Pretenţii. Decizia nr. 814/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 814/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-04-2012 în dosarul nr. 814/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.814R
Ședința publică de la 24 aprilie 2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. V.
JUDECĂTOR - R. P.
JUDECĂTOR - A. P.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București, participă procuror C. C..
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă S. V. G. împotriva sentinței civile nr.2085/06.12.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._/3/2009, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect „pretenții – despăgubiri Legea nr.221/2009”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care invederează instanței faptul că recurenta-reclamantă a depus cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă și înscrisuri în susținerea recursului, prin serviciul registratură.
Curtea, având în vedere că recurenta-reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, o reține spre soluționare.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate, ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la această instanță la nr._/3/2009 reclamanta S. V. G. (fostă C.) a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru obligarea acestuia la plata sumei de 130.000 euro echivalent în lei la cursul BNR la data efectuării plății cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic luată prin stabilirea domiciliului obligatoriu în perioada 1953-1955 în localitatea Fundata jud. Ialomița.
Reclamanta arată că s-a născut în . Fundata jud. Ialomița la data de 23.04.1953,părinții săi având domiciliul în Basarabia anterior cedării acesteia,în jud. Tighina .Aceștia s-au refugiat în România și au fost trimiși de autoritățile române în jud. T..În noaptea de 18/19 iunie 1951 întreaga familie a fost deportată în jud. Ialomița,în satul Fundata unde li s-a stabilit domiciliu obligatoriu. Au fost obligați să plece fără a li se spune unde vor pleca și fără a lua decât câteva bagaje ,au fost urcați în vagoane și în condiții inumane,fără apă și mâncare,au fost transportați în B.. Li s-a alocat o suprafață de teren și au construit o colibă . Nu aveau voie să părăsească localitatea,ci aveau voie doar să meargă la lucru la gospodărie ca zilieri indiferent de pregătirea profesională. Reclamanta mai arată că lipseau medicamentele și asistența medicală,alimentele și apa potabilă erau procurate de la o zi la alta, condițiile de trai erau insalubre. Se mai arată de către reclamantă că mama sa a suferit un șoc ,a fost internată de mai multe ori în spitale de psihiatrie și a decedat a doua zi după ridicarea măsurii domiciliului obligatoriu,astfel că a fost crescută de bunici într-o casă cu 2 camere în care locuiau 7 persoane. Datorită măsurii luate a suferit toată viața atât personal,cât și profesional.
Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii.
Prin sentința civilă nr.645/26.04.2010 pronunțată de Tribunalul București secția a III-a civilă s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a fost obligat pârâtul la plata sumei de 3000 euro în echivalent în lei la data plății efective cu titlul de daune morale.
Prin decizia civilă nr.34/A/3.10.2010 pronunțată de Curtea de Apel București secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale sentința a fost desființată și cauza trimisă spre rejudecare întrucât încheierea de amânare de pronunțare nu conține semnătura judecătorului.
Rejudecând în fond după casare tribunalul constată,în fapt și în drept ,următoarele:
Reclamanta S. V. G. ( fostă C.) este fiica lui C. V. și C. Ș. și s-a născut la data de 23.04.1953 astfel cum rezultă din actele de stare civilă depuse în copie la dosarul cauzei.
Potrivit adeverinței nr._/4.03.1991 eliberată de Ministerul de Interne –secția secretariat părinții reclamantei au fost dislocați la data de 18.06.1951 prin Decizia MAI nr.200/1951 și li s-a fixat domiciliu obligatoriu în ..
Prin Decizia MAI nr.6100/27.07.1955 restricțiile domiciliare au fost ridicate.
Mama reclamantei,C. Ș.,a decedat la data de 28.07.1955 la Bălăceanca, jud. I..
Prin hotărârea nr.3587/1.07.1991 eliberată de Comisia pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice înființată prin Decretul Lege nr.118/1990 reclamantei i s-a recunoscut vechime în muncă perioada de 2 ani trei luni și 4 zile ,respectiv 23.04._55 .
Prin hotărârea nr.2465/1.11.2008 eliberată de Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă s-a recunoscut această calitate reclamantei.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză,Nichiforeanu V. și O. T. ,rezultă că reclamanta s-a născut în perioada deportării într-o casă de chirpici care nu avea apă potabilă și era acoperită cu stuf. Nu existau medicamente și asistență medicală ,mama reclamantei îmbolnăvindu-se psihic din cauza condițiilor de viață și decedând în anul 1955. Martorii arată că reclamanta a fost traumatizată de acea perioadă și a avut de suferit pe plan profesional și școlar neavând posibilitatea de a studia.
