Succesiune. Decizia nr. 741/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 741/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-04-2013 în dosarul nr. 741/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.741
Ședința publică de la 22 aprilie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă S. A., împotriva deciziei civile nr.588 A din 24.05.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. V..
Cauza are ca obiect – succesiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat S. M., în calitate de reprezentant al recurentei-pârâte S. A., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 15.04.2013, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar și avocat C.-H. A., în calitate de reprezentant al intimatului-reclamant S. V., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 01.04.2013, emisă de Baroul București, depusă la dosar fila 23.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură, a unei întâmpinări formulate de intimatul-reclamant S. V., la data de 12.04.2013.
Se mai învederează împrejurarea că recurenta–pârâtă S. A. a depus la dosar, chitanța CEC în sumă de 28,5 lei reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță prin rezoluția administrativă și timbru judiciar în valoare de 3 lei.
Curtea acordă cuvântul asupra excepției tardivității recursului invocată prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimatul-reclamant și a nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în vreunul din motivele prevăzute de dispozițiile art. 304 din Codul de procedură civilă, urmând ca reprezentantul recurentei-pârâte să susțină concluziile sale atât cu privire la combaterea excepțiilor de ordine publică invocate pe calea întâmpinării sub toate aspectele pe care înțelege să-și formuleze aceste apărări cât și motivele de recurs.
Avocatul intimatului-reclamant solicită admiterea excepției de tardivitate a formulării recursului pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar, având în vedere că decizia civilă pronunțată de Tribunalul București a fost comunicată ambelor părți la data de 12.10.2012. Recurenta a semnat de primirea deciziei civile, astfel cum reiese din dovada de comunicare aflată la fila 43 din dosarul de apel în rejudecare și față de aceste împrejurări se constată că, începând cu data de 12.10.2012, recurenta a luat cunoștință în concret de soluția pronunțată în apel, astfel încât, de la acea dată, avea la dispoziție 15 zile, potrivit art.301 din Codul de procedură civilă, să promoveze recurs împotriva deciziei atacate. Faptul că recurenta avea domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la reprezentantul său ales și la adresa acestuia nu a fost comunicată hotărârea, nu are relevanță asupra termenului în care recurenta putea formula recurs, câtă vreme recurenta a intrat în posesia hotărârii atacate la 12.10.2012 și avea posibilitatea să aducă la cunoștință reprezentantului ales faptul că i s-a comunicat decizia civilă.
În concluzie, solicită admiterea excepției și a se constata că recursul a fost formulat peste termenul de 15 zile prevăzut de art.301 din Codul de procedură civilă.
În ceea ce privește excepția nulității recursului solicită a fi admisă, având în vedere că nici unul motivele de recurs invocate nu se încadrează în vreunul din motivele prevăzute de art.304 din Codul de procedură civilă; în fapt, recurenta este nemulțumită de modalitatea în care instanța de apel a soluționat și interpretat probele de la dosar.
Avocatul recurentei-pârâte depune la dosar o cerere de comunicare a hotărârii atacate și solicită să se constate că, pe parcursul soluționării procesului, partea pe care o reprezintă a avut domiciliul ales la Cabinetul de avocatură M. R.-C., iar instanța de apel a ignorat acest drept al recurentei de a comunica hotărârea la domiciliul ales.
Arată că, motivul pentru care a ales acest domiciliu este acela că partea pe care o reprezintă are o vârstă înaintată și comunică cu aceasta prin intermediul unui nepot.
De asemenea, arată că, la data de 06.12.2012, a formulat o cerere de comunicare a deciziei pronunțată de Tribunalul București, iar la data de 23.01.2013 a fost comunicată hotărârea la adresa indicată, astfel că, de la acel moment, a luat cunoștință de existența hotărârii, motiv pentru care a formulat cererea de recurs în termenul de 15 zile prevăzut de lege.
În concluzie, arată că a luat cunoștință de hotărârea atacată la data de 23.01.2013 iar motivele de recurs au fost formulate în termenul legal de 15 zile prevăzut de lege, respectiv la 24.01.2013.
În ceea ce privește excepția nulității recursului solicită a fi respinsă și a se constata că motivele de recurs au fost invocate astfel cum prevăd dispozițiile legale, apreciind că sunt incidente în cauză dispozițiile art.304 pct.8 și 9 din Codul de procedură civilă.
