Succesiune. Decizia nr. 73/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 73/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 73/2015
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 73 R
Ședința publică de la 20.01.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – D. F. G.
JUDECĂTOR – D. L. M.
JUDECĂTOR – D. Z.
GREFIER – S. V.
……………….
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții pârâți C. F. A., S. (R.) G. și R. M., împotriva deciziei civile nr. 72A/29.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți R. I., R. A. M. și R. C., având ca obiect „succesiune”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul pârât R. M. personal și asistată de avocat B. C., cu împuternicire avocațială la dosar, recurenții C. F. A. și S. (R.) G. reprezentați de același avocat și intimații reclamanți R. I., R. A. M. și R. C. reprezentați de avocat P. G., cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea pune în discuția părților excepția tardivității recursului invocată de intimații reclamanți R. I., R. A. M. și R. C. prin întâmpinare și acordul cuvântul și în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul intimaților reclamanți R. I., R. A. M. și R. C. apreciază că recursul a fost declarat tardiv. Arată că la dosarul cauzei există dovezile de comunicare către recurenți a deciziei recurate, comunicate la adresa indicată de acestia, iar pe ștampila cu care au plecat acestea este data de 06.03.2014, iar pe ștampila de primire este data de 19.03.2014. În mod cu totul surprinzător, deși au avut timp să verifice, dacă au declarat recurs apelând la modalitatea prin poștă, de obicei se declară cu aviz de primire. În această situație este un plic pe care apar două ștampile șterse pe care ar fi menționate datele 25.03.2014, dar ștampila certă de primire la instanță poartă data de 04.08.2014.
Arată că acest dosar a fost verificat, înainte de a fi restituit la instanța de fond, iar aceasta a întocmit un referat înainte de a efectua legalizarea conform caruia nu s-a declarat recurs. Este ciudat pentru o persoană care a transmis un recurs prin poștă in martie 2014 să aștepte și să nu facă nici un demers până în data de 04.08.2014. Pe cererea de recurs apare tot data de 25.03.2014 pentru a întări faptul că în acea dată s-a declarat recursul. Nici o persoană care declară o cale de atac nu stă în pasivitate atata timp fara sa verifice ce s-a intamplat cu cererea formulata.
Apărătorul recurenților pârâți C. F. A., S. (R.) G. și R. M. solicită respingerea excepției de tardivitate a recursului. Să se constate că data înscrisă pe plic este data de 25.03.2014 și față de data comunicării hotărârii, recursul este declarat în termen.
Împrejurarea că din culpa Poștei Române plicul ajunge la instanță în luna august, consideră că nu le este imputabilă această culpă. Referitor la pasivitatea invocată de intimați consideră că nu li se poate reține nici o culpă.
Pe fond, apărătorul recurenților solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, admiterea apelului și sa se dispuna cele solicitate în calea de atac a apelului. Arată că au dovedit că din cauza intimatei R. I. nu au putut avea vreo relație firească cu tatăl lor. În această împrejurare, consideră că au dovedit, aspect ce reiese și din interogatoriul administrat, că le-a fost ascuns decesul tatălui și au fost direct chemați în judecată. Atitudinea intimatei R. I. este cea arătată la întrebarea 11 din interogatoriu, unde se menționează că aceasta a considerat că recurenții nu au nici un drept.
În aceste condiții, contrar celor reținute de instanță, consideră că au făcut dovada că le-a fost ascuns decesul tatălui. Orice discuție legată de o eventuală convorbire telefonică nedovedită între intimata R. I. și mama lor nu are nici o relevanță asupra cauzei.
Solicită a se observa că din cei trei recurenți numai R. M. avea domiciliul legal la adresa la care au fost lăsate citațiile. Din adeverința obținută de la Asociația de proprietari rezultă că acesta nu locuia efectiv la această adresă, împrejurare față de care nu poate fi reținută primirea citației în prezenta cauză.
Arată că nu au putut să o cheme în dovedirea acestei teze pe mama lor, care i-a dat lui R. M. citațiile pe data de 17.01.2010, dar au dovedit, aspect ce reiese din demersurile efectuate ulterior, că acțiunea a fost primită de R. M. de la mama sa pe data de 17 ianuarie, împrejurare care l-a determinat să apeleze la un avocat și să își apere drepturile.
Solicită a se observa că nici una dintre părțile recurente nu avea domiciliul la acea adresă, așadar termenul de la care putea fi acceptată succesiunea era de o lună de la data luării la cunoștință, pe care ei l-au indicat ca fiind data de 17.01.2010. Față de această situație solicită a se constata întemeiată cererea de repunere în terenul de acceptare a succesiuni și pe cale de consecință admiterea recursului.
Apărătorul intimaților reclamanți R. I., R. A. M. și R. C. solicită respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca legală și temeinică. Să se constate că nici în fața instanței de fond și nici în fața instanței de apel recurenții nu au dovedit că R. I. ar fi ascuns cu rea credință data decesului. Referitor la desfășurătorul convorbirilor telefonice este înscris care dovedește că aceasta a luat legătura cu fosta soție a defunctului și nu avea de unde să cunoască că recurenții nu mai locuiesc la acea adresă.
Faptul că R. M. nu locuiește la domiciliul pe care îl are pe cartea de identitate nu este vina lor și nici a altei persoane. Din declarațiile martorilor rezultă că R. I. nu a ascuns decesul și au făcut dovada că aceasta a anunțat decesul. Arată că intimații nu au făcut dovada că data la care au luat cunoștință de actiunea lor este data de 17 ianuarie. Să se constate că există date certe și anume data de 19 noiembrie, data la care au primit citația.
În fața instanței de fond cei care nu locuiesc la adresa puteau invoca nulitatea citării. Față de această situație, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au apreciat în mod corect probele administrate că recurenții nu sunt în termenul să formuleze repunerea în termenul de opțiune succesorală, motiv pentru care solicită menținerea ca legale și temeinice a celor două hotărâri judecătorești.
Apărătorul recurenților pârâți C. F. A., S. (R.) G. și R. M., cu privire la neregularitatea citării arată că una este neregularitatea citării ca sancțiune procedurală și alta este repunerea în termenul de opțiune succesorală exprimată și într-o acțiune separată și în cererea reconvențională.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de față, constata următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 26.10.2009, sub nr. 35._, reclamanții R. I., R. A.-M. și R. C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții R. F.-A., R. G. și R. M., să constate deschisă succesiunea lui R. Secundus-F. C. decedat la data de 12.08.2008, să constate calitatea de succesori a reclamanților, să constate că masa succesorală este compusă din ½ din apartamentul nr. 31, București, .. 99, ., . și ½ din locul de veci nr. 8 fig. 78 în suprafață de 2 mp, situat în cimitirul Străulești II din București, pasivul succesoral în sumă de 6000 de lei, că pârâții sunt străini de moștenire prin neacceptare în termenul legal, precum și și să dispună partajarea masei succesorale.
