Legea 10/2001. Decizia nr. 548/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 548/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-03-2012 în dosarul nr. 548/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.548
Ședința publică din 26 martie 2012
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - F. P.
JUDECĂTOR - C. M. T.
JUDECĂTOR - M. A. N. G.
GREFIER - L. M. B.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de recurenții reclamanți M. V. și M. L., împotriva deciziei civile nr. 537 A din data de 09.06.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți D. O. N., C. G. C., C. V., D. S., N. S. A., T. T., T. D., M. G., M. F., C. C., cu intimatul pârât M. București prin Primarul General și cu intimata intervenientă F. R..
Cauza are ca obiect – Legea nr. 10/2001.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19.03.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de astăzi, hotărând următoarele:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
În dosarul nr._/3/2006 înregistrat pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a civilă, la data de 06.07.2006 (cauza ce a avut ca obiect acțiunea formulată de reclamanta F. R. în contradictoriu cu pârâtul M. BUCURESTI PRIN PRIMAR GENERAL, prin care se solicita rectificarea dispozițiilor nr. 3296/10.09.2004 și 2828/21.04.2004), s-au depus la data de 28.12.2007, cereri de intervenție în interes propriu formulate de D. O. N., D. S., N. S., T. TOMY, T. D. prin care se solicita instanței să se constate nulitatea absolută a dispozițiilor nr.2828/21.04.2004 și nr. 3296/10.09.2004, de către M. G., M. F., M. V., M. L. prin care se solicita să se constate nulitatea absolută a dispozițiilor nr. 4462/26.09.2005 și nr. 6206/20.07.2006, precum și de către C. V., C. C., prin care se solicita să se constate nulitatea absolută a dispoziției nr. 8176/25.05.2005.
Prin încheierea de ședință din data de 12.02.2008 pronunțată în dosarul nr._/3/2006, Tribunalul București a calificat cererile de intervenție ca cereri principale și a dispus, în baza art. 165 C.pr.civ., disjungerea judecării acestora, formarea unui dosar separat, respectiv dosarul nr._ .
La data de 11.03.2008, numita F. R. a depus cerere de intervenție în nume propriu în contradictoriu cu D. O. N., D. N. S., T. Tomy, T. D., M. G., M. F., C. V., C. C., M. V., M. L. și M. București prin Primarul General, prin care a solicitat respingerea acțiunii introduse de reclamanți și a invocat excepția lipsei calității procesuale active.
In motivare, s-a arătat că este proprietara imobilului din ., sector 4, acest bun fiind redobândit prin acțiuni în anularea contractelor de vânzare sau prin acțiuni de evacuare. S-a mai învederat că prin sentințele civile nr. 727/01.09.2004 și nr. 365/03.03.2006 pronunțate de Tribunalul București în dosarele nr. 624/2004 și nr._/3/2006, s-au respins acțiunile reclamanților de anulare a dispozițiilor pentru lipsa calității procesuale active.
In drept, au fost invocate art. 49 - 56 C.pr.civ.
Prin sentința civilă nr. 481/11.03.2008, s-a admis, din oficiu, excepția de necompetență materială și s-a dispus declinarea judecării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, dosarul fiind înregistrat pe rolul acesteia la data de 16.04.2008 sub nr._ .
La termenul de judecată din data de 19.06.2008, reclamanții M. V., M. L. au precizat cadrul procesual pasiv (fila 33), în sensul că înțeleg să se judece în contradictoriu cu Primăria Municipiului București și Primarul General.
Prin încheierea de la termenul din 11.09.2008, instanța a dispus unirea cu fondul a excepției lipsei calității active a reclamanților, invocată de intervenientă, in temeiul disp. art. 137 alin 2 C.pr.civ.
La termenul de judecată din 09.10.2008, instanța a calificat cererea de intervenție în interes propriu formulată de F. R., ca fiind o cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului M. București prin Primarul General.
Prin sentința civilă nr. 7301/09.10.2008, instanța a admis excepția necompetentei teritoriale, invocată din oficiu, și a dispus declinarea soluționării cauzei in favoarea Judecătoriei Sectorului 4, cauza fiind înregistrată ulterior pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 sub nr._, la data de 31.10.2008.
Prin sentința civilă nr. 6807/12.12.2008, Judecătoria Sectorului 4 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5, constatând intervenit conflictul negativ de competență.
Pentru soluționarea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă, unde a fost înregistrat sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 134/29.01.2009, Tribunalul București a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 la data de 18.03.2009, sub nr._ .
Prin încheierea din 18.06.2009 (fila 48), instanța a încuviințat pentru reclamanții C. V., C. C., M. V., M. L. și intervenienta, proba cu înscrisuri și s-a dispus emiterea unei adrese către Primăria Municipiului București pentru a se atașa actele care au stat la baza Dispozițiilor Primarului General nr. 2828/21.04.2004, 3104/21.06.2004, 3296/10.09.2004, 4662/26.09.2005, 6206/20.07.2006, nr. 8176/25.05.2007, în dosarul administrativ nr._, constituit în temeiul notificării nr. 3822/20.09.2001 formulată de F. R. (filele 62 - 495).
