Pretenţii. Decizia nr. 2115/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2115/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-11-2012 în dosarul nr. 2115/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.2115
Ședința publică din 27.11.2012
Curtea constituită din:
Președinte - S. G. P.
Judecător - M. V.
Judecător - L. D.
Grefier - E. C.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procurorul V. D. C..
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant M. I., împotriva încheierii de ședință din 13.04.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Cauza are ca obiect pretenții întemeiate pe prevederile Legii nr.221/2009.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, iar recurentul-reclamant a solicitat judecarea și în lipsă, conform dispozițiilor art.242 alin.2 Cod proc. civ., prin cererea depusă la data de 12.10.2012, aflată la fila 12 din dosar, după care Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului, ca nefondat, susținând că măsura suspendării judecății a fost dispusă în mod corect de către prima instanță.
La interpelarea Curții, cu referire la situația de fapt din cele două cereri de chemare în judecată și la justificarea, în drept, a măsurii de către tribunal, menționează că au mai existat cazuri în care petenții au formulat două cereri de chemare în judecată identice, iar, în speță, urmează a fi lămurite aspectele privitoare la datele de stare civilă ale reclamantului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 13.04.2012, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în baza art.244 pct.1 Cod de procedură civilă, a dispus suspendarea judecării cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul M. I., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, până la rămânerea definitivă și irevocabilă a cauzei ce face obiectul dosarului nr._/3/2011 aflat de rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă.
Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul a reținut că pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă se află înregistrat dosarul nr._/3/2011, având ca obiect pretenții – Legea nr.221/2009.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamantul M. I., prin care a arătat că a primit comunicarea de suspendare a judecării cauzei în dosarul de mai sus fără nicio explicare a motivului de suspendare.
A menționat că pentru unii (Decretul nr.184) dislocarea și deportarea în stepa Bărăganului în anul 1951 a fost o eroare politică comisă de regimul comunist, iar pentru alții, care trăiesc în Uniunea Europeană, în afara graniței Statului R., o acțiune suportabilă. Legea nr.221/2009 a fost emită de Parlamentul statului, organul suprem prin deputații poporului aleși în mod democratic, și a fost declarată ca neconstituțională.
În virtutea dreptului la recurs ce i-a fost acordat recurentul – reclamant, a solicitat judecarea cauzei prin repararea erorii comise de regimul comunist și o explicație mai urgentă a motivului care a determinat suspendarea pronunțată.
Examinând încheierea recurată, Curtea constată că reclamantul M. I., fiul lui I. și A., a solicitat, la data de 02.06.2010, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin dislocarea sa și a familiei sale în anul 1951 din localitatea Varias-Sânicolau M. în B. în localitatea Perieții Noi-Slobozia.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._, iar, ulterior, după declinare, pe rolul Tribunalului București sub nr._ .
La dosar a fost depusă sentința civilă nr.6/04.01.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._/3/2011, din care rezultă că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 16.11.2010, sub nr._/30/2010, reclamantul M. Johann (M. I.) a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul politic al măsurii administrative a dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu pentru acesta în localitatea Vadenii Noi-B., în perioada 18.06._55, obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri morale în cuantum de 50.000 euro, să se constate caracterul politic al măsurii administrative a dislocării defunctei soții a reclamantului, M. E. și stabilirii domiciliului obligatoriu în localitatea Vadenii Noi-B., în perioada 18.06._55, obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri morale în cuantum de 50.000 euro, să se constate caracterul politic al măsurii administrative a dislocării tatălui reclamantului, M. P. și stabilirii domiciliului obligatoriu în localitatea Vadenii Noi-B., în perioada 18.06._55, obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri morale în cuantum de 50.000 euro, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În considerentele acestei hotărâri se reține că reclamantul, la data de 18.06.1951, prin decizia MAI nr.200/1951, împreuna cu tatăl său, M. P. și soția sa, M. E., au fost dislocați din localitatea Cenad, județul T. și li s-a stabilit domiciliu obligatoriu în localitatea Vadenii Noi - B. până în data 20.12.1955, când au revenit în localitatea Cenad, județul T..
Curtea constată, în primul rând, că încheierea din data de 13.04.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în prezent recurată, nu respectă cerințele prevăzute de art.261 alin.1 pct.3 și 5 Cod procedură civilă, în sensul că instanța de fond nu a arătat în cuprinsul considerentelor, pe de o parte, obiectul cererii și susținerile în prescurtare ale părților cu arătarea dovezilor, iar, pe de altă parte, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Astfel, prima instanță a dispus, în baza art.244 pct.1 Cod de procedură civilă, suspendarea judecării cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul M. I., până la rămânerea definitivă și irevocabilă a cauzei ce face obiectul dosarului nr._/3/2011, reținând că pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă se află înregistrat acest dosar, având ca obiect pretenții – Legea nr.221/2009.