La termenul de judecată din data de 22.02.2010, pârâții au depus întâmpinare și cerere reconvențională prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată și admiterea cererii reconvenționale în sensul că instanța de judecată să constate calitatea de moștenitori a pârâților-reclamanți, acceptarea acestei succesiuni de către pârâții-reclamanți, calitatea lor de copărtași, să stabilească cotele ce revin părților potrivi legii și să dispună împărțirea masei succesorale potrivit legii. În motivarea celor solicitate, pârâții-reclamanți au arătat că sunt copiii defunctului dintr-o căsătorie anterioară și că după divorțul defunctului de mama acestora, numita R. V., au fost încredințați spre creștere și educare mamei. Mai arată pârâții că după desfacerea căsătoriei, nu l-au mai întâlnit pe defunct, acesta manifestând lipsă de interes față de aceștia, dedicându-se în totalitate noii sale familii pe care și-a întemeiat-o împreună cu reclamanta R. I.. Mai arată pârâții că au luat cunoștință de decesul autorului lor în data de 17.01.2010, când mama acestora le-a înmânat copii de pe cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții pârâți în prezentul dosar. Mai arată pârâții-reclamanți că reclamanții-pârâți au tăinuit decesul autorului lor pentru a-și crea o situație favorabilă, aceștia din urmă nefăcând nici un act de natură a le a duce la cunoștință faptul decesului.
La data de 15.02.2010, pârâții-reclamanți au formulat cererea de chemare in judecata care a format dosarul nr. 5._ prin care au solicitat instanței repunerea în termenul de acceptare a succesiunii numitului R. Secundus-F. C..
La termenul de judecată din data de 04.10.2010, instanța a dispus conexarea dosarului nr._ la dosarul nr._ .
Prin sentința civilă nr._/3.10.2011 pronunțată în dosarul civil nr._, Judecătoria Sectorului 1 București a admis cererea principală, formulată de reclamanții-pârâți R. I., R. A.-M., R. C., în contradictoriu cu pârâții-reclamanți R. F.-A., S. G. și R. M. și cererea formulată de pârâta R. I.; a respins cererea din dosarul conexat nr._ și cererea reconvențională din prezentul dosar, ca neîntemeiate; a constatat deschisă succesiunea de pe urma defunctului R. Secundus F. C., decedat la 12.08.2008, cu ultim domiciliu în București, ..99, ., .; a respins cererea de repunere în termenul de acceptare a moștenirii, ca neîntemeiată; a constatat că au calitatea de moștenitori ai defunctului, reclamanții-pârâți R. I., R. C. și R. A. M.; a constatat că masa succesorală se compune din cota de 30 % din dreptul de proprietate asupra imobilului din București, ..99, ., . de 30 % din dreptul de proprietate asupra locului de veci nr.8 pot.78, situat în Cimitirul Străulești, restul de 70 % revenind soției supraviețuitoare; a constatat că pasivul succesoral este în sumă de 6000 lei, sumă plătită de reclamanta-pârâtă R. I.; a constatat că reclamantei-pârâte R. I. îi revine o cotă de 1/4 din masa succesorală, iar celorlalți doi moștenitori le revine o cotă de 3/8 fiecăruia; a dispus partajarea masei succesorale, în sensul atribuirii imobilului-apartament și dreptului de concesiune al locului de veci către reclamanta-pârâtă R. I..
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, in esenta, urmatoarele:
La data de 12.08.2008 a decedat autorul R. Secundus-F. C..
In urma defunctului au rămas ca succesibili, reclamanta-pârâtă R. I., în calitate de soție supraviețuitoare, R. A. M. și R. C., în calitate de descendenți de gr. I rezultați din căsătoria cu reclamanta-pârâtă R. I., precum și R. Floretina-A., S. G., R., R. M., în calitate de descendenți de gradul I rezultați din prim căsătorie a defunctului.
Pentru ca o persoană să poată veni la moștenire se cer a fi întrunite următoarele condiții: să aibă capacitatea succesorală (deci să existe la momentul deschiderii succesiunii), potrivit art. 654 C.civ.; să aibă vocație succesorală legală; să nu fie nedemne, potrivit art. 655 C.civ. și să nu fie dezmoștenite, condiții pe care părțile din prezenta cauză le îndeplinesc.
Legiuitorul a prevăzut, în art. 700 alin. 1 C.civ., că dreptul de opțiune succesorală trebuie exercitat într-un termen de prescripție de 6 luni de la data deschiderii moștenirii. În acest sens, potrivit art. 650, 652, 659 și 669 doar reclamanții-pârâți sunt moștenitori acceptanți ai autorului R. Secundus-F. C., pârâții-reclamanți fiind străini de succesiune, prin neacceptare, astfel încât va admite cererea reclamanților-pârâți, pentru următoarele considerente:
Astfel, art. 689 C.civ. prevede că acceptarea succesiunii se poate realiza nu doar expres, ci și tacit, iar din ansamblul probatoriului administrat în cauză rezultă faptul că reclamanții-pârâți au înțeles să-și însușească titlul pro herede, deci să se comporte ca veritabili moștenitori ai defunctului, prin săvârșirea de acte care să vădească intenția de acceptare a succesiunii, în sensul vizat de art. 689 teza a II-a C.civ, în sensul că reclamanții-pârâți au locuit în apartamentul care este cuprins în masa succesorală, comportându-se ca adevărați propietari.
În ceea ce privește cererea de repunere în termenul de acceptare a succesiunii formulată de pârâții-reclamanți în dosarul conexat nr._, aceasta este neîntemeiată.
Astfel, potrivit art. 1 din decr. 167/1958, repunerea în termenul de acceptare a succesiunii poate fi dispusă de instanță dacă se constata ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție de 6 luni a fost depășit și cu condiția ca succesibilul să fi cerut repunerea în termen în decurs de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depățirea termenului de prescripție.
În speță, din susținerile pârâților-reclamanți instanța a reținut că aceștia nu au acceptat nici expres și nici tacit succesiunea în termenul de opțiune succesorală de 6 luni, arătând că au aflat de moartea autorului lor pe data de 17.01.2010, deci la mai mult de 1 an de la data decesului care a fost la data de 12.08.2008, deoarece reclamanții-pârâți le-au ascuns acest eveniment cu rea-credință.
Instanța nu a reținut drept cauză justificativă a repunerii în termenul de acceptare a succesiunii această susținere a pârâților-reclamanți, deoarece din declarațiile martorelor Ș. L. și B. D. E., rezultă că reclamanta-pârâtă R. I. a anunțat-o pe mama pârâților-reclamanți despre decesul lui de cujus, încercând să îi contacteze și pe aceștia, însă fără rezultat.