In cadrul probei cu înscrisuri, au fost depuse la dosar: sentința civilă nr. 432/11.04.2000 pronunțată de Tribunalul București, decizia civilă nr. 421/06.09.2000 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă, decizia civilă nr. 297/17.01.2007 pronunțată de Inalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală (filele 40 - 47), decizia civila nr. 271 A/30.03.2005 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 2327/Civ/2004, încheierea pronunțată la data de 16.02.2005 în dosarul nr. 2327/Civ/2004 de Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sentința civilă nr. 478/11.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._/3/2006, sentința civilă nr. 545 F/10.06.2004 pronunțată în dosarul nr. 578/2004 de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, sentința civilă nr. 973/11.11.2004 pronunțată în dosarul nr. 2427/2004 de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă.
Prin încheierea din 15.10.2009, instanța a luat act de precizarea reclamantei M. L., în sensul că numele acesteia este M. L., ca urmare a desfacerii căsătoriei.
La termenul din 14.01.2010, instanța a admis în principiu cererea de intervenție formulată de F. R., pentru considerentele reținute în cuprinsul încheierii și a dispus unirea cu fondul a excepția lipsei calității procesual active invocată de intervenientă.
Prin sentința civilă nr. 572 din 28.01.2010 pronunțată de Judecătoria sect. 5 București, în dosarul nr._, s-a respins excepția lipsei calității procesual active, ca neîntemeiată.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanții D. O. N., D. S., N. S., T. Tomy, T. D., M. G., M. F., C. V., C. G. C., M. V., M. (fostă M.) L., în contradictoriu cu pârâtul M. Bucuresti Prin Primarul General, și intervenienta F. R., ca neîntemeiată.
S-a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut următoarele considerente:
Deliberând asupra cauzei de față, instanța a analizat cu prioritate excepția lipsei calității procesual active, excepție absolută și peremptorie.
Astfel, a reținut că prin contractele de vânzare nr. 352/05.11.1996 (fila 36, dosar nr._ a Tribunalului București), nr. 608/30.09.1996 (fila 33, dosar nr._ a Tribunalului București), nr. 1348/15.01.1997 (fila 34, dosar nr._ a Tribunalului București), numiții M. V., M. L., M. G., M. F., respectiv C. V. și C. A. au dobândit în proprietate apartamentele nr. 1, 5, respectiv 2 din imobilul situat în ., sector 4. Prin contractele de închiriere nr. 1049/24.02.2000 (fila 37, dosar nr._ a Tribunalului București) și nr. 2728/21.12.2001 (fila 39, dosar nr._ a Tribunalului București și fila 276, dosar nr._ ) încheiate cu Primăria Municipiului București, reclamanții D. O. N., D. S., respectiv N. S., T. Tomy, T. D. au primit în folosință anumite spații din imobilul din .,sector 4.
De asemenea, s-a mai constatat că prin Dispoziția Primarului General nr. 2828/21.04.2004 (fila 41, dosar nr._ a Tribunalului București), s-a restituit intervenientei și numitului P. R. Ș. imobilul din ., sector 4, mai puțin apartamentele vândute în baza Legii nr. 112/1995, prin contractele de vânzare nr. 352/05.11.1996, nr. 608/30.09.1996, nr. 1348/15.01.1997, acest act fiind modificat prin Dispoziția Primarului General nr. 3104/21.06.2004 (fila 43, dosar nr._ a Tribunalului București), în sensul că bunul se restituie doar intervenientei, iar nu și lui P. R. Ș., întrucât acesta a renunțat la notificarea formulată.
De asemenea, prin Dispoziția nr. 3296/10.09.2004 (fila 45, dosar nr._ a Tribunalului București), se rectifica Dispoziția Primarului General nr. 2828/21.04.2004, în sensul că se retrocedează același imobil către intervenientă și se respinge notificarea depusa de către P. R. Ș., având în vedere că acesta renunțase la dreptul asupra imobilului, prin declarație autentificata la BNP E. D. I. sub nr. 3390/01.11.2002, iar aplicabilitatea dispoziției nr. 3104/2004 încetează.
Prin Dispoziția P.M.B. nr. 4662/26.09.2005 (fila 47, dosar nr._ a Tribunalului București), s-a restituit în natură intervenientei F. R. și apartamentul ce a făcut obiectul contractelor de vânzare nr. 352/05.11.1996 și nr. 608/30.09.1996, ca urmare a constatării nulității acestora, prin decizia civilă nr. 999/31.05.2005 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. 1660/2004 (filele 71 - 77, dosar nr._ a Tribunalului București) și devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 573/13.03.2006 pronunțată în dosarul nr._/2/2006 al Curții de Apel București (filele 78 - 83, dosar nr._ al Tribunalului București), precum și prin decizia civilă nr. 271 A/30.03.2005 a Curții de Apel București pronunțată în dosarul nr. 2327/2004 (filele 90 - 94, dosar nr._ al Tribunalului București) rămasă irevocabilă (a se vedea decizia civilă nr. 1259/30.05.2006 a Curții de Apel București din dosar nr._/2/2005 - filele 98 - 104, dosar nr._ a Tribunalului București).
Totodată, prin Dispoziția Primarului General nr. 6206/20.07.2006 (fila 49, dosar nr._ al Tribunalului București), s-a restituit intervenientei același imobil menționat în Dispoziția nr. 3296/10.09.2004, astfel cum a fost modificată prin Dispoziția P.M.B. nr. 4662/26.09.2005, precum și suprafața de 148 mp teren situată sub corpul de clădire A (mai puțin apartamentul 2, etaj 1, corp A vândut lui C. A. ți C. V., în baza Legii nr. 112/1995, prin contractul de vânzare nr. 1348/15.01.1997).
