea externarea dintr-o secție de chirurgie, bilet ce numai incidental certifica existența unui examen psihiatric. S-a reținut totodată că în cadrul procedurii de punere sub interdicție, respinsă, a fost administrată o nouă expertiză medico-legală avizată de Comisia Superioară Medico-Legală ce a atestat că apelanta avea capacitatea psihică pentru a înțelege conținutul și consecințele faptelor sale, capacitatea urmând a fi apreciată și în legătură cu vârsta apelantei, cu pregătirea școlară și profesională a acesteia, cu lipsa mijloacelor de informare.

În fapt, afecțiunile psihice pretins a fi fost suferite de apelantă au fost susținute exclusiv de intimați și curatorul numit B. E. A., mandatată să ridice pensia apelantei și s-o înmâneze intimaților.

În contextul celor reținute, demersurile intimaților pârâți de punere sub interdicție a apelantei, de numire a unui curator pentru administrarea bunurilor apelantei și de ridicare a veniturilor obținute de apelantă constituie încălcări evidente ale obligației de întreținere asumată prin contract.

În fapt, din coroborarea acestor probe rezultă că toate aceste demersuri au avut ca efect deteriorarea relațiilor dintre părți, determinând-o pe apelanta reclamantă să părăsească locuința, să se mute în ..

Reținând, așadar că intimații pârâți nu au dovedit prestarea întreținerii în condițiile prevăzute în contract, tribunalul a apreciat întemeiat apelul și în consecință, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis cererea, dispunând rezilierea contractului de întreținere autentificat sub nr.1897/26.11.2002 de către BNP C. B., încheiat între reclamanta M. E. în calitate de beneficiară a obligației de întreținere și pârâții F. V. și F. A. în calitate de debitori ai obligației de întreținere, va obliga pârâții în solidar la restituirea pensiei reclamantei în perioada aprilie 2006-aprilie 2008, în cuantum total de 7608 lei.

Având în vedere soluția pronunțată pe apel, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, cererea intimaților pârâți de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

În termenul legal prevăzut de art. 301 C.proc.civ., împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții F. V. și F. A..

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că instanța de apel nu a citit toate probele aflate la dosarul de fond și de apel, iar hotărârea este motivată sumar. Instanța trebuia să cerceteze în profunzime actele aflate la dosar. Instanța de apel s-a bazat numai pe apelul formulat de către mandatar și de concluziile depuse de procuristul G. D.. Instanța de apel nu a ținut cont de nici un act din dosarul cauzei.

Pârâții au invocat faptul că instanța de apel trebuia să țină cont de faptul că nu se întrunesc condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1020 – 1021 din Codul civil, pentru rezoluțiunea contractului.

Instanța de apel dacă nu era lămurită pe deplin, trebuia să dispună expertizarea cheltuielilor curente în raport cu pensia ei modică pe care o avea apelanta. În această expertiză, dacă s-ar fi efectuat, s-ar fi văzut că nu putea să se întrețină cu această pensie, deoarece cheltuielile curente erau mai mari decât pensia sa modică.

Recurenții solicită să se constate că în baza probelor aflate la dosarul cauzei și-au îndeplinit sarcinile atribuite de acest contract.

Recurenții au arătat că instanța de apel nu a ținut cont de nici o probă aflată în dosarul pricinii, în disprețul legii a omis să ia în considerare declarațiile martorilor și cele două adrese ale Asociației de Proprietari, din aceste adrese rezultând indubitabil că pârâții și-au îndeplinit sarcinile conferite de contractul cu clauză de întreținere.

De asemenea, din adresa Poștei Române, rezultă fără tăgadă de putință că pârâții nu au ridicat pensia numitei M. E..

Mai mult decât atât, reclamanta, a recunoscut în fața instanței de fond, așa cum se arată în interogatoriul luat de către instanța de fond, la fila 345, la întrebarea cu numărul 7 din dosarul de fond, că nu a formulat cererea introductivă.

Recurenții solicită să se constate că în mod corect a reținut instanța de fond că neexecutarii obligației de întreținere i se vor aplica dispozițiile dreptului comun pentru contractele bilaterale, așa cum se reține prin art. 1020 – 1021 din Codul civil. În situația dată s-a constatat prin probele existente la dosar că nu există culpa pârâților în executarea contractului bilateral - sinalagmatic. S-a reținut în mod corect că refuzul primirii întreținerii, așa cum rezultă din actele existente la dosar, se datorează unor alte persoane care au luat -o de la domiciliu și au dus-o în .> Recurenții au arătat că reclamanta în mod indubitabil a recunoscut că a fost întreținută, că i s-au asigurat cele necesare traiului, mâncare, medicamente, că a fost ajutată cu bani, după decesul mamei acesteia, că aceștia au plătit întreținerea la . au achitat și datoriile restante la întreținere la . încheierea contractului de întreținere.

Reclamanta M. E. a recunoscut că a făcut reparațiile în casă, că de fapt a fost luată de la domiciliu de către unul din membrii familiei G., numitul G. D.. Reclamanta a mai susținut faptul că nu știe, nu cunoaște să existe o acțiune pentru rezilierea contractului de întreținere.

Față de motivarea deciziei recurate în ceea ce privește cuantumul restituirii pensiei reclamantei în perioada aprilie 2006 –aprilie 2008, stabilit la 7608 lei conform celor spuse de reclamantă în cererea de chemare în judecată, cât și în motivarea apelului, această sumă nu este justificată de către instanță în raport de actele depuse la dosarul pricinii și veniturile reclamantei M. E.. Instanța nu a analizat în mod temeinic adresa Poștei Române – Oficiul Poștal nr. 16, înregistrată sub nr. dosar 1905/04.11.2008. Din această adresă rezultă indubitabil că această sumă nu a fost ridicată de către pârâți, ci de G. D., reclamanta M. E. și B. E., toate aceste regăsindu-se în desfășurătorul de la Poșta Română. În cazul în care instanța făcea balanța cheltuielilor lui B. E. A. și ale pârâților, s-ar fi văzut că aceștia au cheltuit mai mult, iar aceste cheltuieli împreună și separat, depășesc posibilitățile financiare modeste ale reclamantei M. E.. Recurenții arată că din nici un act nu rezultă această sumă dată de instanța de apel reclamantei M. E.. De asemenea, se mai arată că nu s-a făcut nici o expertiză în acest sens, nu s-a luat interogatorii și nu s-au audiat martori, iar instanța de apel neindicând din ce provine această sumă de 7608 lei.

Recurenții solicită să se constate că argumentația instanței de apel este sumară în ceea ce privește această sumă în cuantum de 7608 lei, nereieșind atare analiză. Instanța de apel nu a indicat pe ce se bazează fiecare afirmație și pe ce s-a bazat convingerea intimă a instanței de apel.

Recurenții învederează faptul că instanța nu a ținut cont de chitanțele depuse de către aceștia și B. E. aflate la dosarul pricinii.

De asemenea, recurenții arată că apelul nu este semnat de M. E. și chiar dacă s-a dat o procură, tot trebuia să semneze cererea de apel.

Prin încheierea din 31.01.2012, învederându-se decesul intimatei B. E., Curtea a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 243 C.proc.civ., până la introducerea în cauză a moștenitorilor acesteia.

La data de 22.11.2013, intimata reclamantă C. I., introdusă în cauză în calitate de moștenitoare a defunctei M. E., a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol și de renunțare la dreptul pretins față de intimata pârâtă B. E..

Curtea a acordat termen la data de 11.02.2014, când cauza a fost repusă pe rol și s-a pus în discuție cererea de renunțare la dreptul pretins față de intimata pârâtă B. E..

Analizarea acestei probleme de ordin procesual are prevalență în raport de cercetarea motivelor de recurs, astfel încât Curtea va analiza în primul rând dacă renunțarea la drept întrunește cerințele legale.

Sub acest aspect, Curtea reține că renuntarea la drept este un act de dispozitie, prin care titularul unui drept subiectiv se desista de la acesta în mod definitiv, fiind necesar ca vointa persoanei care face renuntarea sa fie exprimata liber și fara nici un echivoc.

În speță, manifestarea de voință a intimatei reclamante a fost concretizată în declarația dată în fața Curții de aceasta la termenul din 11.02.2014, în nume personal, astfel încât, în aplicarea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, principiu în conținutul căruia intră și dreptul părților de a face acte de dispoziție sub forma renunțării la dreptul pretins, Curtea, în lipsa unor dovezi care să ateste că o atare renunțare este potrivnică legilor, intereselor terților sau este rezultatul unui viciu de consimțământ și având în vedere faptul că în conformitate cu al.2 al aceluiași articol, renunțarea la drept nu este condiționată de acordul celeilalte părți, va face aplicarea prevederilor art.247 al.1 Cod procedură civilă și va lua act de această renunțare, cu consecința anulării în parte a hotărârii instanței de apel și a celei pronunțată de prima instanță, în măsura renunțării, după cum prevăd dispozițiile art.247 al.5 Cod procedură civilă, aplicabile și în recurs potrivit dispozițiilor 316 C.proc.civ..