Mai mult, pârâții-reclamanți susțin că nu au păstrat legătura cu autorul lor de la data divorțului părinților lor, deși, în calitate de fii ai defunctului aveau obligația să se intereseze de tatăl lor și să incerce să păstreze o legătură strânsă cu acesta. Însă, în cerere, aceștia au susținut că nu l-au mai văzut pe defunct de la divorțul părinților lor. Față de aceste considerente, instanța nu a reținut reaua-credință a reclamanților-pârâți în ascunderea evenimentului decesului față de pârâții-reclamanți.
Prin urmare, instanța a respins cererea de repunere în termenul de acceptare a succesiunii formulată de pârâții-reclamanți în dosarul conexat nr._ și cererea reconvențională formulată de aceștia în prezentul dosar, ca neîntemeiate și a constatat că aceștia sunt străini de succesiune prin neacceptare.
Mai departe, instanta a constatat ca în masa succesorala se regăsește cota de 30% din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, .. 99, ., sector 1, . cota de 30% din dreptul de concesiune asupra locului de veci nr. 8 fig. 78, situat în cimitirul Străulești II, dobândite de aceștia în timpul căsătoriei, restul de 70% revenind soției supraviețuitoare R. I..
Instanța a reținut că soții nu au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor devălmașe, reclamanta-pârâtă reușind să demonstreze o situație de fapt contrară celei a unor contribuții egale la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei, de natură să atragă concluzia unor cote diferențiate asupra bunurilor în litigiu. Astfel, din sentinta civila nr. 6103/05.10.1982 reiese faptul că defunctul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea copiilor din prima căsătorie în cuantum de ½ din veniturile acestuia si că defunctul a renunțat la partaj, la toate bunurile comune dobândite în timpul primei căsătorii, în favoarea soției și pârâților-reclamanți din prima căsătorie. De asemenea, din declarațiile martorelor Ș. L. și B. D. E., reiese faptul că defunctul și-a respectat această obligație față de pârâții-reclamanți, precum și faptul că bunurile mobile în apartament au fost aduse de reclamanta-pârâtă R. I..
În ceea ce privește pasivul succesoral, instanța a constatat că acesta este în cuantum de 6.000 lei, reprezentând cheltuieli de înmormântare a defunctului suportate de reclamanta-pârâtă R. I..
Instanta a stabilit cotele de mostenire in baza art. 1 din Decretului nr 319/1944 si art. 669 C.civ. .
În ceea ce privește partajarea masei succesorale, au fost avute in vedere disp. art. 728 alin. 1 C.civ., art. 741 C.civ. și art. 673 ind 5 alin. 2 si art. 673 ind 10 alin. 1 și 4 C.proc.civ., apreciindu-se cota majoritara a sotiei supravietuitoare, faptul că aceasta a solicitat să îi fie atribuit bunul, si că apartamentul nu este comod partajabil în natură, aspecte in raport de care a atribuit imobilului apartament și dreptul de concesiune asupra locului de veci către reclamanta-pârâtă R. I., cu stabilirea unor sulte in favoarea celorlalti mostenitori.
Prin decizia civilă nr. 72 A/ 29.01.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă, s-a respins apelul formulat de apelanții pârâți C. (F. R.) F. – A., S. (fostă R.) G. Și R. M., împotriva acestei sentințe civile, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:
A fost considerata legala masura primei instante privind aplicarea prevederilor art 225 C.proc.civ, iar fata de lipsa martorilor, a sanctiunii decaderii din dreptul de a administra proba, fata de faptul ca la termenul de judecata din data de 07.03.2011, luat in cunostinta de catre paratii reconvenienti, la strigarea cauzei, acestia nu s-au prezentat.
Cu privire la critica vizand contradictia primei instante referitoare la cererea de repunere in termenul de optiune succesorala, tribunalul a opinat in sensul existentei unei erori in cuprinsul incheierii pronuntate la data de 13.12.2010, vazand ca deliberarea judecatorului a vizat exclusiv probatoriul si ca nu era cu putinta admiterea unei cereri litigioase in acel moment procedural.
Mai departe, tribunalul arata ca potrivit art 700 alin 1 C.civ, termenul de optiune succesorala, avand natura juridica a unui termen de decadere, este de 6 luni si curge, de regula, de la data deschiderii succesiunii. Or, in cauza de fata aceasta data se situeaza la 12.08.2008. Contrar opiniei apelantilor, aceastia nu au reusit sa faca dovada acceptarii mostenirii in interiorul termenului, dar nici a formularii cererii de repunere in acest beneficiu la momentul procedural impus de lege.
Este fara dubiu ca cererea de chemare in judecata a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei sector 1 la data de 26.10.2009, iar procedura de citare si comunicare a actiunii promovate de reclamanti s-a realizat, catre parati la data de 19.11.2009. Acceptand teza conform careia paratii nu tineau legatura cu tatal lor si familia acestuia, confirmata de altfel si de martorii audiati in apel, se poate opera cu prezumtia in sensul ca de la aceasta data va curge termenul de o luna pentru formularea cererii de repunere in dreptul de optiune succesorala.
Este unanim admis ca succesibilul poate fi repus in termenul de prescriptie vizand optiunea succesorala, de catre o instanta judecatoreasca, daca se constata ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescriptie a fost depasit si cu conditia sa fi cerut repunerea in termen in decurs de o luna de la incetarea cauzelor care justifica depasirea termenului de prescriptie. A mai aratat doctrina, dar si practica judiciara ca prin „cauze temeinic justificate” trebuie sa se inteleaga acele imprejurari care nu pot fi imputate unei culpe a titularului dreptului de optiune, dar care nu intrunesc nici caracterele fortei majore. Este vorba despre cazuri fortuite, adica imprejurari neimputabile succesibilului, dar care nu sunt totusi impiedicari absolute, cum ar fi ascunderea cu rea-credinta a mortii lui de cuius de catre comostenitori (F. D., Tratat de drept succesoral, Ed. a II-a, pagina 406).
In cauza, cererea de repunere in termenul de optiune succesorala este inregistrata pe rolul instantei de judecata la data de 15.02.2010, conform vizei de primire a dosarului civil nr_, conexat la prezenta pricina. Motivul pentru care este formulata la acest moment este justificat de catre apelanti prin imprejurarea ca actele de procedura au fost inaintate la un domiciliu la care nu locuiesc efectiv, afland despre existenta dosarului civil abia la data de 17.01.2010, cand apelantul R. M. a mers in vizita la mama sa, context in care aceasta din urma i-ar fi inmanat inscrisurile. Au mai aratat apelantii ca mama lor ar fi primit corespondenta instantei in luna decembrie 2009, insa a preferat „sa nu le strice sarbatorile”, motiv pentru care ar fi amanat momentul aducerii la cunostinta. Or, aceasta sustinere nu este dovedita prin nici un mijloc de proba.