La data de 25.05.2007, s-a emis di Dispoziția P.M.B. nr. 8176 (fila 51, dosar nr._ al Tribunalului București), prin care s-a retrocedat intervenientei F. R. și apartamentul 2, etaj 1, corp A ce a făcut obiectul contractului de vânzare nr. 1348/15.01.1997, dat fiind că, prin decizia civila nr. 365/03.03.2006 a Tribunalului București pronunțată în dosarul nr._/3/2005 (filele 53 - 62, dosar nr._ al Tribunalului București), rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 291/13.02.2007 a Curții de Apel București (filele 64 - 69, dosar nr._ al Tribunalului București), s-a constatat nulitatea absolută a acestui contract.
S-a mai reținut că, prin sentința civilă nr. 481/11.03.2008 a Tribunalului București, prin care s-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sector 5, instanța a stabilit ca cererea reclamanților în nulitatea dispozițiilor emise de Primăria Municipiului București reprezintă o acțiune de drept comun întemeiată pe prevederile art. 109 C.pr.civ., aceștia justificând un interes prin invocarea unor drepturi locative asupra imobilului restituit, în sensul că, dacă s-ar desființa actele administrative de restituire a imobilului, bunul ar reveni în patrimoniul unității administrativ teritoriale, astfel încât părțile ar putea avea cel puțin speranța legitimă că ar continua exercitarea drepturilor de folosință asupra apartamentelor.
Având în vedere că această hotărâre a rămas irevocabila prin neatacare, pe de o parte, iar pe de altă parte prin sentința civilă nr. 134/29.01.2009 a Tribunalului București, prin care s-a soluționat conflictul de competență teritorială, s-a statuat că prezenta acțiune este o acțiune personală, de drept comun, reclamanții neavând deschisă calea procedurii speciale în justiție reglementată de art. 24 din Legea nr. 10/2001, instanța a precizat că aceștia justifică un interes în promovarea cererilor de chemare în judecată, motiv pentru care a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că, prin deciziile nr. 999/31.05.2005 și nr. 271 A/30.03.2005 ale Curții de Apel București, devenite irevocabile, s-au anulat contractele de vânzare cumpărare nr. 352/05.11.1996 și nr. 608/30.09.1996, având ca obiect apartamentul nr. 1, respectiv nr. 5 din imobilul situat în ., sector 4, iar prin decizia civilă nr. 365/03.03.2006 a Tribunalului București (filele 53 - 62, dosar nr._ al Tribunalului București), irevocabilă, s-a desființat și contractul de vânzare nr. 1348/15.01.1997, apreciind că reclamanții M. V., M. L., M. G., M. F., respectiv C. V. și C. A. au fost de rea credință la momentul încheierii actelor juridice.
In baza acestor hotărâri judecătorești, ce se bucură de autoritate de lucru judecat, s-au emis dispozițiile nr. 4662/2005 și nr. 8176/2007 prin care s-au restituit lui F. R. și apartamentele ce făceau obiectul contractelor de vânzare anulate, aceste acte administrative nereprezentând rectificarea dispozițiilor inițiale nr. 2828/21.04.2004 și nr. 3296/10.09.2004 și nici revocarea sau anularea acestora, ci o completare a lor. Este evident că prin Dispozițiile nr. 2828/21.04.2004 și nr. 3296/10.09.2004 nu se puteau restitui și apartamentele nr. 1, 2 și 5, întrucât acestea fuseseră înstrăinate.
Insa, ca urmare a apariției Legii nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001, s-a permis foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora de a formula acțiuni în nulitatea contractelor de vânzare, ceea ce s-a și întâmplat în cauză, intervenienta obținând deciziile mai sus menționate, prin care s-au anulat actele juridice de vânzare ce aveau ca obiect apartamentele nr. 1, 2 și 5 din imobilul situat în ., sector 4.
Unul din efectele admiterii acțiunilor în nulitate îl constituie faptul că bunul reintra în patrimoniul vânzătorului - M. București -, astfel încât unitatea deținătoare a putut soluționa favorabil cererea de restituire în natură și a respectivelor apartamente, motiv pentru care s-au emis dispozițiile nr. 2828/21.04.2004 și nr. 3296/10.09.2004. De altfel, intervenienta nu avea la dispoziție, pentru recuperarea în natură a imobilului, decât calea procedurii administrative reglementate de Legea nr. 10//2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, procedură care se finaliza cu eliberarea unei dispoziții. De altfel, Tribunalul București, prin decizia civilă nr. 365/03.03.2006, a respins acțiunea în revendicare formulată de intervenienta în contradictoriu cu C. V., C. C., D. O. N., ca inadmisibilă, apreciindu-se că aceasta are deschisă calea legii speciale, și anume procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001. Or, această procedură poate fi reluată, în situația în care se constata nulitatea contractelor de vânzare - cumpărare ce au vizează bunurile care nu au putut fi retrocedate în natură (a se vedea considerentele din decizia civilă nr. 365/03.03.2006 a Tribunalului București - fila 82).
De asemenea, instanța a mai observat că intervenienta F. R. a formulat notificare de restituire a întregului imobil, deci inclusiv a apartamentelor nr. 1, 2 și 5 (ce au făcut obiectul contractelor de vânzare nr. 352/1996, nr. 1348/1997 și nr. 608/1996), aceasta fiind înregistrată sub nr. 3822/20.09.2001 de către B. B., Rpileanu li B. (fila 120, dosar nr._ /3009), cu respectarea termenului prevăzut de art. 21 alin. 1 (devenit art. 22 alin. 1, prin republicare) din Legea nr. 10/2001 (6 luni de la data intrării în vigoare a legii - 14.02.2001 -, prelungit cu încă 6 luni prin OUG nr. 109/2001 și OUG nr. 145/2001), iar cererea depusă și înregistrată sub nr._/20.07.2005 (fila 294, dosar nr._ ), prin care se aducea la cunoștință Primăriei Municipiului București desființarea contractelor de vânzare nr. 352/1996 și nr. 608/1996 și se solicita, pe cale de consecință, restituirea în natură a apartamentelor nr. 1 și nr. 5, nu are natura unei noi notificări.