Cu privire la motivele de recurs, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate în sensul respingerii apelului și menținerea sentinței civile pronunțată de instanța de fond ca temeinică și legală .
Menționează că sunt incidente în cauză dispozițiile art.304 pct.8 și 9 din Codul de procedură civilă, întrucât instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea dispozițiilor legale, respectiv cu încălcarea dispozițiilor art.689 alin.2 și art.700 alin.1 din Codul civil, în sensul că nu ar fi aplicabilă cauzei acceptarea tacită a succesiunii de către intimatul S. V..
Deși instanța de apel consideră ca act de acceptare tacită a moștenirii, preluarea de către intimatul-pârât a autoturismului marca Dacia, realizând o aplicare greșită a dispozițiilor art.689 alin.2 din Codul civil, solicită a se efectua o verificare succintă a probatoriului și a fi descalificată această preluare ca având calitate de acceptare a moștenirii.
Arată că autoturismul era fără valoare materială, nefuncțional la momentul preluării, iar scopul preluării nu a fost de a dobândi, poseda, conserva un bun din masa succesorală, ci de a depozita acel bun, lăsându-l să se deprecieze, pentru ca, ulterior, să fie dus la fier vechi.
La întrebarea instanței, care este starea actuală a autoturismului și la ce dată a intrat în posesia pârâtei, avocatul recurentei-pârâte învederează că autoturismul a intrat în posesia recurentei la 7 ani după ce a fost depozitat în curte și apoi a fost vândut la fier vechi de către intimat.
Avocatul intimatului-reclamant învederează că autoturismul a fost vândut la fier vechi de către intimat, prin intermediul unei cunoștințe, care s-a ocupat de acest lucru.
În concluzie, avocatul recurentei-pârâte solicită să se constate că pârâta este unica moștenitoare legală a defunctului S. Ș., acceptantă voluntar și tacit, intimatul-pârât S. V. fiind străin de moștenire prin neacceptarea acestuia, în termenul legal de opțiune de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, fără cheltuieli de judecată.
Avocatul intimatului-reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca temeinică și legală, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._, la data de 09.01.2009, reclamanta S. A. a chemat în judecată pe pârâtul S. V., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate deschisă succesiunea defunctului S. Ș., soțul său, decedat la data de 31.10.1998 în București, sector 4.
In privința bunurilor a solicitat să se constate că masa succesorală lăsată de către defunctul S. Ș. se compune din: dreptul de 1/2, respectiv 50% din bunul imobil, proprietate comună în devălmășie, situat în București, .. 3, ., ., sector 4, compus din 2 camere de locuit cu o suprafață utilă de 43,56 mp, având o cotă indiviză de 2,42% din suprafața comună de folosință a imobilului; dreptul de 1/2, respectiv 50% din bunul imobil, proprietate comună în devălmășie, situat în . M., nr. 130, județul M., compus din casa de locuit, formată din parter și un etaj, în suprafață de 70,19 mp și teren în suprafață de circa 250 mp; dreptul de ½, respectiv 50% dintr-un număr de 206 acțiuni, proprietate comună în devălmășie; dreptul de ½, respectiv 50% din bunul mobil, autoturism marca Dacia 1310, proprietate comună în devălmășie.
In privința moștenitorilor, a solicitat să se constate că reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare, este unica moștenitoare a defunctului S. Ș. si că pârâtul S. V., unicul copil legitim al defunctului S. Ș., este străin de moștenire, prin neacceptarea acesteia în termenul legal de opțiune succesorală, fiind renunțător tacit potrivit art.698 și urm. C.civ.
Totodată a solicitat sa se dispună atribuirea întregii mase succesorale rămase de pe urma defunctului S. Ș. către reclamantă, care a acceptat voluntar tacit pur și simpla moștenirea potrivit art. 690 C.civ.; cu cheltuieli de judecată.
A învederat reclamanta că pârâtul S. V., este copilul legitim al defunctului dintr-o altă căsătorie, că pârâtul S. V. a participat la înmormântarea tatălui său în data de 31.10.1998, iar din acel an și până în prezent nu a acceptat sub nicio formă succesiunea defunctului, fiind renunțător și străin de moștenire potrivit art. 696 și urm. C.civ.