Numitul R. M. are domiciliul inscris in cartea de identitate la adresa indicata in cuprinsul cererii de chemare in judecata, unde s-a realizat si procedura de citare. R. G. si R. F.-A. au domiciliile din cartile de identitate la alte adrese, conform inscrisurilor de la fila 36, 38 din dosarul de fond. Cu toate acestea, nu s-a invocat la primul termen de judecata ce a precedat emiterii citatiilor, o eventuala neregularitate in acest sens, conform art 108 alin 3 C.proc.civ.
Cu referire la sustinerea apelantilor privind data la care mama lor a primit corespondenta instantei, tribunalul a inlaturat-o, avand in vedere ca din actele dosarului rezulta, fara putinta de tagada, data de 19.11.2009, dovezile de citare de la filele 18, 22-23 purtand mentiunea factorului postal, necontestata. Mai mult, cum s-a aratat, apelantul R. M. are acelasi domiciliu legal, respectiv ., . (fila 32). Prin urmare, nu poate fi retinuta ca pertinenta apararea in sensul ca cererea de chemare in judecata a ajuns la destinatia din ., . in luna decembrie 2009. In ceea ce priveste alegatia apelantilor privind dorinta mamei lor de „a nu strica sarbatorile”, acesta fiind motivul pentru care a inmanat corespondenta abia in data de 17.01.2010, fara dovezi in acest sens nu ar putea fi primita. Pe de o parte, apelantul R. M. este in culpa de a avea inscris in actul de identitate un alt domiciliu decat cel la care locuieste efectiv. Pe de alta parte, apare ca neverosimil ca un eveniment, cum este decesul tatalui paratilor sa nu fie anuntat de catre fosta sotie copiilor comuni, de indata. Cu atat mai mult cu cat decesul a intervenit inca din 12.08.2008, adica in urma cu mai mult de 1 an calculat de la data primirii corespondentei de instanta. Ca atare, tribunalul nu va retine aceasta sustinere cu privire la data la care apelantii invedereaza cunoasterea evenimentului neexistand probe care sa fundamenteze alegatiile acestora. Dimpotriva, examinand depozitiile martorilor audiati in apel la cererea apelantilor, retine tribunalul ca numitii O. C. si M. M., prieteni ai paratului R. M. au relatat ca acesta din urma le-a povestit imediat ce ar fi aflat despre decesul tatalui sau. Asadar, apelantul R. M. acorda o deosebita insemnatate evenimentului in sine, daca si-a anuntat imediat prietenii, pe unul dintre ei chiar telefonic. Or, tribunalul a prezumat ca si mama apelantului cunostea sau trebuia sa cunoasca importanta cu care fiul sau, R. M. ar fi tratat acest eveniment.
Imprejurarea ca i-au notificat pe intimatii reclamanti prin intermediul executorului judecatoresc in sensul acceptarii succesiunii nu prezinta nicio relevanta, atat timp cat la data de 21.01.2010, apelantii nu mai erau in termenul de 6 luni pentru a opta in sensul acceptarii succesiunii, termen care se calculeaza de la data deschiderii mostenirii. Iar prerogativa repunerii in termen apartine exclusiv instantei de judecata, nefiind lasata la indemana unui succesibil.
In concluzie, tribunalul a constatat ca apelantii nu au facut dovada cauzelor temeinic justificate pentru care termenul de prescriptie a fost depasit, atat in ceea ce priveste optiunea succesorala cat si repunerea in acest termen. Simpla sustinere ca faptul decesului a fost tainuit de catre reclamanti nu este suficienta, cum nici imprejurarea ca din cauza mamei apelantilor, nu au intrat in posesia cererii de chemare in judecata in termen util, nu poate fi considerata o cauza justificata. Oricum, atrage atentia asupra faptului ca, pentru a fi apreciata o cauza de repunere in termenul de optiune succesorala, tainuirea decesului defunctului trebuie sa se fi produs cu rea-credinta, iar acest element trebuie dovedit, neputand fi prezumat.
Cu privire la critica din apel in sensul ca in dispozitivul hotararii nu este consemnat in mod expres faptul ca apelantii sunt straini de mostenire, tribunalul a inlaturat-o, avand in vedere ca hotararea de prima instanta cuprinde solutiile pronuntate asupra tuturor cererilor cu care a fost investita, inclusiv cererea conexa ce face obiectul dosarului civil nr_ si cererea reconventionala, ambele respinse, ca neintemeiate. Ca atare o mentiune in sensul constatarii imprejurarii ca apelantii sunt straini de mostenire ar fi fost superflua.
Criticile vizand compunerea masei partajabile si intinderea cotelor succesorale nu se mai impun a fi analizate, cata vreme apelantilor nu li se poate retine calitatea de mostenitori.
Împotriva acestei hotărâri au declarat prezentul recurs recurenții pârâți C. F. A., S. (R.) G., invocand dispozitiile art. 304 pct. 9 din C.proc. Civ., respectiv pentru aplicarea greșita a legii, respectiv a dispozițiilor art. 700 din C.Civil și ale art. 19 din Decretul 167/1958 si dezvoltand urmatoarele critici:
Față de situația de fapt, astfel cum rezultă din probatoriul administrat înaintea Tribunalului București, recurentii au dovedit cu prisosință împrejurarea că nu au putut avea o relație firească cu tatăl lor din cauza intimatei R. I. care de altfel a și ascuns față de aceștia împrejurarea decesului tatălui.
Recurenții pârâți solicită să reaprecieze probatoriul administrat și să facă o corectă aplicare a legii reținând următoarele:
Recurenții – pârâți au fost chemați în judecată de către soția supraviețuitoare a tatălui lor la mai mult de un an de la data decesului său în scopul declarării acestora ca străini de succesiune. Se observă trecerea termenului de 6 luni de la decesul tatălui recurenților pârâți. Recurenții pârâți mai arată că nu au fost convocați la notariat, ci direct chemați în judecată. Locul citării recurenților – pârâți a fost la adresa de domiciliu a mamei acestora, adresă la care numai numitul R. M. mai figura în actul de identitate ca locuind la respectiva adresă. Cu toate acestea recurenții pârâți au dovedit faptul că numitul R. M. domiciliază la o altă adresă, aspect ce rezultă din Adeverința emisă de Asociația de proprietari. Așadar, dacă pentru numitul R. M. procedura de citare este viciată în funcție de dovezile ulterioare arătate, pentru numitele C. și S. este evidentă încălcarea normelor procedurale privind citarea, întrucât niciuna nu mai locuiau la respectiva adresă.