Simpla trimitere la prevederile art.244 pct.1 Cod procedură civilă nu este suficientă pentru stabilirea situației de fapt, considerentele sau „motivele de fapt și de drept”, la care se referă art.261 pct.5 Cod procedură civilă, fiind elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care conduc instanța la soluția cuprinsă în dispozitiv, împrejurare care nu se regăsește în cauză și care confirmă inexistența motivării cererii soluționate.
In acest context, trebuie reamintit că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (vezi cauza Albina împotriva României, cauza G. împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art.6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă sau cel puțin de a le aprecia.
De asemenea, art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum a fost interpretat în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, implică mai ales în sarcina „instanței” obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr.47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, și Hotărârea V. der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, ., nr.288, p.19, paragraful 59].(…).
În raport de aceste constatări, dar și pentru considerente ce definesc caracterul echitabil al procedurii judiciare, care impun, pentru valorificarea judicioasă a aspectelor menționate anterior, în condiții de contradictorialitate, Curtea, raportat la dispozițiile art.304 pct.5 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de reclamantul M. I., va casa încheierea din 13.04.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.
Dacă s-ar trece peste aspectele legate de motivarea încheierii recurate, sesizate și de recurent prin cererea sa de recurs, Curtea observă, limitat însă la probele deja administrate (având aici în vedere că nu s-a depus la dosar o copie a sentinței civile nr.6/04.01.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._/3/2011, cu mențiunea definitivă și irevocabilă) că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă.
Conform acestui articol, instanța de judecată poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.
Dispozițiile legale citate nu au caracter imperativ, ci ele lasă la aprecierea instanței de judecată oportunitatea suspendării cauzei aflate pe rol.
În speță, prin cererea formulată în litigiul pendinte, reclamantul M. I., fiul lui I. și A., a solicitat, în temeiul Legii nr.221/2009, repararea prejudiciului moral cauzat prin dislocarea sa și a familiei sale în anul 1951 din localitatea Varias-Sânicolau M. în localitatea Perieții Noi-Slobozia.
În dosarul nr._/3/2011, cererea a fost formulată de reclamantul M. Johann (M. I.), raportat la aceleași dispoziții legale, ca urmare a măsurii administrative de dislocare și stabilire domiciliul obligatoriu pentru acesta, împreuna cu tatăl său, M. P. și soția sa, M. E., din localitatea Cenad, județul T. în localitatea Vadenii Noi - B. în perioada 18.06._55.
Textul art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă se referă la chestiuni prealabile, care pot avea o influență hotărâtoare asupra dreptului dedus judecății. Pentru ca acesta să aibă aplicare, este necesar ca problema de a cărei dezlegare depinde soluția din proces „să facă obiectul unei alte judecăți”, or, în cauză, examinarea dreptului la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr.221/2009, formulată de reclamantul M. I., fiul lui I. și A., dislocat din localitatea Varias-Sânicolau M. în localitatea Perieții Noi-Slobozia, începând cu anul 1951, nu este condiționată de soluția pronunțată în litigiul promovat, în baza aceluiași temei juridic, de către reclamantul M. Johann (M. I.), fiul lui M. P., căruia, pe perioada 18.06._55, instanța s-a stabilit domiciliu obligatoriu în localitatea Vadenii Noi – B. (dislocat din localitatea Cenad, județul T.).
Întrucât nu există întrunită condiția dependenței între cele două cauze, nu s-ar justifica aplicarea prevederilor art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă.
Cel mult, în măsura în care s-ar aprecia, pe baza unui probatoriu complet, că există o legătură între cele două dosare, cererile fiind formulate de aceeași persoană, în discuție ar fi problema existenței litispendenței sau autorității de lucru judecat. Aceste excepții nu pot fi însă analizate decât în măsura în care tribunalul, suplimentând probele administrate, ar verifica dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de dispozițiile art.1201 Cod civil, respectiv art.163 și 166 Cod procedură civilă.
Pentru toate aceste considerente, văzând dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul – reclamant M. I., împotriva încheierii de ședință din data de 13.04.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Casează încheierea din 13.04.2012, pronunțată de Tribunalul București și trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.11.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S.-G. P. M. V. L. D.
GREFIER
E. C.
Red.M.V.
Tehdact.R.L.
2 ex./10.01.2013
TB-S.5 – F.L.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 418/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2174/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