Ministerul Finanțelor Publice-Direcția Generală Juridică prin adresa nr._/11.03.2010 și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București prin adresa nr._/24.02.2010 au comunicat faptul că reclamanta nu a efectuat plăți cu titlul de despăgubiri.
Casa de Pensii a Municipiului București prin adresa nr.715/26.02.2010 a comunicat faptul că reclamanta a încasat drepturi bănești ca urmare a aplicării Decretului nr.118/1990.
Tribunalul constată că în ceea ce privește daunele morale prin Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale referitoare excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronunțate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 s-a stabilit că aceste prevederi sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a arătat în motivarea deciziei că S. R. a initiat si adoptat reglementari privind: restituirea bunurilor mobile si imobile preluate abuziv si, in masura in care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensatii pentru acestea; reabilitarea celor condamnati din motive politice; acordarea de indemnizatii, de despagubiri pentru daunele morale suferite si de alte drepturi.
Reglementarile adoptate au tinut seama de rezolutiile Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1.096 (1996) intitulata "Masurile de eliminare a mostenirii fostelor sisteme totalitare comuniste" si nr. 1.481 (2006) intitulata "Necesitatea condamnarii internationale a crimelor comise de regimul comunist". Potrivit acestor acte cu caracter de recomandare pentru statele membre ale Consiliului Europei (la care Romania a aderat prin Legea nr. 64/1993 pentru aderarea Romaniei la Statutul Consiliului Europei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 238 din 4 octombrie 1993), avand in vedere incalcarea drepturilor omului de catre regimul comunist, este necesar ca persoanele nevinovate care au fost persecutate pentru fapte care ar fi considerate legale . sa fie reabilitate, sa le fie restituite proprietatile confiscate (sau sa primeasca compensatii, daca acest lucru nu mai este posibil) si, atat timp cat victimele regimului comunist sau familiile lor mai sunt in viata, sa poata primi compensatii pentru daunele morale suferite.
In materia acordarii altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, Curtea Constituțională a constat ca exista o . acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atat din punct de vedere moral, cat si social, ca urmare a persecutiei politice la care au fost supuse in regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de imbunatatirea legislatiei cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice si etnice.
Aceste acte normative sunt Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Curtea Constituțională a constat ca scopul acordarii de despagubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate in perioada comunista este nu atat repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate . cu cea avuta anterior ,ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfactie de ordin moral, prin insesi recunoasterea si condamnarea masurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind in deplina concordanta cu recomandarile Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei.
Curtea a apreciat ca nu poate exista decat o obligatie "morala" a statului de a acorda despagubiri persoanelor persecutate in perioada comunista.
Analizand prevederile actelor normative incidente in materia despagubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice in perioada comunista, Curtea Constituțională a constatat ca exista doua norme juridice - art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 si art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - cu aceeasi finalitate, si anume acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in străinătate ori constituite in prizonieri
Curtea Constituțională a retinut ca despagubirile pentru daunele morale suferite in perioada comunista trebuie sa fie drepte, echitabile, rezonabile si proportionale cu gravitatea si suferintele produse prin aceste condamnari sau masuri administrative. Or, despagubirile prevazute de dispozitiile de lege criticate, avand acelasi scop ca si indemnizatia prevazuta de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile si rezonabile
Curtea Constituțională a mai arătat în motivarea deciziei că prin Decretul-lege nr. 118/1990, legiuitorul a stabilit conditiile si cuantumul indemnizatiilor lunare, astfel incat interventia sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, dupa 20 ani de la adoptarea primei reglementari cu acelasi obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esentiale ale statului de drept, astfel cum este proclamata in prevederile art. 1 alin. (3) din Constitutie. Totodata, astfel cum a statuat si Curtea Europeana a Drepturilor Omului, tot in domeniul masurilor reparatorii, insa in ceea ce priveste restituirile de bunuri, este necesar a se face in asa fel incat atenuarea vechilor violari sa nu creeze noi nedreptati.
Tribunalul a constatat că temeiul de drept invocat de către reclamantă, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr.221/2009, a fost declarat neconstituțional și că acesta nu mai poate fi invocat în susținerea cererii de chemare în judecată.
Deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii atât în ceea ce privește dispozitivul,dar și în ceea ce privește motivarea.
Prin decizia nr.12/2011privind recursul în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit că urmare a deciziilor nr. 1358/2010 și nr.1360 ale Curții Constituționale dispozițiile art.5 alin 1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor în Monitorul Oficial.