Mai mult, recurenții pârâți au susținut că au luat efectiv la cunoștință de împrejurarea decesului, respectiv a citării lor în prezenta cauză în luna ianuarie 2010, pe data de 17, când mama acestora i-a dat numitului R. M. citațiile respective, în mai puțin de treizeci de zile aceștia au formulat cerere de repunere în termenul de acceptare a succesiunii aflând astfel de decesul tatălui lor.
Recurenții pârâți consideră că probatoriul administrat, mai ales cel din faza de apel, dovedește fără putință de tăgadă împrejurarea că faptul decesului le-a fost ascuns de către intimata R. I..
Ambii martori propuși de către recurenții – pârâți confirmă faptul că în ianuarie 2010 au aflat de proces, respectiv de împrejurarea decesului. Tot din depozițiile acestor martori rezultă fără echivoc și faptul că între recurenții – pârâți și defunct nu a putut exista o relație firească întrucât soția sa, intimata R. I., nu-i permitea acest lucru.
Mai mult, în răspunsul la întrebarea 11 din interogatoriul propus rezultă fără echivoc adevărata voință a intimatei-reclamante R. I. care a apreciat că recurenții pârâți nu au niciun drept la moștenirea de pe urma tatălui lor.
Toate aceste aspecte trebuiau valorificate de către Tribunal, în sensul existenței unei cauze reale și neimputabile recurenților - pârâți, cauză concretizată în atitudinea intimatei R. I. de ascundere a împrejurării decesului, precum și de împiedicare a tatălui lor de a avea cu aceștia relații firești. Admițând apelul sub acest aspect se impunea admiterea și celorlalte motive de apel a căror analiză s-a solicitat.
Soluționând recursul formulat, în raport de criticile dezvoltate, Curtea constată următoarele:
Curtea va respinge înainte de toate excepția nulității declarării recursului constatând că acesta a fost depus în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă, calculat de la data comunicării deciziei recurate către recurenți, respectiv 10.03.2014, conform dovezilor de comunicare cusute la filele 162, 163 și 164 dosar apel, respectiv recursul a fost depus prin poștă la data de 25.03.2014, astfel cum atestă ștampila aplicată pe plicul corespondenței cusut la fila 5 dosar recurs.
Nu au relevanță aspectele invocate de către intimații reclamanți referitor la „ciudățenia” ajungerii corespondenței la tribunal abia la 04.08.2014, în condițiile în care ștampila aplicată pe plicul corespondenței poartă data menționată, a cărei veridicitate nu a fost contestată și dovedită ca atare, iar pe de altă parte în raport de dispozițiile art. 104 Cod procedură civilă aceasta este data relevantă pentru depunerea cererii de recurs.
Solutionand pe fond recursul, Curtea constata urmatoarele:
Din lecturarea deciziei recurate se releva ca tribunalul a respins criticile apelantilor parati legate de modul de solutionare a cererii de repunere in termenul de optiune succesorala cu doua categorii de argumente: o prima categorie a vizat termenul de introducere a acestei cereri de repunere in termenul de optiune succesorala ( desi tribunalul se fereste sa retina in mod direct tardivitatea depunerii acestei cereri ), iar a doua categorie de argumente a vizat insusi fondul acestei cereri.
Astfel, se retine de catre tribunal: „contrar opiniei apelantilor, aceastia nu au reusit sa faca dovada acceptarii mostenirii in interiorul termenului, dar nici a formularii cererii de repunere in acest beneficiu la momentul procedural impus de lege” si „apelantii nu au facut dovada cauzelor temeinic justificate pentru care termenul de prescriptie a fost depasit, atat in ceea ce priveste optiunea succesorala, cat si repunerea in acest termen”.
Aceste doua concluzii au fost insa argumentate de catre tribunal global, in comun, iar nu distinct, ceea ce impune pentru Curte sintetizarea acestor argumente pentru a putea fi verificate in prezentul recurs.
1. Astfel, sub aspectul termenului de introducere a cererii de repunere in termenul de optiune succesorala, Curtea constata ca tribunalul a motivat, in esenta, ca aceasta (cererea de repunere in termenul de optiune succesorala ) a fost depusa la 15.02.2010 ( in dosarul conexat ), dar paratii au aflat despre prezentul proces la momentul comunicarii catre acestia a citatiilor in acest proces, la data de 19.11.2009, deci ar rezulta ca cererea de repunere in termenul de optiune succesorala nu a fost depusa la randul ei in termenul procedural.
Au fost inlaturate de catre tribunal sub acest aspect apararile apelantilor parati in sensul ca au luat cunostinta despre proces abia in data de 17.01.2010, cand le-a comunicat mama lor.
Curtea constată fondate criticile recurenților referitoare la modalitate în care tribunalul a apreciat ca cererea lor de repunere in termenul de optiune succesorala nu a fost, la randul ei, formulata in termenul legal.
Astfel, Curtea constată că pârâtele R. ( actuala C. ) F. A. și S. (fostă R.) G. au fost citate in acest proces pentru primul termen de judecata din data de 22.02.2010 la adresa din .. 6, ., ., conform dovezilor de citare de la filele 18 și 22 dosar fond.
Aceasta în condițiile în care acestea locuiau la cu totul alte adrese, astfel cum rezultă din copiile actelor de identitate depuse la filele 36 și 38 dosar fond, coroborat cu adeverințele emise de asociațiile de proprietari depuse la filele 37 și 41 dosar fond.
Anume, pârâta R. ( actuala C. ) F. A. locuiește în .. 7, ., ., fapt confirmat de adeverința emisă de asociația de proprietari a acestui imobil, depusă la fila 37, iar pârâta S. (fostă R.) G. locuiește în .. 11, Sector 5, iar prin adeverința de la fila 41 dosar fond se atestă de către asociația de proprietari din .. 6, ., că cele două pârâte ( ca și pârâtul R. M. ) nu mai locuiesc la acea adresă din anul 2001.
În aceste condiții, Curtea constată că tribunalul a apreciat cu încălcarea legii, anume a art. 90 C.pr.civ., faptul că aceste două pârâte ar fi luat cunoștință de proces și în acest mod, în mod implicit și de decesul tatălui lor, la data primirii citației, anume 19.11.2009.
Procedura de citare este prevăzută legal sub anumite condiții formale si semnifica in esenta aducerea la cunostinta persoanei citate despre proces. Dispozitiile art. 90, 93, 95 C.pr.civ.rReglementeaza locul unde se face citarea, dovada de citare trebuind sa indeplineasca conditiile prevazute de art. 100 C.pr.civ., neindeplinirea acestor cerinte nevalorand legala comunicare a citatiei si nefacand sa opereze prezumtia de cunoastere a litigiului.
Este adevarat, ceea ce face obiectul discutiei la acest moment nu este legalitatea procedurii de citare din perspectiva dispozitiilor legale procedurale care impun ca judecata sa aiba loc numai cu citarea partilor (art. 85 si urm. C.pr.civ. ), ci in discutie este modalitatea si data în care pârâții au luat cunoștință despre decesul tatălui lor.