Reclamanta a menționat că a acceptat succesiunea soțului său în formă voluntară tacită, potrivit art. 689 și urm. C.civ., comportându-se de la data decesului acestuia și până în prezent ca un verus dominus asupra tuturor bunurilor ce compun masa succesorală, întreprinzând acte de dispoziție, posesie și folosință neîntreruptă cu privire la bunurile succesorale și acte de administrare definitivă, respectiv renovări la bunurile imobile, precum recondiționarea acoperișului, zugrăveli interioare și exterioare și modificări, plata impozitelor și cheltuieli de întreținere a bunurilor succesorale, din data de 01.03.1999 a achitat impozitul pentru imobilul situat în București, .. 3, ., ., sector 4, precum și cheltuielile de întreținere a acestuia conform adeverinței nr. 25/10.11.2008 eliberată de Asociația de Locatari a blocului.
Pârâtul S. V. a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat să se respingă acțiunea reclamantei ca neîntemeiată și să se constate deschisă succesiunea defunctului S. Ș., tatăl său, decedat la data de 31.10.1998 în București, sector 4, atribuirea către pârât a cotei de ¾ din masa succesorală enunțată anterior iar cota de ¼ din masa succesorală să se atribuie reclamantei în calitate de soție supraviețuitoare.
Prin încheierea de admitere în principiu din 12.06.2009, instanța a stabilit cu caracter interlocutoriu: admiterea în parte, în principiu, a cererii principale, astfel cum a fost restrânsă, formulată de reclamanta-pârâtă S. A. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant S. V.; respingerea, în principiu, a cererii reconvenționale formulată de pârâtul-reclamant S. V. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă S. A., s-a constatat deschisă succesiunea defunctului S. Ș., decedat la data de 31.10.1998, cu ultimul domiciliu în București, . nr. 3, sector 4.De asemenea a stabilit ca masa succesorală rămasă de pe urma defunctului S. Ș. se compune din: cota de ½ din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.27, situat în București, . nr. 3, ., ., cealaltă cotă de ½ din dreptul de proprietate asupra apartamentului menționat aparținând reclamantei-pârâte S. A., ca urmare a calității acestui imobil de bun comun, dobândit de reclamanta-pârâtă în timpul căsătoriei cu defunctul S. Ș.; cota de ½ din dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Dacia 1310, culoare roșie, an de fabricație 1983, nr. de identificare_, nr. de înmatriculare 1-B-_, cealaltă cotă de ½ din dreptul de proprietate asupra autoturismului menționat aparținând reclamantei-pârâte S. A., ca urmare a calității acestui bun mobil de bun comun, dobândit de reclamanta-pârâtă în timpul căsătoriei cu defunctul S. Ș.; 206 de acțiuni cu numerele de ordine de la_ la_ la Societatea Comercială Competrol, conform certificatului de acționar nr._/14.08.1996.
In privința moștenitorilor de pe urma defunctului S. Ș. instanța a constatat ca a rămas ca unic moștenitor legal reclamanta-pârâtă S. A., în calitate de soție supraviețuitoare, pârâtul-reclamant S. V., fiind străin de moștenirea defunctului S. Ș., prin neacceptarea moștenirii în termenul legal de opțiune succesorală.
Prin sentința civilă nr.6371/12.11.2009, Judecătoria Sectorului 4 București a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, a admis în parte cererea principală astfel cum a fost restrânsă formulată de reclamanta pârâtă S. A. în contradictoriu cu pârâtul reclamant S. V., a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant în contradictoriu cu reclamanta pârâtă ca neîntemeiată, a constatat deschisă succesiunea defunctului S. Ș., decedat la data de 31.10.1998, cu ultimul domiciliu în București, .. 3, sector 4, a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului S. Ș. se compune din: cota de ½ din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 27 situat în București, .. 3, ., sector 4, cealaltă cotă de ½ din dreptul de proprietate asupra apartamentului menționat aparținând reclamantei pârâte S. A., ca urmare a calității acestui imobil de bun comun, dobândit de reclamanta pârâtă în timpul căsătoriei cu defunctul S. Ș.; cota de ½ din dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Dacia 1310, culoare roșie, an de fabricație 1983, nr. de identificare_, nr. de înmatriculare 1-B-_, cealaltă cotă de ½ din dreptul de proprietate asupra autoturismului menționat aparținând reclamantei pârâte S. A., ca urmare a calității acestui bun mobil de bun comun, dobândit de reclamanta pârâtă în timpul căsătoriei cu defunctul S. Ș.; 206 de acțiuni cu numerele de ordine de la_ la_ la Societatea Comercială Competrol, conform certificatului de acționar nr._/14.08.1996, a constatat că de pe urma defunctului S. Ș. a rămas ca unic moștenitor legal reclamanta pârâtă S. A., în calitate de soție supraviețuitoare, a constatat că este străin de moștenirea defunctului S. Ș., prin neacceptarea moștenirii în termenul legal de opțiune succesorală, pârâtul reclamant Șava V., în calitate de fiu al defunctului dintr-o căsătorie anterioară și a luat act de renunțarea reclamantei pârâte S. A. la judecata capătului de cerere privind imobilul, teren și construcție, situat în . M. nr. 130, jud. M..