De asemenea, ca urmare a constatării nulității contractului nr. 1348/15.01.1997, prin decizia civilă nr. 365/03.03.2006 a Tribunalului București, irevocabilă prin decizia civilă nr. 291/13.02.2007 a Curții de Apel București, intervenienta a solicitat restituirea în natură și a apartamentului nr. 2, prin cererea înregistrată sub nr. 23.01.2007 (fila 348, dosar nr._ ), cerere care nu constituie o nouă notificare, ci reluarea primei, dat fiind modificarea situației de fapt. De altfel, art. 46 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 statuează că persoana îndreptățita, în cazul în care i s-a respins, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, acțiunea privind restituirea în natură a bunului solicitat, beneficiază de termenul de notificare prevăzut la art. 22 alin. (1), care curge de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești. Cum hotărârea prin care s-a respins acțiunea în revendicarea apartamentului nr. 2 a devenit irevocabilă la 13.02.2007, de la această dată curge termenul prevăzut de articolul mai sus menționat, astfel încât depunerea cererii din 23.01.2007 a fost făcută în termen.
Totodată, nici apărarea reclamanților C. V., C. C. și D. O. N., în sensul că titlul statului (Decretul nr. 92/1950) este un titlu valabil, astfel cum s-a reținut în sentința civilă nr. 432/11.04.2000 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 5091/1999 (ce a avut ca obiect acțiunea în revendicarea imobilului din ., sector 4 formulată de F. R. și R. Ș. în contradictoriu cu C.G.M.B. și Primăria Sectorului 4 București - filele 40 - 43, dosar nr._ ), nu poate fi avută în vedere.
Astfel, această hotărâre a fost pronunțată înainte de . Legii nr. 10/2001, care a statuat expres că Decretul nr. 92/1950 este un act juridic nevalabil (art. 2 alin. 1 lit. a), iar Legea nr. 10/2001 este o lege specială reparatorie, astfel încât procedura de restituire se analizează în funcție de dispozițiile sale. De asemenea, prin decizia nr. 365/2006 a Tribunalului București, pronunțată în contradictoriu cu reclamanții C. V., C. C. și D. O. N., s-a reținut că imobilul a intrat în patrimoniul statului fără titlu, făcându-se aplicarea greșită a Decretului nr. 92/1950, imobilul fiind preluat de la unul din coproprietari, pe de o parte, iar, pe de altă parte, acest act normativ este contrar Constituției din 1948, tratatelor la care România este parte și legilor în vigoare la momentul adoptării (fila 80, dosar nr._ ). In plus, s-a observat că, și prin decizia civilă nr. 271 A/2005 a Curții de Apel București pronunțată în contradictoriu cu reclamanții M. L. și M. V. (fila 94, dosar nr._ al Tribunalului București), instanța a constatat că imobilul a fost preluat fără titlu valabil. Cum aceste hotărâri sunt irevocabile, prezenta instanță nu a putut ajunge la altă concluzie, întrucât s-ar încălca autoritatea de lucru judecat.
Având în vedere că, prin decizia civilă nr. 365/03.03.2006 a Tribunalului București, s-a stabilit că intervenienta este succesoarea numiților M. C. și E. C., care au fost titularii dreptului de proprietate asupra imobilului din ., sector 4 (fosta . fosta . contractului de vânzare autentificat sub nr._/11.11.1926 de către notariatul de Stat, Tribunalul I. (filele 121, 122, dosar nr._ ) și certificatului nr._/5676/09.04.2003 emis de P.M.B. - Serviciul Nomenclatură Urbană (fila 181, dosar nr._ ), a certificatului de moștenitor nr. 669/1967 după defunctul C. (N.) M., a certificatului de moștenitor nr. 670/19.12.1967 după defuncta C. Elene, a certificatului de moștenitor nr. 1369/30.09.1992 după defunctul P. V. S. și a certificatului de calitate de moștenitor nr. 101/20.10.2000 emis de BNP S. C. după defuncta P. Sarah E. (filele 357, 358, 407, 143, dosar nr._ ), instanța a apreciat că intervenienta F. R. este persoana îndreptățită la restituirea imobilului din ., sector 4.
Față de soluția de mai sus, instanța a apreciat că cererea de intervenție în favoarea paratului M. București este întemeiată, iar, în baza art. 274 C.pr.civ., a respins cererea reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții C. V., C. G. C., D. O. - N., M. V. și Maltezeani L., criticând soluția instanței de fond, pentru nelegalitate și netemeinicie, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr._, la data de 01.06.2010.
Prin încheierea din 19.05.2011 tribunalul a calificat căile de atac exercitate în cauză ca fiind cele ale apelului.