Stabilirea modalitatii si implicit a datei în care pârâții au luat cunoștință despre decesul tatălui lor este aspectul esential in cauza, sub două perspective, una referitoare la verificarea termenului de introducere a cererii de repunere în termenul de acceptare a succesiunii ( cerere care poate fi formulata in termen de 1 luna, conform art. 19 din Decretul nr. 167/ 1958), cât și cu privire la temeinicia acestei cereri.
Asadar, analiza conditiilor in care a fost indeplinita procedura de citare cu paratii in prezentul dosar pentru primul termen de judecata se face din perspectiva acestor elementelor relevante, pentru a stabili daca aceasta comunicare a citatiei, efectuata la data de 19.11.2009, trebuie considerata ca a adus la cunostinta paratilor despre decesul tatalui lor.
Sub acest aspect, tribunalul a apreciat că atâta timp cât aceste două pârâte au fost citate la adresa în discuție și nu au invocat la primul termen de judecată o eventuală neregularitate a procedurii de citare și nici nu au contestat mențiunea factorului poștal de comunicare a citației, este inlaturata apararea lor ca nu au luat cunostinta despre deces la aceasta data, ci abia in ianuarie 2010, cand le-a spus mama lor. Se mai retine, in acest context, ca „apare ca neverosimil ca un eveniment, cum este decesul tatalui paratilor sa nu fie anuntat de catre fosta sotie copiilor comuni, de indata. Cu atat mai mult cu cat decesul a intervenit inca din 12.08.2008, adica in urma cu mai mult de 1 an calculat de la data primirii corespondentei de instanta.”. Cu aceasta motivare, tribunalul concluzioneaza ca „nu va retine aceasta sustinere cu privire la data la care apelantii invedereaza cunoasterea evenimentului, neexistand probe care sa fundamenteze alegatiile acestora. Dimpotriva, examinand depozitiile martorilor audiati in apel la cererea apelantilor, retine tribunalul ca numitii O. C. si M. M., prieteni ai paratului R. M. au relatat ca acesta din urma le-a povestit imediat ce ar fi aflat despre decesul tatalui sau. Asadar, apelantul R. M. acorda o deosebita insemnatate evenimentului in sine, daca si-a anuntat imediat prietenii, pe unul dintre ei chiar telefonic. Or, tribunalul a prezumat ca si mama apelantului cunostea sau trebuia sa cunoasca importanta cu care fiul sau, R. M. ar fi tratat acest eveniment.”
Or, Curtea constata ca acest rationament este facut, asa cum am aratat mai sus, cu aplicarea gresita a dispozitiilor legale referitoare la citare, iar mai departe este lipsit de coerenta logica, dar si de fundament juridic, dupa cum se va demonstra in continuare.
Astfel, de vreme ce citatiile pentru cele doua parate fusesera comunicate la alta adresa decat cea la care locuiesc, fapt retinut ca atare chiar de catre tribunal, din punct de vedere legal acestea nu prezumau aducerea la cunostinta acestora despre existenta procesului si implicit despre decesul tatalui sau.
Nu are nicio semnificație, în această analiză, faptul că pârâtele nu au invocat neregularitatea procedurii de citare la primul termen de judecată pentru a obtine sub aspect procedural anumite consecinte ( in contextul art. 89 alin. 2 C.pr.civ. ) și nu au contestat mențiunea factorului poștal, în analiză la acest moment nefiind vreo critica a paratilor in sensul că judecata cauzei ar fi avut loc cu procedură de citare nelegal îndeplinită, ci împrejurarea că, odată cu comunicarea citațiilor la adresa din . fost considerați a fi luat la cunoștință despre decesul tatălui lor.
Asadar, aplicarea corecta a dispozitiilor legale mentionate mai sus conduc la concluzia ca comunicarea citatiilor la adresa din . punea pe parati in situatia de a fi considerati ca au luat la cunostinta despre decesul tatalui lor.
Ramanea, asadar, necesitatea stabilirii modalitatii si datei la care au luat cunostinta in baza altor mijloace de proba.
Curtea constata ca mai departe tribunalul răstoarnă raționamentul și pretinde pârâților să dovedească ei momentul la care mama lor le-a comunicat citațiile ( in concret ca nu le-a comunicat citatiile de indata dupa primire la 19.11.2009, ci ulterior, la 17.01.2010 ), în condițiile în care, din punct de vedere legal, atâta timp cât aceste citații nu pot fi considerate ca fiind comunicări valabile către cele două pârâte, sarcina probei în acest sens nu revenea pârâtelor, care erau apărate de prezumția că nu au cunoscut despre proces, ci, eventuala sarcină a comunicării de către mama pârâtelor către acestea a citațiilor, împrejurare care le aducea la cunoștință decesul tatălui lor, revenea părții adverse, în măsura în care ar fi susținut această ipoteză.
Mai exact, odată ce citațiile către cele două pârâte nu au fost comunicate la domiciliul lor, ci la o adresă la care nu locuiesc, atunci acestea sunt considerate că nu au luat cunoștință despre proces prin această modalitate de citare, iar această situație dăinuie până la momentul la care se face proba contrară, în sensul că, deși necomunicate la adresa la care locuiesc, citațiile au ajuns totuși la cunoștința pârâtelor într-o altă modalitate, in discutie fiind ca mama paratelor le-a predat acestora citatiile. De aceea, sarcina probei că, totusi, procesul -si astfel decesul- au devenit cunoscute paratelor prin aceea ca mama lor le-a comunicat citatiile nu putea reveni paratelor, ci reclamantilor, conform regulii generale instituite de art. 1169 C.civ..
Or, tribunalul rastoarna astfel sarcina probei si retine că, deși pentru cele două pârâte aceste citații nu au fost comunicate la adresa lor corecta, totuși pârâtele nu au dovedit prin niciun mijloc de probă că mama lor care locuia la adresa din .-a comunicat de îndată citațiile. Repetam, in mod logic paratele nu erau ținute să facă o asemenea probă, din moment ce comunicarea acelor citații nu s-a făcut la adresa lor, ci partea adversă, care susținea că, în pofida acestei împrejurări, totuși pârâtele au luat cunoștință despre proces, pentru că mama lor le-a comunicat citațiile. Paratele ar fi preluat sarcina probei sustinerilor lor in sensul ca au cunoscut despre proces abia la 17.01.2010 ( caci la acea data mama lor le-a comunicat citatiile ) numai dupa ce reclamantii la randul lor ar fi facut proba ca mama le-ar fi comunicat citatiile de indata dupa primire.