Împotriva acestei sentințe și a încheierii de admitere în principiu din data de 12.06.2009, a declarat apel pârâtul reclamant S. V., criticând soluția instanței de fond, pentru nelegalitate și netemeinicie, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a Civilă, sub nr._, la data de 10.05.2010.
Prin decizia civilă nr.1300/09.12.2010, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins apelul formulat de apelantul pârât-reclamant împotriva sentinței civile nr.6371/12.11.2009, ca nefondat.
Împotriva deciziei instanței de apel a formulat recurs reclamantul S. V..
Prin decizia civilă nr.1835/R/2011 Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis recursul, a casat decizia din apel și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr._ * la data de 06.02.2012.
Prin decizia civilă nr.588/24.05.2012, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul declarat de apelantul-pârât-reclamant S. V., a schimbat, în parte, încheierea din 12.09.2009 a Judecătoriei Sectorului 4 București, în sensul că a admis în principiu cererea reconvențională, a constatat că au calitatea de moștenitori ai defunctului S. Ș. reclamanta-pârâtă cu o cotă de ¼ din masa succesorală, iar pârâtul-reclamant cu o cotă de ¾ din masa succesorală, a menținut celelalte dispoziții ale încheierii și a dispus desființarea sentinței civile apelate și a trimis cauza în vederea continuării judecății cu privire la ieșirea din indiviziune.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente de fapt și de drept:
În aprecierea probatoriului, tribunalul a plecat de la faptul de netăgăduit că autoturismul Dacia 1310 a fost dus, finalmente, în curtea locuinței din comune Berceni a socrilor pârâtului-reclamant (aspect recunoscut inclusiv de către reclamantă la interogatoriul luat de prima instanță).
Or, în lipsa unor argumente contrare ale reclamantei care să justifice într-o manieră probată faptul că predarea autoturismului către socrii fiului său vitreg plecat din țară (apelantul) ar fi avut loc în virtutea unei înțelegeri directe a reclamantei cu aceștia în sensul de a le da bunul cu un titlu oarecare, prezumția care capătă greutate este aceea că autoturismul a ajuns în curtea socrilor apelantului pârât la dorința acestuia din urmă, după decesul defunctului său tată.
Este adevărat că singur acest fapt nu dovedește în sine acceptarea moștenirii prin preluarea bunului de către apelantul-pârât, însă probatoriul trebuie interpretat în mod coroborat și trebuie să plece de la un fapt necontestat, cum este cel enunțat mai sus.
Ținând cont că apelantul-pârât și-a justificat acceptarea tacită prin faptul că după decesul tatălui său s-a înțeles cu reclamanta (mama sa vitregă) să preia autoturismul rămas în masa succesorală, această susținere devine credibilă tocmai prin faptul că finalmente, în mod necontestat, autoturismul a ajuns în custodia socrilor celui dintâi, în condițiile în care acesta nu se afla în țară (și în condițiile în care intimata-reclamantă nu era posesor de permis de conducere).
Rămâne de stabilit în ce măsură această prezumție se coroborează și este confirmată de celelalte probe sau, dimpotrivă, trebuie înlăturată și rămâne de văzut în ce măsură a reprezentat un act de acceptare a moștenirii și facă acest act a fost făcut în termenul de 6 luni.
Or, tribunalul a observat că modul în care se coroborează depoziția martorului Ț. I., audiat în rejudecarea apelului și cea a martorului I. V., audiat în primă instanță (cu toate eventualele inadvertențe generate de perioada lungă scursă de la data faptelor și până la momentul audierii) duce la concluzia că după înmormântare părțile s-au înțeles ca apelantul să preia în proprietate autoturismul, iar acesta s-a comportat ca proprietar al autoturismului (fără vreo opoziție din partea intimatei-reclamante) și bunul a fost transportat la socrii săi chiar de către martorul I. V..