În dezvoltarea motivelor de apel apelanții C. V., C. G. C. și D. O. - N. au arătat că instanța a motivat în mod greșit că această hotărâre a fost pronunțată înainte de . Legii nr. 10/2001 și nu mai are valoare această sentința, deoarece a apărut o lege reparatorie. Recurenții au arătat că sunt învinovățiți de faptul că tot contestă calitatea de moștenitor, dar atâta timp cât pe parcursul proceselor s-au lovit de multe ori de lucruri murdare din partea lui F. S. (fiul lui R.), care a depus fel și fel de înscrisuri contrafăcute pot bănui orice. Din actele civile depuse la dosar s-au observat multe contradicții, fapt ce îi duce cu gândul că nu este una și aceeași persoană. In mod normal Primăria avea obligația mai întâi să verifice calitatea celui care solicită restituirea imobilului. La dosar nu există certificatul de naștere al lui C. M..
Chiar dacă era singurul termen de judecată la care președintele completului intra în dosar, iar părțile, inclusiv intervenienta au solicitat un termen față de complexitatea dosarului și de multele înscrisuri (peste 500 pagini), depuse la dosar, le-a respins cererea de amânare pentru a studia actele. Toate părțile au arătat ca deși înscrisurile au fost depuse la dosar pe parcursul protestului magistraților, nu au ajuns la dosar astfel că nimeni nu a avut cunoștința de ele, iar între cele două termene acordate pentru studierea dosarului, acesta nu a stat în arhiva mai mult de o săptămână, astfel că nu a dat posibilitatea tuturor să le studieze, parcurgând filă cu filă măcar odată. S-a dorit cu orice preț rămânerea în pronunțare, chiar dacă prin această atitudine s-a încălcat dreptul la o apărare corectă.
S-a mai susținut că instanța de fond a tratat superficial întregul dosar și toate susținerile, fapt ce reiese și din motivarea cum că recurenții, prin apărător ar fi susținut că în ceea ce privește pe reclamantul D. S., pentru care nu aveau împuternicire de reprezentare, ar fi arătat ca în baza procesului verbal de evacuare depus la fila 146 din dosar, instanța a apreciat dacă partea are calitate procesuala activă". Aceasta motivare nu face decât să le întărească convingerea că nici măcar nu era ascultați.
În dezvoltarea motivelor de apel apelanții M. V., M. (fosta M.) L. au arătat că instanța de fond încearcă să acrediteze ideea, spunea fără succes, fără argumente și fără invocarea temeiurilor de drept, că emiterea acestor decizii rectificative s-au făcut în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile și că astfel organului administrativ, emitent al dispozițiilor atacate nu i-ar fi revenit decât obligația de a se conforma acestora. Aceste aserțiuni nu au suport juridic. Pe de o parte, aceste hotărâri judecătorești nu obligau primăria la restituire, primăria nefiind parte procesuală în aceste cauze, fiind deci terț, iar pe de altă parte, aceste hotărâri judecătorești dispuneau doar asupra nulității unor contracte de vânzare - cumpărare, iar, în consecință, emiterea dispozițiilor nu s-a făcut în baza hotărârilor judecătorești invocate, ci în baza legii, Legea 10 /2001, chiar dacă au avut în vedere și acele hotărâri. In al doilea rând, modalitatea de a argumenta prin scoaterea în evidență a autorității de lucru judecat lasă să se întrevadă soluția instanței de fond, anume că într-un astfel de demers ca cel de fată inițiat de apelanții nu există nici cea mai mică șansă măcar de a fii analizate temeinic temeiurile recurenților, de vreme ce rectificările efectuate s-au făcut la adăpostul unor hotărâri irevocabile și deci intrate în puterea lucrului judecat.
De altfel, impresia că deja soluția era luată în sens nefavorabil nouă, am avut-o încă de la ultimul termen de judecată,când instanța a respins în mod nejustificat cererea de amânare a judecății având la bază acordul părților, dar, mai ales, când instanța a arătat, înainte de a da cuvântul pe fond, că analiza speței nu va fi efectuată pe baza Legii 10/2001. La această surprinzătoare afirmație venită din partea instanței a replicat doar în cuvântul pe fond când a arătat că dacă organul emitent a emis dispozițiile atacate având în vedere Legea 10/2001, firesc este că invocarea anulării acestora să aibă ca temei aceiași lege pe care emitentul spune că a aplicat-o.
Asupra acestei prevederi, art. 47 al. 2 din Legea 10/2001, instanța de fond nu s-a pronunțat. Conform acesteia, partea adversă urma să anunțe persoana notificată adică primăria în vederea suspendării soluționării notificării deoarece avea pe rol, încă dinainte de 21.04.2004 - dată la care a fost emisă dispoziția nr. 2828, o acțiune formulată potrivit art. 46, în nulitatea contractului apelanților de vânzare - cumpărare din legea de mai sus .
Legea permite astfel să se întrevadă procedura corectă aplicabilă. Mai întâi, trebuie depusă notificare în termenul prescris, apoi dacă se promovează o acțiune în nulitate conform art. 46, urmează suspendarea soluționării notificării, iar dacă instanțele admit acțiunea și constată nulitatea contractului de vânzare - cumpărare, bunul se reîntoarce în patrimoniul unității administrativ - teritoriale de unde odată repusă pe rol notificarea poate fii restituit persoanei îndreptățite.
Legea nu permite soluționarea notificării în etape, funcție de bunurile care în diferite momente intră în patrimoniul unității, urmare a anulării diferitelor contracte ci obligă la soluționarea dintr-o dată, unitară, a notificării,de aceea a și prevăzut obligația pentru persoana îndreptățită de a înștiința imediat persoana notificată, tocmai pentru a fi suspendată procedura soluționării notificării și nicidecum pentru a fii continuată. Astfel fiind, voința legiuitorului a fost aceea ca odată ce persoana notificată s-a pronunțat să se și desesizeze de cauza respectivă, nemaifiindu-i îngăduit să revină asupra soluției date, altfel rămân pur iluzorii dispozițiile din lege care fac trimitere la posibilitatea persoanei îndreptățite de a ataca dispoziția primăriei în instanță, atunci când persoana îndreptată se consideră nemulțumită de soluționarea notificării.