Or, sub acest aspect tribunalul nu retine nicaieri ca s-a facut proba faptului comunicarii de catre mama catre parati a primirii citatiilor de indata dupa data de 19.11.2009, proba pe care tribunalul o putea retine a fi fost facuta pe baza oricarui mijloc de proba considera de cuviinta ( desigur, in contextul dispozitiilor legale care reglementeaza mijloacele de proba admisibile in procesul civil ).
Tribunalul doar arata ca „este neverosimil” ca evenimentul decesului tatalui sa nu fi fost anuntat paratilor „de indata” de catre mama lor ( tribunalul nu arata insa ce semnifica „de indata”, anume dupa primirea citatiilor, sau dupa anuntul telefonic facut de sotia supravietuitoare ) si ca „prezuma ca si mama apelantului cunostea sau trebuia sa cunoasca importanta cu care fiul sau, R. M. ar fi tratat acest eveniment”.
Insa, fata de modalitatea in care au fost facute aceste retineri de catre tribunal, Curtea constată că tribunalul nu reține o prezumție judecătorească in sensul ca mama paratilor le-a adus la cunostinta acestora decesul tatalui lor la o anumita data (necesitatea stabilirii acestei date existand pentru a verifica atat termenul de introducere a cererii de repunere in termenul de optiune succesorala, cat si a aprecia asupra fondului acesteia ). Cu atat mai mult tribunalul nu construiește ca atare aceasta prezumtie, după logica aratata de definitia data prezumtiei prin art. 1199 C. civ. .
Conform acestui text "Prezumțiile sunt consecințele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut".
Tribunalul nu extrage insa o concluzie asupra unui fapt necunoscut dintr-un fapt cunoscut, . si evident credibila, care sa construiasca o prezumtie cu forta probanta, nu arata ca retine ca prezumtie faptul ca mama a adus la cunostinta paratilor primirea citatiilor la data de 19.11.2009, ci face doar simpla afirmație, in sensul ca „este neverosimil” ca evenimentul decesului tatalui sa nu fi fost anuntat paratilor „de indata” de catre mama lor.
Tribunalul prezumă, într-adevăr, că mama apelantilor cunoștea sau trebuia să cunoască importanța cu care fiul său, R. M., ar fi tratat evenimentul decesului tatălui său, dar aceasta este singura prezumtie facuta de catre tribunal, fara a fi construita mai departe si prezumtia ca mama paratilor le-a si spus paratilor despre deces, asadar fara ca rationamentul sa fie continuat pentru a demonstra mai departe că din prezumția de cunoaștere de către mamă a importantei evenimentului pentru fiul sau decurge si consecința ca in mod efectiv aceasta a adus la cunostinta pârâtului R. M. decesul si la ce data anume.
In concluzie, raționamentul tribunalului încalcă dispozitiile legale, in primul rand dispozitiile legale referitoare la citare atunci când apreciază că dovada luării la cunoștință despre un proces poate fi făcută printr-o citație necomunicată la adresa părții, iar mai departe la momentul la care răstoarnă sarcina probei, atunci când reține că pârâtele ar fi trebuit să probeze că mama lor le-ar fi comunicat citațiile cu întârziere.
În ce privește situația pârâtului R. M., Curtea reține că într-adevăr acesta figurează cu domiciliul în actul de identitate în . i-a fost comunicată citația pentru primul termen de judecată în fața instanței de fond, la 19.11.2009 (proces verbal de comunicare depus la fila 23 dosar fond), însă în cauză s-a făcut proba certă a faptului că acesta nu locuiește efectiv la această adresă, cu adeverința depusă la fila 34 dosar fond, emisă de Asociația de proprietari din ., . 2, care atestă că acesta locuiește în acel imobil din anul 2001, coroborat iarăși cu adeverința aflată la fila 41 emisă de Asociația de proprietari din ., . că și acest pârât s-a mutat din imobil în anul 2001, și că la adresa din . de atunci doar două persoane, respectiv I. V. și numitul G. M..
Cu privire la acest aspect, Curtea constată că în discuție intră noțiunea de domiciliu și că această noțiune desemnează, potrivit legii civile, locuința permanentă sau principală într-un anume loc, cu referire la care se produc unele consecințe juridice. Decretul nr. 31/1954 (art. 13) prevede că domiciliul unei persoane fizice este acolo unde ea își are locuința statornică sau principală.
În consecință, dacă din perspectiva cerințelor legate de evidența persoanelor stabilite de OUG nr. 97/ 2005, obligații fiscale, etc, pârâtul R. M. este considerat că are domiciliul legal în . cât are încă în actul de identitate înscris acest domiciliu, din punctul de vedere al dreptului civil domiciliul unei persoane fizice este acolo unde ea își are locuința statornică sau principală.
În cauză, se discută nu astfel de chestiuni de fiscalitate sau evidenta a persoanelor, ci se discută momentul de la care acest pârât a luat cunoștință despre decesul tatălui său prin comunicarea citației în prezentul proces.
Or, în condițiile în care s-a făcut proba certă că acesta nu locuiește efectiv în . cu totul altă adresă, fapt reținut ca atare și de către tribunal, iarăși comunicarea citației la adresa . nu poate fi considerată că a adus la cunoștința acestui pârât decesul tatălui său, fiind și sub acest aspect valabile toate considerațiile făcute mai sus când s-a analizat situația celorlalte două pârâte.
Nu are nicio semnificație în această analiză culpa pârâtului R. M. de a nu-si fi schimbat actul de identitate corespunzător noului domiciliu, după cum nu are nicio semnificație nici dacă din punctul de vedere al Codului de procedură civilă procedura de citare în prezentul proces s-a îndeplinit legal sau nu, prin comunicarea făcută la adresa din .> Repetăm, ceea ce se analizează la acest moment, este data și modalitatea în care pârâții au luat cunoștință despre decesul tatălui lor, de aceea, analiza poartă asupra elementelor relevante sub aceste aspecte.
Iar în ce privește pe pârâtul R. M., relevant în această analiză este că odată ce s-a făcut proba certă a faptului că acesta nu locuia în . ca atare de către tribunal, acesta nu poate fi considerat că a luat cunoștință despre proces, și deci despre decesul tatălui lui, la data comunicării citației la acea adresă, și mai departe, pentru aceleași argumente expuse mai sus, revenea reclamanților sarcina probei luării totuși la cunoștință, în pofida acestei împrejurări, în mod greșit tribunalul răsturnând sarcina probei și punând-o pe umerii pârâtului.
În concluzia celor expuse, Curtea constată că greșit tribunalul a reținut că cererea de repunere in termenul de optiune succesorala nu ar fi fost formulata in termenul de 1 luna prevazut de art. 19 din Decretul nr. 167/ 1958.
Mai departe, pe fondul cererii de repunere în termen, Curtea constată de asemenea că tribunalul a pronunțat o soluție greșită, cu încălcarea art. 700 C.civ. si art. 19 din Decretul nr. 167/ 1958.