Prin decizia civilă nr.345 R/18.02.2014, Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă respins, ca nefondat recursul declarat de pârâții F. V. și F. A., împotriva deciziei civile nr. 1027A/07.10.2010, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata reclamantă M. E., decedată pe parcursul procesului prin moștenitoarea C. I. și intimata pârâtă B. E. A., în temeiul art. 247 Cod procedură civilă, a luat act de renunțarea reclamantei la dreptul pretins față de pârâta B. E. și în consecință a anulat în parte decizia recurată și sentința civilă nr. 5034/2009 în ceea ce o privește pe pârâta B. E. și a menținut celelalte dispoziții ale deciziei.Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate în termenul prevăzut de art. 303 alin. (1) C.proc.civ., Curtea a constatat următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 67 C.proc.civ.: „(1) Părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar. (2) Mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat anume”.

De asemenea, dispozițiile art. 83 din același cod prevăd posibilitatea ca cererile adresate instanțelor judecătorești să fie făcute prin mandatar, situație în care se va alătura procura în original sau în copie legalizată.

În speță, s-a observat că atât cererea de chemare în judecată cât și cererea de apel au fost formulate și semnate de către mandatarul reclamantei, conform dispozițiilor art. 67 C.proc.civ., dovada acestei calități fiind făcută de procura specială autentificată sub nr. 05 din 23.04.2008 de BNP I. Z., depusă la dosarul tribunalului împreună cu cererea de apel.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C.proc.civ., Curtea a reținut că, potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

În speță, hotărârea instanței de apel este motivată, arătându-se în cuprinsul său motivele care au determinat stabilirea unei situații de fapt diferită de cea reținută de prima instanță, tribunalul reținând, pe baza probelor administrate în cauză, că pârâții F. V. și F. A. nu și-au îndeplinit obligațiile de întreținere circumstanțiate în cuprinsul contractului de întreținere autentificat sub nr. 1897/26.11.2002 de BNP C. B., față de reclamanta M. E., respectiv de a presta întreținere față de aceasta prin mijloacele lor.

La stabilirea acestei situații de fapt, instanța de apel a avut în vedere faptul că recurenții pârâți, împreună cu intimata pârâtă B. E. A., au dispus de veniturile din pensie ale reclamantei, pe care le-au încasat ulterior instituirii curatelei pentru reclamanta M. E., prin dispoziția nr. 563/05.04.2006, prin care intimata B. E. a fost numită curator al acesteia.

De asemenea, instanța de apel a arătat motivul pentru care a înlăturat orice culpă a reclamantei, beneficiară a obligației de întreținere, în neexecutarea contractului, în acest sens fiind reținute demersurile pârâților efectuate în scopul punerii acesteia sub interdicție, de numire a unui curator care să administreze bunurile reclamantei și să ridice veniturile din pensie ale acesteia, demersuri care au avut ca efect deteriorarea relațiilor dintre părți și care au determinat-o pe reclamantă să părăsească locuința și să refuze întreținere din partea pârâților.

Toate aceste demersuri au fost considerate de către instanța de apel ca încălcări evidente ale obligației de întreținere asumată prin contractul de întreținere, sancționate cu rezilierea contractului.

Curtea a apreciat ca fiind nefondate și motivele de recurs care privesc fondul pricinii, sub acest aspect reținându-se că dispozițiile art. 1020 din Cod civil, potrivit cărora „condiția rezolutorie este subînțeleasa totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său”, au fost corect aplicate situației de fapt reținută de instanța de apel.

Astfel, verificând îndeplinirea condițiilor cerute pentru intervenirea rezoluțiunii, respectiv ca una dintre părți să nu-și fi executat obligațiile ce-i revin, neexecutare imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația, instanța de apel a apreciat în mod corect că refuzul reclamantei de a mai primi întreținere de la recurenții pârâți a fost determinat de demersurile acestora de punere sub interdicție a reclamantei, de numire a unui curator pentru administrarea bunurilor acesteia și pentru ridicarea veniturilor din pensie ale acesteia, demersuri care constituie încălcări ale obligației de întreținere asumată prin contract, imputabile recurenților.

În ceea ce privește aspectele legate de probatoriul administrat în cauză și interpretarea acestuia, Curtea a reținut că recursul este o cale extraordinară de atac, care, potrivit art. 304 C.p.c, poate fi promovat doar pentru motive de nelegalitate, fiind excluse motivele de netemeinicie, adică acelea care țin de analiza probelor și de stabilirea situației de fapt.

Prin urmare, având în vedere că în recurs nu se poate determina o altă stare de fapt decât cea reținută de instanța de apel, ci se verifică doar dacă normele de drept au fost corect aplicate, Curtea nu a analizat criticile privind interpretarea probatoriului, care nu constituie motive de nelegalitate, ci de netemeinicie și nu pot forma obiect de analiză în această cale extraordinară de atac.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 1021 C.civ. situației de fapt reținută de instanța de apel, Curtea a aratat încă o dată că hotărârea recurată este legală, în mod corect reținându-se neîndeplinirea obligațiilor asumate de recurenți prin contractul de întreținere nr. 1897/26.11.2002, din culpa exclusivă a acestora, culpa creditoarei obligației de întreținere fiind în mod corect înlăturată în raport de demersurile recurenților, care au avut ca scop punerea sub interdicție a reclamantei și administrarea bunurilor și veniturilor acesteia și care sunt în vădită contradicție cu natura și scopul obligației de întreținere, respectiv de a se asigura întreținere beneficiarului acestei obligații exclusiv prin mijloacele personale ale debitorilor, iar nu prin folosirea veniturilor persoanei căreia i se acordă întreținere, situație în care o astfel de obligație ar fi lipsită de cauză.

Față de cele reținute, apreciind că nu există motive prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, care să atragă modificarea sau casarea deciziei și nici motive prevăzute de art.306 Cod procedură civilă, Curtea, în baza art.312 alin.1 din Codul de procedură civilă, a respins recursul ca nefondat.

În temeiul art. 247 Cod procedură civilă, a luat act de renunțarea reclamantei la dreptul pretins față de pârâta B. E. și în consecință a anulat în parte decizia recurată și sentința civilă nr. 5034/2009 în ceea ce o privește pe pârâta B. E..

Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei.

Împotriva deciziei instanței de recurs a formulat contestație în anulare contestatorii F. V. și F. A., prin care au solicitat admiterea contestației, anularea hotărârii atacate și reluarea judecăți de la cel mai vechi act de procedură efectuat în vederea pronunțării unei noi hotărârii neviciate. Totodată, solicită ca în hotărâre să se precizeze dacă prevederile art. 320 alin. (3) din Vechiul Cod de procedură civilă se aplica prezentei contestații în anulare, iar în cazul în care nu se aplică prezentei, să se arate motivele în fapt și în drept, cauza neaplicării acestei prevederi legale, inclusiv, jurisprudența în materie și deciziile de admitere a recursului în anulare ale I.C.C.J.

Motivele contestației în anulare:

I.) În fapt:

I.1.1.) Instanța de recurs prin Decizia civilă nr. 345 R din data de 18.02.2014, în dosarul nr._, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă, le-a respins recursul nepunând în dezbatere toate motivele recursului, a acordat mai mult decât prevede disp. art. 247 alin. 2 din Vechiul Cod de procedură civilă, în sensul că acest articol nu se aplică și în cazul recursului. Solicită să se analizeze cererea sub toate aspectele invocate în recurs, inclusiv, cele puse cu ocazia dezbaterilor. Se mai solicită să se analizeze și neintroducerea lui T. G. în calitate de erede a lui M. E., fiind fiul acesteia. Susțin că vor aduce probe în acest sens;

1.) Accesul liber la justiție este consacrat, ca drept cetățenesc fundamental, atât prin art. 6 pct.1 din Convenție, cât și prin art. 21 din Constituția României, prin art.10 din Declarația universală a drepturilor omului, precum și prin art. 14 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile, și politice. O judecare a unei contestații în anulare formulată în temeiul art. 318 alin. 1 din Vechiul Cod de procedură civilă, contestație făcută pentru că s-a încălcat dreptul contestatorului-intimat la un proces echitabil. Instanța de recurs, în motivare, nu a răspuns la toate apărările recurentului, acum a devenit contestator, iar temeiul pentru o asemenea admitere va fi art. 6 C.E.D.O. și ale dispozițiilor din Carta D.F.U.E. (Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, pe scurt „Carta U.E."). Consideră că s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, drept ce nu poate fi considerat efectiv decât dacă apărările părților sunt analizate efectiv de instanță adică dacă motivele, concluziile scrise, argumentele invocate sunt reflectate în decizia pronunțată, așa cum s-a constat și în cauza B. vs. România - hotărâre din data de 12.02.2008. „Este adevărat că statul român este proaspăt intrat în domeniul dreptului comunitar, dar trebuie să parcurgem toate etapele pe care celelalte state membre le-au parcurs deja. Nu se poate dezice de la aceste principii care trebuie respectate de toatele statele. Respectarea drepturilor omului reprezintă un standard minimal și nu poate fi exclus. Există în practică, o interferență între Curtea de la Strasburg și cea de la Luxembourg, toată jurisprudența și tot dreptul pozitiv fiind obligatorii și fac parte din noțiunea de drept comunitar."