Este de remarcat că, prin eventuale inadvertențe, depozițiile celor doi martori luate separat sau chiar împreună, deși credibile, nu ar fi generat certitudine, însă coroborarea acestora cu faptul necontestat al transportării automobilului în curtea socrilor apelantului-pârât conturează certitudinea concluziei de mai sus.
Din punctul de vedere al instanței actul de acceptare a moștenirii s-a petrecut în momentul în care părțile au convenit preluarea autoturismului de către apelant, când acesta din urmă și-a exprimat voința în acest sens (înțelegere care s-a petrecut la relativ scurt timp după decesul lui de cuius, adică cu prilejul înmormântării – vezi declarația martorului I. V.), adică în interiorul termenului de 6 luni de la data decesului, momentul transportului bunului în curtea socrilor pârâtului având o importanță mai redusă, acest transport reprezentând doar preluarea materială a unei posesii care fusese preluată deja, juridic vorbind, din momentul convenției părților și a efectuării a diferite acte materiale cu privire la autoturism de către apelantul-pârât prin intermediul martorilor, pe care îi solicitase să se ocupe de mici lucrări de întreținere a vehiculului.
Observând și gradul scăzut de credibilitate al depozițiilor martorei R. G., propusă de intimata reclamantă (martoră care a revenit succesiv asupra declarației inițiale și apoi asupra revenirii – vezi filele 167, 204 și, în fine, 220-223 din dosarul primei instanțe, revenirea asupra revenirii fiind necredibil justificată).
Față de cele de mai sus, tribunalul a apreciat că apelantul a acceptat tacit succesiunea prin faptul că a înțeles să preia în posesie autoturismul aflat în masa succesorală, preluare care a avut loc în termenul legal de prescripție, astfel că, în baza art.296 Cod procedură civilă, a fost schimbată în parte încheierea de admitere în principiu din 12.09.2009, în sensul admiterii în principiu a cererii reconvenționale formulată de pârâtul-reclamant și a constatării că ambele părți au calitatea de moștenitori ai defunctului S. Ș., reclamanta pârâtă cu o cotă de ¼ ca soție supraviețuitoare, iar pârâtul reclamant cu o cotă de ¾ în calitate de fiu, și au fost menținute dispozițiile referitoare la constatarea deschiderii succesiuni și a componenței masei succesorale.
Întrucât prima instanță, urmare a soluției dată în încheierea de admitere în principiu cu privire la calitatea de moștenitor unic a reclamantei, nu a mai administrat probatoriu cu privire la efectuarea partajului conform cotelor și în condițiile schimbării în apel a soluției cu privire la calitatea și cotele părților, constatând că nu s-a efectuat în prima instanță o judecată cu privire la partaj, tribunalul, în baza art. 297 Cod procedură civilă a desființat sentința civilă apelată și a trimis cauza în vederea continuării judecății cu privire la ieșirea din indiviziune.
Este de precizat că, deși din lectura acțiunii introductive de instanță și a cererii reconvenționale, rezultă că formularea este ambiguă cu privire la existența unei solicitări de partajare, totuși se remarcă faptul că în concluziile scrise anterioare încheierii de admitere în principiu pârâtul-reclamant este mai puțin echivoc și solicită expertiză pentru stabilirea loturilor și sultelor, iar, pe de altă parte, însăși instanța a considerat că se impune pronunțarea unei încheieri de admitere în principiu, ceea ce nu își avea sens dacă nu s-a fi considerat învestită și cu o solicitare de partaj.
Este de remarcat, totodată, procedeul inedit al primei instanțe de a pronunța o încheiere de admitere în principiu prin care să constate că reclamanta este unic moștenitor, în locul unei sentințe, pentru a se da ulterior termene deși cauza fusese practic rezolvată integral prin încheierea de admitere în principiu, după cum tot inedită este și respingerea „în principiu” a cererii reconvenționale.