În cazul de față, trebuia să se observe că primăria inițial a făcut aplicarea art. 25 al. 1 din Legea 10/2001, iar conform art. 25 al. 6 coroborat cu art. 24 al. 7 și 8 din aceiași lege, întrucât persoana juridică notificată deținea numai în parte bunurile imobile solicitate, retrocedarea putea fii efectuată numai pentru partea din imobil pe care o deținea la acel moment.
Împotriva acestei restituiri parțiale partea adversă putea să se plângă la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare, deoarece restituirea parțială însemna admiterea doar în parte a notificării inițiale care se referea la întregul imobil din .,sect. 4, București.
Indirect, urmare a admiterii doar în parte a notificării se subînțelegea ca cealaltă parte a ei a fost respinsă.
Având în vedere că această plângere nu a fost făcută, se poate aprecia că persoana îndreptățită a achiesat practic la dispoziția de restituire parțială nr. 2828/21.04.2004, inclusiv la acea parte a ei ce a respins indirect restituirea unei părți a imobilului din .,sect. 4, București ce includea și apartamentul cu nr. 1, proprietatea apelanților, astfel că era inadmisibil sub acest aspect, ulterior, să mai revină cu solicitarea de i se mai acorda un alt bun, respectiv acest apartament cu nr. 1, care nu a fost prins în dispoziția nr. 2828/21.04.2004, dar care a făcut obiectul notificării soluționată prin dispoziția nr. 2828/21.04.2004.
Dispozițiile emise ulterior acestei dispoziții - 2828 - nu au fost dispoziții completatoare cum greșit le-a apreciat instanța fondului, căci dacă ele erau completatoare ar fi însemnat că la momentul emiterii deciziei inițiale 2828/21.04.2004 s-a omis să se pronunțe asupra acelor drepturi ce au făcut obiectul solicitărilor ulterioare.
Insă, precum s-a mai arătat, nu este vorba de nicio omisiune, de vreme ce unitatea notificată la acel moment nu avea in patrimoniu aceste bunuri. Având în vedere principiul electa una via, persoana îndreptățită alegând calea de a nu înștiința persoana notificată și deci de a nu suspenda procedura administrativă, cât timp dura soluționarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată, înseamnă că a ales și riscul ca soluționarea notificării să aibă loc înainte de soluționarea irevocabilă a cauzelor instanțelor de judecată, iar acest risc în situația dată înseamnă practic asumarea răspunderii ca anulându-se contractele de vânzare - cumpărare și bunurile care fac obiectul acestora să reintre în patrimoniul unității administrativ - teritoriale, totuși să nu mai poată fi restituite, deoarece, mai înainte a avut loc soluționarea notificării.
Prin decizia civilă nr. 537 A din 09.06.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a Iv-a civilă, s-au respins apelurile formulate de apelanții reclamanți C. V., C. G. C., D. O. N., și M. V., M. (fostă M.) L., împotriva sentinței civile nr.572/28.01.2010 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata intervenientă F. R., intimații reclamanți D. S., N. S., T. Tomy, T. D., M. G., M. F., intimatul pârât M. București prin Primarul General, ca nefondate, reținându-se următoarele:
În ceea ce apelul formulat de către apelanții C. V., C. G. C. și D. O. - N. Tribunalul a reținut că obiectul prezentei cauze nu îl reprezintă analiza contractului acestora de vânzare cumpărare și nici a acțiunilor în revendicare formulate, ci legalitatea dispozițiilor emise în favoarea pârâtei .
Or, prin deciziile nr. 999/31.05.2005 și nr. 271 A/30.03.2005 ale Curții de Apel București, devenite irevocabile, s-au anulat contractele de vânzare cumpărare nr. 352/05.11.1996 și nr. 608/30.09.1996, având ca obiect apartamentul nr. 1, respectiv nr. 5 din imobilul situat în ., sector 4, iar prin decizia civila nr. 365/03.03.2006 a Tribunalului București, irevocabila, s-a desființat și contractul de vânzare nr. 1348/15.01.1997, apreciindu-se că reclamanții M. V., M. L., M. G., M. F., respectiv C. V. și C. A. au fost de rea credință la momentul încheierii actelor juridice. Apărările formulate la acest moment trebuiau ridicate în fața respectivelor instanțe și nu în actualul cadru procesual.
Efectul direct al acestor hotărâri judecătorești este acela al reintrării imobilelor respective în patrimoniul Municipiului București astfel că acesta putea să soluționeze cererile de restituire în natură și a respectivelor unități locative.
Pe de altă parte faptul că printr-o decizie s-a reținut că titlul statului este valabil, este lipsită de efecte atât timp cât ulterior, prin lege, s-a declarat că preluările în temeiul Decretului 92/1950 sunt abuzive.
Pe de altă parte deși s-a susținut existența mai multor contradicții cu privire la calitatea procesuală activă, în concret, apelanții nu indică decât lipsa certificatului de naștere a lui C. M..