Contestatorii apreciază că în dreptul intern s-a introdus un nou motiv de contestație în anulare, tocmai pentru a nu duce litigiile în alte sfere și pentru a nu fi lăsată o hotărâre, care este dată cu încălcarea principiilor de drept, să funcționeze.

Instanța de recurs a mers numai până la jumătate cu situația de fapt, neținând cont că a sunt funcționar public, că a fost discriminat însă instanța de recurs nu a analizat aceste aspecte.

Admiterea contestației se impune tocmai în respectarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nerespectarea garanțiilor ce se circumscriu noțiunii de proces echitabil fiind de natură să justifice redeschiderea procesului.

Consideră contestatorii că atât instanța de recurs, cât și instanța de apel au încălcat disp. art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului;

2.) Instanța de recurs nu a cercetat toate motivele recursului și nici nu a pus în dezbatere toate motivele recursului. Motivația cu privire la respingerea recursului este lapidară și nearătând din ce motive le-a respins fiecare în parte. Instanța de recurs nu a analizat în mod corect probele existente la dosar, în sensul că nu aținut cont de voința defunctei M. E., de faptul că cererea nu este semnată și de celelalte aspecte invocate în recurs, fapt pentru care, contestatorii solicită să se analizeze în baza disp. art. 6 din C.E.D.O. sub toate aspectele și să se pună în dezbatere și acest motiv al recursului:

3.) Instanța de recurs nu a analizat în mod corect probele existente la dosar, nu și-a exercitat rolul activ în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) din Vechiul Cod de procedură civilă prin care judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, în baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, fapt pentru care nu a dat o hotărâre în conformitate cu dispozițiile art. 261 din Vechiul Cod de procedură civilă, întrucât nu cuprinde toate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanției de recurs, astfel li s-au înlăturat cererile și dovezile administrate:

1.1.2.) S. istoric care face parte integrantă a motivelor contestației în anulare ce constituie esența de jure și de facto a prezentei și care au fost și motivele de bază ale recursului și care nu au fost dezbătute, iar instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra tuturor acestor motive de recurs:

1.0.0.) Contestatorii F. V. și F. A. au fost chemați în judecată de către mandatarul G. D., la instanța Judecătoriei Sectorului 6, în numele lui M. E., deși aceasta nu a făcut nici un demers în acest sens, așa cum s-a reținut și în interogatoriul luat de către instanță, la fila 345, la întrebarea cu numărul 7 din dosarul de fond (interogatoriu ce-l anexează la prezenta), fără a avea un temei legal șl temeinic, așa cum se arăta mai jos. Astfel, prin petitul acțiunii, avocata M. U. (acțiunea fiind introdusă de domnișoara A.-M. Glovnicu, fără a fi semnată și de către reclamantă), s-a solicitat rezilierea contractului de întreținere și plata unei sume de bani, fără a se specifica indubitabil ce se dorește. Instanța de fond a respins această acțiune și cea precizată însă instanța de apel a admis-o fără a ține cont de faptul că F. A. și F. V. și-au îndeplinit sarcinile impuse de acest contract, plătind debitele reclamantei și întreținerea, reclamanta neavând posibilitatea să-și plătească aceste debite și întreținerea, deoarece avea o pensie modică, adică, foarte mică în cuantum de 317 lei, iar F. A. și F. V., din milă, șidatorită rugăminților reclamantei M. E., au acceptat acest contract de întreținere. Contestatorii F. A. și F. V. arătă că aveau și au o poziție socială bine determinată, au fost activi în câmpul muncii și au proprietate personală cu o suprafață de câteva ori mai mare decât cea a reclamantei, neavând nici un interes așa cum se arată în decizia recurată. Dacă instanța de apel, ar fi cercetat actele aflate în dosarul cauzei, ar fi respins apelul, iar în cazul în care nu erau pe deplin lămuritoare, ar fi trebuit să dispună completarea cauzei cu noi probe, inclusiv cu cele referitoare la starea materială a contestatorilor, cât și cea a celor care o țineau în așa zisă îngrijire. Contestatori învederează că mandatarul G. D., cât și familia acestuia, nu au nici un fel de venit, iar mandatarul, reclamantei M. E., G. D., se întreține cu pensia reclamantei M. E.;

1.0.1.) Instanța de apel nu a citit toate probele aflate în dosarul de fond și de apel, iar hotărârea este motivată sumar, instanța trebuia să cerceteze în profunzime actele aflate la dosar. Instanța de apel s-a bazat numai pe apelul formulat de către mandatar, pe cele susținute de către apărătorul mandatarului C. D. făcute oral în fața instanței de apel cu ocazia dezbaterilor și de concluziile depuse de procuristul G. D.. Instanța de apel nu a ținut cont de nici un act din dosarul cauzei. Astfel, instanța de apel trebuia să țină cont de cele două constatări în urma controalelor efectuate la fața locului - la domiciliului acesteia din municipiul București, Drumul Timonierului, nr. 2, ., ., sectorul 6 - de către Primăria Sectorului 6;

1.0.2.) Așa cum s-a reiterat mai sus, așa-zisa reclamantă a arătat prin interogatoriu că această cerere de chemare în judecată nu-i aparține și că nu dorește desființarea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere încheiat între contestatori și aceasta;

1.0.3.) Arătă contestatorii că acțiunea nu a fost dovedită prin nici un mijloc de probă;

1.0.4.) Din probele testimoniale nu rezultă în nici un fel culpa contestatorilor în derularea contractului cu clauză de întreținere;

1.0.5.) Instanța de apel trebuia să țină cont de faptul că nu se întrunesc condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1020-1021 din Codul civil, pentru rezoluțiuna contractului;

1.0.6.) Contestatorii F. A. și F. V. arătă că ei au cunoscut-o pe M. E. în anul 1996, când au închiriat un teren agricol de la mama sa C. F., în anul 1999 au cumpărat acest teren cu act sub semnătură privată intitulat „Chitanță de mână". Contestatorii îi aduceau lapte și produse lactate la blocul unde locuia, de două ori pe săptămână, M. E. devenind un client al produselor lactate. Învederează că în anul 2001, doamna M. E. locuia cu mama sa de mai multă vreme, iar din spusele ei, C. F. a fost dată afară din casa ei din localitatea Domnești de către fiul și nora ei C. V., care nu au îngrijit-o și nici la înmormântare nu au venit, iar toate cheltuielile ocazionate cu acest eveniment trist fiind în grija fiicei ei M. E.. După moartea mamei C. F., M. E. a rămas cu multe datorii, pe care nu le-a mai putut achita, în această situație, M. E. i-a rugat pe contestatorii F. A. și F. V., să o îngrijească, dar și să-i achite datoriile pe care le avea. Inițial, contestatorii nu au vrut, dar a insistat pe lângă alte cunoștințe să facă acest pas, în sensul să se ocupe de dânsa, inclusiv să-i plătească datoriile, întrucât nimeni din familia sa nu a vrut să o ajute. După doi ani de insistențe, contestatorii au acceptat să aibă grijă de dânsa, de a o ajuta în gospodărie, să-i procure cele necesare traiului, să o ducă la doctor atunci când este necesar și să-i plătească datoriile. Arătă că relațiile au fost bune, nimeni nu a deranjat-o, până în anul 2005, când contestatorii i-au chemat în instanță, pe M. E. și pe fratele ei C. A., pentru dezbaterea moștenirii și atribuirea terenului ce li se cuvenea, ca parte a dreptului de moștenire a mamei sale C. F.. Contestatorii învederează că pensia lui M. E. era insuficientă pentru cheltuielile ce trebuia să le plătească la asociație, hrană, îmbrăcăminte, medicamente etc. Instanța de apel, dacă nu era lămurită pe deplin, trebuia să dispună expertizarea cheltuielilor curente în raport cu pensia ei modică pe care o avea apelanta, în această expertiză, dacă s-ar fi efectuat, s-ar fi văzut că nu putea să se întrețină cu această pensie, deoarece cheltuielile curente erau mai mari decât pensia sa modică. Solicită să se observe, că în baza probelor aflate la dosarul pricinii, că și-au îndeplinit sarcinile atribuite de acest contract, în timpul procesului cumnata ei C. V., nașa ei G. E. și fiul acesteia, au început să facă presiuni pe M. E. care în timpul procesului a fost luată la instanță, fără ca știrea contestatorilor. Contestatorii solicită să se observe că și-au îndeplinit atribuțiile angajate de ei în acest contract, așa cum reiese din probatoriul aflat la dosar, plătind restanțele de la întreținere, îngrijind-o etc.;