Prin sentința civilă nr. 2085/06.12.2011 Tribunalul București- Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._/3/2009 a respins cererea, ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta, precizând următoarele, în temeiul art. 304 pct. 7 - 9 c.pr.civ:
Din interpretarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 221/2009, rezultă, fără echivoc, că beneficiază la dreptul la despăgubiri morale și/sau materiale, atât persoanele condamnate politic, cât și cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative politice în perioada de referință, astfel că acțiunea sa, susține recurenta-reclamantă, este admisibilă, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 3 lit. e și art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Prin stabilirea domiciliului obligatoriu în B., reclamantei i-au fost încălcate drepturile fundamentale ale omului, respectiv dreptul la libertate și siguranță (C.E.D.O art. 5), a fost supusă „terorii, torturii fizice și psihice” (C.E.D.O art. 3), a fost privată de „protecția stabilită de Constituția RPR – 1948” în vigoare la acea dată, și au fost restrânse posibilitățile de a avea parte de satisfacțiile materiale și spirituale oferite de viață.
Toate cele prezentate anterior, conferă caracterul de condamnare politică suferită de reclamantă și familia sa, prin fixarea restricțiilor domiciliare.
Sentința este nelegală și pentru că la data depunerii cererii de chemare în judecată, cât și a căii de atac – 20.06.2010, întrucât Legea nr. 221/2009 era în vigoare, fiind astfel încălcat principiul neretroactivității consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție, sens în care este evocată și jurisprudența C.E.D.O (hotărârea din 08.03.2006 privind cauza Bleccic c. Croația, paragraf 81).
Se solicită admiterea recursului și admiterea acțiunii, în sensul obligării pârâtului la despăgubiri morale în valoare de 130.000 euro pentru prejudiciul moral suferit, ca urmare a măsurii administrativ-abuzive cu caracter politic, la care a fost supusă prin fixarea domiciliului obligatoriu în satul Fundata, județul Ialomița pentru o perioadă de 2 ani și 3 luni.
Criticile sunt nefondate.
Nu s-a constatat nici în considerentele sentinței civile recurate, situația de fapt constând în dislocarea reclamantei și a familiei sale, la data de 18/19 iunie 1951, în satul Fundata, județul Ialomița, cât și a condițiilor grele ce le-a afectat viața atât personal, cât și profesional.
Prin decizia MAI nr. 6100/27.07.1955 restricțiile domiciliare au fost ridicate, iar a doua zi la 28.07.1955, mama reclamantei C. Ș. a decedat.
Reclamanta a beneficiat de drepturi acordate persoanelor persecutate din motive politice, prin Hotărârea nr. 3587/01.07.1991 emisă de Comisia constituită în acest scop prin Decretul-Lege nr. 118/1990, prin care reclamantei i s-a recunoscut vechimea în muncă, pe perioada dislocării, 23.04._55, și respectiv Hotărârea nr. 2465/01.11.2008 prin care i s-a recunoscut reclamantei calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.
De asemenea, potrivit adresei nr. 715/26.02.2010 emisă de Casa de Pensii a Municipiului București, reclamanta a beneficiat de drepturi bănești prin efectul Decretului nr. 118/1990.
Referitor la daunele morale solicitate prin acțiune, prin decizia nr. 1358/21.10.2010, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea prevederilor acestor dispoziții reținând că au existat două norme juridice cu aceeași finalitate, și anume, acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice, de dictatura instaurată cu începere de la 06.03.1945, precum și celor deportate în străinătate, ori constituite în prizonieri, și anume art. 4 din Decretul Lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Curtea a stabilit că la rândul său, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ce privește restituirile de bunuri, aceasta a apreciat diferențiat, de așa manieră încât, atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (Hotărârea din 05.11.2002 în Cauza Pincova și Pinc contra Cehiei).
De asemenea, se arată în considerentele deciziei, nu s-ar putea susține că prin adoptarea art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, persoanele în cauză ar putea avea o „speranță legitimă”, cum este consacrată în jurisprudența C.E.D.O, la acordarea despăgubirilor morale, întrucât atunci când există o dispută asupra aplicării legii, și când cererile reclamanților sunt respinse irevocabil de instanțele naționale, nu se poate reține existența unei „speranțe legitime” în dobândirea proprietății.
Ca urmare, s-a reținut prin decizia enunțată că acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009, contravine art.1 alin. 3 din Constituție potrivit căruia, dreptatea este valoare supremă.
Cum nu s-au dovedit motive de nelegalitate ale hotărârii recurate, conform acestor considerente, recursul declarat în cauză de către reclamantă, va fi respins ca nefondat în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ și art. 304 pct. 7-9 C.pr.civ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge,ca nefondat, recursul formulat de recurenta-reclamantă S. V. G. împotriva sentinței civile nr.2085/06.12.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._/3/2009, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.04.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. V. R. P. A. P.
GREFIER
G.-M. V.
Red. .. GC – 2 ex
31.05.2012
Jud. fond L. C.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 2125/2012. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 977/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