În ceea ce privește critica referitoare la neacordarea unui termen pentru lipsa de apărare, Tribunalul a constatat că această critică este nefondată având în vedere că în cauză se acordaseră nenumărate termene, faptul că la data de 14.01.2010 era primul termen la care intra respectivul judecător nefiind un motiv pentru acordarea unei amânări pentru părți.
Pe de altă parte, deși s-a susținut prin apel, că apelanții nu au avut posibilitatea studierii tuturor înscrisurilor de la dosar, acesta în ciuda faptului că apelanții erau părțile active în dosar și deci direct interesați de mersul procesului, Tribunalul a constatat că la termenul din data de 15.10.2009 s-a acordat un termen de judecată special pentru studierea înscrisurilor de la dosar, iar după acest termen nu au mai fost depuse alte înscrisuri. Mai mult, deși prin apel se putea formula apărări specifice prin raportare la aceste înscrisuri, apelanții nu au formulat astfel de apărări, ceea ce îndreptățește Tribunalul să considere că aceste critici sunt pur speculative și formulate în vederea tergiversării soluționării cauzei.
Nu în ultimul rând a fost de reținut că o eventuală lipsă de procedură, sancționându-se cu nulitatea relativă, nu poate fi invocată decât de respectiva parte.
În ceea ce privește apelul formulat de apelanții M. V., M. (fostă M.) L., Tribunalul, de asemenea, a constatat că este nefondat.
În primul rând a reținut că deciziile nr. 999/31.05.2005 și nr. 271 A din 30.03.2005 ale Curții de Apel București, se bucură de autoritate de lucru judecat cu privire la probleme dezlegate de instanțe având în vedere că M. București prin Primarul General a fost parte în aceste procese, printre problemele dezlegate fiind nu numai aceea a relei credințe a apelanților ci și cea referitoare la calitatea pârâtei F. R. de moștenitoare a fostului proprietar al imobilului în discuție.
De altfel, calitatea procesuală activă a pârâtei a fost stabilită nu numai prin decizia 271/2005 (fila 454) ci și prin decizia nr. 365/2006 (fila 443).
În consecință în mod corect, punând în aplicare aceste hotărâri judecătorești Primarul Municipiului București a emis dispozițiile contestate, dispoziții care veneau să soluționeze cererile de restituire în natură, cereri care nu fuseseră soluționate până atunci în mod favorabil, dat fiind existența (până la constatarea nulității) a contractelor de vânzare cumpărare prin care se înstrăinaseră respectivele unități locative.
Faptul că nu există dispoziții legale care să prevadă posibilitatea soluționării în etape a notificărilor nu însemnă că o astfel de soluționare ar fi interzisă.
Tribunalul nu a putut primi nici susținerea referitoare la obligativitatea formulării de contestație împotriva dispoziției emise având în vedere că un astfel de demers era lipsit de finalitate, atât timp cât contractele de vânzare cumpărare nu erau anulate. Totodată este de reținut că notificarea inițială s-a referit la întreg imobilul, astfel că cererile ulterioare formulate nu avea decât scopul de a conduce la soluționarea solicitării de restituire în natură integrală pe măsură ce contractele de înstrăinare erau anulate.
Nu în ultimul rând dispozițiile art. 47 alin. 2 din Legea 10/2001 nu pot fi interpretate în sensul că soluționarea întregii notificări este suspendată atâta timp cât acțiunile în nulitate vizează anumite unități locative distincte și oricum această apărare vizează în realitate restituirea în natură a primelor apartamente și nu a celor în discuție în cauza de față.
Având în vedere considerentele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 296 c.pr.civ., Tribunalul a respins apelurile formulate, ca nefondate.
Împotriva acestei decizii, au formulat recurs reclamanții M. V. și M. (fostă M.) L. - criticând-o pentru nelegalitate, cu invocarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304pct. 7,8 și 9 c.pr.civ., astfel:
Reținerea de către instanța de fond că emiterea de către Primăria Municipiului București a celor două dispoziții de retrocedare în baza Legii nr. 10/2001, nr, 4662/26.09.2005 și nr. 2828/21.04.2004 - s-ar fi făcut în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile, este greșită, întrucât prin aceste hotărâri s-a dispus nulitatea contractelor de vânzare cumpărare, iar nu obligația Primăriei Municipiului București, de restituire în natură a imobilelor în cauză, care ar fi fost terț, în acele hotărâri, prin invocarea autorității de lucru judecat în aceste hotărâri, practic s-a spulberat șansa reclamanților de a obține o analiză temeinică a temeiurilor acțiunii deduse judecății.
Soluția luată deja, în sens nefavorabil reclamanților, practic se contura, prin respingerea la ultimul termen, a amânării judecății, având la bază acordul părților, ca și afirmația instanței că analiza speței nu va fi efectuată în baza legii nr. 10/2001, or analiza trebuia a fi făcută în baza legii care a condus la emiterea dispozițiilor în cauză.
Legea nr. 10/2001 nu permitea soluționarea notificării în etape și existau prevederi aplicabile precum: art. 47 (1) și (2) cu raportare la art. 46 - 48, art. 21 (1) - asupra cărora instanța nu s-a pronunțat.
Iar câtă vreme nu s-a formulat plângere cu privire la restituirea parțială,, practic s-a achiesat la modalitatea de soluționare inițială a notificării, nefiind vorba nici de o omisiune care să fi justificat completarea.
Exista posibilitatea suspendării soluționării procedurii administrative, cât timp, existau cauze pe rolul instanțelor judecătorești, inclusiv privind constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare - nota red.) ceea ce înseamnă că intimata și-a asumat riscul soluționării notificării, înainte de soluționarea cauzelor respective.