1.0.7.) Contestatorii arătă că au dus-o la spital pe M. E., unde a fost operată de ., întrucât starea de sănătate era pusă în pericol. Dacă era așa cum se spune în decizia recurată, M. E. ar fi decedat dacă contestatorii nu o duceau la spital să fie operată, deoarece starea ei fiind alterată și foarte gravă. Contestatorii nu au nici o vină că doctorii de acolo i-au pus lui M. E. diagnosticul de demență mixtă. Demersurile ulterioare au fost pentru protejarea dânsei să nu piardă apartamentul, acest scop s-a avut în vedere. Contestatorii solicită să se observe că ei i-au salvat viața lui M. E.;

1.0.8.) Contestatorii învederează că expertiza care a fost făcută de către mandatarul G. D. cu forța, fiind dusă fără a lăsa-o să se îngrijească, la ora 6 dimineața, pentru ca aceștia să nu fie prezenți la Institutul de Medicină Legală „M. Minovici". atunci când s-ar fi efectuat expertiza, deoarece se dorea să se altereze realitatea printr-o expertiză nereală. Instanța trebuia să țină cont de faptul că în expertiza efectuată împreună cu mandatarul care a depus cererea de reziliere a contractului de întreținere, se arată că „pacienta în ținută neîngrijită";

1.0.9.) Solicită să se observe că nu se întrunesc condițiile prevăzute pentru casarea hotărârii instanței de fond;

1.0.10.) Instanța de apel nu a ținut cont de nici o probă aflată în dosarul pricinii, în disprețul legii, a omis să ia în considerare declarațiile martorilor, cele două adrese ale Asociației de proprietari etc. Susțin contestatorii că din aceste adrese rezultă indubitabil că și-au îndeplinit sarcinile conferite de contractul cu clauza de întreținere;

2.0.1-) Din adresa Poștei Române, rezultă, fără tăgadă de putință, că F. A. și F. V. nu au ridicat pensia doamnei M. E.;

2.0.2.) Solicită să se observe că instanța de fond a respins acțiunea precizată, formulată de către reclamanta M. E., în baza probelor aflate la dosarul cauzei, având ca obiect rezilierea contractului de întreținere, autentificat sub nr. 1897/26.11.2002 de către B.N.P. „C. B.", încheiat între reclamantă și noi. Așa au arătat contestatorii în întâmpinare, dar de care instanța de apel nu a ținut seama, că instanța de fond în mod corect a reținut că, în ceea ce privește rezilierea contractului de întreținere, nu s-a făcut dovada că există o neexecutare culpabilă pârâților a obligației de întreținere asumată, întrucât susținerile reclamantei sunt nedovedite. Mai mult decât atât, reclamanta a recunoscut în fața instanței de fond, așa cum se arată în interogatoriului luat de către instanța de fond, la fila 345, la întrebarea cu numărul 7 din dosarul de fond, că nu a formulat dânsa cererea introductivă ;

2.0.3.) Contestatorii solicită să observe că în mod corect a reținut instanța de fond că neexecutării obligației de întreținere i se vor aplica dispozițiile dreptului comun pentru contractele bilaterale, așa cum se reține prin art. 1020-1021 din Codul civil. În situația dată s-a constat prin probele existente la dosar (înscrisuri, interogatoriul reclamantei și probele testimoniale) că nu există culpa contestatorilor în executarea

contractului bilateral-sinalagmatic. S-a reținut în mod corect că refuzul primirii întreținerii, așa cum rezultă din actele existente la dosar, se datorează unor alte persoane, care au luat-o de la domiciliu și au dus-o în . martorilor E. E. și I. M., rezultă fără putință de tăgadă, că F. A. și F. V. și-au îndeplinit obligațiile contractuale. De asemenea, rezultă că G. E. împreună cu fiul ei G. D. au luat-o în mod forțat pe M. E. din apartamentul ei și au dus-o la Domnești, cu scopul de a încasa pensia și să solicite rezoluțiuna contractului. Aceste fapte rezultă și din

interogatoriul luat de către instanță la domiciliul provizoriu din . E. arată că au plătit toate cheltuielile restante cu privire la întreținerea imobilului, cheltuieli făcute înaintea încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și după perfectarea contractului a cărei rezoluțiune se solicită, că F. A. și F. V., au făcut toate reparațiile, îmbunătățirile aduse imobilului la instalațiile sanitare, electrice la baie și bucătărie. Tot prin același interogatoriu, la întrebarea nr. 4, reclamanta arată că pe

durata derulării contractului F. A. și F. V. i-au asigurat hrană, medicamente, îmbrăcăminte și cele necesare unui trai decent. Din răspunsul de la întrebarea nr. 6, rezultă că nu și-ar putut executa obligația contractuală datorită familiei G.. Iar, la întrebările nr. 7 și 8, reclamanta arată, că nu cunoaște că există pe rol la instanță o acțiune pentru desființarea contractului și nu dorește desființarea acestui contract, în această situație, contestatorii solicită să observe că acțiunea nu este dovedită conform prevederilor art. 1069 din Codul civil;

2.0.4) Arătă că, în sentința casată de către instanța de apel, instanța de fond a respins acțiunea civilă a intimatei M. E., întrucât a apreciat că această acțiune civilă este neîntemeiată în raport de probele administrate la fondul cauzei;

2.0.5.) Instanța de fond a reținut atitudinea total oscilantă a reclamantei la momentul luării interogatoriului luat din oficiu de instanța de fond și coroborând cu proba cu înscrisuri și proba testimonială, a dat o sentință corectă, temeinică în argumentația juridică și legală;

2.0.6.) Consideră contestatorii că răspunsurile date de către reclamanta M. E. la interogatoriu luat la fondul cauzei, sunt principale și demonstrează că reclamanta M. E. a fost împinsă de la spate și influențată de către familia G. pentru a intenta acțiunea în rezoluțiuna contractului de întreținere. Solicită să se observe că reclamanta în mod indubitabil a recunoscut că a fost întreținută, că i s-au asigurat cele necesare traiului, mâncare, medicamente, că a fost ajutată cu bani: după decesul mamei acesteia, că F. V. și F. A. au plătit întreținerea la . au achitat și datoriile restante la întreținere la . încheierea contractului de întreținere (interogatoriu reclamantă - fila 345 din dosarul de fond);

2.0.7.) Susțin contestatorii că reclamanta M. E. a recunoscut că aceștia au făcut reparațiile în casă, că de fapt a fost luată de la domiciliu de către unul din membri familiei G., numitul G. D.. Reclamanta a mai susținut faptul că nu știe, nu cunoaște să existe o acțiune pentru rezilierea contractului de întreținere;

2.0.8.) Reclamanta M. E. nici nu s-a prezentat la tribunal în sala de judecată, s-a prezentat familia G. cu numita C. V., să urmărească evoluția cazului, pentru că toate aceste acuzații, presupuse a fi venite din partea reclamantei la adresa contestatorilor, ceea ce nu există în realitate și concluzia este că există numai un interes personal al familiei G., ca acest contract să fie desființat, ca să facă acest contract cu reclamanta M. E.;

2.0.9-) Consideră ca atitudinea reclamantei, este total nepotrivită și incorectă față de pârâți, deoarece aceștia nu sunt vinovați de nimic. F. V. și F. A. menționează că doamna M. E. este în întreținerea lor, o vor întreține, întrucât respectă contractul de întreținere;