Sub acest aspect, tribunalul motiveaza ca pentru a fi apreciată o cauză de repunere în termenul de opțiune succesorală, tăinuirea decesului defunctului trebuie să se fi produs cu rea credință.
Curtea constată că instituția repunerii în termen reglementată de art. 19 din Decretul nr. 167/1958 nu instituie nicăieri condiția relei credințe a vreunei persoane care să fi produs imposibilitatea pentru o altă persoană de a îndeplini un act în termenul legal, ci, singura condiție prevăzută legal este aceea a existenței unor cauze obiective care exclud culpa persoanei care nu a îndeplinit actul supus prescripției în termenul legal.
Anume, art. 19 din Decretul nr. 167/ 1958 prevede ca „Instanta judecatoreasca sau organul arbitral poate, in cazul in care constata ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescriptie a fost depasit, sa dispuna chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea actiunii, ori sa incuviinteze executarea silita.”
Așadar, singura condiție pe care textul legal o instituie este aceea a existentei unor cauze temeinice, ceea ce semnifica motive obiective, dincolo de culpa partii, indiferent de ce natura au fost acele cauze si daca se constituie in imprejurari imputabile cuiva sau nu.
In consecinta, singura conditie care trebuia analizata de tribunal era aceasta, anume existența unor cauze temeinic justificate care i-au împiedicat pe pârâți să-și exercite dreptul de opțiune succesorală de pe urma decesului tatălui lor, înăuntrul termenului de 6 luni de la acest deces.
Or, sub acest aspect tribunalul retine initial ca „acceptand teza conform careia paratii nu tineau legatura cu tatal lor si familia acestuia, confirmata de altfel si de martorii audiati in apel” si stabeste asadar sub aspectul situatiei de fapt ca paratii nu au fost in legatura cu defunctul, dar motiveaza deloc legat de caracterul justificat sau nu al acestor imprejurari ca motive pentru repunerea in termen, marginindu-se la a arata ca „simpla susținere că faptul decesului a fost tăinuit de către reclamanți, nu este suficientă”, și că „pentru a fi apreciată o cauză de repunere în termenul de opțiune succesorală, tăinuirea decesului defunctului trebuie să se fi produs cu rea credință”.
. singurele referiri facute de tribunal pe fondul cererii de repunere in termenul de optiune succesorala, restul motivării tribunalului vizand doar situația luării la cunoștință despre proces, ceea ce a vizat termenul de introducere a cererii de repunere în termenul de acceptare a succesiunii, iar nu fondul acestei cereri.
Situația luării la cunoștință despre deces, odată cu comunicarea citației în prezentul proces sau ulterior, era plasată oricum după împlinirea termenului de acceptare a succesiunii de 6 luni calculat de la data decesului 12.08.2008, astfel încât toate aceste considerații nu mai puteau viza decât termenul de introducere a cererii de repunere în termenul de acceptare a succesiunii, iar nu fondul acestei cereri.
De aceea, Curtea constata ca pe fondul cererii de repunere în termenul de opțiune succesorală, soluția tribunalului este nelegală, dată cu încălcarea art. 19 din Decretul nr. 167/ 1958, intrucat s-a adaugat la acest text legal o conditie neprevazuta de legiuitor ( a relei credinte a partii adverse ), iar pe de alta parte, faptul retinut chiar de catre tribunal al inexistentei oricarei relatii intre parati si tatal lor avea semnificatia unor cauze justiticate conform textului legal in discutie.
În aceste condiții reținute de către instanțele de fond, anume că nu a existat niciun fel de legătură între pârâți și tatăl lor sau vreo altă legătură de familie care să le permită acestora să cunoască faptul decesului, Curtea constată că acesta reprezintă un motiv justificat, independent de culpa pârâților, pentru care aceștia nu și-au putut exercita dreptul de opțiune succesorală în termenul de 6 luni de la data decesului, fiind perfect întemeiată cererea lor de repunere în termen.
Curtea constată de altfel că motivarea tribunalului a fost in sensul ideii ca paratii au luat la cunoștință despre deces în noiembrie 2009, deci că nu au fost în măsură să exercite dreptul de opțiune succesorală înăuntrul termenului de 6 luni, întrucât nu au avut cunoștință de deces anterior, deci în ultimă instanță, că aceștia au fost împiedicați să-și exercite dreptul de opțiune succesorală.
În concluzia tuturor celor expuse, Curtea constată că cererea de repunere în termenul de acceptare a succesiunii formulată de pârâți a fost depusă în termenul legal și este fondată, aceștia fiind împiedicați din împrejurări mai presus de voința lor, să exercite dreptul de opțiune succesorală în termenul legal.
Curtea constată și că aceștia și-au exercitat dreptul de opțiune succesorală, chiar prin cererea de repunere în termen, prin care au declarat în mod expres că înțeleg să accepte moștenirea.
Această manifestare de voință îi pune pe aceștia în situația de succesibili acceptanți ai moștenirii, față de calitatea lor de descendenți de grad I față de defunct.
Curtea constată mai departe că soluția instanțelor de fond fiind de respingere a cererii de repunere în termen, pricina s-a soluționat fără luarea în considerare a pârâților ca succesibili acceptanți, ceea ce impune, în condițiile art. 312 Cod procedură civilă, trimiterea spre rejudecare a cauzei chiar la prima instanță, pentru ca pricina să fie rejudecată cu luarea în considerare a pârâților ca mostenitori, ceea ce implică reanalizarea fondului cauzei in mod corespunzator, cu respectarea chestiunilor dezlegate prin prezenta decizie de recurs referitoare la calitatea de mostenitori a paratilor C. F. A., S. (R.) G. și R. M., conform art. 315 C.pr.civ..
În concluzia celor expuse, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de recurenții pârâți C. F. A., S. (R.) G. și R. M., va modifica decizia recurată, va admite apelul și va desființa în tot sentința apelată cu trimitere spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 1 a cererii principale, cererii reconvenționale și cererii conexe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității recursului.
Admite recursul declarat de recurenții pârâți C. F. A., S. (R.) G. și R. M., împotriva deciziei civile nr. 72A/29.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți R. I., R. A. M. și R. C..
Modifică decizia recurată.
Admite apelul declarat de apelanții pârâți C. (F. R.) F. – A., S. (fostă R.) G. Și R. M., împotriva sentinței civile nr._/3.10.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București
Desființează în tot sentința apelată și trimite spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 1 cererea principală, cererea reconvențională și cererea conexă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. F. G. D. L. M. D. Z.
GREFIER
S. V.
Red. D.F.G.
Tehnored. T.I.
2 ex./28.01.2015.
Jud. apel:
B. C. L.
P. L. E.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 5/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 82/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