Aceste aspecte reiterate, în apelul formulat, în mod greșit nu au fost primite de către instanța de apel care a pronunțat o hotărâre nelegală.
Astfel, în mod greșit, s-a apreciat că prima instanță a aplicat corect prevederile art. 155 c.pr.civ., și nu a acordat amânarea solicitată de părți, trecând la soluționarea cauzei - făcând o interpretare în contra literei și spiritului legii.
Tot astfel, pe fond în mod greșit, a reținut într-o singură frază, că există posibilitatea de soluționare în etape a notificărilor, câtă vreme legea nu o interzice, când în realitate, o astfel de procedură este interzisă, instituția având atribuții jurisdicționale, ea trebuind să soluționeze notificarea, numai după depunerea tuturor actelor, existând posibilitatea suspendării acestei proceduri administrative, până la soluționarea cauzelor pe care partea le avea pe rolul instanțelor judecătorești.
Greșit s-a reținut că prevederile art. 47 al. 2 din Legea nr. 10/2001 nu vizează o soluționare unitară a notificării, până la soluționarea acțiunii având ca obiect constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare (inclusiv cel al recurenților în speță - nota red.).
Nu se achiesează nici la reținerea de către tribunal, că persoana îndreptățită n-ar fi avut deschisă calea contestației în instanță împotriva dispoziției care ar fi soluționat parțial notificarea.
Toate aceste interpretări sunt vădit ilegale.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul constatării nulității celor două dispoziții emise de Primăria Municipiului București nr. 4662/26.09.2005 și nr. 6206/20.07.2006, în beneficiul intimatei - pârâte.
Intimata F. R. a depus concluzii scrise la dosar, în sensul respingerii recursului ca nefondat.
Nu s-au administrat noi probe în recurs.
Recursul nu este fondat.
Critica vizând interpretarea și aplicarea greșită de către prima instanță a prevederilor art. 155 (1) c.pr.civ. - menținute greșit de către instanța de apel - este total nefondată.
Sintagma „poate” din art. 155 (1) c.pr.civ. conduce la interpretarea corectă, chiar în litera și sprijinul legii, că măsura este lăsată la lumina judecătorului care apreciază dacă cererea de amânare a judecății cauzei solicitată de părți, în situația dată a speței se impune sau nu, nefiind o obligație de acordare a amânării solicitate.
Critica vizând faptul că, instanța de apel, într-o singură frază - a respins susținerile apelanților în sensul că la fond, nu s-au analizat toate aspectele ce țineau de prevederile art. 47, 46 - 48, 21 81) din legea nr. 10/2009 - reținându-se doar că legea nu interzice soluționarea în etape a notificării ori completarea ulterioară a omisiunilor din dispozițiile deja emise etc., nu poate fi primită, practica însăși conturând, în faza administrativ jurisdicțională prevăzută de legea nr. 10/2001, posibilitatea îndreptărilor de omisiuni, de erori strecurate în dispozițiile emise inițial de soluționare a notificărilor, prin emiterea unor dispoziții ulterioare.
Cum principiul în materia legii nr. 10/2001 este acela vizând restituirea în natură și cum existau deja pe rolul instanței, cauze vizând constarea nulității contractului de vânzare cumpărare al recurenților, ulterior hotărârilor judecătorești cu acest obiect, s-a dat prevalență principiului sus menționat, chiar pe cale administrativă, contestările persoanei îndreptățite în instanță, vizând restituirea în natură și a imobilelor pentru care s-a constatat nulitatea contractelor de vânzare cumpărare, rămânând astfel, fără obiect.
Susținerea recurenților că trebuia utilizată procedura suspendării procedurii administrative, până la soluționarea erorilor de constatare a nulității contractului de vânzare cumpărare al recurenților, este greșită, suspendarea nefiind obligatorie, ci aflată ca posibilitate la îndemâna părții interesate.
De altfel, Curtea mai observă că recurenții nu justifică un interes real, personal,actual și direct în persoana lor, cu privire la modul de soluționare a notificării intimatei F. R. în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001, în condițiile în care, acesteia nu i se neagă dreptul de persoană îndreptățită la aplicarea acestei legi, nici dreptul său de proprietate la care are deplin acces, ci aspecte de pură procedură ce nu pot afecta în mod direct pe recurenți, în drepturile lor, ci dimpotrivă, cel mult, pe intimata pârâtă (intervenienta F. R.).
Motivarea deciziei recurate poate răspunde succint argumentat la criticile apelanților, fără a fi necesar a se răspunde la toate solicitările acestora din apelul formulat vizând un anumit mod de abordare a situației de fapt, și o anumită interpretare a textelor de lege, respectiv de aplicare a lor, potrivit opiniei apelanților - reclamanți.
Pentru aceste considerente, potrivit art. 312 c.pr.civ., va fi respins recursul - ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenții reclamanți M. V. și M. L., împotriva deciziei civile nr. 537 A din data de 09.06.2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți D. O. N., C. G. C., C. V., D. S., N. S. A., T. T., T. D., M. G., M. F., C. C., cu intimatul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și cu intimata intervenientă F. R., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.03.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. P. C. M. T. M. A.
N. G.
GREFIER
L. M. B.
Red.FP
Tehnored. GIA
2 ex. /30.03.2012
TB - S. a IV-a civ. - C.A., L.E.F.
Judecătoria sect. 5 - A. L. Z.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 547/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în declararea simulatiei. Decizia nr. 127/2013. Curtea... → |
|---|