2.0.10-) Arătă că reclamanta M. E. a prezentat în acest dosar prin apărător în dovedirea apelului acesteia, încă doi martori pe care instanța i-a încuviințat. Deși, contestatorii au fost acuzați că au bătut-o pe reclamantă, că nu au ajutat-o, reclamanta M. E. nu a dovedit nici în apel acuzele la adresa acestora;

3.0-1.) Martora M. Eufinia, a avut o atitudine total mincinoasă și a încercat (dar, nu a putut) să păcălească, cu informațiile acesteia despre acest caz, instanța. Aceasta susținea că locuiește în .-4 case de casa unde găzduiește reclamanta M. E., la familia G. E., în ., și a mai spus că venea la reclamantă și vedea zilnic ce se întâmplă în curtea unde stă reclamanta M. E.. Aceasta a mințit, întrucât nu s-a pus de acord cu minciuna, cu cealaltă martoră G. M., deoarece aceasta din urmă a arătat că locul, adică, casa în care stă reclamanta, unde locuiește și dânsa, să află la o distanță de 4-5 kilometrii față de .;

3-0.2-) Arată contestatorii că nu cunosc cine a învățat-o pe martoră să spună că ei, pârâții au bătut-o pe reclamantă, dar este indubitabil că a mințit. Martora mai spunea că aceste lucruri s-au întâmplat acum 4 ani, dar acțiunea intentată de reclamantă împotriva pârâților este din luna mai 2008. Aceasta spune că numita C. V. și cu G. E. sunt persoanele care au internat-o pe M. E. la Spitalul nr. 9. Această martoră susține că nu o cunoaște pe pârâta F. A., dar știe că ambii pârâți au bătut-o pe reclamantă. Nici un fel de susțineri ale martorei nu se leagă și nici depoziția acesteia nu se coroborează cu altă probă, astfel, este indubitabil că a venit în instanță cu alte gânduri, nu cu cele curate și în credința în care a depus jurământul, cu promisiunea că spune adevărul;

3.0-3.) Martora G. M., spunea că o cunoaște pe martora M. Eufimia din oraș, din vedere, așadar, martora nu relatează faptul că M. Eufimia mergea ori vedea ce se întâmplă în familia G.. Aceasta spune că nu a văzut personal ca pârâții să fi bătut pe reclamantă și spune de fapt că nu ne cunoaște. Ea cu cine să țină, dacă tot o cheamă G.. Contestatorii solicită să se observe că dacă era vorba de o asemenea faptă reprobabilă, precum că au bătut-o pe reclamantă, era logic, că reclamanta la interogatoriu făcea vorbire de acest lucru ori că reclamanta nu stătea cu mâinile în sân, făcea reclamație la autorități. Aceste acuzații cu tentă violentă sunt speculații ale familiei G. pentru impresionare și se folosesc de reclamantă ca să le facă contestatorilor un rău, dar dreptatea este de partea acestora și probele de la dosar vorbesc de la sine. Elucubrațiile mai sus menționate nu au o susținere reală și sunt date pentru a vicia realitatea, cu scopul vădit de a face, ca familia G. să fie beneficiara prin fraudă și minciună a garsonierei și a pensiei reclamantei, fără a avea grijă de aceasta, în cazul în care și instanța de apel ar fi făcut o cercetare la fața locului, ca cu propriile simțuri să vadă realitatea, și să mai vadă că reclamanta M. E. nu este îngrijită și că nu i se acordă cele necesare unui trai decent, în această situație, ar fi văzut că nu mint contestatorii și că spun adevărul;

3.0.4.) Solicită să se observe că buna prietenă a reclamantei M. E., B. E.-A., a declarat că dânsa a avut inițiativa de a o pune sub curatelă pentru a fi protejată;

3.0.5.) Menționează contestatorii că din toate declarațiile și probele aflate la dosarul cauzei rezultă că și-au îndeplinit sarcinile ce le-au revenit, că au ajutat-o atunci când a fost nevoie, ducând-o la spital pentru a fi operată și a-i salva viața, că aceștia nu i-au vrut răul și că au acceptat să aibă grijă de M. E. la insistențele reclamantei M. E.;

3.0.6.) Învederează că față de motivarea deciziei recurate, în ceea ce privește cuantumul restituirii pensiei reclamantei în perioada aprilie 2006-aprilie 2008, stabilit la 7608 lei, conform celor spuse de reclamantă în cererea de chemare în judecată, cât și în motivarea apelului, această sumă nu este justificată de către instanță în raport de actele depuse în dosarul pricinii și veniturile reclamantei M. E.. Instanța nu a analizat, în mod temeinic, adresa Poștei Române - Oficiul Poștal 16 - înregistrată sub numărul 1.905/04.11.2008. Din această adresă, rezultă indubitabil că această sumă nu a fost ridicată de către contestatori ci de G. D., reclamanta M. E. și B. E., toate aceste date se găsesc în desfășurătorul de la Poșta Română ce au fost anexate la motivele de recurs și se regăsesc în dosarul pricinii, în cazul în care instanța făcea balanța cheltuielilor lui B. E.-A. și ale contestatorilor, s-ar fi văzut că aceștia au cheltuit mai mult, iar aceste cheltuieli împreună, și separat, depășesc posibilitățile financiare modeste ale reclamantei M. E.. Arătă că din nici un act nu rezultă această sumă dată de instanța de apel reclamantei M. E.. Mai arătă că nu s-a făcut nici o expertiză în acest sens, nu s-au luat interogatorii și nu s-au audiat martori, iar instanța de apel neindicând din ce provine această sumă de 7.608 lei. Solicită să se observe că în ceea ce privește această sumă, în cuantum de 7608 lei, din argumentația sumară a instanței de apel nereieșind atare analiză. Instanța de apel nu a indicat pe ce se bazează fiecare afirmație și pe ce s-a bazat convingerea intimă a instanței de apel. Învederează că instanța nu a ținut cont de chitanțele depuse de către F. A. și F. V., și B. E., aflate la dosarul pricinii;

3.0.7.) Contestatorii solicită să se observe că apelul nu este semnat de M. E., chiar dacă s-a dat o procură, tot trebuia să o semneze și M. E.. Instanța de apel trebuia să țină cont de faptul că în interogatoriul luat lui M. E., aceasta a recunoscut că nu știe de existența acestui proces, în sensul că dânsa nu a făcut nici un demers de anulare a contractului încheiat între contestatori și dânsa;

3.0-8.) Reclamanta dacă era interesată de rezilierea acestui contract ar fi fost prezentă la termenele date de instanță însă nu a fost prezentă la nici un termen și nici nu știut de acest proces conform interogatoriului;

3.0.9.) Contestatorii învederează că C. V., cumnata intimatei, a luat fișa medicală de la medicul curant și a înscris-o la alt medic de familie, mutând-o de la o stație și ceva de autobuz la circa 5 km;

3.0.10.) Arătă că instanța de apel nu a avut în vedere toate probele aflate în prezenta pricină, care sunt concludente și părtinitoare, concluziile depuse în apel de noi nu există în dosarul cauzei, deși ele au fost înregistrate la Tribunalul Municipiului București, că s-a ținut cont numai de cele susținute oral de către apărătorul reclamantei M. E. și de concluziile scrise depuse de către mandatarul apelantei, apelantă care nu a fost prezentă la nici un termen și nici nu a avut cunoștință de acest proces, iar instanța de apel nu a ținut cont de întregul probatoriu concludent și părtinitor aflat în dosarul de mai sus rubricat;

4.0.1.) Contestatorii F. A. și F. V. învederează că au respectat obligațiile contractuale și că nu au abuzat-o pe apelanta-reclamantă fizic și psihic, iar punerea sub interdicție a fost făcută de B. E.-A., prietena bună a apelantei-reclamante, M. E.;

4.0.2.) La pagina 2, de la fila 115, din încheierea din data de 21.03.2010, la aliniatul 8, rândul 9, se arată că apelanta a suferit o intervenție chirurgicală, boala fiindu-i provocată de atitudinea contestatorilor, este o afirmație falsă, nedovedită medical, întrucât hemoroizii nu se „fac" așa cum a reținut instanța prin decizia recurată. prin atitudine sau orice mijloc, ci pe cale naturală. Conform medicinii-legale, hemoroizii apar în urma constipației și a statului cu fundul pe scaun, a lipsei de mișcare, a obezității, a statului în picioare și a sarcinii. Punerea sub interdicție s-a făcut de către buna prietenă a apelantei-reclamante M. E., B. E.-A., B. E.-A., buna prietenă a apelantei-reclamante M. E. a solicitat, de bună-voie și nesilită de nimeni, punerea sub interdicție, așa cum a recunoscut în fața instanței, și nu contestatorii, cum în mod ilegal și netemeinic, a reținut instanța de apel. Toți proprietarii blocului, de la administrație până la femeia de serviciu, recunosc că F. A. și F. V. i-au procurat hrană, medicamente, cele necesare traiului și că aceștia i-au plătit întreținerea și datoriile către asociație, pe care le avea M. E. la data la care au încheiat contractul reziliat de către instanța de apel, a cărei decizie este recurată, așa cum au arătat mai sus. Instanța de apel nu a ținut cont de adresa asociație de proprietari a Blocului 41S14, aflată la fila 321 (8) a dosarului de fond, a adeverinței de la fila 322, interogatoriul luat iui B. E.-A. și nu a ținut cont că la întrebarea cu numărul 3, aceasta a recunoscut că ea a avut această inițiativă de a fi curatoarea lui M. E.;