Prin recursul declarat împotriva acestei din urmă decizii, reclamanta a susținut că, instanța de apel a interpretat greșit dispoziția art.689 alin.2 din Codul Civil, în măsura în care actul succesibilului poate primi și o altă interpretare și, tocmai de aceea, actele echivoce nu pot constitui o manifestare tacită a voinței de a accepta moștenirea. Instanța își fundamentează soluția pronunțată pe prezumții fără a le corobora cu probele administrate în cauză și, tocmai de aceea, instanța de recurs poate realiza o verificare succintă a probatoriului și să descalifice acea preluare a unui bun mobil ca având calitate de acceptare a moștenirii. Autoturismul preluat de intimat nu avea valoare materială iar la momentul preluării scopul intimatului a fost acela de a depozita un bun, lăsându-l să se deprecieze. Acest aspect este confirmat de declarațiile martorilor recurentei reclamante și, în această împrejurare, intimatul nu a făcut acte de acceptare expresă sau tacită a moștenirii, astfel cum rezultă din interpretarea dispoziției art.700 din Codul civil.
Reclamanta a demonstrat, în condițiile prevăzute de dispoziția art.1169 din Codul civil că, este singura care, în calitate de moștenitor acceptant, a achitat impozitele privitoare la imobil precum și cheltuielile făcute cu administrarea și conservarea definitivă a bunurilor succesorale, în timp ce, intimatul pârât nu și-a dovedit afirmațiile prin probe concludente și a avut o atitudine contrară art. 129 din Codul de procedură civilă. Simpla preluare a unui bun din masa succesorală nu poate fi calificată o acceptare tacită a succesiunii fără a fi avut în vedere scopul pentru care s-a realizat această preluare și valoarea bunului preluat din masa succesorală, aspecte ignorate cu desăvârșire de instanța de apel prin soluția pronunțată.
În drept, au fost indicate dispozițiile art.304 pct.8 și 9 din Codul de procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului și deliberând cu prioritate, în temeiul art.137 alin.1 Cod procedură civilă, asupra excepțiilor procesuale de procedură, absolute, peremptorii a tardivității și nulității recursului, excepții invocate pe calea întâmpinării, Curtea reține următoarele:
Conform art.3021 alin. 1 lit. c Cod procedură civilă, cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
În conformitate cu art.301 Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, acesta fiind un termen legal, imperativ de decădere.
Potrivit dispozițiilor art.303 Cod procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs. Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
Curtea reține că decizia civilă nr.588A din 24.05.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, i-a fost comunicată recurentei– pârâte S. A. la data de 12.10.2012, astfel cum rezultă din dovada de comunicare a hotărârii, aflată la fila 43 din dosarul nr._ însă această comunicare s-a realizat cu nerespectarea prevederilor art. 93 din Codul de procedură civilă. Recurenta reclamantă a avut, pe perioada derulării căii de atac a apelului, un domiciliu procesual iar citarea sa a fost realizată, ca și comunicarea deciziei recurate, în mod greșit, la domiciliul părții; dându-se curs cererii de comunicare a deciziei, comunicarea acestui din urmă act procedural s-a realizat, în mod valabil, la data de 23.01.2013.
În acest context, potrivit cu dispozițiile art.93 și ale art.310 din Codul de procedură civilă, excepția tardivității declarării recursului nu a putut fi primită.
În privința excepției nulității recursului, Curtea a apreciat că aceasta este însă întemeiată.
Deși recurenta indică temeiul de drept al recursului ca fiind dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 din Codul de procedură civilă, Curtea consideră că, niciuna din criticile mai sus enunțate nu se încadrează în ipoteza textelor menționate.
Recursul este cale extraordinară de atac ceea ce presupune că, promovarea acestuia se realizează doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege. Deși recurenta indică, în memoriul de recurs, faptul că, instanța de apel nu a dat o interpretare corectă dispozițiilor art. 700, 689, 1169 din Codul civil și ale art. 129 din Codul de procedură civilă, în realitate, argumentele expuse vizează netemeinicia hotărârii: modul în care instanța de fond a reținut situația de fapt și a interpretat probele.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va constata nul recursul formulat de recurenta pârâtă S. A. împotriva deciziei civile nr.588 A din 24.05.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă.
Văzând și dispoziția art. 274 din Codul de procedură civilă, Curtea va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția tardivității cererii de recurs.
Constată nul recursul declarat de recurenta-pârâtă S. A., împotriva deciziei civile nr.588 A din 24.05.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. V..
Obligă recurenta la 372 lei cheltuieli de judecată către intimat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B. I. B.
GREFIER
L. C.
Red.D.M.
Tehnored. D.M./cs
Ex.2/08.05.2013
T.B.Secția a IV-a Civilă – L.E.F.
- E.C.C.
Jud.sector 1 București – M.M.C.
| ← Cereri. Decizia nr. 150/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 749/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