4.0.3.) Prin încheierea din data de 13.06.2008, fila 39, i s-a pus în vedere să precizeze acțiunea, în sensul de a indica dacă solicită și repunerea părților în situația anterioară, în încheierea din data de 19.09.2008, fila 101, la interpelarea instanței, reclamanta prin apărător, arată că nu solicită repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de întreținere, autentificat sub numărul 1897/26.11-2002 de B.N.P. „B. C.". Instanța ia act că reclamanta nu solicită repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de întreținere (pag-1);

4.0.4.) În fapt, instanța de apel nu a ținut cont de probele concludente și părtinitoare aflate în dosarul prezente cauzei, în sensul că toate acestea erau în favoarea contestatorilor, ci că s-a aplecat asupra unor simple afirmații care nu pot să susțină o hotărâre judecătorească ;

4.0.5.) Contestatorii solicită să se observe că hotărârea judecătorească recurată nu are o susținere legală și temeinică, întrucât prima instanța (cea de la Judecătoria Sectorului 6) a arătat temeinic și legal că în forma în care a fost redactată și precizată acțiunea introductivă, că în baza probelor concludente și părtinitoare, decizia recurată este netemeinică și nelegală;

4.0.6.) Instanța de apel în urma cercetării judecătorești trebuia să vadă că acțiunea este semnată fără a fi persoana în cauză, iar acțiunea a fost depusă de către o persoană care nu a avea calitatea de a depune această acțiune, în sensul că nu a fost semnată de către reclamantă, fiind vorba de o cerere de rezoluțiune. La data depunerii, acțiunea introductivă trebuia să fie semnată de însăși persoana care solicită rezoluțiunea, fiind voința ei, fără a fi constrânsă, întrucât conform prevederilor legale, nu se poate primi o cerere de rezoluțiune sau de divorț decât personal și să fie semnată de persoana respectivă ori dacă reclamanta a mandat o persoană, aceasta trebuia să o semneze specificând numărul mandatului și cine a autentificat această procură. Din probele alate la dosarul cauzei, rezultă indubitabil că acțiunea a fost introdus fără voința reclamantei, ea nu s-a prezentat la nici un termen și nici nu a avut cunoștință de acest proces, în căzui în care la data redactării cererii introductive exista o procură, cererea trebuia să fie semnată de persoana trecută în mandat. Instanța de fond (Judecătoria Sectorului 6) i-a pus în vedere avocatei reclamantei M. E., prin încheierea din data de 13.06.2008. pag. 1, ultimul aliniat, „să se prezinte personal, fără a mai delega persoane care nu au statutul de avocat". Cererea introductivă fiind introdusă de domnișoara A.-M. Glovnicu, cerere introductivă care nu are semnătura lui M. E., deși avocata M. U. a trecut-o în dreapta, dar reclamanta nu a semnat-o și nici în stânga, unde avocata a trecut data, nu este trecută data, fiind semnată numai de către avocată, iar la împuternicire deasupra lunii mai, unde această lună este tăiată fiind trecută luna aprilie 2008, fără a se ști în ce zi a fost semnată de către mandatar, nici aceasta nefiind semnată de reclamantă. Din filele 2-5, din dosarul de fond, reiese că nu a fost voința expresă a reclamantei M. E., așa cum rezultă și din interogatoriul luat reclamantei M. E., în această situație, instanța de apel nu trebuia să admită apelul. Mai mult decât atât, procurile sunt date după introducerea acțiunii introductive, de aceea sunt omisiuni și ștersături pe împuternicirea avocațială a avocatei reclamante M. E.. M. U., cu scopul vădit de a induce în eroare instanța, întrucât voința expresă a reclamantei era ca acest contract de întreținere să fie continuat și ca F. A. și F. V. să o îngrijească, așa cum și-au asumat răspunderea prin încheierea acestui contract. Din aceste considerente, instanța de apel trebuia să respingă apelul și sentința dată de prima instanță să o mențină ca temeinică și legală;

4.0.7.) În fapt, mandatarul G. D. a urmărit să preia el acest contract, fără a avea venituri sustenabile în vederea ducerii contractului rezoluționat de către instanța de apel prin decizia recurată și că această instanță în mod eronat a apreciat că se impune rezilierea contractului de întreținere, fără a ține seama că acest contract a fost executat în mod corect de către contestatori și că nu există o neexecutare culpabilă a obligației de întreținere, așa cum în mod corect și legal instanța de fond (Judecătoria Sectorului 6) și de care instanța de apel nu a ținut cont, deși probele duceau la concluzia Judecătoriei Sectorului 6;

4.0.8.) Întreaga decizie recurată este de fapt un rechizitoriu la adresa contestatorilor, fără a avea o susținere legală și fondată, instanța de apel nu a specificat probele pe care se bazează și articolele incidente, ceea ce din argumentația instanței de apel nereieșind atare analiză și că nu s-a apreciat asupra întregului material probator administrat în prezenta pricină, făcându-se simple afirmații, fără o aplecare a textelor de lege incidente în măsură să susțină o hotărâre judecătorească. Instanța de fond, care a pronunțat Sentința civilă nr. 534, s-a aplecat asupra tuturor textelor de lege, argumentând cu aplecare asupra textelor care să susțină o hotărâre judecătorească însă instanța de apel a casat-o fără a avea un temei legal și temeinic. Instanța de apel trebuia să vadă că acțiunea de chemare în judecată nu este bine conturată și nici cea precizatoare nu arată motivele temeinice și legale ale cererii pentru a fi admisibilă și că instanța de apel nu putea să rezilieze contractul pentru cele susținute în cele două cereri. Potrivit art. 294 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în „apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cauzei de judecată și nu se pot face cereri noi, iar din motivarea instanței de apel, reiese că aceasta a încălcat aceste prevederi;

4.0.9.) Contestatorii solicită să se observe că și-au îndeplinit toate condițiile contractuale și că se impune ca acțiunea să fie respinsă pentru a se respecta acest contract în continuare;

4.0.10.) Instanța de apel trebuia să admită pretențiile contestatorilor în ceea ce privește perioada în care F. A. și F. V., și-au asumat și îndeplinind obligațiile contractuale, atunci când a luat hotărârea desființării contractului și nu să o respingă. De fapt, instanța de apel a aplicat principiul basmelor populare „ursul păcălit de vulpea șireată", adică, F. A. și F. V. și-au îndeplinit obligațiile contractuale, cheltuind o sumă importantă, fără a exista posibilitatea să le recupereze, iar reclamanta și mandatarul să rămână cu o garsonieră bine întreținută, cu reparațiile făcute „moca" și cu debitul față de asociație achitat și cu întreținerea plătită la zi (adică, este plătită și în prezent de către contestatorii F. A. și F. V., de care instanța de apel nu a ținut cont!?!), iar aceștia să fie fraierii noii societăți în care contractele se reziliază fără a se restitui cheltuielile ocazionate cu îndeplinirea obligațiilor contractuale. Instanța de apel trebuia să dispună restituirea cheltuielilor făcute cu îndeplinirea obligațiilor asumate, întrucât acestea nu erau făcute ca „ajutor social", ci în urma cedării nudei proprietăți contestatorilor, iar aceștia trebuia să aibă grijă de reclamantă sub toate aspectele și de garsonieră. Cum F. A. și F. V. au depus la dosarul cauzei toate dovezile în acest sens, instanța de apel trebuia ca, în urma rezilierii contractului, să le admită cererea de recuperare a sumelor cheltuite cu reclamanta M. E.;

5.0.1.) Solicită să se observe că nu s-a apreciat asupra întregului material probator administrat, făcându-se simple afirmații fără aplecare asupra textelor de lege incidente în măsură să susțină o hotărâre judecătorească;

5.0.2.) Instanța de apel nu a analizat în mod corect probele existente la dosar, nu și-a exercitat rolul activ în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) din codul de procedură civilă prin care judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, în baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, fapt pentru care nu a dat o hotărâre în conformitate cu dispozițiile art. 261 din Codul de procedură civilă, întrucât nu cuprinde toate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanției de apel, astfel li s-au înlăturat cererile și dovezile administrate;

Având în vedere cele arătate mai sus, contestatorii solicită admiterea contestației în anulare, casarea hotărârii contestate și să se dispună reluarea judecăți de la cel mai vechi act de procedură efectuat în vederea pronunțării unei noi hotărârii neviciate și admiterea recursului așa cum a fost formulat și precizat.

II. În drept, contestația în anulare a fost întemeiată în baza dispozițiilor art. 317-321 din Vechiul Cod de procedură civilă, legislația invocată mai sus și disp. art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind cel mai important act normativ care are prioritate fată reglementările interne.

Contestatorii arătă că potrivit disp. Art. 148 pct. (2) și (3) din Constituția României, articol ce precizează: „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare", iar prevederile alineatelor (1) st (2) se aplică, în mod corespunzător, și pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene. Art. 189 [289] din Tratat, care confirmă prioritatea dreptului comunitar, precizează în Regulament că «va fi obligatoriu» și «direct aplicabil în toate Statele membre». Această prevedere, care nu este supusă vreunei rezerve, ar fi cu totul lipsită de sens dacă un stat ar putea să anuleze efectele sale prin intermediul unei măsuri legislative care ar putea prevala asupra dreptului comunitar. Principiul priorității (ori al supremației, întâietății și preeminenței, după cum a fost numit în doctrină) dreptului comunitar față de sistemele de drept naționale, în domenii care cad în competența C.E.. Dată fiind prioritatea dreptului comunitar asupra dreptului național ca o chestiune de principiu, statele membre având obligația de a garanta ca legislația națională să nu prezinte un obstacol la deplina lui eficacitate, un stat membru care nu a procedat în acest sens ar putea fi supus unei reclamații în justiția comunitară conform prevederilor art. 226 din C.E. Așadar, în virtutea principiului priorității, regulile de drept comunitar vor face inoperante orice reguli de drept național în vigoare ori viitoare, în măsura în care ar fi contrare, aceasta, nu mai dacă este vorba de numai raporturi juridice în sfera comunitară, ceea ce nu ar împiedica aplicarea acelor reguli în alte raporturi ce nu se circumscriu acestei sfere și în legătură cu care atributele suverane ale statului vor continua să se manifeste. Prioritatea (fie prevalenta) dreptului comunitar trebuie să se manifeste chiar și asupra prevederilor naționale de ordin constituțional ori, eventual, penal, în practica jurisdicțională națională s-a admis chiar prioritatea unui principiu general al dreptului comunitar asupra unei legi interne, recunoscându-se superioritatea normelor comunitare nescrise asupra normelor scrise interne care constituie expresia prin excelență a suveranității. Tratatul instituind Comunitatea Europeană are o autoritate superioară celei care aparține legilor chiar ulterioare intrării sale în vigoare, el instituie o ordine juridică proprie, integrată ele aparținând statelor membre, fiind direct aplicabilă resortisanților acestor state și impunându-se organelor naționale de jurisdicție, în virtutea priorității dreptului comunitar, prevederile naționale contrare - chiar și cele constituționale - din sfera de raporturi juridice comunitare devin inoperante.

Dreptul comunitar are prioritate față de oricare prevedere a dreptului național, chiar și față de prevederile constituționale ale statelor membre.

Prioritatea dreptului comunitar față de dreptul național nu înseamnă că prevederile naționale sunt inexistente, ci numai că, în baza principiului priorității de aplicare, norma de drept intern nu se aplică atunci când este în conflict cu o normă comunitară. Norma națională se aplică însă în continuare, în toate situațiile în care ea nu intră în conflict cu norma comunitară.

O altă consecință a supremației dreptului comunitar este aceea că statele membre au obligația de a abroga ori a amenda legislația națională contrară dreptului comunitar.

Aplicabilitatea directă a Convenției Europene a Drepturilor Omului în statele membre și efectul direct al Convenției Europene a Drepturilor Omului este consacrată expres de dispozițiile art. 1 al Convenției care prevede că părțile recunosc oricărei persoane suspuse jurisdicției lor drepturile și libertățile prevăzute de Convenție.

Efectul direct al normei convenționale este o excepție în dreptul internațional, prioritatea Convenției Europene ale Drepturilor Omului derivă din voința expresă a statelor semnatare de a crea în mod direct drepturi pentru particulari (art. 1 al Convenției citat mai sus);

Accesul liber la justiție este consacrat, ca drept cetățenesc fundamental, atât prin art. 6 pct.1 din Convenție, cât și prin art. 21 din Constituția României, prin art.10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și prin art.14 pct.1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Examinând asupra contestației în anulare, Curtea reține următoarele:

Potrivit C.proc.civ.: ,,art. ART. 317 Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;

2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

ART. 318 Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare . Contestația se judecă de urgență și cu precădere. Întâmpinarea este obligatorie și se depune la dosar cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată.Hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată”.

Contestatorii invocă nefondat sub incidența art. 318 C.proc.civ. omisiunea instanței de recurs de a analiza toate motivele recursului, în dezvoltarea contestatiei acestia susținând că instanța de recurs nu le-ar fi analizat motivul de recurs ce tindea spre nulitatea cererii de chemare în judecată deoarece cererea nu a fost introdusă de reclamantă care nici n-ar fi avut cunoștință de proces și nici motivul de recurs că decizia de apel recurată nu era motivată, susținând totodată contestatorii că ar trebui să li se admită contestația deoarece apreciază că principiul procesului echitabil din art.6 CEDO ar reglementa un motiv distinct de contestație în anulare, sens în care invocă în baza art. 20 și 11 din Constituție prioritatea dreptului internațional față de dreptul național referitor la procesul echitabil, deși arată în același timp că acest principiu ce include liberul acces la justiție este garantat și expres prin art. 21 din Constituție, și totodată susțin și alte motive de contestație ce nu se încadrează în niciun fel la art. 317-318 C.proc.civ., pretinzând că instanța de recurs s-ar fi pronunțat cu încălcarea legii, respectiv a art.247 alin. 2 C.proc.civ. și a art. 129 C.proc.civ., în detaliu contestatorii susținând în contestație că de fapt sunt nemulțumiți de modul cum s-au coroborat probele cauzei de instanța de apel a cărei decizie a fost menținută, prin respingerea recursului lor, de instanța de recurs, și procedând acestia la o altă coroborare.

Or, instanța de recurs nu a omis analiza vreunui motiv de recurs, dimpotrivă, făcând o motivare cuprinzătoare a deciziei de recurs ce a răspuns criticilor recurenților. Cu privire la motivul de recurs ce tindea spre nulitatea cererii de chemare în judecată deoarece cererea nu a fost introdusă de reclamantă, instanța de recurs a procedat la analiza textelor legale incidente si a concluzionat că cererea de chemare în judecată nu este nulă ci a fost introdusă, conform codului de procedură civilă, de reclamantă prin mandatar. Astfel, instanța de recurs a arătat:,,Potrivit dispozițiilor art. 67 C.proc.civ.: „(1) Părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar. (2) Mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat anume”.De asemenea, dispozițiile art. 83 din același cod prevăd posibilitatea ca cererile adresate instanțelor judecătorești să fie făcute prin mandatar, situație în care se va alătura procura în original sau în copie legalizată.În speță, s-a observat că atât cererea de chemare în judecată cât și cererea de apel au fost formulate și semnate de către mandatarul reclamantei, conform dispozițiilor art. 67 C.proc.civ., dovada acestei calități fiind făcută de procura specială autentificată sub nr. 05 din 23.04.2008 de BNP I. Z., depusă la dosarul tribunalului împreună cu cererea de apel”. Nici motivul de recurs că decizia de apel recurată nu era motivată nu a fost omis a fi analizat de instanța de recurs. Aceasta a arătat că ,,În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C.proc.civ., Curtea a reținut că, potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. În speță, hotărârea instanței de apel este motivată, arătându-se în cuprinsul său motivele care au determinat stabilirea unei situații de fapt diferită de cea reținută de prima instanță, tribunalul reținând, pe baza probelor administrate în cauză, că pârâții F. V. și F. A. nu și-au îndeplinit obligațiile de întreținere circumstanțiate în cuprinsul contractului de întreținere autentificat sub nr. 1897/26.11.2002 de BNP C. B., față de reclamanta M. E., respectiv de a presta întreținere față de aceasta prin mijloacele lor”.

Pentru restul motivelor invocate în contestația în anulare, în afara celor referitoare la omisiunea cercetării motivelor de recurs analizate mai sus și constatate nefondate, Curtea constată că acestea sunt nefondate deoarece în realitate nu se încadrează la eroarea materială la care se referă art. 318 teza 1C.proc.civ.și nici la omisiunea cercetării vreunor motive de casare la care se referă art. 318 teza 2C.proc.civ., cum tind a susține contestatorii, acestia, conform celor relevate de dezvoltarea motivelor contestației în anulare, reconsiderând aspectele de fond și procedură ale cauzei, apreciind că instanța de recurs a produs erori de judecată, nu erori materiale, și neapreciind suficiente considerentele instanței de recurs în raport cu materialul probator. Or contestatia legală în anulare la care se referă art. 318 teza 2C.proc.civ. are în vedere lipsa considerentelor, nu faptul că nu sunt multumiti contestatorii de considerentele prin care s-a răspuns motivelor de casare. Iar contestatia legală în anulare la care se referă art. 318 teza 1C.proc.civ. are în vedere erori materiale, nu erori de judecată a cauzei .

Faptul că nu sunt mulțumiți contestatorii de soluția instanței de recurs, cum rezultă din dezvoltarea contestației în anulare, nu înseamnă că instanța de recurs a omis a analiza vreun motiv de recurs, iar respectarea procesului echitabil este evident aplicabilă instanței de recurs însă nu reprezintă motiv de contestație în anulare, contestatia in anulare fiind o cale extraordinară de atac ce poate desființa hotărâri judecătoresti irevocabile numai pentru motivele strict si limitativ prevăzute la art. 317-318 C.proc.civ.

Argumentele contestatorilor care se referă la nelegalitatea deciziei din recurs (încălcarea principiului procesului echitabil, a art.247 alin. 2 C.proc.civ., a art. 129 C.proc.civ.) sunt nefondate deoarece contestatia în anulare este o cale extraordinară de atac în care nu se pot invoca decât motivele excepționale limitative prevăzute la art. 317-318C.proc.civ. pentru a nu se aduce atingere autorității de lucru judecat pe care o are hotărâre definitivă și irevocabilă conform art. 1201 C.civ.vechi și 430 C.proc.civ.nou. Or(indiferent dacă, sub aspectul redării considerentelor în motivarea deciziei sau al procedurii de judecată a recursului, opinia completului de contestație în anulare ar fi diferită de cea a completului ce a judecat recursul contestatorilor ori ar fi identică), invocarea nelegalității, pe aspectele mentionate de contestatori(încălcarea principiului procesului echitabil, a art.247 alin. 2 C.proc.civ., a art. 129 C.proc.civ.), a deciziei definitive și irevocabile din recurs, care nu se încadrează în realitate la art. 317-318 C.proc.civ., ar însemna ca litigiul să nu se mai finalizeze niciodată, dacă orice parte ar putea exercita la nesfârșit căi de atac fără suport în dispoziții legale limitative deși hotărârea instanței de recurs este irevocabilă după cum prevede art. 377 alin. 2 pct. 4 C.proc.civ.( sunt irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a solutionat fondul cauzei), ceea ce ar contraveni principiului securității juridice. În speță principiul securității juridice este dat de hotărârea judecătorească irevocabilă de recurs ce nu poate fi desfiintată prin invocarea de contestatori a nelegalității deciziei de recurs sub aspectul procesului echitabil, art.247 alin. 2 C.proc.civ., art. 129 C.proc.civ, în realitate contestatorii nefiind de acord cu soluția și motivarea deciziei de recurs și cu procedura de judecată a recursului, în condițiile în care decizia de recurs a răspuns tuturor criticilor de recurs, contestatorii susținând nefondat că nu ar fi răspuns criticii privind nemotivarea instanței de apel a cărei decizie a fost atacată prin recurs si motivului de recurs ce tindea spre nulitatea cererii de chemare în judecată deoarece cererea nu a fost introdusă de reclamantă, iar, în rest, susținând critici ce nu se încadrează la art. 317-318 C.proc.civ. În lipsa acestei încadrări, contestația în anulare, cale natională și extraordinară de atac, nu este stabilită de art. 6 CEDO privind dreptul la un proces echitabil, procesul civil finalizat prin decizia irevocabilă neputând fi desființat prin căi de atac nepermise legal. Nu se poate reține ce susțin contestatorii, că art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, față de art. 20 din Constituție, ar face fondată contestatia în anulare prin interpretarea prevederilor art. 317-318 C.proc.civ. contrar celor menționate de aceste texte. Or, tocmai, în considerarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului(cauza Brumărescu etc. în care, prin recurs în anulare reglementat anterior, se desființaseră, anterior sesizării Curții EDO, judecăți civile ce dobândiseră caracter irevocabil), recursul în anulare a fost abrogat demult de legiuitorul român din Codul de procedură civilă. Contestația în anulare, reglementată la art. 317-318 C.proc.civ. nu a suferit modificări, dimpotrivă fiind adăugat punctul 9 la art.322 C.proc.civ. ce reglementează revizuirea și care impune o statuare anterioară a CEDO, ceea ce nu are legătură cu cele arătate de contestatori în cauza de față cauza de față, acestia neinvocând vreo statuare anterioară a CEDO.

Așadar, deoarece argumentele de nelegalitate a deciziei din recurs, așa cum sunt invocate de contestatori nu se încadrează motivelor expres si limitativ prevăzute de lege pentru calea extraordinară de atac a revizuirii( art. 317-318 C.proc.civ.), ele sunt vădit nefondat invocate într-o asemenea cale de atac.

Instanța de față nu este legal îndreptățită să desființeze decizia din recurs, ea nefiind o instanță supranațională ci, fiind învestită cu o contestatie în anulare ce susține nefondat neanaliza unor motive de recurs, care au fost analizate de instanța de recurs, și invocă aspecte de interpretare a probelor si de nelegalitate care nu se încadrează prin ele însele la contestatia solicitată, trebuie să respecte autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătoresti.

Curtea reține că pretinsele erori de judecată pe care tind a le susține contestatorii, în calificarea juridică a situației de fapt, reținută de către instanța de recurs ce a menținut decizia de apel recurată, respectiv în aplicarea legii de către instanța de recurs față de prevederile art. 304 C.proc.civ., nu reprezintă omisiuni ale cercetării motivelor de recurs sau erori materiale cum stabilesc prevederile art. 318 C.proc.civ. Dacă, ori de câte ori o parte, nemulțumită de soluția instanței de recurs pe probleme de fond sau de procedură ce nu se încadrează la art. 317-318 C.proc.civ., ar determina, prin cereri ce nu corespund celor prevăzute de art. 317-318 C.proc.civ., o nouă rejudecare a cauzei, litigiul nu s-ar mai finaliza vreodată, ceea ce este contrar principiului securității juridice și caracterului irevocabil, date de autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătorești.

În consecință, în limitele contestației în anulare formulate de contestatori, față de toate cele arătate, instanța de față nu este legal îndreptățită să desființeze decizia din recurs, ci, fiind învestită cu o contestație în anulare, trebuie să respecte cele statuate în hotărârea judecătorească atât timp cât motivele de contestație în anulare nu respectă întocmai cele prevăzute expres și limitativ în art. 317-318 C.proc.civ., astfel încât cererea contestatorilor urmează să fie respinsă ca nefondată.

În baza art. 274 C.proc.civ., Curtea va obliga contestatorii la plata cheltuielilor de judecată pricinuite intimatei C. I. cu onorariul avocațial în suma de 1.000 lei conform chitanței de la dosar(fila 64).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorii F. A. și F. V., împotriva deciziei civile nr.345 R din 18.02.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. I..

Obligă pe contestatori la plata către intimata C. I., a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16.06.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

C. B. T. A. P. B. A.-D. T.

GREFIER

Ș. P.

Red.C.B.T.

Tehdact.R.L./C.B.T.

2 ex./…

C.-S.4 – D.L.M.; D.F.G.; M.S.C.

← Conflict de competenţă. Sentința nr. 83/2015. Curtea de Apel...		Obligaţie de a face. Decizia nr. 324/2015. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Legea 10/2001. Decizia nr. 1375/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Legea 10/2001. Decizia nr. 748/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Pretenţii. Decizia nr. 701/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Conflict de competenţă. Sentința nr. 83/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Obligaţie de a face. Decizia nr. 324/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Revendicare imobiliară. Decizia nr. 325/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Acţiune în constatare. Decizia nr. 730/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Legea 10/2001. Decizia nr. 329/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI